Sancţiune disciplinară. Aplicare. Legalitate
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 260/A din 18 februarie 2015
Prin Sentinţa civilă nr. 4700 din 30.06.2014 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. .../117/2013, a fost respinsă acţiunea formulată şi precizată de reclamanta P.R. în contradictoriu cu pârâta Grădiniţa cu Program Prelungit „A.” Cluj-Napoca.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 36/07.02.2013, reclamanta a fost sancţionată cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni (februarie, martie, aprilie 2013) cu 5%.
Comisia de cercetare disciplinară a fost numită de către Consiliul de Administraţie, în cadrul şedinţei din data de 16.01.2013 şi nu de către director. Directorul doar a emis decizia de numire a acestei comisii.
Pentru personalul didactic auxiliar, cum este încadrată reclamanta, nu există nicio menţiune în textul art. 280 din Legea nr. 1/2011, astfel că reclamantei i se aplică prevederile Codului muncii, sens în care conducătorul unităţii de învăţământ are prerogativă disciplinară.
Contestatoare avea datoria de a întocmi listele zilnice de alimente şi de a le preda până la ora 10,30. Totodată, este foarte important ca acestea să fie corect întocmite şi nu dublate sau cu lipsuri sau greşeli. De nenumărate ori s-a descoperit că administratorul grădiniţei, P.R., a uitat să treacă unele produse, sau a scos mai puţină mâncare decât ar fi trebuit, în funcţie de numărul de copii. Spre exemplu, în 08.07.2013, pe perioada vacanţei, când au fost prezenţi 41 de copii, deci nu era o perioadă aglomerată, a uitat să treacă varza, aşa cum reiese din listele depuse la dosar, prima listă greşit întocmită iar a doua refăcută, la solicitarea directorului.
Listele din perioada 3-7.12.2012 au fost date la semnat o singură dată, în fiecare zi. Dovada o constituie exemplarele în xerocopii anexate. Faptul că ele au fost refăcute datorită omiterii înregistrării celor 20 de pachete de unt şi semnate apoi de către contestatoare în locul
directorului este evident. Pe programul de gestiune, instalat doar pe calculatorul administratorului, lucrează numai contestatoare, nimeni altcineva.
Din declaraţia martorei N.A. rezultă că în data de 03.12.2012 s-au întocmit liste cu alimente de către administrator. Într-una din zile s-a omis cantitatea de unt, iar directoarea a solicitat refacerea listei cu respectiva cantitate şi ulterior au fost semnate de doamna director. La începutul lunii ianuarie 2013 listele au fost refăcute pentru a treia oară de către administrator la cererea directorului pentru a fi sigur că semnăturile administratoarei şi directoarei sunt adevărate. Aceste liste refăcute au fost duse la semnate şi apoi au fost trimise la contabilitate.
Din declaraţia martorei S.A. rezultă că în prezenţa sa d-na director a întrebat-o pe d-na administrator, dacă a semnat în locul ei. Răspunsul a fost: da, şi în continuare d-na director i-a cerut explicaţii, formulând următoarele întrebări: M-aţi căutat şi nu eram în birou? Răspuns: Nu, nu aceasta a fost motivul. V-a fost frică că aţi greşit listele şi vă voi avertiza? Răspuns: nu. Doamna administrator a dat din umeri şi a spus: nu ştiu.
Din cele ce preced, rezultă că fapta reţinută în sarcina reclamantei există, astfel că decizia contestată este temeinică şi a fost menţinută iar cererea de chemare în judecată este nefondată şi a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta P.R., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul anulării Deciziei nr. 36 din 07.02.2013 emisă de către directorul Grădiniţei cu program prelungit „A.”, prin care s-a aplicat sancţiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 5%, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că presupusa abatere disciplinară priveşte acuzaţii cu privire la falsificarea unor semnături, sens în care s-a admis de către instanţa de fond proba privind compararea de scripte însă în cuprinsul hotărârii nu se face nicio referire la această probă.
