Prescripţie. Sancţiune disciplinară. Termen de constatare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 225/A din 10 februarie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 5289 din 18 septembrie 2014 pronunţată în dosarul nr.1991/117/2014 s-a admis excepţia de tardivitate a emiterii deciziei de sancţionare nr. A1/575/17.03.2014 emisă de pârâtă.
S-a admis acţiunea formulată de reclamanta L.D.C. în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.C..
A fost anulată decizia de sancţionare nr. A1/575/17.03.2014 emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecata în suma de 500 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin decizia de sancţionare nr.A1/575/17.03.2014 emisă de pârâtă, reclamanta a fost sancţionată disciplinar cu reducerea salariului de bază pe o durată de două luni cu 5%.
Potrivit dispoziţiilor art. 252 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşii faptei.
Stabilirea datei comiterii abaterilor comportă unele discuţii care, însă, conduc la concluzia că data avută în vedere de angajator -18.09.2013 nu are suport real, acesta nefiind în măsură să probeze comiterea faptelor imputate reclamantei la această dată.
Astfel, consultând înscrisurile depuse în probaţiune (facturile depuse în copie şi Registrul de evidenţă a documentelor expediate, filele 54-63), s-a constatat că într-adevăr viza
“control financiar preventiv a fost aplicată” la data de 18.09.2013 şi la aceeaşi dată facturile au ieşit din Serviciul comercial.
Însă, trebuie subliniat că viza de control financiar preventiv a fost aplicată la 18.09.2013 de numita J.A. (aşa cum rezultă de pe data inserată pe viza), şi nu de către reclamantă.
Sarcina reclamantei era să aplice viza “certificat în vederea acordării vizei CFP”, iar această operaţiune era anterioară aplicării vizei de control financiar preventiv de către numita
J.A.
Angajatorul nu a probat că reclamanta a aplicat viza “certificat în vederea acordării vizei CFP” la data de 18.09.2013 câtă vreme data respectivă apare doar pe viza aplicată de J.A., iar pe de altă parte reclamanta, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, putea aplica viza “certificat în vederea acordării vizei CFP” în întreg intervalul de timp cuprins între data intrării facturilor în serviciul comercial (12.09.2014) şi data ieşirii acestora din cadrul serviciului (18.09.2013).
Nu a putut fi înlăturată, deci, susţinerea reclamantei în sensul că a aplicat vizele respective în ziua intrării lor în serviciul comercial (12.09.2013).
Având în vedere că intimata nu a probat că reclamanta ar fi comis abaterile pin aplicarea vizei la 18.09.2014, precum şi susţinerea reclamantei în sensul că a aplicat viza la 12.09.2014 susţinere care nu a putut fi înlăturată în lumina probelor administrate şi chiar faptul că în raport de natura specifică a litigiilor de muncă, orice dubiu profita salariatului, în speţă, reclamantei, tribunalul a reţinut ca dată a comiterii faptei ziua de 12.09.2013.
În raport de data săvârşirii faptei, care s-a reţinut a fi 12.09.2013, decizia de sancţionare a fost emisă la 17.03.2014, deci peste termenul de 6 luni prevăzut imperativ de lege, de la data săvârşirii faptei.
Prin urmare, decizia de sancţionare apare ca fiind tardiv emisă, impunându-se anularea acesteia.
Întrucât pârâta se află în culpă procesuală, a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial conform chitanţei de la fila 6 a dosarului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel S.N.T.F.C. S.A., solicitând admiterea acestuia, schimbarea în totalitatea a hotărârii prime instanţe, în sensul respingerii acţiunii.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat în esenţă că excepţia tardivităţii emiterii deciziei de sancţionare disciplinară nr.Al/575/17.03.2014 a fost greşit admisă de prima instanţă întrucât potrivit menţiunilor olografe din cuprinsul facturilor în speţă, acestea au intrat în Serviciul comercial în data de 12.09.2013, când au primit număr de înregistrare, respectiv: nr.S411/9/2375/12.09.2013,nr.S411/9/2379/12.09.2013,nr.S411/9/2376/12.09.2013, nr.S411/9/2371/12.09.2013, nr.S411/9/2373/12.09.2013.
