Sentința civilă nr. 178/2013. Legea 10/2001

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 178/2013

Ședința publică de la 20 Martie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: M.

O.

-S.

Grefier: L.

M.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cauzei civile privind pe reclamant Z. S. R. prin mandatar S. J., reclamant Z. S. -A.

M. prin mandatar S. J. și pe pârât P. M. C. -N., pârât AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI (A. ), pârât A. N. PENTRU R. P. - C. C. PENTRU S.

D. - S-A A. E. L. C. P. P., având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

P. edura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 07 martie 2013, când părțile prezente au pus concluzii, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții Z. S.

R. si Z. - S. - A. M., reprezentați prin mandatar S. J., au chemat în judecată pe parații: P. M. C. -N., AVAS, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, A. N.

Pentru R. P., C. C. Pentru S. D.

, solicitand instanței ca prin hotărarea ce o va pronunța să oblige pârâții de rând 1-2 la restituirea in natura, in favoarea reclamanților, a terenului liber (neafectat de construcțiile edificate după exproprierea acestuia), parte din terenul inscris in CF nr, 23356 C., nr. topo._ ^2, situat administrativ in C. -N., str. Venus nr. 24 si 26; și de asemenea, obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri bănești, concret determinate prin expertiza judiciara de evaluare, ce urmează a fi dispusa in cadrul prezentei cauze, reprezentând contravaloarea de piața a imobilului preluat in mod abuziv de către Statul Roman, constând in teren in si construcții, situat

administrativ in C. -N., str. Venus nr. 24 si 26, inscris in CF nr. 23356 C.

, si care nu poate fi restituit in natura, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a arătat că antecesorilor reclamanților Z. S. M. (identic cu Z. S. M. u) si Z. S. R., li s-a expropriat imobilul situat administrativ in C. -N., str. Venus nr. 24 si 26, inscris in CF nr. 23356 C., nr. topo._ 4/2, pe baza Decretului Consiliului de Stat al

R.S.R. nr. 264 /_ .

Deși conform acestui decret de expropriere urma ca din totalul suprafeței deținute, de 4953 mp., să fie expropriată doar suprafața de 1509 mp., împreuna cu construcțiile aferente, in realitate întreaga suprafața de 4953 mp., împreuna cu toate supraedificatele aflate pe aceasta, a trecut in posesia si proprietatea S. Roman.

Se poate vorbi prin urmare de o preluare cu titlu, in ceea ce privește suprafața de 1509 mp, și de o preluare far a titlu in cea ce privește suprafața de 3444 mp., ambele preluări întrunind condițiile unei preluări abuzive in înțelesul prevederilor Legii nr. 10/2001.

Antecesorii Z. S. M. (Mihaly, M. u) si Z. S. R. au formulat Notificare pe baza Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru întregul teren preluat abuziv de către stat, in suprafața de 4953 mp., precum si pentru construcțiile aflate pe terenul in cauza, preluate si demolate de către Statul Roman, arătând totodată faptul ca suma primita, cu titlu de despăgubiri, cu ocazia exproprierii imobilului, s-a cifrat la 40.000 lei.

In mod eronat, paratul de rând 1 - P. M. C. -N. a transmis întreg dosarul format pe baza Notificării, in favoarea paratului de rând 2 - AVAS B., deși doar o mica parte din întregul teren preluat abuziv de către stat, a fost vândut in favoarea TCI (Trustului de Construcții Industriale), fapt ce atrage competenta acestei instituții de a soluționa dosarul in cauza in ceea ce privește aceasta porțiune de teren.

Pana la aceasta data, notificarea nu a fost soluționată,, motiv pentru care au promovat prezenta acțiune.

In drept s-au invocat prevederile Legii nr. 10/ 2001 si prevederile Legii nr. 247/2005 - Titlul VIL.

Prin precizarea depusă la data de_ reclamanții au arătat că solicită în principal, restituirea în natură a imobilului liber din cel revendicat și acordarea de despăgubiri conform titlului VII din Legea nr.247/2005, concret determinate prin expertiză de evaluare, constand în valoarea de piață a imobilului preluat abuziv pentru partea din imobil ce nu poate fi restituită în natură.

Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - A. ,

a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Pe cale de excepție, a invocat excepției lipsei calității procesuale pasive a AVAS, față de obiectul acțiunii.

