Competenţă teritorială. Plată ajutoare materiale CFR - ziua feroviarului și Paști
| Comentarii |
|
Competenţă teritorială. Acţiune formulată de sindicatul CFR regional, în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu societatea naţională şi societatea regională de transport feroviar CFR călători, la plata ajutoarelor materiale pentru ziua feroviarului şi de Paşti. Stabilirea competenţei în favoarea tribunalului Cluj
Curtea de Apel Cluj - Secţia I-a civilă, sentinţa nr.18 din 18 februarie 2014
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. ./117/..04.2013, reclamantul Sindicatul Liber Ramura Vagoane Regionala CFR Cluj, în numele şi pentru membrii de sindicat enumeraţi în tabelul anexat acţiunii: B.S., B.I. ş.a., a chemat în judecată pe pârâtele: Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA Bucureşti şi SNTFC CFR CĂLĂTORI SA Regionala de Transport Feroviar de Călători Cluj, solicitând obligarea pârâtelor, în solidar, la plata indexată către fiecare membru de sindicat în numele căruia s-a formulat acţiunea, a ajutorului material acordat cu ocazia sărbătorilor de „Ziua feroviarilor”, pentru anii 2007, 2008, 2009 şi a ajutorului material acordat de Paşti, pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
La termenul de judecată din data de 30.05.2013, Tribunalul Cluj a invocat excepţia necompetenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, în temeiul disp.art.284 alin.2 din Codul muncii şi a celor statuate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr.6654/06.07.2006.
Prin sentinţa civilă nr.9288 din data de 30.05.2013, Tribunalul Cluj a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, membrii de sindicat: B.S., B.I. ş.a. aveau, la data înregistrării acţiunii, domiciliul sau reşedinţa pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud.
Potrivit dispoziţiilor art.284 alin.2 din Codul muncii, înainte de modificare şi republicare-care a avut loc la data de 18.05.2011-şi a deciziei nr.6654/06.07.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa teritorială în materia conflictelor de muncă revine nu instanţei unde se află sediul reclamantului, ci aceleia de la domiciliul
sau reşedinţa membrilor în numele cărora sindicatul s-a adresat justiţiei, cei din urmă având calitate procesuală activă reprezentată prin sindicat.
Pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud cererea a fost înregistrată sub nr. .../112/... .09.2013.
La termenul de judecată din 16 octombrie 2013, s-a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bistriţa-Năsăud în soluţionarea prezentei cauze.
Prin sentinţa civilă nr. 3030/F/27 noiembrie 2013, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul Sindicatul Liber Ramura Vagoane Regionala CFR Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, strada Fabricii de Chibrituri, FN, judeţul Cluj, în numele şi pentru membrii de sindicat: B.S.,
B.I. ş.a., împotriva pârâţilor: Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA Bucureşti, şi SNTFC CFR CĂLĂTORI SA Regionala de Transport Feroviar de Călători Cluj, în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului la Curtea de Apel Cluj în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Dispoziţiile art.269 alin.2 din Codul muncii reglementează o competenţă teritorială exclusivă în cazul conflictelor de muncă, în favoarea instanţei în care reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, competenţă de ordine publică pe care părţile nu o pot înlătura.
În prezentul dosar, acţiunea a fost promovată de Sindicatul „Libertatea Căi Ferate” Cluj, în numele şi pentru membrii de sindicat, în baza art.28 din Legea nr.62/2011.
Potrivit dispoziţiilor acestui text legal organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, atribuţii în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acţiune în justiţie în numele membrilor lor.
De asemenea, în alin. 3 al art. 28, se statuează expres că, în exercitarea acestor atribuţii, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.
Aşadar, instanţa a reţinut că, în determinarea competenţei teritoriale în cazul acţiunilor în justiţie formulate de sindicat, în care sindicatului i se recunoaşte nu doar calitatea de a acţiona (de reprezentant), ci i se recunoaşte legitimare procesuală activă, care se verifică în persoana reclamantului, se va ţine seama, în sensul art. 269 alin. 2 Codul muncii, de sediul sindicatului-reclamant.
În acest sens s-a pronunţat şi ÎCCJ prin decizia nr.1/23.01.2013, pronunţată în cadrul unui recurs în interesul legii, prin care a statuat că „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.28 alin.(2) din Legea sindicatelor nr.54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr.62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.269 alin.(2) (fost art.284 alin.2) din Codul muncii, republicat, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant. Această decizie este obligatorie conform art. 3307 alin.4 din Codul de procedură civilă,
S-a constatat astfel că, întrucât, în speţă, sediul sindicatului reclamant este în municipiul Cluj-Napoca, localitate care se află în circumscripţia Tribunalului Cluj, în baza art.158 alin.3 şi art.159, se impune declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
În baza art.20 alin.1 pct.2 şi art.22 alin.2 din Codul de procedură civilă, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus trimiterea dosarului la Curtea de Apel Cluj în vederea soluţionării acestuia.
