Rectificare de carte funciară. Situaţie în care dreptul de folosinţă înscris în cartea funciară nu se mai justifică să fie menţinut asupra întregului teren cu privire la care este înscris

Comentarii

0

Situaţie în care dreptul de folosinţă înscris în cartea funciară nu se mai justifică să fie menţinut asupra întregului teren cu privire la care este înscris. Admitere în parte

Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia nr. 792 din 25 aprilie 2014

Prin sentinţa civilă nr. 1.237/06.12.2006 a Judecătoriei Dej, pronunţată în dosarul nr. .../2004, s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

S-a admis acţiunea formulată de reclamanţii O.E., O.S., O.S.E. şi O.L., în calitate de moştenitori ai defunctei O.P., în contradictoriu cu pârâta SC N. SRL şi, în consecinţă, s-a dispus radierea dreptului de folosinţă de sub C1 din CF 17604 Dej, nr.top. 2110/1/1/12/2, înscris în favoarea pârâtei, asupra terenului în suprafaţă de 5200 mp, precum şi a notării efectuate în cartea funciară a aceluiaşi imobil sub B3, relativ la acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dej sub nr. 1800/2002, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor suma de 234,3 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Cât priveşte excepţia puterii de lucru judecat, instanţa a constatat netemeinicia acesteia, nefiind dată tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Din economia dispoziţiilor art.1201 din Codul civil rezultă că există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este fundamentată pe aceeaşi cauză şi este formulată între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.

Problema de drept vizează în ce măsură poate fi primită o a doua cerere în pretenţii, care se referă la aceleaşi părţi, are acelaşi obiect şi aceeaşi cauză cu prima cerere în care s-a pronunţat de către instanţa de judecată o hotărâre devenită irevocabilă, fără a se aduce atingere principiului autorităţii de lucru judecat consacrat de art.1201 Cod civil.

În speţă, s-a constatat în primul rând, lipsa identităţii de părţi în aceeaşi calitate.

Astfel, în procesul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei Dej, reclamantele au avut calitatea de interveniente accesorii în favoarea pârâtei Primăria municipiului Dej, chemată în judecată de societatea reclamantă N.N. S.R.L. Cluj, cauză în care S.C. N. S.R.L. a fost chemată în judecată tot în calitate de pârâtă.

Din acest punct de vedere, părţile nu s-au situat pe o poziţie procesuală diferită, hotărârea fiind pronunţată în contra lor la cererea unei terţe persoane juridice. De altfel, reclamantele nu au pretins un drept propriu, ci, în calitate de interveniente accesorii, au sprijinit doar apărarea pârâtei amintite, fiind total lipsite de independenţă procesuală.

În al doilea rând, nu este dată identitatea de obiect şi cauză.

În primul proces s-a hotărât asupra unei acţiuni în constatare, sistare indiviziune şi întabulare drept de proprietate, respectiv înscriere drept de folosinţă, pe când în speţa de faţă se discută despre radierea acestui ultim drept, dar pentru care au încetat condiţiile de valabilitate, pretenţiile fiind evident diferite, dar şi fundamentate pe cauze deosebite.

Spre acest sfârşit, pornind de la dispoziţiile exprese ale art. l12 Cod procedură civilă, s-a constatat că prezenta cerere de chemare în judecată vizează o situaţie de fapt schimbată, fundamentată pe un alt suport, diferit de analizat în procesul anterior, în care s-a pronunţat hotărârea intrată în putere de lucru judecat.

Astfel, dacă în primul dosar, instanţa a statuat, vizavi de pretenţia principală, că terenul litigios - proprietatea tabulară a numitului L.F., a trecut în proprietatea Statului Român prin efectul legii, în lipsă de succesori, invocându-se prevederile art.680, 695, 696 Cod civil, în cauza de faţă instanţa este chemată să pronunţe radierea dreptului de folosinţă stabilit în favoarea societăţii pârâte, plecând de la dreptul de proprietate tabulară al reclamantelor intabulat asupra terenului litigios, dobândit în condiţiile Legii nr.l0/2001.

De altfel, cât priveşte înscrierea dreptului de folosinţă, din cuprinsul respectivei hotărâri nu rezultă cum a fost dobândit de pârâtă, ştiut fiind faptul că un drept de servitute poate fi stabilit prin convenţie sau prescripţie, ori dobândit în temeiul legii. Cum niciuna dintre aceste situaţii nu era dată, reiese că recunoaşterea dreptului a fost lipsită de fundament juridic.

Prin urmare, nefiind întrunite cele trei elemente - părţi, obiect şi cauză - în condiţiile prevăzute de art.1201 din Codul civil, excepţia puterii lucrului judecat a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Cât priveşte fondul pretenţiilor deduse judecăţii, instanţa a dispus admiterea acţiunii pentru cele ce urmează:

În lumina dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. l0/2001, republicată, cu modificările ulterioare, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, rezultă că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.

În speţă, s-a constatat că reclamantele sunt proprietare tabulare asupra imobilului evidenţiat în C.F. nr. l7604 Dej, sub nr. topo.2110/1/1/12/2, în suprafaţă de 5.200 m.p., dobândit în baza Legii nr.l0/2001, conform dispoziţiei emisă de Primarului municipiului Dej nr.305 dinl3.05.2002.

De vreme ce imobilul în litigiu a fost retrocedat în puterea legii, s-a impus radierea dreptului de folosinţă înscris pe seama pârâtei asupra terenului în baza sentinţei civile nr.203/2001 a Judecătoriei Dej, întrucât, în virtutea textului de lege amintit, prin efectul restituirii în natură a bunului în cauză, au încetat condiţiile de existenţă a acestui drept.

Soluţia s-a impus, cu atât mai mult cu cât, între reclamante şi, după caz, moştenitori, în calitate de proprietari asupra terenului, pe de o parte, respectiv pârâta societate, pe de altă parte, ce deţine construcţiile amplasate pe teren, nu există încheiată o convenţie pe temeiul căreia să se fi născut, ori recunoscut un drept de superficie pentru pârâtă ca proprietară asupra construcţiilor.

În considerarea celor expuse, văzând şi dispoziţiile art.351 si art.36 alin.3 din Legea nr.7/1996, privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, cu modificările ulterioare, instanţa a dispus radierea dreptului de folosinţă de sub CI înscris în favoarea pârâtei asupra terenului evidenţiat în C.F. nr. 17.604 Dej, sub nr. topo.2110/1/1/12/2, în suprafaţă de 5.200 m.p.

Totodată, instanţa a constatat că prin sentinţa civilă nr.244/2003 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.l07/2003 a Tribunalului Cluj, şi devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 620/2006 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia civilă, s-a dispus respingerea acţiunii prin care pârâta a solicitat anularea dispoziţiei de restituire şi a încheierilor de întabulare nr.1448 şi 2097/2002 privind dreptul de proprietate recunoscut şi intabulat pe numele reclamantelor.

În atare situaţie, potrivit art.53 al.l din Legea nr.7/1996, instanţa a dispus şi radierea notării efectuate în cartea funciară a aceluiaşi imobil sub B.3, relativ la notarea acţiunii cu pricina, înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Dej sub nr. l800/2002.

Văzând şi dispoziţiile art.274 C.pr.civ., s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumei de 234,3 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru şi onorariul avocaţial, potrivit chitanţelor de la dosar.

Prin decizia civilă nr. 431/A/07.09.2007 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. .../117/2007, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. N. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1237/06.12.2006, pronunţată în dosar nr. .../2004 al Judecătoriei Dej, care a fost menţinută în totul.

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate si a dispoziţiilor art. 295 C.pr.civ., tribunalul l-a aprecia ca nefondat pentru următoarele considerente:

Dreptul de proprietate al intimatei O.E. si al defunctei O.P. a fost stabilit în condiţiile Legii nr. 10/2001 prin dispoziţia de restituire nr. 305/13.05.2002 emisa de Primarul mun. Dej. Faptul ca în dosarul nr. .../2004 al Judecătoriei Dej apelanta a solicitat rectificarea suprafeţei de teren restituita in baza Legii nr. 10/2001 nu impietează asupra soluţionării prezentei acţiuni având ca obiect radierea dreptului de folosinţa înscris in favoarea apelantei. Cele doua dosare au obiecte diferite ce pot fi soluţionate in mod distinct, fără ca soluţia pronunţata in vreunul din ele sa depindă de soluţia celuilalt dosar. Prin urmare, în mod corect a respins prima instanţă cererea de suspendare a prezentei acţiuni si, in subsidiar, de conexare la dosarul nr. .../2004.

Pe fond, soluţia atacata este temeinică si legală întrucât dreptul de folosinţa al apelantei a încetat prin efectul legii, respectiv a art. 9 din Legea nr. 10/2001, astfel ca situaţia tabulara nu mai corespunde cu situaţia juridica reala a terenului.

Conform art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, rectificarea de carte funciara se dispune atunci când „nu mai sunt întrunite condiţiile de existenta a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea".

Având în vedere considerentele de fapt reţinute în mod corect de către prima instanţa si dispoziţiile legale de mai sus, tribunalul a respins apelul ca nefondat si a menţinut ca temeinică si legală hotărârea primei instanţe.

împotriva acestei decizii, pârâta S.C. N. S.R.L. a declarat recurs care a fost admis prin decizia civilă nr. 251/R/28.01.2008 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. .../117/2007, decizia mai sus arătată a fost modificată în sensul că s-a admis apelul declarat de pârâtă în contra sentinţei civile nr. 1.237/06.12.2006, dosar nr. .../2004 al Judecătoriei Dej, care a fost desfiinţată în întregime, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare pe fond la aceeaşi instanţă, Judecătoria Dej.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a subliniat faptul că prin dispoziţia nr. 305/13.05.2002 emisă de Primarul municipiului Dej, numitelor O.E. şi O.P. li s-a restituit în natură imobilul preluat în mod abuziv de către Statul Român, situat în Dej, str. V., identificat în CF nr. 17388 Dej, nr.top. 2110/1/1/12/2, în suprafaţă de 5200 mp (f. 7 din dosarul nr. .../2004), valabilitatea acestei dispoziţii fiind aparent cenzurată de către instanţele de judecată, ca urmare a acţiunii promovate de SC N. SRL, acţiune prin care s-a solicitat anularea acestei dispoziţii, precum şi a dispoziţiei nr. 142/05.04.2002, respectiv anularea încheierilor de întabulare nr. 1448/2002 şi 2097/2002, prin care s-a dispus întabularea lui O.E. şi P. în cartea funciară nr. 17604 Dej (f. 6 din dosar nr. .../2004).

