Solicitarea preţului de piaţă al apartamentului cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative. Respingere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 1149 din 25 septembrie 2014
Prin Sentinţa civilă nr. 15797/12.12.2013, pronunţată în dosarul nr. ... al Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de către pârât, ca neîntemeiată.
A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului de a solicita preţul actualizat al imobilului invocate de către pârât şi în consecinţă:
A fost respinsă cererea de obligare la plata preţului actualizat al imobilului formulată de către reclamantul G.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca prescrisă.
A fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului de a solicita valoarea de piaţă a imobilului invocate de către pârât, ca neîntemeiată şi în consecinţă:
A fost respinsă cererea de obligare la plata valorii de piaţă a imobilului, formulată de către reclamantul G.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată, precum şi cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. S-a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active, instanţa a constatat că solicitarea reclamantului de respingere a acestei excepţii ca tardiv formulata nu poate fi primita, întrucât, deşi este adevărat ca primul termen de judecata a fost la data de 05.04.2012 iar întâmpinarea prin care s-a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost înregistrata la data de 15.05.2013, tardivitatea întâmpinării (si a excepţiilor invocate prin întâmpinare) este o neregularitate procedurala care trebuia invocata in limine litis. Cum in speţă tardivitatea întâmpinării nu a fost invocata in termenul legal, instanţa a constatat ca acest viciu procedural s-a acoperit, prin urmare nu mai poate fi invocat de către reclamant prin intermediul concluziilor scrise.
De principiu calitatea procesuala activa presupune existenta unei identităţi intre persoana reclamantului si cel care este titularul dreptului afirmat. Calitatea procesuala activa se transmite prin succesiune. In speţa, prin actele civile depuse la dosar reclamantul a făcut dovada faptului ca are calitatea de moştenitor după cumpărătoarea G.V., prin urmare instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de către pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Cu privire la excepţia prescripţiei, sunt valabile aceleaşi consideraţii cu privire la tardivitatea invocării acestei excepţii prin raportare la dispoziţiile codului de procedura civila.
Cu privire la excepţia prescripţiei, instanţa a apreciat că sunt valabile aceleaşi consideraţii cu privire la tardivitatea invocării acestei excepţii prin raportare la dispoziţiile Cod proc. civ.
Conform art. 201 din Legea 71/2011, prescripţiile începute si neîmplinite la data intrării in vigoare a Codului civil (01.11.2011) sunt si rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. Cum părţile raportează prescripţia la data pronunţării deciziei civile irevocabile nr. 678/R/2005, respectiv la data intrării in vigoare a dispoziţiilor Legii 1/2009, instanţa a constatat ca dispoziţiile Noului cod civil privind prescripţia nu sunt aplicabile în speţă, prin urmare excepţia nu poate fi considerata ca tardiv invocata.
Analizând argumentele părţilor cu privire la excepţia invocata, instanţa a constatat ca este adevărat că Legea nr. 1/2009 a deschis proprietarilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, posibilitatea formulării unei cereri de chemare în judecată prin care să solicite instanţelor acordarea preţului de piaţă al imobilelor.
Legea nr.1/2009 a intrat în vigoare la data de 06.02.2009, şi cum o asemenea posibilitate de despăgubire nu era reglementată de nici o normă juridică anterioară, actul normativ creând un drept subiectiv cu un conţinut nou, rezultă că, la data intrării în vigoare a acestei legi, s-a născut dreptul material la acţiunea având ca obiect restituirea preţului de piaţă şi tot atunci a început să curgă şi termenul de prescripţie a acestui drept (termenul de prescripţiile fiind termenul general de 3 ani). Însa, dacă pentru considerentele expuse anterioare, dreptul reclamantului de a solicita restituirea preţului de piaţă al imobilului nu era prescris la data formulării cererii de chemare în judecată - 02.02.2012 - dreptul material la acţiunea privind restituirea preţului actualizat, era la acea dată stins, ca efect al prescripţiei extinctive.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958: „Dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”. Termenul de prescripţie extinctivă, aplicabil raporturilor civile obligaţionale este instituit de art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ: „Termenul prescripţiei este de 3 ani”.
