Acţiune în constatare. Decizia nr. 248/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 248/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 248/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 248/2014
Ședința publică de la 5 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
JudecătorMarius A. M.-vicepreședinte
Judecător A. N.
Grefier E. M. H.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta A. M. împotriva deciziei civile nr. 62/2014 pronunțată de Tribunalul S. în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat B. D. pentru recurenta reclamantă A. M. și avocat E. T. în reprezentarea intimatei pârâte P. R.-catolică S., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează procedura legal îndeplinită.
Mandatara intimatei pârâte depune la dosar împuternicire de reprezentare, învederând că nu s-a formulat întâmpinare. Declară că nu mai are alte cereri.
Mandatarul recurentei reclamante, de asemenea, depune la dosar trei extrase CF în original, susținând că înscrisurile dovedesc faptul că celelalte trei apartamente din imobil nu cuprind notarea privind sarcina restituirii în natură. Arată că acestea au fost comunicate și părții adverse și nu are alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat B. D., în reprezentarea recurentei reclamante arată că imobilul are 7 apartamente, toate au aparținut Parohiei R.-Catolice S., iar în anul 1997 statul vinde toate aceste apartamente, fără amenajarea acestora ca locuințe statornice și independente.
Prin acțiunea de față, învederează că s-a solicitat înscrierea în CF a începerii procedurii de restituire în natură, procedură care pentru patru dintre apartamente a fost finalizată, însă pentru imobilul cu nr. 7 contractul de vânzare-cumpărare nu a fost atacat niciodată.
Astfel, se formulează prezenta acțiune în temeiul art. 34 alin 3 din Legea nr. 7/1996, cu consecința constatării caducității actului vizat și a radierii înscrierii.
Instanța de fond respinge acțiunea pentru singurul motiv că procedura nu s-a încheiat. În apel, în mod eronat s-a apreciat că înscrierea Parohiei ca titular proprietar nu presupune neapărat dreptul la măsuri reparatorii în baza OG nr. 94/2000, cu restituirea în natură, însă urmare a istoricului cauzei, într-adevăr la acea vreme condiția desființării contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu era îndeplinită, în raport de prevederile Legii nr. 247/2005.
La momentul de față, deși se poate aprecia că dreptul de a solicita restituirea în natură nici nu mai este permis, nici măcar de legea specială, însă se pune întrebarea dacă se mai justifică această motivare în condițiile în care mențiunile asupra înscrierilor în CF obstrucționează norma aplicabilă și dreptul de proprietate al părților.
Mai susține că, la momentul formulării cererii de către recurenți, aceasta era perfect valabilă, iar pe parcursul procesului efectele actului vizat nu au încetat urmare a voinței legiuitorului, astfel că trebuia supusă analizei situația reprezentării elementelor constitutive ale caducității, sens în care consideră că instanțele de fond și apel au apreciat greșit însăși situația de fapt.
Față de cele ce preced, precum și motivele învederate pe larg în scris, solicită admiterea recursului, schimbarea deciziei și admiterea apelului cu consecința admiterii cererii introductive de instanță.
Mandatara intimatei pârâte P. R.-catolică S. solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind importante trei aspecte, respectiv: în primul rând, în raport de art. 44 din Constituție, concluziile recurenților cu privire la dreptul de proprietate nu fac obiect al judecății, iar prin notarea procesului de restituire în natură se asigură doar o opozabilitate față de terți, în condițiile Legii nr. 7/1996.
Sub un alt aspect, dispozițiile CEDO cu privire la protejarea proprietății și faptul că acest drept nu poate fi atins, este un text de lege neincident în cauză și trebuie înlăturată această apărare.
Nu în ultimul rând, sub aspectul nenotării în CF a celor trei vecini, respectiv cele trei extrase de carte funciară depuse la prezentul termen, apreciază că acest argument este unul nejuridic în condițiile în care a existat și calea de atac a apelului, iar criticile în recurs trebuie să fie unele clare de nelegalitate, nu de netemeinicie.