Asistenţii judiciari participanţi la soluţionarea cauzei, conform art. 55 alin. 2 din Legea nr.304/2004 republicată, şi-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior menţionate.
Soluţionând conflictul negativ de competenţă de faţă în baza disp. art. 20 alin.1 pct. 2, raportat la art. 22 alin. 2 Cod procedură civilă, se constată că instanţa competentă în soluţionarea prezentei acţiuni este Tribunalul Cluj.
Astfel, chiar dacă prezentul litigiu a fost de fapt înregistrat la data de ..04.2010, anterior intrării în vigoare a Legii nr.62/2011, pe data de 13.05.2011, astfel încât prevederile acestei legi nu ar fi aplicabile în cauză, dispoziţiile în vigoare la data introducerii acţiunii fiind doar disp.art.284 alin.2 din Codul muncii (având în vedere că şi republicarea Codului muncii a fost urmarea adoptării legii nr.40/2011, intrată în vigoare la data de 30.04.2011), se constată că în cursul judecării acestei cauze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat, în soluţionarea recursului în interesul legii, decizia nr.1/23.01.2013, prin care a stabilit că: „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.28 alin.(2) din Legea sindicatelor nr.54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr.62/2011)...organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.269 alin.(2) (fost art.284 alin.2) din Codul muncii, republicat, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.”
Prin considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în aceste sens şi următoarele:
„Chiar dacă problema de drept analizată vizează situaţiile acţiunilor formulate în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, dezlegarea acesteia pe calea unei decizii cu caracter obligatoriu pentru viitor este necesară din perspectiva conflictelor de competenţă ce vor fi soluţionate de curţile de apel, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. 2 din Codul de procedură civilă, precum şi din perspectiva recursurilor aflate pe rolul curţilor de apel ori care vor fi soluţionate de aceste instanţe în care chestiunea încălcării normelor de competenţă teritorială absolută este invocată ca motiv de recurs de părţi sau din oficiu.”
S-a mai reţinut de către instanţa supremă că:
„Într-o atare interpretare şi aplicare a legii nu se neagă caracterul exclusiv al competenţei teritoriale stabilite prin normele Codului muncii, ci este asigurată o protecţie mai eficientă a drepturilor şi intereselor membrilor organizaţiei sindicale.
Această soluţie este aplicabilă şi în situaţia în care organizaţia sindicală acţionează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripţiile unor tribunale diferite, în acelaşi temei al legitimării procesuale active extraordinare a organizaţiei sindicale.
În concluzie, raportat la acţiunile reglementate expres de lege, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenţei teritoriale potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2)], se va ţine seama de sediul sindicatului -reclamant.”
În ceea ce priveşte decizia civilă nr.6654/06.07.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, se reţine că, prin această hotărâre, într-adevăr instanţa supremă a reţinut că:
„Potrivit art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003, sindicatele pot reprezenta în justiţie pe membrii săi, în vederea soluţionării unor conflicte de muncă intervenite între aceştia şi angajatorii lor.
În asemenea situaţie, sindicatul nu are calitate procesuală proprie cum este în cazul conflictelor izvorâte în legătură cu contractele colective de muncă, ci numai calitatea de reprezentant al membrilor săi.
În consecinţă, în aplicarea prevederilor art. 284 alin. 2 Codul muncii, care reglementează competenţa teritorială exclusivă în materia conflictelor de muncă determinant nu este sediul sindicatului ci domiciliul sau reşedinţa membrilor în numele cărora sindicatul s-a adresat justiţiei, cei din urmă având calitate procesuală activă exercitată prin sindicat.”
Deşi aşteptările instanţelor ar fi cele de asigurare a continuităţii şi uniformităţii jurisprudenţei instanţei supreme, care să fie avută în vedere în toate litigiile similare, trebuie avut în vedere, însă, că decizia nr.6654/06.07.2006 s-a pronunţat de către Î.C.C.J. în cadrul unui regulator de competenţă, fiind obligatorie pentru instanţe doar în cadrul conflictului de muncă respectiv, în timp ce decizia nr.1/23.01.2013 este obligatorie şi se impune tuturor instanţelor, conform art. 3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste motive, în baza disp.art.22 Cod procedură civilă, Curtea stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Cluj - în complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă.
| ← Conflict negativ de competenţă. Apel împotriva unei sentinţe... | Conflict negativ de competenţă. Obligare MAI plată ajutoare... → |
|---|