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 244/14.03.2003, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 13215/2002, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de SC N. SRL, prin decizia civilă nr. 107/20.06.2003, dosar nr. 2844/2003 al Curţii de Apel Cluj şi irevocabilă prin respingerea recursului declarat de SC N. SRL de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. .../1/12003 (f. 8-10, f. 47 dosar nr. .../2004), a fost respinsă acţiunea formulată de SC N. SRL, care avea ca obiect, printre alte solicitări, şi anularea dispoziţiei nr. 305/13.05.2002, ca urmare a faptului că SC N. SRL nu avea calitatea procesuală activă pentru a putea solicita anularea acestei dispoziţii.

În consecinţă, valabilitatea acestei dispoziţii, nefiind cenzurată pe fond, ea ar mai putea fi repusă în discuţie în cadrul unei acţiuni care ar avea ca obiect compararea titlurilor părţilor din litigiu, respectiv, a titlului de proprietate prin care O. au dobândit proprietatea asupra terenului de 5.200 mp - dispoziţia emisă în baza Legii nr. 10/2001 -, şi a titlului prin care pârâta recurentă a dobândit dreptul de folosinţă asupra acestui teren, sentinţa civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei Dej, hotărâre opozabilă lui O.E. şi O.P., care au avut calitate de interveniente accesorii în dosarul nr. 2361/2000, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 203/07.02.2001, sentinţă rămasă definitivă prin respingerea ca neavenit a apelului intervenientelor, prin decizia nr. 1075/A/20.06.2001 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 4213/2001, respectiv irevocabilă, prin anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta Primăria municipiului Dej în contra acestei decizii, prin decizia civilă nr. 2162/11.10.2001, dosar nr. 5117/2001 al Curţii de Apel Cluj.

Ca urmare a decesului lui O.P., survenit la 21.07.2005, masa succesorală după aceasta, în care se includea şi cota de ^ din terenul restituit prin dispoziţia mai sus menţionată, a revenit succesorilor acesteia O.L., O.S.E., O.S., conform certificatului de moştenitor şi de legatar nr. 103/23.08.2005 (f. 54-55 dosar fond).

În nici un caz nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat raportat la sentinţa civilă nr. 203/07.02.2001, pronunţată de Judecătoria Dej în dosar nr. 2361/2000, având în vedere că nu este întrunită cerinţa impusă de art. 1201 C. civ., respectiv identitatea de obiect şi de cauză, dosarul nr. 2361/2000 având ca obiect o acţiune de sistare de indiviziune, acţiune în constatare, întabulare dreptul de proprietate asupra construcţiilor şi drept de folosinţă asupra terenului aferent (f. 188191 dosar nr. 2361/2000 acvirat la prezenta cauză), în timp ce prezenta acţiune are ca obiect radierea unui drept de folosinţă din cartea funciară, în temeiul art. 34 şi art. 53 alin. 1 din Legea nr. 7/1996.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei, referitor la necesitatea suspendării prezentei cauze până la soluţionarea dosarului nr. .../2004 al Judecătoriei Dej, respectiv de conexare a dosarului nr. .../2004 cu prezenta cauză, Curtea a constatat că aceasta comportă următoarele discuţii:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. .../2004 pe rolul Judecătoriei Dej (f. 65 dosar fond), reclamanta SC N. SRL a chemat în judecată pârâtele O.E. şi O.P., solicitând rectificarea suprafeţei terenului cu nr.top. 2110/1/1/12/2 de la 5200 mp cât figurează în prezent în CF 17604 Dej, la suprafaţa ce urmează a fi determinată printr-o expertiză de specialitate, cu menţinerea dreptului de folosinţă al SC N. SRL asupra terenului de 5200 mp aferent nr.top. 2110/1/1/12/2.

Este ştiut faptul că, de regulă, cartea funciară nu garantează întinderea suprafeţei imobilului înscris în respectiva coală funciară, ci doar existenţa dreptului de proprietate, fiind foarte posibil ca în realitate suprafaţa unui număr topografic să fie diferită de suprafaţa efectiv înscrisă în cartea funciară.

Chiar dacă suprafaţa reală a nr.top. 2110/1/1/12/2 din CF 17604 ar fi în realitate alta decât cea înscrisă în CF, de 5200 mp, aceasta nu este de natură să împieteze cu nimic asupra dreptului de proprietate al reclamanţilor din prezenta cauză în privinţa terenului de 5200 mp, având în vedere că reclamanta a redobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren în temeiul unei legi speciale, Legea nr. 10/2001.

Acest drept al reclamanţilor, sub aspectul îndreptăţirii reclamanţilor de a redobândi în proprietate, în baza unei legi speciale, Legea nr. 10/2001, nu mai poate fi rediscutat şi nu mai comportă nici un fel de contestare din partea recurentei ori a altei persoane, câtă vreme eventuala sa contestare putea fi făcută doar în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv, doar în condiţiile plângerii formulate împotriva dispoziţiei de restituire în natură, însă, ceea ce se poate rediscuta, este preferinţa ori prioritatea titlului fiecăreia din cele două părţi.

Astfel, dispoziţia prin care reclamanţilor li s-a restituit la Legea nr. 10/2001 în natură acest teren - chiar dacă această restituire viza un teren ocupat de construcţiile aparţinând recurentei - nu este opozabilă recurentei de azi, în schimb, hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit în favoarea recurentei un drept de folosinţă asupra terenului cu nr. top. iniţial 2110/1/1/12 - teren asupra căruia sunt amplasate construcţiile aparţinând recurentei -, este opozabilă reclamanţilor, O.E. şi O.P. având calitatea de interveniente accesorii în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 203/2001, ele intervenind în proces în favoarea pârâtei Primăria municipiului Dej, care reprezenta în respectivul litigiu Statul Român.

Prin urmare, se impune depunerea la dosar a întregii documentaţii întocmite în baza Legii nr. 10/2001 şi care a stat la baza emiterii dispoziţiei de restituire în favoarea reclamanţilor nr. 305/13.05.2002, pentru a se verifica dacă, cu ocazia întocmirii acestei documentaţii au fost respectate prevederile Legii nr. 10/2001.

La momentul emiterii acestei dispoziţii s-a ştiut foarte bine de către emitentul dispoziţiei că terenul este grevat de un drept de folosinţă în favoarea recurentei, ceea ce implicit înseamnă că pe respectivul teren existau construcţii pentru a căror exploatare fusese stabilit dreptul de folosinţă asupra terenului, astfel încât se impune a se verifica de ce manieră a fost întocmită documentaţia în vederea emiterii acestei dispoziţii (f.7 dosar fond).

Astfel, în art. 2 din dispoziţie se menţionează că „întrucât asupra terenului restituit există dreptul de folosinţă în favoarea SC N. SRL Gherla, urmează ca această sarcină să fie radiată ulterior de către beneficiarii prezentei dispoziţii”.

Este adevărat că art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, prevede că terenurile se restituie în natură libere de orice sarcini, însă, această dispoziţie nu conduce automat la ideea că dreptul de folosinţă al pârâtei trebuie radiat din cartea funciară, câtă vreme, puteau fi restituite în natură doar terenurile libere de construcţii - terenul în litigiu fiind ocupat de construcţiile aparţinând pârâtei, aspect confirmat de sentinţa nr. 203/2001 a Judecătoriei Dej -, şi câtă vreme dreptul de folosinţă al pârâtei a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, opozabilă reclamanţilor.

O altă problemă care s-a impus a fi lămurită în cauză, printr-o expertiză de specialitate, este aceea stabilirii existenţei construcţiilor pe terenul în litigiu, respectiv, a precizării tipului de construcţii existente - dacă sunt construcţii cu caracter definitiv ori cu caracter provizoriu, demontabile -, şi a naturii juridice a acestor construcţii.

În sfârşit, s-a impus depunerea la dosarul cauzei a documentaţiei extrajudiciare prin care numărul topografic iniţial 2110/1/1/12, în suprafaţă de 8.478 mp, asupra căruia prin sentinţa civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei Dej s-a stabilit dreptul de folosinţă al pârâtei recurente, a fost dezmembrat în două nr. top. noi, unul în suprafaţă de 5200 mp, 2110/1/1/12/2 şi asupra căruia reclamanţii s-au întabulat în CF 17604

Dej (f.6 dosar fond), iar celălalt, 2110/1/1/12/1 în suprafaţă de 3278 mp. Apare greu de crezut că partajarea nr. top. iniţial 2110/1/1/12, asupra căruia erau amplasate dispersat construcţiile aparţinând pârâtei recurente - aspect confirmat, de altfel, şi de reclamantul O.L., la întrebarea instanţei, în şedinţa publică din 14.01.2008 -, a fost posibilă de asemenea manieră încât suprafaţa de 5200 mp atribuită reclamanţilor să rămână liberă de construcţii, în timp ce toate construcţiile să rămână comasate pe diferenţa de teren. De asemenea, este inexplicabil din punct de vedere legal cum a fost posibilă partajarea unui teren asupra căruia pârâta avea un drept de folosinţă, respectiv, avea amplasate construcţii, printr-un memoriu extrajudiciar întocmit în absenţa pârâtei, şi care deci nu este opozabil pârâtei, după cum inexplicabilă este şi întabularea în CF a acestei documentaţii de partaj, cu nesocotirea prevederilor art. 22 din Legea nr. 7/1996, republicată.

Independent de faptul că acţiunea din dosar nr. .../2004 ar fi admisibilă, şi că în realitate suprafaţa nr.top. 2110/1/1/12/2 ar fi mai mare decât suprafaţa de 5.200 mp. cât figurează în prezent în CF, aceasta nu ar putea aduce atingere dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra terenului de 5.200 mp. redobândit în baza Legii nr. 10/2001, recurenta putând eventual să-şi valorifice dreptul de folosinţă asupra diferenţei de teren existente, cu condiţia, desigur, ca terenul reclamanţilor să fie într-adevăr liber de construcţii.

