Acţiune în grăniţuire. Stabilirea liniei de hotar în funcţie de picătura de apă a streşinii construcţiilor existente

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2015)

Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 34/R din 22 ianuarie 2015

Prin sentinţa civilă nr. 306/4.04.2013, pronunţată de Judecătoria Dragomireşti în dosarul nr..../224/2012 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii-pârâţi N.N. şi N.M., în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi I.V. sen., I.I. şi cu pârâţii I.V. jr. şi I.M., având ca obiect acţiune civilă în grăniţuire, obligaţia de „a face” şi acţiune în revendicare.

A fost stabilită linia despărţitoare dintre cele două proprietăţi pe aliniamentul 2-3-4-56-7-8-9 din Anexa grafică nr. 2 a Completării la Raportul de expertiză întocmit de ing. P.C., în funcţie de picătura de apă a streşinii construcţiilor existente, anexă la hotărâre.

Au fost obligaţi pârâţii să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de teren ocupată care aparţine reclamanţilor.

Au fost obligaţi pârâţii să-şi mute anexa gospodărească, ţinând cont de aliniamentul stabilit mai sus, iar în caz de refuz autorizează reclamanţii să o mute pe cheltuiala pârâţilor.

A fost admisă în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâţii I.V. sen. şi I.I. în contradictoriu cu pârâţii P.G.M. şi P.D., în sensul că:

S-a constatat că pârâţii au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune şi joncţiunea posesiilor pentru suprafaţa de 802 m.p. determinată de punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-1 din Anexa grafică nr. 2 a Completării la Raportul de expertiză întocmit de ing. P.C., teren care face parte din CF Dragomireşti 50154, nr. top. 3501/1/3/2 şi nr. top. 3500/1/3/3, conform concluziilor Raportului de expertiză întocmit de ing. P.C., anexă la hotărâre.

S-a dispus înscrierea în CF Dragomireşti 50154, nr. top. 3501/1/3/2 şi nr. top. 3500/1/3/3 a suprafeţei de 802 m.p. pe numele pârâţilor I.V. sen. şi I.I..

S-a respins cererea pârâţilor-reclamanţi de rectificare a CF Dragomireşti nr. 50188 cu privire la radierea suprafeţei de 20 m.p. de pe numele reclamanţilor şi repunerea în situaţia anterioară.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:

Art. 560 din NCC, care prevede că „proprietarii terenurilor învecinate sunt obligaţi să contribuie la grăniţuire prin reconstituirea hotarului şi fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta”.

Spre deosebire de Codul Civil din 1865, care se referea la obligaţia de grăniţuire în titlul dedicat servituţilor, Noul cod civil o reglementează în cadrul dreptului de proprietate, constituind o limitare a acestuia.

Pentru stabilirea liniei dintre cele două proprietăţi s-au administrat probe testimoniale, fiind audiaţi şase martori, patru martori cu ocazia deplasării instanţei pentru cercetare la faţa locului, s-a ţinut cont de înscrisurile de la dosar, respectiv extrase CF, adeverinţe, de concluziile din Raportul de expertiză şi Completarea la Raportul de expertiză, precum şi de explicaţiile date la faţa locului de către expertul topograf P.C., care a propus două variante pentru linia despărţitoare, inclusiv de înscrisurile din dosarul ataşat nr. .../224/2010 prin care reclamanţii N.N. şi N.M. şi-au înscris dreptul de proprietate prin uzucapiune: suprafaţa de 324 m.p. în CF nr. 50154, nr. top. 3501/1/3/1 şi suprafaţa de 459 m.p. în CF nr. 50155, nr. top. 3500/1/3/2.

Cu privire la modalitatea concretă de stabilire a liniei despărţitoare, instanţa constată că reclamanţii au solicitat ca aceasta să fie stabilită conform Anexei grafice nr. 2, susţinută de concluziile expertului de la punctul 7.5 din Raportul de expertiză, respectiv după picătura de apă a streaşinei casei reclamanţilor, care cuprinde porţiunea de teren betonat de către reclamanţi pe lângă peretele casei, cu o lăţime de 30 - 50 cm., aproximativ cât lăţimea streşinii.

Pârâţii-reclamanţi solicită admiterea acţiunii reclamanţilor-paraţi în sensul de a se stabili linia de hotar dintre proprietatea acestora si a reclamanţilor-paraţi N., conform anexei grafice nr. 1 din completarea raportului de expertiza, pe punctele 2-3-4-5-6-7-8-9, în funcţie de zidurile construcţiilor existente, conform declaraţiilor martorilor audiaţi la fata locului, considerând că linia de mejda este peretele nordic al casei cu nr. adm 12, conform împărţelii frăţeşti făcute de bunicul pârâtului - reclamant.

În doctrină se prevede că la compararea titlurilor părţilor, se dă prioritate părţii care şi-a stabilit mai întâi dreptul de proprietate.

Ambele titluri provin de la acelaşi autor, respectiv sunt aceiaşi proprietari tabulari vechi, P.G.M. şi P.D., de la care au cumpărat părinţii părţilor în litigiu, care au fost fraţi, însă dacă una din părţi a efectuat mai întâi formalităţile de publicitate imobiliară se va da câştig de cauză părţii care a şi-a înscris mai întâi titlul, potrivit principiului qui prior tempore, potior iure.

Din Concluziile raportului de expertiză, de la punctul 7.4, rezultă că, după părerea expertului, linia de mejdă dintre proprietăţi se găseşte pe aliniamentul punctelor 4-1 din anexa grafica nr 2, cu argumentele că în această modalitate se respectă frontul la stradă determinat în documentaţia cadastrala nr 3053/2010 şi se respectată picătura de apă a streşinii casei cu nr 12.

Domnul expert concluzionează că nu se poate face grăniţuire în funcţie de suprafaţa intabulata de reclamanţi datorita faptului ca parte din aceasta suprafaţa se găseşte in folosinţa vecinului F. I., respectiv dincolo de gardul de pe aliniamentul 3-4.

Dintre martorii audiaţi, martorul F. I. a arătat că nu poate preciza exact linia despărţitoare dintre proprietăţi, deoarece, fiind „teren frăţesc” între acestea nu a existat gard, însă bănuieşte că placa din beton care porneşte de lângă fundaţia casei reclamanţilor, lată de aproximativ 20 cm, a constituit linia despărţitoare dintre proprietăţi. Însă apoi a revenit şi a arătat că nu ştie dacă acea bordură sau placă din beton care este lângă casa reclamanţilor constituie linia despărţitoare.

