Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 698/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 698/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 698/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 698/2013
Ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător M. A. M.-vicepreședinte
Judecător C. M. C.
Grefier M. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de petentul C. G. împotriva deciziei civile nr. 122/A/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 26 septembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 349/2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de C. Și P. I..
A fost respinsă plângerea formulată de petentul C. G..
S-a dispus în temeiul art. 50 al.4 din Legea 7/1996, comunicarea prezentei hotărârii, după rămânerea acesteia definitivă, Oficiului de C. și P. I. A. – B. de C. și P. I. S..
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Față de excepția lipsei calității procesual pasive a paratului, A.N.CP.I., constată că Oficiul de C. și P. I. A., este instituția emitentă a actului împotriva căruia s-a formulat plângere, însă, deși există raporturi între reclamant și aceasta, instanța nu o poate cita în calitate de pârâtă dacă sunt respectate dispozițiile art. 32 din Legea nr. 7/1996, cu modificările și completările ulterioare, republicată în MOF 83 din 07.02.2013 care arată că soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară se face fără citarea oficiului teritorial, astfel cum obligatoriu a stabilit și decizia nr. 72/2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că Oficiile de C. și P. I. nu au calitate procesuală pasivă în cazul dosarelor având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară. Dacă Oficiile, care efectuează operațiunile de carte funciară, nu au calitate procesuală pasivă, cu atât mai mult A.N.C.P.I. nu are calitate procesuală pasivă.
Potrivit art. 3 alineatul (2) din Legea nr. 7/1996, la nivelul fiecărui județ și în municipiul București se înființează oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, denumite în continuare oficii teritoriale, ca unități cu personalitate juridică în subordinea Agenției Naționale, prin reorganizarea actualelor oficii județene de cadastru, geodezie și cartografie și al municipiului București și a birourilor de carte funciară, or calitatea procesuală pasivă a oficiului nu a fost recunoscută printr-o încheiere anterioară.
Astfel, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de C. și P. I., și a fost respinsă plângerea formulată de petentul C. G..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul C. G. solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii plângerii formulate pentru dispunerea înscrierii dreptului de proprietate în CF.
În motivarea apelului s-a arătat că petentul a achiziționat imobilul înscris în CF_ S. prin vânzare la licitație, astfel că obligația de a achita impozitul pe transferul dreptului de proprietate nu este a sa. Impozitul pe transferul dreptului de proprietate este datorat doar de către vânzător conform art. 77 ind.1 din Legea 571/2003.
Prin corelarea textelor din Legea 571/2003 respectiv art. 77 ind.1, art. 152 din HG 44/2004 cu disp. art. 518 al.1 C. rezultă că în cazul vânzării imobilului impozitul pe transferul de proprietate este datorat de vânzător și vânzarea la licitație publică este o vânzare silită, iar beneficiarul actului de adjudecare nu este și beneficiarul unei manifestări voluntare de voință privind actul vânzării. Adjudecatarul nu are altă obligație decât aceea de a plăti prețul, actul de adjudecare est e titlu de proprietate și prin urmare trebuie întabulat în cartea funciară.
Prin decizia civilă nr. 122/A/2013, Tribunalul A. – Secția I a Civilă a respins apelul formulat de petentul C. G. împotriva sentinței civile nr. 349/2013 a Judecătoriei S..
În considerentele deciziei, Tribunalul a reținut următoarele:
Petentul C. G. a cumpărat imobilul înscris în CF_ S. prin vânzare la licitație publică organizată de executorul judecătoresc, fiind-i emis actul de adjudecare în dosar nr. 247/2011 din data de 3.09.2012.
Potrivit art. 517 pct. 8 C. acest act de adjudecare constituie titlu de proprietate în favoarea adjudecatarului.
Petentul s-a adresat O. A. – BCPI S. pentru înscrierea dreptului de proprietate în CF în temeiul actului de adjudecare sus amintit.
Cererea petentului de înscriere a dreptului de proprietate a fost respinsă prin încheierea nr. 8643/26.10.2012, iar cererea de reexaminare a acestei încheieri a fost respinsă prin încheierea nr. 9608/3.12.2012.