În consecinţă, Curtea a constatat că soluţiile primelor două instanţe sunt nelegale, fiind pronunţate prin nesocotirea sentinţei civile nr. 203/2001, opozabilă reclamanţilor, şi prin ignorarea dispoziţiilor Legii nr. 7/1996 republicată.

Aşa fiind, pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 304 pct. 9

C.pr.civ., Curtea a constatat că se impune admiterea recursului, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare în primă instanţă, la Judecătoria Dej, pentru a se efectua expertiză tehnică de specialitate care să precizeze dacă pe terenul în litigiu există sau nu construcţii aparţinând pârâtei, care este caracterul acestor construcţii, dacă sunt definitive ori demontabile şi provizorii, care să verifice modul în care a fost partajat nr. top. iniţial 2110/1/1/12, şi pentru a se face o comparare a titlurilor fiecăreia dintre părţile din prezentul litigiu, conform celor anterior menţionate, prin depunerea la dosar a documentaţiei întocmită în baza Legii nr. 10/2001, în vederea emiterii dispoziţiei nr. 305/2002, precum şi a memoriului extrajudiciar prin care nr. top. iniţial 2110/1/1/12 a fost partajat.

Cheltuielile de judecată ocazionate părţilor urmând a fi avute în vedere de instanţa de rejudecare.

în cel de-al doilea ciclu procesual, în rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. .../219/2008 la Judecătoria Dej care, prin sentinţa civilă nr. 1.175 din data de 04 octombrie 2012, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

S-a admis acţiunea formulată de reclamanţii D.N. şi B.I. în calitate de moştenitori ai defunctei O.E., O.S., O.S.E. şi O.L., în calitate de moştenitori ai defunctei O.P., în contradictoriu cu pârâta SC N. SRL şi, în consecinţă, s-a dispus radierea dreptului de folosinţă de sub C1 din CF 17604 Dej, nr. top. 2110/1/1/12/2, înscris în favoarea pârâtei, asupra terenului în suprafaţă de 5200 mp, precum şi a notării efectuate în cartea funciară a aceluiaşi imobil sub B3, relativ la acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dej sub nr. 1800/2002.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor suma de 1.736 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea formulată de O.E. şi O.P. la 23.04.2004, s-a solicitat chemarea în judecată a pârâtei S C N. GHERLA pentru a se dispune radierea dreptului de folosinţă înscris în favoarea pârâtei asupra terenului din C.F. 17604 Dej nr. top. 2110/1/1/12/2 în suprafaţă de 5200 m.p. şi radierea notării efectuate sub B.3 privitoare la acţiunea formulată de pârâtă şi înregistrată sub nr. 1800/2002 la Judecătoria Dej, cu cheltuieli de judecată.

La 21.07.2005 O.P. a decedat, fiind introduşi în cauză în calitate de moştenitori ai acesteia conform Certificatului de moştenitor nr. 103/2005, O.L., O.S.E., O.S..

Prin întâmpinare, pârâta a invocat autoritatea de lucru judecat (f.17), iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Raportat la dispoziţiile Sentinţei civile 203/2001 a Judecătoriei Dej (f.20-23), s-a constatat că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, nefiind întrunite condiţiile prev. la art. 1201 Cod civil, deoarece nu există tripla identitate privitoare la obiect, părţi şi cauză. În procesul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei Dej, reclamantele au avut calitatea de interveniente accesorii în favoarea pârâtei Primăria Dej, chemată în judecată de S.C. N.N. SRL Cluj iar SC N. SRL Gherla a avut calitatea de pârâtă. De altfel şi obiectul în prezenta cauză este diferit, în condiţiile în care procesul soluţionat prin S.C. nr. 203/2001 a Judecătoriei Dej a avut ca obiect acţiune în constatare, sistare indiviziune şi înscrierea în C.F. a drepturilor dobândite iar în prezentul dosar obiectul îl constituie radierea dreptului de folosinţă ca o consecinţă a încetării condiţiilor de valabilitate, raportat la restituirea în natură, în baza L.10/2001 a terenului în favoarea reclamantelor.

În consecinţă, în temeiul art. 137 C.pr.civ. s-a respins excepţia şi s-a constatat că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, nefiind întrunite condiţiile prev. la art. 1201 Cod civil.

La 11.04.2008 prin Dispoziţia 756, Primăria municipiului Dej a instituit curatelă asupra bolnavei O.E., fiind numită în calitate de curator D.A. (f. 186).

În cauză s-a încuviinţat efectuarea unei expertize specialitatea topografie, având ca obiective identificarea cu date funciare a terenurilor în litigiu, stabilirea construcţiilor amplasate pe acest teren, precizarea tipului construcţiilor existente, cu referire la caracterul definitiv ori provizoriu al acestora precum şi modul în care a fost partajat nr. top. iniţial 2110/1/1/12.

Expertiza a fost încuviinţată la data de 26.06.2008.

La termenele ulterioare datei de 26.06.2008, reprezentantul pârâtei nu a mai fost prezent în instanţă iar expertul desemnat pentru efectuarea lucrării a procedat la citarea părţilor pentru efectuarea lucrării la data de 10.04.2008. Expertul a invitat părţile să se prezinte în data de 10 aprilie 2008 la imobilul ce face obiectul litigiului însă la solicitarea pârâtei a procedat la reprogramarea părţilor pentru data de 23.07.2008 - data la care reprezentantul pârâtei a solicitat o nouă programare,aceasta fiind încuviinţată pentru data de 1.10.2008 -. Din nou reprezentantul pârâtei a cerut amânarea ,părţile fiind convocate pentru data de 26.05.2010. Expertul a constatat că este în imposibilitate de a efectua măsurătorile necesare pentru întocmirea expertizei. Ulterior, în urma adreselor efectuate de instanţă, expertul a stabilit o altă dată pentru a se deplasa la faţa locului respectiv 26.09.2012, ora 12, a expediat din nou cu scrisoare recomandată părţilor din proces adresele aferente, însă, la 26.09.2012 pârâta a solicitat o reprogramare a efectuării lucrării, deşi nu a depus nici o dovadă a faptului că pentru un motiv întemeiat, nu poate fi prezentă la solicitarea expertului.

Expertul a precizat că este în imposibilitate de a efectua lucrarea în condiţiile în care terenul care face obiectul litigiului, este situat într-un perimetru închis cu garduri solide şi înalte, astfel că accesul se face exclusiv prin poarta principală de acces, prezenţa reprezentantului pârâtei fiind absolut necesară.

Reaua-credinţă a fost definită în literatura juridică română ca atitudinea unei persoane care îndeplineşte un act sau un fapt ce contravine legii, fiind în acelaşi timp deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale.

Raportat la aceste considerente, la acest termen instanţa a revenit asupra probei încuviinţate anterior şi a constatat reaua-credinţă a SC N. SRL deoarece din data de 10.04.2008 şi până la data de 26.09.2012, nu a dat curs solicitărilor expertului, nu s-a prezentat la datele la care a fost convocată de către acesta fără a avea motive temeinice care să justifice absenţa sa .

S-a constatat că expertiza nu a putut fi efectuată datorită conduitei culpabile a pârâtei precum şi a relei credinţe de care a dat dovadă aceasta în tot cursul procesului.

La 10.09.2012 ca urmare a decesului reclamantei O.E. au fost introduşi în cauză moştenitorii acesteia D.N. şi B.I., calitatea de moştenitori fiind constatată prin Certificatul nr. 75/2012 emis de BNP N.R..

Prin dispoziţia nr. 305/13.05.2002 emisă de Primarul municipiului Dej, numitelor O.E. şi O.P. li s-a restituit în natură imobilul preluat în mod abuziv de către Statul Român , situat în Dej, str. V., identificat în CF nr. 17388 Dej, nr.top. 2110/1/1/12/2, în suprafaţă de 5200 mp, valabilitatea acestei dispoziţii fiind cenzurată de către instanţele de judecată, ca urmare a acţiunii promovate de SC N. SRL, acţiune prin care s-a solicitat anularea acestei dispoziţii, precum şi a dispoziţiei nr. 142/05.04.2002, respectiv anularea încheierilor de întabulare nr. 1448/2002 şi 2097/2002, prin care s-a dispus întabularea lui O.E. şi P. în cartea funciară nr. 17604 Dej .

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 244/14.03.2003, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. .../2002, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de SC N. SRL, prin decizia civilă nr. 107/20.06.2003, dosar nr. .../2003 al Curţii de Apel Cluj şi irevocabilă prin respingerea recursului declarat de SC N. SRL la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. .../1/12003, a fost respinsă acţiunea formulată de SC N. SRL, care avea ca obiect anularea dispoziţiei nr. 305/13.05.2002, ca urmare a faptului că SC N. SRL nu avea calitatea procesuală activă pentru a putea solicita anularea acestei dispoziţii.

La momentul emiterii acestei dispoziţii s-a ştiut de către emitentul dispoziţiei că terenul este grevat de un drept de folosinţă în favoarea pârâtei, ceea ce implicit înseamnă că pe respectivul teren existau construcţii pentru a căror exploatare fusese stabilit dreptul de folosinţă asupra terenului, astfel că în cuprinsul dispoziţiei la art. 2 se menţionează că „întrucât asupra terenului restituit există dreptul de folosinţă în favoarea SC N. SRL Gherla, urmează ca această sarcină să fie radiată ulterior de către beneficiarii prezentei dispoziţii”.

Titlul prin care SC N. a dobândit dreptul de folosinţă asupra acestui teren, sentinţa civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei Dej este o hotărâre opozabilă lui O.E. şi O.P., care au avut calitate de interveniente accesorii în dosarul nr. .../2000, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 203/07.02.2001, sentinţă rămasă definitivă prin respingerea ca neavenit a apelului intervenientelor, prin decizia nr. 1075/A/20.06.2001 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. .../2001, respectiv irevocabilă, prin anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta Primăria municipiului Dej în contra acestei decizii, prin decizia civilă nr. 2162/11.10.2001, dosar nr. ./2001 al Curţii de Apel Cluj.