Se mai apreciază că legea aplicabilă este Legea nr. 1/2011, nu Codul Muncii cum în mod incorect a reţinut instanţa de fond, în acest sens apelanta înţelegând să facă trimitere la prevederile art. 85 din Contractul colectiv de munca unic la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar şi la dispoziţiile art.133 şi 137 din Legea 62/2011, iar dispoziţiile sale sunt obligatorii pentru unitatea angajatoare.
Pe de altă parte, analizând argumentele reţinute de prima instanţă, apreciază că lipsa unei prevederi exprese în cuprinsul Legii nr.1/2011 cu privire la modul în care se alcătuiesc comisiile de cercetare disciplinară pentru personalul didactic auxiliar, nu duce la concluzia că intenţia legiuitorului a fost ca această categorie să nu răspundă disciplinar conform Legii nr.1/2011.
Art. 280 (4) la care se face referire reglementează doar modul în care se alcătuiesc comisiile de disciplină pentru personalul didactic şi de conducere, şi nu prevede alte aspecte în legătură cu stabilirea răspunderii disciplinare.
Practic, ceea ce se desprinde din lecturarea art. 280 (4) din Legea nr. 1/2011 este că în cazul personalului didactic şi a personalului de conducere comisiile de cercetare trebuie să fie formate în componenţa prevăzută la lit. a) şi b), iar în privinţa personalului didactic auxiliar comisiile de cercetare pot fi alcătuite în orice mod doreşte angajatorul, fără a fi necesară respectarea unei anumite componenţe întrucât nu există un articol special care să stabilească această componenţă.
Interpretarea dată de instanţa de fond ar face ca dispoziţiile Legii nr. 1/2011 să nu poată fi aplicate niciodată personalului didactic auxiliar în privinţa răspunderii disciplinare, astfel încât nu s-ar mai justifica niciun motiv pentru care legiuitorul a inclus această categorie în însăşi textul Legii nr.1/2011 la capitolul privind răspunderea disciplinară. Indicarea expresă a personalului didactic auxiliar în cuprinsul art. 280 din Legea nr. 1/2011 ne conduce la concluzia că această menţiune are ca scop tocmai că legea aplicabilă este Legea nr. 1/2011.
La aceeaşi concluzie conduc şi precizările de la alin. 2 de la art. 280 unde se prevede care sunt sancţiunile aplicabile personalului didactic, didactic auxiliar şi de conducere, iar aceste sancţiuni sunt diferite de cele prevăzute în Codul Muncii, de unde reiese că intenţia legiuitorului a fost de a se aplica dispoziţiile Legii nr. 1/2011 şi personalului didactic auxiliar.
Apelanta mai susţine că procedura de cercetare nu a fost respectată.
Numirea comisiei de cercetare este prerogativa Consiliului Profesoral nu a directorului sau Consiliului de Administraţie, ori în cazul de faţă Comisia de cercetare a fost numită de Consiliul de Administraţie, contrar dispoziţiilor legale.
Conform art. 28 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar publicat în Monitorul Oficial cu numărul 874 din 29 septembrie 2005, printre atribuţiile Consiliului Profesoral se regăseşte la litera g) „numeşte comisiile de cercetare a faptelor care constituie abateri disciplinare, săvârşite de personalul salariat al unităţii de învăţământ, conform legislaţiei în vigoare”.
În ce priveşte sancţiunea arată că nu a fost aplicată de organul competent. Stabilirea sancţiunii disciplinare este prerogativa Consiliul Profesoral, aspect reglementat la litera h) din acelaşi regulament evocat anterior: „stabileşte sancţiuni disciplinare pe baza raportului comisiei de cercetare, conform prevederilor legale în vigoare, ale prezentului regulament şi ale regulamentului intern”.
Şi în această privinţă niciun text de lege nu permite Consiliului de Administraţie sau directorului unităţii să aplice sancţiuni pe baza raportului Comisiei de disciplină, această prerogativă aparţinând Consiliului Profesoral.
Decizia de sancţionare a fost emisă fără respectarea condiţiilor de formă impuse de lege.
