Acţiune în constatare. Decizia nr. 659/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 659/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 20-12-2012 în dosarul nr. 659/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 659/2012
Ședința publică de la 20 Decembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier M. R.
M. Public a fost reprezentat prin procuror A. P. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin DGFP Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 155/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare și nu s-a depus întâmpinare. Recurentul pârât solicită judecarea în lipsă.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat de pârât, menținerea hotărârii de fond. Corect prima instanță a constatat incidența Legii 221/2009, condamnarea reclamantului având de drept caracter politic.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursului civil de față;
P. acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr._, reclamantul B. T. L. a chemat în judecată, în calitate procesuală de pârât, S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând să se constate că infracțiunea de uneltire contra siguranței statului – prev. și ped. de art. 209 Cod penal anterior – pentru săvârșirea căreia Tribunalul M. Iași, prin sentința nr. 299/1958, l-a condamnat la 9 ani închisoare și 5 ani interdicție corecțională – constând în suspendarea drepturilor prevăzute de art. 58 Cod penal pct. 2 și 5 și confiscarea averii, se încadrează în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 221/2009 constituind condamnare cu caracter politic, și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 750.000 euro - echivalenți a 3.150.000 lei, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
A solicitat a se menționa pe sentința penală nr. 299/18.04.1958 a Tribunalului M. Iași, caracterul politic al condamnării.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că prin sentința penală nr. 299/18.04.1958, Tribunalul M. Iași l-a condamnat pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 209 Cod penal anterior, reținând în sarcina sa faptul de a fi purtat discuții ostile regimului comunist, cu directorul școlii din Hațeg – P. A. – prin care a ponegrit și calomniat comunismul, afirmând că nu sunt respectate drepturile constituționale și legile RPR și s-a cântat cântecul legionar „ Ș. V. al Moldovei”.
Că a executat cea mai mare parte a pedepsei aplicate – fiind eliberat prin grațiere, prin Decretul nr. 176/1964 – într-un regim de detenție extrem de drastic, fiind supuși torturii, bătăilor, unui regim de exterminare prin înfometare, prin lipsă de asistență medicală, prin expunere la frig, privat de odihnă, de somn și de orice asistență medicală, precum și prin interzicerea oricăror relații cu familia, oricăror vizite, corespondență, pachet, etc.
Reclamantul a arătat că în perioada respectivă, i-a fost distrusă familia, copiii săi fiind dați spre înfiere unor persoane pentru a putea să-și continue studiile, iar soția sa a fost dată afară din serviciu ce-l avea la poștă, iar lui, i-a fost luată funcția ce o avea în învățământ.
În fine, reclamantul a susținut că perioada de detenție și regimul la care a fost supus ca deținut politic, i-a afectat grav sănătatea, contactând boli grave, incurabile, astfel că suma de 200 euro/zi de detenție, este rezonabilă, menită să compenseze suferințele îndurate, după cum și suma globală, pretinsă pentru prejudiciul moral total, incluzând suferințele fizice și psihice ce au urmat condamnării și care s-au extins până la Revoluția din 1989, când a fost înlăturat regimul comunist. ( f. 1-2 dosar fond)
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009, în special art. 1 și 5.
P. sentința civilă nr. 155/2012 Tribunalul Hunedoara a disjuns precizarea de acțiune formulată de reclamant, întemeiată pe art. 504-506 Cod procedură penală, a dispus formarea unei nou dosar conform ROI a instanțelor judecătorești și fixat termen la data de 30 mai 2012 pentru când s-au citat părțile.
A admis, în parte, acțiunea civilă precizată și completată, formulată de reclamantul B. T. L., împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor P. a județului Hunedoara, și în consecință:
A constatat caracterul politic al condamnării reclamantului, prin sentința nr. 299/1959, pronunțată de Tribunalul M. Iași, pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii de uneltire contra siguranței statului, prev. și ped. de art. 209 pct. II lit. a Cod penal.
S-a respins în rest acțiunea civilă.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului, cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut și motivat următoarele:
În fapt, reclamantul B. T. L., a fost judecat într-un lot de inculpați și condamnat de Tribunalul M. Iași – prin Sentința nr. 299/1958 – la 10 ani închisoare corecțională și 5 ani interdicție corecțională, pentru infracțiunea de uneltire contra siguranței statului – prev. și ped. de art. 209 pct. II lit. a din Codul. (f. 194-215)
Soluția a rămas definitivă prin respingerea recursului de către Tribunalul M. al Regiunii a II-a București. (f. 216-220)
Pedeapsa a fost executată parțial, reclamantul fiind pus în libertate prin grațiere, în baza Decretului nr. 176/1964.
