Competenţa teritorială. Constatarea rezilierii de plin drept a contractului de închiriere. Instanţa de la domiciliul pârâtului
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, sentinţa nr. 61/F din 28 aprilie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 13.496 din 19.12.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr..../211/2014, s-a admis excepţia lipsei de interes a reclamantei V.O.E.D. in formularea primului petit al cererii referitor la constatarea rezilierii de plin drept a contractului de închiriere dintre paratul T.E. si Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca.
S-a admis excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, excepţie invocata de către parat si in consecinţa declina competenta de soluţionare a cererii
formulate de către reclamanta împotriva paratului cu privire la petitele având ca obiect: pretenţii, in favoarea Judecătoriei Zalău.
Analizând cele doua excepţii, instanţa a retinut următoarele:
In baza Dispoziţiei nr. 3900 din 20.07.2011 a Primarului mun. Cluj-Napoca emisa in baza Legii nr. 10/2001, la data de 19.01.2013 s-a realizat predarea-preluarea imobilului situat in Cluj-Napoca, str. A. nr. 3, apartamentele 1,3,11 si 17 (f.8).
Pentru apartamentul nr.10 (după renumerotare ap. 17) a fost încheiat un contract de închiriere intre Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca si paratul T.E. sub nr. 51925 la data de 30.09.1999 (f.22-24) iar la data de 21.07.2009 s-a încheiat actul adiţional nr. 3 la contract cu privire la prelungirea contractului de închiriere pana la data de 19.05.2014 (f.37). Cu toate acestea, la data de 07.02.2013 a fost emisa instiintarea adresata de Primăria mun. Cluj-Napoca, paratului, prin care i se aduce la cunoştinţa ca apartamentul a fost retrocedat, in natura, reclamantei iar contractul de închiriere încetează de drept. (f.43).
Cu privire la excepţia lipsei de interes a reclamantei in formularea petitului 1 al cererii, instanţa apreciază ca este întemeiata, acest petit fiind formulat doar pentru a se încerca atragerea competentei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca. Lipsa de interes a reclamantei este evidenta in condiţiile in care ea este terţ fata de contractul de închiriere, rezilierea contractului putând fi invocata doar de către partile acestuia ( respectiv de către partea care si-a îndeplinit obligaţiile). In consecinţa, va admite excepţia lipsei de interes a reclamantei in formularea petitului 1 al cererii, aceasta cerere formulata in petitul 1 nefiind admisibila, fiind formulata de un terţ in contradictoriu cu o parte din contractul de închiriere.
In ceea ce priveşte excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, invocata de către parat, instanţa a apreciat-o si pe aceasta ca fiind întemeiata din următoarele considerente.
Astfel, pentru petitele referitoare la pretenţiile reclamantei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 NCPC si nicidecum ale art. 113 pct.4 NCPC astfel cum a invocat reclamanta întrucât intre reclamanta si parat nu exista si nu a existat niciodată un raport de locaţiune.
Astfel, chiar daca reclamanta nu a inteles sa mai timbreze cererea de chemare in judecata cu diferenţa de taxa de timbru de 684,6 lei pusa in vedere de către instanţa, nici după respingerea cererii de reexaminare a taxei de timbru, instanţa de fond a apreciat că o soluţie in acest sens poate fi pronunţata doar de către instanţa competenta teritorial.
In consecinţa, s-a admis excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca si a declinat competenta de soluţionare in favoarea Judecătoriei Zalău.
Prin sentinţa civilă nr. 911 din 09.04.2015 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul nr. .../337/2015, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de reclamantă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca din circumscripţia Tribunalului Cluj.
S-a suspendat judecata cauzei şi s-a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului de competenţă, Curtea de Apel Cluj.
Asupra excepţiei de necompetenţă teritorială, instanţa a reţinut următoarele:
Petitele numite „în pretenţii” au caracter accesoriu faţă de capătul principal de cerere - în constatarea rezilierii de plin drept a contractului de închiriere, după cum rezultă din dispoziţiile art. 30 alin. 3 şi 4 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 123 alin.1 Cod procedură civilă, cererile accesorii se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti.
Chiar în ipoteza disjungerii, ceea ce nu este cazul în speţă, instanţa legal învestită iniţial rămâne competentă să judece cererile sau capetele de cerere pe care le-a disjuns.
În baza art. 132 alin.3, art. 133 pct.2 şi art. 134 Cod procedură civilă, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de reclamantă şi şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a declanşat procedura conflictului negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască, Curtea de Apel Cluj.
În urma ivirii conflictului negativ de competenţă şi a declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de apel Cluj, Secţia Civilă, sub numărul 527/33/2015.