Față de cele ce preced, apreciază că cele invocate de recurenți conduc la motive de nulitate a recursului, care conform normei procedurale, este o cale de atac ce trebuie să cuprindă motive de nelegalitate corecte, concrete și întemeiate, aspectele esențiale arătate în recurs neputându-se încadra în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Mai mult, în cauză apreciază că s-au pronunțat deja două hotărâri elaborate, exhaustive și vast motivate, atât în fapt cât și în drept, rezultând că instanța nu a fost sesizată pentru constatarea unui drept de proprietate al Parohiei, ci cu o acțiune în rectificare de CF, pe calea căreia nu se poate obține o sentință care să dispună și asupra restituirii în natură a unei proprietăți. Consideră că din cele două hotărâri pronunțate rezultă clar că nu există motive de încetare a efectelor actelor de notare în CF, acestea sunt și au fost valabile și nu există hotărâre irevocabilă cu privire la notările operate în CF și apreciate ca fiind caduce de către recurenți.
Pentru cele ce preced, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Avocat B. D., în replică, cu privire la nulitatea recursului invocată de mandatara intimatei, solicită instanței respingerea excepției, învederând că s-au indicat motivele încadrate clar în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar în fapt apartamentul e cumpărat din 1997, înainte de apariția OG 94/2000 și nici nu s-a făcut vorbire despre vreo solicitare de verificare a dreptului Parohiei.
Instanța, față de lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ reclamanții A. M. și A. C. au chemat în judecată pe parata P. R. CATOLICA solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se constate caducitatea parțială a cererii de începere a procedurii administrative de restituire în natură a imobilului cu nr. top 240, 241, 242 și rectificarea cărții funciare nr._ S. nr. top 240/8, 241/8 și 242/8 în sensul radierii înscrierii de sub A+3.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe art. 34 alin. 3 teza a II – din Legea 7/1996 și art. 908 NCC.
Prin sentința civilă nr. 3574/31.05.2013, pronunțată de Judecătoria S. s-a respins acțiunea civila formulata de reclamanta A. M., ca neîntemeiata precum și acțiunea formulata de reclamantul A. C., decedat si continuata de A. V. si A. G., pentru lipsa calității procesuale active.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin cererea de retrocedare formulata de către P. R. –C. sub nr. 1006/30.01.2003 s-a solicitat Comisiei Speciale de Retrocedare conform OUG 94/2000, restituirea imobilului situat in S. .-14 si ., înscris in CF 500 si CF_, apoi s-a notat aceasta cerere in cartea funciara. Imobilul a aparținut înainte de naționalizare Parohiei R. Catolice.
Evidenta de carte funciara releva că apartamentul situat in acest imobil, cu nr. top 240/8, 241/8, 242/8 din CF_, este proprietatea reclamantei si a defunctului sau soț, prin cumpărare conform Legii 85/1992 si intabulat prin încheierea nr._/2012
Judecând în limitele investirii, instanța a retinut că nu are căderea a se pronunța asupra imposibilității pârâtei P. Catolica de a obține bunul imobil in natura, pentru ca apoi, in mod subsecvent, sa ajungă la concluzia ca înscrierea de sub A+ 3 a devenit inutila ca urmare a intervenirii caducității cererii de începere a procedurii administrative de restituire in natura si sa procedeze la radiere.
Textele de lege invocate sprijinea demersul reclamantei . si anume că pârâta nu mai poate, in contextul legislativ actual sa-si valorifice dreptul prin restituirea in natura a imobilului si nici să anuleze contractul de vânzare cumpărare al soților A..
Normele legale enumerate de reclamanta vizează o alta situație, diferită de rectificarea de carte funciara, prin constatarea caducității cererii de începere a procedurii administrative si se refera la imposibilitatea de a mai opune in prezent, dreptul de proprietate al Parohiei romano catolice asupra apartamentului cumpărat de reclamanta A. si defunctul sau soț.
