Decizie de concediere ce nu cuprinde descrierea faptei ce se pretinde a constitui abatere disciplinară şi a datei săvârşirii ei. Nulitate absolută
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 248/R din 5 mai 2015
Prin sentinţa civilă nr.133 din 05.02.2015, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr..../2012 a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de contestatoarea S.M.M.M. în contradictoriu cu intimata S.C. R.B. S.A. pentru anularea deciziei nr. 2687/09.11.2012 emisă de intimată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 2687/9.11.2012 emisă de intimată s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul prevederilor capitolului III pct. 10,13,15 şi 16 din Procedura privind răspunderea disciplinară a salariaţilor S.C. R.B. S.A. şi a dispoziţiilor art. 61 lit. a), art. 248 alin. 1 lit. e) Codul Muncii republicat începând cu data de 9.11.2012.
Contestatoarea a fost angajată a S.C. R.B. S.A. în cadrul Agenţiei Sighetu Marmaţiei, fiind încadrată pe funcţia de ofiţer bancar (operator ghişeu bancă) atribuţiile de serviciu fiind stipulate în fişa postului - f. 77, semnate de contestatoare.
În cadrul Agenţiei Sighet R.B., în urma unui control intern efectuat în cursul anului 2012 s-a constatat un minus pe casierie. Pentru identificarea persoanelor vinovate de prejudiciul cauzat şi tragerea la răspundere penală a acestor persoane, intimata a formulat plângere penală ce face obiectul dosarului penal 280D/P/2012 al DIICOT - serviciul Teritorial Cluj.
Din adresa DIICOT rezultă că s-a început urmărirea penală, „ in rem” prilej cu care vor fi elucidate împrejurările comiterii unor fapte penale şi scopul identificării persoanelor vinovate angajate la Agenţia Sighetu Marmaţiei printre care şi contestatoarea .
Ca urmare a controlului efectuat s-a descoperit un minus de casă în valoare de 862.151,26 RON respectiv 60.307 euro echivalent.
Ca urmare a investigaţiilor efectuate a rezultat faptul că în această Agenţie Sighetu Marmaţiei, începând cu anul 2007 au fost procesate depuneri fictive de sume în conturile unor clienţi inclusiv salariaţi ai agenţiei, împrumuturi acordate către clienţi din casieria agenţiei şi retrageri de sume atât din conturile clienţilor, cât şi din casieria agenţiei, constituiri şi desfiinţări de depozite la termen fără autorizarea clienţilor.
În decizia de concediere se reţine:
1. Contestatoarea a contribuit la prejudiciul adus Băncii prin faptul că a consimţit şi a procedat la îndeplinirea formalităţilor de desfiinţare a unor depozite la termen ale clienţilor fără ca aceştia să adreseze o solicitare în acest sens băncii, a contribuit la prejudicierea intereselor băncii prin ridicarea de la ATM a unor sume din contul curent personal, fără ca acestea să aibă acoperire, în condiţiile în care sumele de bani erau virate în contul său curent în urma unor depuneri fictive( operaţiuni efectuate în sistemul informatic al băncii), fapte despre care contestatoarea avea cunoştinţă deplină deoarece, dacă ar fi solicitat alimentarea cu numerar a casieriei de către Centrul de Procesare Numerar al băncii, situaţia ar fi trezit suspiciuni, întrucât în casierie ar fi trebuit să existe sume de bani conform documentelor contabile.
Operaţiunile efectuate prin contul contestatoarei sunt detaliate în tabelul de la filele 56.
Situaţia rulajelor recunoscute ca fiind fictive a cauzat băncii şi ca urmare a implicării şi acţiunilor contestatoarei un minus de casă în valoare de 250.333,73 euro din care 24.084 lei prejudiciu înregistrat ca urmare a implicării contestatoarei.
2. De asemenea contestatoarea nu a solicitat, deşi avea obligaţia, în conformitate cu normele interne ale băncii, aprobarea superiorului ierarhic şi de la Direcţia Conformitate pentru societatea pe care o administrează SC R. SRL, dat fiind faptul că există 19 clienţi ai societăţii pentru care oferea servicii de contabilitate şi care se regăsesc în portofoliul de clienţi ai Agenţiei Sighetu Marmaţiei.
Contestatoarea recunoaşte prin chiar acţiunea formulată o parte din faptele care îi sunt reţinute în sarcină prin decizia de concediere, anume, că a ridicat sume de bani de pe cardul personal, pe care le-a depus în casierie pentru a acoperi lipsa de numerar efectiv necesar operaţiunilor de casierie.