Prin Sentinţa 203/2001 a Judecătoriei Dej (f.188-191 din dos. .../2000 -acvirat), s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra construcţiilor cumpărate de pârâtă în baza facturii fiscale 1900791/26.10.1999 (f.28 dos.acvirat) - locuinţă îngrijitor, remiză nr. 1010, remiză pentru căruţă nr. 1011, garaj pentru tractor nr.

1013, pod din lemn peste V. Seaca nr. 2013, situate în Dej, V. nr. 51. Prin sentinţă, se constată că aceste construcţii sunt amplasate pe nr. top. nou 2110/1/1/12, se instituie dreptul de folosinţă în favoarea pârâtei asupra terenului aferent construcţiilor şi se dispune înscrierea în C.F. a diferenţei de teren pe Statul Român în condiţiile în care proprietarul tabular (L.F.) a fost citat cu domiciliul necunoscut prin curator litis G.C.. La data sesizării instanţei de către pârâtă pentru a i se institui dreptul de folosinţă pe parcela în litigiu (f. 16.11.1999), în CF 2773 nr. top. 2110/1 şi nr. top. 2110/3 figura ca proprietar L.F. în baza Incheierii nr. 3072/1923 (f. 27).

Art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, prevede că terenurile se restituie în natură libere de orice sarcini .

Terenul în litigiu era ocupat de construcţiile aparţinând pârâtei, aspect confirmat de sentinţa nr. 203/2001 a Judecătoriei Dej, dreptul de folosinţă al pârâtei fiind stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Pe de alta parte potivit art.6 alin. 1 din legea 10/2001 prin imobile, in sensul prezentei legi, se inteleg terenurile, cu sau fara constructii, cu oricare dintre destinatiile avute la data preluarii in mod abuziv, precum si bunurile mobile devenite imobile prin incorporare iar potrivit art 21 alin.5 -sub sanctiunea nulitatii absolute, pana la solutionarea procedurilor administrative si, dupa caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisa instrainarea, concesionarea, locatia de gestiune, asocierea in participatiune, ipotecarea, locatiunea, precum si orice inchiriere sau subinchiriere in beneficiul unui nou chirias, schimbarea destinatiei, grevarea sub orice forma a bunurilor imobile - terenuri si/sau constructii notificate potrivit prevederilor prezentei legi.

Conform art. 25 al. 4 din Legea nr. 10/2001 - decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii in natura a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probanta a unui înscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea in posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliara.

Prin dispoziţia nr. 305/13.05.2002, imobilul în litigiu a fost considerat ca fiind preluat fără titlu valabil de către Statul Român ceea ce înseamnă, potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 (abrogat apoi prin Legea nr.1/2009), ca reclamanţii si-au păstrat calitatea de proprietari avuta la data preluării în timp ce pârâta a dobândit dreptul de folosinţă pentru imobil de la statul neproprietar,în condiţiile în care titularul dreptului de proprietate era L.F..

În prezent, reclamanţii sunt lipsiţi de atributele privind posesia şi folosinţa terenului în condiţiile în care pârâtei i s-a stabilit prin Sentinţa civilă nr. 203/ 2001 a Judecătoriei Dej dreptul de folosinţă pentru parcela de sub nr. top. nou 2110/1/1/12/2.

În Jurisprudenţa CEDO (Paduraru c/a României Strain si altii c/a României; Florescu c/a României; Brazda si Malita c/a României) s-a considerat că vânzarea de catre stat a bunului către terti chiar daca aceasta era anterioara confirmarii în justitie în mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia si daca tertii erau de buna credinta, este o lipsire de bun contrar art. 1 din Protocolul nr.1 la Conventie, dându-se astfel preferinta titlului fostului proprietar. Statul nu şi-a îndeplinit obligaţia sa pozitivă de a reacţiona în timp util şi cu coerenţă în faţa chestiunii de interes general pe care o constituie restituirea imobilelor intrate în posesia sa. Incertitudinea generală astfel creată s-a repercutat asupra reclamanţilor , care s-au văzut în imposibilitatea de a-şi recupera întregul bun ,statul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura reclamanţilor exercitarea efectivă a dreptului lor de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, încălcând astfel "justul echilibru" ce trebuie să existe între cerinţele interesului public şi imperativele protejării dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale şi prin urmare, a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Cu atât mai mult, în ipoteza inexistenţei unui contract de vânzare cumpărare în favoarea pârâtei ,a inexistenţei unei lămuriri a dispozitivului sentinţei în baza căreia i s-a instituit dreptul de folosinţă în condiţiile în care pe baza unei facturi (f.28 din Dos. 2361/2000 acvirat) aceasta a cumpărat construcţii ipotetic amplasate pe terenul în litigiu, teren care atunci era proprietatea lui L.F., deşi acesta era revendicat de foştii proprietari se va constata că în cauză a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

S-a constatat că ambele părţi au prezentat titluri scrise care le îndreptăţesc să exercite dreptul de folosinţă pentru parcela de teren în litigiu valabil (nici unul dintre ele nefiind desfiinţat prin hotărâre judecătorească sau revocat), aşa încât instanţa de judecată a avut sarcina de a le compara urmând a da eficienţă aceluia mai bine caracterizat.

În materie de carte funciară operează principiul priorităţii înscrierilor statornicit de art. 31 din Decretul-Lege nr. 115/1938 care reprezintă o aplicaţie a vechiului principiu de drept roman prior tempore potior iure" (mai întâi în timp, mai tare în drept) valabil şi în dreptul modern. Potrivit art.2 alin.2 din Legea nr. 10/2001 (abrogat apoi prin Legea nr.1/2009), reclamanţii si-au păstrat calitatea de proprietari avuta la data preluării imobilului în proprietatea statului ,în timp ce pârâta a dobândit dreptul de folosinţă pentru imobil de la statul neproprietar.

Antecesorul reclamanţilor este cel care avea înscris titlul de proprietate în cartea funciară, prin Încheierea 3072/1923 ,rezultă că acesta era primul în drept" şi beneficiază de principiul forţei probante a înscrierii dobândirii unui drept real imobiliar în favoarea sa. Acest singur criteriu - mai sus examinat - este suficient pentru a se da câştig de cauză reclamanţilor în compararea titlului lor cu cel al pârâtei. Comparând între ele titlurile instanţa constată ca titlul reclamanţilor datează din anul 1923 - f.27 din dos. 2361/2000 a Judecătoriei Dej, iar titlul pârâtei datează din anul 2001, dată de la care pârâta a intrat in posesia imobilului,posesie pe care o exercită şi în prezent.

S-a reţinut că într-un eventual proces de revendicare al autorului reclamanţilor împotriva pârâtei, cel dintâi ar fi triumfat deoarece titlul lor era mai vechi înscris în Cartea Funciară, în condiţiile în care titlul statului nu exista la data de 16.11.1999 şi nu mai este valabil în prezent. De altfel nimeni nu poate transmite altuia un drept superior celui pe care el însuşi îl are.

Titlul invocat de reclamanţi este preferabil titlului invocat de pârâta având în vedere ca titlul invocat de aceasta nu este suficient de clar si creează suspiciuni cu privire la întinderea dreptului de folosinţă, implicând o nesiguranţa a circuitului civil, iar pârâta a preferat să nu elucideze această suspiciune.

Buna-credinţă reprezintă, conform definiţiei date de art. 1898 alin. 1 din Codul civil, "credinţa posesorului că, cel de la care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea".

Reaua-credinţă a fost definită în literatura juridică română ca atitudinea unei persoane care îndeplineşte un act sau un fapt ce contravine legii, fiind în acelaşi timp deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale.

Pârâta ştia la data sesizării instanţei cu acţiunea ce a făcut obiectul dos 2361/2000 sau ar fi putut şti că imobilul era întabulat în favoarea lui L.F. ,că acest imobil risca să fie revendicat de către foştii proprietari, şi ar fi trebuit să se informeze despre demersurile întreprinse de fostul proprietar în vederea obţinerii bunului său ,pasivitatea sa îi este imputabilă, acesta nu a îndeplinit diligenţele rezonabile pentru a cunoaşte situaţia juridică a bunului, ar fi trebuit să verifice dacă imobilul a făcut obiectul unei cereri de restituire sau al unei acţiuni în revendicare din partea fostului proprietar, fără de care buna sa credinţă ridică semne evidente de îndoială, care nu pot duce decât la o certitudine în acest sens raportat la conduita procesuală a pârâtei în acest dosar.

Art. 1854 cod civil prevede că posesia creează o prezumţie de proprietate care încetează daca se face dovada ca posesorul este de rea-credinţa.

Solutia, întemeiata pe ocrotirea bunei-credinţe, ca principiu fundamental al dreptului civil si, invers, pe combaterea relei-credinţe, ca sancţiune, isi are, logic, aplicabilitate si in ipoteza când partile litigante produc, fiecare, titluri emanând de la autori diferiţi.

În cauza dedusa judecăţii, ambele părţi - respectiv atât reclamanţii cât si pârâta au titluri scrise, privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat respectiv dreptul de folosinţă asupra acestuia.

Astfel, titlul reclamanţilor este reprezentat de dispoziţia nr. 305/ 3.05.2002 emisă de Primarul municipiului Dej, sentinţa civilă nr. 244/14.03.2003, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. .../2002, decizia civilă nr. 107/ 0.06.2003, dosar nr. 2844/2003 al Curţii de Apel Cluj irevocabilă prin respingerea recursului declarat de SC N. SRL de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. .../1/12003 prin care indirect s-a constatat nevalabilitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului în litigiu .

Pe de alta parte, titlul pârâtei prin care i s-a recunoscut dreptul de folosinţă pentru parcela de teren în litigiu - a fost validat prin sentinţa civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei Dej.

Într-o atare situaţie, prin compararea celor doua titluri de proprietate, cel provenit de la adevăratul proprietar, dar care si-a pierdut eficienta în timp,fiind reactivat ,retroactiv, în baza dispoziţiei de restituire si cel provenit de la statul neproprietar, raportat la dispoziţiile din sentinţa civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei Dej, este preferabil titlul constituit prin dispoziţia nr. 305/ 13.05.2002 emisă de Primarul municipiului Dej ca o garanţie a siguranţei circuitului civil si totodată un mod de a proteja interesele adevăratului proprietar.

