Reţineri din salariu prin emiterea unor chitanţe ce atestă pretinsa vânzare de carburanţi către angajat. Nelegalitate
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 646/A din 6 aprilie 2015
Prin acţiunea formulată, reclamantul M.L. a solicitat obligarea pârâtei SC E.T.S. SRL la plata sumei de 350 Euro, respectiv 1540 lei cu titlu de drepturi salariale restante.
Reclamantul arată că la data de 06.05.2011 a încheiat un contract individual de muncă cu angajatorul SC E.T.S. SRL, în calitate de şofer profesionist, iar prin decizia nr. 111/02.09.2013, a încetat raportul juridic cu pârâta. În perioada derulării raportului de muncă, acestuia i s-au întocmit un număr de 6 chitanţe de diverse valori, totalizând 590 euro, care reprezintă „contravaloare motorină”. Conform statutului societăţii, angajatorul prestează servicii de transport marfă şi nu de comerţ cu produse petroliere, aşadar chitanţele întocmite reclamantului în calitate de cumpărător al produsului petrolier de tip motorină s-au făcut în fals, reţinerea diverselor sume, în euro, fiind făcute cu ocazia deplasărilor pe care reclamantul le-a făcut în străinătate în calitate de conducător auto (TIR), iar la întoarcerea din curse pierderile societăţii i-au fost scăzute din salar şi diurnă. I-au fost reţinuţi 590 de euro din diurnele care i se cuveneau, motiv pentru care a solicitat restituirea sumelor. Angajatorul i-a restituit suma de 240 de euro din totalul de 590 de euro, astfel că solicită obligarea pârâtei la plata sumei 350 euro, adică 1540 lei - diferenţa nerestituită, sumă actualizată cu dobânda penalizatoare conform O.G. 13/2011 începând de la data de 25.01.2012. În drept, reclamantul a invocat prevederile Codului muncii cu privire la contractul colectiv şi cel individual de muncă.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, cu cheltuieli de judecată. A arătat că raportul juridic invocat este unul de natură civilă, în afara relaţiilor de muncă. Astfel, în schimbul sumelor de bani menţionate în cuprinsul chitanţelor anexate cererii introductive, reclamantul a achiziţionat de la pârâtă, pentru uzul propriu, diferite cantităţi de motorină, tranzacţii care au fost încheiate şi cu alţi angajaţi, datorită faptului că preţul de achiziţie al motorinei era mai mic decât cel practicat la pompă, în acest sens pârâta
deţinând şi un Certificat de Comercializare en-gros de produse energetice, ce a fost eliberat de ANAF. Sumele de bani primite de reclamant (630 de lei şi 240 de euro), reprezintă ce este expres menţionat în chitanţele de plată, anexate cererii de chemare în judecată, respectiv drepturi salariale şi diurne restante. Aceste sume au fost achitate pentru munca prestată de reclamant în calitate de salariat şi nu au nicio legătură cu preţul motorinei vândute a cărui restituire este solicitat. Încetarea raportului de muncă cu reclamantul s-a făcut prin acordul părţilor, la cererea expresa a acestuia şi s-a concretizat în decizia nr. 111/ 02.09.2013.
Prin sentinţa civilă nr. 5341 din 22.09.2014 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. .../117/2013, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea şi a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată de 496 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Cu privire la cele 6 chitanţe de diverse valori, totalizând 590 euro, care reprezintă „contravaloare motorină”, instanţa a reţinut că reclamantul nu şi-a precizat acţiunea şi nu a depus nici o dovadă care să dovedească natura respectivelor chitanţe şi cum acestea se încadrează raportului de muncă, respectiv sarcinilor sale de serviciu.
Reţinând susţinerile pârâtei rezultă cu privire la aceste sume, arată tribunalul că faptul că aceste cantităţi de motorină sunt subsecvente contractului individual de muncă şi implicit raportului de muncă cu reclamantul, rezultă din susţinerile pârâtei potrivit cărora „tranzacţiile au fost încheiate şi cu alţi angajaţi”.
Oricum, reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata sumelor de bani constând în diurna cuvenită şi neachitată.