De asemenea, recunoaşte că deservea din punct de vedere contabil clienţi ai băncii făcând discuţii asupra relevanţei acestui fapt sub aspect disciplinar.
Contestatoarea susţine că potrivit normelor bancare desfiinţarea şi închiderea oricăror tipuri de conturi fie cont curent, fie că sunt de depozit, se poate face numai de personal autorizat direct de centrala bancară, contestatoarea neavând o asemenea autorizaţie.
Din probele de la dosar rezultă că alimentările fictive efectuate de angajaţi ai agenţiei în contul contestatoarei cu sume de bani din cadrul agenţiei, fără a exista un motiv real sau o justificare legală şi pertinentă a acestor operaţiuni, au făcut ca patrimoniul agenţiei să cunoască o diminuare la valoarea sumei depusă pe acel cont.
Sumele de bani astfel depuse erau la dispoziţia contestatoarei, aceasta putând efectua orice operaţiune, în speţă au fost efectuate creditări nejustificate şi necontorizate ale contului curent al contestatoarei, fiind eludate în acest sens normele şi prevederile interne.
Prin eludarea normelor şi prevederilor interne, intimata a suferit un prejudiciu ce a constat în :
Sumele de bani pe care clienţii trebuiau să le plătească sub forma taxelor şi comisioanelor pentru şi în legătură cu retragerile de numerar de la bancomat în cazul în care aceştia erau sfătuiţi să efectueze retrageri de numerar de la bancomat.
Şi nu în ultimul rând costurile suportate de bancă cu alimentarea bancomatului, alimentare realizată de o firmă de transport valori, în condiţiile în care prin tranzacţiile fictive realizate atât de contestatoare cât şi de colegii acesteia, bancomatul cunoştea o diminuare de numerar cu fiecare retragere fictivă efectuată, alimentarea acestuia trebuia efectuată mai des. Tranzacţiile efectuate la bancomat nu aveau o bază reală şi nu erau efectuate de clienţii băncii, care urmau să plătească anumite comisioane pentru retragerile de numerar şi deci să suporte o parte din costurile legate de transportul numerarului şi alimentarea bancomatului, banca a trebuit să suporte aceste costuri în integralitatea lor pentru fiecare alimentare realizată.
Instanţa a reţinut că, contestatoarea şi-a dat concursul pentru efectuarea operaţiunilor fictive cauzând acel prejudiciu băncii constatat la suma de 24.048 lei prin eludarea normelor şi procedurilor interne iar temeiul legal al răspunderii disciplinare a fost menţionat în decizia de concediere contestată - capitolul III pct. 10,13,15 şi 16 din Procedura privind răspunderea disciplinară a salariaţilor S.C. R.B. S.A.
Cu privire la a doua faptă reţinută în sarcina contestatoarei, aceasta este prevăzută la punctul 13 - Conflicte de interese - din Regulile de Etică ale S.C. R.B. S.A., contestatoarea a eludat normele şi procedurile interne întrucât nu a solicitat acordul de la Direcţia Conformitate pentru societatea pe care o administra, dat fiind faptul că existau 19 clienţi ai societăţii pentru care oferea servicii de contabilitate şi care se regăsesc în portofoliul de clienţi ai Agenţiei Sighetu Marmaţiei.
În considerarea celor de mai sus, instanţa a reţinut că prin cele două fapte săvârşite de contestatoare, aceasta a încălcat cu vinovăţie normele şi procedurile interne ale Băncii fapte ce constituie, conform art. 247 Codul Muncii abateri disciplinare.
Cu ocazia cercetării disciplinare, procedurilor efectuate conform art. 251, 252 Codul Muncii, în mod legal a fost interpretată susţinerea contestatoarei în sensul că „ a acţionat conform ordinelor superiorului”, această justificare nu poate fi primită şi nu poate constitui un angajament pentru încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute în normele şi prevederile interne de funcţionare a băncii.
Prevederile art. 61 lit. a) Codul Muncii trebuie coroborate cu art. 248 al. 1 lit. e) Codul Muncii, potrivit cărora pentru sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul se numără şi desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Codul Muncii nu defineşte şi nu enumeră abaterile grave dar ele pot fi stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă sau regulamente interne, în speţă capitolul II pct. 10,13,15 şi 16 din Procedura privind răspunderea disciplinară a salariaţilor S.C. R.B. S.A.; o atare calificare poate fi făcută de la Oficiu la Oficiu de angajator.