Întrucât premisa aplicării efectului sancţionator al prescripţiei constă tocmai în existenţa posibilităţii de a acţiona pentru ocrotirea unui drept sau pentru realizarea unui interes legitim, regula generală privind începutul prescripţiei extinctive având ca obiect dreptul material la acţiune este aceea că prescripţia începe să curgă la data naşterii dreptului la acţiune. Această regulă este reglementată prin art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958: „Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune”.
Data naşterii dreptului la acţiune este data la care dreptul la acţiune trebuie exercitat.
Or, dreptul material al reclamantului la acţiunea prin care să pretindă în justiţie restituirea preţului achitat, actualizat cu rata inflaţiei s-a născut la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea contractului lor de vânzare-cumpărare.
Măsura dispusă de instanţă prin acea hotărâre - decizia civilă irevocabilă nr. 678/R/2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj (de anulare a tuturor actelor subsecvente contractului de donaţie a cărui nulitate s-a constatat), dădea vocaţia reclamantului (respectiv antecesoarei acestuia) de a pretinde pe calea unei acţiuni în justiţie restituirea preţului achitat, actualizat cu rata inflaţiei. Aceasta deoarece, dreptul de a pretinde pe calea unei acţiuni în justiţie restituirea preţului achitat, actualizat cu rata inflaţiei pentru chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile a fost consacrat legislativ prin
O.U.G. nr. 184/2002, aprobată prin Legea nr. 48/2004.
Prin acest act normativ au fost introduse alin. (2) Si (3) ale art. 51 din Legea 10/2001 în conformitate cu care: „(2) Cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sunt scutite de taxe de timbru. (3) Restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”. Prin urmare, dreptul reclamanţilor de a cere pe calea unei acţiuni în justiţie restituirea preţului achitat, actualizat cu rata inflaţiei s-a născut la data la care a fost pronunţată decizia civilă irevocabilă nr. 678/R/2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.
Acest drept material la acţiune al reclamanţilor având ca obiect restituirea preţului actualizat cu rata inflaţiei pentru apartamentul dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 36029/20.01.1998 este supus termenului general de prescripţie de 3 ani, aplicabil, în lipsa unor reglementări speciale, derogatorii, oricăror raporturi obligaţionale.
La data sesizării instanţelor în prezentul litigiu - 02.02.2012 - el era stins prin efectul sancţionator al prescripţiei extinctive. Din aceste considerente, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului de a solicita valoarea de piaţă a imobilului invocat de către pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată, dar a admis excepţia prescripţiei dreptului de a solicita preţul actualizat al imobilului invocate de către pârât prin întâmpinare.
Faţă de soluţia oferita excepţiei prescripţiei, instanţa a respins cererea de obligare la plata preţului actualizat al imobilului formulată de către reclamantul G.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cererea fiind prescrisă.
Pe fond, analizând actele şi materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
În fapt, antecesoarea reclamantului, numita G.V. a cumpărat prin contractul nr. 36029/20.01.1998 încheiat cu Consiliul Local al mun. Cluj Napoca imobilul apartamentul nr.
2 situat in Cluj Napoca, str. X. nr. 2, Jud. Cluj.
Prin decizia civilă irevocabilă nr. 678/R/2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat la 25.03.1952, încheiat intre donatorii V.O. si M. si donatara Casa de Asigurări Reciproce din Cooperativa Meşteşugărească Cluj si a actelor subsecvente, respectiv a contractului de donaţie autentificat la 16.03.1962, încheiat între donator Casa de Asigurări Reciproce din Cooperativa Meşteşugărească Cluj şi Statul Roman si a contractului nr. 36029/20.01.1998 încheiat între Consiliul Local al Mun. Cluj Napoca în calitate de vânzător si G.V., in calitate de cumpărătoare, „neputându-se retine buna credinţă a subdobânditorilor, câtă vreme existenta autorizatei, condiţie de valabilitate a actului iniţial, rezultă din chiar cuprinsul acestuia, cartea funciară întregindu-se cu înscrisurile privitoare la înscrieri, conform art. 6 din Decretul Lege nr. 115/1938 in vigoare la data înscrierii dreptului dobândit in baza contractului iniţial” (f. 4 din decizia de casare, penultimul paragraf).
În drept, potrivit art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor de evaluare. Valoarea despăgubirilor se stabileşte prin expertiză.