La termenul din data de 22.09.2014 mandatarul reclamantului a arătat că suma de 350 euro contestată de reclamant este o defalcare a sumei de 700 euro, respectiv faptul că s-a plătit suma de 350 euro care reprezintă diurna pe ultima cursă din 4.10.2012, iar dreptul de a pretinde datoria, s-a născut în 4 septembrie 2012.
Reclamantul personal solicită admiterea acţiunii precizând ca i s-au plătit doar cursele efectuate, iar pentru diurne s-au făcut chitanţe pentru motorina urmând să primească 700 euro din care a primit doar 350 euro.
Reprezentantul pârâtei a prezentat spre vedere dispoziţia de plată nr. 6/4.09. 2012 prin care i s-a plătit suma solicitată, pe care reclamatul îşi recunoaşte semnătura de primire.
Cum reclamantul şi-a recunoscut semnătura de primire pe dispoziţia de plată nr. 6/4.09. 2012, cumulat cu dispoziţiile de plată depuse la dosar, instanţa a constatat că acestuia i s-a plătit suma solicitată, astfel că s-a respins acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul M.L., solicitând modificarea sentinţei civile, cu admiterea acţiunii.
În motivare arată că în deşi în cele 6 (şase) chitanţe de diverse valori, în total 590 euro, s-a trecut menţiunea că reprezintă „c.v. motorină”, în realitate, s-au reţinut diverse sume, în euro, cu ocazia deplasărilor pe care le-a făcut în străinătate în calitate de conducător auto (TIR), iar la întoarcerea din curse pierderile societăţii i-au fost scăzute din salar şi diurna. Menţionează că atât în contractul colectiv de muncă cât şi în contractul individual de muncă nu figurează clauza de răspundere a angajatului pentru pierderile societăţii, ba mai mult, aşa numitele pierderi i-au fost scăzute din banii cuveniţi, fără să primescă vreo explicaţie în acest sens sau vreo dovada a acestor sume, în perioada angajării i-au fost reţinuţi în total 590 euro din diurnele care i se cuveneau.
Din punct de vedere calendaristic:
- 02.09.2013 desfacerea contractului de muncă;
- 04.09.2013 angajatorul emite ordinul de plata nr. 6 în cuantum de 350 euro reprezentând diurna pe ultima cursa efectuată;
- 04.10.2013 angajatorul primeşte în scris cererea de plata pentru suma de 590 euro, ce rezultă dintr-un număr de 6 chitanţe, sume reţinute ca pierdere pe cursa şi imputate şoferului şi mascate sub denumirea „c.v. motorină”,
- 14.10.2013 în urma adreselor şi insistentelor telefonice angajatorul face o plata parţiala de 240 euro, rămânând un rest de 350 euro.
Arată că litigiul s-a născut în data de 04.10.2014 când pârâta a primit cererea trimisă cu confirmare de primire pentru suma de 590 euro. În perioada 04.10.2014 şi 14.10.2014 atât el cât şi mandatarul său au fost sunaţi de către administratorii societăţii, F.C. şi F.D., comunicându-li-se că nu datorează nici o sumă de bani. Aceste discuţii s-au purtat în mod repetat în cele 10 zile. În data de 14.10.2014 pârâta a înţeles situaţia de fapt şi a efectuat o plată în cuantum de 240 euro din cei 590 euro, comunicând ca diferenţa o să se plătească în cursul lunii. Gestul de a achita o parte din bani reprezintă clar o recunoaştere a culpei pârâtei.
Întrucât angajatorul a promis că va achita restul sumei (350 euro), a dat crezare însă după multe promisiuni neonorate a ales calea justiţiei.
În apărare, pe fondul cauzei, pârâta a arătat ca diferenţa de suma de 350 euro a achitat-o în data de 04.09.2013 prin ordinul de plata nr. 6 însă acest lucru este imposibil întrucât la acea dată nu exista o pretenţie de plată. Ar fi absurd sa credem ca pretenţia de plata pentru suma de 590 euro s-a născut în data de 14.10.2014 iar pârâta a făcut o plată în acest sens anterior acestei dăţi.
Este evident că suma de 350 euro achitată de pârâtă în data de 04.09.2013 nu este tangenta cu debitul născut cu o data ulterioara, adică 04.10.2013. Oricât de diligent să fi fost nu putea estima o datorie viitoare şi încă nepretinsă.
