Expropriere. Decizia nr. 89/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 89/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 89/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 89/2013
Ședința publică de la 2 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Judecător M. A. M.-vicepreședinte
Grefier E. M. H.
Cu participarea Ministerului Public prin P. de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat de domnul procuror V. L.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice - H. SA împotriva sentinței civile nr. 131/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._, având ca obiect expropriere.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 28.11.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării întocmită la acea dată, care face corp comun cu prezenta decizie.
Instanța, față de lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra apelului civil de față,
P. acțiunea înregistrată la data de 2.06.2011 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr._, reclamanții C. V. și C. O. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin ., pronunțarea unei sentințe prin care:
- să se constate că reclamanții, în calitate de persoane expropriate, au consimțit să fie preluată prin expropriere suprafața de_ mp, pentru realizarea lucrării de interes național”Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate S.”, declarată de utilitate publică prin HG 392/2002.
- să fie obligat pârâtul să le plătească despăgubiri în sumă de 350.000 lei reprezentând valoarea de piață a terenului și suma de 200.000 lei reprezentând echivalentul lipsei de folosință a terenului respectiv, pe ultimii 18 ani.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 1-4, 21, 25-26, 30, 38 din Legea 33/1994, art. 16 alin. 2, art. 21 alin. 1 și 2, art. 44 alin. 1-3 din Constituția României și art. 6 din Convenția EDO.
În motivarea acțiunii astfel formulate, reclamanții au arătat în esență, că prin HG nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, fiind desemnat ca expropriator, Statul R. prin .>
Au arătat că anterior acestei hotărâri de guvern, expropriatorul desemnat, a preluat terenurile în litigiu, executând în perioada 1990-1991, amenajările necesare, acoperindu-le cu apele lacului de acumulare. Terenurile proprietatea lor și a antecesorilor lor, au fost preluate fără despăgubiri, eludându-se prin aceasta art. 44 din Constituția României, conform căruia nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Expropriatorul avea obligația să sesizeze tribunalul pentru a se pronunța asupra exproprierii, conform art. 21 din Legea nr. 33/1994, acesta a preluat terenurile, a efectuat amenajarea hidroenergetică și refuză să sesizeze instanța de judecată și să le achite despăgubirile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, privându-i de folosința terenurilor respective de 18 de ani.
Pârâta Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice în H. „H.” SA București, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în temeiul Legii nr. 33/1994, excepția prematurității acțiunii față de neîndeplinirea procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în cauză – raportat la prevederile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 ce conferă atare calitate doar expropriatorului în cazul în care expropriatul nu a formulat întâmpinare la propunerea de expropriere ori, dacă, această cale de atac a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei raportat la H.G. nr. 392/2002, prin care este stabilită calitatea de expropriator a Statului Român, astfel că H. are doar calitatea de interpus, fiindu-i conferit doar un drept de administrare, deci dreptul de a acționa în interesul și spre apărarea intereselor statului.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a susținut că acordarea de despăgubiri pentru o perioadă anterioară H.G. nr. 392/2002 este nelegală ca și obligarea sa la plata de despăgubiri pentru perioada anterioară înființării sale ca subiect de drept, conform H.G. nr. 627/2000.
Sub aspectul valorii despăgubirilor pretinse, pârâta a susținut caracterul arbitrar al acestora în lipsa menționării criteriilor pe care se întemeiază stabilirea cuantumului acestora.
La același termen, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român – prin M. Finanțelor P. - invocând calitatea statului de unic beneficiar al investiției, precum și aceea de „singur organism” îndrituit să dețină dreptul de proprietate publică asupra unui imobil și deci singurul având obligația de a suporta costurile exproprierii pentru cauză de utilitate publică.
P. întâmpinarea depusă, M. Finanțelor P. – reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor P. Hunedoara – a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, raportat la prevederile H.G. nr. 392/2002 și art. 12 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, în condițiile în care prin actul normativ emis de guvern, pârâta este desemnată expres ca organ abilitat cu îndeplinirea obiectivului de utilitate publică de interes național - solicitând totodată, pe fond respingerea cererii de chemare în garanție, raportat la atribuțiile sale, strict de reprezentare a statului, conferite expres prin HG nr. 1634/2009.
În ședința publică din 08.02.2012, instanța a respins excepțiile invocate de pârât în apărare, în condițiile art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție.