Or in cauza dedusa judecății, instanța nu este investită a garanta dreptul de proprietate al reclamantei dobândit prin cumpărare si cu atât mai puțin, dreptul de proprietate al pârâtei asupra imobilului supus retrocedării.
In realitate, nu se invoca faptul ca notarea cererii nu mai este de actualitate fiind caducă, ci se cere a se statua prin hotărâre că pârâtul nu mai are posibilitatea dobândirii imobilului in natură cu consecințele ce decurg de aici. Notarea litigiilor în cărțile funciare are un caracter provizoriu, având drept efect opozabilitatea față de terți, are un caracter de informare a terțelor persoane cu privire la situația juridică deja existentă, ea neputând da naștere unui drept nou de proprietate, are un caracter facultativ, fiind lăsată la aprecierea celui interesat, notarea având o funcție de evidență juridică și de publicitate, adică de informare a terților în legătură cu acel act sau fapt juridice privitoare la imobilele înscrise în cartea funciara; presupune ca imobilul asupra căruia urmează a se face notarea să fie evidențiat în cartea funciară.
Cum cererea formulata de către pârâtă se află in curs de soluționare, așa cum s-a confirmat de către Comisia speciala de retrocedare prin adresa de la fila 45 cu nr. 674/C/22.05.2013, nu sunt aplicabile dispozițiile referitoare la încetarea efectelor actului juridic in temeiul căruia s-a făcut înscrierea si nu este aplicabilă instituția caducității.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. M. solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că aspectele reținute de prima instanță în motivarea soluției, deși corecte, nu se referă la obiectul acțiunii. Astfel, în cartea funciară nu s-a notat începerea procedurii de acordare de măsuri reparatorii în baza OG 94/2000 pentru imobilul proprietatea apelantei, ci procedura de restituire în natură a imobilului. Această operațiune era perfect justificată și legală la momentul înscrierii cererii adresată Comisiei Centrale de acordare a acestor măsuri. În prezent, pentru imobilul în discuție singura măsură reparatorie ce poate fi acordată este cea prin echivalent.
Astfel, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului prin cumpărare în anul 1997, iar potrivit art. 6 alin. 1 din OG 184/2002 dreptul la acțiune în constatarea nulității acestui contract s-a prescris deja. În măsura în care intimatei nu i se mai poate restitui în natură imobilul întrucât acesta a fost vândut cu respectarea legii, iar actul de înstrăinare nu mai poate fi atacat pentru că acțiunea este prescrisă, cererea ca atare a devenit caducă.
Acțiunea este întemeiată din perspectiva dispozițiilor art. 34 (3) teza 2 din legea nr. 7/1996, întrucât nu mai sunt îndeplinite condițiile ce au stat la baza înscrierii în cf.
Prin decizia civilă 62/2014 Tribunalul S. a respins apelul reclamantei, reținând în considerente următoarele:
Reclamanta a solicitat instanței de fond să constate caducitatea unei cereri de începere a procedurii administrative de restituire a unui imobil în natură, cu consecința rectificării cărții funciare, în sensul radierii înscrierii de sub A3, cf_ S., înscriere potrivit căreia ”se notează începutul procedurii administrative de restituire în natură a imobilului cu nr. top 240, 241, 242 de către intimată, cu motivarea că apartamentul reclamantei nu mai poate face obiectul unei cereri în anularea titlului, o asemenea acțiune fiind prescrisă, și ca atare, intimata nu mai este îndreptățită pentru acest apartament, decât la măsuri reparatorii prin echivalent, așa încât notarea ar fi caducă.
