Anulare act. Hotărâre a asociaţiei de proprietari
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 1072 din 2 septembrie 2014
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. ... la data de
05.03.2012, reclamanţii L.M. şi L.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA DE proprietari STR. P., pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună
anularea hotărârii Adunării generale a proprietarilor luată în şedinţa din data de
23.01.2013, respectiv anularea în integralitate a prevederilor de sub punctele 3 - 4 şi anularea în parte a prevederilor de sub punctul 5 ca nelegale şi netemeinice, cu cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 lei.
II. Prin Sentinţa civilă nr. 12439 din 2013 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în prezentul dosar, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii - pârâţi L.M. şi L.A., în contradictoriu cu pârâta - reclamantă. S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI STR. P., în contradictoriu cu reclamanţii - pârâţi L.M. şi L.A., şi în consecinţă:
Anulează pct. 3 din Hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor din şedinţa din data de 23.01.2012.
S-a dispus îndepărtarea a cinci pisici din apartamentul nr. 16, situat în Cluj-Napoca, str. P. ..., jud. Cluj, aparţinând reclamanţilor - pârâţi, şi internarea acestora într-un centru specializat, cu consecinţa păstrării celor doi câini şi a celor cinci pisici.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de anulare ale pct. 4 şi 5 din Hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor din şedinţa din data de 23.01.2012, formulate de reclamanţii - pârâţi.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor - pârâţi de obligare a pârâtei - reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
S-a luat act că pârâta - reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor din şedinţa din data de 23.01.2012 -fila 12 din dosar, Asociaţia de proprietari Cluj-Napoca, str. P. nr. 81, bl. P19, la pct. 3, 4 şi 5 a dispus următoarele: „se interzice deţinerea de animale de companie cu blană în apartamentele scării nr. 2 datorită expunerii locatarilor la diferiţi viruşi, microorganisme, paraziţi, păr, precum şi la mirosuri greu suportabile”, „păstrarea vechii taxe pentru animalele de companie pentru scările nr. 1, 3, 4 şi nr. 5, respectiv 5 lei/câine şi 2, 5 lei/pisică, taxă decisă la Adunarea Generală a proprietarilor din data de 10.07.2006”, şi „verificarea ori de către ori este nevoie a numărului de persoane şi animale, a instalaţiilor de apă şi sanitare, a stării generale de igienă, precum şi a modificărilor interioare existente în apartament.”
Cu privire la pct. 3 din Hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor din şedinţa din data de 23.01.2012 a cărui anulare se solicită prin cererea de chemare în judecată, instanţa a apreciat că cererea reclamanţilor - pârâţi este întemeiată, pentru următoarele considerente:
S-a interzis de către Asociaţia de proprietari str. P. , deţinerea de animale de companie cu blană în apartamentele scării nr. 2 datorită expunerii locatarilor la diferiţi viruşi, microorganisme, paraziţi, păr, precum şi la mirosuri greu suportabile.
Reclamanţii - pârâţi L.M. şi L.A. sunt proprietarii apartamentului nr. 16, situat în Cluj-Napoca, str. P. , sc. II, şi sunt deţinătorii a 2 câini şi 10 pisici (aşa cum reiese din carnetele de sănătate ale animalelor depuse la dosar la filele 26 - 44 şi răspunsurile la interogatoriul reclamanţilor - pârâţi la întrebarea nr. 1).
Din adresa emisă de Ministerul Sănătăţii - Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj - Serviciul de Control în Sănătate Publică de la fila 68 din dosar rezultă că reprezentanţii serviciului de control în sănătate publică au verificat în data de 30.09.2011 (dată la care s-a întocmit procesul verbal de la filele 69 - 70 din dosar) aspectele semnalate de d-l B.F., proprietarul apartamentului nr. 56 din str. P., şi au constatat că familia L. creşte în propriul apartament 2 câini şi mai multe pisici, care au fost observate doar pe pervazele ferestrelor deoarece nu li s-a permis inspectorilor accesul în apartament, iar la nivelul scării blocului se simţeau mirosuri pestilenţiale de materii fecale provenite de la animale.
Conform art. 3 din HCL nr. 84 din 25.04.1996 privind creşterea animalelor de companie, cetăţenii care locuiesc în blocuri pot întreţine câini în apartamente numai cu acordul asociaţiei de locatari. În cazul în care nu obţin acordul asociaţiei de locatari, aceştia vor fi înstrăinaţi de către proprietari în termenul stabilit de adunarea generală a asociaţiei de locatari. Odată cu depunerea cererii, cu acordul asociaţiei de locatari pentru întreţinerea câinilor în apartament, deţinătorii de câini vor face dovada stării de sănătate a câinilor atestată de medicul veterinar al circumscripţiei sanitar-veterinare la care sunt arondaţi; art. 4 proprietarii sau deţinătorii de câini din apartamente vor întreţine câinii într - o perfectă stare de sănătate şi în condiţii de zooigienă în asa fel încât să nu-i deranjeze pe ceilalţi locatari; art.
6 “deţinătorii de câini din apartamente vor lua măsuri ca animalele ce le deţin să nu murdărească spaţiile comune ale blocurilor (holuri, scări, spaţii verzi, etc.), în caz contrar vor fi obligaţi la efectuarea curăţeniei si plata daunelor.”
Pentru a se putea dispune asupra anulării pct. 3 din Hotărârea contestată în prezenta cauză, instanţa apreciază, raportat la textele legale mai sus evocate, că se impune pe de o parte, a se analiza dacă există sau nu acordul asociaţiei de proprietari pentru care reclamanţii -pârâţi să deţină animale în apartamentul proprietate personală, iar pe de altă parte, dacă motivele invocate în susţinerea acestei decizii corespund realităţii.
