Rezoluţiune contract. Decizia nr. 83/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 83/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 2771/306/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 83/2013
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier N. P.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții H. J., H. A. D. și C. G. C., împotriva deciziei civile nr. 140/2012 și a încheierii civile din 07.10.2011 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._, având ca obiect rezoluțiune contract.
Procedura legal îndeplinită.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, concluzii scrise formulate de recurenții pârâți H..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 31 ianuarie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 6944/7.10.2011 a Judecătoriei Sibiu, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta R. E. în contradictoriu cu pârâții H. J., H. A. D. și C. G. C., s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între reclamantă și pârâți la 18.12.2007 sub nr. 4979 la BNP R. E. M. și restituirea către reclamantă a sumei de 28.000 Euro, echivalent a 117.600 lei.
S-a respins capătul de cerere privind acordarea dublului sumei primite de 28.000 Euro, cu obligarea pârâților la plata sumei de 3979 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut:
La data de 18.12.2007, între părțile litigante s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare și construire potrivit căruia pârâții aveau obligația de a construi și preda un apartament în suprafață de 46 mp., la mansarda unui . de 31 martie 2008, iar prețul stabilit de comun acord a fost de 28.000 Euro, preț pe care reclamanta l-a achitat integral la data încheierii contractului. De asemenea, în antecontractul încheiat între părți s-a stipulat faptul că în situația în care contractul de vânzare-cumpărare nu se poate încheia la termenul stabilit din culpa promitenților vânzători, aceștia se obligă la restituirea dublului sumei primite.
Din interpretarea clauzelor contractuale se deduce că obligația de predare și încheiere a contractului autentic de vânzare-cumpărare presupunea din partea vânzătorului-constructor, punerea la dispoziție a locuinței la cheie, în perfectă stare de funcționare, cu finisajele și reparațiile făcute, precum și cu toate branșamentele la apartament și la întreg blocul terminate.
Din evaluarea materialului probator rezultă că atitudinea reclamantei de a refuza primirea apartamentului de la mansardă în stadiul în care se afla nu este abuzivă, ea solicitând în esență recepționarea la termen a unei locuințe, cu standardul și confortul înscris în contract. Nu există indicii că reclamanta a pretins dotări suplimentare, cheltuieli voluptorii în cadrul prețului convenit și achitat sau alte elemente personalizate ale apartamentului.
Pârâții sunt în culpă pentru neexecutarea unei obligații contractuale esențiale, astfel că s-a apreciat că se impune în temeiul art. 1020-1021 cod civil, admiterea acțiunii.
Sunt întrunite conditiile rezoluțiunii pentru că pârâții nu și-au executat întocmai obligațiile asumate. Nemulțumirea reclamantei o constituie nepredarea la termen și în condiții de calitate optimă, potrivit clauzelor antecontractului, a apartamentului promis spre vânzare.
Privite din punct de vedere cantitativ, pârâții și-au executat integral obligațiile, respective construcția, finisarea, mai puțin predarea și întabularea imobilului, revenind instanței rolul de a aprecia gravitatea eventualei neexecutări și de a stabili dacă se impune sau nu aplicarea sancțiunii rezoluțiunii.
Întârzierea predării apartamentului cu 695 zile, precum și individualizarea tardivă a apartamentului cu date de CF, la data de 2.03.2010 aceea a promovării acțiunii, sunt împrejurări de neexecutare suficient de grave pentru a justifica rezoluțiunea antecontractului.
Dată fiind această calificare a operațiunii juridice menționate, de antecontract, clauza acceptată de părțile dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare, în sensul că, în cazul desistării unilaterale a promitentului, acesta va restitui beneficiarului dublul sumei primite, nu poate fi considerată ca s-ar referi la o convenție de arvună care, potrivit art. 1297 C. civ., este nulă ca efect al nulității actului de vânzare-cumpărare. În acest caz, clauza arătată nu constituie nici o clauză penală care, potrivit art. 1066 C. civ., poate însoți orice obligație - deci și obligația de a face. Acestei clauze penale nu i se poate recunoaște eficiența, întrucât dublul sumei, deci 28.000 euro ar însemna o sarcină excesivă pentru pârâți.
Or clauza penală are forța obligatorie între părți atâta timp cât nu este abuzivă, instanța constatând că ea a fost stabilită în procent de 100% ceea ce este inadmisibil.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen motivat și legal timbrat atât reclamanta cât și pârâții.
La 09.02.2012 ,instanța califică calea de atac în prezenta cauză ca fiind „Apelul”.