Facturile au ieşit din Serviciul Comercial în data de 18.09.2013, după vizarea de către intimata-reclamantă "certific în vederea acordării vizei CFP" şi după aplicarea ştampilei "Vizat Control Financiar preventiv", împrejurare probată de apelantă cu extrasul de pe Registrul de evidenţă a documentelor expediate.
Faţă de înscrisul susmenţionat a susţinut faptul că facturile au stat la Serviciul Comercial în perioada 12.09.2013-18.09.2013, pe fiecare dintre acestea, stampila "Vizat Control Financiar preventiv" fiind aplicată în data de 18.09.2013, dată la care facturile au şi fost expediate din cadrul acestui serviciu.
Intimata-reclamanta a susţinut că a vizat facturile în cauză la data de 12.09.2013, moment la care facturile au intrat în Serviciul Comercial, iar instanţa a reţinut în considerente faptul că nu poate fi înlăturată această susţinere, având în vedere faptul că subscrisa nu a probat că intimata-reclamantă a vizat facturile pe data de 18.09.2013.
În dovedirea faptului că susţinerea intimatei - reclamante este nefondată s-a depus în copie conform cu originalul, pontajul lunii septembrie 2013, din care rezultă că salariata a fost
plecată în delegaţie în perioada 11-13.09.2013 şi ca atare nu a fost prezentă la birou în data de 12.09.2013, neputând astfel să aplice la acea dată viza pe facturi, aşa după cum susţine.
De altfel, instanţa de fond nu a ţinut cont nici de faptul că intimata-reclamanta a înlocuit în tot cuprinsul lunii septembrie 2013 pe Şeful Serviciului Comercial aflat în concediu de odihnă, împrejurare probată cu pontajul lunii septembrie 2013 depus la dosarul cauzei la fond. Or, în calitate de înlocuitor al şefului de serviciu, a acordat în tot cuprinsul lunii septembrie viza "Certific în vederea acordării CFP".
Intimata reclamantă L.D.C. a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care solicită respingerea apelului formulat în cauză ca fiind nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică (fila 13).
În dezvoltarea motivelor întâmpinării s-a arătat că apelanta susţine şi depune programul ei de lucru si pontajul prin care susţine ca în perioada 11-13.09.2013, a fost plecată în delegaţie. Este adevărat, însa s-a prezentat la serviciu în data de 16.09.2013 - data la care a certificat facturile în termen legal.
Instanţa de fond a procedat în mod corect atunci când a admis excepţia de tardivitate, a admis acţiunea acesteia şi a anulat decizia de sancţionare nr.Al/575/17.03.2014.
Pentru a admite acţiunea , instanţa de fond a reţinut ca, angajatorul nu a probat ca reclamanta a aplicat viza "certificat" în vederea acordării vizei CEP" la data de 18.09.2013, câtă vreme data respectivă apare doar pe viza aplicată de J.A., iar pe de altă parte reclamanta în exercitarea atribuţiilor de serviciu, putea aplica viza "certificat in vederea acordării vizei CEP" în întreg intervalul de timp cuprins între data intrării facturilor în serviciul comercial (12.09.2014) şi data ieşirii acestora din cadrul serviciului (18.09.2013).
Apelanta-pârâtă S.N.T.F.C. S.A. a depus răspuns la întâmpinarea reclamantei (fila 22).
În dezvoltarea răspunsului la întâmpinare se arată referitor la susţinerea din întâmpinare în sensul că viza a fost aplicată în data de 16.09.2013 că faţă de prevederile art.181 alin. 1 pct. 3 coroborate cu prevederile art. 181 alin. 2 Cod Procedură Civilă, termenul de şase luni de la data săvârşirii faptei s-ar fi împlinit la data de 16.03.2014.
