Validare poprire. Decizia nr. 379/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 379/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 379/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 379/2014
Ședința publică de la 07 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător M. F. C.
Judecător C. G. N.
Grefier N. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de terțul poprit .-S. H., împotriva deciziei civile nr. 385/A/2014, pronunțată de Tribunalul H. în dosar civil nr._, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat S. Ș. cu delegație la dosar pentru intimatul creditor P. V. M., lipsă fiind acesta și restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, recursul de față este motivat și se solicită judecarea cauzei în lipsă de către recurentă.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de intimatul creditor.
Recurentul terț poprit înregistrează la dosar, prin registratura instanței, taxă judiciară de timbru de 10 lei și dovada comunicării directe a motivelor de recurs cu intimații.
Apărătorul ales al intimatului creditor, avocat S. Ș. solicită respingerea recursului declarat de terțul poprit pentru nemotivarea în drept a acestuia, invocând astfel excepția nulității recursului.
Instanța, în deliberare, unește cu fondul cauzei excepția nulității recursului, invocată de apărătorul ales al intimatului creditor.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul ales al intimatului creditor, avocat S. Ș., solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de Tribunalul H.. Consideră că în mod corect instanțele de fond au reținut calitatea de asigurator a terțului poprit, stabilită prin decizia penală pronunțată.
În consecință, recursul declarat de acesta este nefondat, obligația de achitare a sumelor este clară și decurge din lege. Invocă dispozițiile Deciziei nr. 1/2005 și a Deciziei nr. 1292/2008 pronunțate de ICCJ în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că doar în condițiile în care prejudiciul depășește suma maximă pe care o poate plăti asiguratorul, poate coexista răspunderea contractuală a asiguratorului cu răspunderea civilă delictuală a persoanei asigurate, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Pentru considerentele expuse, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
P. sentința civilă nr. 807/2014 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr._, s-a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită și excepția lipsei calității procesuale de folosință a . Group SA - S. H., s-a admis cererea de validare a popririi așa cum a fost formulată de către creditorul P. V. M. în contradictoriu cu terțul poprit . Group SA prin . Group SA - S. H. și cu debitorii T. I., A. O. D. și . SRL și în consecință:
A fost validată poprirea înființată în dosarul execuțional nr. 456/201 al Biroului Executorului Judecătoresc P. A. N. în privința terțului poprit . Group SA în limita sumei de 231.378,45 lei și a fost obligat terțul poprit la plata acestei sume către creditorul P. V. M..
A fost obligat terțul poprit . Group SA la plata sumei de 2220 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către creditorul P. V. M..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, față de data cererii de executare, în cauză sunt incidente dispozițiile vechiului C. pr. civ. Titlul executoriu îl reprezintă sentința penală nr. 81/2009 pronunțată de Judecătoria Hațeg în dosarul nr._, definitivă prin decizia nr. 771/19.10.2010 a Curții de Apel A. I..
În ce privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, s-a avut în vedere că termenul general de prescripție conform art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958 este de 3 ani, care începe să curgă la data rămânerii irevocabile a sentinței penale, respectiv în data de 19.10.2010. Câtă vreme cererea de executare a fost formulată de creditor înăuntrul termenului prescris de lege, excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de . Group SA a fost respinsă ca neîntemeiată.
De asemenea a fost respinsă și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a . Group SA - S. H., deoarece terț poprit este ., citată la sediul Sucursalei H., devenită ulterior . Group SA care, în aceeași calitate a formulat recurs împotriva deciziei penale nr. 229/A/17.06.2010 pronunțată de Tribunalul H. și în cauza de față, a formulat întâmpinare prin S. H..
Pe fond s-a reținut că poprirea a fost înființată de executorul judecătoresc la data de 13.11.2013 și comunicată terțului poprit în data de 19.11.2013, fiind respectat termenul de 3 luni prevăzut de art. 460 C. pr. civ.
Relativ la apărarea potrivit cu care, potrivit art. 23 din Ordinului CSA nr. 3113/2003, asigurătorii nu acordă despăgubiri pentru pagube produse persoanelor sau bunurilor transportate, dacă între deținătorul autovehiculului care a produs accidentul sau conducătorul auto răspunzător și persoanele păgubite a existat un raport contractual civil, comercial, de muncă etc. instanța a respins-o ca nefondată. Sub acest aspect s-a reținut că din economia dispozițiilor art. 460 C. pr. civ. rezultă că pentru a dispune validarea popririi, este necesară existența titlului executoriu și existența raportului juridic valabil între debitor și terțul poprit în temeiul căruia acesta din urmă datorează sume de bani debitorului.
