Conflict negativ de competenţă. Cerere reconstituire drept proprietate teren.
| Comentarii |
|
Conflict negativ de competenţă. Cerere de obligare a comisiei locale şi a comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată supra terenurilor să soluţioneze cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în anul 2005. competenţa judecătoriei
Curtea de Apel Cluj - Secţia I-a civilă, sentinţa nr. 14 din 31 ianuarie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 418 din data de 12 septembrie 2013 a Tribunalului Cluj, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi în consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii D.F. şi K.S., în contradictoriu cu pârâţii COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ-NAPOCA, PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU
STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ, PREFECTUL JUDEŢULUI CLUJ, COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Analizând excepţia necompetenţei materiale, în conformitate cu prevederile art.129 şi următoarele C.proc.civ., tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art.95 pct.1 C.proc.civ. tribunalele judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.
Conform art. 94 pct.1 lit.h C.proc.civ. judecătoriile judecă în primă instanţă cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe.
În speţă, prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtelor să îşi îndeplinească atribuţiile stabilite prin legile fondului funciar şi prin Legea nr.247/2005, privind soluţionarea cererii pe care a formulat-o în anul 2005 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului menţionat mai sus, astfel încât capetele de cerere privesc obligaţii de a face neevaluabile în bani, care nu sunt date prin nici o dispoziţie legală în competenţa unor anumite instanţe.
Referitor la ultimul capăt de cerere, tribunalul că nu incidente dispoziţiile art.20 alin.1 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, conform cărora „competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul”. Astfel, în privinţa pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor reclamanţii nu au invocat refuzul de a emite decizia, ci au solicitat ca după primirea de către această pârâtă a
documentaţiei privind acordarea de despăgubiri, şi doar în cazul în care se impune luarea acestei măsuri şi nu restituirea în natură, pârâta să fie obligată să emită decizia. De asemenea, acest petit este unul accesoriu, în condiţiile în care soluţionarea lui depinde de soluţia dată primelor capete de cerere
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art.53 şi 54 din Legea nr.18/1991 „hotararile comisiei judetene asupra contestatiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privata asupra terenului, conform dispozitiilor cuprinse in cap. II, si cele asupra masurilor stabilite de comisiile locale se comunica celor interesati prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. împotriva hotararii comisiei judetene se poate face plangere la judecatoria in a carei raza teritoriala este situat terenul, in termen de 30 de zile de la comunicare.
Dispozitiile art. 53 alin. (1) se aplica si in cazul in care plangerea este indreptata impotriva ordinului prefectului sau oricarui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, in conditiile prevazute in cap. III. Dispozitiile art. 53 alin. (2) raman aplicabile”.
Deşi în speţă cererile reclamanţilor nu vizează o hotărâre a comisiei judeţene sau un ordin al prefectului, în condiţiile în care aceştia invocă refuzul instituţiilor implicate în procedura administrativă de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de a soluţiona cererea lor, tribunalul a apreciat că instanţa este investită cu analizarea îndreptăţirii reclamanţilor la reconstituirea dreptului de proprietate la fel ca şi în situaţia în care s-ar ataca o hotărâre a comisiei judeţene de respingere a cererii, fapt ce atrage competenţa de soluţionare în favoarea judecătoriei.
În acest sens, tribunalul a reţinut că în mod similar, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr.10/2001, prin Decizia în interesul Legii nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate, reţinându-se că „într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei competente, ci, dimpotrivă, însăşi Constituţia prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime”. Ulterior pronunţării acestei decizii, secţiile civile ale tribunalelor au soluţionat atât contestaţiile prevăzute de art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, cât şi acţiunile prin care s-a invocat refuzul unităţii deţinătoare de a răspunde la notificare.
Pentru toate motivele expuse mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 132 C.proc.civ., tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Prin sentinţa civilă nr. 426 din data de 20 ianuarie 2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată prin întâmpinare şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii D.F. şi K.S., în contradictoriu cu pârâţii COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ-NAPOCA, PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ, PREFECTUL JUDEŢULUI
CLUJ şi COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, în favoarea Tribunalului Cluj.
S-a constatat conflictul negativ de competenţă şi, în consecinţă, s-a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel Cluj, instanţa în drept să hotărască asupra conflictului.
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, judecătoria a reţinut următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.pr.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Conform art. 132 alin. 1 C.pr.civ. Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.
Totodată, în aplicarea dispoziţiilor art. 131 alin. 1 şi art. 132 alin. 1 C.pr.civ., potrivit cărora la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Astfel, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. j)
C.pr.civ. coroborate cu prevederile art. 95 pct. 1 C.pr.civ., având în vedere şi valoarea imobilului solicitat de reclamanţi (2.100.000 lei), instanţa a apreciat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 95 pct. 1 C.pr.civ., care stabilesc competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului.