De asemenea, în declaraţia dată de acesta la faţa locului (f. 109) a arătat că până în urmă cu 5 ani, de la coltul casei reclamanţilor, până la locul de acces la fântână a existat un gard din

scândură, timp de aproximativ 20 de ani, care a fost demolat şi a arătat că acea colejnă de lemne a fost construită în urmă cu 6-7 ani.

Martora P.I., vecină cu terenurile în litigiu a arătat că locuieşte acolo de peste 40 de ani, însă nu ştie exact care este linia despărţitoare dintre proprietăţi, ci doar că această linie este dreaptă şi nu sinuoasă, sau frântă.

În declaraţia dată la faţa locului (f. 110), a arătat că nu ştie exact când a fost amplasată colejna de lemne, însă la acea dată reclamanţii se aflau la Craiova şi a venit cumnatul lor, B. I., care a reproşat familiei I. că a amplasat colejna de lemne în acel loc. Este evident că, chiar dacă nu s-a putut stabili cu exactitate când a fost amplasată colejna (înainte, sau după ce reclamanţii şi-au înscris dreptul de proprietate în CF), discuţii contradictorii au existat încă de la ridicarea acesteia.

Instanţa a apreciat declaraţia martorei, care a arătat că este vecină şi cu reclamanţii şi cu pârâţii şi că se înţelege bine şi cu unii şi cu ceilalţi, ca fiind una sinceră, sens în care a ţinut cont de aceasta.

Nici martorul Z. I. nu a ştiut unde anume este linia despărţitoare dintre proprietăţi.

Martorul propus de reclamanţi, C.G. a arătat în declaraţie că înţelegerea dintre cei doi fraţi a fost ca linia despărţitoare să fie dată de „picătura streaşinii” ( f. 112).

Văzând dispoziţiile art. 611 NCC, care prevăd că proprietarul este obligat să-şi facă streaşina casei sale astfel încât apele provenind din ploi să nu se scurgă pe terenul învecinat şi disp. art. 612 NCC care prevăd că distanta minimă faţă de linia de hotar a unei construcţii este de 60 cm, instanţa a apreciat că linia despărţitoare trebuie să respecte „picătura streaşinii” pentru că în cazul în care linia despărţitoare ar fi dată de peretele casei reclamanţilor, aceştia nu ar mai putea executa lucrări de întreţinere la faţadă, respectiv să-l zugrăvească, sau să-l tencuiască.

Este adevărat că casa reclamanţilor a fost edificată înainte de 1989, probabil fără autorizaţie de construire, însă distanţa legală dintre construcţii de 60 cm exista şi în vechea prevedere, la momentul edificării casei.

Oricum, suprafaţa de teren disputată de cei doi este foarte restrânsă, de aproximativ 20 m.p., pe sub picătura streaşinii reclamanţilor şi are o valoare economică foarte redusă.

Celelalte cereri ale reclamanţilor prin care au solicitat obligarea pârâţilor de a lăsa în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de teren ocupată care aparţine reclamanţilor şi obligarea pârâţilor să-şi mute anexa gospodărească, în funcţie de aliniamentul stabilit mai sus au caracter subsecvent primei cereri.

În varianta din Anexa grafică nr. 2 din expertiza întocmită de dl ing. P.C., în care linia de mejdă ar fi determinată de punctele 2-3-4-5-6-7-8-9 ar rezulta că pârâţii-reclamanţi ocupă o suprafaţă de aproximativ 20 m.p. din terenul cu privire la care reclamanţii şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, ceea ce implică o revendicare din partea acestora.

Art. 565 NCC, care este în cadrul secţiunii privind „Apărarea dreptului de proprietate” din Noul Cod Civil prevede că în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. Reclamanţii şi-au dovedit dreptul de proprietate cu extrasul CF nr. 50188 de la f. 4 din dosar, din care rezultă că sunt înscrişi cu suprafaţa de 783 m.p.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa a admis şi acest capăt de cerere.

Cu privire la capătul de cerere privind desfiinţarea construcţiei care se află pe traseul dintre proprietăţi, instanţa a constatat că, chiar pârâţii-reclamanţi au recunoscut că acea anexă pentru lemne nu are fundaţie şi nu are caracter definitiv, iar din concluziile domnului expert P.C. se desprinde acelaşi lucru: că anexa gospodărească poate fi mutată în aşa fel încât să respecte picătura streaşinii, astfel că instanţa a admis şi acest capăt de cerere.

Cu privire la cererea reconvenţională:

Faţă de aprecierea reclamanţilor că pârâţii-reclamanţi nu au dovedit faptul că au folosit terenul sub nume de proprietari deoarece nu au depus la dosar adeverinţă de la registrul agricol al Oraşului Dragomireşti pentru a se vedea ce suprafaţă de teren au folosit aceştia în mod public şi sub nume de proprietari, instanţa a considerat că expresia „sub nume de proprietari” semnifică aparenţa de proprietate în cadrul comunităţii în care trăiesc aceştia, faptul că dreptul lor de proprietate nu este contestat de nimeni. Probarea acestei aparenţe de proprietate se poate face cu orice mijloc de probă, inclusiv cu martori şi prezumţii.

În cazul de faţă, chiar reclamanţii au recunoscut că pârâţii sunt proprietari ai terenului învecinat, pentru că altfel nu i-ar fi chemat în judecată pentru grăniţuirea proprietăţilor lor. În plus, din planul de amplasament şi delimitare întocmit de ing. T.N. de la f. 3 din dos. ataşat nr.

.. ./224/2010 rezultă că aceştia sunt recunoscuţi ca proprietari ai terenului cu care se învecinează reclamanţii.

Martorul T.G., în vârstă de 79 de ani, fiind audiat cu privire la uzucapiune (f. 68), a arătat că pârâtul deţine terenul de la tatăl lui care 1-a folosit de când se ştie el, după primul război mondial, arătând că tatăl pârâtului 1-a folosit şi în anul 1945 când a lucrat împreună cu el.

Martorul a arătat că pârâţii-reconvenţionali nu au avut litigii în legătură cu folosinţa sau proprietatea terenului.

Şi martorul Z. I. a arătat că posesia începută de antecesorii pârâţilor-reclamanţi a fost în perioada celui de-al doilea război mondial, ceea ce ne duce la concluzia că în speţă ar fi aplicabile disp. Vechiului Cod Civil cu privire la momentul începerii posesiei pârâţilor şi joncţiunea posesiilor.

Art.1846 C.civ. stabileşte că „orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru”, iar art. 1847 C.civ. precizează că „ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar...” .

