Încheierea civilă nr. 623/2013. Pretenții

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR.14._

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.623/R/2013

Ședința publică din 05 Iunie 2013 Completul este constituit din:

PREȘEDINTE:

A.

-F.

D.

JUDECĂTOR:

O.

-R.

G.

JUDECĂTOR:

O.

-C.

T.

GREFIER:

A.

-P.

B.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă S.C. D.

C. S.R.L.

în contra Sentinței civile nr.5072/15 Martie 2013 pronunțată în dosarul civil nr.14._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimații pârâți

M. C. -N. prin primar, C. local al municipiului C. -N., S.C.

"Astro Green E. rgy"; S.R.L. fostă S.C. "R. I. "; S.R.L.,

având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentantul recurentei reclamante, domnul avocat Bocșa-Oargă C. nel Aurel și reprezentanta intimatei pârâte S.C. "Astro Green E. rgy"; S.R.L. fostă S.C. "R. I. "; S.R.L., doamna consilier juridic C. -I. Mone, lipsă fiind intimații pârâți M. C. -N. și C. local al municipiului C. -N. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că recursul declarat de recurenta reclamantă a fost declarat în termen, motivat, comunicat cu intimații pârâți, conform dispozițiilor instanței cu ocazia pregătirii dosarului pentru primul termen de judecată și astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare atașate la filele 19-12 dosar, recursul fiind legal timbrat cu 450 lei taxă judiciară de timbru și 4 lei timbru judiciar, conform chitanței atașate la fila 21 dosar.

La data de 20 Mai 2013 s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură al tribunalului întâmpinare din partea intimaților pârâți M. C. -N. și C. local al municipiului C. -N., prin care au solicitat respingerea recursului și, pe cale de consecință, exonerarea pârâților de la răspundere în temeiul excepțiilor invocate iar, în subsidiar, că neîntemeiat (f.13-15).

Totodată, se constată că la data de 27 Mai 2013 s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură al tribunalului întâmpinare din partea intimatei pârâte

S.C. "Astro Green E. rgy"; S.R.L. fostă S.C. "R. I. "; S.R.L., prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției tardivității recursului, cu consecința respingerii acestuia ca tardiv formulat iar, în subsidiar, respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea integrală a sentinței civile atacate (f.17-19).

T. ul înmânează un exemplar din întâmpinarea formulată de intimata pârâtă S.C. "Astro Green E. rgy"; S.R.L. fostă S.C. "R. I. "; S.R.L. reprezentantului recurentei reclamante invocând, din oficiu, excepția necompetenței materiale a T. ului C. - Secția civilă în soluționarea prezentului litigiu, raportat la obiectul dedus judecății, dând cuvântul reprezentanților părților asupra excepției invocate.

Reprezentantul recurentei reclamante își depune la dosar împuternicirea avocațială (f.20) învederând instanței că înțelege să lase soluția la aprecierea instanței în ceea ce privește excepția invocată.

Reprezentanta intimatei pârâte S.C. "Astro Green E. rgy"; S.R.L. fostă S.C. "R.

I. "; S.R.L., își depune la dosar delegația de reprezentare (f.22) lăsând soluția la aprecierea instanței.

T. ul reține cauza în vederea pronunțării pe excepția necompetenței materiale a T. ului C. - Secția civilă, invocată din oficiu.

T R I B U N A L U L

Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr.5072/15 Martie 2013 pronunțată în dosarul civil nr.14._ al Judecătoriei C. -N.

, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. C. -N., prin

P., invocată de către aceasta prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Totodată, a fost respinsă cererea, astfel cum a fost completată și precizată, formulată de reclamanta SC D. C. S., în contradictoriu cu pârâtele M. C.

-N., prin P. și SC R. I. S., ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea astfel cum a fost completată și precizată, formulată de reclamanta SC D. C. S., în contradictoriu cu pârâta C. local al municipiului C. -N., prin P., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință.De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantei cu privire la cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Cu privire la cauza juridică a acțiunii dedusă judecății, instanța a reținut că deși s-au invocat în precizarea de acțiune dispozițiile art.999 C.civ. de la 1864, în acțiunea introductivă au fost invocate art.1376-1377 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil (nou), iar motivele de fapt prezentate și susținerile reclamantei din cuprinsul cererii introductive, a cererii astfel cum a fost precizată și din susținerile orale formulate înaintea instanței, apare dincolo de orice dubiu că instanța a fost învestită cu o cerere în răspundere civilă delictuală pentru fapta lucrului.