În cauza dedusa judecăţii, doar reclamanţii au un bun în sensul Convenţiei, care intra sub protecţia articolului 1 din Protocolul nr.1.

Conform acestui articol orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale si nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si în condiţiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internaţional.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că exigenţele art. 1 din Protocolul nr. 1 şi principiul securităţii raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar, cât şi în cel al posesorului de bună-credinţă. Ca urmare, oricare dintre aceştia nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Curtea acceptă că obiectivul general al legilor de restituire, acela de a atenua consecinţele anumitor încălcări ale dreptului de proprietate cauzate de regimul comunist, este unul legitim însă cu toate acestea, consideră necesar a se asigura că această atenuare a vechilor încălcări nu creează noi neajunsuri disproporţionate.

În acest scop, legislaţia trebuie să facă posibilă luarea în considerare a circumstanţelor particulare ale fiecărei cauze, astfel încât persoanele care au dobândit bunuri cu bună-credinţă să nu fie puse în situaţia de a suporta responsabilitatea, care aparţine în mod corect statului, pentru faptul de a fi confiscat cândva aceste bunuri.

Instanţa a constatat că se bucura de preferabilitate titlul reclamanţilor pentru următoarele considerente:

- titlul reclamanţilor a fost validat prin dispoziţia nr. 305/13.05.2002 emisă de Primarul municipiului Dej, sentinţa civilă nr. 244/14.03.2003, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 13215/2002, decizia civilă nr. 107/ 20.06.2003, dosar nr. 2844/2003 al Curţii de Apel Cluj - irevocabilă

- conduita procesuală a pârâtei în prezenta cauză este dovada relei credinţe a acesteia

- soluţia contrară ar aduce atingere dreptului de proprietate stabilit în favoarea reclamanţilor şi securităţii raporturilor juridice.

- titlul de proprietate al reclamanţilor este preferabil în raport cu titlul pârâtei, fiind mai caracterizat deoarece teoretic le conferă posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra parcelei de teren în litigiu.

În speţă, pentru toate aceste considerente, instanţa a constatat că prin efectul restituirii în natură a terenului în litigiu în favoarea antecesoarelor reclamanţilor au încetat condiţiile de existenţă a dreptului de folosinţă în favoarea pârâtei în baza Sentinţei civile nr. 203/2001 a Judecătoriei Dej.

Aşa fiind, în temeiul art. 35 ind. 1 şi 36 alin.3 din Legea nr. 7/1996 s-a dispus radierea dreptului de folosinţă înscris în favoarea pârâtei asupra terenului din CF 17604 Dej, nr. top. 2110/1/1/12/2 în suprafaţă de 5200 m.p.

Prin sentinţa civilă nr. 244/2003 a Tribunalului Cluj, irevocabilă prin decizia civilă nr. 620/2006 a ICCJ, s-a respins acţiunea prin care pârâta a solicitat anularea dispoziţiei de restituire şi a încheierilor de întabulare nr. 1448 şi 2097/2002.

Aşa fiind, în temeiul art. 53 alin.1 din Legea nr. 7/1996 s-a dispus radierea notării din CF 17604, nr. top. 2110/1/1/12/2, sub B.3 referitoare la înregistrarea acţiunii înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Dej sub nr. 1800/ 2002

Potrivit art. 274 C.pr.civ., pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor

1.736 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, onorariu pentru expert şi onorariu pentru avocat.

Prin decizia civilă nr. 562 din 07.11.2013 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. .../219/2008, s-a respins ca nefondat apelul declarat de parata S.C. N.

S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1.175 din 04 octombrie 2012, pronunţată în dosarul nr. .../219/2008 al Judecătoriei Dej, care a fost menţinută în totul, iar apelanta a fost obligată să plătească intimaţilor suma de 1.860 lei, cheltuieli de judecata in apel.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, contrar criticilor apelantei, că dreptul acesteia la apărare precum şi la un proces echitabil nu a fost încălcat .

Astfel, s-a constată că, urmând indicaţiile instanţei de casare, prima instanţă a dispus, în rejudecare,la data de 24.04.2008, efectuarea unei expertize tehnice topografice prin care să se identifice, cu date de carte funciară precum şi în sistem real, terenurile în litigiu, în special cel cuprins în Dispoziţia nr.305/13.05.2002 emisă de Primarul Municipiului Dej, să se stabilească dacă pe acest teren există construcţii iar în caz afirmativ, să se precizeze tipul acestora, dacă au caracter definitiv ori provizoriu, dacă sunt sau nu demontabile, precum şi situaţia juridică a acestora.

Cu toate că s-au acordat numeroase termene de judecată, pe parcursul a peste patru ani de litigiu, expertiza încuviinţată nu a fost administrată, iar la ultimul termen de judecată, instanţa a revenit asupra acestei probe.

În legătură cu împrejurarea că instanţa a strigat cauza în lipsa reprezentantului paratei apelante, tribunalul a apreciat, că nu se poate reţine o încălcare a dreptului la apărare al acesteia.

Soluţionarea cauzei în condiţiile în care parata a lipsit (în speţă reprezentanta paratei),dar avea termen în cunoştinţă, nu încalcă în niciun fel dreptul său la apărare. Legala citare constituie o garanţie a respectării acestui drept, iar partea are opţiunea de a se prezenta sau nu la judecată, tribunalul reţinând în plus că potrivit art.152 C.pr.civ. pronunţarea soluţiei se face exclusiv pe temeiul dovezilor administrate.

Pe de altă parte, susţinerea reprezentantei apelantei că a solicitat strigarea cauzei la orele 12,00 nu a fost dovedită, o astfel de cerere neregăsindu-se nici la dosarul de fond şi nici în cel de apel. Dincolo de acest aspect, în situaţia în care reprezentantul apelantei nu se putea prezenta, avea posibilitatea de a asigura substituirea şi în plus, se constată că instanţa, a amânat pronunţarea hotărârii, oferind astfel ocazia părţilor, inclusiv paratei care a absentat, să depună concluzii scrise.

Sub acest aspect s-a mai reţinut că in conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. 1 din Codul de procedura civila, "Părţile au îndatorirea ca, in condiţiile legii, sa urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, să-şi exercite drepturile procedurale

conform dispoziţiilor art.723 C.p.civ ", iar potrivit dispoziţiilor cuprinse

Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cauzele se striga in ordinea stabilita in lista de şedinţă aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, lăsarea la sfârşitul şedinţei fiind prevăzută doar în situaţia în care nici una dintre părţi nu se prezintă la strigarea cauzei (art.13 din aceeaşi Hotărare), ceea ce nu a fost situaţia în speţă, reprezentantul reclamanţilor fiind prezent.

Ori, apelanta nu a probat nicio încălcare a acestor prevederi, astfel încât criticile sale sub acest aspect nu au putut fi primite.

S-a apreciat ca nefondată şi critica referitoare la încălcarea principiului contradictorialităţii, prin aceea că prima instanţă a revenit, în lipsa reprezentantei paratei de la dezbateri, şi fără a se discuta în şedinţă publică, asupra probei cu expertiza încuviinţate anterior.

Aşa cum reiese cu evidenţă din cuprinsul încheierii de amânare a pronunţării din data de 27.09.2012, această chestiune a fost discutată în şedinţă publică, în prezenţa reprezentantului reclamanţilor, singurul prezent cu ocazia luării cauzei.

În plus, instanţa poate reveni motivat asupra unei probe încuviinţate, în speţă această măsură fiind adoptată ca o sancţiune faţă de conduita procesuală a paratei care a fost principala în culpă pentru neefectuarea expertizei vreme de peste patru ani.

Rolul activ prevăzut de art.129 al.5 C.p..c. nu se poate impune pe fondul unei atitudini generale pasive a părţii, nu poate înlocui implicarea însăşi a părţii în exercitarea propriilor obligaţii procesuale prevăzute de art.129 al.1 C.pr.civ.

În această privinţă s-a reţinut, aşa cum s-a arătat anterior, că documentaţia tehnică nu a putut fi întocmită vreme de peste patru ani în primul rând din pricina atitudinii paratei, care a omis a da concursul ce se impunea expertului, pentru realizarea lucrării.

Semnificative în această privinţă sunt comunicările expertului adresate instanţei pe parcursul derulării cauzei la fond, care atestă că parata, în repetate rânduri, sub diverse pretexte, a evitat şi a pretins amânarea prezentării la faţa locului la convocările făcute de expert.

În acest context, nu s-a putut susţine nici ipoteza avansată de apelantă referitoare la posibilitatea instanţei de a înlocui expertul, întrucât neefectuarea lucrării nu s-a datorat culpei acestuia, ci culpei apelantei.

Ori, prin motivele de apel formulate referitoare la împrejurarea că instanţa s-a pronunţat în lipsa probei cu expertiza care era necesară pentru stabilirea împrejurării că terenul în litigiu este sau nu liber, apelanta tinde să îşi invoce propria sa culpă, ceea ce nu poate fi admis.

În legătură cu acest ultim motiv de apel, referitor la netemeinicia hotărârii decurgând din împrejurarea că prima instanţă nu a stabilit dacă terenul în litigiu este sau nu afectat de construcţii, în caz afirmativ, dacă acestea au caracter definitiv ori provizoriu , şi faţă de îndrumările instanţei de recurs, tribunalul a încuviinţat , la solicitarea apelantei, efectuarea unui raport de expertiză tehnică.

Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit, completat şi detaliat prin răspunsul la obiecţiuni, rezultă că pe suprafaţa de teren 5.200 mp. având nr. top 2110/1/1/12/2 restituită antecesorilor intimaţilor prin Dispoziţia nr.305/ 13.05.2012 emisă de Primarul municipiului Dej, nu există construcţii supraterane, ci doar o construcţie subterană, depozit de carburant, dezafectat, depozit care are caracter provizoriu, demontabil.

Este de menţionat că d-na expert a precizat că a măsurat terenul în litigiu conform indicaţiilor părţilor din proces, la partea de prelucrare, suprafaţa rezultată din măsurători fiind cea din Dispoziţia de restituire nr.305/2002, respectiv 5.200 mp.