Astfel, cu privire la acordul asociaţiei de proprietari, instanţa are în vedere că, deşi s-a dispus prin hotărârea din data de 23.01.2012 interzicerea deţinerii de animale cu blană în apartamentele de pe scara nr. II, din răspunsul pârâtei - reclamante la interogatoriu (întrebarea nr. 1 - fila 156) rezultă că aceasta este de acord cu deţinerea de animale, deranjul fiind produs doar de numărul mare de animale deţinut în apartament, aspecte care rezultă şi din răspunsul la întrebarea nr. 5 din interogatoriu (fila 157), de unde rezultă că Asociaţia de Proprietari a luat măsuri împotriva familiei L. începând cu luna septembrie 2012 „pentru că abia în anul respectiv s-a exagerat cu numărul animalelor”. Totodată, din declaraţia martorului B.G. (fila 189), care locuieşte pe aceeaşi scară cu reclamanţii - pârâţi, reiese că persoanele din Asociaţia de Proprietari i-au spus reclamantului - pârât că poate să ţină animale în casă, respectiv unul sau două, dar nu atât de multe, precum şi că nu este deranjat de faptul că d-nii L. deţin animale de companie în apartament.
Raportat la motivele menţionate în hotărârea asociaţiei de proprietari pentru interzicerea deţinerii de animale de companie cu blană în apartamentele scării nr. 2 datorită expunerii locatarilor la diferiţi viruşi, microorganisme, paraziţi, păr, precum şi la mirosuri greu suportabile, instanţa reţine că din probele administrate în cauză nu rezultă că aspectele susţinute de pârâta - reclamantă ar corespunde realităţii. Astfel, din declaraţia martorului B.G. (fila 189) rezultă că pe scara blocului este miros de animale, care, în opinia sa, provine de la animalele reclamanţilor - pârâţi având în vedere că pe scara nr. II nu mai sunt alţi proprietari de animale, dar acelaşi martor susţine că în scara blocului se adună mai multe pisici, amintindu-şi un singur episod când reclamantul a coborât cu unul dintre câini la plimbare şi acesta a făcut mizerie. Apoi, din declaraţia martorului T.F. (fila 197), care locuieşte în apartamentul nr. 19, în acelaşi bloc cu d-nii L., rezultă că este deranjat de mirosul animalelor reclamanţilor şi de infecţia care se produce de la acestea, doar că aceste mirosuri se simt numai în anumite zile, şi, de două ori i-a intrat pe geamul de la bucătărie smocuri de păr de la animale, care, în opinia sa, ar fi venit de la apartamentul reclamanţilor - pârâţi.
Raportat la mirosurile existente în scara nr. II, instanţa mai are în vedere şi declaraţia martorului C.C. (fila 188), din care rezultă că în respectiva scară s-au purtat de multe ori discuţii legate de mirosurile de la subsol, miros persistent de canal, aspecte care au făcut şi obiectul discuţiilor dintre reclamanţii - pârâţi şi pârâta - reclamantă, aşa cum reiese din adresa de la fila 119 din dosar, prin care li s-a comunicat reclamanţilor că pentru soluţionarea problemei din beciul scării nr. II a fost chemată Regia de canalizare pentru desfundarea canalizării şi stabilirea factorilor care blochează canalizarea în mod repetat, precum şi răspunsul la întrebarea nr. 10 la interogatoriu (fila 189), pârâta - reclamantă recunoscând că, în urmă sesizării făcute de către d-l Mihai L., administratorul asociaţiei de proprietari, d-l B.I., a constatat în subsolul scării nr. II baltă de fecale revărsată din canalizare şi faptul că gurile de canal din faţa blocului erau pline şi exista pericolul deversării lor.
În consecinţă, instanţa a apreciat că pârâta - reclamantă este de acord cu deţinerea de animale de companie cu blană de către familia L., aceştia fiind sigurii deţinători de animale de pe scara nr. II, iar pe de altă parte, aspectele legate de expunerea locatarilor la diferiţi viruşi, microorganisme, paraziţi, păr, precum şi la mirosuri greu suportabile produse de animalele reclamanţilor - pârâţi, în lipsa unor probe concludente în acest sens, momentele prezentate de martori legate de animalele reclamanţilor (o dată a coborât unul dintre câinii reclamanţilor şi a făcut mizerie, două smocuri de păr care au intrat pe geam în casă), având în vedere şi problemele existente cu mirosul de canal din bloc, nu sunt, în opinia instanţei, de natură a constata starea de pericol la care sunt supuşi ceilalţi proprietari de apartamente de pe scara nr.
II.
În soluţionarea acestei cereri, instanţa mai are în vedere şi prevederile art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, aprobate prin Ordinul comun nr. 523/2008 al ministrului internelor şi reformei administrative şi al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor potrivit cărora: „Numărul de animale, cu excepţia animalelor sălbatice, deţinut de o persoană fizică sau juridică nu este restricţionat, cu condiţia respectării normelor de sănătate, protecţie şi bunăstare a acestora, prevăzute de legislaţia în vigoare“.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, instanţa de fond a apreciat că se impune anularea pct. 3 din Hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor din şedinţa din data de
23.01.2012 care interzicea deţinerea de animale de companie cu blană în apartamentele scării nr. II, pârâta - reclamantă fiind de acord cu deţinerea de animale, iar motivele invocate în susţinerea adoptării pct. 3 din hotărâre nefiind conforme realităţii, asigurându-se un tratament discriminatoriu proprietarilor de pe scara nr. II, în condiţiile în care celor de pe scările nr. 1, 3, 4 şi 5 nu li s-a impus această interdicţie, singurii prejudiciaţi fiind reclamanţii - pârâţi în calitate de unici deţinători de animale de pe scara nr. II.