Cu privire la joncţiunea posesiilor, art. 1860 C. Civil prevede că orice posesor posterior are facultatea de a uni posesiunea sa cu a autorului său.

În speţă, atât părinţii reclamantului, cât şi reclamantul şi soţia acestuia au exercitat asupra terenului o posesie utilă, întrunind condiţiile prevăzute de articolul de mai sus.

Art. 20 din legea 7/1996 arată că „dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-a constituit sau s-au transmis în mod valabil”.

Faţă de cele reţinute şi văzând dispoziţiile art.1846, 1847 şi urm. C.civ., Decretul -Lege nr 115/1938 şi Legea 7/1996, instanţa a admis în parte cererea reconvenţională, conform dispozitivului sentinţei şi a dispus înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară asupra terenului identificat de dl ing. P.C..

Cu privire la cererea pârâţilor-reclamanţi de rectificare a CF Dragomireşti nr. 50188 cu privire la radierea suprafeţei de 20 m.p. de pe numele reclamanţilor şi repunerea în situaţia anterioară pe vechii proprietari tabulari, instanţa a constatat că, pe de o parte, aceştia n-ar avea interesul să solicite înscrierea dreptului de proprietate pe vechii proprietari tabulari, iar pe de altă parte, admiţându-se acţiunea principală, pe baza ansamblului probator administrat în cauză şi a considerentelor expuse mai sus, consecinţa a fost respingerea acestui capăt de cerere.

Pârâţii-reclamanţi nu au indicat şi nici instanţa nu a găsit vreun motiv legal pentru care să dispună în sensul cerut de aceştia deoarece niciunul din cele patru puncte ale art. 34 din Legea nr. 7/1996 nu poate fi regăsit în speţa de faţă.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de fiecare dintre părţi, aşa cum s-a arătat mai sus, în cadrul acţiunii în grăniţuire fiecare parte are atât calitate de reclamant, cât şi de pârât, astfel că sarcina probei revine ambelor părţi şi fiecare dintre părţi are interesul să se stabilească în mod corect linia despărţitoare dintre proprietăţile lor. În plus, pârâţii nu s-au opus

la stabilirea liniei despărţitoare, astfel că, potrivit art. 275 nu au putut fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la cheltuielile solicitate de pârâţii-reconvenţionali pentru constatarea dobândirii dreptului lor de proprietate prin uzucapiune, instanţa a considerat că reclamanţii nu pot fi obligaţi la cheltuielile făcute de aceştia cu înscrierea dreptului lor de proprietate în cartea funciară deoarece acest capăt de cerere s-a judecat în contradictoriu cu pârâţii P.G.M. şi P.D., iar nu în contradictoriu cu reclamanţii N..

În consecinţă, instanţa a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 237/A/31.10.2013 a Tribunalului Maramureş au fost admise apelurile declarate de reclamanţii Nocolescu Nicolae şi N. Marina şi de către pârâţii I.V. senior, I.I., I.V. junior şi I.M. împotriva sentinţei civile nr. 306/4.04.2013 pronunţată de Judecătoria Dragomireşti, care a fost anulată, iar cauza reţinută spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 426/30.10.2014 a Tribunalului Maramureş a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamanţii N.N. şi N.M., în contradictoriu cu pârâţii I.V. sen. şi I.I., Maramureş, I.V. jr. şi I.M..

A fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de către pârâţii reclamanţi I.V. sen. şi I.I., în contradictoriu cu reclamanţii pârâţi N.N. şi N.M., şi cu pârâţii P.G.M. şi P.D..

S-a constatat că pârâţii reclamanţi I.V. sen. şi I.I. au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafaţă de 802 mp, determinat de punctele 1-2-3-4-5-67-8-9-10-1 din Anexa grafică nr. 2 a Completării la Raportul de expertiză întocmite în martie 2013 de ing. P.C., identificat în CF nr. 50155 Dragomireşti, număr topografic 3500/1/3/1 şi în CF nr. 50154 Dragomireşti, număr topografic 3501/1/3/2/1 conform planului de amplasament şi delimitare anexat completării la Raportul de expertiză întocmite în iulie 2014 de ing. P.C..

S-a dispus înscrierea în cartea funciară în favoarea pârâţilor reclamanţi I.V. sen. şi I.I., a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 802 mp identificat în CF nr. 50155 Dragomireşti, număr topografic 3500/1/3/1 şi în CF nr. 50154 Dragomireşti, număr topografic 3501/1/3/2/1 conform planului de amplasament şi delimitare anexat completării la Raportul de expertiză întocmite în iulie 2014 de ing. P.C., cu titlu de drept dobândit prin uzucapiune.

S-a stabilit linia de hotar dintre terenul aflat în proprietatea reclamanţilor N.N. şi N.M., înscris în CF nr. 50188 Dragomireşti, număr cadastral 50188, cu suprafaţa de 783 mp şi terenul aflat în proprietatea pârâţilor reclamanţi I.V. sen. şi I.I., în suprafaţă de 802 mp identificat în CF nr. 50155 Dragomireşti, număr topografic 3500/1/3/1 şi în CF nr. 50154 Dragomireşti, număr topografic 3501/1/3/2/1 conform planului de amplasament şi delimitare anexat completării la Raportul de expertiză întocmit în iulie 2014 de ing. P.C., pe aliniamentul punctelor 2-3-4-5-6-7-8-9 din Anexa grafică nr. 2 a Completării la Raportul de expertiză întocmite în cauză în martie 2013 de către ing. P.C., în funcţie de picătura de apă a streşinii construcţiilor existente.

Au fost obligaţi pârâţii I.V. sen., I.I., I.V. jr. şi I.M., să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă reclamanţilor N.N. şi N.M., suprafaţa de teren ocupată şi care depăşeşte linia de hotar descrisă de punctele 2-3-4-5-6-7-8-9 din Anexa grafică nr. 2 a Completării la Raportul de expertiză întocmite în cauză în martie 2013 de către ing. P.C..

Au fost obligaţi pârâţii reclamanţi I.V. sen. şi I.I. să mute anexa gospodărească, ţinând cont de aliniamentul stabilit mai sus, iar în caz de refuz autorizează pe reclamanţii N.N. şi N.M. să o mute pe cheltuiala pârâţilor.

A fost respins capătul de cerere vizând obligarea pârâţilor I.V. jr. şi I.M. să mute anexa gospodărească, ca neîntemeiat.