În speţă, întrucât prin decizia civilă irevocabilă nr. 678/R/2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului nr. 36029/20.01.1998 încheiat între Consiliul Local al Mun. Cluj-Napoca în calitate de vânzător si G.V., în calitate de cumpărătoare, s-a stabilit că nu se poate retine buna credinţă a subdobânditorilor, instanţa a constatat că dispoziţiile Legii 112/1995 nu au fost respectate, atât vânzătorul cât si cumpărătorul fiind de rea credinţă si săvârşind o fraudă la lege prin încheierea contractului de vânzare cumpărare, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001.
Pentru aceste considerente, instanţa a respins cererea de obligare la plata valorii de piaţă a imobilului, formulată de către reclamantul G.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanţa a arătat că potrivit art. 274 alin.1 C. proc. civilă, „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea celeilalte părţi, la plata cheltuielilor de judecată”. Având în vedere acest temei juridic, principiul disponibilităţii care guvernează întregul proces civil, precum şi soluţia pronunţată, instanţa a respins cererea reclamantului de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată si a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 224 din 2.04.2014 a Tribunalului Cluj a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul G.V. împotriva sentinţei civile nr. 15797/12.12.2013, pronunţată în dosarul nr. ... al Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost menţinută în totul.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune pentru restituirea preţului actualizat, în speţă, sunt incidente dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, nu cele ale art. 2513 C.civ., având în vedere dispoziţiile art. 201 din Legea 71/2011 şi împrejurarea că prescripţia dreptului la acţiune a început să curgă înaintea intrării în vigoare a Noului Cod Civil.
Ori, în condiţiile Decretului nr. 167/1958, potrivit art. 18, prescripţia dreptului la acţiune trebuie verificată din oficiu de către instanţă, fiind deci o chestiune de ordine publică.
În aceste condiţii, instanţa putând invoca chiar din oficiu prescripţia dreptului la acţiune al reclamanţilor, chiar dacă ar fi reală, este lipsită de relevanţă împrejurarea că excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea ar fi fost invocată de către pârât ulterior primului termen.
Pentru considerentele arătate, tribunalul a apreciat neîntemeiate criticile aduse de reclamant soluţiei dată de instanţă excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru restituirea preţului actualizat.
În ceea ce priveşte pretenţia reclamantului la restituirea preţului de piaţă a imobilului, în condiţiile prev. de Legea nr. 1/2009, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit legii invocată de drept temei al pretenţiei reclamantului, obţinerea preţului de piaţă al imobilelor era condiţionată de încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu prev. Legii nr. 112 /1995, art. 1 alin 2 ,3 şi 4 din HG 11/1997.
În ceea ce priveşte preluarea de către stat a imobilului in litigiu, prin Decizia Civilă nr. 778/R/2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, s-a constatat cu autoritate de lucru judecat, că preluarea imobilului de către stat nu a fost validă, întrucât din induşi cuprinsul actului de preluare acestuia rezultă inexistenţa condiţiilor de validitate ale actului de donaţie prev. în art. 26 din Deciziunea nr. 1827/1950 emisă de Ministerul Justiţiei.
Întrucât la preluarea imobilului în litigiu nu au fost respectate dispoziţiile legale in vigoare la data preluării, concluzia care se impune este aceea că a fost preluat de stat fără titlu, astfel încât, potrivit art. 4 din HG 11/1997 imobilul nu intră sub incidenţa Legii 112/1995 şi in consecinţă nu putea fi înstrăinat antecesoarei reclamantei in condiţiile acestei legi.
Prin urmare, actul de înstrăinare încheiat antecesoarei reclamantului nu a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii 112/1995.
În consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, pretenţiile reclamantului la restituirea preţului de piaţă al imobilului au fost apreciate neîntemeiate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând modificarea deciziei atacate, în principal, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 211.970 lei reprezentând valoarea de piaţă a apartamentului în litigiu şi în subsidiar, desfiinţarea sentinţei primei instanţe în ceea ce priveşte admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
În motivarea recursului care a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 299, 304, 312 Cod proc. civ., Legea nr. 1/2009, Legea nr.10/2001 şi Legea nr. 112/1995 s-a arătat că hotărârea instanţei de respingere a apelului este nelegală, în situaţia în care toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 1/2009 de a fi despăgubit cu valoarea de piaţă a apartamentului în litigiu sunt îndeplinite în cauză.
