Dizolvare persoana juridică. Decizia nr. 3/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 3/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 3/2014
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
JudecătorMihaela F. C.
Grefier M. R.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta Asociația G. a V. și P. S. din R. împotriva Încheierii din Camera de Consiliu nr. 345/CC/F/2013 pronunțată de Tribunalul A. – secția I civilă în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că s-a depus întâmpinare din partea intimatei pârâte și răspuns la întâmpinare din partea apelantei reclamante, comunicate acestora. Apelanta reclamantă solicită judecarea în lipsă.
Față de actele dosarului și având în vedere solicitarea de judecare în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr._, reclamanta Asociația G. a V. și P. S. din R. (A.G.V.P.S.) București a chemat în judecată pârâta Federația Națională a P. S. din R., denumită (F.N.P.S.R.) A. I., solicitând să se dispună dizolvarea pe motiv de insolvabilitate.
Prin încheierea nr. 345/CC/F/2013, prima instanță a respins cererea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, solicitând modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată.
În expunerea motivelor, apelanta arată că instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu este aplicabil temeiul de drept invocat, reținând în mod greșit că s-a făcut dovada achitării sumei de 3327,03 lei, întrucât întâmpinarea a fost depusă după împlinirea termenului prevăzut de art. 208 NCPC, astfel că pârâta era decăzută din dreptul de a mai propune probe.
Apelanta consideră că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 254 alin. 2 pct. 3 NCPC, pârâta nefăcând dovada unor motive temeinice care au împiedicat-o să propună probe în termenul legal.
Apelanta susține de asemenea că instanța de fond a considerat în mod eronat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 85/2006, întrucât pârâta este o persoană de drept privat fără scop patrimonial, fiind incidentă OG nr. 26/2000.
În drept se invocă art. 466 și urm. NCPC.
Pârâta intimată a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat (fila 13).
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a solicitat pârâtei, în cadrul procedurii reglementată de art. 201 NCPC, să depună întâmpinare în 15 zile de la cuminicarea înștiințării (fila 30). Aceasta a primit înștiințarea la data de 13.09.2013 (fila 31), dar nu a depus întâmpinare în termenul stabilit de instanță. Potrivit art. 208 NCPC, sancțiunea nedepunerii întâmpinării în termen este decăderea pârâtei din dreptul de a mai propune probe. Legiuitorul a reglementat o . situații în care partea poate propune probe în fața instanței și după împlinirea termenului instituit de art. 201 NCPC. Astfel, art. 254 alin 2 NCPC statuează că dovezile pot fi propuse peste acest termen dacă partea, din motive temeinice, nu a putut propune probe în termen (pct. 3). Uzând de aceste prevederi pârâta a depus înaintea primului termen de judecată două înscrisuri, respectiv două rapoarte de activitate cont emise în 08.10.2013 și în 15.10.2013 (filele 39-42).
Curtea constată că aceste înscrisuri au fost întocmite după termenul de depunere a întâmpinării, astfel că depunerea lor în condițiile art. 201 NCPC era imposibilă. Pe de altă parte este de menționat că dispozițiile art. 22 alin. 2 NCPC impun judecătorului obligația de a stărui prin toate mijloacele legale să prevină orice greșeală privind aflarea adevărului și să ceară explicații cu privire la starea de fapt și de drept și să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare în acest scop.
Ca urmare, se constată că instanța de fond a aplicat în mod corect prevederile art. 254 alin. 2 pct. 3 NCPC, astfel că aceste critici sunt nefondate.
Probele administrate în cauză au demonstrat că pârâta a achitat creanța pe care o datora reclamantei, astfel că aceasta din urmă nu mai justifică niciun interes în a solicita dizolvarea pârâtei. Mai mult, în cauză nu s-a făcut dovada insolvabilității pârâtei, astfel că soluția primei instanțe este una corectă. Ca urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 54, 56 din OG nr. 26/2000.
Susținerile reclamantei în sensul inaplicabilității în cauză a dispozițiilor Legii nr. 85/2006 sunt reale, întrucât condițiile de constituire și de dizolvare a pârâtei sunt reglementate de OG nr. 26/2000, iar pârâta nu se încadrează în nicio categorie de debitori menționați în art. 1 din Legea nr. 85/2006. Aceste împrejurări nu sunt însă de natură a aduce altă soluție cererii reclamantei, de vreme ce, așa cum s-a reținut anterior, nu s-a făcut dovada insolvabilității a pârâtei, iar reclamanta nu mai are nicio creanță în contra acesteia.
(continuarea deciziei civile nr. 3/2014 pronunțată în dosar nr._ )
Pentru cele ce preced, Curtea constată nefondat apelul de față, urmând ca, în temeiul art. 480 NCPC, să fie respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta Asociația G. a V. și P. S. din R. împotriva încheierii nr. 345/CC/F/2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.01.2014.
Președinte, A. N. - C.O. semn. conf. art. 426 alin 4 NCPC Președintele Curții de Apel A. I. P. | Judecător, M. F. C. | |
Grefier, M. R. |
Red. MFC
Tehn. MFC/03.02.2014
4 ex/MR
Jud. fond- E. D.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 844/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 216/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
---|