A fost admis în parte capătul de cerere formulat de către pârâţii reclamanţi I.V. sen. şi I.I. având ca obiect rectificare a CF Dragomireşti nr. 50188 în sensul radierii suprafeţei de teren aflate în proprietatea reclamanţilor pârâţi N.N. şi N., care se suprapune cu terenul identificat în CF nr. 50155 Dragomireşti, număr topografic 3500/1/3/1 şi în CF nr. 50154 Dragomireşti,

număr topografic 3501/1/3/2/1 conform planului de amplasament şi delimitare anexat completării la Raportul de expertiză întocmite în iulie 2014 de ing. P.C..

Au fost obligaţi în solidar pârâţii I.V. sen., I.I., I.V. jr. şi I.M., la plata în favoarea reclamanţilor N.N. şi N.M. a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:

Problema litigioasă vizează stabilirea liniei de hotar dintre terenurile învecinate ce aparţin reclamanţilor N.N. şi N.M., pe de o parte, şi pârâţilor I.V. sen. şi I.I., pe de altă parte.

Ambele terenuri au aparţinut defunctului I. D. şi soţiei sale I. M., fiind dobândite în anii 1933, 1939 prin contracte de vânzare cumpărare constatate prin înscrisuri sub semnătură privată, după care o parte a terenului a fost cedat către fiul acestora, I. D., tatăl pârâtului reclamant I. V., iar o altă parte a terenului a fost cedată fiicei I. I. (după căsătorie F.), mama reclamantei N.M. (filele 113-115).

Terenul ce aparţine reclamanţilor este înscris în CF nr. 50188 Dragomireşti, număr cadastral 50188, cu suprafaţa de 783 mp, în baza sentinţei civile nr. 627/224/2010 a Judecătoriei Dragomireşti, care ţine loc de contract de vânzare cumpărare încheiat între F.I. (fostă I.), şi reclamanţii din prezenta cauză, reţinându-se că promitenta vânzătoare a fost proprietara extratabulată a imobilului.

Prin cererea reconvenţională pârâţii reclamanţi au solicitat inclusiv constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului pe care îl deţin, prin uzucapiune, ca urmare a joncţiunii posesiilor cu posesia exercitată de autorii lor, iar cu privire la această solicitare reclamanţii pârâţi nu se opun.

Cu privire la modalitatea concretă de stabilire a liniei despărţitoare, instanţa a constatat că reclamanţii au solicitat ca aceasta să fie stabilită conform Anexei grafice nr. 2, susţinută de concluziile expertului de la punctul 7.5 din Raportul de expertiză întocmit în cauză, în linie dreaptă, motivat de faptul că se respectă picătura de apă a streşinii casei reclamanţilor, cuprinde placa de beton de pe lângă peretele casei, cu o lăţime de 30 - 50 cm., şi corespunde propunerii expertului de grăniţuire.

Pârâţii-reclamanţi au fost de acord cu admiterea acţiunii reclamanţilor pârâţi în sensul de a se stabili linia de hotar conform anexei grafice nr. 1 din completarea raportului de expertiza, pe punctele 2-3-4-5-6-7-8-9, în funcţie de zidurile construcţiilor existente, considerând că linia de mejda este peretele nordic al casei cu numărul administrativ 12, conform împărţelii frăţeşti făcute de bunicul pârâtului reclamant.

Deşi prin concluziile raportului de expertiză s-a apreciat că linia de hotar ar trebui stabilită pe aliniamentul punctelor 4 -1 din anexa grafică numărul 2, întrucât în acest fel se respectă frontul la stradă determinat în documentaţia cadastrală nr. 3053/2010, prin care reclamanţii şi-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, iar pe de altă parte se respectă picătura de apă a streşinii casei nr. 12, raportat la ansamblul probelor administrate în cauză se impune o altă soluţie (fila nr. 83 din dosarul primei instanţe).

Pe de o parte documentaţia cadastrală nr. 3053/2010 nu este corectă, după cum rezultă din acelaşi raport de expertiză, existând o translaţie a coordonatelor punctelor de contur ale parcelei cadastrale nr. 50188 înspre vest, impunându-se efectuarea unei documentaţii cadastrale de repoziţionare (fila 82 din dosarul primei instanţe), iar pe de altă parte, trebuie să se ţină seama de faptul că la un moment dat, întregul teren a fost folosit de către defunctul I. D., bunicul pârâtului reclamant I.V. şi al reclamantei N.M., că nu a existat o delimitare exactă a celor două parcele de teren folosite de părţi, că din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă faptul că a existat un gard despărţitor care însă pornea de la colţul casei reclamanţilor înspre fântâna care a fost folosită în comun până în urmă cu aproximativ 2-3 ani, deci fără a se respecta distanţa picăturilor din streşină (filele 66, 67),

Faţă de aceste considerente, tribunalul a apreciat că pentru rezolvarea definitivă a problemelor de vecinătate se impune stabilirea liniei de hotar astfel încât să fie respectată

distanţa picăturilor din streaşină atât pentru construcţiile reclamanţilor, ca aceştia să aibă acces la întreţinerea peretelui din spate al casei, cât şi al construcţiei cu destinaţia şură cu grajd ce aparţine pârâţilor reclamanţi, pe aliniamentul punctelor 2-3-4-5-6-7-8-9 din Anexa grafică nr. 2 a Completării la Raportul de expertiză întocmite în cauză în martie 2013 de către ing. P.C., în funcţie de picătura de apă a streşinii construcţiilor existente.

În ce priveşte cererea reconvenţională formulată de către pârâţii reclamanţi I.V. sen. şi I.I., în contradictoriu cu reclamanţii pârâţi N.N. şi N.M., şi cu pârâţii P.G.M. şi P.D., cu domiciliul necunoscut tribunalul a apreciat că este întemeiată în parte, cu privire la constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune doar asupra terenului în suprafaţă de 802 mp, determinat de punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-1 din Anexa grafică nr. 2 a Completării la Raportul de expertiză întocmite în martie 2013 de ing. P.C., identificat în CF nr. 50155 Dragomireşti, număr topografic 3500/1/3/1 şi în CF nr. 50154 Dragomireşti, număr topografic 3501/1/3/2/1 conform planului de amplasament şi delimitare anexat completării la Raportul de expertiză întocmite în iulie 2014 de ing. P.C..

Proprietarii tabulari ai terenului sunt numiţii P.G.M. şi P.D., însă din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză rezultă că pârâţii reclamanţi şi antecesorii pârâtului reclamant I.V. au folosit terenul sub nume de proprietar fără a fi tulburaţi în posesie.