Cu toate că acest depozit figurează înscris în CF nr.52738 Dej (provenit din CF hârtie 17391 Dej) sub nr. top. 2110/1/1/8, faptic, el se află situat în subteranul suprafeţei de teren proprietatea intimaţilor.

S-a mai arătat de către expert că la efectuarea lucrării a avut în vedere planurile care au stat la baza emiterii dispoziţiei de restituire în natură, fiind anexat procesul-verbal din data de 19.04.2004 întocmit cu ocazia punerii în posesie a antecesorilor intimaţilor, în cuprinsul căruia s-a menţionat că s-au realizat măsurători de către Comisia de punere în posesie şi s-a marcat perimetrul terenului cu ţăruşi, conform schiţei anexate.

Din cele anterior expuse, rezultă cu certitudine împrejurarea că la acest moment, pe terenul retrocedat în temeiul Legii nr.10/2001 antecesorilor reclamanţilor intimaţi, nu mai există nicio construcţie aparţinând apelantei, aspect de altfel necontestat de aceasta.

S-a relevat însă faptul că în imediata vecinătate a acestui teren, există o construcţie respectiv o remiză aparţinând apelantei, al cărei acoperiş depăşeşte linia zidului, sens în care, potrivit răspunsului la obiecţiuni şi planurilor anexate raportului de expertiză, între aceasta şi limita terenului în litigiu a fost lăsată o distanţă de 1 m., deşi distanţa minimă prevăzută de lege este de doar 60 cm.

În legătură cu faptul că terenul în litigiu este evidenţiat şi în CF 17561 Dej sub nr. top 2110/1/1/13/2, s-a reţinut, faţă de menţiunile din raportul de expertiză şi răspunsul la obiecţiuni, coroborate cu Decizia civilă nr.1217/A/2000 a Tribunalului Cluj şi Sentinţa civilă nr.203/2001 a Judecătoriei Dej, că această înscriere ar trebui rectificată însă, această chestiune excede limitelor investirii instanţei astfel cum au fost determinate prin cererea de chemare în judecată.

Nemulţumirea apelantei, aşa cum se desprinde din obiecţiunile formulate de aceasta la raportul de expertiză, o reprezintă faptul că, în varianta în care dreptul său de folosinţă ar fi radiat, nu ar mai avea acces la remiza menţionată.

Din această perspectivă, tribunalul a reţinut că, obiectul prezentului dosar îl reprezintă radierea dreptului de folosinţă înscris în cartea funciară asupra terenului restituit în temeiul Legii nr.10/2001 reclamanţilor, drept de folosinţă instituit, pe durata existenţei construcţiilor, prin Sentinţa civilă nr.203/2001 a Judecătoriei Dej.

Dreptul de superficie este definit în literatura juridică ca un drept real, care constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană, denumită superficiar, asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări care se află pe terenul aparţinând altuia, teren cu privire la care superficiarul capătă un drept de folosinţă. Fiind un drept real, acesta conferă titularului său atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie.

Posesia şi folosinţa terenului, pe care se află construcţia, se exercită în strânsă legătură şi în limitele necesare exercitării dreptului de proprietate care intră în alcătuirea dreptului de superficie.

Superficiarul are un drept de dispoziţie material asupra terenului care constă în posibilitatea de a dispune de substanţa terenului numai în vederea folosirii construcţiei.

Ca atare, dreptul de superficie se referă la folosinţa terenului pe care se află construcţia, având aceeaşi durată ca şi existenţa construcţiei.

În speţă, dreptul de superficie invocat de apelantă nu mai subzistă întrucât asupra terenului în litigiu nu mai există nicio construcţie, iar cea subterană a fost dezafectată, împrejurarea necontestată de apelantă.

Chestiunea accesului apelantei la alte construcţii ale sale, situate pe alte terenuri decât cel al intimaţilor, ridică problema unui eventual drept de servitute care este însă total diferit de dreptul de folosinţă invocat.

Aşa cum s-a arătat, dreptul de superficie priveşte folosinţa terenului pe care se află construcţia proprietatea superficiarului, în timp ce dreptul de trecere (servitutea de trecere) reprezintă o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil vecin având un alt proprietar .

Drept urmare, în cazul în care apreciază că sunt îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile legale în acest sens, parata apelantă are posibilitatea de a solicita instituirea unui drept de servitute.

Dreptul de folosinţa ce i-a fost recunoscut prin S.c. nr.203/2001 a Judecătoriei Dej a avut în vedere existenţa la acel moment, a unor construcţii pe terenul în litigiu, restituit ulterior intimaţilor, construcţii care, aşa cum a relevat probatoriul administrat în cauză, nu mai există în prezent.

În ce priveşte construcţiile existente pe terenurile limitrofe, pe de o parte, s-a reţinut că apelanta este titulara unui drept de folosinţă asupra terenurilor pe care acestea sunt edificate, conform aceleaşi hotărâri judecătoreşti, iar pe de altă parte, are posibilitatea de a solicita stabilirea unei servituţi de trecere, dacă este cazul.

Reţinând faptul că asupra terenului în litigiu nu există construcţii aparţinând apelantei, tribunalul a apreciat că în mod corect a fost emisă Dispoziţia de restituire nr.305/2001 a primarului Municipiului Dej, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 în acest sens, reclamanţii făcând dovada că sunt persoane îndreptăţite la restituire, că au formulat în termen notificare şi terenul este liber, putând fi restituit în natură .

De altfel, s-a constatat că apelanta nici nu a formulat critici faţă de analiza şi statuările primei instanţe asupra comparării titlurilor părţilor litigante, analiză efectuată la îndrumarea instanţei de recurs.

Aşa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C.pr.civ., tribunalul a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate de apelantă şi a respins ca nefondat apelul declarat de parata SC N. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1175/2012 pronunţata în dosarul nr. .../219/2008 al Judecătoriei Dej, care a fost menţinută în totul.

Raportat la soluţia pronunţată, în temeiul art.274 C.pr.civ., apelanta a fost obligată să plătească intimaţilor suma de 1.860 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocaţial conform chitanţei de la fila 153 .

împotriva acestei decizii, pârâta S.C. N. S.R.L. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanţei admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, cu consecinţa menţinerii dreptului de superficie al pârâtei asupra terenului în suprafaţă de 426 mp. aferentă depozitului de carburanţi subteran, aşa cum reiese din expertiza tehnică judiciară efectuată în apel, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată la ambele instanţe.

În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanţa de apel a aplicat în mod greşit legea pentru suprafaţa de 426 mp. care s-a constatat că ar fi aferentă construcţiei subterane existentă şi înscrisă în C.F. pe numele pârâtei, aşa cum rezultă din raportul de expertiză.

Prin radierea dreptului de folosinţă pe această parcelă, pârâtei i se încalcă dreptul de proprietate asupra bunului care se află pe terenul reclamanţilor, blocându-se orice posibilitate de a folosi sau chiar de a dezafecta depozitul în litigiu.

Dreptul de superficie instituit prin sentinţa civilă nr. 203/2001 a Judecătoriei Dej a fost înscris în cartea funciară pe durata existenţei construcţiilor, or existenţa acestor construcţii subterane a fost probată în apel prin raportul de expertiză, expertul calculând şi suprafaţa de teren aferentă, minimă necesară pentru folosinţa acestui depozit.

Instanţa de apel nu a respectat prevederile legale şi jurisprudenţa C.E.D.O. în materia dreptului de proprietate întrucât respectarea acestui drept al reclamanţilor nu trebuie să se facă prin încălcarea dreptului de proprietate al pârâtei asupra construcţiei existente pe terenul reclamanţilor. Dreptul de folosinţă al pârâtei a fost instituit prin hotărâre judecătorească irevocabilă, în momentul în care proprietarul tabular era L.F., în baza încheierii nr. 3.072/1923, ceea ce înseamnă că, la data când reclamanţii au intrat în proprietatea terenului, dreptul de proprietate asupra depozitului subteran, anterior înscris în favoarea pârâtei în cartea funciară, le era opozabil, potrivit art. 25 din Legea nr. 7/1996.

Dreptul de superficie este un drept real, care nu se stinge prin neuz, este aparent şi continuu. Superficiarul are un drept de dispoziţie materială asupra terenului care constă în posibilitatea de a dispune de substanţa terenului numai în vederea folosirii construcţiei.

În speţă nu este vorba despre demolarea unei construcţii şi nici de inexistenţa sa materială, indiferent dacă acel depozit este folosit sau nu.

În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Reclamanţii intimaţi D.N., B.I., în calitate de moştenitori ai lui O.E. şi O.L., în calitate de moştenitor a lui O.P. au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu obligare recurentei la plata cheltuielilor de judecată (f.17-18).

În susţinerea poziţiei procesuale, reclamanţi intimaţi au arătat că deşi recurenta invocă prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în realitate, aceasta nu indică motive de nelegalitate a hotărârii atacate, criticile formulate de recurentă vizând pretinsa greşită apreciere a probelor de către instanţa de apel, astfel că netemeinicia hotărârii nu poate forma obiect de analiză în recurs.

Decizia tribunalului a fost dată cu respectarea prevederilor legale care reglementează dreptul de superficie. Prin raportul de expertiză efectuat în apel s-a probat că depozitul de carburanţi subteran nu mai este folosit de recurentă, fiind dezafectat. Pârâta nu mai foloseşte depozitul de carburanţi, iar dacă doreşte să evacueze ceea ce a mai rămas din acest depozit nu are nevoie de un drept de superficie ci, cel mult, de un drept de servitute temporară pe durata executării lucrărilor de evacuare a materialelor rezultate din depozitul dezafectat.

Pârâta nu a făcut dovada că ar fi împiedicată să evacueze şi să transporte materialele rezultate din dezafectarea fostului depozit subteran.

Pârâta ignoră prevederile art. 6 alin. 1 şi art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 referitoare la restituirea terenului în natură, în starea în care s-a aflat la data cererii de restituire şi liber de orice sarcini.

Dreptul de proprietate al pârâtei asupra unui depozit dezafectat nu justifică menţinerea dreptului de superficie asupra terenului. Menţinerea acestui drept ar determina o limitare în mod nejustificat al dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra întregului teren.