Astfel, s-a arătat că AVAS nu are obligația legala de a restitui in natura imobilele revendicate de foștii proprietari (sau moștenitori), aceasta revenind exclusiv unității deținătoare a imobilului, conform dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată.

In aceiași ordine de idei, AVAS apreciază ca, in ceea ce privește competenta de soluționare a notificărilor reclamanților privind imobilul -

construcții expropriate si ulterior demolate, având in vedere dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 republicata si art. 32 (1) din Legea nr. 10/2001 republicata, care se refera la imobilele demolate, revine Primăriei M.

C. -N. .

S-a mai arătat că prin Legea nr. 247/_, art. 1 (1) Titlul VII, care a modificat si completat Legea nr. 10/2001, se reglementează sursele de finanțare, cuantumul si procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite in natura, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicata.

In acest sens, art. 13 (1) capitolul /// din Legea nr. 247/_, precizează ca "Pentru analizarea si stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acorda potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie in subordinea cancelariei Primului Ministru, C. C. pentru

S. D. ."

In consecința, din analiza acestor texte legale, rezulta in mod evident ca AVAS nu are obligația legala de a stabili valoarea si acorda masuri reparatorii in echivalent/despăgubiri efectiv, numai propune acordarea despăgubirilor, in condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicata, instituției competente C. C. pentru S. D. din cadrul Autorității naționale pentru R. P., in condițiile art. 16 alin.2 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

In raport de aceste texte legale, se poate constata ca pretenția reclamanților de acordare a despăgubirilor bănești de către AVAS sau Primăria M. C. - N., este neîntemeiata si nelegala, deoarece nu exista temei legal pentru acordarea efectiva a acestora de către aceste instituții.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîtemeiată și nelegală.

AVAS nu are nici o obligație legala in condițiile art. 21 din Legea nr.

10/2001 republicata, privind restituirea in natura a imobilului revendicat.

AVAS are obligații legale numai in condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicata, respectiv numai pentru imobilele care se afla evidențiate in patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral, cu respectarea dispozițiilor legale de către AVAS.

Fata de aceste prevederi legale si in raport de situația de fapt a cauzei acțiunea nu este întemeiata fata de AVAS, deoarece nu sunt dovedite ca fiind îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr.10/2001 republicată.

In cauza nu se dovedește ca imobilul este evidențiat in patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral de AVAS, respectiv SC TCI CANTINA SA C. -N., dimpotrivă, din actele si susținerile cauzei rezulta situația juridica a imobilului revendicat, de imobil care nu se afla in patrimoniul societății mai sus menționate.

In acest sens, exista adresa SC TCI CANTINA SA C. -N. nr. 1620/_, din care rezulta ca societatea mai sus menționata nu deține in patrimoniul sau - imobilul revendicat de reclamanți.

De asemenea, soluția Primăriei M. C. - N. de declinare către AVAS a notificărilor, in vederea soluționării este nelegala. deoarece nu s-a dovedit ca imobilul revendicat este evidențiat in patrimoniul SC SC TCI CANTINA SA C. -N., societate privatizata, pentru a fi incidente dispozițiile art.29 din Legea nr. 10/2001 republicata.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 115-118 C. Pr. Civ. Legii nr. 10/2001, republicata, Legea nr. 247/22.07.200S si celelalte prevederi legale menționate în text.

Pârâtul P. municipiului C. -N. , a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea cererii de chemare in judecata formulata ca nefondata .

În motivare s-a arătat că în ședința din data de 15 martie 2010, C. pentru aplicarea prevederilor Legii nr.10/2001 a luat in discuție dosarul înregistrat sub nr.25818/45 din 8 aprilie 2003, transmis de Prefectura județului C. (dosar intern nr.3791) prin care s-a solicitat restituirea in natura a terenului in suprafața de 86 ari situat in Someseni, str.Traian Vuia nr.242.

Imobilul in litigiu a fost preluat in proprietatea statului in baza Decretului de expropriere nr.264/1979, in administrarea fostei TCI SA C. -

N., societatea care a fost supusa unei proceduri de divizare.

Din înscrisurile depuse la dosarul de revendicare, rezulta ca potrivit Avizului nr.71 din 1 noiembrie 1972 a Comitetului Executiv al Consiliului popular al municipiului C. -N. imobilul a fost expropriat de la CAP Someseni din C. in favoarea întreprinderii Electromontaj C. .

