Sentința civilă nr. 571/2013. Legea 10/2001
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 571/2013
Ședința publică din_ Instanța constituită din: Judecător O. -R. G. Grefier A. -P. B.
Pe rol fiind examinarea acțiunii civile promovată de reclamanta B. I.
, împotriva pârâților P. municipiului C. -N., M. C. -N. prin primar, C. local al municipiului C. -N. prin primar, P. J.
C., C. Centrală pentru S. D. , având ca obiect plângere la Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta reclamantei Cleopatra Cătană, în substituirea doamnei avocat Daciana Paler Groșan, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care reprezentanta reclamantei învederează instanței că din eroare s-a menționat la petitul unu din acțiunea formulată imobilul casă și teren situat în C. -N., strada Fabricii nr. 38, județul C., în loc de imobilul casă și teren situat în C. -N.
, strada Dunării nr. 76, înscris în C.F. nr. 15.100, nr. topo 15457, în suprafață de 11.619 mp. În ceea ce privește imobilul situat în municipiul C.
-N., strada Dunării nr. 76, înscris în C.F. nr. 15.100, A+1, nr. topo 15457, în suprafață de 11.619 mp, reclamanta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 sub nr. 2395/2001 trimisă de B.E.J. Cîmpia Mihai și ulterior cerere de reconstituire a dreptului de proprietate sub nr. 64534/304/_, depunând la dosar precizare de acțiune și extindere de acțiune prin care înțelege să cheme în judecată în calitate de pârâți C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. și C.
județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. (f. 132-134 dosar), precizând că din câte are cunoștință terenul a intrat în C.A.P. Nu a găsit decretul de expropriere. Reclamanta a formulat cerere și la Legea nr. 247/2005 și, prin urmare, apreciază că competența de soluționare a cauzei revine judecătoriei astfel că este de acord cu excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. - Secția civilă, invocată prin întâmpinare de către pârâți.
Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării pe excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. .
T R I B U N A L U L
Deliberând, reține că prin acțiunea civilă înregistrată la data de 15 mai 2013 pe rolul Tribunalului C., reclamanta B. I. a solicitat în
contradictoriu cu pârâții P. municipiului C. -N., M. C. -N. prin primar, C. local al municipiului C. -N. prin primar, P. J.
C., C. Centrală pentru S. D. să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru imobilul casă și teren situat în municipiul C. -N.
, strada Dunării nr. 76, înscris în C.F. nr.15.100, A+1, nr. topo 15457, în suprafață de 11.619 mp., imobil expropriat de Statul Român prin Decretul de expropriere nr. 196/_, imobil care face obiectul Notificării nr. 513/_ ; obligarea pârâtului P. municipiului C. -N. să emită dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești pentru suprafața și casa demolată în mod abuziv de
559 stjp., respectiv 2.102 mp. a imobilului identificat la petitul unu; obligarea P. ui municipiului C. -N., respectiv Instituția P. ui J.
să înainteze C. C. pentru S. D. din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întreaga documentație pentru finalizarea procedurii de despăgubire prin echivalent, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru suprafața de 559 stjp., respectiv
2.102 mp. a imobilului în litigiu; obligarea C. C. pentru S. D. din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, să evalueze dosarul aferent imobilului n litigiu, precum și să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 3, art. 4, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, art. 194 și următoarele, art. 451 Cod procedură civilă, art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. Centrală pentru S.
a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției civile a Tribunalului C., privind petitul patru din cererea de chemare în judecată
formulată de reclamantă și excepția prematurității cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă (f.37-41).
Prin întâmpinările formulate, pârâtul P. municipiului C. -N. și M. C. -N. prin primar au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamante, excepția necompetenței materiale a Tribunalului C., iar, pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă (f.44-45, f.107-108).
Prin extinderea/precizarea de acțiune, reclamanta a înțeles să cheme în judecată în calitate de pârâți C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., solicitând obligarea C. locale să soluționeze notificarea nr. 2395/2001 reiterată prin cererea de reconstituire nr._ în baza prevederilor Legii nr. 247/2005 prin emiterea unei propuneri pe care să o înainteze spre validare, împreună cu întreaga documentație C. județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; obligarea C. județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să emită o hotărâre de validare a propunerii comisiei locale; în situația în care hotărârea de validare se referă la restituirea în natură, să se dispună obligarea Instituției P. ui J. C. să emită hotărâre în acest sens; în situația în care hotărârea de validare se referă la plata despăgubirii, să se dispună obligarea Instituției P. ui J. C., să înainteze Autorității Naționale pentru restituirea Proprietăților, respectiv C. C. pentru S.