Având în vedere că îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 1/2011 decizia de sancţionare nr. 36/07.02.2013 este nulă absolut datorită nerespectării dispoziţiilor legale prevăzute la art. 280-282 din Legea 1/2011 coroborat cu art. 252 din Codul Muncii, şi anume: autoritatea competentă să aplice sancţiunea este Consiliul Profesoral al unităţii, şi nu Consiliul de Administraţie; nu au fost arătate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat; nu au fost precizate prevederile din contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; instanţa competentă cu soluţionarea contestaţiei este Colegiul de Disciplină de pe lângă ISJ Cluj, nu Tribunalul Cluj cum s-a trecut în decizie; termenul de contestare este de 15 zile nu 30 de zile cum s-a trecut în decizie.
Susţine că fapta pentru care a fost sancţionată nu există, existenta acesteia nu a fost dovedită. A arătat atât în faţa Comisiei de cercetare cât şi pe tot parcursul procesului că nu a semnat în locul directorului, singura „probă” care a stat la baza cercetării şi emiterii deciziei de sancţionare fiind mărturia educatoarei Blaga Alexandra.
Apreciază că pentru probarea acuzaţiilor grave care i se aduc angajatorul avea posibilitatea efectuării unei expertize grafologice, însă directorul unităţii nu a solicitat efectuarea expertizei ştiind că semnătura îi aparţine. În lipsa unei expertize abaterea disciplinară nu este dovedită, această probă fiind singura capabilă să dovedească fără dubiu existenta unei semnături falsificate.
Având în vedere dispoziţiile legale care prevăd că în materia dreptului muncii sarcina probei aparţine angajatorului, apreciază că nu s-a dovedit existenţa unei semnături false, simpla declaraţie de martor al unei persoane care a asistat la un conflict între administrator şi director fiind insuficientă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 26 septembrie 2014, intimata Grădiniţa cu Program Prelungit „A. ” Cluj-Napoca, a solicitat respingerea apelului formulat de reclamantă ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei civile atacate ca fiind temeinică şi legală.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 36/07.02.2013, reclamantei, în calitate de administrator în cadrul unităţii pârâte, i s-a aplicat sancţiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni (februarie, martie, aprilie 2013) cu 5%, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 lit. c C.muncii coroborat cu art. 280 alin. 2 lit. c din Legea nr. 1/2011, reţinându-se în sarcina sa faptul că a semnat în locul directorului instituţiei listele de alimente din intervalul 3-7 decembrie 2012.
Analizând conţinutul deciziei de sancţionare, se constată că aceasta cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 252 alin. 2 C.muncii, inclusiv prevederile încălcate de reclamantă şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările acesteia, specificându-se în mod expres în actul sanctionator că apărările formulate nu au fost probate şi au fost infirmate de numitele B.A., S.L. ŞI D.S., cu trimitere la procedura nr. CI 4 aprobată de CA la data de 05.11.2012 referitoare la eliberarea alimentelor din magazie pentru pregătirea hranei copiilor.
În ceea ce priveşte temeiul legal în baza căruia s-a procedat la cercetarea abaterii disciplinare şi la aplicarea sancţiunii, Curtea constată că atât angajatorul cât şi prima instanţă în mod corect au apreciat cu privire la incidenţa în cauză a prevederilor cuprins în Codul Muncii, atât timp cât art. 280 alin. 4 din Legea nr. 1/2011, lege specială, nu cuprinde reglementări particulare, care să oblige, şi în situaţia în care se decide sancţionarea salariatului care nu face parte din categoriile enumerate în mod expres în conţinutul textului legal.
Astfel, textul alin. 4 al art. 280 din Legea nr. 1/2011 se referă doar la efectuarea cercetării disciplinare în cazul personalului didactic, personalului de conducere al unităţilor de învăţământ preuniversitar, personalului de îndrumare şi de control din cadrul inspectoratelor şcolare şi a personalului de îndrumare şi de control din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
În acest sens, art. 280 alin. 4 din Legea nr. 1/2011 prevede următoarele: “Pentru cercetarea abaterilor prezumate săvârşite de personalul didactic, personalul de conducere al unităţilor de învăţământ preuniversitar, personalul de îndrumare şi de control din cadrul inspectoratelor şcolare şi de personalul de îndrumare şi de control din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, comisiile de cercetare disciplinară se constituie după cum urmează: a) pentru personalul didactic, comisii formate din 3-5 membri, dintre
care unul reprezintă organizaţia sindicală din care face parte persoana aflată în discuţie sau este un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea; b) pentru personalul de conducere al unităţilor de învăţământ preuniversitar, comisii formate din 3-5 membri, dintre care un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea. Din comisie face parte şi un inspector din cadrul inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti; c) pentru personalul de îndrumare şi de control din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, comisii formate din 3-5 membri, dintre care unul reprezintă organizaţia sindicală din care face parte persoana aflată în discuţie sau este un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea; d) pentru personalul de conducere al inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, comisii formate din 35 membri, dintre care un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea.”