În ceea ce priveşte pct. 4 din aceeaşi hotărâre „păstrarea vechii taxe pentru animalele de companie pentru scările nr. 1, 3, 4 şi nr. 5, respectiv 5 lei/câine şi 2, 5 lei/pisică, taxă decisă la Adunarea Generală a proprietarilor din data de 10.07.2006”, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
Deşi în acest pct. 4 nu s-a făcut referire la scara nr. II, instanţa apreciază că reclamanţii - pârâţii îşi justifică interesul în a solicita anularea acestuia prin raportare la pct. 3 întrucât în cazul în care instanţa de judecată ar fi anulat pct. 3 cu consecinţa de a li permite reclamanţilor deţinerea de animale, aceştia ar fi trebuit să achite taxă de 2,5 lei/pisică şi 5 lei/câine.
Potrivit art. 7 din HCL nr. 84 din 25.04.1996 asociaţiile de locatari vor stabili contribuţia la plata cheltuielilor comune, locatarilor care deţin câini în apartamente. Apoi, conform art. 47 din Legea nr. 230/2007 cheltuielile asociaţiei de proprietari sunt următoarele:
a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfăşoară activităţi în proprietăţi individuale; b) cheltuieli pe consumuri individuale; c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcţie de suprafaţa utilă a proprietăţii individuale; d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociaţiei de proprietari; e) cheltuieli pe consumatori tehnici; f) cheltuieli de altă natură, iar în baza art. 50 din HG nr. 1558/2007 (1) Cheltuielile pe beneficiari se repartizează conform valorii care revine fiecărui beneficiar în cauză. (2) Pentru proprietarii care beneficiază de anumite servicii şi determină consumuri suplimentare, în condiţiile în care nu există nici o interdicţie legală în acest sens, calculul cotei de contribuţie aferente cheltuielilor pe beneficiari se face conform
baremelor stabilite prin normativele tehnice în vigoare sau, în lipsa acestora, conform deciziei comitetului executiv, în funcţie de cantitatea consumată.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, instanţa de fond a apreciat că se impune respingerea, ca neîntemeiată, a cererii reclamanţilor - pârâţi de anulare a pct. 4 din hotărâre, aceste taxe fiind stabilite şi percepute în mod legal.
Cu privire la pct. 5 din aceeaşi hotărâre „verificarea ori de către ori este nevoie a numărului de persoane şi animale, a instalaţiilor de apă şi sanitare, a stării generale de igienă, precum şi a modificărilor interioare existente în apartament”, instanţa apreciază că această măsură nu este una nelegală şi abuzivă. Din modul în care este formulată această soluţie, adoptată de Adunarea Generală a proprietarilor, nu rezultă că verificarea s-ar putea face fără consimţământul proprietarilor de apartamente, în caz contrar, persoanele care ar pune în aplicare o astfel de măsură fără consimţământ ar risca să fie sancţionate penal, ci s-a urmărit doar ca persoanele care nu acceptau aceste verificări, să permită efectuarea de verificări necesare pentru stabilirea numărului de persoane şi animale existente în apartament (acestea influenţând cuantumul cheltuielilor), a instalaţiilor de apă şi sanitare, a stării generale de igienă, precum şi a modificărilor interioare existente în apartament.
Astfel, de exemplu, potrivit ar. 17 din Statutul Asociaţiei de Proprietari, administratorul asigură managementul financiar al asociaţiei de proprietari prin: încasarea lunară a cotelor de contribuţie a proprietarilor la cheltuielile curente ale asociaţiei, controlul facturării corecte a consumurilor în funcţie de indexul contoarelor de bloc sau a contoarelor individuale, dacă acestea există, inspectarea proprietăţii individuale în vederea înlăturării defectelor apărute la instalaţiile de folosinţă comună şi a eliminării pierderilor care determină creşterea nejustificată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari (scurgeri de apă, etc.), iar dacă se constată defecţiuni la instalaţiile aparţinând proprietăţii individuale se înştiinţează proprietarul respectiv asupra obligaţiei de a remedia aceste defecţiuni, astfel că, în vederea îndeplinirii obligaţiilor conferite prin statut, se impune verificarea de către persoanele în drept ori de către ori este nevoie a numărului de persoane şi animale, a instalaţiilor de apă şi sanitare, a stării generale de igienă, precum şi a modificărilor interioare existente în apartament.
Totodată, conform art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 230/2007, “asociaţia de proprietari are drept scop administrarea şi gestionarea proprietăţii comune care, pe lângă drepturi, impune obligaţii pentru toţi proprietarii, iar consecinţele neluării măsurilor de organizare şi funcţionare cu privire la administrarea şi gestiunea proprietăţii comune sunt în răspunderea juridică a tuturor proprietarilor sau a reprezentanţilor acestora, după caz.”
În consecinţă, instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor -pârâţi de anulare în parte a pct. 5 din hotărâre, care, în opinia instanţei, nu le îngrădeşte dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra apartamentului proprietate personală.
Prin cererea reconvenţională pârâta - reclamantă a solicitat îndepărtarea animalelor existente în apartamentul nr. 16 din Cluj-Napoca, str. P. , şi obligarea reclamanţilor - pârâţi L.M. şi L.A. la internarea animalelor într-un centru specializat.
Mai întâi, instanţa are în vedere faptul că din probele administrate în cauză (interogatorii, carnete de sănătate ale animalelor) rezultă că reclamanţii - pârâţi deţin 2 câini şi 10 pisici, susţinerile pârâtei - reclamante legate de existenţa a 14 pisici nefiind dovedite.
Apoi, potrivit art. 47 alin. 7 din Constituţia României „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”, iar în baza art. 34 „dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat”.
Conform art. 4 din Legea nr. 205/2004, deţinătorii de animale au obligaţia de a avea un comportament lipsit de brutalitate faţă de acestea, de a asigura condiţiile elementare necesare scopului pentru care sunt crescute, de a nu le abandona şi/sau izgoni, iar în baza art.