P. sentința civilă nr. 131/2013 Tribunalul Hunedoara a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român reprezentat de . împotriva chematului în garanție M. Finanțelor P., pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
A admis în parte acțiunea reclamanților împotriva pârâtului Statul Român prin ., a constatat că reclamanții au calitatea de persoane expropriate care au consimțit la exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes național a suprafeței de 3027 teren arabil, situat pe raza localității Subcetate, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, și a obligat pârâtul să plătească reclamanților cu titlu de despăgubiri, suma de 77.189 lei reprezentând valoarea terenului expropriat și suma de 34.012 lei, reprezentând prejudiciul creat reclamanților pentru lipsa folosului agricol nerealizat, pe perioada 2002-2013 și suma de 5700 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
P. HG nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, desemnând expres la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator, Statul R. prin Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice H. SA, în subordinea MIR.
În scopul realizării obiectivului de utilitate publică declarat prin Hotărârea nr. 969/2004, s-a constituit la nivelul Primăriei comunei Sîntămărie O., Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere.
P. intermediul acestei comisii – înființată în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 – expropriatorul a purtat negocieri cu persoanele expropriate pentru despăgubirea lor pentru terenurile ce le-au fost preluate încă din anul 1990 - între care și terenurile ce au aparținut antecesorilor reclamanților – conform notificărilor transmise.
Reclamanții, deși de acord cu exproprierea, nu au primit despăgubirile legale, care conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, trebuie să includă valoarea imobilului expropriat stabilită la prețul de piață plus valoarea prejudiciului creat, care reprezintă folosul agricol nerealizat.
Articolul 44 alin. 4 din Constituția României consacră imperativul și totodată garanția constituțională a proprietății particulare potrivit căruia nimeni nu poate fi expropriat sau lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Principiul constituțional a fost preluat prin art. 1 al Legii nr. 33/1994 – privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică – care, reglementând cadrul general și procedura specială a exproprierii impune ca despăgubirea să fie echitabilă și prealabilă, iar în ipoteza în care părțile nu ajung la un acord de voință, preluarea proprietății să se realizeze prin instanță, pe baza unei hotărâri judecătorești.
În cauză este cert că mecanismul exproprierii amiabile nu a funcționat între părți, astfel că instanța a desemnat comisia de evaluare a despăgubirilor, în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.
P. lucrarea de evaluare întocmită de comisia formată din experții judiciari C. Ș., I. D. și S. M., a identificat terenurile expropriate reclamanților, stabilind suprafața acestora la 3027 mp, teren arabil, estimat la 25,5 lei/mp, din care 1937 mp teren intravilan și 1.090 mp teren extravilan, potrivit variantei I, pe care instanța de fond a apreciat-o ca fiind cea mai pertinentă în acest sens, în acord cu alte expertize realizate de alte comisii în dosare cu obiect similar.
Ca atare, valoarea despăgubirilor pentru terenul agricol respectiv, potrivit variantei I din raportul de evaluare, a fost stabilită la suma de 77.189 lei - echivalent a 17.726 euro, la cursul euro de 4, 3545 lei/euro de la data efectuării expertizei - respectiv 3.027 mp. x 25,5 lei/mp. = 77.189 lei.
În ce privesc despăgubirile reprezentând folosul agricol de tras, astfel cum au fost stabilite de experții judiciari, pe suprafața de teren expropriat, având în vedere categoria de folosință (arabil), faptul că în zonă nu se practică culturi de legume și zarzavaturi pe ari extinse, culturile de bază fiind porumbul și cartoful, instanța a apreciat că suma de_ lei/an/ha este rezonabilă și poate compensa în mod echitabil prejudiciul ce a fost creat reclamanților, în condițiile în care acesta era singurul lor potențial agricol, mai important (0,3027 ha x 10.217 lei/an/ha = 3.092 lei/an; 11 ani x 3.092 lei/an = 34.012 lei).
Cu privire la perioada pentru care instanța a acordat aceste despăgubiri pentru nevalorificarea potențialului agricol al terenului preluat abuziv, instanța a apreciat că acestea se justifică doar de la momentul declarării utilității publice a lucrării de interes național „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, respectiv de la data publicării HG nr. 392/2002, act ce constituie conform art. 5 - 7 din Legea nr. 33/1994, condiția sine-que-non a demarării procedurilor de expropriere și legitimează preluarea imobilelor în acest mod pentru scopul realizării investiției de interes public național.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice . a solicitat desființarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamanților.
În expunerea de motive apelanta a reiterat excepțiile invocate în fața instanței de fond.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe dispozițiile Legii 33/1994, apelanta susține că prin cerere, reclamanții solicită acordarea de despăgubiri în temeiul legii menționate, pentru un teren ocupat anterior apariției acestei legi, ceea ce este inadmisibil, având în vedere principiul neretroactivității legii. Reclamanții nu au probat preluarea terenului de către antecesori în anii 1991-1992. Conform susținerilor pârâtului, preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1989, care în anexa 2 prevede expres preluarea unei suprafețe de 685 ha teren situat în județul Hunedoara. În susținerea acestei excepții, apelanta invocă faptul că reclamanții putea beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, care prevăd posibilitatea ca, în cazul în care terenul cooperativizat este ocupat de amenajări hidrotehnice, să se acorde teren în compensare sau despăgubiri.
