Competenţă materială. Obligarea comisiei locale la efectuarea procedurilor legale în vederea emiterii titlului de proprietate
| Comentarii |
|
Competenţă materială procesuală. Acţiune având ca obiect obligarea comisiei locale la efectuarea procedurilor legale în vederea emiterii titlului de proprietate şi a comisiei judeţene la emiterea titlului de proprietate. Competenţa judecătoriei
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, sentinţa nr. 58 din 2 iunie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 15001/22.11.2013, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. .../2013, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă:
A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii N.E., V.A., Z.S.I., K.V., H.E., M.A., S.S., B.C., B.I., Z.A., Z.S.S., V.R. şi J.E., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj-Napoca şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj, în favoarea Tribunalului Cluj - Secţia Civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Cluj-Napoca a reţinut în considerentele sentinţei sale, următoarele:
„În şedinţa publică de la termenul curent instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale, excepţie pe care analizând-o, o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art.94 pct.1 N.C.P.C., Judecătoriile judecă în primă instanţă cererile al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani în materiile expres prevăzute la lit.a - j din cuprinsul articolului în discuţie.
Prezenta cauză are ca obiect o cerere în materia fondului funciar, cerere evaluabilă în bani.
Prin disp. art.94 pct.1 lit.j N.C.P.C. legiuitorul a stabilit în favoarea judecătoriei competenţa materială de a soluţiona orice alte cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor de profesionişti sau neprofesionişti.
În speţă însă, ţinând cont de valoarea terenului solicitat de reclamanţi, astfel cum a fost aceasta indicată de către reclamanţi prin cererea depusă la data de
10.06.2013, respectiv 1601600 lei (fila 54), prin raportare la criteriul valoric instituit de disp. art.94 pct.1 lit.j N.C.P.C., rezultă că soluţionarea acesteia este de competenţa materială în primă instanţă a Tribunalului Cluj - Secţia Civilă.
Totodată, instanţa apreciază că Judecătoria Cluj-Napoca nu poate fi considerată ca fiind competentă material să soluţioneze cererea dedusă judecăţii nici din perspectiva disp. art.94 pct.3 N.C.P.C. coroborate cu cele ale art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991, din moment ce prezenta cauză nu are ca obiect o plângere formulată împotriva hotărârii comisiei judeţene de fond funciar, iar o interpretare extensivă a disp. art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991, respectiv în sensul că acestea ar viza şi cererile prin care se solicită obligarea pe cale judiciară a comisiilor de fond funciar la reconstituirea dreptului de proprietate sau, după caz, la acordarea de despăgubiri, ar fi de natură să contravină prevederilor legale care instituie competenţa materială a judecătoriei în materia litigiilor legate de reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, norme care instituind o competenţă cu caracter derogatoriu de la dreptul comun sunt, ca orice text de lege care prevede o excepţie, de strictă interpretare.
Prin urmare, în considerarea celor mai sus expuse, instanţa va face aplicarea în speţă a disp. art.129 alin.2 pct.2 coroborat cu art.132 alin.3 N.C.P.C. şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj - Secţia Civilă”.
Pe rolul Tribunalului Cluj cauza a fost înregistrată sub nr. .../2013, la data de 21.03.2014.
Prin încheierea civilă nr. 246/13.05.2014, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. .../2013, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj -Secţia Civilă, invocată din oficiu şi, în consecinţă:
A fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulată de reclamanţii N.E., V.A., Z.S.I., K.V., H.E., M.A., S.S., B.C., B.I., Z.A., Z.S.S., V.R. şi J.E., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj-Napoca şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.
S-a înaintat dosarul Curţii de Apel Cluj în vederea soluţionării acestuia.
S-a dispus suspendarea prezentului dosar.
Pentru a pronunţa această încheiere, Tribunalul Cluj a reţinut în considerentele hotărârii sale, următoarele:
„Potrivit dispoziţiilor art.95 pct.1 C.proc.civ. tribunalele judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.
Conform art. 94 pct.1 lit. h C.proc.civ. judecătoriile judecă în primă instanţă cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe.