5 alin. 1 deţinătorii de animale au obligaţia de a asigura acestora, în funcţie de nevoile
etologice, specie, rasă, sex, vârstă şi categorie de producţie, următoarele: a) un adăpost corespunzător; b) hrană şi apă suficiente; c) posibilitatea de mişcare suficientă; d) îngrijire şi atenţie; e) asistenţă medicală.
Apoi, la art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, aprobate prin Ordinul comun nr. 523/2008 al ministrului internelor şi reformei administrative şi al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, menţionate şi mai sus, se prevede că: „Numărul de animale, cu excepţia animalelor sălbatice, deţinut de o persoană fizică sau juridică nu este restricţionat, cu condiţia respectării normelor de sănătate, protecţie şi bunăstare a acestora, prevăzute de legislaţia în vigoare“.
Totodată, instanţa mai are în vedere, pe de o parte, obligaţia morală pe care o are omul de a respecta toate creaturile vii, apreciind că animalele de companie sunt importante datorită contribuţiei lor la calitatea vieţii şi reprezintă o valoare pentru societate, dar pe de altă parte, trebuie ţinut cont şi de riscurile inerente determinate de suprapopularea cu animale pentru igiena, sănătatea şi securitatea omului şi a altor animale, având în vedere că, condiţiile de deţinere a animalelor de companie nu permit întotdeauna promovarea sănătăţii şi bunăstării acestora.
În cauză, instanţa de fond a reţinut că nu se neagă faptul că reclamanţii - pârâţi sunt mari iubitori de animale, că au grijă de acestea, doar că numărul foarte mare de animale deţinute într-un apartament de 53 mp le afectează grav calitatea vieţii celorlalţi proprietari de apartamente, fiind încălcate şi drepturile animalelor prin neasigurarea acestora a unui spaţiu de locuit şi de mişcare adecvat.
Astfel, potrivit carnetelor de sănătate ataşate la filele 26 - 44 din dosar, precum şi în baza declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, reclamanţii - pârâţi au făcut dovada că animalelor deţinute de ei li se asigură hrană şi apă suficiente, îngrijire şi atenţie, precum şi asistenţă medicală.
Cu toate acestea, raportat la asigurarea unui adăpost corespunzător şi a posibilităţii de mişcare suficientă, instanţa apreciază că, reclamanţii - pârâţi nu le pot asigura acestor animale suficient spaţiu de mişcare, având în vedere pe de o parte, aşa cum reiese chiar din susţinerile reclamanţilor că, pisicile nu sunt scoase niciodată din casă, iar o suprafaţă de 53 de mp pentru două persoane şi pentru 12 animale, dintre care doi câini (unul ciobănesc german metiş - fila 30), nu conferă acestor animale suficientă posibilitate de mişcare.
În cazul acesta se impune, în opinia instanţei, limitarea numărului de animale deţinute de reclamanţii - pârâţi în apartamentul nr. 16, situat în Cluj-Napoca, str. P. , sc. II, şi va dispune îndepărtarea a cinci pisici din apartamentul nr. 16, situat în Cluj-Napoca, str. P. , jud. Cluj, aparţinând reclamanţilor - pârâţi şi internarea acestora într-un centru specializat, cu consecinţa păstrării celor doi câini şi a celor cinci pisici.
Cu privire la cheltuielile de judecată, în temeiul art. 274 şi art. 276 C.pr.civ., ţinând cont şi de faptul că au fost admise în parte pretenţiile părţilor formulate în cererea de chemare în judecată şi în cererea reconvenţională, instanţa de fond a apreciat că se impune respingerea, ca neîntemeiată, a cererii reclamanţilor - pârâţi de obligare a pârâtei - reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei reprezentând onorariu avocaţial, cheltuielile efectuate de părţi în prezenta cauză rămânând în sarcina părţilor care le-au efectuat.
III. Prin decizia civilă nr. 87 din 30.01.2014pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. ... s-a admis în parte apelul promovat de către reclamanţii L.M. şi L.A. în contra Sentinţei civile nr. 12439 din 2013pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. ..., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea reconvenţională şi a înlăturat dispoziţia de internare a celor 5 pisici îndepărtate într-un centru specializat. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prima critică vizează soluţia pronunţată de instanţa de fond de respingere a cererile de anulare ale pct. 4 şi 5 din Hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor din şedinţa din data de
23.01.2012.
La punctul 4 s-a hotărât păstrarea vechii taxe pentru animalele de companie, respectiv 5 lei/câine şi 2,5 lei/pisică.
Susţinerea apelanţilor că nu există temei legal pentru instituirea acestor taxe şi că HCL nr.84/25.04.1996 nu mai era în vigoare la data adoptării acestei hotărâri este nefondată.
Potrivit Legii nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, taxa pentru animalele de companie intra la "repartizarea cheltuielilor pe beneficiari", ce reprezinta "cheltuielile de care beneficiaza in mod individual proprietarii, toti sau in parte, gestionate financiar prin intermediul asociatiei de proprietari", aşa cum prevede art.47 din Legea nr.230/2007.
Astfel, plata unei taxe pentru animalutele de companie care locuiesc la bloc ramane la latitudinea administratorului sau a Adunarii Generale a Locatarilor. La nivelul fiecarei asociatii, se decide o suma fixa pe care proprietarii animalelor de companie sa o plateasca lunar in contul cheltuielilor de întretinere.
Apoi, art.50 din HG nr.1558/2007 prevede:
(1) Cheltuielile pe beneficiari se repartizeaza conform valorii care revine fiecarui beneficiar în cauza.
(2) Pentru proprietarii care beneficiaza de anumite servicii si determina consumuri suplimentare, în conditiile în care nu exista nicio interdictie legala în acest sens, calculul cotei de contributie aferente cheltuielilor pe beneficiari se face conform baremelor stabilite prin normativele tehnice în vigoare sau, în lipsa acestora, conform deciziei comitetului executiv, în functie de cantitatea consumata.