Angajatorul poate dispune concedierea şi pentru abateri repetate, adică în cazul săvârşirii a cel puţin două abateri. Prin ipoteză, este vorba despre abateri lipsite de o mare gravitate, astfel măsura respectivă ar fi posibilă chiar în absenţa caracterului repetat al faptei. Ceea de interesează nu este numărul abaterilor disciplinare, ci voinţa constantă a salariatului de a încălca atribuţiile de serviciu, aşa cum s-a dovedit în cazul contestatoarei.
Pentru aceste considerente instanţa a apreciat că sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă a fost corect individualizată de angajator raportat la gravitatea şi circumstanţele în care contestatoarea a săvârşit faptele.
Reţinând că decizia este temeinică şi legală, în temeiul art. 61 lit. a), art. 248 al. 1 lit. e) Codul Muncii contestaţia a fost respinsă în totalitate ca nefondată.
Instanţa a reţinut că intimata a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta S.M.M.M. a declarat recurs prin care a solicitat casarea sentinţei şi, în urma rejudecării acţiunii, admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamanta a invocat excepţia prescripţiei emiterii deciziei de sancţionare, conform art.252 Codul muncii, deoarece pârâta a aplicat sancţiunea disciplinară la mai mult de 6 luni de la data săvârşirii faptelor, respectiv 12.10.201002.03.2011, cum sunt prezentate în decizia atacată.
În privinţa primei fapte reţinute în decizia atacată reclamanta a contestat că avea atribuţii de ridicare şi depunere a numerarului în casierie şi a susţinut că pârâta nu a indicat modul de calcul a sumei imputate (24.040 lei) din totalul de 250.333,73 Euro, a cărei lipsă o pretinde.
Reclamanta apreciază ca insuficientă probaţiunea administrată care nu confirmă, în opinia sa, întinderea prejudiciului şi modul în care s-a propus.
Se combate acuzaţia că reclamanta avea atribuţii de constituire şi desfiinţare a depozitelor bancare şi că ar fi realizat în mod fraudulos asemenea operaţiuni.
În privinţa celei de-a doua fapte, reclamanta susţine că şi-a înfiinţat firma de contabilitate înaintea angajării sale la bancă, iar clienţii firmei de contabilitate au fost convinşi de reclamantă să devină clienţi ai băncii, ceea ce nu impunea acordul conducătorului unităţii şi nu contravine Codului de Conduită al Grupului R..
În fine, se invocă nulitatea absolută a deciziei de concediere pentru neindicarea termenului de drept în baza căruia faptele constatate se sancţionează cu concedierea.
Pârâta R.B. S.A a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului ca nemotivat (excepţie respinsă de instanţă) şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că excepţia prescripţiei trebuie invocată în faţa primei instanţe până la primul termen de judecată conform art.2152 Codul Civil.
Termenul legal al concedierii este indicat în decizia atacată (cap. III, pct.10, 13, 15 şi 16 din Procedura privind răspunderea disciplinară a salariaţilor.
În privinţa fondului, pârâta susţine că reclamanta avea atribuţii de constituire şi lichidare a depozitelor bancare şi a săvârşit faptele descrise în decizie, cauzând băncii un prejudiciu semnificativ.
Pârâta consideră că doar angajatorul, prin departamentele sale specializate, este în măsură a aprecia riscul la care este supusă instituţia de un eventual conflict de interese şi dacă se poate crea o legătură de cauzalitate care să conducă la un eventual conflict de interese între activităţile salariatului străine de fişa postului şi prestaţiile efectuate în favoarea angajatorului sau/şi informaţiile cu care aceasta intra în contact, documentele depuse de clienţi în agenţie, conturile deţinute de aceştia etc., pentru a nu se afla şi în faţa încălcării secretului de serviciu şi a secretului bancar.
Reclamanta a depus concluzii scrise prin care a reluat argumentele invocate în
recurs.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată
următoarele:
Operaţiunile bancare pretins frauduloase, imputate reclamantei prin decizia de concediere, s-au realizat în perioada 12.10.2010 - 02.03.2011 (filele 5-6 fond), în raport de care prevederile art.2512-2513 Noul Cod Civil, intrat în vigoare la 01.11.2011 sunt
inaplicabile, astfel încât excepţia prescripţiei dreptului de aplicare a sancţiunii disciplinare, conform art.252 Codul muncii, putea fi invocată în speţă, oricând în cursul procesului, aşadar şi în recurs, contrar apărărilor pârâtei care nu are în vedere nici că la data intrării în vigoare a Noului cod civil prescripţia în cauză era împlinită.
În acest context, Curtea de Apel reţine că angajatorul poate dispune aplicarea sancţiunii disciplinare nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei, conform art.252 Codul muncii (în forma de la momentul emiterii deciziei).