Cât priveşte motivarea sentinţei, suma de 700 euro despre care vorbeşte (instanţa) nu figurează pe nici o proba şi nu are legătura cu aceasta cauza; „ultima cursă 04.10.2012” nu putea fi astfel reţinută, când în fapt contractul individual de muncă a încetat în data de
02.09.2013. greşit reţine tribunalul că reclamantul a primit doar 350 euro, când de fapt aceasta este suma solicitată.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiat a apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că nu sunt îndeplinire condiţiile pentru ca instanţa de apel să poată pronunţa o decizie de anulare a hotărârii primei instanţe, în raport de prevederile art. 480 alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă.
Pe fondul cererii de apel, arată că tribunalul a făcut o corecta apreciere a situaţiei de fapt aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente.
Prin cererea de chemare în judecata reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 350 de EUR, reprezentând diferenţa rămasă de achitat din suma totala de 590 EUR, pe care fostul angajator, S.C. E.T.S. S.R.L., i-o datora cu titlu de diurnă.
Pârâta a dovedit că suma pretinsă de 350 EUR, cu titlu de diurnă, i-a fost achitata reclamantului prin dispoziţia de plată nr. 6/04.09.2013. Se fac precizări cu privire la starea de fapt, în sensul că la data de 02.09.2013, raporturile contractuale dintre părţi încetează, iar în
04.09.2013, pârâta achită reclamantului suma de 350 lei, cu titlu de diurnă, precum şi suma de 1223 Lei, cu titlu de salar aferent lunilor iunie şi iulie 2013.
La data de 06.09.2013, reclamantul dă un mandat D-lui B.L.Z., pentru ca acesta sa-1 reprezinte în relaţiile cu fostul sau angajator, în ceea ce priveşte stabilirea şi încasarea drepturilor băneşti care i se cuvin. Mandatarul formulează către pârâtă o cerere prin care solicită suma de 590 euro, cu titlu de diurna, precum şi drepturile salariale restante.
La data de 14.10.2013, intimata dă curs parţial acestei cereri şi achită mandatarului, prin dispoziţiile de plata nr.8 şi nr.12, pentru fostul sau angajat, suma de 630 Lei, reprezentând salariul aferent lunii august 2013 şi suma de 240 euro, cu titlu de diurnă
restantă. O dată cu achitarea acestor ultime sume s-au stins orice datorii băneşti pe care pârâta le avea faţă de fostul sau angajat, născute din raporturile de muncă.
În drept, a invocat prevederile art.148, art.205, art.249, art.453, art.272-art.281, art.476 alin.2, art.477 alin.1, art.478 alin.2, art.479 alin.1, art.480 alin.1, alin.3 şi art.482 Cod pr. civ.,art.159, art.160, art.166, art.167, art.168, art.272, art.275 şi art.278 din Legea nr.53/2003; art. 1470 Noul Cod Civil.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Apelul este întemeiat şi urmează a fi admis, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost aceasta formulată.
Practic, reclamantul a investit instanţa cu o cerere de restituire a unor sume reţinute nedrept de către fostul angajator.
Depune în probaţiune chitanţe din 30 iunie, 20 iunie, 27 decembrie, 8 septembrie, 20 august 2011 şi 25 ianuarie 2012, toate eliberate de angajator angajatului său cu indicaţia că reprezintă „c.v. motorină”.
Aceste sume solicită reclamantul a-i fi restituite, susţinând că i-au fost reţinute de către angajator pentru a se acoperi astfel pierderi aferente transporturilor pe care reclamantul, în calitate de şofer de tir, le-a efectuat pentru angajator, pierderi pe care deci le-ar fi produs astfel angajatorului său.
Potrivit prevederilor art. 169 Codul muncii, nici o reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege, cu menţiunea, la alin. 2, că reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Susţinerea angajatorului este în contradicţie cu teza reclamantului, societatea arătând că în mod real, chitanţele sunt aferente unor vânzări de motorină către reclamant, cu argumente în sensul că societatea practica un preţ mai bun pentru motorină decât cel de la pompă şi că deţinea un aviz pentru aceste vânzări.
