Decizie de concediere. Neaplicarea ordinii de prioritate prev. de art. 80 alin.(1) din CCM pe anii 2012-2013. Anulare
| Comentarii |
|
Decizie de concediere. Neaplicarea ordinii de prioritate (preferinţă) prevăzută de art. 80 alin.(1) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2012-2013. Anulare
Curtea de Apel Cluj - Secţia I-a civilă, decizia nr. 230 din 27 ianuarie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 13798 din 03.10.2013 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă acţiunea formulată şi precizată de către reclamantul G.S.N. în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NAŢIONALĂ R. S.A. BUCUREŞTI.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamantul a fost angajat al societăţii pârâte în funcţia de reprezentant vânzări în baza contractului individual de muncă nr. 491/22.01.2007 începând cu data de 23.01.2007, iar prin actul adiţional nr. 4993/01.06.2012 acesta a fost trecut în postul de reprezentant comercial în cadrul Serviciului Comercial din cadrul Sucursalei Direcţia Operaţională R. Nord-Vest.
La data de 18.10.2012, reclamantului i-a fost comunicat prin intermediul executorului judecătoresc, preavizul de încetare a contractului individual de muncă, iar prin decizia nr.3/22.01.2013 contractul individual de muncă a încetat începând cu data de 24.01.2013 din iniţiativa angajatorului, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, în conformitate cu prevederile art. 65 C. Muncii.
Într-o astfel de situaţie, de încetare a raporturilor juridice de muncă, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, în temeiul art.65, alin. 1 C. Muncii, instanţa a reţinut că are sarcina de a verifica în limitele competenţei sale legalitatea şi temeinicia măsurii, stabilind motivele şi împrejurările care au condus la această măsură. Controlul de legalitate, vizează existenţa dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice, a reorganizării activităţii, ori caracterul efectiv al desfiinţării locului de muncă, precum şi cauza reală şi serioasă a concedierii.
Instanţa a reţinut că pentru ca o cauză să fie reală şi serioasă este necesar să aibă caracter obiectiv (să fie impusă de dificultăţi economice, transformări tehnologice sau o reorganizare a activităţii), să fie precisă, în sensul că nu disimulează un alt temei şi să fie serioasă, în sensul că dificultăţile economice, transformările tehnologice sau reorganizarea, după caz, să aibă o anumită gravitate, care să impună cu adevărat reducerea unui loc de muncă, sau a unor locuri de muncă.
Referindu-se la cele trei temeiuri, de desfiinţare a locului de muncă indicate la art.65, alin.1 C. Muncii, dificultăţile economice, transformările tehnologice ori reorganizarea activităţii a apreciat că acestea nu constituie condiţii cumulative, incidenţa doar a unuia dintre ele permiţând concedierea.
În accepţiunea instanţei reorganizarea activităţii unei societăţi excede noţiunii de reorganizare a persoanei juridice şi priveşte structura sa internă, compunerea secţiilor şi compartimentelor în scopul îmbunătăţirii activităţii, reducerii costurilor şi implementarea tehnologiilor avansate pentru obţinerea unor rezultate profitabile.
S-a reţinut că începând cu luna august 2012, la nivelul societăţii pârâte au avut loc o serie de analize economico-financiare, rezultând necesitatea creşterii eficienţei economice, astfel cum rezultă din Nota de Prezentare din 20.08.2012, baza acestei note Consiliul de administraţie a aprobat la 23.08.2012, prin Decizia nr. 11, proiectul ce conţinea restructurarea şi reorganizarea activităţii, desfiinţarea unui număr de 36 de posturi, fiind avizate consultările cu partenerii de dialog social.
A fost avut în vedere că ulterior emiterii acestei decizii a urmat o corespondenţă între societate, sindicat şi instituţiile de control, respectiv inspectorate teritoriale de muncă şi agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă, fiind
prezentată în amănunt întreaga situaţie economico- financiară, precum şi măsurile programate.