Având în vedere norma legală imperativă menţionată care reglementează un caz de competenţă materială, de ordine publică, de la care nu sunt permise derogări, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. 2 pct. 2 C.pr.civ., potrivit cu care necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei alte instanţe de alt grad, precum şi dispoziţiile art. 176 pct. 3 C.pr.civ., potrivit cu care nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la: 3. competenţa instanţei, instanţa a apreciat ca fiind întemeiată excepţia invocată şi a admis-o declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Instanţa a mai avut în vedere şi faptul că prezentul litigiu priveşte un imobil cu privire la care reclamanţii au formulat cerere de restituire în baza Legii nr. 247/2005, imobil care a fost expropriat.
Prin decizia nr. IX/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că instanţa căreia îi revine competenţa de a soluţiona cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deţinătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediu persoana juridică respectivă.
Prin urmare, raportat şi la faptul că imobilul a cărui restituire se cere nu se află printre cele vizate de Legea nr. 18/1991, competenţa instanţei urmează a se determina în conformitate cu decizia dată în recurs în interesul legii arătată mai sus şi ea aparţine secţiei civile a Tribunalului Cluj.
Totodată, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 94 pct. 1 lit. h din C.pr.civ., invocate ca temei de drept pentru declinarea cauzei în
favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, nefiind vorba, în speţă, de o obligaţie de a face neevaluabilă în bani.
Apoi, conform art. 133 pct. 2 C.pr.civ. există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judecat acelaşi proces, iar potrivit art. 135 alin. 1 din acelaşi act normativ conflictul de competenţă ivit între două instanţe judecătoreşti se soluţionează de instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict. Având în vedere faptul că în prezenta cauză s-a creat un conflict negativ de competenţă între Tribunalul Cluj şi Judecătoria Cluj-Napoca, instanţa a dispus trimiterea prezentului dosar Curţii de Apel Cluj, instanţa în drept a hotărî asupra conflictului.
Analizând conflictul negativ de competenţă, Curtea, în temeiul art.135 alin. 4
C.pr.civ., reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Cluj reclamanţii
D.F. şi K.S. au chemat în judecată pârâţii COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ-NAPOCA, PRIMARUL MUN. CLUJ-NAPOCA,
COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ, PREFECTUL JUDEŢULUI CLUJ, COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA
DESPĂGUBIRILOR, din cadrul AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU
RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună:
1. obligarea comisiei locale să soluţioneze cererea de reconstituire formulată în baza Legii nr. 247/2005, prin emiterea unei propuneri pe care s-o înainteze spre validare, împreună cu întreaga documentaţie, Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;
2. obligarea comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să emită o hotărâre de validare a propunerii Comisiei locale;
3. în situaţia în care hotărârea de validare se referă la restituirea în natură să fie obligată Instituţia Prefectului Judeţului Cluj să emită Ordin în acest sens;
4. în situaţia în care hotărârea de validare se referă la plata de despăgubiri, să fie obligată Instituţia Prefectului Judeţului Cluj să înainteze Autorităţii Naţionale pentru restituirea Proprietăţilor, respectiv Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, întreaga documentaţie pentru finalizarea procedurii de despăgubire prin echivalent, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005;
5. obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. să analizeze, să evalueze dosarul, precum şi, să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că imobilul situat în Cluj-Napoca, fostă str. B., azi str. L., înscris în CF. 21297 Cluj, cu nr. topo. 14071 a fost proprietatea antecesorilor lor, defuncţii K.C. şi A.E., reclamanţii formulând cererea de restituire cu nr. 64418/304/ 2005.
Ca urmare a exproprierii prin decret dreptul de proprietate asupra imobilului anterior identificat a fost preluat de către Statul Român, fiind preluat abuziv de către Stat.
La data de 15.09.2005 reclamanţii au formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005, cerere care nu a fost soluţionată până în prezent.
Conform art. 133 pct. 2 C.pr.civ. există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judecat acelaşi proces, iar
potrivit art. 135 alin. 1 din acelaşi act normativ conflictul de competenţă ivit între două instanţe judecătoreşti se soluţionează de instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict.
Curtea constată că prin cererea înregistrată sub nr. 64418/304/15.09.2005 la Primăria mun. Cluj-Napoca, reclamanţii D.F. şi K.S., în calitate de moştenitori după defuncţii K.K. şi A.E., au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului agricol în suprafaţă de 0,3 ha., înscris în C.F. nr. 21297 Cluj, nr. top. 14071, în baza Legii nr. 247/2005.
Conform C.F. nr. 21297 Cluj, imobilul cu nr. top. 14071, arabil la „Pietroasa”, în suprafaţă de 2 jug. şi 295 stjp., s-a aflat în proprietatea tabulară a următorilor proprietari: A.I., în cotă de 4/24 parte, A.F., în cotă de 4/24 parte, K.E., născ.A., în cotă de 4/24 parte, S.M., născ. A., în cotă de 4/24 parte, L.V., născ.A., în cotă de 4/24 parte, A.A., în cotă de 2/24 parte, A.R., în cotă de 2/24 parte.
