Decizia civilă nr. 132/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R. IA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.132/R/2013
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: D. | -L. | B. - vicepreședinte al Curții de A. | C. |
Judecători: A. | C. | ||
V. | M. | - președintele Curții de A. C. | |
Grefier: S. | - D. | G. |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C. împotriva deciziei civile nr. 638 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ privind și pe reclamanta M. V., având ca obiect Despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror Slabu Aurelia, lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamanta intimată.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței reclamanta intimată M. V. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil și nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul recurent prin memoriul cuprinzând motivele de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P. ui de pe lângă C. de A. C. cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea recursului formulat de S. R., modificarea hotărârii recurate, pronunțată de Tribunalul Cluj în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanta M. V. .
C U R T E A
Deliberând, reține că:
Prin sentința civilă nr. 638 din 20 septembrie 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._ , s-a dispus după cum urmează:
S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta M. V., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
În consecință:
A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 29.050 lei, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate de la antecesorul reclamantei, defunctul Mârzan Petre, în baza sentinței nr. 981/1950 a Tribunalului Militar C. .
A fost respins restul capetelor de cerere.
A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
Din actele comunicate de CNSAS rezultă că antecesorul reclamantului, defunctul Mârzan P., a fost condamnat la 6 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională, 6000 lei amendă corecțională și confiscarea totală a averii, pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinei sociale prevăzute de art. 209 pct. IV C. penal, prin sentința nr. 981/1950 a Tribunalului Militar C. . De asemenea, a fost obligat să plătească S. ui suma de 4000 lei, cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 757/1951 a Curții Militare de C. și Justiție s-a dispus reducerea pedepsei la 5 ani închisoare corecțională.
Așadar, antecesorul reclamantei a suferit o condamnare considerată de drept cu caracter politic, conform art.1 alin.2 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește despăgubirile reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, instanța a constatat că prin hotărârea de condamnare s-a dispus și confiscarea totală a averii antecesorului reclamantei.
Tribunalul a considerat nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât, întrucât reclamanta nu și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile dreptului comun, ci pe cele ale Legii nr.221/2009, care stabilesc un termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii.
De asemenea, consideră nefondate susținerile pârâtului, în sensul că în temeiul dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009 pot fi acordate despăgubiri doar pentru bunurile imobile confiscate, întrucât aceste dispoziții nu disting după cum bunurile sunt mobile sau imobile, ci după cum bunurile confiscate au fost sau nu restituite (în natură sau echivalent) în baza unor legi speciale anterioare.
Din declarația martorului Boca Antonie rezultă că antecesorului reclamantului i s-au confiscat următoarele bunuri din gospodărie: 2 boi, 3 cai, o vacă, 10 oi, o căruță, un plug și o grapă. De asemenea, din adresa nr. 672/_ a Primăriei comunei Iara reiese că defunctul figura în registrul agricol cu 2 boi de muncă, o vacă, 2 porcine, 6 ovine, 2 caprine, un car și un plug.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009 "orice persoanã care a suferit condamnãri cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic, precum și, dupã decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia pânã la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevãzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la
… acordarea de despãgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotãrâre de condamnare sau ca efect al mãsurii administrative, dacã bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despãgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicatã, cu modificãrile și completãrile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãții și justiției, precum și unele mãsuri adiacente, cu modificãrile și completãrile ulterioare";.
În ceea ce privește valoarea bunurilor mobile confiscate, așa cum sunt ele menționate în declarația martorului Boca Antonie, din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert R. I. Dorel rezultă că valoarea de circulație a acestora este de 29.050 lei.
Pe de altă parte, instanța a considerat neîntemeiată cererea reclamantei privind valoarea actualizată a sumei de 10.000 lei (6000 lei cu titlu de amendă corecțională și 4000 cu titlu de cheltuieli de judecată), întrucât în temeiul dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate doar despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
Față de cele ce preced, instanța a considerat că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr. 221/2009, însă doar pentru bunurile mobile menționate mai sus, reclamanta fiind astfel îndreptățita să primească suma de 29.050 lei, admițând în parte acțiunea, în aceste limite.
În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. instanța a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 3000 lei, onorariul expertului R. I. Dorel (900 lei) și onorariul avocațial (2100 lei).
Împotriva acestei sentințe pârâtul S. R. a declarat apel, solicitând modificarea ei în sensul respingerii în totul a acțiunii reclamantei, deoarece:
Prima instanță a omis să se pronunțe asupra excepției inadmisibilității capătului de cerere privind acordare de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate, invocată de pârât prin întâmpinare. Era de avut în vedere, sub acest aspect, că prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 nu permit concluzia că s-ar putea acorda despăgubiri ca urmare a preluării altor categorii de bunuri decât cele imobile, în acest sens fiind și prevederile art. 5 alin. 5 din Legea nr. 221/2009. În același timp, din expunerea de motive a Legii nr. 221/2009 se deprinde aceeași concluzie, fiind de văzut decizia nr. 2879/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție.