Apelanta R. E., solicită admiterea apelului în principal casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în subsidiar, admiterea apelului, modificarea sentinței atacate și admiterea în tot a acțiunii formulate, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Din motivarea apelului se reține că instanța a dezlegat pricina în fond, însă judecarea acesteia îmbracă forma unei încheieri deși avea obligația pronunțării unei sentințe prin care judecă fondul cauzei în condițiile art. 255 C. pr. civ. Hotărârea pronunțată sub forma unei încheieri deși evocă fondul nu poate avea strict formal și procedural efectul unei sentințe în ceea ce privește puterea lucrului judecat și a tuturor celorlalte calități recunoscute unei hotărâri judecătorești, care lămuresc litigiul în fond, motiv pentru care se arată în continuare nici executarea dispozitivului acesteia, în măsura în care ea ar rămâne definitivă și executorie nu ar fi posibilă și ar atrage incidente procedurale ulterioare.
Pe fondul cauzei, soluția instanței de fond se arată că este temeinică și legală doar în parte, deoarece argumentul instanței în sensul dispozițiilor art. 1297 C. civ. este greu de înțeles.
Apelanții H. J. și H. Adreescu D. și C. G. Cipria au solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii în tot a acțiunii cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în fond și apel.
Prin decizia civilă nr. 140/2012 Tribunalul Sibiu a admis apelul declarat de apelanta reclamantă R. E. împotriva sentinței civile nr. 6944/2010 a Judecătoriei Sibiu pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A obligat pârâții C. G. C., H. J. și H. A. D. și la plata sumei de 28.000 Euro (echivalent în lei la data plății efective) reprezentând dublul sumei primite potrivit antecontractului încheiat la 18.12.2007 și legalizat sub nr. 4979/18.12.2007 de BNP R. E. M..
A obligat pârâții C. G. C., H. J. și H. A. D. să plătească taxa judiciară de timbru de 1980 lei de care a fost scutită reclamanta prin încheierea din 09.04.2010 a instanței de fond.
S-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
S-a respins apelul declarat de pârâții H. J. și H. A. D. împotriva aceleiași sentințe.
A obligat pârâții C. G. C., H. J. și H. A. D. să plătească apelantei R. E. cheltuieli de judecată în apel de 1979 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
Instanța de fond a fost investită la 2 martie 2010 cu o acțiune în rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la 18.12.2007, obligarea pârâților la restituirea sumei de 28.000 Euro achitată la data semnării promisiunii de vânzare cumpărare, precum și obligarea pârâților la plata sumei de 28.000 Euro, reprezentând dublul sumei primite conform art. 1298 C. civ.
Față de obiectul cauzei deduse judecății, precum și probatoriul administrat în cauză, s-a apreciat că instanța stabilește în mod corect situația de fapt, făcând o aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art.1020-1021 Cod Civil, constatând că pârâții nu și-au executat întocmai obligațiile contractuale, culpa acestora fiind pe deplin dovedită, întrucât nu și-au onorat obligațiile contractuale la termenul stipulat și nici nu s-a făcut dovada predării efective a lucrului vândut.
În atare situație susținerile apelanților H. J., H. Adreea D. și C. G. C. privind pronunțarea instanței asupra a ceea ce nu s-a cerut sunt nefondate. Reclamanta a solicitat rezoluțiunea convenției, iar instanța s-a pronunțat motivând în fapt și drept petitul acțiunii, reținând culpa pârâților în neexecutarea la termen și nepredarea apartamentului beneficiarei în lipsa unui proces verbal de predare –primire.
Nici al doilea motiv de apel invocat de apelanți H. și C. în sensul că obiectul contractului este necorespunzător nu poate fi reținut, întrucât instanța a constatat motivat pe baza probatoriului pertinent cauzei că simpla remitere a cheii apartamentului nu echivalează cu predarea - primirea imobilului în litigiu în concordanță cu clauzele convenției.
Nerespectarea termenului contractual este doar o simplă afirmație a pârâților, fiind în contradicție cu probatoriu administrat.
În ceea ce privește nulitatea hotărârii, dat fiind faptul că instanța s-a pronunțat asupra fondului printr-o încheiere și nu printr-o sentință, tribunalul a constatat că nici acest motiv invocat de toți apelanții nu subzistă dat fiind faptul că prin minuta existentă la fila 184-dos. fond, instanța „HOTĂRĂȘTE” și nu dispune, astfel că în situația dată este o evidentă eroare materială strecurată cu ocazia tehnoredactării hotărârii, neputând fi reținut motivul de nulitate invocat.