În ceea ce privește dreptul material aplicabil prezentei acțiuni, având în vedere succesiunea de legi în timp până la momentul pronunțării prezentei, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile Codului civil de la 1864, în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil coroborat cu art. 220 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil, iar nu cele corespondente ale Legii nr. 287/2009 republicată.

Calitatea procesuală pasivă este o condiție de a fi parte în procesul civil, precum și o condiție de exercițiu a acțiunii civile și presupune existența unei identități între persoana pârâtului/intimatului și cel care este subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății, iar în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare este obligatorie calea justiției, calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza acest interes.

Conform art.1000 alin.(1) C.civ. de la 1864, " suntem (…) responsabili de prejudiciul cauzat [....] de lucrurile ce sunt sub paza noastră";.

Ceea ce interesează sub aspectul răspunderii civile delictuale pentru fapta lucrului este persoana care deține paza juridică. În privința proprietarului bunului operează prezumția relativă că este paznic juridic al lucrului.

Pentru determinarea acesteia se folosește criteriul direcțiunii sau al autorității asupra lucrului în virtutea căreia se exercită puterea independentă de stăpânire și de direcționare a utilizării lucrului.

În consecință, paza juridică aparține persoanei care are în mod independent puterea, folosința, diriguirea, controlul și supravegherea asupra lucrului, nu presupune un contact nemijlocit cu lucrul și se deosebește de paza materială care este subordonată celei dintâi.

Este dincolo de orice dubiu că tragerea la răspundere a celui care are paza materială a lucrului este posibilă, însă nu pe temeiul art.1000 alin (1) C.civ. de la 1864, ci pe temeiul răspunderii pentru fapta proprie.

La data de_, în jurul orelor 13, un copac din Piața Fraternității a căzut pe autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare_, proprietatea reclamantei și parcat de către numitul Dardai V. L. lângă intrarea în parc

Între pârâta M. C. -N., prin P., în calitate de concedent și pârâta SC R. I. S., în calitate de concesionar de servicii publice, s-a încheiat contractul nr.40907/_ de delegare a gestiunii serviciului public de amenajare și întreținere a zonelor verzi și de agrement, a luciurilor de apă, a zonelor verzi aferente platformelor de joacă pentru copii, cimitirelor și efectuarea de tratamente fitosanitare în municipiul C. -N. prin concesiune (filele 22-28), și caietul de sarcini care face parte integrantă din contract, prin care s-a concesionat serviciul public constând în amenajarea și întreținerea zonelor verzi și de agrement, a luciurilor de apă, a zonelor verzi aferente platformelor de joacă pentru copii, cimitirelor și efectuarea de tratamente fitosanitare în municipiul C. -N. conform caietului de sarcini, în favoarea pârâtei SC R. I. S., pentru o perioadă de 5 ani.

Conform Cap.7 lit. A punctul 1 din contractul nr. 40907/_ de delegare a gestiunii serviciului public de amenajare și întreținere a zonelor verzi și de agrement, a luciurilor de apă, a zonelor verzi aferente platformelor de joacă pentru copii, cimitirelor și efectuarea de tratamente fitosanitare în municipiul C. -N. prin concesiune, concedentul s-a obligat să pună la dispoziția operatorului de servicii publice strategia și programele de măsuri și acțiuni privind administrarea serviciului de amenajare și întreținere a zonelor verzi, iar potrivit cap. 7 lit. B punctul 1 din convenție, concesionarul s-a obligat să execute integral operațiunile stabilite în caietul de sarcini și graficele de execuție a lucrărilor în timp.

Conform art. 14 din caietul de sarcini, prestatorul și-a asumat răspunderea pe toată durata de derulare a contractului pentru executarea lucrărilor conform tehnologiei și a programelor aprobate pe sectoarele de zone verzi alocate, în termenele și modalitățile stabilite prin contract, programe de lucru și a prevederilor din caietul de sarcini, rămânând direct răspunzător pentru eventualele daune și pagube provocate ca urmare a nerespectării acestor prevederi, iar execuția lucrărilor va fi comandată de către beneficiar prin programe lunare ce vor fi transmise prestatorului până la sfârșitul fiecărei luni.

În ceea ce privește lucrările necomandate și neaprobate expres de beneficiar, acestea nu vor fi recepționate și plătite, conform art.14 pct.5 ultima teză din caietul de sarcini.