Reclamanţii intimaţi O.S.E. şi O.S., deşi legal citaţi, nu s-au prezentat personal sau prin reprezentant în faţa instanţei şi nu au depus întâmpinare prin care să îşi exprime poziţia procesuală.

Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:

În şedinţa publică din 25.04.2014 Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ. a invocat şi a pus în discuţie inadmisibilitatea motivelor de recurs care se referă la invocarea jurisprudenţei CEDO, în materie, având în vedere că această chestiune nu a fost invocată la fond şi nici în apel. De asemenea, a invocat şi a pus în discuţie inadmisibilitatea acelor motive de recurs care se referă la expertiza efectuată în cauză, pentru că această chestiune nu poate fi discutată în recurs, având în vedere împrejurarea că dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 au fost abrogate prin art. I pct. 1111 şi pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Reclamanţii intimaţi D.N., B.I., în calitate de moştenitori ai lui O.E. şi O.L., în calitate de moştenitor a lui O.P. au invocat prin întâmpinare excepţia nulităţii recursului cu motivarea că deşi recurenta invocă prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în realitate, aceasta nu indică motive de nelegalitate a hotărârii atacate, criticile formulate de recurentă vizând pretinsa greşită apreciere a probelor de către instanţa de apel, astfel că netemeinicia hotărârii nu poate forma obiect de analiză în recurs.

Examinând cererea de apel formulată de pârâtă, Curtea constată că aceasta nu a invocat nicio critică privitoare la atributele dreptului de proprietate din perspectiva jurisprudenţei CEDO astfel încât menţionarea pentru prima dată direct în recurs a acestei critici, în virtutea principiului omisso medio, este inadmisibilă.

Nu se pot invoca direct în recurs critici aduse hotărârii primei instanţe, câtă vreme aceste critici nu au fost formulate printr-un apel promovat împotriva respectivei hotărâri.

În consecinţă, pârâta nu poate contesta direct în recurs, câtă vreme nu a indicat în cererea de apel împotriva hotărârii primei instanţe, critica privitoare la atributele dreptului de proprietate din perspectiva jurisprudenţei CEDO.

Conform art. 299 alin.1 Cod procedură civilă, obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunţată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac „subsecventă”, în sensul că nu poate fi exercitat omisso medio. Or, cât timp prin hotărârea atacată nu s-a analizat un astfel de motiv de apel, din cauză că nu a fost invocat, rezultă că acel motiv nu poate face obiectul recursului.

Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, ori pârâta nu a adus nicio critică, în apel, sub acest aspect, astfel că nu se poate analiza acel aspect omisso medio, direct, în recurs. Instanţa de apel este limitată la cererea de apel, iar instanţa de recurs este limitată la rândul ei de cele asupra căreia a statuat instanţa de apel.

Cât timp recursul poate fi exercitat împotriva hotărârilor date în apel, iar instanţa de apel nu a fost învestită cu analiza unui anumit aspect, acel aspect nu poate fi dedus verificării pentru prima oară înaintea instanţei de recurs.

Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situaţia în care partea nemulţumită de soluţia adoptată în primă instanţă nu a declarat apel, ci şi în cazul în care sentinţa a fost apelată, însă numai parţial, pentru alte motive decât cele invocate în recurs.

În aceste condiţii, neinvocând această critică în calea devolutivă de atac, pârâta recurentă nu poate învedera direct în recurs aspecte privind nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de fond sub acest aspect astfel încât motivul de recurs mai sus arătat este inadmisibil, deoarece a fost invocat direct în prezenta fază procesuală, şi nu poate face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de reclamanţii intimaţi prin întâmpinare raportat la motivarea expusă, Curtea constată că excepţia vizează motivele de netemeinicie cuprinse în memoriul de recurs, intimaţii apreciind că acesta cuprinde în totalitate astfel de critici considerent pentru care Curtea va califica această excepţie ca fiind una care se referă la inadmisibilitatea în întregime a căii extraordinare de atac, cu atât mai mult cu cât şi instanţa din oficiu a invocat o astfel de excepţie însă numai parţial, excepţie care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:

În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate.”

Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanţa astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat şi reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speţă, apelul.

Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanţei de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenta nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanţă de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.

Deşi formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 9 C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează şi motive de netemeinicie a hotărârii atacate.

Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel, memoriul de recurs conţine şi motive de netemeinicie, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare a probaţiunii administrate în cauză, respectiv a raportului de expertiză topografică. Se constată, aşadar, de către Curte că, în cauză, îşi găseşte incidenţă excepţia inadmisibilităţii acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepţie fundamentată pe împrejurarea că, motivele de recurs conţin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluţiei istoricului cauzei, ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, etc., singurul eventual motiv de nelegalitate conţinut în memoriul de recurs, şi care s-ar putea circumscrie punctului 9 al art. 304 C.pr.civ., fiind cel referitor la nesocotirea de către instanţa de apel a dreptului de folosinţă a pârâtei opozabil reclamanţilor intimaţi şi a caracterelor juridice ale acestuia.

Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 şi 11 ale art. 304 C.pr.civ., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr.

219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.

În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Aşa fiind, Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu este fondată, iar de către reclamanţii intimaţi prin întâmpinare este parţial fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecinţa neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

Referitor la motivul de nelegalitate invocat prin memoriul de recurs şi care se circumscrie prevederilor art.304 pct.9 C.pr.civ. Curtea constată că acesta este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 203/07.02.2001 a Judecătoriei Dej, pronunţată în dosarul nr..../2000 rămasă definitiva prin respingerea ca neavenit a apelului intervenientelor O.E. şi O.P., prin decizia civilă nr. 1075/A/20.06.2001 a Tribunalului Cluj, dosar nr. .../2001 şi irevocabilă, prin anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta Primăria municipiului Dej, prin decizia civilă nr. 2162/11.10.2001, dosar nr. .../2001 al Curţii de Apel Cluj, printre altele, s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate a pârâtei S.C. N. S.R.L. asupra construcţiilor înstrăinate şi descrise, de sub nr.top noi 2110/1/1/1, 2110/1/1/5 - 9, 2110/1/1/11, în cotă de 1/1 parte, a dreptului de folosinţă asupra terenului pe durata existenţei construcţiilor, precum şi dreptul de proprietate asupra terenului în cotă de 1/1 parte în favoarea Statului Român. Totodată, s-a respins cererea de intervenţie în interesul pârâtei Primăria mun. Dej pentru Statul Român, formulată de intervenientele O.E. şi O.P.. Pe terenul cu nr.top nou 2110/1/1/8 în suprafaţa de 879 mp s-a constatat că există o remiză îngrăşăminte chimice, platformă betonată şi depozit subteran de carburanţi.

În baza acestei hotărâri judecătoreşti pârâta S.C. N. S.R.L si-a întabulat dreptul de proprietate asupra construcţiei constând în remiză îngrăşăminte chimice, platformă betonată şi depozit subteran de carburanţi, precum şi dreptul de folosinţă asupra terenului cu suprafaţa de 879 mp aflat în proprietatea Statului Român în CF nr.52738 Dej, provenită din conversia de pe hârtie a CF.17391 Dej.

Prin Dispoziţia nr. 305/13.05.2002 emisă de Primarul municipiului Dej, numitelor O.E. şi O.P., antecesoarele reclamanţilor, li s-a restituit în natură imobilul preluat în mod abuziv de către Statul Român, situat în Dej, str. V., identificat în CF nr.17388 Dej, nr.top. 2110/1/1/12/2, în suprafaţă de 5200 mp, valabilitatea acestei dispoziţii fiind aparent cenzurată de către instanţele de judecată, ca urmare a acţiunii promovate de SC N. SRL, acţiune prin care s-a solicitat anularea acestei dispoziţii, precum şi a dispoziţiei nr. 142/05.04.2002, respectiv anularea încheierilor de întabulare nr. 1448/2002 şi 2097/2002, prin care s-a dispus întabularea lui O.E. şi P. în cartea funciară nr. 17604 Dej.

La art. 2 din dispoziţie se menţionează că „întrucât asupra terenului restituit există dreptul de folosinţă în favoarea SC N. SRL Gherla, urmează ca această sarcină să fie radiată ulterior de către beneficiarii prezentei dispoziţii”.

În baza acestei dispoziţii antecesoarele reclamanţilor, O.E. şi O.P., şi-au întabulat în CF nr.54062 Dej provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.17604 Dej, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5200 mp, cu nr.top. nou 2110/1/1/12/2, provenit din dezmembrarea nr.top. iniţial 2110/1/1/12. În partea a III a acestei cărţi funciare este înscris dreptul de folosinţă asupra terenului în favoarea pârâtei SC N. SRL.

Prin sentinţa civilă nr. 244/14.03.2003, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. .../2002, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de SC N. SRL, prin decizia civilă nr. 107/20.06.2003, dosar nr. .../2003 al Curţii de Apel Cluj şi irevocabilă, prin respingerea recursului declarat de SC N. SRL de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. .../1/12003, s-a respins acţiunea formulată de SC N. SRL, care avea ca obiect, printre alte solicitări, şi anularea dispoziţiei nr. 305/13.05.2002, ca urmare a faptului că SC N. SRL nu avea calitatea procesuală activă pentru a putea solicita anularea acestei dispoziţii.

În consecinţă, dispoziţia prin care reclamanţilor li s-a restituit la Legea nr. 10/2001 în natură terenul mai sus arătat - chiar dacă această restituire viza un teren ocupat de construcţiile aparţinând recurentei - nu este opozabilă pârâtei recurente, în schimb, hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit în favoarea recurentei un drept de folosinţă asupra terenului asupra căruia sunt amplasate construcţiile aparţinând recurentei este opozabilă reclamanţilor în calitatea lor de succesori ai defunctelor O.E. şi O.P., care au avut calitatea de interveniente accesorii în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 203/2001, ele intervenind în proces în favoarea pârâtei Primăria municipiului Dej, care reprezenta în respectivul litigiu Statul Român.

În raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de exp.ing. N.M.P., precum şi în răspunsul expertului la obiecţiunile pârâtei s-a concluzionat că imobilul în litigiu este situat în mun. Dej, str. C. nr.., jud. Cluj, are suprafaţa de 5200 mp şi este folosit de pârâta S.C. N. S.R.L. În urma consultării planurilor şi cărţilor funciare aferente s-a constatat că imobilul se identifică şi se regăseşte ca suprafaţă pe trei numere topografice: nr.top. 2110/1/1/13/2, cu suprafaţa de 5200 mp din CF nr.17604 Dej convertit în CF nr.54062, parţial pe nr.top.2110/1/1/12/2, cu suprafaţa de 5200 mp din CF nr.17604 Dej convertit în CF nr.54062, parţial pe nr.top. 2110/1/1/8, cu suprafaţa de 879 mp din CF nr.52738 Dej provenit din conversia de pe hârtie a CF nr.17391, imobil care se întinde inclusiv peste depozitul de carburanţi înscris în CF nr.52738 Dej. Acest depozit este dezafectat, iar fizic are caracter provizoriu, demontabil.

Pe terenul în suprafaţă de 5200 mp nu există construcţii supraterane. Deasupra zonei aferente depozitului dezafectat s-au reperat 4 zone de alimentare, consolidate cu cărămidă în subteran şi o pompă dezafectată lângă remiză şi platforma betonată. Expertul a aproximat o suprafaţă de 426 mp ca fiind aferentă depozitului şi suprapunându-se peste cei 5200 mp de teren.

Dreptul de superficie este un dezmembrământ al dreptului de proprietate care nu a fost reglementat de vechiul Cod Civil, in vigoare la data introducerii prezentei acţiuni civile.

Dreptul de superficie este definit în literatura juridică ca un drept real imobiliar care constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană, denumită superficiar, asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări care se află pe o suprafaţă de teren ce aparţine unei alte persoane, teren asupra căruia superficiarul va avea un drept de folosinţă (C.Bârsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Hamangiu, 2008).

În cazul dreptului de superficie, suntem în prezenţa a unei suprapuneri a două drepturi de proprietate ce aparţin la doi proprietari diferiţi: dreptul proprietarului asupra terenului şi dreptul de proprietate al superficiarului asupra construcţiilor, plantaţiilor şi altor lucruri pe care el le-a făcut pe acel teren, la care se adaugă un element în plus: dreptul superficiarului de a folosi terenul proprietatea altuia, pe baza căruia el a construit, a plantat sau a efectuat o anumită construcţie, plantaţie sau lucrare proprietatea lui.

Netăgăduit, dreptul de superficie dezmembrează proprietatea asupra terenului, pentru ca atributul folosinţei acestuia trece la superficiar.

Posesia şi folosinţa terenului, pe care se află construcţia, se exercită în strânsă legătură şi în limitele necesare exercitării dreptului de proprietate care intră în alcătuirea dreptului de superficie.

Superficiarul are un drept de dispoziţie material asupra terenului care constă în posibilitatea de a dispune de substanţa terenului numai în vederea folosirii construcţiei.

Din cele expuse anterior rezultă că dreptul de superficie are următoarele caractere juridice:

a) este un drept real imobiliar, dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui teren. Întinderea dezmembrării este diferită, în funcţie de circumstanţe. Sub aspect juridic, această dezmembrare vizează întotdeauna folosinţa şi, în mod limitat, posesia şi dispoziţia supra terenului. Sub aspect material însă, întinderea exercitării acestor prerogative este diferită. Ele pot fi exercitate numai asupra solului sau numai asupra subsolului sau atât asupra solului, cât şi a subsolului, asupra integralităţii acestora sau asupra unei părţi din acestea. In momentul în care construcţia, plantaţia sau altă lucrare este realizată pe sol sau în subsol, dreptul de superficie apare ca rezultat al suprapunerii dreptului de proprietate asupra terenului cu dreptul de proprietate asupra construcţiei, plantaţiei sau lucrării.

b) este considerat un drept perpetuu, care durează atâta timp cât există construcţia sau lucrarea ce se află pe terenul proprietatea altei persoane, fără a putea fi stins prin neuz

c) este un drept imprescriptibil, caracter ce derivă din perpetuitatea sa.

Raportat la aceste argumente de drept dreptul de superficie invocat de pârâta

recurentă nu mai subzistă cu privire la întreaga suprafaţă de teren de 5200 mp aflat în proprietatea reclamanţilor intimaţi întrucât asupra terenului nu mai există nicio construcţie supraterană. Cu toate acestea, acest drept subzistă cu privire la construcţia subterană, respectiv la depozitul de carburanţi, tocmai datorită caracterului perpetuu al acestui drept şi care nu poate fi stins prin neuz, durând atâta timp cât există construcţia.

Împrejurarea că această construcţie subterană are un caracter provizoriu, demontabil şi este dezafectată, chiar necontestată de pârâta, nu este de natură să ducă la concluzia că depozitul de carburant nu mai există în prezent motiv pentru care dreptul de folosinţă al pârâtei asupra porţiunii de teren aferentă acestuia, opozabil pe deplin reclamanţilor, se află în fiinţă pe durata de existenţă a construcţiei. Perpetuitatea dreptului de proprietate al pârâtei asupra construcţiei subterane determină perpetuitatea dreptului de superficie în ansamblul său asupra terenului aferent acesteia, respectiv asupra suprafeţei de teren minim necesară pentru folosinţa acestui depozit, de 426 mp, ce face parte din nr. top. 2110/1/1/12/2, în suprafaţă totală de 5.200 mp teren, conform Anexei 3 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. N.M.P. şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

În consecinţă, prevederile art.351 şi art.36 alin.3 din Legea nr.7/1996 nu sunt îndeplinite decât pentru dreptul de folosinţă înscris în favoarea pârâtei S.C. N. S.R.L asupra terenului în suprafaţă de 4.774 mp. din CF nr. 17604 Dej, nr. top. 2110/1/1/12/2 conform Anexei nr. 3 din acelaşi raport de expertiză tehnică judiciară care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Apărarea reclamanţilor referitoare la faptul că pârâta ignoră prevederile art. 6 alin. 1 şi art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 referitoare la restituirea terenului în natură, în starea în care s-a aflat la data cererii de restituire şi liber de orice sarcini nu poate fi reţinută de Curte deoarece, pe de-o parte reclamanţii nu au atacat legalitatea Dispoziţiei nr.305/13.05.2012 emisă de Primarul mun. Dej în procedura jurisdicţională specială reglementată de acest act normativ, iar pe de altă parte, Sentinţa civilă nr. 203/07.02.2001 a Judecătoriei Dej, pronunţată în dosarul nr.2361/2000, prin care s-a dispus înscrierea dreptului de folosinţă a pârâtei asupra terenului cu nr.top.nou 2110/1/1/8 în suprafaţă de 879 mp este opozabilă atât reclamanţilor cât şi emitentului dispoziţiei care a indicat la art.2 din aceasta că, asupra terenului restituit există dreptul de folosinţă în favoarea SC N. SRL Gherla.

Pentru aceste considerente de drept, Curtea constată că în speţă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.304 pct.9 C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 şi alin.3 C.pr.civ. va admite în parte recursul declarat de pârâta S.C. N. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 562 din 07.11.2013 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. .../219/2008, pe care o modifică în parte, în sensul că, în temeiul art.296 C.pr.civ. va admite în parte apelul declarat de pârâta S.C. N. S.R.L., în contra sentinţei civile nr. 1.175/04.10.2012 a Judecătoriei Dej, pronunţată în dosarul civil nr. .../219/2008, pe care o schimbă în parte, după cum urmează:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii D.N., B.I., în calitate de moştenitori ai lui O.E., O.S., O.S.E. şi O.L., în calitate de moştenitori ai lui O.P., în contradictoriu cu pârâta S.C. N. S.R.L. şi, în consecinţă:

Dispune radierea dreptului de folosinţă de sub C.1 din CF nr. 17604 Dej, nr. top. 2110/1/1/12/2, înscris în favoarea pârâtei S.C. N. S.R.L., doar cu privire la terenul în suprafaţă de 4.774 mp., conform Anexei nr. 3 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. N.M.P., şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Menţine dreptul de folosinţă de sub C.1 din CF nr. 17604 Dej, înscris în favoarea pârâtei S.C. N. S.R.L., asupra terenului în suprafaţă de 426 mp., ce face parte din nr. top. 2110/1/1/12/2, în suprafaţă totală de 5.200 mp teren, conform Anexei 3 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. N.M.P., şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, terenul de 426 mp. fiind aferent şi afectat de depozitul subteran de carburanţi.

Menţine dispoziţiile din sentinţa nr. 1175/2012 a Judecătoriei Dej privitoare la: radierea notării efectuate în CF a aceluiaşi imobil sub B 3, relativ la acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dej sub nr. 1800/2002, obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumei de 1.736 lei cheltuieli de judecată.

Înlătură dispoziţia din decizia nr. 562/2013 a Tribunalului Cluj referitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 1.860 lei cheltuieli de judecată în apel, în favoarea reclamanţilor.

În conformitate cu prevederile art.316 coroborat cu art.274 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga intimaţii reclamanţi D.N. şi B.I., în calitate de moştenitori ai lui O.E.,

O.S., O.L., O.S.E., în calitate de moştenitori ai lui O.P., să plătească recurentei suma de 3.268,6 lei, cheltuieli de judecată în recurs şi în apel reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert şi onorariul avocaţial dovedit prin chitanţele de plată anexată la f.23, 40, 99, 155 din dosar de apel şi f.5, 7, 24 din dosarul de recurs.

← Rectificare de carte funciară. Solicitare de modificare a...		Plângere încheiere carte funciară. Sechestru asigurator... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Plângere împotriva încheierii registratorului de la biroul de carte funciară. Neurmarea cererii de reexaminare. Respingere Plângere împotriva încheierii de carte funciară prin care dispus îndreptarea erorii materiale dintr-o altă încheiere de carte funciară. Respingere Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Plângere încheiere carte funciară. Sechestru asigurator instituit în procesul penal pentru prevenirea stării de insolvablitate a debitorului. Admitere Rectificare de carte funciară. Solicitare de modificare a suprafeţei construcţiei intabulate, Rectificare de carte funciară. Solicitarea majorării suprafeţei Competenţă. Personal silvic contractual. Acţiune în anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă Competenţă. Constatarea nulităţii absolute a clauzei privind comisionul de risc. Competenţa Tribunalului Specializat