În anul 1974, Statul Român a preluat întreg terenul de la C.A.P. „Înfrăţirea”, în baza Decretului nr. 64/1966, imobilul mai sus arătat s-a dezlipit şi s-a transcris în C.F. nr. 27470 în favoarea Statului Român, iar C.F. nr. 21297 Cluj s-a sistat din lipsă de imobil.
Aşa cum reiese din referatul privind propunerea de soluţionare a dosarului nr. 64418/2005, Comisia municipală de fond funciar întrunită în şedinţa din 08.12.2011 a propus, în favoarea reclamanţilor, acordarea în echivalent a unei suprafeţe de 2.097 mp. din terenurile aflate la dispoziţia Comisiei locale de fond funciar ţinând cont de cota deţinută de antecesoarea lor, K.E. născ. A., de 4/24 parte din imobilul în litigiu.
Contrar susţinerilor Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanţii nu au arătat nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi nici ulterior, care este valoarea imobilului litigios şi, de asemenea, această instanţă nu a menţionat în mod concret cum a ajuns să stabilească valoarea imobilului de 2.100.000 lei.
Potrivit dispoziţiilor art.95 pct.1 C.pr.civ., tribunalele judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.
Conform art. 94 pct.1 C.pr.civ., judecătoriile judecă în primă instanţă următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz , neevaluabil în bani: lit.h) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe; lit.j) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.
Aşadar, pentru determinarea competenţei după materie în termenii legii de procedură civilă, legiuitorul foloseşte mai multe criterii referitoare la obiectul, natura sau valoarea cauzelor.
Criteriul obiectiv, determinant pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei, este natura litigiului, la care însă uneori se asociază şi alte criterii subsidiare: importanţa interesului în litigiu, adică valoarea economică a acestuia sau expresia lui bănească, calitatea părţilor şi urgenţa.
Criteriul valoric operează exclusiv în cazul cererilor evaluabile în bani, deoarece, cu privire la cererile neevaluabile în bani, în speţă a celor având ca obiect obligaţiile de a face neevaluabile în bani, din interpretarea art. 95 pct. 1 lit. j) C.pr.civ. rezultă că legiuitorul le include în competenţa în prima instanţă a judecătoriilor.
Contrar argumentelor Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanţii nu au arătat nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi nici ulterior, care este valoarea
imobilului litigios şi, de asemenea, această instanţă nu a menţionat modalitatea în care a ajuns să stabilească faptul că valoarea imobilului este de 2.100.000 lei.
De asemenea, contrar înscrisurilor prezentate de părţi din care rezultă că terenul agricol menţionat în cererea de reconstituire a dreptului de proprietate face obiectul Legii nr. 18/1991, aşa cum a fost modificată ulterior prin Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 247/2005, judecătoria nu a prezentat considerentele pentru care a statuat că imobilul intră sub incidenţa Legii nr.10/2001.
Având în vedere că imobilul solicitat de reclamanţi prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate privată nu face obiectul Legii nr. 10/2001, ci este un imobil vizat de Legea nr. 18/1991, aşa cum a fost modificată ulterior prin Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 247/2005, Curtea apreciază că obiectul prezentei cauze este o obligaţie de a face, neevaluabilă în bani, astfel încât potrivit art. art. 94 pct.1 lit.h) C.pr.civ. competenţa materială de soluţionare a cererii de chemare în judecată revine judecătoriei.
Referitor la ultimul petit din cererea de chemare în judecată, Curtea apreciază că în speţă nu incidente dispoziţiile art.20 alin.1 din Titlul VII din Legea nr.247/2005 conform cărora „competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul”.
Astfel, în privinţa pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor reclamanţii nu au invocat refuzul de a emite decizia, ci au solicitat ca după primirea de către această pârâtă a documentaţiei privind acordarea de despăgubiri, şi doar în cazul în care se impune luarea acestei măsuri şi nu restituirea în natură, pârâta să fie obligată să emită decizia. Acest capăt de cerere este unul accesoriu şi alternativ, în condiţiile în care soluţionarea lui depinde de soluţia dată primelor capete de cerere.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea în temeiul art. 135 alin.4 C.pr.civ., stabileşte competenţa materială de soluţionare a acţiunii civile formulată de reclamanţii D.F. şi K.S. în contradictoriu cu pârâţii COMISIA LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ-NAPOCA, PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR CLUJ, PREFECTUL JUDEŢULUI CLUJ şi COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
| ← Conflict negativ de competenţă. Cerere documentaţie pentru... | Conflict negativ de competenţă. Acţiune în obligarea... → |
|---|