Acţiunea prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare este o acţiune de drept comun, iar instanţa nu a stabilit că antecesoarea lui a fost de rea credinţă şi nici că dispoziţiile Legii nr. 112/1995 au fost încălcate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, prin urmare este îndreptăţit să i fie despăgubit cu valoarea de circulaţi a imobilului în litigiu.
Decizia instanţei de recurs prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de antecesoarea lui nu a stabilit că acest contract a fost încheiat cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, astfel încât în cauză sunt aplicabile
dispoziţiile art. 501 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.
1/2009.
În ceea ce priveşte admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, recurentul a arătat că hotărârea instanţei este nelegală, deoarece a reţinut în mod greşit că primul termen de judecată a fost la data de 5.04.2012, iar întâmpinarea prin care s-a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost înregistrată la data de
15.05.2013.
Această reţinere este lipsită de fundament, deoarece reclamantul a depus o precizare de acţiune prin care a invocat întâmpinarea şi, de asemenea, a invocat întâmpinarea în cadrul dezbaterilor pe fond. Având în vedere că instanţa nu a acordat cuvântul pe excepţiile invocate prin întâmpinare, se subînţelege că acestea au fost unite cu fondul.
Mai mult, Legea nr. 1/2009 a intrat în vigoare la data de 6.02.2009 şi cum o asemenea posibilitate de despăgubire nu era reglementată de nicio normă juridică anterioară, rezultă că la data intrării în vigoare a acestei legi s-a născut dreptul material la acţiune având ca obiect restituirea preţului de piaţă şi tot atunci a început să curgă şi termenul de prescripţiei a acestui drept. În consecinţă, data naşterii dreptului la acţiune este data la care dreptul trebuia exercitat, astfel că acţiunea nu este prescrisă.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a solicitat respingerea recursului, arătând că reclamantul nu a făcut dovada încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul în litigiu, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, astfel că nu este îndeplinită una dinte condiţiile legale pentru restituirea preţului de piaţă.
În considerentele deciziei civile nr. 678/R/2005, decizie de care se prevalează recurentul, se arată în mod clar faptul că nu se poate reţine buna credinţă a cumpărătoarei
G.V. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Cu privire la cererea subsidiară a recurentului, intimatul a arătat că criticile acestuia sunt nefondate, având în vedere că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este de ordine publică, care poate fi ridicată chiar din oficiu de către instanţa de judecată, investită cu soluţionarea cauzei.
În realitate, această excepţie a fost invocată prin întâmpinare, cu toate că reclamantul a depus ulterior la dosarul cauzei hotărârea prin care a fot anulat contractul de vânzare-cumpărare.
Afirmaţiile recurentului referitoare la faptul că termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care a fost introdusă în Legea nr.10/2001 reglementarea privind posibilitatea solicitării preţului de piaţă, art. 50 ind. 1 din Legea nr. 1/2009, sunt nefondate, în condiţiile în care, excepţia prescripţiei dreptului materiale la acţiune a fost invocată în raport cu capătul de acţiune subsidiar, prin care reclamantul a solicitat acordarea preţului actualizat achitat pentru imobilul în litigiu.
Recurentul a indicat ca temei de drept la recursului dispoziţiile art. 299 şi 304 Cod proc. civ., fără a arăta în mod concret în care dintre dispoziţiile art. 304 Cod proc. civ. se încadrează motivele lui de recurs.
Analizând motivele lui de recurs, curtea apreciază că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., text de lege prin prisma căruia va proceda la analizarea acestora.
În ce priveşte critica privind excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru restituirea preţului actualizat:
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 224/A/2 aprilie 2014 a Tribunalului Cluj prin care i-a fost respins apelul în ceea ce priveşte restituirea preţului actualizat, menţinându-se soluţia instanţei de fond prin care acţiunea a fost respinsă, sub acest aspect, ca prescrisă.
Curtea apreciază că soluţia este legală, reţinând că acest capăt de acţiune este prescris.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune având un obiect patrimoniale se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1959, dreptul la acţiune în repararea unei pagube începe să curgă de la data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, iar potrivit art. 3 alin. 1 din acelaşi act normativ „termenul de prescripţie este de 3 ani”.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.
