Decizia civilă nr. 955/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Operator date - 2516

DECIZIA CIVILĂ NR.955

Ședința publică din 30 septembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: H. I. D., judecător

C. N. C., judecător

C. Daiela, judecător

V. V., grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de intimatul I. DE P. J.

S.,

cu sediul în Z., str. T.V., nr.14, jud.S., împotriva sentinței civile nr.1674 din 3 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională. - Legea 136/1995.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatului-petent, av. Sas Garofița, lipsă fiind intimatul - petent și recurentul- intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art.15 lit. i) din Legea nr.146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, recursul este motivat și semnat, iar recurentul-petent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța verificându-și competența potrivit dispozițiilor art.1591 Cod

procedură civilă,

se declară competentă în soluționarea prezentei cauze cu care a fost legal investită.

Reprezentanta intimatului-petent, arată faptul că recurentul a formulat apel.

Instanța, recalifică cererea de apel formulată de I. de P. J. S. întrucât hotărârea primei instanțe a fost dată cu drept de recurs.

Nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Reprezentanta intimatului-petent, solicită instanței respingerea recursului declarat și a se menține ca temeinică și legală sentința instanței de fond. Susține faptul că din probele administrate în cauză rezultă că petentul deținea o poliță asigurare de răspundere civilă valabilă, având cartea verde valabilă și că nu este reală constatarea agentului de poliție că aceasta era expirată din data de_, fiind valabilă până la data de_ . Consideră că este justificat faptul că intimatul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată și că în cauză au fost acordate trei termene de judecată pentru a se prezenta și a se apăra. Fără cheltuieli de judecată.

1

Instanța raportat la obiectul cererii și al actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin sentința civilă nr.1674 din 3 iunie 2013 a Judecătoriei Z. s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul C. J. în contradictoriu cu intimatul I. de P. J. S., și în consecință:

S-a dispus anularea procesului-verbal de contravenție seria CP nr.2521617/_ .

A fost obligat intimatul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată în favoarea petentului.

În motivarea sentinței se arată că agentul constatator nu a efectuat niciun demers pentru a verifica dacă polița prezentată de petent este sau nu valabilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimatul I. de P. J.

S., solicitând instanței admiterea acestuia și schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei.

În motivarea recursului se arată că în condițiile în care petentul a făcut dovada în fața instanței că deține o poliță validă, I. de P. J. S. nu trebuia să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul intimatului I. de P. J. S. nu este fondat pentru motivele care succed :

În mod corect și legal instanța de fond a admis plângerea contravențională a petentului C. J. împotriva intimatului I. de P. J. S. și a dispus anularea procesului verbal de contravenție seria CP, nr.2521617 din 8 ianuarie 2013.

Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că agentul constatator nu a menționat în cuprinsul procesului verbal seria și numărul poliței de asigurare presupus expirată și emitentul acesteia, ceea ce echivalează cu o nedescriere a faptei.

Petentul C. Jozsef a fost sancționat cu o amendă contravențională în sumă de 1000 lei prin procesul verbal seria CP, nr.2521617 din 8 ianuarie 2013 încheiat de intimatul I. de P. J. S. pentru că a condus autoturismul având nr. de înmatriculare GUU 365 cu polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA expirată la data de 1 ianuarie 2013, faptă prevăzută de art.48 din Legea nr.136/1995.

Potrivit dispozițiilor stipulate de art.274, alin.1 Cod procedură civilă vechi, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată.

Intimatul I. de P. J. S. a fost obligat la plata cheltuielilor de judcată în sumă de 600 lei în favoarea petentului C. Jozsef, dat fiind faptul că a căzut în pretenții față de petent, întrucât acesta era asigurat la societatea de asigurare Union Vienna Insurance Group Biztosită Zrt.Ungaria începând cu data de 8 ianuarie 2013, conform informațiilor transmise instanței de către Biroul Național de Carte Verde din Ungaria.

Susținerile intimatului I. de P. J. S., făcute în motivarea recursului potrivit cărora cheltuielile de judecată în sumă de 600 lei, sunt excesive raportat la cuantumul amenzii contravenționale de 1000 lei, sunt

2

nefondate,deoarece în prezenta cauză cheltuielile de judecată reprezintă contravaloarea prestației efectuată de către avocat cu redactarea plângerii contravenționale, înregistrarea acesteia la instanța de fond și prezența la 3 termene de judecată.

Față de cele ce preced, urmează ca instanța în baza dispozițiilor stipulate de art.312, alin.1 Cod procedură civilă vechi, să respingă ca nefondat recursul declarat de intimatul I. de P. J. S. împotriva sentinței civile nr.1674 din 3 iunie 2013 a Judecătoriei Z. .

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I, D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul I. de P. J.

S., împotriva sentinței civile nr.1674 din 3 iunie 2013 a Judecătoriei Z. . Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

H. I. D. C. N. C. C. D. V. V.

În concediu de odihnă Semnează președinte instanță

Red.CNC/_

Dact.VV/_ /2ex. Jud.fond: C. C.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 955/2013. Plângere contravențională