Ca atare, comisia a propus declinarea competentei de soluționare a notificării in favoarea SC ELM Electromontaj SA, motivat de faptul ca terenul revendicat este deținut de către SC ELM Electromontaj SA.

A mai învederat instanței ca dispoziția cu numărul mai sus arătat a fost emisa in mod corect, cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv art.25, alin.l din Legea nr.10/2001, republicata.

Pârâta C. C. pentru S. D. a depus întâmpinare prin care a invocat: excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului

C. ; excepția inadmisibilității solicitării de stabilire a cuantumului despăgubirilor; excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru S. D. cu privire la solicitarea de plată a despăgubirilor; și excepția prematurității solicitării de plată a despăgubirilor. Referitor la excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului C., s-

au invocat prevederile art.21 punctul 4 din Codul de P. edură Civilă, așa cum a fost modificat prin Legea nr.219/2005 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, art.20 alin.1 Cap.VI Titlul VII din Legea nr.247/2005 șiart.3 pct.1 din Codul de P. edură Civilă.

Potrivit art.13 alin.5 din H.G nr.34/2009 C. C. pentru S. D.

, constituită prin Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor Publice.

Cererile având ca obiect obligarea Comisiei Centrale la stabilirea cuantumului sunt de competența Curții de Apel, urmând a fi soluționate

potrivit prevederilor Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, act normativ la care face referire art.19 Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Referitor la excepția inadmisibilității solicitării de stabilire a cuantumului despăgubirilor s-a arătat că potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, va fi atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către C. C. pentru S. D. .

Așadar, după intrarea în vigoare a acestui act normativ (legea nr.247/2005), contravaloarea pretențiilor de restituire în echivalent nu va mai fi stabilită în cursul procedurii administrative prevăzute de legea nr. 10/2001, ci după parcurgerea procedurii reglementate în cuprinsul titlului vii din legea nr. 247/2005.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru S. D. s-a rlevat faptul că odată cu adoptarea

O.U.G nr.81/2007, atribuția achitării despăgubirilor în numerar către persoanele îndreptățite revine Autorității Naționale pentru R. P.

, prin noua Direcție pentru Acordarea D. în Numerar, și nu Comisiei Centrale pentru S. D. .

Referitor la excepția prematurității solicitării de plată a despăgubirilor, s-a subliniat faptul că procedura administrativă prevăzută Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, presupune parcurgerea mai multor etape și anume:etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, -. etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale și etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către

C. C. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct.26 din O.U.G nr.81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005, Capitolul V1, Secțiunea I intitulată "V. titlurilor de despăgubire".

În cauza dedusă judecății, procedura administrativă nu a fost declanșată, în sensul că dosarul de despăgubire soluționat de entitatea notificată nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale.

Prin urmare, solicitarea reclamanților de plată a despăgubirilor este prematură .

Referitor la cererea reclamanților de obligare a Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată, această comisie este o entitate în subordinea Ministerului Finanțelor, neavând un buget propriu. De altfel, această comisie nu se opune cererii formulate, astfel că, în măsura în care instanța va aprecia că este necesară obligarea Comisiei Centrale la îndeplinirea atribuților ce îi revin, solicită respingerea cererii privind plata cheltuielilor de judecată, potrivit art.275 C.prov.civ.

În drept s-au invocat Hotărârea de Guvern nr.361/2005, modificată și completată prin Hotărârea de Guvern nr.240/2006, Legea nr. 10/2001 republicată, Legea nr.247/2005, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.184/2002, Hotărârea de Guvern nr.1095/2005, art.115-119 din Codul de

P. edură Civilă.

Pârâta A. N. pentru R. P. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului C. a lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale

pentru R. P. cu privire la emiterea titlului de despăgubire; inadmisibilitatea stabilirii despăgubirilor printr-o expertiză judiciară, excepția prematurității plății despăgubirilor.

În motivare s-a arătat că cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu A. N. pentru R. P., este îndreptată

împotriva unei autorității aparținând administrației publice centrale și anume A. N. pentru R. P. .