Potrivit celor două încheieri cererea petentului a fost respinsă întrucât cererea și documentația depusă de petent nu a fost însoțită de decizia de impunere emisă de organul fiscal conform art. 77 ind.1 Cod fiscal în ceea ce privește impozitul pe transferul dreptului de proprietate.
Potrivit art. 77 ind.1 al. 6 Cod fiscal, inclusiv în cazul înscrierii dreptului de proprietate în temeiul altor documente decât actele autentificate la notari publici sau hotărâri judecătorești, registratorii de CF au obligația de a verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului pe transferul dreptului de proprietate.
Cerința legală rezultată din disp. art. 77 ind.1 al. 6 Cod fiscal nu impune ca plata impozitului pe transferul de proprietate să se efectueze de fostul proprietar sau de noul proprietar, în sarcina registratorului de CF fiind stipulată doar obligația de a verifica dacă această plată a fost efectuată, iar în lipsa dovezii de plată să respingă cererea de înscriere.
Potrivit art. 151 ind.7 al. Ultim din HG 44/2004 în cazul transferului de proprietate prin executare silită, după expirarea termenului de 10 zile în care contribuabilul definit de art. 151 ind.2 lit.a din aceeași hotărâre ca persoana din patrimoniul căreia se transferă dreptul de proprietate, trebuia să se prezinte la organul fiscal, organul de executare silită sau cumpărătorul solicită organului fiscal competent, în locul contribuabilului, emiterea deciziei de impunere depunând documentele aferente transferului dreptului de proprietate.
Este de competența organului fiscal de a stabili cine are obligația de plată conform art. 151 din HG 44/2004, iar în caz că adjudecatarul nu este mulțumit poate formula contestație împotriva deciziei de impunere.
Tocmai de aceea, în vederea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea petentului registratorul de Cf a solicitat în condițiile legii, depunerea deciziei de impunere și nu neapărat chitanța care să ateste plata efectivă a impozitului.
Petentul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 151 al. Ultim de a solicita organului fiscal sau executorului judecătoresc care la rândul său să solicite organului fiscal emiterea deciziei de impunere necesară documentației sale de întabulare a dreptului de proprietate dobândit prin licitație publică, astfel că cererea sa a fost respinsă.
Împotriva deciziei civile nr. 122/A/2013 a Tribunalului A. a declarat recurs petentul C. G., solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și înscrierii dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF_ S., în baza actului de adjudecare, fără plata vreunui impozit pe transferul de proprietate.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că impozitul pe transferul dreptului de proprietate este datorat doar de vânzător și nu de către dobânditorul unui drept de proprietate dobândit prin act de adjudecare, conform art. 771 din Legea nr. 571/2003 și art. 1522 lit. a din HG nr. 44/2004, care definesc contribuabilul ca fiind persoana din patrimoniul căreia se transferă dreptul de proprietate.
În cazul în care cel din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate nu declară venitul la organul fiscal competent în termen de 10 zile conform dispozițiilor art. 1517 paragraf II din HG nr. 44/2004, se naște obligația organului de executare silită sau a cumpărătorului de a solicita organului fiscal competent să stabilească impozitul și să emită decizia de impunere prin depunerea documentației aferente transferului. Chiar dacă prin actul de adjudecare proprietatea imobilului care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar, aceasta nu schimbă semnificația vânzării silite, ca fiind un act care nu se încadrează în noțiunea actului juridic, ca manifestare voluntară de voință, în sensul dispozițiilor art. 771 din Codul fiscal.
În concluzie, nu există obligație de plată a impozitului pentru vânzările silite, întrucât le lipsește elementul esențial al actelor juridice între vii, care constă în acordul voluntar de voință.
Instanța de fond, constatând că O., BCPI și ANCPI nu au calitate procesuală, nu s-a pronunțat pe fondul plângerii, iar Tribunalul, analizând fondul, a omis să verifice dacă decizia de impunere a fost emisă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 771 Cod fiscal, art. 50 din Legea nr. 7/1996, art. 52 din Constituția României, art. 6 din CEDO.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin 2 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
Pretenția dedusă judecății vizează înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit de petentul C. G., prin actul de adjudecare încheiat la 03.09.2012 în dosar nr. 247/2001 de către B. Sapta F., asupra imobilului casă, curte și grădină, situat administrativ în S., .. 35.
