Conflict negativ de competenţă. Cerere documentaţie pentru finalizarea procedurii de despăgubiri prin echivalent
| Comentarii |
|
Conflict negativ de competenţă. Cerere având ca obiect obligarea primarului, respectiv a prefectului să înainteze Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor, documentaţia pentru finalizarea procedurii de despăgubiri prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Competenţa secţiei civile a tribunalului
Curtea de Apel Cluj - Secţia I-a civilă, sentinţa nr. 15 din 3 februarie 2014
Deliberând, reţine că:
I. Prin sentinţa civilă nr. 499/din 10 octombrie 2013 a Tribunalului Cluj, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, declinându-se în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca competenţa de soluţionare a acţiunii promovate de
reclamantul B.S. şi B.F. în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca, Prefectul judeţului Cluj şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având ca obiect:
1. obligarea Primarului municipiului Cluj-Napoca, respectiv a Prefectului Judeţului Cluj să înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, întreaga documentaţie pentru finalizarea procedurii de despăgubire prin echivalent, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, B-dul L.;
2. obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor să analizeze, să evalueze dosarul aferent imobilului menţionat şi să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere, în principal, următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.
Conform art. 94 pct.1 lit. h C.proc.civ., judecătoriile judecă în primă instanţă cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe.
În speţă, prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtelor să îşi îndeplinească atribuţiile stabilite prin Legile nr. 10/2001 şi nr. 247/2005, privind finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor pentru imobilul menţionat, astfel încât capetele de cerere privesc obligaţii de a face neevaluabile în bani, care nu sunt date prin nici o dispoziţie legală în competenţa unor anumite instanţe.
Referitor la al doilea capăt de cerere, tribunalul a considerat că nu incidente dispoziţiile art.20 alin.1 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, conform cărora „competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul”.
Astfel, în privinţa pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor reclamanţii nu au invocat refuzul de a emite decizia, ci au solicitat ca după primirea de către această pârâtă a documentaţiei privind acordarea de despăgubiri pârâta să fie obligată să emită decizia. De asemenea, acest petit este unul accesoriu, în condiţiile în care soluţionarea lui depinde de soluţia dată primului capăt de cerere.
II. Sesizată fiind, potrivit celor de mai sus, cu soluţionarea acţiunii, Judecătoria Cluj-Napoca a pronunţat sentinţa civilă nr. 422 din 20.01.2014, prin care şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Cluj, născându-se astfel un conflict negativ de competenţă ca acesta.
În motivarea acestei sentinţe Judecătoria a arătat că:
Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. j) C.pr.civ. coroborate cu prevederile art. 95 pct. 1 C.pr.civ., având în vedere şi valoarea imobilului indicată de reclamanţi (1.043.400 lei), instanţa a apreciat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 95 pct. 1 C.pr.civ., care stabilesc competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului.
Având în vedere norma legală imperativă menţionată care reglementează un caz de competenţă materială, de ordine publică, de la care nu sunt permise derogări, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. 2 pct. 2 C.pr.civ., potrivit cu care necompetenţa
este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei alte instanţe de alt grad, precum şi dispoziţiile art. 176 pct. 3C.pr.civ., potrivit cu care nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la: 3. competenţa instanţei, instanţa a apreciat ca fiind întemeiată excepţia invocată, urmând să o admită şi declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Instanţa a mai avut în vedere şi faptul că prezentul litigiu priveşte un imobil cu privire la care reclamanţii au formulat cerere de restituire în baza Legii nr. 10/2001, imobil care a fost expropriat.
Prin decizia nr. IX/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că instanţa căreia îi revine competenţa de a soluţiona cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deţinătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediu persoana juridică respectivă.
Prin urmare, competenţa instanţei urmează a se determina şi în conformitate cu decizia dată în recursul în interesul legii arătată mai sus şi care aparţine Secţiei Civile a Tribunalului Cluj.
Totodată, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 94 pct. 1 lit. h din C.pr.civ., invocate ca temei de drept pentru declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, nefiind vorba, în speţă, de o obligaţie de a face neevaluabilă în bani.
III. Curtea de Apel Cluj, având de soluţionat conflictul negativ de competenţă născut potrivit celor ce preced, are în vedere următoarele:
Prezentul litigiu are ca obiect îndeplinirea de către pârâţi a unor obligaţii care, potrivit reclamanţilor, le revin în temeiul Legii nr. 10/2001, ca act normativ sub incidenţa căruia reclamanţii au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent ca urmare a preluării de la antecesorii lor a imobilului situat în Cluj-Napoca, zona Pietroasa, înscris în CF nr. 3931 Cluj, nr. top 14081/4.
Scopul urmărit de reclamanţi fiind acordarea de măsuri reparatorii de natură patrimonială, trebuie considerat că procesul de faţă este el însuşi unul patrimonial.
În aceste circumstanţe, nu s-ar putea considera, precum Tribunalul Cluj a făcut-o, că întrucât pretenţiile deduse judecăţii au ca obiect direct îndeplinirea unor obligaţii de a face cu caracter nepatrimonial, sunt aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. h C.pr.civ., privitoare la cereri ce au ca obiect obligaţii de a face sau de a nu face neevaluabile în bani şi care atrag, întotdeauna, competenţa de primă instanţă a judecătoriei.
Dimpotrivă, scopul final urmărit de reclamanţi fiind unul patrimonial, pretenţiile formulate în procesul de faţă urmărind să asigure realizarea acestui scop, rămâne ca şi actualul proces trebuie considerat patrimonial, deci în afara evocatelor prevederi ale art. 94 pct. 1 lit. h C.pr.civ.
Mai mult, Curtea observă că prin dispoziţiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 se stabileşte în favoarea secţiei civile a tribunalului competenţa de soluţionare a plângerilor formulate împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de restituire în natură.
Deşi aceste prevederi legale recunosc în mod expres competenţa specială a secţiilor civile ale tribunalelor doar cu privire la soluţionarea plângerilor în cazul respingerii cererilor de restituire în natură, ele îngăduie, totuşi, concluzia că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu supune, în genere, normelor de competenţă de drept comun litigiile generate de aplicarea Legii nr. 10/2001.
Este util a fi remarcată, sub acest aspect, şi decizia în interesul legii nr. IX/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta recunoscând competenţa tribunalelor şi într-o altă situaţie decât cea expres menţionată de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Faţă de cele ce preced, văzând şi prevederile art. 135 C.pr.civ., se va stabili în favoarea Tribunalului Cluj competenţa de soluţionare a acţiunii.
| ← Conflict negativ de competenţă. Cerere de punere sub... | Conflict negativ de competenţă. Cerere reconstituire drept... → |
|---|