Deşi martorii au arătat că nu a existat gard în spatele casei reclamanţilor şi că pârâţii au folosit terenul până în spatele casei, tribunalul nu a putut reţine că această posesie a vizat şi terenul de la fundaţia casei până la linia care descrie picăturile streşinii. Pe de altă parte reclamanţii nici nu aveau cum să folosească în mod permanent terenul din spatele casei decât atunci când era necesară întreţinerea zidului sau a acoperişului.

Cu privire la joncţiunea posesiilor, art. 1860 C. Civil prevede că orice posesor posterior are facultatea de a uni posesiunea sa cu a autorului său.

Faţă de cele reţinute, raportat la prevederile art.1846, 1847 şi următoarele din Codul civil, tribunalul a admis acest capăt de cerere conform dispozitivului, urmând a se admite şi capătul de cerere subsecvent vizând înscrierea dreptului de proprietate astfel dobândit în cartea funciară.

Reclamanţii au formulat şi un capăt de cerere având ca obiect revendicarea suprafeţei de teren folosite fără titlu de către pârâţi, or faţă de cele expuse mai sus, în temeiul art. 480 din codul civil pârâţii I.V. sen., 1.1., I.V. jr. şi I.M., au fost obligaţi să le lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă reclamanţilor N.N. şi N.M., suprafaţa de teren ocupată şi care depăşeşte linia de hotar descrisă de punctele 2-3-4-5-6-7-8-9 din Anexa grafică nr. 2 a Completării la Raportul de expertiză întocmite în cauză în martie 2013 de către ing. P.C..

În ce priveşte capătul de cerere vizând obligarea pârâţilor reclamanţi I.V. sen. şi 1.1. să mute anexa gospodărească (depozit pentru lemne), iar în caz de refuz autorizarea reclamanţilor să o mute pe cheltuiala pârâţilor reclamanţi, ţinând cont de aliniamentul stabilit mai sus, tribunalul a apreciat că este întemeiată deoarece pârâţii au construit extinderea acestei anexe în anul 2007, fără autorizaţie de construire şi fără a respecta distanţa picăturilor de streaşină faţă de casa ce aparţine reclamanţilor pârâţii. Această construcţie este şi demontabilă după cum se arată în raportul de expertiză menţionat, nu are fundaţie, iar pe de altă parte nu a existat acceptul reclamanţilor în acest sens, fiind aplicabile dispoziţiile art. 494 alin 2 din Codul civil, pârâţii fiind constructori de rea credinţă.

Acelaşi capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâţii I.V. jr. şi I.M. vizând obligarea acestora să mute anexa gospodărească, a fost respins ca neîntemeiat deoarece în cauză nu s-a dovedit calitatea lor de constructori.

Faţă de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, în care s-a arătat că faţă de planul de amplasament şi delimitare a terenului ce revine pârâţilor reclamanţi „suprafaţa şi forma parcelei cadastrale nr. 50188 din CF nr. 50188 Dragomireşti, cu suprafaţa înscrisă de 783 mp va suferi modificări, respectiv suprafaţa folosită va fi de 756 mp iar coordonatele corpului de proprietate înregistrate în baza de date a OCPI Maramureş vor fi modificate în baza sentinţei ce se va da”, tribunalul a admis în parte capătul de cerere formulat de către pârâţii reclamanţi I.V. sen. şi I.I. având ca obiect rectificare a CF Dragomireşti nr. 50188 în sensul radierii suprafeţei de teren aflate în proprietatea reclamanţilor pârâţi N.N. şi N.M., care se suprapune cu terenul identificat în CF nr. 50155 Dragomireşti, număr topografic 3500/1/3/1 şi în CF nr. 50154 Dragomireşti, număr topografic 3501/1/3/2/1 conform planului de amplasament şi delimitare anexat completării la Raportul de expertiză întocmite în iulie 2014 de ing. P.C.(filele 185-186).

Întrucât ambele cereri au fost admise în parte, pârâţii au fost obligaţi la plata parţială cheltuielilor de judecată proporţional culpei procesuale a acestora, în temeiul art. 276 din Codul de procedură civilă. Deşi reclamanţii au solicitat cheltuieli de judecată în valoare de 4000 lei, acestea fiind dovedite prin chitanţele aflat la dosar reprezentând onorarii de avocat, taxe judiciare de timbru, onorarii pentru expert şi bonuri fiscale pentru combustibilul necesar deplasării cu autoturismul la termenele de judecată în faţa primei instanţe şi în apel, tribunalul a admis parţial această cerere pentru suma de 2000 lei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reclamanţii şi pârâţii.

Reclamanţii au solicitat modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii şi în consecinţă, stabilirea liniei despărţitoare dintre proprietatea lor şi cea a pârâţilor, pârâţii să fie obligaţi să le sla se în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de 10 mp ocupată de aceştia, s fie obligaţi să îşi retragă construcţia provizorie de pe terenul proprietatea lor, potrivit liniei de hotar, iar în caz de refuz să fie ei autorizaţi să o mute pe cheltuiala pârâţilor.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 Cod proc. civ., fără ca recurenţii să arate care dintre motivele invocate se încadrează în aceste dispoziţii.

În motivarea recursului, recurenţii N. arată soluţia pronunţată de instanţa de fond, redând tot dispozitivul sentinţei civile nr. 306/4.04.2013 pronunţată de Judecătoria Dragomireşti, după care procedează la descrierea stării de fapt, respectiv arată faptul că ei sunt proprietarii tabulari ai imobilului înscris în CF 50188 Dragomireşti, titlul în baza căruia şi-au intabulat dreptul de proprietate şi faptul că prin întâmpinarea depusă, au solicitat respingerea cererii reconvenţionale formulate de pârât.

În continuarea declaraţiei de recurs, reclamanţii arată faptul că în cauză s-au administrat probe testimoniale, probe cu înscrisuri, cercetarea la faţa locului, planşe fotografice şi expertiză de specialitate, probe din care rezultă fără nici un dubiu că între proprietăţile lor a existat un gard de scândură, care a fost desfiinţat de pârâţi fără acordul lor, că aceştia au edificat o anexă provizorie fără fundaţie, ocupându-le suprafaţa de 10 mp, că pârâtul I.V. refuză să-şi retragă construcţia pe vechiul amplasament.

Apoi, recurenţii procedează la o analiză a raportului de expertiză efectuat în cauză şi a completării la raportul de expertiză şi arată că, fiind nemulţumiţi de soluţia instanţei d fond au declarat apel împotriva acesteia, că instanţa de apel, după ce admite apelurile formulate de ei şi pârâţi completează probaţiunea în cauză, dar, cu toate probele administrate şi în această fază procesuală, prin decizia pronunţată ignoră în totalitate dreptul lor de proprietate stabilit prin sentinţa civilă nr. 627/1.09.2010 pronunţată în dosarul nr. .../224/2010 a Judecătoriei Dragomireşti, sentinţă prin care se dispune înscrierea dreptului lor de proprietate conform planului de amplasament şi delimitare întocmit de expertul T.N., încălcând în acest fel aparenţa de autoritate de lucru judecat, chiar în condiţiile în care pârâţii nu au fost parte în acel dosar.