În speță, s-a constatat că, alături de inculpații A. O. și Trâncu I., debitor al obligației solidare stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentința penală nr. 81/2009, este . SRL ale cărei autovehicule au fost asigurate la ., S. H..
Potrivit art. 54 alin. 4 din Legea nr. 136/1995, răspunderea asigurătorului de răspundere civilă care participă în această calitate în procesul penal, decurge din contractul de asigurare, hotărârea penală fiindu-i opozabilă. De altfel calitatea sa de asigurător a fost stabilită irevocabil prin decizia nr. 77/2010 a Curții de Apel A. I., prin care a fost respins recursul declarat de societatea de asigurare ale cărei apărări au avut în vedere exclusive reducerea cuantumului daunelor morale și nu lipsa obligației de despăgubire.
S-a constatat astfel că, raporturile juridice stabilite prin titlu au vizat reclamantul P. V. M. în calitate de creditor și . SRL obligată în solidar cu inculpații, în calitate de debitori, iar înființarea popririi s-a dispus corect cu privire la sumele datorate de terțul poprit . juridice care figurează ca debitor al obligației cuprinse în titlul executoriu.
Întrucât terțul poprit nu a dat curs solicitării executorului judecătoresc, cererea privind validarea popririi înființate prin adresa emisă în dosarul B. P. A. N. nr. 456/2011, comunicată terțului poprit la 13.11.2013, a fost apreciată ca fiind întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs terțul poprit, calificat ca fiind apel.
În dezvoltarea motivelor de apel, a arătat că sentința pronunțată de judecătorie este nelegală în ce privește respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului creditor.
S-a mai arătat că cele trei instanțe de judecată au constatat doar calitatea sa de asigurator, nedispunându-se și obligarea sa la plata despăgubirilor, întrucât răspunderea asiguratorului ia naștere în baza contractului de asigurare, fiind astfel o răspundere contractuală, iar citarea sa în cadrul procesului penal s-a făcut pentru opozabilitatea hotărârii, în limitele Ordinului CSA valabil la data producerii accidentului.
De asemenea, apelantul a susținut că pentru anul 2004 potrivit dispozițiilor Ordinului CSA nr. 3113/2003, limita maximă de despăgubire pentru vătămări corporale și decese, inclusiv prejudicii fără caracter patrimonial a fost de 70.000 lei/persoană, situație în care chiar dacă ar fi obligată la plata acestor despăgubiri, conform Ordinului invocat, cuantumul acestora nu poate depăși limita impusă. Mai mult, a subliniat că în cauză erau incidente și dispozițiile art. 23 pct. 9 din Ordinul CSA 3113/2003.
P. decizia civilă nr. 385/A/2014, Tribunalul H. a admis apelul declarat de terțul poprit S.C. O. Vienna Insurance Group S.A. prin S. H. și a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul că a validat poprirea înființată în dosarul execuțional nr. 456/2011 al B. P. A. N. în privința terțului poprit în limita sumei de 140.000,00 lei și obligă terțul poprit la plata acestei sume către creditorul P. V. M..
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
În ce privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, s-a apreciat că soluția instanței de fond este legală, față de data rămânerii definitive a sentinței penale care constituie titlu executoriu.
Neîntemeiate au fost considerate și susținerile apelantei în sensul că, prin hotărârile penale pronunțate, cele trei instanțe de judecată au constatat doar calitatea sa de asigurator, nedispunându-se și obligarea sa la plata despăgubirilor, întrucât răspunderea asiguratorului ia naștere în baza contractului de asigurare, fiind astfel o răspundere contractuală, iar citarea sa în cadrul procesului penal s-a făcut doar pentru opozabilitatea hotărârii, nu pot fi primite. Potrivit art. 49 din Legea 136/1995 asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, actul normativ prevăzând și că nivelul despăgubirilor, respectiv limitele acestora se stabilesc prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor – ceea ce înseamnă că asiguratorul este obligat la despăgubiri numai în limitele prevăzute de lege pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă. Ori, la data producerii accidentului erau în vigoare Normele de aplicare a legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă aprobate prin Ordinului CSA nr. 3113/2003, iar potrivit art. 48 din acest act normativ, în cazurile în care nu s-a realizat convenția și despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, asiguratorul va acorda despăgubiri fără a mai fi necesară încuviințarea asiguratului, în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă, irevocabilă și investită cu formulă executorie, cu respectarea prevederilor Legii 136/1995. Din aceste prevederi rezultă că în cazul despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească, asiguratorul a cărui calitate a fost constatată, este dator a plăti prejudiciul cauzat de asiguratul său. A raționa altfel, înseamnă a goli de conținut obligația asumată de asigurator și a vătăma interesele atât ale victimei cât și a celui asigurat, asiguratorul neputându-se limita doar la urmărirea unui profit comercial prin încheierea poliței de asigurare. Întrucât prin hotărârea penală definitivă, terțului poprit . Group SA i s-a recunoscut calitatea de asigurator, invocarea dispozițiilor art. 23 pct. 9 din Ordinul 3113/2003 este neîntemeiată.