S-a mai reţinut că la data de 21.09.2012 a fost întocmită Nota de prezentare în baza căreia Consiliul de administraţie a emis Decizia nr. 12/27.09.2012 prin care a fost aprobată desfiinţarea unui număr de 33 de posturi, precum şi a numărului de salariaţi afectaţi de concedierea colectivă, fiind aprobată totodată şi organigrama după desfiinţarea posturilor.
Din analiza tuturor documentelor întocmite de pârâtă instanţa a reţinut că procedura reorganizării şi restructurării în vederea eficientizării şi rentabilizării a fost una legală, având o cauză reală şi serioasă, angajatorul a urmat toate demersurile prevăzute de lege, respectând întocmai procesul de iniţiere şi derulare a concedierii, Inspectoratul teritorial de Muncă Bucureşti reţinând în cuprinsul procesului - verbal de control şi în anexe respectarea prevederilor legale, art. 69 - 74 C. Muncii, dar şi desfiinţarea efectivă a postului ocupat de reclamant.
Analizând organigrama Direcţiei R. Cluj instanţa a constatat că compartimentul comercial cuprindea la 31.07.2012 un număr de 5 salariaţi, identificaţi în statul de funcţii de la fila 133, conform acestui act, reclamantul era singura persoană încadrată pe postul de reprezentant comercial. Conform statului de funcţii de la 28.02.2013 în cadrul compartimentului comercial mai figurau doar 3 salariaţi, respectiv un coordonator compartiment şi doi reprezentanţi vânzări, postul ocupat de reclamant fiind astfel suprimat din structura de personal.
În ce priveşte legalitatea măsurii dispuse, instanţa a apreciat că decizia emisă întruneşte toate condiţiile prevăzute de lege. În acest sens s-a reţinut că motivele care au determinat concedierea sunt enumerate în detaliu în cuprinsul măsurii. De asemenea, pârâta a indicat şi prevederile art. 80, alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă, sub aspectul criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi, unde prima opţiune este cea care îi priveşte pe salariaţii care au o vechime mai mică de 6 ani în societate.
S-a constatat că şi sub celelalte motive invocat de reclamant, decizia de concediere respectă prevederile legale, cuprinzând menţiunile privitoare la preaviz, lipsa altor locuri de muncă disponibile, dar şi momentul la care produce efecte, nefiind vorba de o stare de incapacitate temporară de muncă a reclamantului la data concedierii.
Susţinerile reclamantului cu privire la nelegalitatea deciziei de concediere raportat la dispoziţiile OUG nr. 116/2006 nu au fost reţinute întrucât prevederile acestui act normativ se referă la protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate de companii cu capital de stat din sectorul minier şi al energiei, astfel cum reiese din expunerea de motive şi din Anexele 1, 2 şi 3.
Nici sub aspectul noilor angajări efectuate de pârâtă, susţinerile reclamantului nu au fost reţinute de instanţă. În acest sens a reţinut că pentru noile posturi au fost avute în vedere contracte individuale de muncă pe perioadă determinată şi privesc alte zone geografice, respectiv Satu Mare - Maramureş şi Harghita - Covasna, zone insuficient acoperite din punct de vedere al serviciilor. Mai mult, în vederea participării la concursul pentru ocuparea acestor posturi, era necesară îndeplinirea unei condiţii privind domiciliul în zona respectivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G.S.N. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei civile nr. 13798/2013 pronunţata de Tribunalul Cluj in sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Reclamantul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 si 9 C.proc.civ. si art. 3041 C.proc.civ., criticile aduse hotărârii vizând următoarele aspecte:
Un prim aspect se referă la nelegalitatea sentinţei raportat la înlăturarea criticii privind neindeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 76 lit. a) din Codul muncii privind indicarea motivului care a determinat concedierea
În susţinerea criticii reclamantul a arătat că instanţa de fond a reţinut in mod eronat faptul ca "motivele care au determinat concedierea sunt enumerate in detaliu in cuprinsul măsurii". Aceasta întrucât motivarea deciziei de concediere în chiar cuprinsul sau, aşa cum este ceruta în mod obligatoriu de lege, presupune o expunere explicita a acestor motive, respectiv descrierea clara si completa a situaţiei de fapt ce determina luarea acestei decizii.
