Acţiune în constatare. Calificarea greşită ca fiind acţiune în realizare, cu consecinţe asupra timbrării.
| Comentarii |
|
Acţiune în constatare. Calificarea greşită de către instanţă ca fiind acţiune în realizare, cu consecinţe asupra timbrării. Anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia nr. 775 din 16 aprilie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 9163/17 septembrie 2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. .../2013 a fost admisă excepţia insuficientei timbrări a acţiunii, a fost anulată ca insuficient timbrată acţiunea civilă formulată de reclamantul B.S.M. în contradictoriu cu pârâtul A.I. şi a fost respinsă excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei invocată de reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată sub dosar nr. .../2013, reclamantul B.S.M. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâtul A.I. admiterea acţiunii şi stabilirea termenului de restituire a împrumutului acordat în sumă de 357.899 EON şi 46.070 Euro.
La data de 08.11.2012 pârâtul a primit cererea reclamantului de restituire a împrumutului în sumă de 458.017 RON şi cel în sumă de 46.166 Euro, precum şi notificarea de punere în întârziere.
Cererea de restituire şi punerea în întârziere au fost făcute pentru sume superioare celor ce fac obiectul pricinii de faţă.
În raport de obiectul cererii formulate, reclamantului s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 7670,99 lei şi timbru judiciar în sumă de 3,5 lei, conform prevederilor din Legea nr. 146/1997 modificată, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată.
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru cu completările ulterioare, taxele de timbru se plătesc anticipat.
Conform art. 20 alin. 1 şi alin. 3 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
Potrivit art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite dacă nu sunt timbrate corespunzător.
Raportat la considerentele mai sus expuse, în baza art. 20 alin. 1 şi alin. 3 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, instanţa a admis excepţia insuficientei timbrări a acţiunii, a anulat cererea de chemare în judecată ca insuficient timbrată şi a respins ca rămasă fără obiect excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Baia Mare.
Prin decizia civilă nr. 13/A din 23.01.2014 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. .../2013 a fost admis apelul declarat de către apelantul-reclamant B.S.M. împotriva sentinţei civile nr.9163/17.09.2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr..../2013, care a fost anulată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că reclamantul a învestit prima instanţă cu acţiunea civilă având ca obiect stabilirea termenului de restituire a împrumutului acordat pârâtului.
Potrivit art. 1582 cod civil din 1864 „nefiind defipt termenul restituţiunii, judecătorul poate să dea împrumutatului un termen, potrivit cu împrejurările” şi art. 1583 Cod civil, potrivit cărora „Dacă însă s-a stipulat numai ca împrumutatul să plătească când va putea sau când va avea mezii (mijloace), judecătorul va prescrie un termen de plată după împrejurări.”
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 2162 (alin.1) Noul Cod civil „dacă nu a fost convenit un termen de restituire, acesta va fi stabilit de instanţă, ţinându-se seama de scopul împrumutului, de natura obligaţiei, de situaţia părţilor şi de orice împrejurare relevantă”.
În speţă, reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune în constatare, invocând art. 111 Cod procedură civilă şi art.1582, art. 1583 din Codul civil din 1864.
Obiectul cererii de chemare în judecată prezintă importanţă, deoarece fixează limitele cadrului procesual în care se va desfăşura judecata, instanţa fiind ţinută de acest obiect, în sensul că nu poate să acorde mai mult, mai puţin, sau altceva decât s-a cerut, potrivit art. 129 alineatul final Cod procedură civilă 1865.
Obiectul acţiunii civile nu poate fi schimbat şi nici depăşit de către instanţă. În ceea ce priveşte temeiul juridic, este adevărat că, de regulă, instanţa nu este ţinută de temeiul juridic invocat de către părţi, dar, când, în speţă reclamantul reprezentat de avocat îşi precizează clar motivele de drept în limitele cărora înţelege să se judece şi insistă în acestea, şi totuşi instanţa schimbă temeiul juridic, atunci prin schimbarea operată de către instanţă se aduce o atingere principiului disponibilităţii.
Instanţa de judecată nu poate iniţia cereri pe seama părţilor din litigiu, fiind obligată să judece acţiunea cu care a fost învestită, astfel cum acesta a fost formulată, fără să schimbe obiectul acţiunii, sau să-l depăşească.
În speţă, în mod greşit şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 punctul 6 Cod procedură civilă, prima instanţă a schimbat respectiv depăşit obiectul cererii de chemare în judecată atunci când a considerat acţiunea ca fiind evaluabilă în bani şi în mod greşit a anulat ca insuficient timbrată acţiunea.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 297 alin.1 Cod procedură civilă 1865, constatând că apelul este fondat, tribunalul a admis şi a anulat sentinţa civilă nr. 9163/17.09.2013 a Judecătoriei Baia Mare, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul A.I. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei pronunţată în apel în sensul respingerii apelului reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că prin decizia pronunţată în apel s-au fost încălcat dispoziţiile art. 112 alin. (1) pct. 3, art. 129 pct. 6 şi art. 137 Cod proc. civ., art. 2 alin. 1 şiart. 3 lit. a1 din Legea nr. 146/1997.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat stabilirea termenului pentru restituirea împrumutului în sumă de 357.899 lei şi 46.070 euro invocând dispoziţiile art. 111 Cod proc. civ., coroborate cu art. 1582 şi 1503 Cod civil.