Potrivit dispoziţiilor art. 96 alin.1 din Legea nr.1/2011, unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt conduse de consiliile de administraţie, de directori şi de directori adjuncţi, după caz.
Art. 97 alin. 1 şi 2 lit. a) din aceeaşi lege prevede că directorul unităţii de învăţământ de stat este reprezentantul legal al unităţii de învăţământ şi realizează conducerea executivă a acesteia.
Prevederile art. 85 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar, trimit prin conţinutul lor atât la prevederile art. 280-282 din Legea nr. 1/2011 cât şi la cele cuprinse la art. 247-252 C.muncii, şi nu este posibil a se da dispoziţiilor cuprinse într-un contract colectiv de muncă o interpretare contrară celei care rezultă din aplicarea dispoziţiilor legale.
În ceea ce priveşte menţiunile cuprinse în conţinutul deciziei de sancţionare referitoare la instanţa competentă să soluţioneze contestaţia şi termenul de contestare, se constată că unitatea pârâtă a respectat prevederile legale cuprinse în Codul Muncii.
Prin urmare, Curtea reţine, raportat la prevederile art. art. 251 alin. 1 şi art. 252 alin. 2 C.muncii, coroborat cu prevederile art. 280 din Legea nr. 1/2011, că decizia de sancţionare emisă de pârâtă îndeplineşte toate condiţiile de legalitate.
Referitor la motivele de netemeinicie, Curtea constată că a fost probată în cauză săvârşirea de către reclamantă a abaterii disciplinare reţinută în sarcina sa, starea de fapt fiind confirmată atât de depoziţia martorei Şerban Alexandra, audiată în faţa primei instanţe, cât şi de martorele S. Loredana şi Drăghici Sandra I., audiate în apel, martore care au asistat la discuţiile purtate între reclamantă şi directoarea unităţii pârâte din care rezulta recunoaşterea reclamantei asupra faptului că a semnat listele de alimente în locul directoarei.
În ceea ce priveşte unele inadvertenţe între declaraţiile martorelor cu privire la locul în care s-au purtat discuţiile între reclamantă şi directoare, acestea apar ca justificabile având în vedere, pe de o parte, durata relativ mare de timp care a trecut de la data evenimentelor, iar pe de altă parte, modificările administrative privind schimbarea locaţiei biroului administratorului şi mutarea acestuia în locaţia ce aparţinea iniţial biroului secretariat contabilitate.
Deşi apelanta prin motivele de apel a adus în discuţie problema necesităţii administrării probei privind verificarea de scripte, nu a solicitat în concret administrarea acestei probe iar în ceea ce priveşte obligativitatea angajatorului de a depune dovezi în apărarea sa în condiţiile art. 272 C.muncii, Curtea constată că pârâta a probat abaterea disciplinară reţinută prin decizia de sancţionare, situaţie în care proba contrară cădea în sarcina reclamantei.
Aşa fiind, având în vedere considerentele expuse, reţinând faptul că prima instanţă a făcut o corectă apreciere asupra stării de fapt şi asupra dispoziţiilor legale incidente, hotărârea pronunţată fiind astfel legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat cu consecinţa păstrării sentinţei atacate.
În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. 1 C.pr.civ., apelanta P.R. va fi obligată să plătească intimatei Grădiniţa cu Program Prelungit „A.” Cluj-Napoca suma de 700 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial.
| ← Prescripţie. Sancţiune disciplinară. Termen de constatare | Decizie de concediere. Contract individual de muncă încheiat... → |
|---|