S-a considerat de reclamant că simpla trimitere la Nota de fundamentare nr. CA 976/21.09.2012 si la Decizia Consiliului de Administraţie nr. 12/27.09.2012, emisă de parata, si precizarea unei situaţii de fapt ca reorganizarea activităţii paratei, nu echivalează cu justificarea deciziei de concediere.
In aceste condiţii, reclamantul a apreciat că decizia este nelegala, fiind data cu încălcarea dispoziţiilor art. 76 lit. a) din Codul muncii.
Sub aspectul noilor angajări efectuate de pârâtă s-a arătat că nu are relevanta faptul ca noile posturi priveau alte zone geografice, respectiv Satu Mare, Maramureş si Harghita, intrucat el a desfăşurat activitate si in aceste judeţe, dar si in altele din zona, nefiind limitat la judeţul Cluj. In acest sens, reclamantul a precizat ca a încheiat contracte sau acte adiţionale prin care s-au prelungit contractele in derulare cu clienţii menţionaţi in Anexa 1 si 2. Faptul ca imediat dupa disponibilizarea a doi angajaţi responsabili de vânzări, parata a inteles sa angajeze exact 2 persoane responsabile de vânzări, demonstrează în aprecierea acestuia ca demersul de restructurare invocat este unul neserios si nereal, fiind de notorietate faptul ca activitatea de vânzare este cea care poate genera profit.
Un alt aspect criticat se referă la nelegalitatea sentinţei raportat la inlaturarea criticii privind neindeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 76 lit. c) din Codul muncii privind indicarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi
Sub acest aspect reclamantul a arătat că instanţa de fond a înlăturat in mod eronat critica de nelegalitate a deciziei de concediere pe motiv ca "paratul a indicat si prevederile art. 80 al. 1 din Contractul Colectiv de Munca, sub aspectul criteriilor de stabilire a ordinii priorităţii, unde prima opţiune este cea care ii priveşte pe salariaţii care au o vechime mai mica de 6 ani in societate"
Raportându-se la dispoziţiile art. 76 lit. c) din Codul muncii care prevăd că in cazul concedierilor colective, decizia de încetare a contractului individual de munca trebuie sa conţină in mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 al. 2 lit. d) din Codul muncii, reclamantul a arătat că în cuprinsul deciziei contestate sunt enumerate la art. 5 criteriile avute in vedere la concedierea colectiva prevăzute in Contractul Colectiv de Munca, insa parata nu a făcut dovada faptului ca vreunul din criteriile menţionate sunt aplicabile reclamantului.
Or, raportat la dispoziţiile art. 76 lit. c) din Codul muncii nu este suficient ca criteriile avute in vedere pentru concedierea colectiva sa fie indicate doar formal in cuprinsul deciziei pentru a se oferi o aparenta de legalitate, ci este necesar ca aceste criterii sa fie si aplicate in mod concret, pentru fiecare caz in parte, pentru a se putea efectua o selectare reala a salariaţilor. In raport de aceste exigenţe se impune a se constata ca parata nu a făcut dovada aplicării vreunui criteriu pentru stabilirea ordinii de prioritate in ceea ce ii priveşte pe reclamant.
În aprecierea reclamantului prin trimiterea la primul criteriu cuprins in Contractul Colectiv de Munca, respectiv vechimea mai mica de 6 ani, instanţa a motivat ea insasi decizia de concediere, alegând fara nici o justificare primul criteriu,
întrucât asa cum rezulta din cuprinsul deciziei de concediere, parata nu a menţionat care sunt criteriile aplicabile reclamantului. În plus reclamantul a precizat că chiar daca ar fi aplicabil criteriul indicat de instanţă, acesta nu putea fi reţinut intrucat reclamantul are o vechime de peste 6 ani, fiind angajat la data de 23.01.2007 si concediat la data de 24.01.2013, dintre toti cei 5 angajaţi responsabili de vânzări, el fiind cel care avea cea mai mare vechime.