În speţă, prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtelor să îşi îndeplinească atribuţiile stabilite prin legile fondului funciar şi prin Legea nr.247/2005, privind soluţionarea cererilor pe care le-au formulat atât în temeiul Legii nr.18/1991, cât şi în temeiul Legii nr. 169/1997, respectiv în temeiul Legii nr.247/2005 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5240 mp, înscris în CF 17141 Cluj, nr. topo 15458, astfel încât capetele de cerere privesc obligaţii de a face neevaluabile în bani, care nu sunt date prin nici o dispoziţie legală în competenţa unor anumite instanţe.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art.53 şi 54 din Legea nr.18/1991 „hotararile comisiei judetene asupra contestatiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privata asupra terenului, conform dispozitiilor cuprinse in cap. II, si cele asupra masurilor stabilite de comisiile locale se comunica celor interesati prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Impotriva hotararii comisiei judetene se poate face plangere la judecatoria in a carei raza teritoriala este situat terenul, in termen de 30 de zile de la comunicare.
Dispozitiile art. 53 alin. (1) se aplica si in cazul in care plangerea este indreptata impotriva ordinului prefectului sau oricarui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, in conditiile prevazute in cap. III. Dispozitiile art. 53 alin. (2) raman aplicabile”.
Deşi în speţă cererile reclamanţilor nu vizează o hotărâre a comisiei judeţene sau un ordin al prefectului, în condiţiile în care aceasta invocă refuzul instituţiilor implicate în procedura administrativă de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de a soluţiona cererile lor, tribunalul apreciază că instanţa este investită cu analizarea îndreptăţirii reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate la fel ca şi în situaţia în care s-ar ataca o hotărâre a comisiei judeţene de respingere a cererii, fapt ce atrage competenţa de soluţionare în favoarea judecătoriei.
În acest sens, tribunalul reţine că în mod similar, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr.10/2001, prin Decizia în interesul Legii nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate, reţinându-se că „într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei competente, ci, dimpotrivă, însăşi Constituţia prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime”. Ulterior pronunţării acestei decizii secţiile civile ale tribunalelor au soluţionat atât contestaţiile prevăzute de art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, cât şi acţiunile prin care s-a invocat refuzul unităţii deţinătoare de a răspunde la notificare.
Pentru toate motivele expuse mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 132 C.proc.civ. tribunalul urmează să admită excepţia necompetenţei materiale şi să decline competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
În temeiul art.133 şi art.134 C Primarul. civ , tribunalul va constata ivit conflictul negativ de competenţă şi va înainta dosarul Curţii de Apel Cluj în vederea soluţionării acestuia, dispunând în acelaşi timp suspendarea prezentului dosar”.
Pe rolul Curţii de Apel Cluj regulatorul de competenţă a fost înregistrat sub nr. .../33/2014.
Examinând prezentul conflict negativ de competenţă prin prisma actelor dosarului, a dispoziţiilor legale incidente în materie, Curtea urmează să stabilească în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de
29.04.2013 sub nr. .../29.04.2013, reclamanţii N.E., V.A., Z.S.I., K.V., H.E., M.A.,
S.S., B.C., B.I., Z.A., Z.S.S., V.R. şi J.E., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj-Napoca şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj, au solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună:
1) obligarea pârâtei de rândul 1 la efectuarea tuturor procedurilor legale în vederea emiterii în favoarea lor a titlului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 5240 mp, situat în Cluj-Napoca, str. Dunării nr.80, în prezent str. Tulcea, fost înscris în CF nr.17141 Cluj, nr. topo 15458, arător, pe vechiul amplasament, dacă este posibil, sau prin atribuire de teren echivalent în zona învecinată, liberă, ori în altă zonă rămasă la dispoziţia acesteia, iar în măsura în care nu va fi posibilă restituirea în natură, obligarea pârâtei la emiterea propunerii pentru stabilirea de despăgubiri în favoarea lor, la valoarea suprafeţei de teren nerestituită;
2) obligarea pârâtei de rândul 2 la emiterea titlului de proprietate asupra acestei suprafeţe de teren, respectiv la emiterea deciziei legale pentru stabilirea de despăgubiri pentru terenul nerestituit în natură; fără cheltuieli de judecată, în situaţia în care pârâţii nu se opun admiterii acţiunii.
Reclamanţii nu au invocat în susţinerea cererii introductive de instanţă care este temeiul juridic pe care îşi fundamentează cererea de chemare în judecată, însă, în motivarea cererii au făcut trimitere la Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 169/1997 şi prin Legea nr. 247/2005, susţinând că terenul pe care îl pretind a le fi restituit a fost preluat de C.A.P. Înfrăţirea, aşa cum rezultă din Adeverinţa nr. 21/06.01.1984 şi arătând că în anul 1991 prin cererile înregistrate sub nr. 454/1 şi 298/3 din 01.04.1991, reclamanţii au solicitat, în temeiul Legii nr. 18/1991, restituirea tuturor terenurilor ce au aparţinut defuncţilor lor bunici şi străbunici, cereri care nu au fost soluţionate nici în prezent.