S-a solicitat completarea probaţiunii în apel, prin audierea martorului L.M.N., fost angajat al societăţii şi care s-a judecat cu societatea într-un litigiu asemănător.
Instanţa de apel a respins completarea probaţiunii cu acest martor, în condiţiile în care acesta, prin acţiunea pe care el însuşi a formulat-o împotriva fostului angajator, în cadrul dosarului nr. „7117/2012 al Tribunalului Cluj, şi-a exprimat practic punctul de vedere, afirmând existenţa unei practici a societăţii în sensul reţinerii unor sume din cele datorate şoferilor, reprezentând în realitate supraconsum de motorină imputat acestora, prin emiterea unor chitanţe în care se trecea că sumele ar fi aferente unei cumpărări de motorină.
În acel dosar, în care pârâta S.C. E.T.S. S.R.L. a fost parte, astfel încât toate probele din acel dosar s-au administrat în contradictoriu cu aceasta în condiţii de respectare a garanţiilor procesuale specifice Codului de Procedură Civilă, s-au depus chitanţe similare cu cele depuse de reclamant în prezentul dosar, prin care se atesta cumpărarea de motorină de către reclamantul din acel dosar.
Concluzia instanţei în dosarul nr. „7117/2012 al Tribunalului Cluj, prin sentinţa civilă nr. 15001/07.11.2013, a fost în sensul că trebuie restituite aceste sume reţinute de angajator din sumele datorate angajatului.
Au fost audiaţi şi martorii B.D.C. (fila 74 dosar acvirat), care a atestat întocmai procedeul angajatorului de a reţine din diurna datorată şoferului valoarea supraconsumului de carburant calculat, respectiv B.V.D., care, în calitate de coordonator transport, de asemenea a atestat existenţa unei practici de urmărire a consumului de carburant şi de recuperare a supraconsumului din diurnă.
Curtea înţelege necesitatea de a se asigura respectarea de către angajaţi a disciplinei muncii şi a regulilor stabilite de angajator în ce priveşte modul de desfăşurare a activităţii profesionale de către angajaţi.
Totuşi, intenţia angajatorului de a asigura această disciplină nu trebuie să vină în contradicţie cu regulile imperative stabilite de Codul muncii, printre care şi cea enunţată în cele de mai sus, privitoare la imposibilitatea de a se opera reţineri din salariu, respectiv cea impusă de art. 254 Codul muncii, ca în situaţia în care salariatul ce a provocat angajatorului o pagubă din vina şi în legătură cu muncă sa nu acceptă să se efectueze prin acord evaluarea şi recuperarea pagubei, constatarea acesteia să se facă în condiţiile răspunderii civile contractuale, deci prin instanţă.
Or, omiţând aceste imperative ale Codului muncii, prin care legiuitorul a intenţionat să protejeze angajaţii de eventuale abuzuri ale angajatorilor, pârâta a încercat să mascheze reţinerile pe care le făcea din diurna datorată salariatului - reclamantul, în prezentul dosar -prin emiterea unor chitanţe pentru sumele reţinute, ce atestă o pretinsă vânzare de carburant către angajat.
Faţă de probele administrate în cauză, ca şi faţă de atestările făcute în dosarul nr. ..7117/2012 al Tribunalului Cluj, inclusiv în sentinţa pronunţată, şi care are valoare probatorie în contra pârâtei ce a fost obligată şi acolo să restituie sumele astfel reţinute de la un alt angajat, apreciind totodată şi caracterul improbabil al unor astfel de pretinse vânzări de motorină către angajaţi, mai ales că în cuprinsul acestor chitanţe nu este trecută cantitatea pretinsă a fi fost vândută, ci doar dezideratul generic „c.v. motorină” şi nişte sume, de cele mai multe ori în euro (în condiţiile în care în ţară, vânzările se fac de regulă în moneda naţională), Curtea constată că pretenţia reclamantului la a i se restitui suma reţinută în realitate pentru supraconsum de motorină este justificată şi urmează a fi admisă, astfel cum a fost formulată, dobânda fiind acordată în raport de data când s-a făcut reţinerea şi de solicitarea părţii.
| ← Personal nedidactic. Îndreptăţire la sporul pt. condiţii... | Drepturi salariale restante neacordate din cauza delapidării... → |
|---|