In ceea ce priveşte susţinerea ca postul deţinut de el de reprezentant comercial-era unic si urmare a noului proces de reorganizare a fost suprimat, recurentul învederează faptul ca in realitate nu exista nici o diferenţa intre atribuţiile reprezentantului comercial si cele ale reprezentatului de vânzări, asa cum rezulta din fisa postului celor doua posturi, sens în care a invocat fisa postului deţinuta de un alt fost angajat pe postul de reprezentant vânzări, C.R.. ( Anexa 3)
Cu titlu de jurisprudenta relevanta sub acest aspect, reclamantul invoca decizia Curţii de Apel Cluj nr. 4197/R/2012.
O altă critică se referă la nelegalitatea deciziei de desfacere a contractului individual de munca raportat Ia dispoziţiile art. 69 al. 3 din Codul muncii, pe care instanţa a înlăturat-o fara o motivare concreta, astfel incat in cauza sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 teza I C.proc.civ., intrucat s-a reţinut sumar ca celelalte motive de nelegalitate invocate de reclamant sunt neîntemeiate.
În susţinerea criticii s-a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 69 al. 3 din Codul muncii, "criteriile prevăzute la alin. (2) lit. d) se aplică pentru departajarea salariaţilor după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă", drept urmare, se impunea ca mai intai parata sa faca o evaluare a salariaţilor vizaţi de măsura disponibilizării colective si doar in subsidiar sa faca o departajare a salariaţilor in funcţie de criteriile prevăzute in lege sau contractul colectiv de munca. Asa cum rezulta din decizia de concediere, in cuprinsul acesteia nu se face nici o menţiune referitoare la evaluarea reclamantului sau a celorlalţi salariaţi vizaţi de disponibilizarea colectiva.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta intimată S.N. R. S.A. Bucureşti prin Sucursala Direcţia R. Cluj a solicitat respingerea recursului înaintat împotriva sentinţei civile nr. 13798/2013 de domnul G.S. ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii ca temeinică şi legală.
Analizând pe rând motivele de recurs invocate, a arătat următoarele:
Referitor la primul motiv invocat, privind neindicarea în Decizia de concediere a motivului care a determinat concedierea conform art. 76 lit. a) din Codul Muncii, sa precizat că aşa cum a arătat şi la fond, în art. 2 din Decizia atacată pe aproape două pagini se detaliază motivele de fapt ale concedierii, iar în preambulul deciziei se enumera toate documentele care au stat la baza acesteia, documente care explică în detaliu motivele pentru care s-a optat pentru concedierea colectivă şi care au fost puse la dispoziţia instanţei pentru controlul de legalitate. Faţă de aceste aspecte a apreciat că a fost îndeplinită în mod rezonabil condiţia impusă de art. 76 lit. a) din Codul Muncii, neputându-se include într-o decizie, care ar trebui printre altele sa aibă şi atributul conciziei, tot ceea ce, de exemplu s-a detaliat prin Fundamentarea şi Justificarea tehnico-economică a acţiunii de reorganizare si restructurare nr. 301/8647/19.09.2012 pe 29 de pagini. ’
Cu referire la noile angajări efectuate a arătat că pe de o parte s-a respectat termenul de 45 de zile de la data concedierii prevăzut de art. 74 din Codul Muncii, iar, pe de altă parte, urmare măsurilor economice şi de management, inclusiv a reducerilor de personal repetate, societatea a început să se echilibreze financiar (încheind anul 2013 pe profit), ceea ce demonstrează justeţea acestora. S-a subliniat că anunţurile de angajare s-au făcut pentru posturi de reprezentant comercial în zonele Satu Mare -
Maramureş si Harghita-Covasna, zone neacoperite bine din punct de vedere al vânzării serviciilor. Confirmând realitatea încheierii de contracte în aceste zone şi de către contestator s-a arătat că acestea sunt puţine (unul sau maxim două pe judeţ) spre deosebire de jud. Cluj si judeţele adiacente în care işi desfăşura în principal activitatea. S-a precizat că nu lipsit de importanţă este faptul că o condiţie obligatorie pentru participarea la concurs a fost aceea cai potenţialii candidaţi sa aibă domiciliul în zonă care trebuia acoperită (condiţie pe care contestatorul nu o îndeplinea), iar contractul de muncă se încheie pe perioada determinată.
