Angajat feroviar. Salariu suplimentar şi ajutor material pentru sărbătoarea Crăciunului. Îndreptăţire
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 221/A din 10 februarie 2015
Prin sentinţa civilă nr.5087 din 01.09.2014, pronunţată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr..../117/2014 a fost respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţii SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA BUCUREŞTI şi SNTFC „CFR CĂLĂTORI” SA BUCUREŞTI -SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CLUJ.
A fost admisă acţiunea formulată de către reclamanta V.C. în contradictoriu cu pârâţii SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA BUCUREŞTI şi SNTFC „CFR CĂLĂTORI” SA BUCUREŞTI -SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CLUJ .
Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei salariul suplimentar pentru anul 2010 echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflaţiei calculată de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă.
Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorii de Crăciun pentru anul 2010 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, actualizat cu rata inflaţiei calculată de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă.
Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor mai sus menţionate calculată de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă.
Pentru a hotărî astfel, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, s-a reţinut că potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 privind codul muncii, cererea în vederea soluţionării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate se poate formula în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului material la acţiune.
În conformitate cu prevederile art. 229 din Legea nr. 53/2003 privind codul muncii, prin contractul colectiv de muncă se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.
Prin urmare, în situaţia în care contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziţii referitoare la salarizare, termenul de prescripţie în care se poate solicita acordarea acestor drepturi de către angajat nu poate fi decât cel de 3 ani reglementat de art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003.
Instanţa a constatat că nu pot fi primite apărările pârâtelor în susţinerea excepţiei prescripţiei invocate, în sensul aplicabilităţii tuturor clauzelor contractului colectiv de muncă a termenului de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din acelaşi act normativ, întrucât ar lipsi de obiect dispoziţii relative la toate drepturile la acţiune pentru care art. 283 alin. 1 lit. a-d din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripţie, în condiţiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menţionate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că, potrivit menţiunilor din carnetul de muncă, reclamanta a avut calitatea de salariat al societăţii pârâte pe parcursul întregului an 2010, fiind încadrată ca şi economist (f.46).
Potrivit art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de Grup de Unităţi Feroviare „pentru munca desfăşurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societăţii va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Potrivit art. 71 pct. 1 şi 2 din acest contract, salariaţii unităţilor cărora li se aplică contractul beneficiază de un ajutor material stabilit cel puţin la nivelul clasei I de salarizare cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun, precum şi de o astfel de sumă la nivelul clasei I de salarizare, cu prilejul Zilei Feroviarului. Acest contract este aplicabil pârâţilor.
Conform art. 236 al. 1 Codul muncii, forma în vigoare aplicabilă la data naşterii drepturilor care fac obiectul judecăţii, contractul colectiv de muncă este obligatoriu a fi aplicat. La fel potrivit art. 40 al. 2 lit. c) C. muncii, angajatorul are obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractul individual de muncă.
Fiind prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură de transporturi, aceste drepturi nu pot să fie înlăturate de nici un contract de muncă încheiat la nivel inferior, după cum prevede art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (abrogată în prezent dar în vigoare în anul de referinţă, 2010).
Instanţa a constatat că plata ajutorului acordat cu ocazia Crăciunului nu poate fi condiţionată de sursele financiare, nefiind o obligaţia stipulată sub condiţie suspensivă, fiind deci o obligaţie pură şi simplă, neafectată de modalităţi. Astfel, suma care trebuie acordată se situează cel puţin la nivelul clasei I de salarizare.
Pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de a plăti aceste sume de bani angajaţilor iar dificultăţile financiare nu îi exonerează de răspunderea care le revine pentru nerespectarea dispoziţiilor obligatorii ale contractelor colective de muncă aplicabile.
Pentru aceste considerente, în baza art. 236 alin.4 şi art. 243 din Codul Muncii (în forma în vigoare aplicabilă la data naşterii drepturilor care fac obiectul judecăţii) şi a contractelor colective de muncă menţionate, instanţa a admis acţiunea, a obligat pârâţii să plătească reclamantei salariul suplimentar pentru anul 2010 echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflaţiei calculată de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă, precum şi ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorii de Crăciun pentru anul 2010 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de
salarizare, actualizat cu rata inflaţiei calculată de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin.3 din O.G. nr. 13/2011, pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantei dobânda legală asupra sumelor menţionate, calculată de la data înregistrării cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală a debitului.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtele au declarat apel prin care au solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea apelului s-a susţinut în esenţă că prima instanţă nu a ţinut cont de situaţia financiară a societăţii precum şi modificările aduse contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu permit acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010, sens în care pârâtele au evocat obligativitatea existenţei fondurilor necesare plăţii salariului suplimentar ca o consecinţă de acordare a dreptului precum şi actul adiţional nr. 1701/2010 la CCM prin care s-a statuat acordarea în 2010 a salariului suplimentar.
În fine, pârâta prezintă ... .,,,,,datele privind situaţia sa financiară negativă.
Reclamanta V.C. a depus întâmpinare prin care a solicitta respingerea apelului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
Prin art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil şi la nivelul unităţii pârâte s-a stabilit dreptul salariaţilor de a beneficia de un salariu suplimentar.
Acordul colectiv menţionat se aplică conform art.4 de la data înregistrării respectiv 28.12.2006, producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adiţional nr.370/20.06.2008, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificaţie că produce efecte de la 28.12.2006 până la 28.12.2010, aşadar şi pentru anul 2010.
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acţiune rezidă în contractul colectiv de muncă menţionat, căruia nu i se poate opune contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul inferior, conform art. 238 Codul muncii, fiind, mai mult, aplicabil contractul încheiat la nivel superior în situaţia încetării celui la nivel de unitate (art. 247 Codul muncii).
Acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, şi nu o facultate a angajatorului după cum rezultă din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar pe anii 2006-2008, aplicabil în cauză.
Astfel, art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă menţionat precizează că :„ pentru munca ireproşabilă desfăşurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariaţii unităţilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
De asemenea, art. 30 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar”.
Din modul de formulare neechivoc şi nesupus altei condiţii decât desfăşurarea ireproşabilă a activităţii rezultă caracterul pur şi simplu al acestui drept pretins prin acţiune, precum şi obligaţia părţilor de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noţiune diferită de cea utilizată în contract, şi anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reţinerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reţine că dispoziţiile invocate de către apelante pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acţiuni nu pot prezenta relevanţă în speţă.
Aspectele invocate de către pârâte prin motivele de apel, privind lipsa fondurilor necesare plăţii acestor drepturi salariale şi neîndeplinirea criteriilor şi indicilor de performanţă nu pot fi reţinute ca o justificare pentru neexecutarea acestor obligaţii contractuale şi pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menţionate prin apelurile formulate.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.480 alin.1 NCPC va respinge ca nefondat apelul pârâtelor.
Notă. În acelaşi sens, Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, deciziile civile nr. 222/A din 10 februarie 2015 şi 227/A din 10 februarie 2015
| ← Cadru didactic. Diferenţe între drepturile salariale | Spor pentru condiţii vătămătoare. Angajat al unei unităţi... → |
|---|