Hotărârea instanței de fond s-a apreciat a fi deficitară în ceea ce privește interpretarea clauzei inserată în promisiunea de vânzare cumpărare, privind „obligația de restituire a dublului sumei primite”.
Conform convenției intervenite între părți, rezultă fără putință de tăgadă că ne aflăm în prezența unei clauze penale.
Clauza penală, fiind aceea prevedere contractuală prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul în care nu se va executa obligația principală, pe care și-a asumat-o. Așadar, prin clauza contractuală, părțile au determinat anticipat echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit creditorul ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său.
Clauza penală în situația dată este o sancțiune pentru neexecutarea în termen a obligației principale, predarea apartamentului; astfel că motivarea instanței sub aspectul ineficienței clauzei penale, pe motiv că este o sarcină excesivă pentru pârâți, nu a putut fi reținută fiind în contradicție cu dispozițiile art. 1298 C. civ. (vechiul cod civil) și nu în ultimul rând cu dispozițiile art. 1070 C. civ.
Pentru considerentele expuse în condițiile art. 296 C. proc. civ. s-a admis apelul declarat de apelanta R. E., cu consecința schimbării în parte a hotărârii apelate în sensul că pârâții au fost obligați să plătească reclamantei și suma de 28.000 Euro (echivalentul în lei la data plății) reprezentând dublu sumei primite conform antecontractului încheiat la 18.12.2007 la BNP M. R. E..
Întrucât reclamanta a fost scutită de plata taxei de timbru în condițiile OUG 51/2008, pârâții au fost obligați la plata taxei de timbru în cuantum de 1480 lei.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs pârâții, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
În expunerea criticilor, recurenții arată că decizia este nelegală și netemeinică pentru următoarele:
1. Soluționarea cauzei printr-o încheiere nu poate fi corectată printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale, astfel sentința este viciată, iar apelul fondat.
2. Instanța de apel a ignorat motivul invocat privind faptul că instanța s-a pronunțat asupra unui lucru necerut, respectiv rezoluțiune contract pentru nerealizarea corespunzătoare a obligațiilor, deși reclamanta a formulat cerere pentru nerespectarea termenului de perfectare a actelor ce vizează cumpărarea.
3.Reținerea instanței de fond că obiectul contractului este necorespunzător, este nefondată. Deși instanța de apel nu a analizat sub acest aspect hotărârea, întrucât a menținut-o, această critică se impune.
Or, toate reținerile instanței de fond nu pot fi analizate ca necorespunzătoare calitativ a apartamentului.
4. Referitor la termenul contractului, instanța de apel greșit a reținut că în lipsa procesului verbal de predare – primire nu se poate susține că s-a realizat predarea – primirea acestuia, întrucât acest proces verbal este un înscris ad probationem și nu ad validitatem.
Reținerile instanței de fond privitoare la existența cauzei de încălcare ale celor 695 zile sunt nefondate întrucât:
- există distincție între predarea apartamentului și încheierea contractului, respectiv transmiterea dreptului de proprietate, iar predarea cheilor imobilului reprezintă o reală predare a acestuia;
- contractul nu s-a încheiat la termenul stipulat întrucât au existat dificultăți de contactare a reclamantei.
5. Excepția non adimplenti contractus poate paraliza pretențiile părții adverse și nu să justifice acțiunea în rezoluțiune, motiv de apel nesoluționat.
6. Restituirea dublului arvunei poate fi dispusă doar în situația în care refuză să-și îndeplinească obligația sa, manifestând rea – credință or, în cauză nu există o astfel de rea – credință.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea constată prezentul recurs nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 alin 1 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri nu se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
E de menționat că, deși recurenții invocă în motivele recursului dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în cuprinsul declarației de recurs nu se arată distinct criticile de nelegalitate ce fundamentează fiecare motiv de recurs.
Aceasta se datorează și împrejurării că motivele de recurs, cu excepția susținerilor de la punctul 6, sunt o reiterare a motivelor de apel, motive asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat prin decizia atacată.
Prin urmare, toate criticile arătate la punctele 1 – 5 vizează sentința instanței de fond, aspect inadmisibil conform art. 299 C. proc. civ.
De altfel, considerentele pentru care aceste critici au fost respinse de către instanța de apel, instanța de recurs și le însușește în integralitate.
Este evidentă eroarea materială a denumirii hotărârii instanței de fond, cum corect reține instanța de apel, eroare care poate fi îndreptată și din oficiu de către prima instanță.
Criticile ce ar putea fi încadrate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. sunt vădit nefondate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. acest motiv de recurs este incident în situația în care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, deci în caz de plus petita și în caz de extrapetita, motiv ce are ca finalitate respectarea principiului disponibilității procesuale.
