Sentința civilă nr. 497/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 497/2013
Ședința publică de la 09 Octombrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE C. | -V. | B. |
Grefier L. | M. |
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant O. D. C. mostenitoare M. Z. decedata_ și pe pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. C., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta personal. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care reclamanta învederează că domiciliu său actual este în C. -N., str. C.Brîncoveanu, nr. 54, ap. 15.
T. invocă, din oficiu, excepția prescripției dreptului la acțiune și pune în discuție această excepție.
Reclamanta arată că lasă la aprecierea instanței soluția.
T. reține cauza în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata precizata (f.2-5,86,87) formulata in prezentul dosar reclamanta M. Z. a solicitat tribunalului in contradictoriu cu paratul S. R. reprezentat prin M. F. ca prin hotararea ce o va pronunta sa oblige paratul la plata despagubirii de 427.000 EURO pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politica a sotului sau M. Aurel ,cu cheltuieli de judecata in caz de opunere.
In motivarea cererii sale arata in esenta ca sotul sau -defunctul M. Aurel a suferit o condamnare politica ,condamnare ce a avut grave repercursiuni pe plan fizic ,social ,material ,psihic ,prejudicii nepatrimoniale care in temeiul art. 998 C.civ raportat la art. 1 alin. 1 si art. 2 din Legea 221/2009,art. 5 paragraful 1 lit a din CEDO se impune a fi reparate .
Paratul a depus intimpinare completata (f.26,27,89,93) prin care a solicitat respingerea actiunii aratind in esenta ca raportat la considerentele deciziei nr.1358/2010 a Curtii Constitutionale nu se poate retine in speta intrunirea elementelor raspunderii civile delictuale si calitatea sa procesual pasiva prin prima acestor elemente .
Prin sentința civilă nr. 176/_ Tribunalul Cluj a admis excepția lipsei calități procesuale pasive a S. ui R. și a respins acțiunea reclamantei, atât ca urmare a admiterii excepție, cât și ca nefondate.
In considerentele sentinței, instanța a reținut:
Conform actelor aflate la f. 7-9,32-49,60-81 in intervalul de timp_ -_ soțul reclamantei a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.209 pct. II C.pen fiind ulterior in temeiul art. 6 din Decretul 6/1950 internat intr-o unitate de munca.
Așa cum rezulta din depoziția aflata la f. 50 dosar cit si dosarul remis de CNSAS condițiile de detenție au fost foarte aspre. Astfel soțul reclamantei a muncit excesiv ,a suferit de frig, fiind totodată subnutrit. In perioada condamnării si a internării in unitatea de munca nu i s-a permis păstrarea legăturii cu familia
.Perioada de detenție si internare l-a afectat psihic cât si pe plan profesional după eliberare ocupând posturi de munca inferioare pregătirii sale.
Conform art. 1 din Legea 221/2009 condamnările dispuse in temeiul art. 209 C.pen. constituie de drept condamnări cu caracter politic iar conform art. 3 din aceeași lege internarea dispusa in temeiul Decretului 6/1950 este de drept o măsura administrativa cu caracter politic .
In privința acestor condamnări instanța nu mai trebuie sa constate caracterul politic întrucât el este constatat chiar de legiuitor așa cum rezulta din interpretarea coroborata a art. 1alin. 1,2,4 si art. 4 din Legea 221/2009 .
Suferințele soțului reclamantei au fost recunoscute si reparate după răsturnarea regimului comunist. Astfel conform hotărârii nr. 825/1991 emisa in temeiul Decretului Lege 118/1990 soțului reclamantei i-au fost acordate drepturile reglementate de acest act normativ, având in vedere condamnarea si măsura administrativa de mai sus (f. 6),de drepturile prevăzute de acest act normativ beneficiind in prezent reclamanta (f. 11).
T. a apreciat ca repararea aceluiași prejudiciu moral nu este posibilă si pe calea dreptului comun având in vedere considerentele cuprinse in Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale si ca paratul nu întrunește in persoana sa condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii sale civile delictuale.
In justificarea existentei acestor daune Cutea a reținut prin decizia arătată "că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la Strasbourg are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea Convenției ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotărârea din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei). În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (Hotărârea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
Prin urmare, Curtea constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda"; .
Pornind de la aceste considerente rezultă așadar că răspunderea civilă delictuală a pârâtului(care este denumit in aceste considerente ca fiind noul stat democratic ) nu poate fi antrenată nici in temeiul dreptului comun pentru suferințele produse de regimul comunist .