Aşadar, asociaţia de proprietari str.P. nr.81 bl.P19 Cluj-Napoca a avut fundament legal când a adoptat punctul 4 al hotărârii Adunării Generale a Proprietarilor din şedinţa din data de
23.01.2012.
Apoi, HCL nr.84/1996 se referea la asociaţiile de proprietari, deoarece ulterior s-au înfiinţat asociaţiile de proprietari.În realitate fostele asociaţii de locatari s-au transformat în asociaţii de proprietari.Faptul că HCL nr.84/1996 foloseşte denumirea de asociaţii de locatari, nu înseamnă că nu mai este în vigoare şi de actualitate.Prevederile acestei hotărâri de consiliu local se aplică deopotrivă atât asociaţiilor de locatari care încă nu s-au transformat în asociaţii de proprietari, cât şi asociaţiilor de proprietari înfiinţate ulterior.
Aplicarea corecta a normelor juridice, presupune cunoasterea cu exactitate a continutului prevederilor lor. Interpretarea dreptului este tocmai acea operatie logico-rationala, care tinde la lamurirea sensului legii sau al unui alt act normativ, si a continutului exact al acestora.
La punctul 5 s-a hotărât „verificarea ori de către ori este nevoie a numărului de persoane şi animale, a instalaţiilor de apă şi sanitare, a stării generale de igienă, precum şi a modificărilor interioare existente în apartament.”
Contrar susţinerilor apelanţilor şi această hotărâre se bucură de legalitate în considerarea dispoziţiilor art.4 al.1,2 din legea nr.230/2007 potrivit cărora “asociaţia de proprietari are drept scop administrarea şi gestionarea proprietăţii comune care, pe lângă drepturi, impune obligaţii pentru toţi proprietarii, iar consecinţele neluării măsurilor de organizare şi funcţionare cu privire la administrarea şi gestiunea proprietăţii comune sunt în răspunderea juridică a tuturor proprietarilor sau a reprezentanţilor acestora, după caz.”
Mai mult aceste verificări se impun şi tribunalul nu a considerat că apelanţilor li s-ar încălca vreun drept consfinţit legal, în virtutea relaţiilor de bună vecinătate şi a unei bune convieţuiri, cât timp aceasta este exercitată în comun.
O altă critică adusă sentinţei civile atacate vizează cererea reconvenţională prin care Asociaţia de proprietari str.P. Cluj-Napoca a solicitat îndepărtarea animalelor existente în apartamentul apelanţilor şi internarea lor într-un centru specializat pe care instanţa de fond a admis-o în parte în privinţa îndepărtării a unui număr de cinci pisici.
În fapt, apelanţii L.M. şi L.A. deţin în apartament 2 câini şi 10 pisici.
Măsura luată de instanţa de fond de înlăturare a unui număr de 5 pisici din apartamentul apelanţilor este mai mult decât legală, atât din perspectivă omului cât şi a animalului în sine.
Este mai mult decât evident că o astfel de convieţuire este nocivă atât pentru om cât şi pentru animal şi contrar susţinerilor apelanţilor, nu are nimic în comun cu dragostea de animale.
Conform art. 4 din Legea nr. 205/2004, deţinătorii de animale au obligaţia de a avea un comportament lipsit de brutalitate faţă de acestea, de a asigura condiţiile elementare necesare scopului pentru care sunt crescute, de a nu le abandona şi/sau izgoni, iar în baza art. 5 alin. 1 deţinătorii de animale au obligaţia de a asigura acestora, în funcţie de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă şi categorie de producţie, următoarele: a) un adăpost corespunzător; b) hrană şi apă suficiente; c) posibilitatea de mişcare suficientă; d) îngrijire şi atenţie; e) asistenţă medicală.
Este adevărat că normele legale în materie nu restricţionează numărul de animale domestice pe care o persoană fizică sau juridică le poate deţine, însă, impunând condiţia respectării normelor de sănătate , protecţie şi bunăstare a acestora legiuitorul a presupus că aceasta reprezintă o garanţie suficientă pentru asigurarea unei stări de normalitate.
Singurul motiv de apel apreciat ca fiind întemeiat este cel privitor la internarea pisicilor îndepărtate într-un centru specializat.
Neexistând un centru specializat şi pentru pisici, cele existente fiind doar pentru câinii comunitari, şi pentru a se evita o eventuală eutanasiere a acestora dacă ar fi depuse într-o unitate specializată, tribunalul a înlăturat măsura internării celor 5 pisici dispusă de instanţa de fond.
Faţă de cele de mai sus, în tem.art.296 cod procedură civilă tribunalul a admis, în parte apelul promovat de către reclamanţii L.M. şi L.A. în contra Sentinţei civile nr. 12439 din 2013 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. ..., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea reconvenţională şi a înlăturat dispoziţia de internare a celor 5 pisici îndepărtate într-un centru specializat.
IV. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii L.M. şi L.A. solicitând modificarea deciziei civile nr. 87/2014 a Tribunalului Cluj în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 12439/2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi schimbării acesteia în ceea ce priveşte anularea punctelor 4 şi 5 din Hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor din şedinţa din data de 23.01.2012 şi respingerea acţiunii reconvenţionale.
În motivare s-a arătat că decizia atacată este nelegală şi netemeinică.
În ceea ce priveşte pct. 4 din Hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari din data de 23.01.2012 s-a invocat în faţa instanţei de fond şi în apel nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii în privinţa acestei taxe.