Referitor la al doilea motiv invocat privind neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 76 lit. c din Codul Muncii privind indicarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi.
S-a arătat că la art. 5 din Decizia atacată aceste criterii de stabilire a ordinii de prioritate la concediere au fost enumerate făcându-se trimitere şi la art. 80 alin. 1 din CCM, drept urmare s-au respectat în litera lor prevederile art. 76 lit. d) din Codul muncii care prevăd că: "Decizia de concediere se comunică salariatului in scris si trebuie sa conţină in mod obligatoriu : d) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. 2 lit.d, numai in cazul concedierilor colective".
S-a subliniat că fiind o normă specială cu caracter imperativ, interpretarea acesteia trebuie să se limiteze la text, care stabileşte ca si obligaţie in sarcina angajatorului doar includerea în decizie a "criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi" si nu a criteriului specific aplicabil angajatului in cauză. O interpretare extinsă a acestei norme, este, in opinia pârâtei, o încălcare a principiului "norma specială este de strictă interpretare si aplicare".
În altă ordine de idei s-a arătat că indicarea unui criteriu specific care să-l departajeze pe cel concediat de restul angajaţilor are sens numai în situaţia în care se concediază doar unele persoane dintre cele care ocupă posturi identice în cadrul unei organizaţii. Ori, în cazul din speţă, chiar dacă, făcând parte din Compartimentul comercial, atribuţiile contestatorului erau aceleaşi cu ale colegilor, postul de reprezentant comercial era unic, atât încadrarea, cât şi salariul acordat fiind diferite. Ca urmare, nu era necesară o departajare, singurul post desfiinţat fiind cel de „reprezentant comercial", postul ocupat de contestator.
În răspunsul la critica în discuţie s-a mai subliniat că reclamantul îndeplinea primul criteriu de stabilire a ordinii de priorităţi, având o vechime în muncă mai mică de 6 ani, vechimea calculându-se la data la care s-a luat decizia desfiinţării postului şi comunicarea acestei decizii către recurent (respectiv data preavizului) şi nu data concedierii efective, dată care, urmare a concediilor medicale ale recurentului, s-a prelungit.
Referitor la cel de-al treilea motiv privind nerespectarea dispoziţiilor art. 69 alin. 3 din Codul Muncii, s-a arătat că întrucât decizia desfiinţării postului ocupat de reclamant s-a luat în 2012, în discuţie poate fi doar evaluarea pe anul 2011, evaluare care s-a "efectuat (anexă 1), astfel că din acest punct de vedere consideră că s-au respectat dispoziţiile articolului invocat.
În acelaşi timp s-a arătat că fiind vorba de un post unic, nu este cazul aplicării unui precriteriu, si anume cel al evaluării realizării obiectivelor de performanţă, întrucât nu performanţa individuală a constituit temeiul desfiinţării posturilor, ci motivul obiectiv al greutăţilor economice şi restructurarea organizatorică. În aprecierea pârâtei nu se poate susţine că ar fi incident în cauza art. 304 pct. 7 teza I din Codul de pr. Civilă, atâta vreme cât, pe de o parte, art. 69 alin. 3 C.muncii nu se referă la condiţiile pe care trebuie sa le îndeplinească Decizia de concediere atacată, ci la o etapă prealabilă din timpul concedierii colective (inaplicabilă cazului in speţă), iar
pe de altă parte instanţa a precizat expres că „"Şi sub celelalte motive invocate de reclamant, decizia de concediere respectă prevederile legale", deci s-a pronunţat asupra lor.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Criticile aduse hotărârii se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.pr.civ. întrucât vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în materie de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului şi a celor privind conţinutul deciziei de concediere.
