Încheierea civilă nr. 472/2013. Obligatie de a face

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 472/2013

Ședința publică de la 25 Septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F.

S.

B.

Grefier G.

P.

S-a luat spre examinare acțiunea civilă promovată de către reclamanții

D. F. și D. B. în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S.

D., D. C. A. N. PENTRU R. P., având ca obiect obligație de a face

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: reprezentanta reclamanților, avocat Cleopatra Cătană în substituirea avocat Daciana Paler Groșan care depune delegațiile la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

Tribunalul dispune a se consemna că în prealabil, raportat la obiectul prezentei cereri de judecată precum și față de întâmpinarea formulată, pune în discuție excepția necompetenței funcționale a instanței respectiv a Secției civile a Tribunalului C. .

Reprezentanta reclamanților, avocat Cleopatra Cătană solicită admiterea excepției, fiind de acord cu declinarea cauzei în favoarea Secției mixte de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a Tribunalului C. .

Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării pe excepția invocată.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul de mai sus la data de 14 mai 2013 reclamanții D. F. și D. B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D.

, D. C. A. N. PENTRU R. P., să fie obligată C. centrală pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul A. N. pentru

  1. P. să analizeze, să evalueze dosarul aferent Dispoziției nr. 4365/2007 emisă de Municipiul C. -N. prin Primar, pentru imobilul situat în C. -N., str. Gruia nr. 58-60, înscris în CF 5276 cu nr. topo 8807, precum și să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.

    Prin întâmpinarea formulată (f.11) C. C. pentru stabilirea despăgubirilor a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția prematurității cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți.

    În susținerea acestor excepții arată că reclamanții sunt moștenitorii defunctului D. F. căsătorit cu defuncta Vincze Erzsebet care a formulat notificarea nr. 828/2001, soluționată prin Dispoziția nr. 4365/2007 emisă de Primarul Municipiul C. -N. cu propunerea acordării de despăgubiri

    1

    pentru imobilul revendicat, nefiind posibilă restituirea în natură deoarece zona este sistematizată. Notificarea împreună cu dosarul aferent au fost înaintate pârâtei, dosarul fiind înregistrat sub nr. 35628/CC. Potrivit Contractului de cesiune din_ reclamanții au cesionat numitului Gombos Denes A. ș toate drepturile lor legate de eventualele restituiri în natură, despăgubiri în bani sau acțiuni ce se vor acorda de Statul Român pentru dreptul lor de proprietate asupra acestui imobil. Așadar, reclamanții nu mai au calitatea de persoane îndreptățite să primească măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în speță.

    În situația în care instanța va trece peste excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților se solicită a se constata că cererea introductivă formulată de către reclamanți este prematur introdus iar îăn subsidiar neîntemeiată. Astfel, numai după completarea dosarului de către reclamanți cu înscrisuri doveditoare ale calității de persoane îndreptățite să primească despăgubiri pentru imobilul identificat mai sus și numai ulterior expirării perioadei de suspendare prevăzută de OUG nr. 4/_ dosarul de despăgubire va fi comunicat unui evaluator pentru ca, în baza raportului de evaluare, să fie emis ulterior titlul de despăgubire. De asemenea, se atrage atenția asupra faptului că pretențiile reclamanților, astfel cum au fost

    formulate, nu își mai găsesc justificare legală în condițiile noului cadru legislativ instituit prin Legea nr. 165/2013, dosarul aferent Dispoziției nr. 4365/2007 urmând a se soluționa cu respectarea procedurilor din noua lege.

    Pentru considerentele expuse, se solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția prematurității cererii de chemare în judecată iar în cazul în care instanța va trece peste excepțiile invocate, respingerea cererii ca neîntemeiată.

    La termenul de judecată din data de 25 septembrie 2013, fixat pentru soluționarea cererii, instanța a pus în discuție excepția necompetenței funcționale a Secției Civile a Tribunalului C., dând eficiență și prevederilor art. 248 alin 1 și 2 C.pr.civ.

    Analizând cu prioritate excepția necompetenței funcționale a Secției Civile a Tribunalului C., instanța o va admite, pentru considerentele ce urmează:

    Prezenta cauză are caracter administrativ, astfel cum s-a statuat în practica Curții de Apel C., a Curții de Apel B. și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au arătat că o cerere cum este cea formulată în prezentul dosar se întemeiază pe prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii. Acest articol se află în Capitolul V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, capitol

    intitulat "Procedura administrativă de acordare a despăgubirilor";.

    Potrivit art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii 247/2005, "Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. C. pentru S. D. sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.";

    Chiar și după modificarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor din Titlul VII al Legii 247/2005, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, în speță ne aflăm într-o procedură administrativă, ulterioară și diferită de procedura reglementată de Legea 10/2001, întrucât a fost emisă dispoziția primarului prevăzută de Legea 10/2001.

    2

    Mai mult, se reține că, în esență, obiectul litigiului constă în obligarea unei autorități publice de a îndeplini o operațiune administrativă, cuprinsă în procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, așa cum s-a arătat anterior, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 1 și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, care permit instanței să oblige autoritatea publică să efectueze operațiunea administrativă necesară pentru protejarea unui drept sau a unui interes legitim.

    În plus, se observă că în speță instanța nu mai are a analiza

    îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii, potrivit Legii 10/2001, ci doar îndeplinirea atribuțiilor unei autorități publice, fiind astfel aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004.

    Având în vedere cele reținute mai sus și în temeiul art. 132 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Secției Civile a Tribunalului C. și va declina competența de soluționare a acțiunii pendinte, în favoarea Secției Mixte de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului C. .

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

    D I S P U N E

    Admite excepția necompetenței Tribunalului C. - Secția Civilă, invocată de către instanță din oficiu.

    Declină competența soluționării acțiunii civile promovate de către reclamanții D. F. și D. B. în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D., D. C. A. N. PENTRU R. P.

    în favoarea Secției mixte de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a Tribunalului C. .

    Fără cale de atac.

    Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2013.

    Președinte,

    1. S. B.

      Grefier,

    2. P.

G.P. 27 Septembrie 2013

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 472/2013. Obligatie de a face