Pârâţii au solicitat în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza art. 312 alin. 1,3,5 Cod proc. civ., iar în subsidiar, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii în parte a acţiunii şi cererii reconvenţionale, în sensul de a se constata că pârâţii au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune pentru suprafaţa totală de 817 mp conform anexei grafice nr. 1 şi nr. 2 la completarea la raportul de expertiză întocmit de ing. P.C. G., să se dispună intabularea dreptului de proprietate al pârâţilor conform planului de dezmembrare din anexa grafică nr. 2 la completarea la raportul de expertiză, să se stabilească linia despărţitoare dintre proprietăţile lor anexa grafică nr. 1 la completarea la raportul de expertiză, iar celelalte capete de acţiune privind revendicarea, obligaţia de a muta anexa gospodărească şi de a plăti cheltuieli de judecată să fie respinse.

În legătură cu cererea principală din recurs, pârâţii redau soluţia pronunţată de instanţa de apel, descriu acţiunea în revendicare, iar în final arată că instanţa nu delimitează în concrete suprafaţa de teren ocupată şi suprafaţa de teren care se suprapune, astfel că a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, situaţie similară şi în ceea ce priveşte cererea de rectificare, cu consecinţa radierii din cartea funciară.

În motivarea cererii subsidiare din declaraţia de recurs, care a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 Cod proc. civ., pârâţii au arătat următoarele:

Recurenţii au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 Cod proc. civ., arătând că motivarea contradictorie a hotărârii se reflectă în faptul că instanţa apreciază că nu se poate reţine folosirea de către pârâţii I.V. senior şi I.I. a terenului de la fundaţia casei până la linia care descrie picătura streşinii, dar îi obligă pe pârâţi la predarea către reclamanţi a suprafeţei ocupate ce depăşeşte linia de hotar şi care, după anexa grafică nr. 2 din completarea la raportul de expertiză, se situează în spatele casei aflată pe terenul reclamanţilor.

Motivarea contradictorie se reflectă şi în cererea de rectificare de carte funciară, având în vedere că pârâţilor I.V. senior şi I.I. le-a fost admisă cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune şi de intabulare numai pentru suprafaţa de 802 mp, care în configuraţia şi planul de amplasament din iulie 2014 numai pentru suprafaţa aferentă nr. top 3500/1/3/1 şi 3500/1/3/2/1, numere top care nu se suprapun cu nr. top 50188 Dragomireşti.

În ce priveşte aplicarea greşită a legii, recurenţii au arătat că instanţa a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 584 C. civil, pentru că trebuia să ţină seama de limitele dreptului de proprietate dobândit de părţi prin raportare la planurile de situaţie cadastrală, a dispoziţiilor art. 30 alin. 1, 32 alin. 1 şi art. 19 lin. 1 lit. c din Legea nr. 7/1996, pentru că trebuia să aibă în vedere la stabilirea liniei despărţitoare situaţia tabulară a imobilului proprietatea reclamanţilor, iar prin încălcarea acestor dispoziţii, stabileşte linia despărţitoare în funcţie de streaşina casei amplasată pe terenul proprietatea reclamanţilor, casă care nu este proprietatea lor.

Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 480 şi 494 alin. 2 C. civil, atunci când a obligat pârâţii să predea reclamanţilor suprafaţa de teren din spatele casei aflată pe terenul reclamanţilor, precum şi o parte din terenul ocupat de anexele gospodăreşti, întrucât aceştia nu sunt proprietarii acestor suprafeţe, fapt atestat de expertiza efectuată la instanţa de fond.

Reclamanţii şi-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară în anul 2010, drept dobândit prin cumpărare, construcţiile anexe gospodăreşti compuse din colejnă pentru lemne şi un cuptor pentru copt pâine, fiind ridicate de pârâţi cu mult înainte de dobândirea proprietăţii de către reclamanţi, astfel că dispoziţiile art. 494 alin. 2 C. civil nu erau aplicabile.

În ce priveşte dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune, reţinerile instanţei de apel sunt greşite, întrucât s-a făcut dovada că pârâţii au folosit întreaga suprafaţă de teren până la peretele casei care a aparţinut înainte de dobândirea dreptului de proprietate de către reclamanţi, bunicii pârâului I.V. senior şi a reclamantei N..

În ce priveşte cheltuielile de judecată pârâţii au arătat că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 276 Cod proc. civ. În condiţiile în care cheltuielile pârâţilor I. sau ridicat la 6.320 lei, iar cele ale reclamanţilor la suma de 4000 lei, compensând parţial aceste cheltuieli în limita sumei de 400 lei, se impunea obligarea reclamanţilor la achitarea către pârâţi a sumei de 2320 lei.

Prin întâmpinarea depusă, intimaţii I. s-au opus admiterii recursului declarat de reclamanţi, invocând în primul rând excepţia inadmisibilităţii motivelor de recurs care se referă la netemeinicia hotărârii atacate şi la reaprecierea probelor.

Cu privire la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 8 Cod proc. civ., intimaţii au arătat că dispoziţiile art. 304 pct. 8 Cod proc. civ., nu sunt aplicabile în cauză, nefiind vorba despre vreun act juridic dedus judecăţii.

Cu privire la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., intimaţii au arătat că în acest motiv de nelegalitate se pot cuprinde aspectele legate de aplicarea dispoziţiilor art. 584 şi 480 C. civil. Situaţia tabulară cuprinsă în cartea funciară 50188 Dragomireşti exprimată în concret prin planul de amplasament şi delimitare, anexă la documentaţia de intabulare, atestă o configuraţie a nr. cad. 50188,situată în interiorul terenului folosit de reclamanţi, ceea ce nu poate determina în aplicarea dispoziţiilor art. 584 şi 480 C. civil, stabilirea liniei d mejdă şi predarea unei suprafeţe în favoarea reclamanţilor.

Examinând recursul reclamanţilor, curtea reţine următoarele:

Prin declaraţia de recurs recurenţii N.N. şi N.M. redau soluţia pronunţată de instanţa de apel, după care, descriu starea de fapt susţinută şi în acţiunea introductivă de instanţă.