Aşadar, instanţa trebuia să analizeze fondul raportului juridic obligaţional prin prisma răspunderii contractuale şi abia apoi putea stabili un termen pentru restituirea împrumutului, termen de la care urma să curgă prescripţia dreptului de a cere executarea silită a hotărârii judecătoreşti fără a se mai formula o acţiune în probaţiune.
În speţă, nu există un contract de împrumut cu clauze clare şi exprese privind sume de bani împrumutate şi obligaţii corelative de restituire fără stabilirea unui termen, ci există anumite înscrisuri care pot fi considerate un început de dovadă scrisă, care nu poate fi considerat contract de împrumut valabil încheiat prin prisma art. 1172-1197 C. civil.
Dreptul de creanţă în cuantum de 357.899 lei şi 46070 euro a transferat caracterul patrimonial litigiului însuşi şi litigiul trebuia caracterizat patrimonial, ori de câte ori, în situaţia raportului patrimonial dedus judecăţii, intră un drept patrimonial sau de creanţă.
Instanţa de apel a greşit când a apreciat că instanţa de fond a depăşit limitele principiului disponibilităţii, deoarece instanţa de fond nu a făcut altceva decât a analizat conţinutul petitelor formulate prin prisma dispoziţiilor legale şi a determinat valoarea obiectului litigiului şi raportat la aceasta, corect s-a stabilit taxa judiciară de timbru.
Legea nr. 146/1997 este o lege fiscală şi conţine o reglementare specială, limitată în materia taxelor judiciare de timbru, reglementare a căror consecinţe nu se pot produce decât în condiţiile timbrării.
Clasificarea acţiunilor în acţiuni evaluabile şi neevaluabile, făcută în baza Legii nr. 146/1997, nu are nimic în comun cu natura patrimonială sau nepatrimonială cu dreptul dedus judecăţii şi cu caracterul evaluabil sau neevaluabil în bani al proceselor şi cererilor în materie civilă şi comercială la care se referă art. 2 Cod proc. civ. pentru delimitarea competenţei materiale.
Astfel, pentru stabilirea taxei judiciare de timbru trebuie avute în vedere categoriile de acţiuni prevăzute de legea specială, în timp ce pentru determinarea competenţei după valoare, se va avea în vedere natura dreptului pe care se fundamentează acţiunea, particularizând-o şi transferându-i din caracterele sale.
Mergând pe acest raţionament, în cazul unei acţiuni în constatarea nulităţii unui contract întemeiat pe dispoziţiile art. 111, plata taxei de timbru se va face potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 146/1997.
Prin urmare, pârâtul apreciază că în mod corect instanţa de fond a anulat acţiunea ca insuficient timbrată.
Apoi s-a invocat faptul că în ipoteza în care se invocă excepţia netimbrării şi excepţia necompetenţei materiale primează excepţia netimbrării, deoarece instanţa nu poate pune în discuţia părţilor alte probleme legate de soluţionarea cauzei, înainte de a fi achitată taxa judiciară de timbru - invocându-se art. 20 alin. 1 şi art. 2 alin. 11 din Legea nr. 146/1997.
Prin concluzii scrise, reclamantul B.S.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, anularea ca insuficient timbrată nu reprezintă o excepţie în înţelesul art. 137 Cod proc. civ., şi o sancţiune prevăzută de Legea nr. 146/1997, instanţa trebuia să se pronunţe asupra excepţiei necompetenţei materiale care avea prioritate, iar aplicarea unei sancţiuni cade în sarcina instanţei competente să soluţioneze acţiunea.
Analizând decizia pronunţată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Corect a reţinut instanţa de apel că instanţa de fond a fost investită cu o acţiune în stabilirea termenului de restituire pentru împrumutul acordat pârâtului în sumă de de 357.899 EON şi 46.070 Euro.
În doctrină s-a statuat că instanţa este îndreptăţită să stabilească un termen pentru restituirea împrumutului, potrivit art. 1583 C. civil în două situaţii. Prima situaţie, când în contract se stipulează că împrumutatul va restitui împrumutul când ca putea - contractul de împrumut fiind afectat de un termen suspensiv incert. În acest caz instanţa de judecată este chemată să transforme un termen suspensiv incert, într-un termen suspensiv cert.
O a doua situaţie care se subsumează dispoziţiilor art. 1583 C. civil este aceea în care persoana împrumutată se obligă să restituie împrumutul când va voi şi în această situaţie este vorba de un termen incert pe care instanţa (investită cu acţiunea de stabilirea termenului pentru restituirea împrumutului) este chemată să-l transforme într-un termen cert.