În ce privește excepția prematurității introducerii acțiunii, apelanta susține că în cauză nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea 33/1994 și nu s-a dovedit finalizarea procedurii declanșate în temeiul Legii nr. 18/1991.
Se invocă de asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive a . aspectul plății despăgubirilor, pârâta susținând că expropriatorul este Statul Român, iar obiectivul este unul de interes național, astfel că Statul este cel care trebuie să suporte costurile exproprierii, respectiv plata despăgubirilor și nu . este întreținută exclusiv prin fonduri proprii și a încheiat contract de concesiune pentru exploatarea terenurilor afectate de obiectul de activitate al acestei societăți.
O altă critică vizează excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, apelanta susținând că nu s-a făcut dovada unei vocații succesorale a reclamanților pe terenul în litigiu, acesta nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor. Se susține că reclamanții nu au formulat întâmpinare la propunerea de preț făcută de apelantă, ceea ce înseamnă că au acceptat tacit oferta și că nu a făcut dovada calității de proprietari, ceea ce a dus la imposibilitatea acordării despăgubirilor.
În ce privește cererea de chemare în garanție, apelanta susține că în mod greșit a fost respinsă, având în vedere motivele invocate în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
Se susține de asemenea că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate, neavând un titlu valabil asupra terenului, iar ca urmare a declarării utilității publice a obiectivului hidroenergetic, pârâta a demarat procedura de notificare a persoanelor îndreptățite la despăgubiri, dar reclamanții nu au formulat, în termen legal, întâmpinare. Ca urmare, prețul propus de aceasta a fost acceptat de reclamanți și, în consecință despăgubirile acordate de instanță sunt neîntemeiate. Se susține de asemenea că nu s-au respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât instanța de fond nu a ținut cont că valoarea terenului este exagerat de mare în raport cu prețul la care se vând efectiv terenuri în zonă.
O ultimă critică vizează acordarea folosului de tras cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, având în vedere caracterul pecuniar al pretențiilor, apelanta susținând că reclamanții ar fi putut fi îndreptățiți la acordarea acestor despăgubiri doar pe ultimii trei ani, pentru restul perioadei de timp, respectiv 1989-2007, acțiunea în pretenții fiind prescrisă.
Intimații reclamanți C. V. și C. O. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului pârâtei ca nefondat, iar la termenul de judecată din 28.11.2013, a fost invocată excepția tardivității apelului declarat de pârâtă.
Intimatul chemat în garanție, M. Finanțelor P., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului pârâtei ca nefondat.
În cursul judecății apelului, reclamanții au depus la dosar notificările emise de . în cursul lunii decembrie 2002, care trebuiau trimise antecesorilor lor B. I., B. I., Danuț M., B. I., B. F., (f. 91 – f. 106), cu precizarea că acestea nu au fost comunicate antecesorilor reclamanților, fiind eliberate mandatarului reclamanților la solicitarea expresă a acestuia și în urma dispozițiilor instanței.
De asemenea, au fost depuse la dosar Decretul Prezidențial nr. 66/1984 și anexa la acesta (f. 117) și tabelul cuprinzând terenurile afectate de AHE a râului Strei pe sectorul Subcetate conform Legii 18/1991 (f. 127 – 150).
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, C. reține următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității declarării apelului, invocată de intimații reclamanți, se constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Sentința 131/2013 a fost comunicată pârâtei . la data de 27.06.2013, la sediul administratorului judiciar Euro Insol SPRL București, însă comunicarea a fost viciată, și sentința a fost restituită instanței de fond, așa cum rezultă din înscrisurile de la filele 362 – 367. Atâta timp cât comunicarea a fost viciată, pe citație fiind trecută mențiunea destinatar mutat de la adresă, în mod corect Tribunalul Hunedoara a efectuat o nouă comunicare la adresa pârâtei, pe .. 15-17, procedura de comunicare fiind îndeplinită și restituită la dosar la data de 11.09.2013 (f. 368, dosar fond). Termenul de apel de 15 zile prev. de art. 284 alin. 1 Cod pr. civilă se calculează de la data de 11.09.2013, dată la care procedura de comunicare a hotărârii a fost legal îndeplinită, iar nu de la data de 3.07.2013, dată la care s-a restituit la dosar hotărârea comunicată la o altă adresă decât cea corectă.