În legătură cu programul lunar aprobat de către pârâta M. C. -N., prin P., în calitate de concedent pentru luna iunie 2009, instanța a reținut că acesta nu cuprinde lucrări de doborâre a arborilor uscați de pe zonele verzi, curățarea zonei și transportul materialului rezultat, astfel cum este definit la art.6 lit. E pct.33 și 34 din caietul de sarcini, respectiv de toaletare a arborilor la înălțimi, astfel cum este definită conform art.6 lit. E pct. 30 și 31 din caietul de sarcini (filele 29-54) în zona Parcului Fraternității unde s-a produs incidentul.

Din coroborarea prevederilor contractuale ale contractului nr. 40907/_ de delegare a gestiunii serviciului public de amenajare și întreținere a zonelor verzi și de agrement, a luciurilor de apă, a zonelor verzi aferente platformelor de joacă pentru copii, cimitirelor și efectuarea de tratamente fitosanitare în municipiul C. -

N. prin concesiune, cu prevederile caietului de sarcini, instanța a reținut că pârâta M. C. -N. păstrează în mod independent puterea, folosința, controlul și supravegherea asupra zonei verzi din Piața Fraternității, C. -N., iar paza materială exercitată periodic de către pârâta SC R. I. S. în condițiile și termenele aprobate prin programele lunare de către prima nu este de natură a înlătura calitatea procesuală pasivă a acesteia.

În legătură cu dispozițiile contractuale care atrag răspunderea pârâtei SC R.

I. S. în calitate de concesionar al lucrărilor care fac obiectul contractului nr.40907/_ de delegare a gestiunii serviciului public de amenajare și întreținere a zonelor verzi și de agrement, a luciurilor de apă, a zonelor verzi

aferente platformelor de joacă pentru copii, cimitirelor și efectuarea de tratamente fitosanitare în municipiul C. -N. prin concesiune, instanța a reținut că acestea nu sunt de natură a schimba calificarea pazei materiale în pază juridică, câtă vreme orice lucrare se execută în conformitate cu directivele concedentei M. C. -N.

, fără ca SC R. I. S. să poată controla în vreun fel lucrările supuse concesiunii. Aceste prevederi contractuale, în măsura în care se dovedesc incidența lor, pot atrage răspunderea concedentei față de concesionar, iar nu față de cel care invocă răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că pârâta M. C. -

N., prin P., deținea paza juridică asupra spațiului verde din Piața Fraternității,

C. -N. la data de_, sens în care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. C. -N., prin P., invocată de către aceasta prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta lucrului în temeiul art.1000 alin.(1) C.civ. de la 1864, reclamanta este ținută a face dovada existenței cumulative a următoarelor condiții: fapta lucrului, prejudiciul produs, legătura de cauzalitate între fapta lucrului și prejudiciul produs.

Din ansamblul probator de la dosar, instanța a apreciat că sunt îndeplinite toate cele 3 condiții în privința paznicului juridic, respectiv fapta lucrului-constând în fapta copacului de a se prăbuși peste autoturismul menționat, prejudiciul produs în patrimoniul reclamantei, în calitate de proprietar al autoturismului contând în pagubele materiale cauzate acestuia, precum și legătura de cauzalitate care rezultă din însăși fapta lucrului de a se prăbuși.

Din coroborarea înscrisurilor de la dosarul cauzei cu declarația martorului A.

A., instanța a reținut că la data producerii incidentului, copacul care s-a răsturnat peste autoturismul proprietatea reclamantului era verde, iar vremea era favorabilă, nu bătea vântul, aspecte de altfel necontestate de către pârâte.

În aceste condiții, instanța a reținut că fapta s-a produs sub incidența cazului fortuit, respectiv datorită unei împrejurări intrinseci lucrului, neimputabilă paznicului juridic, constând în declinul fiziologic al copacului, împrejurare relativ imprevizibilă datorită aspectului de copac verde, dar care nu este de natură a înlătura răspunderea civilă delictuală a paznicului juridic pentru fapta lucrului.

Cu toate acestea, instanța a reținut pentru a se exonera de răspunderea care îi revine, paznicul juridic al lucrului trebuie să facă dovada: a) faptei victimei însăși;

b) faptei unei terțe persoane pentru care nu este ținut a răspunde; c) forței majore.

