Salarizare. Cadru didactic. Stabilire conform Legii nr. 63/20011 şi nu pe baza Legii nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 102/A din 27 ianuarie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 911/F din 8 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. .../112/2014 s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta UNIUNEA JUDEŢEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT BISTRIŢA-NĂSĂUD, în numele şi pentru membrii de sindicat P.M.L., S.C., K.M.A., A.M.A., T.M. împotriva pârâtului ŞCOALA GIMNAZIALĂ D..
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, că drepturile salariale ale personalului din învăţământ au fost reglementate prin diferite acte normative, ultima reglementare fiind cea cuprinsă în Legea nr. 63/2011 în vigoare din data de 13 mai 2011. Prin acest act normativ s-a realizat o nouă reîncadrare a personalului şi s-a instituit un alt mod de calcul al salariului.
Dispoziţiile Legii nr. 63/2011 sunt aplicabile şi pentru anii 2012, 2013, 2014, aşa cum rezultă din prevederile art. 1 alin. 3 din OUG nr. 80/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, art. 9 din OUG nr. 84/2012, art. 1 alin. 3 din OUG nr. 103/2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 28/2014.
În prezentul cadru procesual s-a solicitat acordarea pentru perioada 14 mai 2011 - 31 mai 2012 a salariului la nivelul celui avut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, invocându-se ca argument discriminarea, respectiv încălcarea dreptului la un bun şi la un proces echitabil, drepturi recunoscute de Convenţia europeană.
Raportat la obiectul acţiunii, la considerentele pe care se întemeiază pretenţiile formulate, tribunalul a reţinut că instanţa de judecată nu poate acorda drepturi care nu sunt prevăzute de lege. Verificările sale pot privi doar corecta aplicare a Legii nr. 63/2011 fără a putea stabili drepturi mai mari decât cele acordate de lege.
Instanţa a constatat că nu poate fi reţinută încălcarea principiului nediscriminării, dar nici încălcarea art. 6 al Convenţiei europene şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie prin prisma jurisprudenţei invocate în cauză.
Tribunalul a avut în vedere şi practica Curţii Constituţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta UNIUNEA JUDEŢEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT BISTRIŢA-NĂSĂUD în numele membrilor de sindicat, solicitând casarea sentinţei şi obligarea pârâtei la încadrarea membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011, ţinând cont de prevederile Legii nr.221/2008, pentru aprobarea OG nr. 15/2008, începând cu data de 14.05.2011 până la data de 31.05.2012, precum şi plata diferenţelor dintre drepturile salariale rezultate din noua reîncadrare, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie.
În motivarea apelului, apelanta a arătat, în esenţă, că după data de 13.05.2011 aplicarea prevederilor Legii nr. 63/2011 trebuie să fie raportate la prevederile Legii nr. 221/2008, pentru aprobarea OG nr. 15/2008
Legea nr. 63/2011 a readus (redus) salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, ignorând salariile legale din luna iunie 2010 precum şi salariile
legale din luna aprilie 2011, reducând practic salariile tară nici o justificare, discriminatoriu, numai în învăţământ, încălcându-se atât art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la CEDO, cât şi prevederile art. 1 ale Protocolului nr. 12 la Convenţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Restrângerea salarială rezultată din prevederile Legii nr. 63/2011 raportată la salariile legale din luna iunie 2010 precum şi a salariilor legale din luna aprilie 2011 nu este justificată nefiind întrunite, în mod cumulativ, nici cerinţele expres prevăzute de art. 53 din Constituţie.
În susţinerea acţiunii a invocat, ca autoritate de lucru judecat, şi sentinţa civilă nr.10462/2013 dată în dosarul nr.23295/109/2012 al Tribunalului Argeş.
Reclamanta înţelege să se prevaleze şi de Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, considerând că este aplicabilă şi în cazul acţiunii de faţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de apel, Curtea reţine următoarele:
Membrii de sindicat reprezentaţi în cauză au calitatea de salariaţi la unitatea de învăţământ preuniversitar pârâtă, salariile de bază ale acestora fiind stabilite iniţial potrivit Legii nr. 128/1997 (în prezent abrogată) prin luarea în calcul a două elemente, şi anume: coeficienţii de multiplicare prevăzuţi pentru fiecare funcţie şi valoarea coeficientului de multiplicare 1,000.
În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învăţământ au fost majorate prin OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referinţă pentru creşterile salariale ulterioare.
Prin OUG nr. 136/2008 s-a diminuat coeficientul de multiplicare 1,000 la 299,933 lei pentru perioada octombrie-decembrie 2008, pentru funcţiile didactice prevăzute la art. 1 alin. 1 lit. c din OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, însă prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1221 din 12 noiembrie 2008 s-a constatat neconstituţionalitatea prevederilor OUG nr. 136/2008.