Pe de altă parte, prin sentința civilă nr. 6482/26.06.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosar nr._/3/2012 a fost închisă procedura reorganizării judiciare deschisă împotriva debitoarei Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice H. SA, astfel că la data comunicării sentinței – 27.06.2013 - Euro Insol SPRL București, căruia i-a fost comunicată sentința, nu mai avea calitatea de administrator judiciar al pârâtei, și prin urmare în mod corect s-a procedat la recomunicarea hotărârii judecătorești la sediul pârâtei.
În ce privește criticile pârâtei apelante vizând soluționarea excepțiilor, C. reține următoarele:
Reclamanții sunt moștenitori ai proprietarilor tabulari B. I., B. I., Danuț M., B. I. și B. F. așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar, în ceea ce privește imobilele înscrise în CF 379, 277, 607, 1134, 1070 și 317 Subcetate, iar asupra imobilelor înscrise în CF 598 Subcetate, sunt înscriși ca proprietari reclamanții.
Imobilele în litigiu au fost cooperativizate, o parte din acestea făcând obiectul restituirii în temeiul legilor fondului funciar, fiind emise titlurile de proprietate nr._/8/1997 și_/179/2003, în care nu au fost incluse terenurile în litigiu. Conform adeverinței nr. 1503/2011 emisă de Primăria comunei Sîntamaria O., numitul Boșprogan I. a depus cerere de reconstituire în temeiul Legii 18/1991, fiind eliberat titlu de proprietate pentru terenurile neocupate, iar terenul ocupat de amenajarea hidroelectrică a râului Strei nu s-a restituit, pentru acesta urmând a fi parcurse căile procedurale instituite de Legea nr. 33/1994 (f. 46, dosar fond).
Contrar susținerilor pârâtei, terenurile în litigiu nu au fost expropriate prin Decretul nr. 40/1989. P. acest decret s-a aprobat efectuarea de lucrări de investiții pentru obiectivul „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate – S.”. Pentru executarea acestor lucrări, fostul CAP a avizat favorabil exproprierea unei suprafețe de 59,92 ha teren, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal de predare a terenurilor. În acest din urmă proces-verbal sunt identificate topografic terenurile expropriate, iar imobilele aparținând antecesorilor reclamanților nu figurează între aceste terenuri (f. 335-336, dosar fond). Ca urmare, susținerea pârâtei în sensul că terenurile au fost expropriate prin Decretul nr. 40/1989 nu sunt fondate.
Imobilele în litigiu au fost expropriate prin H.G. nr. 392/2002 prin care s-a declarat utilitatea publică de interes național a obiectivului „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate – S.”, expropriator fiind Statul Român prin Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice H. SA.
Expropriatorul a demarat procedura de expropriere și implicit de acordare a despăgubirilor, notificând proprietarii în acest sens. În acest scop, pârâta a emis notificări pe numele antecesorilor reclamanților (filele 91-106, dosar apel), care nu au mai fost însă expediate acestora, o parte din aceștia fiind decedați la momentul emiterii notificărilor. Conform certificatelor de deces depuse de reclamanți în fața instanței de fond, la nivelul anului 2002 erau decedați B. I., B. M., B. F. și B. I. (f. 12 – 19, dosar fond).
Față de această stare de fapt, C. constată nefondate excepțiile invocate de apelantă, pentru considerentele ce vor fi expuse:
În ce privește excepția inadmisibilității, apelanta susține în sprijinul acestei excepții, două argumente și anume: că terenul era ocupat înainte de apariția Legii nr. 33/1994, astfel că această lege nu este aplicabilă, și că exproprierea a operat în baza Decretului nr. 40/1989.
Așa cum s-a reținut, prin Decretul nr. 40/1989 s-a aprobat efectuarea de lucrări de investiții pentru amenajarea hidroenergetică a râului Strei, lucrări care nu au vizat terenurile în litigiu, ci pe cele care figurează în procesul-verbal de identificare a imobilelor pentru care fostul CAP și-a dat avizul favorabil. Imobilele în litigiu au fost expropriate în 2002, prin HG 392, astfel că Legea nr. 33/1994, în vigoare la data emiterii hotărârii menționate, este pe deplin aplicabilă, chiar dacă în fapt ocuparea terenului a avut loc înainte de declararea utilității publice.
De altfel, câtă vreme, până la apariția HG nr. 392/2002 terenurile în litigiu nu erau declarate de utilitate publică, dreptul la acțiune în despăgubiri nu era născut, astfel că nu se puteau obține despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994, în acest sens fiind și jurisprudența instanței supreme (decizia civilă nr. 3383/2011).
Nu este lipsită de importanță nici atitudinea pârâtei . calitate de reprezentant al expropriatorului care, deși susține în prezent că Legea nr. 33/1994 nu este aplicabilă, ea însăși a demarat, cu aproape 10 ani înainte, procedura prevăzută de această lege și a emis notificări pe numele antecesorilor reclamanților, considerând la acel moment că aceștia sunt proprietarii terenurilor și că li se cuvin despăgubiri conform legislației ce reglementează exproprierea.