În privinţa criticii referitoare la nerespectarea conţinutului deciziei de concediere în sensul neîndeplinirii de către angajator a exigenţelor dispoziţiilor art. 76 lit. a din C. muncii, se reţine că nu este întemeiată.
Cerinţa regăsită în textul legal susmenţionat pentru a fi constatată ca fiind îndeplinită este necesar ca motivele care determină concedierea să fie prezentate în decizie în aşa fel încât să fie verificabile sub aspectul justeţei respectării cerinţelor prevăzute de art. 65 alin. 2 din C. muncii.
Or, în cauză din analiza deciziei de concediere rezultă că angajatorul a făcut o prezentare chiar în conţinutul deciziei, contrar celor afirmate de reclamant, detaliat a motivelor ce a determinat concedierea, aşa cum corect a reţinut prima instanţă.
În acest sens se poate constata că la art. 2 din decizie se face o prezentare a situaţiei financiare a pârâtei pe 4 ani anteriori emiterii deciziei, din care reiese pierderile înregistrate cu impact negativ asupra rentabilităţii şi profitabilităţii societăţii pe fondul creşterii cheltuielilor operaţionale şi mai ales financiare aferente plăţilor de credite de capital.
De asemenea se prezintă scopul concedierii, respectiv menţinerea competitivităţii, adaptarea organizării muncii la volumul de activitate impus de piaţă, asigurării de condiţii de muncă egale cu cele ale concurenţei şi limitării cheltuielilor cu forţa de muncă.
A fost de asemenea arătat că pe fondul unor astfel de aspecte financiare, reorganizarea activităţii angajatorului prin măsuri organizatorice interne este măsura necesară pentru eficientizarea activităţii, sustenabilitatea financiară a angajatorului pe termen scurt sau mediu şi evitarea falimentului, dizolvarea şi lichidarea acestora şi implicit desfiinţarea tuturor locurilor de muncă.
Nu în ultimul rând în decizie se arată cu privire la cauza reală şi serioasă a desfiinţării postului ocupat de către contestator că ceea ce a determinat această măsură a fost consecinţa unei analize privind menţinerea postului fără legătură cu persoana recurentului, prin raportare la motivele ce au determinat analiza.
Faţă de cele arătate nu se poate reţine că sub aspectul motivelor ce au determinat concedierea decizia ar avea un caracter de generalitate care să o lipsească de justificare sub aspectul măsurii luate şi astfel să fie afectată de neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 76 lit. a din C. muncii.
Sub aspectul acestei critici este de menţionat că, contestatorul o susţine prin faptul că decizia ar face trimitere sub aspectul criticat doar la nota de fundamentare nr. CA 976/21.09.2012, aspect evident nereal, fără nicio referire la celelalte aspecte de motivare ale deciziei mai sus arătate pe care eventual să le înlăture.
Aşadar, critica fiind făcută doar pe un aspect scos din contextul motivelor deciziei face ca ea să fie neîntemeiată.
Referitor la cea de a doua critică prin care se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 76 lit. c din Codul muncii se reţine că este întemeiată din perspectiva celor ce urmează.
Analiza acestei critici se impune a fi făcută din perspectiva reglementărilor regăsite în art. 66, 69 alin. 2, 3 şi 4 coroborat cu dispoziţiile art. 76 lit. c din Codul muncii şi art. 148 alin. 1 din Legea nr. 62/2001.
Din aceste dispoziţii legale rezultă că respectarea şi aplicarea criteriilor avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere este obligatorie atât în privinţa concedierilor colective cât şi individuale pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului.
În acelaşi timp aceste dispoziţii evidenţiază pe de o parte că este obligatorie respectarea ordinii criteriilor aşa cum aceasta este prevăzută în acte normative sau în contracte colective de muncă şi pe de altă parte că aplicarea criteriilor trebuie precedată de evaluarea realizării obiectivelor de performanţă.