Ulterior, prin OUG nr. 151/2008 a fost modificată şi completată OG nr. 15/2008, reglementându-se creşterile salariale care se vor acorda în anii 2008 şi 2009 personalului din învăţământ şi stabilindu-se coeficientul de multiplicare 1,000 la aceeaşi valoare de 299,933 lei, însă dispoziţiile art. 1 pct. 2 şi 3 din OUG nr. 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituţionale.
Prin OUG nr. 1/2009 s-a modificat din nou OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, dar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 989/2009, a constatat că art. 2 şi 3 din acest act normativ încalcă şi ele prevederile Constituţiei.
Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunţate de Curtea Constituţională, a neconstituţionalităţii modificărilor aduse OG nr. 15/2008, aşa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3/2011, pronunţată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispoziţiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ şi drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009.
La data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. 2 că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt şi rămân exclusiv cele prevăzute în această lege. Potrivit art. 30 alin. 5 din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal.
În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei „salariu avut”, prin art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de
personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că: "Reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile OUG nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009."
În interpretarea dispoziţiilor de mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 11/2012, pronunţată în recurs în interesul legii, a stabilit că personalul didactic din învăţământ aflat în funcţie la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Prin intrarea în vigoare la data de 3 iulie 2010 a Legii nr. 118/2010 drepturile salariale ale întregului personal bugetar au fost reduse cu 25%, iar prin intrarea în vigoare a Legii nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, a fost majorat doar cu 15%.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, moment ce a marcat adoptarea unui nou sistem de salarizare a personalului din învăţământ, cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru fiecare funcţie în parte fiind cel prevăzut în anexele la lege (o sumă fixă pentru personalul didactic şi o sumă cuprinsă între un minim şi un maxim pentru personalul didactic auxiliar), renunţându-se astfel la modalitatea de stabilire a salariilor în funcţie de coeficienţii de multiplicare şi valoarea coeficientului de multiplicare 1,000.
Totodată, la art. 6 din Legea nr. 63/2011, s-a stabilit în mod expres că orice alte dispoziţii contrare cu privire la stabilirea salariilor şi a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul din învăţământ, se abrogă.
Este de menţionat faptul că în temeiul Legii nr. 283/2011, elementele de salarizare pentru personalul din învăţământ stabilite prin Legea nr. 63/2011 au fost menţinute pentru anul 2012 la acelaşi nivel cu cel acordat în luna decembrie 2011.
În temeiul OUG nr. 19/2012, salariile din învăţământ stabilite prin Legea nr. 63/2011 au fost majorate în două etape în două etape, astfel: cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
Prin urmare, contrar celor invocate prin cererea de apel, Curtea apreciază că, începând cu data de 13 mai 2011, salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învăţământ trebuia să se facă doar în raport de dispoziţiile neechivoce ale Legii nr. 63/2011.
Forţa obligatorie a legii impune aplicarea sa în limitele dispoziţiilor edictate, iar principiul constituţional care interzice ultraactivitatea legii civile se opune ca un act normativ abrogat expres să producă efecte după acest moment.
Este real că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 11/2012, pronunţată în recurs în interesul legii, a stabilit că personalul didactic din învăţământ are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, însă la adoptarea acestei soluţii au fost avute în vedere doar dispoziţiile cu caracter tranzitoriu privitoare la salarizare cuprinse în art. 30 din Legea nr. 330/2009 şi art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010, astfel încât, contrar susţinerilor din cererea de apel, efectele acestei
decizii nu pot extinse şi ulterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, acest act normativ nefiind supus analizei cu ocazia soluţionării recursului în interesul legii.
Prin prezentul demers judiciar, s-a susţinut faptul că prin adoptarea Legii nr. 63/2011, a avut loc o restrângere a drepturilor salariale cu caracter discriminatoriu, fiind încălcat şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Chemată să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii nr. 63/2011, înainte de promulgarea acesteia, Curtea Constituţională a constatat prin decizia nr. 575/2011 că obiecţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, sens în care a reţinut că „... Din examinarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie, se constată că dreptul la anumite foloase băneşti în calitate de salariat a fost asimilat, în anumite condiţii, unui drept de proprietate şi analizat din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În această privinţă, însă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a distins între dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată. Astfel, prin Hotărârea din 19 aprilie 2007 pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu un anumit cuantum. Reluând aceste considerente în Hotărârea din 20 mai 2010, pronunţată în Cauza Lelas împotriva Croaţiei, paragraful 58, Curtea a reţinut că nu este consacrat prin Convenţie dreptul de a continua să fii plătit cu un salariu într-un anumit cuantum; venitul care a fost câştigat reprezintă însă un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în acelaşi sens, Hotărârea din 13 iulie 2006 pronunţată în Cauza Bahyeyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 24 martie 2005 pronunţată în Cauza Erkan împotriva Turciei, Hotărârea din 9 noiembrie 2000 pronunţată în Cauza Schetini şi alţii împotriva Italiei). Aceeaşi distincţie semnificativă este realizată şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aplicabilă, mutatis mutandis, în prezenta cauză (spre exemplu Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010).