Rezultă, aşadar, din petitul cererii de chemare în judecată şi din argumentele de fapt şi de drept dezvoltate în cuprinsul motivării acestei cereri, că reclamanţii au învestit instanţa cu o cerere având ca obiect fond funciar, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, modificată.
Art. 22 alin. 6 din NCPC - text legal care consacră principiul disponibilităţii în procesul civil -, prevede că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea dispune altfel, în timp ce art. 22 alin. 5 NCPC precizează în mod expres şi imperativ faptul că judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic pe care părţile l-au invocat în susţinerea cererii lor, în condiţiile detaliate în acest text legal.
Cu alte cuvinte, judecătorul este ţinut să se pronunţe asupra a tot ceea ce i s-a cerut, fără însă să schimbe denumirea, temeiul juridic, calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora părţile au înţeles să limiteze dezbaterile, acesta fiind obligat să nu depăşească limitele învestirii sale.
În speţă, Judecătoria Cluj-Napoca a fost învestită cu o cerere de fond funciar, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, modificată, astfel încât, prin prisma art. 22 alin. 6 şi 5 din NCPC, cererea trebuia analizată din perspectiva dispoziţiilor Legii fondului funciar, sub toate aspectele sale, inclusiv din punct de vedere al normelor de competenţă materială aplicabile acestei cereri.
Este ştiut faptul că normele de competenţă sunt de strictă interpretare, astfel încât, în măsura în care prin dispoziţii legale speciale nu se prevede în mod expres competenţa materială a altei instanţe pentru soluţionarea în primă instanţă a unei anumite cereri, competenţa revine judecătoriei, aceasta fiind instanţa de drept comun în soluţionarea cauzelor în primă instanţă.
Potrivit art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. h NCPC, judecătoriile judecă în primă instanţă cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe.
Art. 94 pct. 3 NCPC prevede că judecătoriile judecă şi căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitatea jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege.
Cererea introductivă de instanţă are, în mod cert şi neîndoielnic, ca obiect, o obligaţie de a face neevaluabilă în bani, întemeiată pe dispoziţiile Legii fondului funciar - aşa cum corect a reţinut Tribunalul Cluj -, iar nu o cerere evaluabilă în bani, aşa cum nefondat a apreciat Judecătoria Cluj-Napoca.
Chiar dacă reclamanţi au uzat şi de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 - conform afirmaţiilor făcute de aceştia în motivarea cererii introductive de instanţă -, această împrejurare nu este de natură să schimbe obiectul cererii pendinte, temeiul juridic al acesteia şi cauza juridică pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată.
Potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, „decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata de respingere a notificarii sau a cererii de restituire in natura poate fi atacata de persoana care se pretinde indreptatita la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul unitatii detinatoare sau, dupa caz, al entitatii investite cu solutionarea notificarii, in termen de 30 de zile de la comunicare”.
Prin urmare, sunt de competenţa în primă instanţă a Secţiei Civile a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare, sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, doar plângerile formulate de persoana care se pretinde îndreptăţită, împotriva deciziei sau dispoziţiei de respingere a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Nici împrejurarea că reclamanţii au beneficiat şi de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu este de natură să schimbe natura juridică a prezentului litigiu, respectiv, cauza juridică şi obiectul acestuia, şi să îl transforme dintr-un litigiu de fond funciar într-un litigiu de Legea nr. 10/2001, câtă vreme, obiectul cererii introductive de instanţă nu îl constituie învestirea instanţei, în temeiul deciziei în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu soluţionarea pe fond, direct de către instanţa de judecată, a notificării formulate de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001.
Legea nr. 18/1991 republicată şi actualizată, în forma actualizată valabilă începând cu data de 01.02.2014, reglementează în Capitolul IV „Dispoziţiile procedurale” în baza cărora se soluţionează cererile întemeiate pe dispoziţiile Legii fondului funciar, după cum urmează:
Art. 51 prevede următoarele:
„(1) Comisia judeteana este competenta sa solutioneze contestatiile si sa valideze ori sa invalideze masurile stabilite de comisiile locale.
(2) In cazul existentei unei suprapuneri totale sau partiale ca urmare a emiterii a doua sau mai multe titluri de proprietate pe aceleasi amplasamente, comisia judeteana este competenta sa dispuna anularea totala sau partiala a titlurilor emise ulterior primului titlu.