Din apărarea făcută de pârâtă cu ocazia primei judecăţi şi reluată în recurs rezultă pe de o parte că practic în cazul reclamantului nu s-a aplicat ordinea de preferinţă la concediere regăsită în art. 80 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2012-2013 încheiat la nivelul unităţii pârâte, întrucât nu se impunea, postul ocupat de acesta având caracter unic.
A fost justificat caracterul unic al postului prin prisma încadrării şi salariului acordat reclamantului.
Pe de altă parte s-a arătat de către pârâtă că în cadrul ordinii de prioritate la concediere reclamantul se încadra la criteriul de prioritate prevăzut la art. 80 alin. 1 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2012-2013, susmenţionat, întrucât avea o vechime în muncă mai mică de 6 ani, vechime calculată la data deciziei de desfiinţare a postului şi comunicarea ei către reclamant şi nu de la data concedierii efective, dată care, urmare a concediilor medicale ale reclamantului s-a prelungit.
În privinţa acestor apărări prima instanţă a reţinut, în aprecierea Curţii într-un mod neconvingător că acestea sunt întemeiate, arătând că „pârâta a indicat prevederile art. 80 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă, sub aspectul criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi, unde prima opţiune este cea care îi priveşte pe salariaţii care au o vechime mai mică de 6 ani în societate.”
Se poate constata totuşi că prima instanţă nu pare a-şi fi însuşit susţinerea pârâtei că postul ocupat de reclamant era unic în schema compartimentului din care făcea parte.
O asemenea abordare a primei instanţe este în opinia Curţii justificată.
Reclamantul a făcut parte din compartimentul comercial care avea în structură 3 posturi de reprezentant vânzări şi 1 post, cel al reclamantului, de reprezentant comercial.
Este necontestat de pârâtă că atribuţiile postului reprezentant comercial erau identice cu cele de reprezentant vânzări, în acest sens fiind susţinerile făcute în întâmpinarea la recurs a pârâtei.
Iniţial reclamantul a fost încadrat pe funcţia de reprezentant vânzări, ulterior prin actul adiţional la contractul individual de muncă s-a schimbat funcţia în reprezentant comercial.
Se constată că schimbarea denumirii funcţiei era necesară pentru acordarea unui salariu majorat faţă de cel iniţial din contractul individual de muncă. Aceasta rezultă neîndoielnic din faptul că singurul element real modificat al contractului individual de muncă al reclamantului a fost salariul, el neprimind nicio atribuţie în plus, aşa cum a confirmat şi pârâta. De altfel din actul adiţional la contractul individual de muncă (fila 10 dosar de fond) rezultă că reclamantul nu a primit nici responsabilităţi în plus, nici complexităţi în plus a atribuţiilor din fişa postului.
În aceste circumstanţe nu poate fi îndoială că, prin actul adiţional la contractul individual de muncă, s-a operat doar o redefinire teoretică a postului ocupat de reclamant din acela de reprezentant vânzări în acela de reprezentant comercial, pentru o majorare a salariului acestuia, din considerente ce au aparţinut pârâtei.
Ca urmare, susţinerea pârâtei că postul reclamantului era unic, nu poate fi reţinută, cele 4 posturi, care include şi pe cel al reclamantului, fiind de aceeaşi natură.
Concedierea reclamantului, aşa cum susţine chiar pârâta a avut un caracter obiectiv, fără legătură cu persoana reclamantului, adică a avut în vedere desfiinţarea unui post din cadrul compartimentului comercial, toate fiind de aceeaşi natură.
Faptul că s-a avut în vedere postul ocupat de reclamant în lipsa unei alte justificări, a fost consecinţa unei salarizări superioare celorlalte 3 posturi, care aşa cum s-a arătat a fost rezultatul aplicării unor criterii subiective care au ţinut de persoana reclamantului, la momentul încheierii actului adiţional.