Totodata se poate reține ca o asemenea obligțtie nu există nici din perspectiva CEDO care nu obligă statele să repare nedreptățile produse de antecesorii lor altfel spus CEDO si jurisprundența create in baza sa nu se aplică pentru nedreptăți anterioare ratificării acestei convenții de catre statul membru .
In consecintă se poate reține ca in speță pârâtul nu are calitate procesual pasivă si pe cale de consecință lipsa intrunirii cerințelor pentru antrenarea
raspunderii civile delictuale întrucât nu exista obligația sa de a repara prejudiciul creat de regimul comunist si totodata inaplicabilitatea in speță a art. 5 din CEDO
,inaplicabil unei condamnări anterioare anului 1994 cum este cea din speță .
Altfel spus pentru prejudiciul invocat in speță de către reclamanta pârâtul deși nu avea o obligație legală in acest sens a inteles să acorde o despagubire sub forma unei indemnizatii lunare și care a fost apreciată a fi suficientă pentru repararea nedreptății produse o majorare a acesteia fiind posibilă doar prin modificarea Decretului Lege 118/1990.In speță asa cum s-a arătat mai sus soțul reclamantei si apoi reclamanta au beneficiat si beneficiază de aceasta reparație .
In consecinta in baza tuturor considerentelor de mai sus tribunalul a apreciat ca in speță pârâtul nu are calitate procesual pasivă ,ca nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale astfel ca in baza art. 998 C.civ
,art. 1 alin. 2 ,art. 2 din Legea 221/2009 ,art. 5 CEDO ,art. 274 C.pr.civ tribunalul a admis excepția lipsei calității procesual pasive a paratului si va respinge acțiunea din prezentul dosar atât pe excepția cit si ca nefondata.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei sentințe.
Prin Decizia civilă nr. 1481/R/2011 pronunțată la data de 29 aprilie 2011, Curtea de Apel C. a admis în parte recursul declarat de reclamanta Moș Z. împotriva sentinței civile nr. 176/_ a T. ui C., pe care a casat-o în partea privitoare la soluția dată cererii întemeiată pe dreptul comun și in aceste limite a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, ca urmare a respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și a menținut sentința in ceea ce privește soluția dată cererii reclamantei întemeiată pe legea 221/2009.
Date fiind limitele stabilite in decizia de casarea, tribunalul este sesizat cu rejudecarea cererii având ca obiect despăgubirile întemeiate pe normele dreptului comun.
Reclamanta Moș Z. a decedat la data de 6 august 2013 (f. 108 dosar), acțiunea fiind continuată de fiica acesteia O. D. C. .
In temeiul dispozițiilor art. 137 alin 1 Cod pr.civ in prealabil discutării fondului, instanța a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
Analizând excepția invocată, tribunalul constată temeinicia acesteia, având in vedere următoarele considerente:
Pretenția reclamantei la despăgubiri pentru daunele morale, intemeiată pe disp. art. 998 cod civil este prescrisă în opinia tribunalului, raportat la disp. art.6 alin 1. N.C.C., art. 1,3,7 alin 1 și 8 Decretul Lege nr. 167/1958, și la împrejurarea că la data formulării acțiunii termenul de prescripție de 3 ani era depășit raportat la momentul la care reclamanta a cunoscut atât paguba cât și pe cel răspunzător de producerea ei. Prejudiciul și autorul acestuia au fost cunoscuți de antecesorul reclamantei chiar de la început.
Admitem că perioada regimului comunist a constituit o perioadă de întrerupere a cursului prescripției in sensul art. 13 lit. a) din Decretul 167/1958, întrucât regimul de teroare instaurat și menținut prin intermediul organelor de securitate constituia un impediment la formularea unei acțiuni in pretenții, însă odată cu instaurarea noului regim politic la data de 22 decembrie 1989 acțiunea în pretenții a reclamantei era posibilă, nu mai exista nicio constrângere în formularea acesteia.
Pentru considerentele arătate, va fi admisă excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe disp. art. 998 Cod civil și in consecință va respinsă pe excepție această cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta MOȘ Z., continuată de succesoarea acesteia, O. D. C. cu do. In C. -Npoca, str. Constantin Brâncoveanu nr. 54 ap. 15 împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul procesual ales la D.G.F.P. C., in C. -N., Piața A. I. nr. 19 jud. C. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
C. -V. B.
Grefier,
L. M.
L.M. 10 Octombrie 2013 Red. CB/dact. CB
_
| ← Sentința civilă nr. 496/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Decizia civilă nr. 132/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
