Încheierea civilă nr. 208/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECTIA CIVILA
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 208/R/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu din 02 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA-SS JUDECĂTOR: D. -I. T.
JUDECĂTOR: M. O. -S. GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol fiind soluționarea declarației de abținere formulată de dl. judecător
D. T. .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Nefiind cereri sau probe de administrat, Tribunalul reține în pronunțare prezenta.
TRIBUNALUL
Reține că prin declarația formulată de domnul judecător D. T. acesta a rată că înțelege să se abțină de la soluționarea dosarului înregistrat sub nr._ .
În motive arată că dosarul mai sus menționat are ca obiect contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr.189/2013 pronunțate în dosarul nr._
, iar soția sa doamna judecător O. T. a făcut parte din completul are a pronunțat decizia menționată.
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr.189/R/2013 pronunțată în Dosar civil nr._ s-a admis recursul declarat de pârâta C. locală Fizeșu G. împotriva sentinței civile nr.566/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei
pe care a modificat-o în sensul înlăturării obligației recurentei de a suporta cheltuielile de judecată. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței recurate și s-a respins recursul declarat de pârâta C. Ana. Din compunerea completului care a pronunțat decizia a făcut parte și doamna judecător O. T.
, soția domnului judecător D. T. .
Împotriva Deciziei civile nr.189/R/2013 pronunțate în dosar nr._ a formulat contestație în anulare C. Ana, cererea înregistrată sub nr._
.
Cauza a fost repartizată spre soluționare completului 3R din compunerea căruia face parte și domnul judecător D. tatu.
Potrivit dispozițiilor art.27 alin. 1 pct.1 Cod de procedură civilă,
judecătorul poate fi recuzat când el, soțul său, ascendenții ori descendenții lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soț, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv cu vreuna din părți.
1
Potrivit dispozițiilor art.105 din Legea nr.161/2003 Magistraților le este interzis să participe la judecarea unei cauze, în calitate de judecător sau procuror:
dacă sunt soți sau rude pana la gradul IV inclusiv între ei;
dacă ei, sotii sau rudele lor până la gradul IV inclusiv au vreun interes în cauză.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplica și magistratului care participa, în calitate de judecător sau procuror, la judecarea unei cauze în căile de atac, atunci când soțul sau ruda până la gradul IV inclusiv a magistratului a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea în fond a acelei cauze.
Având în vedere că suntem în prezența unei căi de atac, chiar dacă soția domnului judecător nu a participat la soluționarea pe fond a cauzei, pentru a înlătura orice suspiciune cu privire la lipsa de obiectivitate și imparțialitate a domnului judecător, instanța apreciază că se impune admiterea cererii. În temeiul dispozițiilor art.98 alin.4 Regulamentul de organizare și funcționare al instanței va dispune înlocuirea domnului judecător D. T. cu doamna
judecător M. S., conform listei de permanență.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite declarația de abținere formulată de domnul judecător D. T. .
Dispune retragerea acestuia din compunerea completului 3R investit cu soluționarea dosarului civil nr._ și înlocuirea sa cu doamna judecător
M. S., conform listei de permanență. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Septembrie 2013.
Președinte, Ana-SS | Judecător, D. -I. T. | Judecător, M. O. -S. |
Grefier, G. -C. Ț. |
Red/Dact/SS 4ex./2 sep.2013
2
← Decizia civilă nr. 572/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 43/8. Fond funciar → |
---|