Reținând că exproprierea terenurilor în litigiu a avut loc prin HG. nr. 392/2002, C. nu poate primi argumentele apelantei pârâte în sensul că reclamanții puteau beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, întrucât această dispoziție este anterioară exproprierii și ea nu își poate produce efecte ultraactiv.
Pentru cele expuse, se constată că instanța de fond, în mod corect, a respins excepția inadmisibilității.
În ce privește excepția prematurității, C. constată că susținerile apelantei sunt de asemenea nefondate, întrucât nu poate fi imputată reclamanților nici lipsa procedurii prealabile stabilite de Legea nr. 33/1994, la care face referire apelanta și nici lipsa unei despăgubiri echitabile pentru terenurile expropriate și ocupate de construcțiile hidroenergetice și de apele lacului de acumulare din zona Bucium – Subcetate. Contrar susținerilor apelantei, procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 a fost finalizată, fiind eliberat titlu de proprietate pentru terenurile neafectate de lac, iar pentru cele în litigiu, reclamanții fiind îndrumați să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994.
Nici excepția lipsei calității procesuale pasive a . poate fi primită, câtă vreme prin actul normativ de declarare a utilității publice s-a stabilit că expropriatorul Statul Român este reprezentat de pârâtă (art. 2 din HG nr. 392/2002). Aceasta a fost chemată în judecată în calitate de reprezentant al statului și nu în nume propriu. Ca urmare, în această calitate, pârâta justifică legitimare procesuală, cadrul procesual sub aspectul părților fiind corect stabilit.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, se constată că antecesorii reclamanților au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor cooperativizate de la autorii lor, inclusiv terenurile în litigiu. Dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților a fost recunoscut atât prin eliberarea titlurilor de proprietate pentru o parte din imobile, cât și prin recomandarea făcută reclamanților de organele statului, în speță Primăria comunei Sîntămaria O. de a urma procedura Legii nr. 33/1994 pentru a obține despăgubiri pentru imobilele în litigiu care, fiind expropriate, nu mai puteau face obiectul restituirii în natură.
De altfel, îndreptățirea antecesorilor reclamanților la despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994 a fost recunoscută de Statul Român prin demararea de către pârâtă a procedurii prevăzută de legea de expropriere, după apariția HG nr. 392/2002, notificându-i pe proprietarii tabulari, antecesorii reclamanților, cu privire la oferta de acordare a despăgubirilor. Această procedură însă nu a fost finalizată, întrucât notificările emise de pârâtă nu au fost expediate, iar o parte din persoanele pe numele cărora au fost emise notificări erau decedate, astfel că reclamanții nu a avut cunoștință în mod efectiv de aceste notificări.
Este de reținut, sub acest aspect, că limitele investirii instanței sunt clar determinate de reclamanți și ele vizează cererea de despăgubiri în calitate de persoane expropriate. Expropriatorul nu a formulat vreo cerere prin care să pună în discuție nulitatea actelor administrative emise în procedura prealabilă prin care s-a recunoscut antecesorilor reclamanților calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri. Ca urmare, dacă s-ar accepta ipoteza susținută de pârâta apelantă, că reclamanții nu au calitate procesuală activă, s-ar ajunge ca, prin promovarea acțiunii de față, reclamanților să li se creeze o situație mai grea decât aceea pe care o aveau înainte, în sensul că dacă nu ar fi contestat cuantumul despăgubirilor ar fi fost îndreptățiți să primească despăgubirile stabilite de expropriator, astfel cum au fost comunicate prin notificările emise pe numele antecesorilor lor. În acest sens s-a pronunțat și instanța supremă (decizia nr. 5045/2012 a Secției I Civilă).
Fată de aceste circumstanțe, se constată că reclamanții justifică legitimare procesuală activă, dreptul lor de proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut atât de pârâtă, prin emiterea notificărilor, cât și de autoritățile administrative, prin decizii emise, astfel că reclamanții au un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Sub acest aspect se reține că potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de bun protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 poate să acopere atât bunuri actuale cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora un petent poate pretinde să aibă cel puțin o speranță legitimă să obțină beneficiul efectiv al unui drept de proprietate (Gratzinger și Gratzingerorea contra Republicii Cehe).