Astfel, în cuprinsul art.1 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr.361/2005, așa cum a fost modificată și completată prin H.G.nr.1068/2007 se arată că "

A. N. pentru R. P., denumită în continuare A., este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică".

În acest context, prevederile art.3 pct.1 din Codul de P. edură Civilă, potrivit cărora curțile de apel judecă. în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

Mai mult decât atât, litigiile ce au ca obiect pretenții ce reies din aplicarea Titlului VII din Legea nr.247/2005 sunt de competența Curții de Apel-Secția Contencios Administrativ.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale a Autorității Naționale pentru R. P. s-a arătat că în cuprinsul art.2 din Hotărârea Guvernului nr.361/2005, modificată și completată prin H.G.nr.1068/2007, sunt prevăzute principalele atribuții ale Autorității, și anume în privința aplicării Legii nr.10/2001, A. N. pentru R. P. acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr.10/2001, republicată.

De asemenea, A. asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru S. D., secretariat care asigură lucrările acestei comisii, iar atribuțiile conferite acestuia constau în centralizarea dosarelor conținând decizii/dispoziții în care s-au consemnat/propus despăgubiri, precum și în analizarea acestora din punctul de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură, atribuții îndeplinite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Această din urmă procedură administrativă (cea prevăzută la Cap.V Titlul VII din Legea nr.247/2005) vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr.10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005, respectiv data de 25 iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.

Referitor la excepția inadmisibilității stabilirii valorii de circulație a imobilului notificat și la excepția prematurității cererii de chemare în judecată au fost invocate aceleași aspecte ca cele susținute de parata C.

C. pentru S. D. .

În plus s-a menționat că, potrivit art.lll, alin.1 din Ordonata de Urgență a Guvernului nr.62/_ pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței amintite, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult, pe perioada de suspendare, valorificarea titlurilor de despăgubire emise de C. C. se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea.(A se vedea alin.2 al aceluiași articol, menționat mai sus.)

În drept s-a invocat, Legea nr.10/2001 republicată, H.G nr.361/2005 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.247/2005, Hotărârea Guvernului nr.1095/2005, art.115-119 din Codul de procedură civilă.

Analizand actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele:

Prin încheierea civilă din data de_ instanța a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. în soluționarea acțiunii deduse judecății și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratelor C.

C. pentru S. D. și A. N. pentru R. P.

, pentru considerentele cuprinse în respectiva încheiere. În consecință, instanța va respinge acțiunea promovată de reclamanți față de aceste parate ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului invocată de aceasta pe cale de întampinare, se reține că pronunțarea asupra acesteia impune analizarea unor aspecte care țin de fondul cauzei, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit înscrierilor din cartea funciară asupra imobilelor teren în suprafață de 4.954 mp (1376 stjp) și construcții situate din punct de vedere administrativ în C. -N., str. Venus nr.24-26, înscrise inițial în nr.23356

C., cu nr. top 14145/1 și 14144/2, au fost proprietari antecesorii reclamanților, Z. S. M. și Z. S. R. .

Conform mențiunilor de sub B 11-13 din aceeași carte funciară, în baza Decretului nr.264/1979 imobilul de sub A+1 s-a dezlipit, formandu-se două loturi, respectiv cu nr. top 14145/_ 4/2/1 case și teren cu suprafața de 3440 mp., lot care s-a reînscris în favoarea vechilor proprietari tabulari și cel cu nr. top 14145/_ 4/2/2 care s-a înscris în favoarea S. Roman în administrarea TCI C. -N. (f.15-17).

Prin notificarea înregistrată la BEJ Bolos M. sub nr.1372/_, antecesorii reclamanților au solicitat, în temeiul Legii nr.10/2001 acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele construcții și teren expropriate, precizandu-se că exproprierea acestora s-a realizat în vederea edificării unor blocuri de locuințe, cămin de nefamiliști și cantină pentru Trustul de Construcții Industriale C. -N. (f.43-44).S-a mai arătat că pentru construcțiile care au fost demolate s-au primit despăgubiri derizorii, iar pentru teren, foștilor proprietari nu li s-a acordat niciun fel de despăgubire.

Reclamanții Z. S. R. și Z. SA M. sunt moștenitorii proprietarilor tabulari, așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la

dosar și certificatul de moștenitor nr.26/2003emis de BNP Roza Margit Fuchs, înscrisuri față de care, instanța apreciază că ei au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite la restituire raportat la dispozițiile art. 3 și 4 ale Legii nr.10/2001 rep.(f.57-62, 66-69).