P. art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, condamnările pronunțate pentru atare fapte, constituie, de drept, condamnări cu caracter politic.
Ca atare, sub aspectul primului capăt al acțiunii, instanța de fond a apreciată că soluția ce se impune este admiterea acestuia.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a și b, din Legea nr. 221/2009, legiuitorul român a prevăzut dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, de a solicita obligarea statului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, precum și la despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, urmând ca instanța să țină seama de măsurile reparatorii acordate deja, în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990.
În mod evident, reclamantul este îndreptățit la despăgubiri morale pentru condamnarea penală la care a fost obligat și, respectiv, pentru suferințele psihice și fizice îndurate atât în regimul de penitență „ex terminis”, la care erau supuși deținuții politici, în cea mai agresivă perioadă a instaurării sale, când după evenimentele din Ungaria, din 1956, acțiunile de reprimare a oricăror manifestări contra regimului, erau mult mai drastice, iar în activitatea organelor coercitive ale statului comunist - instaurat la 6 martie 1945 – se remarcau vigilența exemplară și excesul de zel.
Cum, teroarea regimului comunist și, mai ales cel al regimului de detenție la care erau supuși deținuții politici, considerați dușmani ai poporului, a cărui metode de tratament și reeducare inumane, degradante, asimilabile torturii, în care excelau bătaia, înfometarea, supunerea la munci grele, șantajul, frica, frigul, lipsa asistenței medicale, sunt de notorietate, instanța a acordat, sub acest aspect, dispensă legală de probă, în baza principiului „notorium non est probandum”.
În mod evident, suportând acest regim de penitență, reclamantului i-au fost afectate grav nu numai drepturile primordiale ca viața, libertatea, sănătatea, integritatea fizică și psihică, dar și cele personal-nepatrimoniale ce definesc personalitatea umană, ca demnitatea, onoarea, reputația, astfel că se justifică repararea prejudiciului suferit prin condamnare, prin compensări pecuniare pe criteriul echității.
P. Decizia nr. 1358/2010, însă, C. Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, - invocată de pârâtul în cauză – a normei juridice conținute de articolul 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția României, coroborat cu cele ale art. 31 alin. 3 a Legii nr. 47/1992, republicată, dispozițiile legale declarate neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, în Monitorul Oficial, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord normele juridice declarate neconstituționale, cu prevederile Constituției.
Cum, în intervalul celor 45 de zile, legiuitorul român nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord prevederile art. 5 alin. 1 lit. a, cu prevederile Constituției, norma juridică respectivă a fost lipsită de orice eficacitate.
Sub aspectul despăgubirilor materiale, s-a apreciat că acestea nu sunt întemeiate, în sensul că salariul pe care nu l-a realizat reclamantul, pe perioada detenției, până la reintegrare, nu intră în categoria bunurilor pentru care legiuitorul a reglementat posibilitatea acordării de despăgubiri, în echivalent și, de altfel, sub aspectul cuantumului lor, acestea s-a apreciat că sunt nedovedite, motiv pentru care acest capăt al cererii a fost respins.
Pe cale de consecință, raportat la cele ce preced și în considerarea Legii nr. 221/2009, în forma aplicabilă după publicarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, acțiunea reclamantului a fost admisă, în parte, sub aspectul constatării caracterului politic al condamnării acestuia prin Sentința penală nr. 299/18.04.1958 a Tribunalului M. Iași, definitivă prin Decizia nr. 1677/1958 a Tribunalului M. al Regiunii a II-a București. (f. 194-268)
S-au avut în vedere prevederile art. 6 din respectivul act normativ, astfel că, la cererea expresă a reclamantului, copia Sentința penală nr. 299/18.04.1958 a Tribunalului M. Iași, definitivă prin Decizia nr. 1677/1958 a Tribunalului M. al Regiunii a II-a București, urmează a purta mențiunea caracterului politic al condamnării dispuse prin aceasta, ceea ce nu justifică capătul de cerere formulat în acest sens, întrucât, de drept, presupune o soluționare adecvată cu prezenta hotărâre.
Sub aspectul celorlalte temeiuri de drept invocate, s-a avut în vedere că prin Decizia nr. 12/2011 – obligatorie potrivit art. 330 2 Cod procedură civilă – de soluționare a recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a dezbătut, pe larg, inaplicabilitatea acesteia, în cauzele întemeiate pe Legea nr. 221/2009, după pronunțarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale României, stabilind totodată lipsa de eficacitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a Teza I.