Noţiunea de taxă reprezintă din punct de vedere fiscal o obligaţie de plată pe care persoana fizică sau juridică o plăteşte în virtutea legii fie la bugetul consolidat al statului fie la bugetul local. Nu există nici un act normativ cu putere de lege sau un act administrativ normativ prin care să se instituie taxa pe animal pentru deţinătorii de animale care locuiesc la bloc. Prin Legea nr. 230/2007 şi HG nr. 1588/2007 nu au fost conferite asociaţiilor de proprietari atribuţii de a institui o astfel de taxă. Trimiterea făcută de instanţe la prevederile art. 47 din Legea nr. 230/2007, respectiv art. 50 din HG nr. 1588/2007 şi interpretarea dată de instanţe acestor texte sunt neavenite.
Sunt de asemenea neîntemeiate argumentele avute în vedere de instanţe raportat la art. 7 din HCL nr. 84/1996. Această hotărâre de consiliu local nu se referă la instituirea taxei pe animal de către asociaţiile de locatari, permiţând numai stabilirea unei contribuţii la plata cheltuielilor comune pentru locatarii care deţin câini în apartament. Oricum această hotărâre de consiliu local era caducă în momentul adoptării pct. 4 din Hotărârea asociaţiei de proprietari.
Chiar dacă s-ar admite că această hotărâre de consiliu local se aplică, aceasta instituie o contribuţie la plata cheltuielilor comune iar nu o taxă pe animal.
Taxa pe animal nu este prevăzută nici de Legea nr. 230/2007 şi nici de HG nr. 1588/2007, interpretarea art. 47 din lege şi art. 50 din Normele Metodologice de aplicare a legii fiind neavenite.
Referitor la pct. 5 din Hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari din data de 23.01.2012, acesta este nelegal şi abuziv, încălcându-se prevederile Constituţiei care garantează dreptul de proprietate şi exerciţiul acestui drept, adăugându-se totodată în mod nepermis la Legea nr. 230/2007.
Trimiterea instanţei la prevederile art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 230/2007 nu este corectă, acest text de lege nefiind incident în speţă.
Conform art. 15 din Legea nr. 230/2007 şi art. 16 din Statutul asociaţiei accesul în apartamentul aflat în proprietatea unui membru al asociaţiei se poate face doar cu un preaviz de 5 zile, proprietarul fiind obligat să accepte accesul în apartament atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună la care se poate avea acces numai din respectivul apartament sau spaţiu. Acestea sunt deci limitele în care se poate accepta accesul în apartament a unui membru al asociaţiei.
În ceea ce priveşte acţiunea reconvenţională s-a prezentat soluţia pronunţată în primă instanţă şi considerentele avute în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei, respectiv cererea de apel formulată de către reclamanţi şi soluţia instanţei de apel, invocându-se faptul că instanţa de apel nu a analizat motivele de apel şi nu a argumentat de ce critica adusă prin cererea de apel nu este pertinentă.
Soluţia de îndepărtare a unui număr de 5 pisici din spaţiul în care s-au adaptat şi în care se asigură îngrijirea acestora reprezintă în sensul art. 6 lit. f din Legea nr. 205/2004 rele tratamente aplicate animalelor, iar conform art. 23 alin. 2 constituie infracţiune.
S-au făcut referiri în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 205/2004 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 9/2008, reiterându-se motivele din cererea de apel prin care s-a invocat respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de acest text de lege de către reclamanţi.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C.pr.civ., art. 312 alin. 2 şi 3 C.pr.civ. şi art. 274 C.pr.civ.
V. În apărare, intimata Asociaţia de Proprietari str. P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că instanţa a procedat în mod legal şi corect respingând capătul de cerere având ca obiect anularea pct. 4 din Hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor din data de 23.01.2012. Fundamentul legal al instituirii taxei pentru animale este art. 47 alin. 1 lit. d şi alin. 2 din Legea nr. 230/2007, fiind aplicabile şi prevederile art. 7 din HCL nr. 84/1996 care este în vigoare chiar dacă între timp asociaţiile de locatari au fost înlocuite cu asociaţiile de proprietari fără ca în hotărârea consiliului local să fie făcută această modificare. Faptul că s-a optat pentru noţiunea de taxă nu conduce la anularea sau nelegalitatea ei.
În ceea ce priveşte pct. 5 din hotărâre s-a arătat că şi acesta a fost adoptat în mod legal, instanţa de apel reţinând în mod legal şi moral că verificarea periodică a numărului de vieţuitoare din apartament se impune fără ca astfel să li se încalce reclamanţilor vreun drept consfinţit legal, în virtutea relaţiilor de bună vecinătate şi a unei bune convieţuiri.
Referitor la acţiunea reconvenţională s-a arătat că soluţia pronunţată este legală şi temeinică.
Art. 47 alin. 7 din Constituţia României prevede că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului. Art. 22 din Constituţia României prevede că dreptul la viaţă precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică al persoanei sunt garantate, iar art. 34 din Constituţie prevede că dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. Faţă de aceste prevederi constituţionale la data de 30.09.2011 Serviciul de control în sănătate publică a constatat starea de fapt din imobil deşi nu au intrat în apartamentul reclamanţilor, stare de fapt constatată şi de reprezentanţii Primăriei Cluj. În vederea asigurării bunei vecinătăţi reclamanţii au fost rugaţi de nenumărate ori să limiteze numărul de animale deţinute, solicitările rămânând fără nici un efect. Faptul că este afectată calitatea vieţii locatarilor din scara în care se află apartamentul reclamanţilor au fost probate prin probele testimoniale administrate.
S-a mai învederat faptul că de principiu reclamanţii au dreptate raportat la legislaţia în ceea ce priveşte drepturile animalelor, însă toate aceste prevederi legale trebuie exercitate cu bună credinţă, în caz contrar fiind vorba despre un abuz de drept. Reclamanţii îşi exercită drepturile fără a ţine cont de drepturile celorlalţi.