Curtea de Apel Cluj sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţă ivit între Judecătoria Zalău şi Judecătoria Cluj Napoca, instanţe care se află în raza de competenţă a Curţii, în temeiul art.135 alin.4 C.pr.civ. reţine următoarele:
Astfel, prin cererea formulata de reclamanta V.O.E.D. si înregistrata sub nr..../211/2014 la data de 28.04.2014 se solicita pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti in contradictoriu cu paratul T.E. prin care: 1) sa se constate rezilierea de plin drept a contractului de închiriere privind apartamentul nr.17 situat la et. III din imobilul din Cluj-Napoca, str. A. nr.3; 2) sa fie obligat paratul la plata - cu titlu de folos de tras - echivalentul chiriei practicate pe piaţa libera in Cluj-Napoca-pentru folosinţa apartamentului indicat mai sus - de la data retrocedării - 20.07.2011, pana la parasirea efectiva a apartamentului -03.10.2013, in suma de 24.000 lei; 3) sa fie obligat paratul la plata sumei de 1152 lei ( 690,71 lei cheltuieli comune si 461,71 lei penalizări pentru cheltuielile comune) către Asociaţia de proprietari din Cluj, str. A. nr.3, achitate de către reclamanta; 4) obligarea paratului la plata sumei de 158,65 lei - preţ restant pentru furnizarea curentului electric, la parasirea apartamentului , achitate de către reclamanta, precum si, la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut ca paratul a deţinut apartamentul in discuţie in calitate de chiriaş la data retrocedării acestuia in temeiul Legii nr. 10/2001, in natura, către ea, cu Dispoziţia nr. 3900/20.07.2011 a Primarului mun. Cluj-Napoca. La data retrocedării, contractul de închiriere a încetat de drept, iar paratul nu a dorit
sa încheie contract de închiriere_cu ea, parasind apartamentul. La data parasirii
apartamentului existau restantele pe care ea le-a achitat si pe care le solicita in prezent de la parat. De asemenea, ea in calitate de proprietar are dreptul la echivalentul folosinţei bunului, raportat la chiriile practicate pe piaţa libera.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 555 si urm. Noul Cod Civil, art.2 si urm., 13-15 si urm. din Legea nr.10/2001, art. 10 alin.2 din Legea nr.241/2001 privind OUG nr. 40/1999.
Art.107 alin.1 C.pr.civ., cu denumirea marginală „Regula generală” statuează următoarele: „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.
Potrivit art.113 alin.1 C.pr.civ. care reglementează competenţa teritorială alternativă, „În afară de instanţele prevăzute la art.107-112, mai sunt competente: 4. instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a imobilului”.
Curtea constată că reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, a menţionat în mod expres că între reclamanta si parat nu există si nu a existat niciodată un raport juridic de locaţiune având ca obiect închirierea apartamentului aflat în proprietatea reclamantei. Mai mult, imobilul a fost predat reclamantei de către Comisia de punere în posesie din cadrul Primăriei mun. Cluj Napoca la data de 28.01.2013, aşa cum reiese din procesul verbal de predare-preluare a imobilului anexat la dosar.
În aceste condiţii, petitele 2,3,4 având ca obiect pretenţii, nu au caracterul unor cereri accesorii raportat la capătul de cerere principal având ca obiect constatarea rezilierii de plin drept a contractului de închiriere privind apartamentul nr.17 situat la et. III din imobilul din Cluj-Napoca, str. A. nr.3 încheiat între Consiliul Local al mun. Cluj Napoca, în calitate de
locator şi pârât, în calitate de locatar întrucât soluţionarea lor nu depinde de soluţia dată petitului principal, în sensul art.30 alin.4 şi art.123 alin.1 C.pr.civ.
Având în vedere că între reclamantă şi pârât nu există şi nu a existat nici un raport juridic de locaţiune, în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 113 alin.1 pct.4 C.pr.civ., ci dispoziţiile art.107 alin.1 C.pr.civ. care reglementează competenţa teritorială a instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul, respectiv Judecătoria Zalău.
Pentru aceste considerente de drept, Curtea în temeiul art.134 alin.4 C.pr.civ. stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a prezentul litigiu în favoarea Judecătoriei Zalău.
24. Competenţa teritorială. Înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării de muncă în favoarea comunităţii. Instanţa în circumscripţia căreia domiciliată contravenientul
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, sentinţa 62/F din 29 aprilie 2015
I. Prin sentinţa civilă nr. 326 din 13 februarie 2015, pronunţată în dosarul nr. .../265/2014, Judecătoria Năsăud şi-a declinat în favoarea Judecătoriei Baia Mare competenţa de soluţionare a cererii formulate de petenta Comuna Rodna, în contradictoriu cu intimatul..., privind înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum amenzile în cuantum de 420 lei ce i-a fost aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria CP nr. 1547855/26.10.2012, încheiat de către Poliţia Şomcuta Mare, cu sancţiunea prestării unei munci în folosul comunităţii, în favoarea Judecătoriei Baia Mare, judeţul Maramureş.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Năsăud a avut în vedere, în principal, următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenţie seria CP nr. 1547855/26.10.2012, încheiat de către Poliţia Şomcuta Mare, intimatul contravenient a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 420 lei pentru comiterea contravenţiilor reţinute în cuprinsul proceselor-verbale evidenţiate.
Împotriva acestui proces-verbal nu s-a formulat cale de atac, astfel că acesta constituie titlu executoriu conform dispoziţiilor art. 37 din OG nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Deoarece intimatul contravenient nu deţine bunuri mobile şi imobile ce pot fi executate silit, petenta a solicitat instanţei să se dispună conform dispoziţiilor art. 39/1 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 cu modificările şi completările ulterioare.