În cadrul concedierilor colective sau individuale ce nu ţin de persoana salariatului sub aspectul obiectiv al desfiinţării postului se au în vedere posturi de aceeaşi natură prin prisma atribuţiilor ce le revin, conform fişei postului şi nu elemente extrinseci acestora ce intră în sfera subiectivului.
Aşadar se impune concluzia că postul ocupat de reclamant din care a fost concediat nu era unic astfel că se impunea aplicarea ordinii de preferinţă prevăzută de art. 80 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2012-2013, lucru pe care pârâta nu l-a făcut aşa cum chiar aceasta confirmă, ea având reprezentarea eronată că postul este unic.
Susţinerea pârâtei că, chiar în condiţiile în care se impunea aplicarea ordinii de prioritate, postul ocupat de reclamant se impunea a fi desfiinţat întrucât acesta avea o vechime de sub 6 ani, nu poate fi susţinută din două considerente .
Primul că, aprioric pârâta nu a făcut nicio verificare a criteriului şi în persoana celorlalţi salariaţi ce ocupau celelalte 3 posturi identice cu cel al reclamantului, pentru a ajunge la concluzia că doar acesta îndeplineşte criteriul.
Al doilea că, este eronat modul de calcul al vechimii de 6 ani, care nu are n vedere şi perioadele de incapacitate temporară de muncă.
Din dispoziţiile art. 49 alin. 2 coroborate cu dispoziţiile art. 16 alin. 4 din C. muncii rezultă că perioadele de incapacitate temporară de muncă constituie vechime în muncă. Nu constituie vechime în muncă suspendarea ca sancţiune disciplinară, absenţe nemotivate, concediu fără plată.
În aceste condiţii reclamantul fiind încadrat la data de 23.01.2007 şi concediat la 24.01.2013 (dată la care i-a fost comunicată decizia de concediere) vechimea în societate nu era mai mică de 6 ani.
Acest fapt impunea pârâtei folosirea în ordinea prevăzută de art. 80 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2012-2013 altui criteriu pentru concedierea unuia dintre salariaţii ce ocupau posturi de reprezentant vânzări în care se include şi reclamantul, din cadrul compartimentului comercial.
În analiza acestei critici, faţă de cele expuse, se are în vedere că pârâta avea obligaţia ca înainte de aplicarea criteriilor de concediere să realizeze o departajare a celor 4 salariaţi de pe cele 4 posturi de reprezentant vânzări în care se include şi reclamantul, pe baza evaluării realizării obiectivelor de performanţă, fapt pe care nu la făcut, nesocotind astfel caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 69 alin. 3 din C. muncii.
Nu se poate susţine, aşa cum a făcut-o pârâta că, prin simpla inserare în decizia de concediere a criteriilor ce trebuie avute în vedere la concediere prin preluarea lor din contractul colectiv de muncă, s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţei
din art. 76 lit. c din C. muncii. Cel mult se poate reţine îndeplinirea condiţiei sub aspect formal al deciziei de concediere, dar nu şi aplicarea concretă a unuia sau a altuia dintre criterii, care trebuie dovedită, în lipsa indicării în decizie a criteriului concret aplicat.
Faţă de cele expuse cu privire la cea de-a doua critică se constată că au fost încălcate dispoziţii imperative cu ocazia emiterii deciziei de concediere a reclamantului, ce atrag nelegalitatea acesteia.
În aceste condiţii analizarea şi celei de-a treia critici devine superfluă, astfel că nu se mai impune a fi realizată.
Având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. 1, 2 şi 3 teza I-a din C.pr.civ. urmează a fi admis recursul, modificată hotărârea în sensul admiterii acţiunii şi în consecinţă anulată decizia de concediere, pârâta obligată la despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul până la data repunerii în funcţie, părţile repuse în situaţia anterioară actului concedierii.
În baza art. 274 C.pr.civ. urmează să fie obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată aferente fondului, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanţa nr. 1016 din 11.03.2013.
| ← Decizie de concediere pentru absenţe nemotivate de la serviciu.... | Contract individual de muncă. Modificare unilaterală de... → |
|---|