Într-adevăr legislaţia nu prevede în mod concret o limitare a numărului de animale care pot fi deţinute în blocuri şi nici nu ar fi legal să prevadă o astfel de limitare. Conform Ordinului nr. 523/2008 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor pentru animalele de companie, altele decât cele ţinute în aer liber se vor asigura condiţii de cazare şi bunăstare cel puţin egale cu cele existente în grădinile zoologice.
Au fost invocate şi dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 205/2004, concluzionându-se în sensul că reclamanţii încalcă grav drepturile animalelor prin neasigurarea unui spaţiu de locuit prevăzut legal.
VI. Analizând recursul declarat de reclamanţii L.M. şi L.A. împotriva deciziei civile nr. 87 din 30 ian. 2014 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul nr. ..., Curtea reţine următoarele:
1.Primul motiv de recurs priveşte modul de soluţionare al petitului având ca obiect anularea pct. 4 din Hotărârea Adunării Asociaţiei de Proprietari din data de 23.01.2013, prin care s-a hotărât păstrarea taxei pentru animalele de companie, petit respins de către instanţa de fond, soluţia fiind menţinut în apel.
Din cuprinsul motivelor de recurs rezultă că nelegalitatea acestei prevederi din hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari este invocată numai raportat la denumirea dată acestei contribuţii băneşti datorată de persoanele care deţin animale de companie, nefiind contestat dreptul asociaţiei de proprietari de a stabili o contribuţie pentru consumuri suplimentare, aferentă pentru serviciile de care beneficiază proprietarii care deţin animale de companie în apartamentul lor. De altfel, în ceea ce priveşte această contribuţie chiar recurenţii arată în cuprinsul motivelor de recurs că aceasta putea fi calculată în temeiul art. 50 din HG nr. 1558/2007.
De subliniat este şi faptul că nu se contestă nici cuantumul sumei stabilite cu titlu de taxă la pct. 4 din hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari din data de
23.01.2012.
În aceste condiţii Curtea apreciază că nu are nici o relevanţă şi nu este de natură a produce consecinţe faptul că asociaţia de proprietari a înţeles să intituleze „taxă” iar nu „contribuţie” suma de bani care trebuie plătită suplimentar de către proprietarii care deţin animale de companie.
În ceea ce priveşte legalitatea stabilirii unei astfel de contribuţii, în mod corect a reţinut tribunalul dispoziţiile art.47 lit d. din Legea nr. 230/2007, ale art.50 alin.2 din HG nr. 1558/2007 şi ale HCL nr. 84/1996, acest din urmă act normativ fiind încă în vigoare la momentul emiterii hotărârii Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari. Nu se apreciază necesar a se insista asupra argumentelor care au condus la concluzia că acest din urmă act normativ era în vigoare la momentul adoptării hotărârii, în mod pertinent justificându-se aceasta în cuprinsul considerentelor deciziei atacate.
2.Al doilea motiv de recurs priveşte soluţia pronunţată asupra petitului având ca obiect anularea parţială a pct. 5 din hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari din
23.01.2012 în ceea ce priveşte menţiunea: „verificarea ori de câte ori este nevoie a numărului de persoane şi animale existente în fiecare apartament”.
Referitor la modul de soluţionare al acestui petit, Curtea apreciază întemeiate susţinerile reclamanţilor recurenţi în sensul că prin acordarea permisiunii de verificare „ori de câte ori este necesar” a situaţiei apartamentului proprietatea reclamanţilor, din perspectiva numărului de persoane şi animale, se poate pune problema că se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamanţilor, drept care este garantat de art.44 din Constituţia României şi de art. 1 din Protocolul nr.1 la CEDO, în mod nejustificat.
În ceea ce priveşte posibilitatea de verificare a numărului de persoane şi animale din apartamentul aflat în proprietate privată, apartament care face parte dintr-un condominiu, se constată că într-adevăr Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi HG nr. 1558/2007 prin care s-au aprobat Normele Metodologice de aplicare a acestei legi nu reglementează această situaţie în mod expres. Ceea ce este reglementat, astfel cum se reţine şi de către instanţele de fond şi de către reclamanţi, sunt numai condiţiile în care este permis accesul în apartamentul aflat în proprietatea unui membru al asociaţiei, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, la care se poate avea acces numai din respectivul apartament. În această situaţie accesul se poate face, proprietarul fiind obligat să îl permită, cu un preaviz de 5 zile, fiind exceptate cazurile de urgenţă când accesul se poate face fără preaviz. (art. 15 din Legea nr. 230/2007, art. 12 lit. B(b) din HG nr. 1558/2007)
Posibilitatea de acces a unui delegat al asociaţiei de proprietari în apartamentul proprietatea individuală a unei persoane nu poate fi însă negată raportat la această omisiune legislativă, astfel cum a arătat instanţa de apel toţi proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari având obligaţii care decurg din această calitate, obligaţii care sunt prevăzute la art. 12 lit. B din HG nr. 1558/2007, obligaţii printre care este şi aceea de a menţine în bune condiţii proprietatea individuală, nici un proprietar neputând încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală al celorlalţi proprietari din condominiu.
Această din urmă obligaţie este stipulată şi de art.14 din Legea nr.230/2007.
Ţinând cont de această obligaţie a tuturor proprietarilor din condominiu nu se poate aprecia în sensul că accesul în apartamentul proprietate individuală al unui delegat al asociaţiei de proprietari poate fi permis doar în cazul menţionat mai sus, caz reglementat expres de art. 15 din Legea nr. 230/2007, art. 12 lit. B(b) din HG nr. 1558/2007.