În speţă, antecesoarea reclamantului G.V. a cumpărat imobilul în litigiu, apartamentul nr. 2, situat în Cluj-Napoca, str. X. nr. 2, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 36029/20.01.1998, încheiat cu Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, iar prin decizia civilă nr. 678/R/2005 a Curţii de Apel Cluj s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat la data de 25.03.1952 între donatorii V.O. şi M. şi Casa de Asigurări Reciproce din Cooperativa Meşteşugărească Cluj-Napoca şi a actelor subsecvente, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare nr. 36029/20.01.1998, cu motivarea că „neputându-se reţine buna credinţă a subdobânditorilor”.
Prin urmare, dreptul material la acţiune al reclamantului s-a născut la data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 658/R/2005 a Curţii de Apel Cluj, respectiv la data de
1.03.2005, dată de la care instanţa dădea vocaţie antecesoarei reclamantului să pretindă în justiţie restituirea preţului actualizat cu rata inflaţiei în condiţiile în care acest drept a fost consacrat legislativ prin OUG nr. 184/2002, aprobat prin Legea nr. 48/2004.
Prin acest act normativ au fost introduse alin. 1 şi 2 ale art. 51 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora „cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sunt scutite de taxa de timbru” şi „restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
Rezultă aşadar că dreptul material la acţiune al reclamantului s-a născut la data pronunţării deciziei civile nr. 678 de către Curtea de Apel Cluj, respectiv la data de
1.03.2005, astfel că, la data sesizării instanţei, 2.02.2012, dreptul material la acţiune al reclamantului, aşa cum legal a reţinut instanţa de fond era stins prin efectul sancţionator al prescripţiei extinctive.
Prin urmare, criticile recurentului privind excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru restituirea preţului actualizat sunt nefondate.
Recurentul a criticat decizia instanţei de apel şi în ce priveşte reţinerile referitoare la restituirea preţului de piaţă, critici cu privire la care, curtea reţine următoarele:
Prin decizia civilă nr. 678/R/1.03.2005 a Curţii de Apel Cluj s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat la data de 25.03.1952 între donatorii V.O. şi M. şi Casa de Asigurări Reciproce din Cooperativa Meşteşugărească Cluj-Napoca şi a actelor subsecvente, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare nr. 36029/20.01.1998”.
În conţinutul acestei decizii s-a reţinut că recursul va fi admis în modalitatea arătată în alineatul precedent, „neputându-se reţine buna credinţă a subdobânditorilor, câtă vreme inexistenţa autorizaţiei, condiţie de valabilitate a actului iniţial, rezultă din chiar cuprinsul acestuia, cartea funciară întregindu-se cu înscrisurile privitoare la înscrieri conform art. 6 din Decretul - lege nr. 115/1938 în vigoare la data înscrierii dreptului dobândit în baza
contractului iniţial, iar procesul verbal nu menţionează existenţa şi numărul procurii autentice”, astfel că notarul conform dispoziţiilor art. 26 din Deciziune nr. 1857/1950 a Ministerului Justiţiei nu putea da decât o încheiere de respingere”.
Art. 501 din Legea nr.10/2001 prevede că „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor stabilit conform standardelor de evaluare”.
Rezultă aşadar că pentru obţinerea preţului de piaţă al imobilului în litigiu, este necesar ca încheierea contractului de vânzare-cumpărare să fi fost făcută în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995. Decizia civilă nr. 678/R/2005 a Curţii de Apel Cluj reţine însă cu autoritate de lucru judecat că preluarea imobilului în litigiu de către Statul Român nu a fost validă, lucru care rezultă din cuprinsul actului de preluare, respectiv inexistenţa condiţiilor de validitate ale actului de donaţi prevăzute în art. 26 din Deciziunea nr. 1827/1950 emisă de Ministerul Justiţiei.
Din această perspectivă, concluzia care se impune este aceea că imobilul în litigiu nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995, că dispoziţiile acestui act normativ nu au fost respectate şi în consecinţă, nu putea fi înstrăinat antecesoarei reclamantului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., şi art.312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.
| ← Obligaţie de a face. Construirea unui gard despărţitor, în... | Succesiune şi partaj. Obligare la plata unei sulte nedatorate.... → |
|---|