(3) Comisia judeteana va dispune emiterea unui nou titlu in locul celui anulat sau, dupa caz, va propune acordarea de masuri compensatorii potrivit legii privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv in perioada regimului comunist in Romania.
(4) Dispozitiile art. 53 alin. (2) raman aplicabile”.
La rândul său, art. 52 prevede următoarele:
„(1) In sensul prezentei legi, comisia locala este autoritate publica cu activitate administrativa, iar comisia judeteana este autoritate publica cu autoritate administrativ-jurisdictionala.
(2) Comisia judeteana si cea locala au, in limitele competentei lor si prin derogare de la dispozitiile Codului de procedura civila, calitate procesuala pasiva si, cand este cazul, activa, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat conventional, de catre unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.
(3) Prevederile art. 274 din Codul de procedura civila sunt aplicabile”.
Potrivit art. 53 alin. 1 din acelaşi act normativ, „hotararile comisiei judetene
asupra contestatiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privata asupra terenului, conform dispozitiilor cuprinse in cap. II, si cele asupra masurilor stabilite de comisiile locale se comunica celor interesati prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire”, în timp ce, în conformitate cu alin. 2 al aceluiaşi articol, „împotriva hotararii comisiei judetene se poate face plangere la judecatoria in a carei raza teritoriala este situat terenul, in termen de 30 de zile de la comunicare”.
Art. 54 alin. 1 prevede că „dispozitiile art. 53 alin. (1) se aplica si in cazul in care plangerea este indreptata impotriva ordinului prefectului sau oricarui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, in conditiile prevazute in cap. III”, în timp ce alin. 2 al art. 54 precizează că „dispozitiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile”.
Art. 55 şi art. 56 arată ce anume poate forma obiectul unei plângeri întemeiate pe dispoziţiile legi fondului funciar, după cum urmează:
Art. 55 prevede următoarele:
„(1) Poate face obiectul plangerii modificarea sau anularea propriei hotarari de catre comisie.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si in cazul in care comisia judeteana a emis, dupa incheierea procedurii de definitivare a activitatii sale, acte administrative contrare propriei hotarari, dispozitiile art. 53 alin. (2) ramanand aplicabile”. Potrivit art. 56, „plangerea prevazuta la art. 53 poate fi indreptata si impotriva masurilor de punere in aplicare a art. 37, cu privire la stabilirea dreptului de a primi actiuni in unitatile agricole de stat, reorganizate in societati comerciale conform Legii nr. 15/1990, dispozitiile art. 53 alin. (2) ramanand aplicabile”.
În sfârşit, art. 58 prevede că „instanta solutioneaza cauza potrivit regulilor prevazute in Codul de procedura civila si in Legea nr. 92/1992*) pentru organizarea judecatoreasca. Pe baza hotararii judecatoresti definitive, comisia judeteana, care a emis titlul de proprietate, il va modifica, il va inlocui sau il va desfiinta”, în timp ce art. 59 stabileşte că „sentinta civila pronuntata de instanta mentionata la art. 58 este supusa cailor de atac prevazute in Codul de procedura civila, cu respectarea dispozitiilor legale in materie”.
În speţă, în mod cert prin petitele cererii introductive de instanţă se invocă refuzul sau omisiunea instituţiilor abilitate prin Legea fondului funciar, să soluţioneze cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în cadrul procedurii administrative, astfel încât, litigiul pendinte este în mod cert unul de fond funciar, iar nicidecum unul vizând aplicarea Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, prezentul litigiu are ca obiect o obligaţie de a face neevaluabilă în bani, astfel încât, prin prisma obiectului său, un astfel de litigiu este în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h NCPC.
În privinţa ultimului petit, teza finală, din cererea reclamanţilor, nu sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, susceptibile de a atrage competenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul, întrucât, reclamanţii nu au invocat refuzul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia în favoarea reclamanţilor, ci au solicitat să li se emită decizia legală pentru stabilirea de despăgubiri pentru terenul nerestituit în natură.
Oricum, acest petit este unul accesoriu, care, prin prisma art. 123 alin. 1 NCPC, este în competenţa instanţei competentă să judece cererea principală.
Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, Curtea constată că instanţa competentă material să soluţioneze prezentul litigiu în primă instanţă este Judecătoria Cluj-Napoca.
Pe cale de consecinţă, Curtea urmează să stabilească, în conformitate cu prevederile art. 135 alin. 1 şi alin. 4 NCPC, că instanţa competentă material să judece prezenta acţiune în primă instanţă este Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Competenţă materială funcţională. Mai multe capete de... | Competență materială. Recurs sentință plată taxă radio-difuziune. → |
|---|