Formalitatea înscrierii în evidențele de carte funciară a transferului dreptului de proprietate din patrimoniul fostului proprietar tabular în cel al petentului, a fost refuzată de O. – B. de Cadastrul și P. I. S., pentru neîndeplinirea condiției legale de atașare la cererea de întabulare a deciziei de impunere emisă de organul fiscal competent și a dovezii de achitare a impozitului aferent.
În drept, soluția de respingere a cererii s-a întemeiat pe dispozițiile art. 771 alin 6 teza finală din Legea nr. 57/2003 privind Codul Fiscal, conform căruia: „registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin (1) și (3) și, în cazul în care nu se face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului”.
Au fost invocate și prevederile art. 1517 paragraf II din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, conform cărora: „în cazul transferurilor prin executare silită, după expirarea termenului de 10 zile inclusiv, în care contribuabilul avea sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, pentru transferurile prin alte modalități decât procedura notarială sau judecătorească, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului și emiterea deciziei de impunere, conform procedurilor legale, prin depunerea documentației aferente transferului”.
Soluția dată cererii petentului a fost menținută prin respingerea plângerii de către Judecătoria S. și a apelului de către Tribunalul A..
Examinând dispozițiile legale incidente, Curtea reține că este cert că transferul proprietății prin executare silită se impozitează, voința legiuitorului în acest sens rezultând din reglementările expuse.
Sub acest aspect, nu poate fi reținută argumentația recurentului, care pornește de la premisa că actul juridic presupune în mod necesar un acord de voință, actul juridic, care poate fi și unilateral, reprezentând o manifestare de voință exprimată cu intenția de a produce efecte juridice.
Prin urmare, de plano, textul art. 771 din Codul fiscal nu exclude de la impozitare actele de executare silită prin care se validează transferul dreptului de proprietate. În acest sens, art. 518 alin 1, 2 C. proc. civ. stabilește că prin actul de adjudecare, proprietatea imobilului se transmite de la debitor la adjudecatar, iar prin întabulare, adjudecatarul dobândește dreptul de a dispune de imobilul cumpărat.
Sub aspectul debitorului obligației de plată a impozitului pe transferul dreptului de proprietate, prin decizia de impunere anuală emisă de organul fiscal competent la 20.09.2013, ce a fost depusă la dosar în recurs, s-a stabilit că sarcina plății revine fostului proprietar al imobilului, debitor în procedura de executare silită.
Chiar dacă prin decizia de impunere s-a stabilit că petentului nu-i revine obligația de plată a impozitului, în mod temeinic și legal registratorul de carte funciară a respins cererea de înscriere conform art. 29 alin 1 lit. g din Legea nr. 7/1996, republicată, raportat la art. 771 alin 6 teza finală din Legea nr. 571/2003, neexistând dovada plății impozitului cuvenit.
Constituționalitatea dispozițiilor art. 771 alin 6 teza finală din Legea nr. 571/2003 a fost verificată de către Curtea Constituțională în repetate rânduri, excepțiile de neconstituționalitate invocate fiind respinse ca neîntemeiate prin deciziile 1157/2008, 1386/2010, 342/2012, 869/2012 și 1061/2012.
Pentru considerentele ce preced, Curtea, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul dedus prezentei judecăți.
(continuarea deciziei civile nr. 698/2013 pronunțată în dosar nr._ )
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul formulat de către petentul C. G. împotriva deciziei civile nr. 122/A/2013 pronunțată de către Tribunalul A. – secția I a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 03.10.2013.
Președinte, A. N. | Judecător, M. A. M. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, M. R. |
Red.MAM
Tehn.EH/2 ex/29.01.2014
Jud. apel – L. D., L. P. P.
Jud. fond- M. L.
| ← Evacuare. Decizia nr. 637/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 640/2013. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