Verificându-se rubrica aferentă „locului săvârşirii contravenţiei”, menţiunile organului constatator din procesul-verbal de contravenţie seria C.pen. nr. 1547855/26.10.2012, încheiat de către Poliţia Şomcuta Mare, se reţine că săvârşirea contravenţiei s-a realizat în raza teritorială a localităţii Biciuni, judeţul Maramureş.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare, anterior evidenţiate sesizarea instanţei pentru înlocuirea amenzii contravenţionale în sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se efectuează de către organul constatator prin raportare la raza teritorială în care s-a comis contravenţia.
În acest context prin similitudine s-au reţinut şi dispoziţiile art. 32 alin. 2 din O.G.R. nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „plângerea împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia”.
În consecinţă, competenţa de soluţionare a prezentei sesizări aparţine instanţei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, respectiv Judecătoriei Baia Mare, prin raportare la locul comiterii contravenţiei (localitatea Biciuni, judeţul Maramureş).
II. Învestită fiind cu soluţionarea cererii, Judecătoria Baia Mare a pronunţat sentinţa civilă nr. 1910/30.03.2015, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi şi-a declinat în favoarea Judecătoriei Năsăud competenţa de soluţionare a cererii.
S-a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă.
Motivând sentinţa, Judecătoria Baia Mare a avut în vedere, în principal, următoarele:
În materia înlocuirii sancţiunii amenzii contravenţionale cu munca în folosul comunităţii, atunci când cererea este formulată de organul administrativ, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost acesta modificat prin art. 1 din O.G. nr. 17/2014, prevede că „în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.
Mai întâi, instanţa a subliniat faptul că sesizarea instanţei iniţial investite s-a realizat la data de 25 noiembrie 2014, iar O.G. 17/2014, care a modificat sub aspectul competenţei art. 9 alin. 3 din O.G. 2/2001 s-a publicat în Monitorul Oficial la data de 27 august 2014. Instanţa a apreciat că, întrucât modificarea normei de competenţă a intervenit anterior punerii în mişcare a acţiunii civile prin formularea unei cererii introductive de instanţă, competenţa se determină în raportul cu data sesizării instanţei, după cum rezultă din coroborarea art. 24 şi art. 25 C.pr.civ.
Cât priveşte prezenta cauză, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că domiciliul intimatului este situat pe raza comunei Rodna. Aşa fiind, prin raportare la dispoziţiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum au fost acestea anterior enunţate, rezultă că revine instanţei de la domiciliul acestuia competenţa de a soluţiona cererea formulată de către petentă. În conformitate cu H.G. nr. 337/1993, pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, comuna Rodna se află în circumscripţia Judecătoriei Năsăud.
Raportat la cele anterioare, instanţa a apreciat că excepţia necompetenţei teritoriale absolute, invocate din oficiu, este întemeiată, fiind admisă, iar cauza declinată spre competentă soluţionare Judecătoriei Năsăud.
III. Cu privire la conflictul negativ de competenţă astfel născut, Curtea are în vedere următoarele:
Judecătoria Năsăud a fost sesizată cu cererea de înlocuire a sancţiunii amenzii cu cea a muncii în folosul comunităţii - în data de 25 noiembrie 2014, intimat fiind M.S., domiciliat în comuna Rodna ..., judeţul Bistriţa Năsăud.
Astfel fiind, trebuie avut în vedere că la această dată dispoziţiile art. 9 alin. 3 din O.U.G. nr. 2/2001 prevedeau că „În cazul în care contravenientul „persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale (...) va sesiza instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.
Aceste dispoziţii legale au, în partea lor privitoare la determinarea instanţei competente teritorial să judece cererea de înlocuire a amenzii, natura unor norme de procedură civilă, astfel că ele atrag incidenţa prevederilor art. 24 şi art. 25 C.pr.civ.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii rezultă că în lipsa unor stipulaţii legale cu caracter derogatoriu, determinarea instanţei competente se realizează ţinându-se seama de normele de competenţă aflate în vigoare la data pornirii procesului.
În prezenta cauză prevederile art. 9 alin. 3 din O.U.G. nr. 2/2001, sus-menţionate, evocau instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie domiciliază persoana în contra căreia se solicită înlocuirea sancţiunii amenzii, astfel că Judecătoria Năsăud, ca instanţă în circumscripţia căreia domiciliază intimatul, era competentă teritorial a soluţiona cererea.
Judecătoria Năsăud a greşit atunci când a ţinut seama de un alt conţinut al prevederilor art. 9 alin. 3 din O.U.G. nr. 2/2001, acesta aflându-se deja modificat la data de 25 noiembrie 2014, când cererea de înlocuire a amenzii a fost înregistrată la Judecătoria Năsăud.
Văzându-se şi prevederile art. 135 alin. 1 C.pr.civ., se va stabili în favoarea Judecătoriei Năsăud competenţa de soluţionare a cererii.
| ← Competenţa materială. Daune morale ca urmare a producerii unui... | Competenţa materială. Stabilirea contribuţiei părinţilor la... → |
|---|