Pentru a stabili bunurile mobile preluate abuziv prima instanță s-a întemeiat pe declarația martorului Boca Antonie, deși aceasta se afla în contradicție parțială cu adresa emisă de Primăria comunei Iara. Mai mult, din analiza procesului-verbal încheiat la data de 25 aprilie 1951 de către Corpul Portăreilor Tribunalului Turda rezulta ce bunuri au fost confiscate de la antecesorul reclamantei.
Trebuie avut în vedere, totodată, că față de existența înscrisurilor privitoare la bunurile confiscate, audierea de martori apărea ca inadmisibilă.
Expertiza tehnică de evaluare a bunurilor s-a făcut fără ca bunurile să mai existe în natură, ea bazându-se exclusiv pe relatările reclamantei. Or, lipsa bunurilor atrage nulitatea expertizei.
Expertul se sprijină pe aprecieri cu caracter subiectiv, lucrarea înlocuită de el fiind lipsită de valoare științifică.
Reclamanta intimată a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat (f. 10-12).
Cu privire la acest recurs, C. are în vedere următoarele:
Contrar celor afirmate de recurent, prima instanță s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, statuând, în cuprinsul considerentelor sentinței, că sunt "… nefondate susținerile pârâtului, în sensul că în temeiul dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri doar pentru bunurile imobile confiscate, întrucât aceste dispoziții nu disting după cum bunurile sunt mobile sau imobile, ci după cum bunurile confiscate au fost sau nu restituite (în natură sau echivalent) în baza unor legi speciale anterioare";.
În acest fel, prima instanță a răspuns tocmai excepției inadmisibilității acțiunii invocate de pârât.
Mai mult, aceste statuări ale Tribunalului sunt pe deplin corecte, câtă vreme dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 fac referire generic la bunurile confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsuri administrative fără a limita acordarea despăgubirilor la bunurile imobile care nu au făcut obiectul unor măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001. Dacă legiuitorul ar fi dorit să limiteze reparația la bunurile ce intrau exclusiv sub incidența Legii nr. 10/2001, dar cu privire la care nu se obținuseră totuși măsuri reparatorii în temeiul acestei legi, ar fi menționat-o în mod expres.
Referirea pe care pârâtul recurent o face la expunerea de motive a Legii nr. 221/2009 este neconcludentă, neindicându-se în mod clar prevederea care, în încercarea de a interpreta taleologic această lege, ar fi putut conduce la concluzia învederată de recurent.
Fără însemnătate în cauză este și referirea la decizia civilă nr. 2879/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, aceasta reprezentând o simplă decizie de speță, lipsită de oferte erga omnes, iar nu una în interesul legii, obligatorie cu caracter general pentru viitor.
Susținerile recurentului sunt nefondate și în partea lor privitoare la critica îndreptată contra probațiunii administrate, Legea nr. 221/2009 îngăduind administrarea tuturor probelor necesare aflării adevărului, inclusiv a probei testimoniale și a celei cu expertiza tehnică. Așa fiind, instanțele nu sunt obligate la a ține seama exclusiv de înscrisurile întocmite de autoritățile comuniste în legătură cu confiscarea unor bunuri, acestea neputând avea, prin ele însele, o valoare absolută, aptă să înlăture concluziile ce ar rezulta din alte mijloace de probe administrate.
Prin urmare, C. are a observa că existența procesului-verbal întocmit la data de 25 aprilie 1951 de un portărel de pe lângă Tribunalul Turda (f. 27 dosar prima instanță) nu excludea administrarea probei testimoniale pentru a se dovedi că și alte bunuri au fost confiscate de la Mârzan Petre. Altfel, reclamantei ar ajunge să i se opună, fără posibilitatea contraprobei, un înscris emis tocmai de autoritățile represive comuniste, anihilându-se intenția integral reparatorie, în planul despăgubirilor materiale, a Legii nr. 221/2009.
În ce privește criticile privitoare la lipsa de validitate a probei cu expertiza,
C. reține că și acestea sunt neîntemeiate, nefiind culpa reclamantei că, urmare a trecerii unei lungi perioade de timp de la data confiscării, bunurile a căror valoare trebuie stabilită nu mai există. Aceasta nu împiedică însă a se administra mai întâi probe din care să rezulte ce bunuri au fost preluate abuziv și care erau caracteristicile acestora, pentru ca apoi să se determine, prin expertiză, valoarea lor.
În caz contrar, ar însemna să li se nege reclamanților aflați în astfel de situații - și care, după cum spuneam, nu le sunt imputabile - însuși dreptul la despăgubire pe care Legea nr. 221/2009 li-l recunoaște, ceea ce ar fi inadmisibil.
Rezultă din cele ce preced că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, impunându-se în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 638 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
D. | -L. B. | A. | C. | V. | M. |
GREFIER
S. -D. G.
Red.VM/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: D.I.T.
| ← Sentința civilă nr. 497/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 336/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