Or, faţă de împrejurarea că data de 16.03.2014 a picat într-o zi nelucrătoare de duminică, termenul de 6 luni s-a împlinit în prima zi lucrătoare, respectiv 17.03.2014, dată la care s-a emis decizia de sancţionare disciplinară nr.Al/575/2014.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
Prima instanţă a reţinut că data săvârşirii faptei pentru care a fost sancţionată disciplinar reclamanta este 12.09.2013. Prin memoriul de apel, angajatorul a invocat că în perioada 1113.09.2013 reclamanta a fost plecată în delegaţie (depunând foaia colectivă de prezenţă din septembrie 2013 - filele 5-6) şi nu putea astfel să aplice viza „certificat în vederea acordării vizei de control financiar preventiv” în data de 12.09.2013. Intimata-reclamantă a recunoscut prin întâmpinarea din apel faptul că în data de 12.09.2013 a fost plecată în delegaţie şi a arătat că a aplicat viza menţionată anterior în 16.09.2013, dată în raport cu care se va realiza analiza excepţiei de către instanţa de apel.
Întrucât termenul de 6 luni în care se poate aplica sancţiunea disciplinară prevăzut de art. 252 alin. 1 din Codul muncii este un termen de prescripţie (în acest sens fiind şi Decizia în interesul legii nr. 16/2012, obligatorie conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă), iar în Codul muncii nu există dispoziţii cu privire la modul de calcul al termenelor de prescripţie, în cauză se aplică dreptul comun, respectiv dispoziţiile art. 2552 alin. 1 din Codul civil. Conform acestei prevederi care reglementează durata termenelor (fără deosebire de natura şi izvorul lor - art. 2551 din Codul civil) stabilite pe luni sau ani „când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an”. Art. 2554 din Codul civil stipulează că „dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează”.
Spre deosebire de reglementarea anterioară în care Decretul nr. 167/1958 şi Vechiul Codul civil nu conţineau o reglementară exhaustivă cu privire la modul de calcul al termenelor de prescripţie, motiv pentru care se completau cu Codul de procedură civilă, art. 2551-2556 din Noul cod civil prevăd o astfel de reglementare, astfel încât în prezent nu sunt aplicabile în materie dispoziţiile art. 181 alin. 1 pct. 3 şi alin. 2 Cod procedură civilă, invocate de apelantă prin răspunsul la întâmpinare (filele 22-23). Distincţia este însă mai mult teoretică întrucât dispoziţiile invocate anterior din Codul civil şi codul de procedură civilă sunt similare.
Coroborând dispoziţiile art. 252 alin. 1 din Codul muncii cu art. 2552 alin. 1 şi 2554 din Codul civil, în raport de data de 16.09.2013 invocată de intimată ca fiind cea a săvârşirii faptei, termenul de prescripţie de 6 luni trebuia să se împlinească în data de 16.03.2014. Întrucât această zi a fost nelucrătoare (duminică), termenul de prescripţie se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează, respectiv 17.03.2014, data în care s-a emis Decizia de sancţionare disciplinară nr. A1/575/17.03.2014, contestată în prezenta cauză.
Drept urmare, în raport de susţinerile părţilor şi de probele administrate în apel, excepţia tardivităţii deciziei de sancţionare a fost greşit admisă de prima instanţă.
În consecinţă, având în vedere şi limitele în care a fost investită instanţa de apel, respectiv faptul că prin apel s-a criticat numai excepţia tardivităţii emiterii sancţiunii disciplinare şi în cauză nu s-a formulat apel incident de către intimată pentru a se devolua temeinicia deciziei de sancţionare (art. 477 alin. 1 Cod procedură civilă), în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior şi a art. 480 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă se va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 5289 din 18.09.2014 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. .../117/2014, care va fi schimbată în tot în sensul că se va respinge acţiunea reclamantei L.D.C. în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.C..
| ← Litigiu de muncă. Obligarea angajatorului la eliberarea... | Sancţiune disciplinară. Aplicare. Legalitate → |
|---|