În continuarea declaraţiei de recurs se arată că în cauză s-a depus întâmpinare la cererea reconvenţională formulată de pârâţi, după care reclamanţii procedează la o analiză a probelor administrate în cauză, respectiv expertiza tehnică, cercetarea la faţa locului, planşe fotografice, interogatoriul pârâţilor, după care, concluzionează că soluţia instanţei de apel este nelegală.

Curtea constată că aceste motive privesc aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, care, raportat la actuala reglementare a art. 304 Cod proc. civ., nu mai pot face obiect de analiză în recurs, urmare abrogării dispoziţiilor pct. 10 şi 11 Cod proc. civ., art. 304 Cod proc. civ., privind doar motive de nelegalitate a deciziei atacate,

Recurenţii şi-au întemeiat motivele de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 Cod proc. civ., motive cu privire la care instanţa reţine următoarele:

Instanţa poate modifica sau casa o hotărâre când, instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit ori vădit neîndoielnic al acestuia.

Din conţinutul acestui text de lege rezultă că interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii.

În speţă, recurenţii invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 Cod proc. civ., fără a arăta însă motivele care se încadrează în acest text de lege, criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci la greşita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare sau modificare în sensul art. 304 pct. 8 Cod proc. civ.

Acest motiv de recurs şi-ar găsi aplicare dacă instanţa ar judeca un contract de vânzare-cumpărare ca un contract de locaţiune, sau dacă ar stabili, fără nici un suport probator, anumite obligaţii în sarcina uneia dintre părţi, deşi la încheierea contractului nu au fost avute în vedere aceste obligaţii.

În speţă, obiectul acţiunii îl constituie grăniţuirea dintre proprietăţile reclamanţilor şi pârâţilor, revendicarea suprafeţei de 10 mp şi obligarea pârâţilor la retragerea

construcţiei provizorii de pe terenul proprietatea lor, iar obiectul cererii reconvenţionale este rectificarea CF 50188 Dragomireşti în sensul radierii suprafeţei de 20 mp de pe numele reclamanţilor, repunerea în situaţia anterioară sub aspect de CF şi să se constate că pârâţii au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafaţă de 1000 mp, situat în Dragomireşti la locul numit „acasă” şi să se dispună intabularea dreptului lor de proprietate.

Prin urmare, curtea constată că reclamanţii prin acţiune sau pârâţii prin cererea reconvenţională nu invocă şi nici nu există vreun act juridic, a cărui valabilitate să fie pusă în discuţie în cauză pentru ca instanţa să schimbe natura actului sau înţelesul lămurit al acestuia.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.:

Terenul reclamanţilor şi al pârâţilor a aparţinut defunctului I. D. şi soţiei sale I. Măricuţa, fiind dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare constatat prin înscrisul sub semnătură privată de la f. 113-115 dosarul instanţei de apel.

Ulterior, o parte din teren a fost cedat către I. D., fiul acestora, tatăl pârâtului I.V., iar o altă parte a terenului a fost cedată fiicei lor I.I., mama reclamantei N.M..

Reclamanţii şi-au intabulat dreptul de proprietate în Cf 50188 Dragomireşti, nr. cad. 50188 în suprafaţă de 783 mp în baza sentinţei civile nr. 627 din 1.09.2010 pronunţată în dosarul nr. .../224/2010 al Judecătoriei Dragomireşti. Prin această hotărâre a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii N.N. şi N.M., împotriva pârâtei F.I., oraşul Dragomireşti prin Primar, P.G.M. şi P.D. şi în consecinţă, s-a constatat că între reclamanţi şi pârâta F.I. s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată la data de 20.03.2010 cu privire la imobilul teren situat în Dragomireşti, înscris în CF 50154, nr. top 3501/1/3/1 în suprafaţă de 324 mp şi CF 50155 nr. top 3500/1/3/2 în suprafaţă de 459 mp., hotărârea urmând să ţină loc de contract şi s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanţilor.

Recurenţii invocă prin motivele de recurs existenţa autorităţii de lucru judecat faţă de stabilirea dreptului lor de proprietate prin această hotărâre.

Excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de recurenţi nu poate fi reţinută.

Potrivit art. 1201 C. civil, este lucru judecat atunci când o a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi împotriva lor în aceeaşi calitate.

Din conţinutul acestui text de lege rezultă necesitatea îndeplinirii cumulative a celor trei condiţii enunţate de text, pentru a putea fi invocată excepţia autorităţii de lucru judecat.

În speţă, curtea constată că niciuna din aceste condiţii nu sunt îndeplinite, neexistând identitate de părţi, obiect şi cauză, astfel că instanţa nu va reţine excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamanţi.

Într-adevăr, prin sentinţa civilă nr. 627/2010 a Judecătoriei Dragomireşti s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului înscris în CF 50154 nr. top 3501/1/3/1 în suprafaţă de 324 mp şi CF 50155 nr. top 3500/1/3/2 în suprafaţă de 459 mp, conform planului de amplasament şi delimitare (schiţă) întocmite de tehnician topo T.N.. Dar, situaţia tabulară din cartea funciară atestă o configurare a numărului cadastral, fără a putea paraliza stabilirea vechiului hotar dintre cele două fonduri, adică acea linie de hotar originară fără a fi determinantă asigurarea în totul a suprafeţelor de teren înscrise în cartea funciară, având în vedere că, cartea funciară garantează existenţa dreptului, dar nu şi întinderea exactă a acestuia, deci a suprafeţei de teren la care s-ar referi.

Cererea de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare întemeiată pe dispoziţiile art. 312 alin. 3 şi 5 Cod proc. civ., nu poate fi admisă, pentru următoarele considerente:

Cu ocazia soluţionării apelurilor declarate de ambele părţi, instanţa a pronunţat decizia civilă nr. 237/A/31.10.2013 prin care a admis apelurile declarate, a anulat sentinţa civilă nr. 306/4.04.2013 a Judecătoriei Dragomireşti şi a reţinut cauza spre rejudecare. Motivele pentru care instanţa a pronunţat această soluţie au fost acelea că instanţa nu a cercetat cauza sub toate aspectele, respectiv suprafaţa de 802 mp nu este identificată topografic, fiind necesară completarea raportului de expertiză sub acest aspect în relaţie cu noua propunere de mejdă şi după care s-a dispus stabilirea liniei despărţitoare, nu a avut în vedere calitatea sub care părţile stau în judecată şi nu a avut reprezentarea clară a cadrului procesual atunci când a soluţionat cauza, urmând să ţină seama la judecarea cauzei şi de celelalte critici aduse prin apelurile declarate.