O atare acţiune nu echivalează cu o acţiune de obligare a pârâtului să restituie împrumutul, care evident este patrimonială şi evaluabilă pecuniar.
În ceea ce priveşte acţiunea de stabilire a termenului pentru restituirea împrumutului, în doctrină există mai multe opinii, una majoritară, în sensul că această acţiune precede acţiunea de executare silită a contractului prin care împrumutătorul solicită restituirea împrumutului şi este imprescriptibilă şi o altă opinie, potrivit căreia, pentru stabilirea termenului de restituire a împrumutului şi restituirea lui, instanţa este investită cu o acţiune unică, însă această opinie a rămas izolată în doctrină.
În prezenta cauză, cum corect a reţinut tribunalul, reclamantul a investit instanţa cu o acţiune pentru stabilirea termenului pentru restituirea împrumutului, nu a solicitat constatarea unui drept patrimonial, nulitatea, anularea, rezoluţiunea unui act juridic patrimonial astfel încât să se impună stabilirea taxei judiciare potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 11 din Legea nr. 146/1997.
Prin urmare, instanţa de apel a reţinut corect că obiectul acţiunii civile nu poate fi schimbat de către instanţă şi corect a fost casată hotărârea şi trimisă cauza spre rejudecare.
Criticile pârâtului recurent referitoare la faptul că între părţi nu există un contract de împrumut cu clauze clare, nu vizează considerentele sau dispozitivul deciziei pronunţate în apel, întrucât prin acea hotărâre tribunalul nu a tranşat natura raportului juridic existent între părţi, ci a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare pentru a fi judecată cauza în limita investirii.
Nu poate fi primită critica potrivit căreia clasificarea pe care o face Legea nr. 146/1997 cu privire la acţiunile evaluabile şi neevaluabile în bani nu are nicio legătură cu natura patrimonială sau nepatrimonială prevăzută de Codul de procedură civilă.
Deşi Legea nr. 146/1997 - are un vădit caracter fiscal, evident taxa de timbru s-a făcut ţinând seama de natura patrimonială a litigiului - când taxa de timbru este stabilită în funcţie de obiectul dedus judecăţii sau pentru litigiile nepatrimoniale, cu taxă fixă, însă clasificarea litigiilor în patrimoniale şi nepatrimoniale se face, evident ţinând seama de dispoziţiile de procedură civilă in materie.
În faţa instanţei de fond s-a invocat şi excepţia netimbrării şi excepţia necompetenţei materiale, însă ordinea invocării nu este extrem de riguros stabilită de legiuitor care în art. 137 Cod proc. civ., a stabilit doar că instanţa se va pronunţa asupra excepţiilor de procedură şi apoi asupra celor de fond care fac de prisos cercetarea cauzei.
Fiind sesizată cu două excepţii: una referitoare la competenţa materială a instanţei şi cealaltă referitoare la sancţiunea aplicabilă în cazul în care nu este legal timbrată acţiunea, instanţa va stabili prioritatea soluţionării excepţiilor în funcţie de efectele pe care le produc.
Este real că acţiunea trebuia timbrată la data investirii instanţei sau până la primul termen de judecată şi-n cazul în care nu se respectă aceste dispoziţii legale se aplică sancţiunea anulării cererii, însă verificarea timbrajului, aplicarea sancţiunii trebuie efectuate de către instanţa legal investită, deoarece, în caz contrar actele de procedură efectuate de către un judecător necompetent sunt nule potrivit art. 105 alin.(1) C.pr.civ.
Prin urmare, curtea constată că instanţa trebuia să soluţioneze cu prioritate excepţia necompetenţei materiale şi abia ulterior, dacă această excepţie este respinsă se poate analiza problema legalei timbrări a cererii.
Însă, în ipoteza în care temeiul juridic al acţiunii nu este clarificat, instanţa nu este ţinută de temeiul de drept invocat de parte, dar această problemă trebuie clarificată în contradictoriu cu părţile împrocesuate pentru respectarea principiului contradictorialităţii.
În cazul de faţă, instanţa de fond a stabilit taxa judiciară de timbru pentru acţiunea în restituire împrumut deşi nu a pus în discuţie schimbarea temeiului juridic al acţiunii, în condiţiile în care reclamantul a investit instanţa cu o acţiune de stabilirea termenului pentru restituirea împrumutului.
Prin urmare, corect a statuat tribunalul că prima instanţă trebuia să se judece strict în limita investirii, şi raportat la cererea cu care a fost investită să-şi verifice competenţa şi să stabilească taxa judiciară de timbru.
Întrucât aceste aspecte nu au fost avute în vedere de instanţa de fond şi nu au fost clarificate, soluţia de anulare şi de trimitere a cauzei spre rejudecare este corectă.
Prin urmare, în temeiul art. 312 Cod proc. civ., curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
| ← Taxă de timbru pentru apel. Respingerea cererii de reexaminare... | Competenţă materială funcţională. Mai multe capete de... → |
|---|