Raportând, în temeiul art. 20 din Constituţie, reglementarea criticată la interpretarea dată prin aceste considerente de principiu dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se constată că susţinerile autorilor sesizării sunt neîntemeiate. Astfel, legea supusă controlului Curţii stabileşte drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare şi până la finele anului 2011, aşadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Ca urmare, nu se poate reţine că dispoziţiile sale ar stabili o ingerinţă de tipul privării de proprietate prohibită de Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Cât priveşte salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea reţine că este dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În această privinţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu în Hotararea din 8 noiembrie 2005 pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că statul este cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare.
De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009
pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, şi Hotărârea din 2 februarie 2010 pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, aplicabile mutatis mutandis).(...)”
În considerentele, aceleiaşi decizii, Curtea constituţională a constat că: „(...) această lege temporară a fost promovată în scopul de a crea premisele necesare pentru ca statul să îşi îndeplinească obligaţiile constituţionale menţionate, prin aplicarea măsurilor preconizate urmând să se asigure existenţa fondurilor necesare pentru ca întreg personalul din învăţământ să îşi poată primi drepturile cuvenite, în aceleaşi condiţii, fără discriminări. În plus, drepturile câştigate nu sunt cu nimic afectate prin noua reglementare (.)”
Curtea constituţională şi-a menţinut aceeaşi jurisprudenţă, respingând în mod constant excepţiile de neconstituţionalitate invocate faţă de dispoziţiile art. 1 şi 6 ale Legii nr. 63/2011 invocate în numeroase dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată.
Într-o decizie recentă nr. 637/2014, Curtea constituţională a reţinut că, „(...) în materia salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, a existat o situaţie juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare şi de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecinţele modificărilor legislative şi ale soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ (.).”
În acest context se impun a fi amintite şi statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului care soluţionând în data de 6 decembrie 2011 cauza Mihăieş şi Senteş împotriva României, a reţinut că măsurile criticate de reclamanţi - reducerea cu 25% a salariilor în baza Legii nr. 118/2010 - nu le-a cauzat un prejudiciu disproporţionat şi excesiv, incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea a considerat că statul pârât nu a depăşit marja sa de apreciere şi şi-a îndeplinit obligaţia de a păstra un echilibru just între diversele interese în cauză.
T otodată, în motivarea soluţiei date, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, prin convenţie, nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum, precum şi faptul că este de competenţa statului să stabilească în mod discreţionar remuneraţiile provenite de la bugetul statului pe care vrea să le plătească angajaţilor săi.
În raport de aceste dezlegări şi statuări obligatorii, Curtea de Apel va înlătura susţinerile din apel referitoare la încălcarea principiului nediscriminării, la încălcarea dreptului de proprietate şi la caracterul permanent al dreptului de a beneficia de drepturile salariale în cuantumul stabilit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011.
Ca atare nu se poate susţine că prin soluţia pronunţată de prima instanţă, i s-a încălcat reclamantului dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la invocarea de către sindicatul reclamant a jurisprudenţei altei instanţe, respectiv sentinţa civilă nr. 10462/2013 a Tribunalului Argeş, Curtea reţine că aceasta nu se impune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, nefiind întrunite cerinţele impuse de art. 430 şi urm C.proc.civ. De altfel, în Cauza Ştefănică şi alţii împotriva României din 2 noiembrie 2010 instanţa europeană a statuat că anumite divergenţe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente ale oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din România, se bazează pe o reţea de instanţe de fond şi de recurs competente în domeniul lor de jurisdicţie teritorială (paragraf 30).
Invocarea considerentelor Deciziei nr. 972 din 31 noiembrie 2012 a Curţii Constituţionale, nu este de natură a conduce la schimbarea soluţiei apelate, întrucât este străină de obiectul cauzei, acesta vizând soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi autoritatea legiuitoare, conflict declanşat prin refuzul
Senatului României de a lua act de încetarea de drept a calităţii a unui senator, prin rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se constată starea de incompatibilitate.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală şi temeinică, astfel ca o va menţine ca atare, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 NCPC să respingă ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Notă. În acelaşi sens, deciziile civile nr. 101/A din 27 ianuarie 2015, nr. 104/A din 27 ianuarie 2015, nr. 105/A din 27 ianuarie 2015 şi nr. 106/A din 27 ianuarie 2015.
| ← Succesiune. Includerea în masa succesorală şi a imobilului ce... | Cadru didactic. Ajutor financiar pentru perioada 1 ianuarie... → |
|---|