În hotărârea pilot pronunțată în cauza A. și alții împotriva României, CEDO a reanalizat noțiunea de bun, subliniind că pentru a exista o valoare patrimonială nu este suficient ca legea să consemneze un drept de care beneficiază reclamantul, fiind necesar ca și instituțiile competente potrivit dreptului intern să constate că reclamantul îndeplinește condițiile pentru a beneficia de dreptul conferit prin lege. Potrivit principiilor ce se degajă din jurisprudența CEDO, „bunul actual” presupune existența unei decizii administrative sau judecătorești definitive prin care să se recunoască direct sau indirect dreptul de proprietate.
În speță, prin titlurile de proprietate nr._/8/1997 și_/179/2003 și adeverința nr. 1503/2011, statul, prin instituțiile sale administrative, a recunoscut antecesorilor reclamanților îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile neafectate de lacul de acumulare și respectiv la despăgubiri pentru terenul expropriat. Mai mult, expropriatorul a făcut o ofertă de despăgubiri, ceea ce implică și recunoașterea dreptului de proprietate al autorilor reclamanților. Ca urmare, reclamanții au cel puțin o speranță legitimă de despăgubiri, protejată de Protocolul 1 adițional la Convenție.
În temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană statul are dreptul să exproprieze bunuri pentru cauză de utilitate publică. Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca această lipsire de libertate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, atât sub aspectul cuantumului cât și al termenului în care trebuie să intervină (cauza Akkus contra Turciei, cauza Zubani contra Italiei).
În speță, este de necontestat că preluarea în fapt a terenurilor s-a realizat în anii 1991-1992, exproprierea formală operând prin HG nr. 392/2002. Reclamanții, în calitate de moștenitori ai proprietarilor tabulari, nu au primit nici până în prezent vreo despăgubire, fapt ce impune în sarcina lor o pagubă disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului statuat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Ca urmare, C. constată că în cauză reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate, astfel că sub acest aspect justifică legitimare procesuală activă.
Apelanta pârâtă invocă în susținerea excepției lipsei calității procesuale active și împrejurarea că reclamanții nu au făcut dovada unei vocații succesorale pentru terenurile în litigiu, acestea nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor. Din cele ce preced rezultă că dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților asupra terenurilor în discuție a fost recunoscut, pârâta emițând notificări pe numele antecesorilor reclamanților, în vederea acordării despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 33/1994. Conform înscrisurilor depuse la dosar - acte de stare civilă, certificat de moștenitor, arbore genealogic - reclamanții sunt moștenitorii proprietarilor tabulari ai imobilelor în litigiu.
Potrivit dispozițiilor art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, reluate și în art. 26 din Legea nr. 7/1996, dreptul provenit din succesiune este opozabil față de terți fără înscriere în cartea funciară.
Ca urmare, câtă vreme dreptul de proprietate al proprietarilor tabulari ai imobilelor în litigiu a fost recunoscut, iar reclamanții au făcut dovada calității de moștenitor după aceștia, C. nu poate primi argumentele apelantei în sensul că terenurile nu fac parte din masa succesorală a antecesorilor și că reclamanții nu au făcut dovada unei vocații succesorale pentru acestea.
Față de toate aceste considerente, C. reține că excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților este nefondată, fiind respinsă în mod corect de prima instanță.
Pârâta, prin reprezentantul său, . și soluția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor P.. P. această cerere, s-a solicitat ca, în cazul în care . cădea în pretenții, chematul în garanție să fie obligat să o despăgubească cu sumele ce urmează a le plăti reclamantului. Pârâta și-a justificat această cerere, susținând că statul, ca beneficiar al investiției și al dreptului de proprietate publică asupra terenurilor expropriate, este singurul care trebuie să suporte costurile exproprierii, iar M. Finanțelor P. este cel care gestionează fondurile bănești ale statului.
C. constată nefondate și aceste critici. Potrivit art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, statul, ca subiect de drepturi și obligații, participă în astfel de raporturi prin M. Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop. Așa cum s-a reținut, pârâta nu stă în proces în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al Statului. Această calitate a fost stabilită printr-o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv prin art. 2 al HG 392/2002. Ca urmare, se constată că prima instanță, în mod corect, a respins cererea de chemare în garanție.
Referitor la fondul cauzei, C. constată că pârâta aduce critici vizând valoarea terenului expropriat precum și valoarea folosului de tras acordat de instanța de fond, considerând că nu s-au respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât instanța de fond nu a ținut cont că valoarea terenului este exagerat de mare în raport cu prețul la care se vând efectiv terenuri în zonă.
P. expertiza și suplimentul la expertiză efectuate în fața primei instanțe, experții au arătat că pe piața imobiliară nu se tranzacționează terenuri similare cu cel în litigiu, întrucât acesta este acoperit de apele lacului Strei din anii 1990, astfel că există o imposibilitate obiectivă de determinare a prețului cu care se vând în mod obișnuit imobile de genul celui în cauză.