Instanța a apreciat că fapta numitului Dardai V. L. în calitate de conducător al autoturismului marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare_, proprietatea reclamantei de a parca autoturismul la data de_, în jurul orelor 13.00, în zona de acțiune a indicatorului "Staționare interzisă";, pe trotuarul de lângă parcul din Piața Fraternității, C. -N. este de natură a exonera de răspunderea civilă delictuală pe paznicul juridic pârâta M. C. -N., reținându-se fapta unui terț pentru care pârâta nu este ținută a răspunde.

În ceea ce privește tragerea la răspundere a pârâtei SC R. I. S., instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1000 alin.(1) C.civ. de la 1864, aceasta neavând calitatea de paznic juridic, pe de o parte, iar pe de altă parte, s-a reținut existența faptei terței persoane conform considerentelor de mai sus.

În consecință, instanța a respins cererea, astfel cum a fost completată și precizată, formulată de reclamanta SC D. C. S. în contradictoriu cu pârâtele

M. C. -N., prin P. și SC R. I. S., ca neîntemeiată.

Pentru a da eficiență admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei C. LOCAL AL M. C. -N., conform încheierii de ședință din data de_, instanța a respins cererea, astfel cum a fost completată și precizată, formulată de reclamanta SC D. C. S. în contradictoriu cu pârâta

C. LOCAL AL M. C. -N., prin P., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință

În temeiul art. 274 alin.(1) C.proc.civ., potrivit cu care "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";, instanța a respins cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr.5072/15 Martie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a declarat recurs, în termen legal, reclamantă S.C.

D. C. S.R.L solicitând admiterea recursului modificarea sentinței în sensul admiterii cererii formulate și obligarea pârâtelor la repararea prejudiciului cauzat.

La termenul de judecată din data de 05 iunie 2013 tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a T. ului C., excepție pe care a găsit-o ca fiind întemeiată având în vedere argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Acțiunea promovată are ca obiect obligarea pârâtelor pârâtele M. C. -N.

, prin P. și SC R. I. S. la plata sumei de 11740,37 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin avarierea autoturismului reclamantei.

În drept, reclamanta s-a prevalat de disp. art.1376-13877 din Noul cod civil invocând răspunderea civilă delictuală.

În atare situație, tribunalul, în baza art. 228 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, apreciază că prezenta cauză este de competența T. ului Specializat, vizând răspunderea civilă delictuală a unui profesionist, așa cum este definit în art.3 alin.2 din Noul Cod civil, cauzele de o asemenea natură căzând în competența acestei instanțe, așa cum de altfel s-a statuat în literatura de specialitate anterior, pornindu-se de la aplicarea art.4 din vechiul Cod comercial care instituia prezumția de comercialitate

Altfel spus, în raport de prezumția de comercialitate instituită de art. 4 susmenționat, vor constitui fapte de comerț nu numai obligațiile contractuale, ci și obligațiile derivând din fapte licite sau din săvârșirea unor fapte ilicite în legătură cu activitatea comercială a comerciantului, cum este cazul în speță, unde, răspunderea pe care recurentele o atribuie societății intimate are un caracter vădit comercial.

Aceasta, întrucât este știut faptul că printre faptele juridice stricto sensu, ca izvor de posibile obligații, alături de gestiunea intereselor altuia, plata lucrului nedatorat și îmbogățirea fără justă cauză, se regăsește și fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că ea nu este cuprinsă de art. 3 din Codul comercial.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.

Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. T. ele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului

B. ești și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. T. ele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.

Prin înființarea T. ului Comercial C., acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.

Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului Cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în

alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, C. și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, C. și Mureș, în condițiile art. 226.

Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, C. ui Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.

T. ele comerciale Argeș, C. și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea C. nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.

Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.

Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art.158 C.proc.civ. tribunalul va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C. .

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite excepția necompetenței materiale a T. ului C. .

Declină competența de soluționare a recursului declarat de S.C. D. C. S.R.L., împotriva Sentinței civile nr.5072/15 Martie 2013 pronunțată în dosarul civil nr.14._ al Judecătoriei C. -N., în favoarea T. ului Specializat C. .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 05 Iunie 2013.

Președinte, Alimn-F. D.

Judecător,

O. -R. G.

Judecător,

O. -C. T.

Grefier,

A. -P. B.

Redactat A.P.B./05 Iunie 2013/1842 Red. A.F.D./2 exemplare/06 iunie 2013

Judecător fond: R. -M. P. - Judecătoria Cluj-Napoca

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 623/2013. Pretenții