În sistemul procesual civil, instanța este obligată să statueze în cadrul determinat de părți, iar în privința obiectului litigiului trebuia să se pronunțe asupra și în limitele petitelor deduse judecății.
În speță, aceste motiv de nelegalitate, cu evidență nu este incident, întrucât instanța de apel a respectat dispozițiile art. 129 alineat ultim C. proc. civ., respectiv principiul disponibilității procesuale.
Nici susținerile formulate la punctul trei nu pot fi primite întrucât instanța de apel a analizat motivul de apel referitor la faptul că obiectul contractului este necorespunzător.
Prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt incidente când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
În cauză nici una dintre ipotezele la care se referă textul legal menționat nu se regăsește, considerentele hotărârii atacate, deși succinte, sunt clare și neechivoce, decizia cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în adoptarea soluției pronunțate, fiind respectate astfel dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ..
Dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sunt aplicabile în situația în care instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, ori a schimbat înțelesul vădit și neîndoielnic al acestuia în sens de negotium, deci a încălcat principiul statuat de art. 969 alin 1 din vechiul Cod civil.
În cauză, acest motiv de nelegalitate nu este incident întrucât instanța de apel a interpretat corect actul dedus judecății, respectiv clauza inserată în promisiunea de vânzare-cumpărare, astfel susținerile de la punctul 6 cu evidență sunt de neprimit.
Vânzarea cu arvună este reglementată de dispozițiile art. 1297 – 1298 din vechiul Cod civil. Arvuna este convenția accesorie contractului de vânzare-cumpărare prin care una din părți plătește celeilalte părți o sumă de bani fie pentru a garanta executarea contractului, respectiv de a determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său, fie ca mijloc de dezicere a contractului.
Pentru ca suma de bani plătită să aibă calitatea de arvună – clauza penală, este absolut necesar ca părțile să o determine ca atare printr-o clauză expresă în contract.
În mod corect instanța de apel a reținut faptul că suntem în prezența unei clauze penale care dă dreptul intimatei reclamante la dublul sumei achitate cu titlu de preț, în conformitate cu clauza expresă înscrisă în contract.
Clauza penală este obligatorie pentru părți, iar instanța nu poate să verifice întinderea prejudiciului suferit de creditor și nici să ceară dovada prejudiciului, cu atât mai mult nu poate reține că este o sarcină excesivă, cum greșit a arătat instanța de fond.
Susținerile recurenților formulate la punctul 5 din declarația de recurs sunt reale însă nu influențează soluția dată apelului, cât și cea din prezentul recurs. Este adevărat că excepția non adimplenti contractus poate paraliza pretențiile părții adverse, însă instanța de fond, contrar susținerilor recurenților, nu a negat aceasta ci a arătat scopul pentru care reclamanta a invocat-o.
Cu referire la susținerile recurenților de la punctul 4, se impun următoarele precizări:
Recurenții invocă în susținerea recursului și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără însă a arăta textele legale încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel.
Reamintim că instanța de recurs verifică modul în care s-a interpretat și aplicat legea de procedură, respectiv legea substanțială unei situații de fapt cu certitudine stabilită prin hotărârile instanțelor de fond.
Criticile formulate la punctul 4 din declarația de recurs vizează netemeinicia hotărârii atacate, respectiv starea de fapt reținută de către instanța de apel, probele administrate, interpretarea acestora, or toate acestea nu pot fi analizate în prezenta cale de atac, în condițiile în care dispozițiile punctelor 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. au fost expres abrogate, controlul judiciar efectuat de instanța de recurs fiind limitat la aspectele de nelegalitate din hotărârea recurată.
În cauză, fiind definitiv stabilită de către instanțele de fond ca și situație de fapt ce nu mai poate fi schimbată în recurs, față de actuala configurație a dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., că în cauză nu s-a respectat obligația contractuală esențială, fiind în culpă recurenții, în cauză corect s-au aplicat
(continuarea deciziei civile nr. 83/07.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
prevederile art. 1020 – 1021 cod civil (dispoziții de altfel ce nu au fost arătate ca fiind încălcate de instanțele de fond).
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâților.
Față de soluția dată recursului și dispozițiile art. 19 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâții H. J., A. D. și C. G. C. împotriva deciziei civile nr. 140/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.02.2013
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. CGN/07.02.2013
Tehn. N.P./2 ex/07.03.2013
Jud. fond: M. T.
Jud. apel: M. D./C. H.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 208/2013. Curtea de Apel... | Succesiune. Decizia nr. 165/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