Experții au propus prin raportul de expertiză ca variantă de determinare a cuantumului despăgubirilor, stabilirea prețului terenului prin metoda de evaluare a terenului pe bază de profit, metodă recomandată de Ghidul evaluatorilor funciari din România (fila 244, dosar fond). Pe baza acestei metode, experții au stabilit un preț de 25,5 lei/mp.
Experții au propus și alte variante de stabilire a prețului terenului în litigiu (filele 244-245), pe baza ofertei de vânzare și respectiv de cumpărare a unor terenuri similare, neocupate de apele lacului și pe baza ofertelor de vânzare – ca teren construibil în zonă).
În apel, pârâta a solicitat efectuarea unei noi expertize de evaluare a despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat, susținând că nu s-au respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât instanța de fond nu a ținut cont că valoarea terenului este exagerat de mare în raport cu prețul la care se vând efectiv terenuri în zonă. C. constată că dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 prevăd, în ce privește calculul cuantumului despăgubirilor, că experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Cum în cauză experții au arătat că în zonă nu sunt tranzacții cu imobilele de același fel cu cel în litigiu, C. constată că varianta care corespunde cel mai bine criteriilor stabilite prin art. 26 din lege este cea de evaluare a terenului pe bază de profit.
Pentru aceste considerente, C. constată că despăgubirile acordate de instanța de fond în cuantum de 77.189 lei, reprezentând valoarea terenului expropriat în suprafață de 3027 mp au fost corect stabilite, motivele de apel care vizează acest aspect fiind nefondate și urmează a fi respinse.
În ce privește despăgubirile reprezentând valoarea lipsei de folosință, apelanta critică raportul de expertiză pentru faptul că experții au stabilit un profit avându-se în vedere culturile de grâu, în contextul în care este de notorietate specificul culturilor de cartofi și porumb în zona Țării Hațegului.
Criticile astfel formulate sunt nefondate, apelanta fiind în eroare cu privire la culturile avute în vedere de experți, aceștia arătând că terenul în litigiu este în zonă de luncă, terenurile fiind fertile și pretabile cultivării legumelor diverse, cartofilor și porumbului (f. 248 - 251, dosar fond).
Experții au determinat profitul mediu pe an, luând în calcul venitul mediu ce s-ar fi putut realiza dacă întreaga suprafață de 3027 mp ar fi fost cultivată cu legume, cu cartofi și cu porumb, fiind deci avute în vedere exact culturile arătate de apelantă, și nicidecum culturi de grâu. P. această metodă, experții au determinat un profit mediu pe hectar de 10.217 lei/an, ceea ce înseamnă un profit mediu de 3.092 lei/an pentru suprafața în litigiu, de 3027 mp (fila 243, dosar fond).
Față de cele ce preced, C. constată că valoarea despăgubirilor stabilită prin expertiza efectuată în primă instanță este corect determinată, astfel că sub acest aspect, criticile apelantei pârâte sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
În ce privește prescripția dreptului material la acțiunea prin care reclamanții solicită lipsa de folosință pe ultimii 18 de ani, se constată că această cerere este una patrimonială. Potrivit art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în speță, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de trei ani.
Terenul în litigiu a fost ocupat de lacul de acumulare încă de la începutul anilor 1990, exproprierea pentru cauză de utilitate publică fiind dispusă numai prin HG nr. 392/2002. Temeiul în care se naște dreptul la despăgubiri pentru folosul nerealizat prin lipsa de folosință îl reprezintă ocuparea terenului de către expropriator fără drept, înainte de transferul dreptului de proprietate. Așadar, aceste despăgubiri izvorăsc dintr-un fapt ilicit, iar potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Ca urmare, cererea reclamanților pentru obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință, ca urmare a ocupării fără drept a terenului, este admisibilă doar pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, pentru restul perioadei, acțiunea fiind prescrisă.
C. nu poate primi susținerile reclamanților în sensul că despăgubirile privind echivalentul lipsei de folosință se circumscriu noțiunii de prejudiciu în înțelesul art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Este de observat, în primul rând, că despăgubirile la care se referă dispozițiile art. 26 includ valoarea reală a imobilului și prejudiciul creat proprietarului, ceea ce presupune că acest prejudiciu este consecința exproprierii, și nu că este anterior acesteia. Despăgubirile la care este îndreptățită persoana expropriată cuprind valoarea de înlocuire a imobilului expropriat și eventualul prejudiciu produs prin expropriere, cum ar fi cheltuielile de amenajare a unei căi de acces, diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat ca urmare a schimbării categoriei de folosință din teren arabil în cale acces și alte asemenea despăgubiri.