Or, în speţă, angajatorul a emis decizia de sancţionare la data de 09.11.2012 (fila 4 fond) pentru 18 operaţiuni bancare realizate în perioada 12.10.2010 - 02.03.2011 în raport de care termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de art.252 Codul muncii este în mod evident împlinit .
În atare situaţie, decizia de concediere contestată în cauză este lovită de nulitate absolută sub aspectul primei fapte, deoarece nu se încadrează în exigenţele legale edictate de normele imperative în materia raporturilor de muncă (art.252 alin.1 Codul muncii).
Aceeaşi normă legală impune ca decizia de concediere să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară (art.252 alin.2 lit. a) în raport de care în cauză, trebuie analizată a doua faptă reţinută în sarcina reclamantei.
Astfel, deşi reclamantei i se impută că 19 clienţi ai societăţii pe care o administrează - S.C. R. SRL -, se regăsesc în portofoliul de clienţi ai Agenţiei Sighetu Marmaţiei, nu sunt indicate în decizie unele elemente esenţiale precum numele/denumirea acestor clienţi, data la care au devenit clienţi ai băncii ori modalitatea în care reclamanta ar fi săvârşit fapta.
Primul element menţionat nu rezultă din decizia de concediere, ci doar din răspunsul la întrebarea nr. 7 din nota explicativă luată reclamantei în cursul cercetării disciplinare şi din tabelul întocmit în aceeaşi etapă (filele 50 şi 59 dosar fond), ceea ce însă se abate de la exigenţele legale care ataşează cerinţa amintită de decizia de concediere.
Cu privire la data când s-ar fi săvârşit faptele, Curtea se vede în imposibilitatea de a efectua minime verificări asupra termenului de prescripţie prevăzut de art.252 alin.1 Codul muncii, incident în cazul primei fapte, deoarece nu se precizează în decizia de concediere sau în actele de cercetare prealabile când cei 19 clienţi ai S,C. R. SRL au devenit clienţi ai băncii, nefiind clară cronologia stării de fapt în sensul că fie reclamata şi-a convins clienţii proprii să intre în raporturi contractuale cu banca sau dimpotrivă, că reclamanta a atras clienţii băncii către propria firmă.
În acest context, Curtea reţine că S.C. R. SRL, a fost înfiinţată, conform informaţiilor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (fila 79-80 fond) în anul 2006, iar reclamanta a devenit salariata pârâtei din 16.09.2003, potrivit contractului individual de muncă (filele 72-76 fond).
De fapt, pârâta nu menţionează defel în ce constă abaterea reclamantei sub acest aspect, nereieşind dacă fapta priveşte înfiinţarea societăţii în anul 2006 sau împrejurarea că 19 clienţi ai băncii sunt şi clienţi ai societăţii reclamantei.
În sprijinul primei ipoteze este împrejurarea că în decizia de concediere pârâta a înlăturat apărarea reclamantei privind înfiinţarea societăţii în anul 2006 în raport de care aplicarea sancţiunii în anul 2012 ar fi evident prescrisă.
Dacă s-ar reţine că fapta priveşte în concret fiecare client din cei 19, nu rezultă data la care reclamanta ar fi încălcat de 19 ori interdicţia pretins a fi impusă de Codul de Conduită al grupului R., ceea ce nu permite a se face aprecieri asupra termenului de prescripţie de 6 luni pentru fiecare asemenea faptă.
Or, o atare omisiune/imprecizie semnifică nedescrierea faptei, sub aspectul datei săvârşirii sale şi atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere, conform art.252 alin.2 lit. a Codul muncii.
Prin urmare, nemaifiind necesară examinarea celorlalte critici şi apărări corelative, Curtea de Apel constată că decizia de concediere este nulă absolută, urmând a fi desfiinţată, cu consecinţa potrivit art.80 alin.1 şi 2 Codul muncii, reintegrării reclamantei în funcţia de casier (operator ghişeu bancă) la Agenţia Sighetu Marmaţiei (denumirea funcţiei fiind cea menţionată în decizia de concediere) şi a obligării pârâtei la plata drepturilor salariale corespunzătoare, conform prevederilor art.80 alin.1 Codul muncii.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.3 C.pr.civ., raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ. , va admite recursul în sensul celor ce urmează, obligând pârâta, în baza art.274 C.pr.civ., la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată din recurs în cuantum de 1000 de lei (onorariu de avocat - fila 33).
| ← Drepturi salariale restante neacordate din cauza delapidării... | Anulare decizie de concediere. Lipsa motivelor de fapt şi de... → |
|---|