Notificarea antecesorilor reclamanților nu a fost soluționată pană la momentul promovării acțiunii, ea fiind transmisă de la o instituție la alta, respectiv de la Consiliul local al municipiului C. -N. la Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului și la Trustul de Construcții Industriale C., ulterior AVAS declinandu-și la randul ei competența, dovadă în acest sens fiind adresele depuse în probațiune (f.74,75,76,77, 42).

În acest context, pentru identificarea imobilelor în litigiu și a stabilirii deținătorului acestora la momentul intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, a fost încuviințată efectuarea unei documentații tehnice în specialitatea topografie de către expert Opre V. Claudiu.

Concluziile expertizei, necontestate de părți, au fost în sensul că imobilul în litigiu, situat actualmente din punct de vedere administrativ în C.

-N. str.Venus nr.22(în vechile evidențe str.Venus nr.26) înscris în CF 23356 C. nr. top_ 4/2 în suprafață de 4954 mp. a fost preluat în întregime de la antecesorii reclamanților, în ciuda faptului că prin Decretul de expropriere nr.264/1979 s-a prevăzut doar exproprierea unei suprafețe de 1509 mp.

În urma măsurătorilor efectuate și a stabilirii limitelor imobilului, expertul a concluzionat că în realitate, suprafața expropriată prin decretul amintit în favoarea S. Roman în administrarea TCI C. -N. ,a fost de 2075 mp. și nu doar cea menționată scriptic de 1509 mp., iar diferența de 2879 mp. a fost preluată faptic de la antecesorii reclamanților, fără a exista vreun titlu.

De asemenea expertul a arătat că după exproprierea prin Decretul Consiliului de Stat al RSR nr.264/1979 construcțiile edificate pe vechiul nr. topo._ 4/2 ,datorită amplasamentului lor, trebuiau înscrise în CF cu nr. top 14145/_ 4/2/2, așadar pe suprafața dată în administrarea TCI C.

-N. iar apoi radiate, și nu pe nr. top. 14145/_ 4/2/1 care a rămas înscris pe vechii proprietari tabulari.

Această ipoteză este de altfel confirmată și de anexa la decret potrivit căreia, odată cu suprafața de teren, au fost expropriate și construcțiile ce se aflau asupra acestuia în suprafață de 289,60 mp.(f.7), precum și de adresa nr.23584 emisă de Trustul de Construcții Industriale C. -N. la data de_ (f.82).

De asemenea, procesul-verbal nr.10987/458/IV încheiat la data de_ de C. Județeană de E. luare din cadrul Consiliului P. ular al Județului C. atestă preluarea de la antecesorii reclamantului, a clădirilor înscrise în cartea funciară, construcții care ulterior au fost demolate (f.9-14).

Este de menționat că exproprierea terenului în suprafață reală de 2075 mp. și a construcțiilor existente ,s-a realizat în vederea edificării unor blocuri de locuințe, cămine de nefamiliști și cantină, în favoarea Trustului de Construcții Industriale C. -N., așa cum reiese și din adresa nr.19019/IV/_ emisă de Comitetul Executiv al Consiliului P. ular al Județului C., imobilul intrand în proprietatea S. Roman, în administrarea TCI C., potrivit mențiunilor din cartea funciară.

De altfel, prin răspunsul formulat la data de_ SC TCI Contractor General SA, continuatoarea în drepturi a TCI C. -N., a confirmat faptul că imobilele expropriate prin Decretul nr.264/1979 au intrat în patrimoniul acesteia, doar că această societate, SC TCI Contractor General SA, a fost supusă unui proces de divizare, publicat în M.O. nr.3970/_, iar

imobilele în litigiu au fost dezmembrate și transferate unor societăți rezultate din divizare, respectiv SC TCI INVEST SRL și SC TCI CANTINA SRL (f.144- 147).

Ceea ce interesează însă, din perspectiva soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de AVAS, este că la momentul intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 ,unitatea deținătoare a imobilului în suprafață de 2075 mp., obiect al exproprierii prin Decretul nr.264/1979, a fost SC TCI Contractor General SA .

Ori, această unitate era o societate comercială integral privatizată, după cum rezultă din adeverința nr. 46162/_ emisă de SC REGISTRUL " MIORIȚA"; SA ( f. 216 dosar), fiind incidente disp. art. 29 alin.

1 din Legea 10/2001, entitatea investită cu soluționarea notificării fiind A.

, motiv pentru care instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei parate .