Ocuparea fără drept a terenului, anterior exproprierii și acordării despăgubirilor, reprezintă o faptă ilicită ce excede sferei Legii nr. 33/1994, neputându-se accepta ipoteza că legiuitorul a înțeles ca prin dispozițiile Legii nr. 33/1994 să acopere și un astfel de prejudiciu.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 reglementează situația în care instanța este sesizată de expropriator pentru a se pronunța cu privire la expropriere, respectiv cu privire la propunerile de expropriere și la ofertele de despăgubiri. Aceste despăgubiri vizează valoarea imobilelor ce urmează a fi expropriate, deci sunt ulterioare exproprierii, astfel că despăgubirea reprezentând lipsa de folosință, anterioară emiterii hotărârii de expropriere și stabilirii despăgubirilor, nu poate face obiectul unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994.
C. reține că și în ipoteza în care s-ar accepta susținerile reclamanților că aceste despăgubiri ar putea fi circumscrise noțiunii de prejudiciu în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al dreptului material la acțiune pentru despăgubiri reprezentând lipsa de folosință este cel de la care reclamanții au cunoscut faptul ocupării și pe cel care l-a ocupat, astfel că și în această situație cererea este prescriptibilă.
Termenul de prescripție al dreptului de a cere acordarea despăgubirilor pentru valoarea terenului nu este același cu cel pentru acordarea echivalentului lipsei de folosință, întrucât izvorul acestor cereri este diferit.
Astfel, în cazul despăgubirilor reprezentând valoarea terenului, cauza cererii o reprezintă transmiterea dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator, iar dreptul la acțiune curge de la data notificării – în condițiile art. 14 și urm. din Legea nr. 33/1994 - sau, în lipsa acesteia, de la data solicitării instanței de a stabili aceste despăgubiri.
În cazul pretențiilor vizând lipsa de folosință, temeiul cererii îl reprezintă ocuparea fără drept a terenului proprietatea reclamanților, astfel că dreptul la acțiune pentru recuperarea acestui prejudiciu începe să curgă de la data când proprietarul terenului a cunoscut faptul ocupării și pe cel care l-a ocupat.
Pentru cele ce preced, C. constată fondate criticile formulate de apelanta pârâtă cu privire la prescripția dreptului material la despăgubiri reprezentând lipsa de folosință, prima instanță pronunțând hotărârea cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. În consecință, se va reduce cuantumul despăgubirilor reprezentând folosul de tras și se va stabili acest cuantum ca fiind de 15.460 lei, pe perioada 2008-2013 (3092 lei/an x 5 ani).
Întrucât acțiunea a fost promovată de reclamanți în anul 2011, despăgubirile se cuvin începând cu trei ani anteriori introducerii acțiunii, adică din anul 2008, pretențiile formulate pentru perioada 1989 – 2008 fiind prescrise.
În ceea ce privește perioada până la care se acordă despăgubiri, cu privire la acest aspect apelanta nu a formulat critici, iar instanța de fond nu a motivat de ce a ales acest moment 2013, respectiv momentul pronunțării hotărârii instanței, știut fiind că în alte dosare despăgubirile au fost acordate numai până în anul 2010, care reprezintă momentul introducerii acțiunii în instanță. P. urmare, nefiind aduse critici cu privire la acest aspect, instanța de apel va acorda despăgubirile până în anul 2013, anul stabilit ca limită de Tribunalul Hunedoara.
- // -
(continuare decizia civilă 89/2.12.2013 pronunțată de C. de A. A. I. în dosar civil nr._ )
Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 296 Cod pr. civilă, C. va admite apelul pârâtei, va schimba în parte sentința atacată, numai sub aspectul despăgubirilor acordate reclamanților cu titlu de folos agricol nerealizat și rejudecând în aceste limite, va obliga pârâtă să plătească reclamanților despăgubiri în sumă de 15.460 lei, reprezentând lipsa de folosință pe perioada 2008-2013, menținând în rest sentința atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge excepția tardivității apelului pârâtei, invocată de intimații reclamanți C. V. și C. O..
Admite apelul declarat de pârâta Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice .. împotriva sentinței civile nr. 131/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția I Civilă și în consecință:
Schimbă în parte sentința atacată, numai sub aspectul despăgubirilor acordate reclamanților C. V. și C. O. cu titlu de folos agricol nerealizat, și rejudecând în aceste limite:
Obligă pârâta să plătească reclamanților despăgubiri în sumă 15.460 lei, reprezentând folos agricol nerealizat, pe perioada 2008-2013.
Menține în rest sentința atacată.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 02.12.2013.
Președinte, C. M. C. | Judecător, M. A. M. | |
Grefier, E. M. H. |
Redc./tehnoredc. CMC
8 ex/07.01.2014
Jud. fond: M. I.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 676/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 833/2013. Curtea de... → |
|---|