Afirmațiile apelantei ar putea fi logice, din punct de vedere teoretic însă, dar nu se poate susține cu deplin temei că o asemenea cerere poate fi admisă în modalitatea aleasă, în care, practic, s-ar solicita instanței rectificarea unei înscrieri în cartea funciară ca o consecință a stabilirii celor două aspecte, de esență, invocate de reclamantă, anume că: un eventual drept la acțiunea în constatarea nulității actului de înstrăinare a imobilului apelantei este prescris și că intimata nu ar avea câștig de cauză în procedura de restituire în natură a acestui imobil.
Instanța de fond a sesizat corect că instanțele din prezenta cauză nu au fost învestite cu analiza temeiniciei cererii de reconstituire a dreptului de proprietate al pârâtei (oricât de evident imposibilă ar fi aceasta din perspectiva reclamantei) sau cu a statua că un drept la acțiune în anularea contractului ar fi prescris, în acest fel încălcându-se principii de bază ale procesului civil, ca cel al disponibilității, al dreptului la apărare, al contradictorialității. Punctul de vedere al apelantei reclamante, cea care invocă caducitatea înscrierii de carte funciară, sunt motivate și argumentate tocmai pe aceste aspecte, pe care instanța, însă, nu le poate analiza implicit.
În ceea ce privește aspectele de critică ale hotărârii din perspectiva aplicării art. 34 din legea nr. 7/1996, acestea din nou nu au fost primite, instanța de fond explicând pe larg și corect că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii în rectificare pentru radierea notării, iar argumentele expuse de prima instanță au fost însușite și de instanța de apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. M. care a solicitat modificarea acesteia, admiterea apelului și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În expunerea de motive, recurenta a arătat instanțele de fond au ignorat disp. art. 44 din Constituția României și disp. art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană, texte de lege care garantează și ocrotesc dreptul de proprietate, întrucât prin menținerea înscrierii în cartea funciară nu se poate înstrăina apartamentul în litigiu, acesta fiind practic indisponibilizat. Temeiul de drept invocat în susținerea acțiunii a fost ignorat de instanțele de fond, deși acesta este incident, în speță nemaifiind întrunite condițiile de existență a dreptului înscris și încetând efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. Instanțele trebuiau să verifice și să constate că procedura de restituire în natură a imobilului în litigiu ca măsură reparatorie nu mai este permisă de legea specială, ceea ce înseamnă că titlului care a justificat această operațiune i-au încetat efectele specifice.
Recurenta susține în cadrul motivelor de recurs că restituirea în natură a imobilului în litigiu nu mai este posibilă, conform art. 6 din OUG 94/2000, dreptul la acțiunea în anularea actului de înstrăinare fiind prescris.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 312 alin. 2 și 3 raportat la art. 304 pct. 7 și 9 cod pr. civilă.
Intimata pârâtă P. R.-catolică nu a depus la dosar întâmpinare, însă s-a prezentat în instanță prin mandatar și a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA, analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate constată că prezentul recurs nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat instanței să constate caducitatea cererii de începere a procedurii administrative de restituire în natură a imobilului cu nr. top 240, 241, 242 și rectificarea cărții funciare nr._ S. în sensul radierii notării de sub B + 3, apreciind că au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.
În justificarea motivelor de caducitate a cererii de începere a procedurii prev. de OUG 94/2000, reclamanta invocă drept argumente dispozițiile acestui act normativ care reglementează procedura retrocedării unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, așa cum a fost modificat prin Legea 247/2005.
Această instanță nu se poate pronunța cu privire la admisibilitatea cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu, deoarece nu a fost investită cu un astfel de petit, toate textele de lege invocate de reclamantă fiind străine obiectului cererii de chemare în judecată.
Restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului în litigiu, conform procedurii prevăzute de OUG 94/2000, cu toate modificările ulterioare, aplicarea Deciziilor Curții Constituționale care au interpretat o . dispoziții ale legii speciale de reparație, va fi atributul unei alte instanțe sesizate de fostul proprietar, pârâta P. R.-catolică, după ce va fi soluționată procedura administrativă.