Actualmente, conform raportului de expertiză ,vechile construcții sunt demolate, iar terenul este ocupat de bloc de locuințe, alei spații verzi, teren acces, nefiind susceptibil de a fi restituit în natură. Pentru această suprafață de teren de 2075 mp. și construcțiile demolate, unitatea căreia îi revine obligația să propună acordarea măsurilor reparatorii este AVAS și fiind, incidente disp. art. 11 alin 3,4 din Legea nr.10/2001, măsurile reparatorii la care sunt îndreptățiți reclamanții sunt despăgubirile prevăzute de dispozițiile legii speciale -Titlul VII din legea 247/2005.

În ceea ce privește diferența de suprafață de 2879 mp. care a fost preluată în fapt, fără niciun titlu, se reține că sunt incidente prevederile art.2 lit.i) din Legea nr.10/2001 conform cărora, sunt considerate ca fiind preluate abuziv ";orice alte imobile preluate fără titlu valabil ".

Ori, o preluare în fapt, fără respectarea niciunei formalități pentru a asigura cel puțin aparența unui titlu, care să constituie temei al trecerii bunului dintr-un patrimoniu privat în patrimoniul statului, nu poate fi considerată decat abuzivă. Indiferent însă de calificarea imobilului ca fiind bun preluat cu titlu sau fără titlu valabil (în fapt), el face parte din sfera de reglementare a Legii nr.10/2001 și este supus procedurilor de restituire prevăzute de această lege.

Asupra acestui teren, a cărui situație de carte funciară este neschimbată, expertul a arătat că este edificată construcția Colegiului Tehnic de Transporturi "Transilvania"; C. -N., unitate care are în folosință imobilul, astfel încat, entitatea care urmează să facă propuneri de acordare a măsurilor reparatorii este P. M. C. -N., în temeiul art. 21 al.4 din Legea nr.10/2001 și art. 166 din Legea învățămantului nr.84/1995 în vigoare la data formulării notificării.

Unitatea de învățămant ocupă o suprafață de 2007 mp., diferența pană la 2879 mp. suferind lucrări de artă necesare consolidării (taluz) și este străbătută de rețele tehnico-edilitare (gaz, electricitate, termoficare, canalizare), atat subterane cat și supraterane, astfel încat nu poate face

obiectul restituirii în natură, fiind incidente prevederile art.10, art.11 al.3,4 din Legea nr.10/2001 și art.10 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 .

În atare situație, neputandu-se dispune retrocedarea în natură a terenului în litigiu, măsurile reparatorii urmează a se stabili în echivalent, astfel cum sunt reglementate acestea prin Legea nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

În ceea ce privește solicitarea privind stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru imobilele revendicate care nu pot fi restituite în natură, instanța apreciază că această operațiune se impune să fie efectuată în cadrul procedurii administrative reglementată de Titlul VII al legii nr. 247/2005. Astfel, în practica sa recentă, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de Curtea Europeană ale dreptului de acces la o instanță, iar exigențele coerenței și certitudinii statuate de Curte în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv, impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii (I., Secția a I-a Civilă, decizia civilă nr. 7267 din 19 octombrie 2011).

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 247/2005, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în (…) despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. S. cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. 6 și 7 al textului de lege invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de C. C. care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin decizie de C. C. pentru S. D. .

P. edura în fața Fondului ";Proprietatea"; este o procedură execuțională, care intervine după ce dreptul este stabilit prin decizia Comisiei Centrale sau hotărârea instanței.

Pentru considerentele arătate și în baza dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, urmează să fie admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții Z.

S. R. și Z. SA M., conform dispozitivului prezentei hotărari. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții Z. S. R. și Z. SA M., ambii cu domiciliul procesual ales în C. -N., str.

M.V. nr.28, jud. C. prin mandatar S. J. în contradictoriu cu parații

P. M. C. -N., cu sediul în C. -N., str. M. nr.1-3, jud. C. și Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B.

,str. C. Av. A. Ș. nr.50, sector 1 și în consecință:

-stabilește dreptul reclamanților la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilele teren suprafața totală de 4954mp. și construcții existente pe acesta, înscrise inițial în CF nr.23356 C. nr. top_ 4/2.

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanți în contradictoriu cu paratele C. C. pentru S. D. și A. N. pentru R.

P. ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

M. O. -S.

Grefier,

L. M.

L.M. 20 Martie 2013 Red./Dact.M.O.S./E.C.-_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 178/2013. Legea 10/2001