În ce privesc garanțiile Constituționale prevăzute art. 21-23 și 52-53 din Constituția României,în vigoare, s-a constatat că acestea, ca și celelalte norme cu valoare de principiu, se adresează cetățenilor Republicii România, neputând fi extinse situațiilor consumate în alte epoci și în alte regimuri și nici pentru abuzurile săvârșite de autoritățile statului comunist sau monarhist român, indiferent dacă acțiunile acestora au fost determinate de conjunctura social-politică sau le-au fost impuse, brutal.
Finalmente, s-a avut în vedere că jurisprudența Tribunalului Hunedoara ca și a Înaltei Curți de Casație și justiție, invocată de către reclamant în sprijinul acțiunii sale, au fost pronunțate anterior publicării Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, în Monitorul Oficial, iar cele pronunțate de instanțele altor curții de apel, nu au valoare de precedent judiciar.
Având în vedere că precizarea de acțiune a fost determinată de declararea neconstituționalității art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009 și vizează alte instituții de drept intern, instanța a admis excepția tardivității introducerii acesteia – raportat la perioada de timp consumată de la data epuizării termenului de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Legea nr. 47/1992, republicată și la termenul prevăzut de art. 132 Cod procedură civilă - și a dispus disjungerea acesteia, în condițiile art. 165 Cod procedură civilă, în vederea administrării probatoriului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând admiterea recursului, schimbarea sentinței atacate și urmare a rejudecării fondului, respingerea acțiunii reclamantului.
În expunerea motivelor, recurentul susține în esență că este lipsită de interes constatarea caracterului politic a condamnării, fiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009.
De asemenea, pârâtul aduce critici și sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 ind. 1 C. proc. civ.
Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, C. reține următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Potrivit alin. 2 lit. a al art. 1 din același act normativ, constituie de drept condamnări cu caracter politic, condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în:
a)… art. 207-209 … din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;
Norma juridică cuprinsă în art. 1 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 are caracter obiectiv, fiind independentă de subiectele raportului juridic concret, prevăzând în mod abstract că orice condamnare dispusă pentru faptele prev. în art. 207 Cod penal, are caracter politic.
În cadrul raporturilor juridice concrete, subiectul care se consideră beneficiarul acestei norme juridice trebuie să facă dovada că măsura politică a condamnării luată față de el se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009, situație în care legea prezumă caracterul politic și nu mai este necesar să-l dovedească.
În mod corect prima instanță a constatat că situația concretă a reclamantului se încadrează în această prevedere și ca urmare, condamnarea luată față de acesta are caracter politic și se impune a fi constatat de instanță. Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, astfel că, criticile aduse de pârât nu se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc civ.
Nici criticile recurentului pârât referitoare la cheltuielile de judecată nu sunt fondate.
Conform art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții este obligată să plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată. Instanța de fond a admis în parte cererea reclamantei, motiv pentru care a obligat pârâtul la plata parțială a cheltuielilor de judecată, respectiv la suma de 600 lei din totalul de 1100 lei, reprezentând onorariul avocatului ales, conform chitanțelor depuse la dosar. La data promovării acțiunii, Legea 221/2009 prevedea dreptul la daune morale pentru condamnările sau măsurile administrative cu caracter politic din perioada regimului comunist.
În cursul procesului, S. R. prin M. Finanțelor P., a ridicat excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 și, ca urmare a declarării neconstituționalității acestui text legal, capătul de cerere privind daunele morale a fost respins.
Într-o societate de drept, S. trebuie să garanteze securitatea raporturilor juridice și să fie întâiul subiect de drept care să respecte acest principiu. Invocând el însuși excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții pe care tot S., prin organele abilitate, o adoptase anterior și care a provocat acțiunea de față, C. consideră că nu poate fi înlăturată culpa pârâtului în efectuarea cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât cele chitanțe sunt datate anterior pronunțării deciziilor Curții Constituționale.
(continuarea deciziei civile nr. 659/2012 pronunțată în dosar nr._ )
Pe cale de consecință, pârâtul nu poate fi absolvit de la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamantul le-a făcut, promovând acțiunea de față, corect fiind obligat la plata acestor cheltuieli.
Având în vedere cele ce preced, C., în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a județului Hunedoara.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 155/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.12.2012.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, M. R. |
Red. CGN/21.12.2012
Tehn. EH/10.01.2013
2 ex/MR
jud. fond: I. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 201/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 55/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