În vederea asigurării unui echilibru între respectarea dreptului de proprietate individuală a unuia dintre proprietarii din condominiu şi a celorlalţi, în situaţiile de genul celei din cauză, ţinând cont de prevederile art.14 din Legea nr.230/2007 şi art.12 lit.B(a) din H.G. nr.1558/2007, Curtea apreciază că trebuie recunoscută posibilitatea de control a situaţiei dintr-un apartament proprietate individuală şi în alte situaţii decât cea expres prevăzută de legea specială. Aceasta tocmai pentru a se atinge dezideratul respectării şi a dreptului de proprietate comună şi a dreptului de proprietate individuală a celorlalţi proprietari din condominiu, dar acest deziderat nu se poate realiza în modalitatea aleasă de către Adunarea Generală a
Asociaţiei de Proprietari, aceasta fiind, aşa cum s-a arătat mai sus, de natură a aduce atingere în mod nejustificat dreptului de proprietate individuală a reclamanţilor.
Ţinând cont de modalitatea reglementată de art. art. 15 din Legea nr. 230/2007 şi art.
12 lit. B(b) din HG nr. 1558/2007 se apreciază că prin similitudine, este de preferat să fie instituite aceleaşi condiţii şi în cazul în care accesul unui delegat al asociaţiei de proprietari în apartamentul proprietate individuală este necesar din alte motive decât cele prevăzute de aceste texte de lege, adică cu un preaviz de 5 zile. În cazul verificării situaţiei numărului de persoane şi animale din apartament nu se pune problema urgenţei care să justifice accesul în apartament fără preaviz.
De asemenea Curtea apreciază rezonabil a stabili în sensul limitării accesului în apartamentul proprietate individuală a unui delegat al asociaţiei de proprietari la maxim o dată pe lună, tocmai în vederea evitării exercitării acestui drept în mod abuziv. În acest fel consideră Curtea că este respectat un just echilibru între interesele părţilor, fiind respectat în egală măsură atât dreptul de proprietate al reclamanţilor cât şi dreptul de proprietate comună şi dreptul de proprietate individuală al celorlalţi proprietari din condominiu.
În consecinţă, în considerarea celor expuse mai sus, pct. 5 din Hotărârea din data de
23.01.2012 a Adunării Generale a Proprietarilor, va fi anulat parţial în sensul că verificarea numărului de persoane şi animale aflate în apartament va fi posibilă ori de câte ori este nevoie, însă nu mai frecvent de o dată pe lună şi numai sub condiţia înştiinţării prealabile cu cel puţin 5 zile înainte de data verificării.
3.Ultima critică din recursul declarat de reclamanţi priveşte soluţia pronunţată asupra cererii reconvenţionale formulată de către Asociaţia de proprietari str.P., dispunându-se ca urmare a admiterii acesteia îndepărtarea unui număr de 5 pisici din apartamentul proprietatea reclamanţilor.
Este apreciată ca neavenită, nefundamentată şi contrazisă de probele administrate afirmaţia instanţei de apel în sensul că „este mai mult decât evident că o astfel de convieţuire este nocivă atât pentru om cât şi pentru animal” fiind vorba despre convieţuirea în apartamentul proprietatea reclamanţilor, alături de aceştia, a doi câini şi 10 pisici.
În ceea ce priveşte această critică Curtea apreciază că în mod corect a statuat instanţa de apel în acest sens, nefiind necesară administrarea de probaţiune în dovedirea faptului că existenţa simultană într-un spaţiu având suprafaţa totală de 53 m.p. a unui număr de doi câini şi 10 pisici, alături de cei doi reclamanţi este nocivă atât pentru om cât şi pentru animale, fiind imposibil să nu existe nici un fel de consecinţe şi în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi proprietari din condominiu raportat la această situaţie.
Din această perspectivă, instanţa de recurs nu mai apreciază necesar a face analiza modalităţii de interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a Legii nr. 205/2004, în special a art. 5 din această lege, invocat în cererea de recurs, fiind evident, astfel cum s-a arătat şi mai sus, faptul că existenţa concomitentă a unui număr atât de mare de animale într-un spaţiu de 53 m.p., spaţiu aflat într-un condominiu, este nocivă atât pentru persoanele care locuiesc în acest condominiu cât şi pentru animale, încălcându-se astfel de către reclamanţi obligaţia pe care o au conform art.14 din Legea nr.230/2007, respectiv aceea de a nu încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalţi proprietari din condominiu.
Referitor la invocarea faptului că numai ANSVSA este împuternicită să verifice conform art. 26 din Legea nr. 205/2004 modul în care un deţinător de animale îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute de lege, Curtea apreciază că această susţinere este parţial întemeiată, instanţa de judecată nesubstituindu-se însă autorităţilor competente să facă aceste verificări, analizând prevederile Legii nr. 205/2004 numai în vederea argumentării raţionamentului în sensul că situaţia concretă din cauză este una inacceptabilă şi de natură a afecta ceilalţi proprietari ai apartamentelor din condominiu, adică exact în limitele în care a fost investită.
Îndepărtarea pisicilor din apartament nu implică în mod necesar abandonarea acestora, reclamanţilor revenindu-le sarcina de a găsi o soluţie acceptabilă în condiţiile în care în prezent nu există un centru specializat în acest sens.
Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, Curtea în temeiul art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1 şi 3 C.pr.civ. va admite în parte recursul declarat de reclamanţii L.M. şi L.A. împotriva deciziei civile nr. 87 din 30 ian. 2014 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. ..., pe care o va modifica în parte, admiţând în parte, în temeiul art. 296 C.pr.civ., apelul reclamanţilor şi schimbând sentinţa inclusiv în sensul anulării parţiale a prevederilor cuprinse la pct. 5 din Hotărârea din data de 23.01.2012 a Adunării Generale a Proprietarilor, în sensul că verificarea numărului de animale aflate în apartament este posibilă ori de câte ori este nevoie, însă nu mai frecvent de o dată pe lună şi numai sub condiţia înştiinţării prealabile cu cel puţin 5 zile înainte de data verificării.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
| ← Legea nr. 10/2001. Notificare de restituire a instalaţiilor,... | Rectificare de carte funciară fără ca în prealabil să se fi... → |
|---|