Așadar prezenta instanță nu are căderea de analiza modalitatea de restituire a imobilului în litigiu, în natură sau prin echivalent și de a statua cu putere de lucru judecat asupra unor aspecte care să fie opuse ulterior, într-un alt litigiu. Prima chemată să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului în litigiu este Comisia Specială de Retrocedare creată în baza OUG 94/2000, care va trebui să soluționeze cererea nr. 1006/30.01.2003 formulată de P. R. – C., după care decizia acestei comisii va fi supusă controlului judecătoresc, dacă va fi cazul.
Ceea ce este esențial în cadrul acestui proces este că procedura administrativă notată în cartea funciară cu încheierea nr. 4599/13.05.2003 a fost demarată prin cererea nr. 1006/30.01.2003 (f. 32 dosar fond) și este în curs de soluționare, nefiind finalizată, așa cum rezultă din adresa Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 674/C/22.05.2013 (f. 45, dosar fond).
Atâta timp cât procedura nu a fost finalizată, temeiurile de notare a acestui fapt juridic în cartea funciară, se mențin și nu sunt aplicabile dispozițiile referitoare la încetarea efectelor actului juridic și nu este aplicabilă instituția caducității.
Susținerea recurentei că această notare aduce atingere dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu este nefondată, scopul acestei notări constă în opozabilitatea față de terți, adică aducerea la cunoștința terților că acest imobil se află în procedura administrativă de restituire demarată de fostul proprietar, din patrimoniul căruia a fost preluat de Statul Român.
Această notare nu aduce nicio atingere dreptului proprietarului actual de a-și înstrăina imobilul, nefiind menționată în cartea funciară vreo interdicție de înstrăinare sau grevare, motiv pentru care disp. art. 44 din Constituția României și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană, care garantează și ocrotesc proprietatea, nu sunt încălcate.
Împrejurarea că cererea de notare a procedurii administrative a fost menținută doar pe apartamentul reclamantei, nu și pe celelalte trei apartamente care fac parte din același imobil nu este un aspect de natură să afecteze legalitatea notării și cu atât mai puțin, un motiv de nelegalitate a deciziei care să poată fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 cod pr. civilă.
Având în vedere considerentele mai sus arătate, se apreciază că nu sunt întrunite condițiile unei acțiuni în rectificare de carte funciară întemeiate pe fostul art. 34 pct. 3 din Legea 7/1996, și reluat de art. 908 pct. 3 NCC, neputându-se vorbi de încetarea efectelor actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. Dimpotrivă, cererea de restituire nr. 1006/2003 care a declanșat procedura administrativă își produce în continuare toate efectele prevăzute de legea specială, OUG 94/2000 și urmează a fi soluționată de instituția competentă potrivit acestei legi.
Pentru aceste motive, se constată că instanțele de fond au dat o interpretare corectă legii aplicabile în cauză, astfel că motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 cod pr. civilă nu este incident, recursul de față urmând a fi respins.
Recurenta invocă și motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 cod pr. civilă, care se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, însă nu poate fi incident nici acest motiv de recurs, decizia Tribunalului S. și sentința Judecătoriei S. fiind temeinic și amplu motivate și argumentate în fapt și în drept.
(continuare decizia 248/5.06.2014 pronunțată în dosar_ )
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, recursul reclamantei A. M. va fi respins ca nefondat, decizia Tribunalului S. nr. 62/2014 urmând a fi menținută ca fiind temeinică și legală, fiind la adăpost de toate criticile formulate.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A. M. împotriva deciziei civile 62/2014 pronunțată de Tribunalul S. – Secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.06.2014.
Președinte, M. A. M.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. Președinte - A. I. P. | Judecător, A. N.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. Președinte - A. I. P. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, E. M. H. |
Redc./tehnoredc. CMC
2 ex/08.07.2014
Jud. fond: M. T.
Jud. apel: C. H./V. D.
| ← Cereri. Decizia nr. 19/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA | Pretenţii. Decizia nr. 353/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