În consens cu motivele casării, în rejudecare, instanţa a dispus completarea probaţiunii Astfel, instanţa a încuviinţat cererea în probaţiune a reclamanţilor N. de luare a interogatoriu pârâtului I.V., conform încheierii din şedinţa publică din 17.04.2014. În aceeaşi şedinţă, reclamanţii au declarat că „ nu se impune efectuarea unei expertize pentru că, în cauză, a fost făcută inclusiv o completare ce conţine toate variantele posibile cu care partea adversă nu a fost de acord, însă măsurătorile sunt corecte”.

În aceeaşi şedinţă instanţa a încuviinţat cererea apelanţilor I. de completare a raportului de expertiză conform solicitărilor de la fila 146, lucrare efectuată şi comunicată părţilor.

În şedinţa publică din 16.10.2014 reclamanţii N. au declarat că „nu înţeleg să formuleze cereri în probaţiune”, aceleaşi concluzii fiind formulate şi de pârâţii I..

Faţă de aceste reţineri, curtea apreciază că nu se impune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, atâta vreme cât pe baza probelor administrate, instanţa a considerat lămurite raporturile juridice dintre părţi, a ordonat administrarea unor dovezi (interogatoriul pârâţilor, completarea raportului de expertiză), iar părţile aveau posibilitatea procesuală de a determina administrarea dovezilor pe care le doreau.

În speţă, aşa cum s-a reţinut, instanţa a încuviinţat probele solicitate de părţi, care, la termenul de judecată din 16.10.2014, când a fost soluţionată cauza, au declarat că nu mai au cereri de formulat în probaţiune.

Analiza acestui motiv de recurs vizează şi cererea de casare cu trimitere spre rejudecare formulată de pârâţii I., astfel că, aceste motive nu vor fi reluate cu ocazia analizării recursului acestora.

În completarea acestui motiv din recursul pârâţilor referitoare la faptul că, casarea cu trimitere spre rejudecare se impune şi pentru faptul că este necesară determinarea suprafeţei de teren ce urmează a fi predată reclamanţilor şi rectificarea cărţii funciare, curtea apreciază că acest lucru se poate realiza pe baza dispoziţiilor art. 281¹Cod proc. civ. şi nu pe calea casării cu trimitere spre rejudecare.

În ce priveşte celelalte motive din recursul pârâţilor, curtea reţine

următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 Cod proc. civ.:

Potrivit dispoziţiilor art. 261 Cod proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.

Motivele invocate de recurenţii I. reflectă nemulţumirea lor faţă de soluţia pronunţată, dar nu pentru motivul real al existenţei unor motive contradictorii. Astfel, recurenţii susţin că instanţa în mod contradictoriu îi obligă la predarea către reclamanţi a suprafeţei ce depăşeşte linia de hotar, conform anexei nr. 2 a completării la raportul de

expertiză, cu toate că reţine folosirea de către pârâţii I. a acestui teren de la fundaţia casei până la linia care descrie picătura streşinii.

Afirmaţiile recurenţilor sunt nefondate. În primul rând, reţinerile instanţei sunt redate trunchiat şi scoase din contextul întregilor reţineri ale instanţei, iar ceea ce redau recurenţii se referă la aliniatul nr. 4 din pag. 20, în care instanţa analizează declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Există contradicţie atunci când motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie, de exemplu admiterea cererii de chemare în judecată, însă în dispozitiv instanţa adoptă o soluţie contrară, aceea de respingere sau de admitere în parte a cererii de chemare în judecată sau când din unele considerente rezultă temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii, iar din altele netemeinicia acestora, cerinţă care nu este îndeplinită în cauză.

Critica de contradictorialitate a hotărârii referitoare la rectificarea cărţii funciare este, de asemenea, nefondată, pentru că se referă la o eventuală eroare materială a numărului topografic. Oricum, recurenţii sunt în eroare şi confundă numărul topografic cu numărul cadastral, eventualele erori susţinute de aceştia putând fi îndreptate pe baza dispoziţiilor art. 281 Cod proc. civ.

Aplicarea greşită a dispoziţiilor legale prev. de art. 480, 494 alin. 2, 584 şi 1846 C. civil, art. 32 şi 19 din Legea nr. 7/1996, invocate de recurenţi se referă în realitate la motive de netemeinicie a hotărârii atacate, motive care, în actuala reglementare a art. 304 Cod proc. civ., urmare abrogării dispoziţiilor pct. 10 şi 11 nu mai pot face obiect de analiză în recurs.

Astfel, se invocă încălcarea art. 480, 494 alin. 2, 584, 1846 C. civil, arătându-se că, în situaţia terenurilor înscrise în CF, instanţa trebuie să ţină seama de limitele dreptului de proprietate dobândit de părţi prin raportare la planurile cadastrale. Aceste motive au mai fost analizate cu ocazia analizării motivelor de recurs invocate de reclamanţii N. şi instanţa a apreciat că aceste motive se referă la modul în care au fost interpretate probele administrate în cauză, respectiv expertizele topografice şi coroborarea acestora cu celelalte probe din dosar.

În ce priveşte modul în care pârâţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de

judecată:

Instanţa de apel reţine corect că cheltuielile suportate de reclamanţi sunt în sumă de 4000 lei, iar cheltuielile suportate de pârâţi, conform actelor de la dosar sunt de 6000 lei.

Instanţa face o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 276 Cod proc. civ., dar, dintr-o greşeală obligă pârâţii I. să plătească reclamanţilor diferenţa de 2000 lei, rezultată în urma compensării parţiale.

Cum acest motiv nu constituie o greşeală de judecată, criticile referitoare la el vor fi respinse, recurenţii având la îndemână dispoziţiile art. 282 Cod proc. civ., pentru remedierea acestei situaţii.

Pentru considerentele reţinute, în baza art. 304 pct. 7,8 şi 9, cu art. 312 alin. 1, 3 şi 5 Cod proc. civ., curtea va respinge recursurile declarate de reclamanţii N.N. şi N.M. şi de pârâţii I.V. sen şi I.I., I.V. jr. şi I.M. împotriva deciziei civile nr. 426 din 30.10.2014 a Tribunalului Maramureş.

← Acţiune în grăniţuire. Stabilirea liniei de hotar pe...		Acţiune în grăniţuire şi revendicare. Luarea în... →

Acţiune în grăniţuire. Stabilirea liniei de hotar în funcţie de picătura de apă a streşinii construcţiilor existente

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în grăniţuire. Stabilirea liniei de hotar în funcţie de picătura de apă a streşinii construcţiilor existente