Criticile privind cuantumul total al despăgubirilor la care poate fi obligat au fost apreciate ca fondate întrucât, în raport de cele reținute în considerentele Deciziei nr. 1/2005 a Î.C.C.J., asiguratorul achită despăgubiri până la limita cuantumului maxim stabilit în acest sens prin Ordinul CSA nr. 3113/2004 (în vigoare la data producerii evenimentului rutier).
Față de dispozițiile art. 10 din Ordinul CSA nr. 3113/2004 și în raport de starea de fapt concretă în care s-a petrecut evenimentul rutier, Tribunalul a constatat că . Group SA, S. H. avea calitatea de asigurator de răspundere civilă obligatorie atât pentru autovehiculul înmatriculat sub nr. HD-2413 condus de inculpatul T. I. cât și pentru autovehiculul înmatriculat sub nr. HD-2048 condus de inculpatul A. O. D. – aspect stabilit și prin dispozitivul deciziei penale nr. 229/A/2010 pronunțată de Tribunalul H.. Ori, în calitatea sa de asigurator a ambelor autovehicule, răspunderea sa este antrenată în baza a două contracte de asigurare civilă obligatorie distincte, situație în care cuantumul maxim al despăgubirilor la care este obligat, în această calitate, este de 140.000 lei (70.000 lei/persoană în calitate de asigurator pentru autovehiculul înmatriculat sub nr. HD-2413 și 70.000 lei/persoană în calitate de asigurator pentru autovehiculul înmatriculat sub nr. HD-2048).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs terțul poprit, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de validare a popririi.
În expunerea motivelor, se susține că, față de dispozițiile Legii nr. 136/1995 și în conformitate cu decizia nr. 1/2005 dată de ICCJ în recurs în interesul legii, societatea de asigurări participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă. În titlul executoriu de care se prevalează creditorul, s-a constatat calitatea de asigurător de răspundere civilă a recurentei și nu obligarea acestuia la plata despăgubirilor. Dacă instanțele ar fi stabilit în sarcina recurentei obligația de plată a acestor despăgubiri, ar fi obligat-o doar la suma de 70.000 lei/persoană vătămată, cât este limita maximă prevăzute de Ordinul CSA nr. 3113/2003.
Recursul, nemotivat în drept, este legal timbrat (f. 26).
Intimații debitori au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului (f. 38, 39).
Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
Recurenta a fost chemată în judecată în calitate de terț poprit. Potrivit art. 460 alin. 1 C. pr. civ., dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
(continuarea deciziei civile nr. 379/07.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
Instanța de fond a reținut îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 460 C. pr. civ. și a obligat-o pe recurentă la plata unei sume de bani în calitate de terț poprit, nu în calitate de debitor, iar sub acest aspect terțul poprit nu a adus critici în fața instanței de apel. Așadar, împrejurarea că prin titlul executoriu nu s-a stabilit în sarcina recurentei nicio obligație de plată nu prezintă nicio relevanță, față de obiectul cererii și de calitatea în care recurenta a fost chemată în judecată în cauza pendinte.
Ca urmare, criticile recurentei vizând calitatea sa de asigurător de răspundere civilă în cadrul procesului penal și cele referitoare la plafonul maxim al despăgubirilor este instituit prin Ordinul CSA nr. 3113/2003.
Pentru cele ce preced, Curtea constată neîntemeiate motivele de recurs formulate de terțul poprit, astfel că în baza art. 312 C. pr. civ. va respinge ca nefondat recursul de față.
În temeiul art. 274 C. pr. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatului P. V. M. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de terțul poprit . – S. H. împotriva deciziei civile nr. 385/A/2014 pronunțată de Tribunalul H. – Secția I Civilă.
Obligă recurenta să plătească intimatului P. V. M. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.10.2014.
Președinte, D. M. | Judecător, M. F. C. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. M.F.C.
Tehn. M.F.C.
7 ex/30.10.2014
J.. fond – R. P.
J.. apel – I. R./A.L.S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 353/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA | Validare poprire. Decizia nr. 341/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