D. întreaga documentație pentru finalizarea procedurii de despăgubire; obligarea C. C. pentru S. D. din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, să evalueze dosarul, precum și să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire (f. 132-134).
Analizând cu prioritate excepția necompetenței, tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Conform art. 94 pct. 1 lit. h) C.proc.civ., judecătoriile judecă în primă instanță cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.
În speță, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanții au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtelor să își îndeplinească atribuțiile stabilite prin legile fondului funciar și prin Legea nr. 247/2005, pentru soluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, astfel încât capetele de cerere privesc obligații de a face neevaluabile în bani. Nefiind date prin nici o dispoziție legală în competența unor anumite instanțe, aceste petite intră în competența judecătoriei.
Se reține că în cauză sunt aplicabile prevederile legilor fondului funciar, întrucât imobilul a fost inițial cooperativizat și ulterior a fost preluat de stat de la C.A.P., astfel cum rezultă din procesul verbal depus la fila 90, unde pe verso, la poziția 291, apare ca proprietar C.A.P. Înfrățirea.
Referitor la ultimele două capete de cerere, tribunalul reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora "competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. Centrală pentru S. D. sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul";.
Astfel, reclamanții nu au invocat refuzul pârâtelor Instituția P. ui
J. C. și C. Centrală pentru S. D. de a înainta documentația și, respectiv, de finalizare a dosarului și emitere a titlului de despăgubire, ci au solicitat ca în situația în care hotărârea de validare se referă la plata de despăgubiri să se procedeze la luarea măsurilor necesare pentru finalizarea plății.
Așadar, aceste petite sunt accesorii, în condițiile în care soluționarea lor depinde de soluția dată primelor capete de cerere, motiv pentru care, în acord cu prevederile art. 123 C.pr.civ., se judecă de către instanța competentă pentru cererea principală.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 53 și 54 din Legea nr. 18/1991 "hotararile comisiei judetene asupra contestatiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privata asupra terenului, conform dispozitiilor cuprinse in cap. II, si cele asupra masurilor stabilite de comisiile locale se comunica celor interesati prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Impotriva hotararii comisiei judetene se poate face plangere la judecatoria in a carei raza teritoriala este situat terenul, in termen de 30 de zile de la comunicare.
Dispozitiile art. 53 alin. (1) se aplica si in cazul in care plangerea este indreptata impotriva ordinului prefectului sau oricarui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, in conditiile prevazute in cap. III. Dispozitiile art. 53 alin.
(2) raman aplicabile";.
Deși în speță cererile reclamanților nu vizează o hotărâre a comisiei județene sau un ordin al prefectului, în condițiile în care se invocă refuzul instituțiilor implicate în procedura administrativă de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de a soluționa cererea, tribunalul apreciază că instanța este investită cu analizarea îndreptățirii reclamanților la reconstituirea dreptului de proprietate, la fel ca și în situația în care s-ar ataca o hotărâre a comisiei județene de respingere a cererii, fapt ce atrage competența de soluționare în favoarea judecătoriei.
În acest sens, tribunalul reține că în mod similar, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin Decizia în interesul Legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, reținându-se că "într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime";. Ulterior pronunțării acestei decizii, secțiile civile ale tribunalelor au soluționat atât contestațiile prevăzute de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, cât și acțiunile prin care s-a invocat refuzul unității deținătoare de a răspunde la notificare.
Pentru toate aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 132 C.proc.civ., tribunalul va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei C. -N.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. .
Declină în favoarea Judecătoriei C. -N. competența soluționării acțiunii civile formulată de către reclamanta B. I., în contradictoriu cu pârâții P. M. UI C. -N., M. C. -N. prin primar, C. LOCAL C. -N., P. J. C., C. CENTRALĂ PENTRU S. D. DIN CADRUL AUTORITĂȚII NAȚI. ALE PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, C. L. PENTRU S. D. DE P. P. A.
, C. J. PENTRU S. D. DE P. P. A. T.
.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Judecător,
O. R. G.
Grefier,
-P. B.
Red./Pregătit pentru motivare/A.P.B./_ /1030Red. O.R.G./_ /10 exemplare
← Sentința civilă nr. 36/2013. Legea 10/2001 | Decizia civilă nr. 3552/2013. Legea 10/2001 → |
---|