Obligaţie de a face. Decizia nr. 640/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 640/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 640/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 640/2013
Ședința publică de la 20 Septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte C. G. N.-vicepreședinte
Judecător D. M.
Judecător M. F. C.
Grefier C. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către pârâta P. O. R.-L. II „Sf.N." împotriva deciziei nr.53/A/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. _, având ca obiect obligație de a face .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. C. pentru pârâta recurentă P. O. R.-L. II " Sf.N.", și avocat B. A. pentru reclamanta intimată S. E. și intervenientul intimat S. I., lipsind intimații S. E. și S. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, netimbrat; se constată că la dosar s-a depus prin registratură întâmpinare formulată de intimații S. E. și S. I..
Reprezentantul recurentei depune la dosar împuternicirea avocațială și taxa de timbru în cuantum de 4 lei .
Mandatara intimaților învederează faptul că a comunicat întâmpinarea cu recurenta și depune la dosar confirmarea de primire și chitanța de onorariu avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate de instanța de apel în sensul respingerii apelului reclamantei și intervenientului, și menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr.1972/2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani.
În continuare susține motivele de recurs invocate în scris, arătând, în esență, că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu greșita aplicare a Ordinului 536/1997 și a dispozițiilor legale ce statuează aplicarea normei juridice în timp. Învederează că, deși din raportul de expertiză administrat în cauză și completările ulterioare rezultă suprafața de 240 m care nu este inclusă în proprietatea reclamanților, instanța de apel a reținut eronat că nu este respectată distanța de 50 m instituită de Ordinului 536/1997. Mai arată că singurele morminte aflate la mai puțin de 50 m sunt ale unor persoane decedate în anii 1991 și 1992, deci înainte de apariția O. 536/1997 care nu poate retroactiva.
Cu privire la excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimați prin întâmpinare, solicită să fie respinsă, considerând că motivele invocate în recurs se circumscriu prevederilor art.304 pct.9 C.pr.civilă.
Mandatara intimaților solicită respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele invocate pe larg în întâmpinare.
Arată că își susține excepția inadmisibilității recursului, toate motivele invocate de recurentă fiind critici pe fondul cauzei, având în vedere că sentința a fost atacată și cu apel iar recursul nu are caracter devolutiv.
În ce privește fondul, suprafața de 240 m la care face referire recurenta, este rezultatul unei confuzii pe care aceasta o face între suprafața terenului ce a format obiectul contractului de închiriere încheiat de reclamanți cu Primăria Municipiului L. și distanța dintre proprietatea acestora și cimitir, care este de 3 m.
Cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la neretroactivarea Ordinului nr.536/1997, nu prezintă relevanță în cauză întrucât reclamanții nu au solicitat desființarea mormintelor existente ci obligarea pârâtei de a nu mai concesiona în viitor alte locuri de veci la o distanță mai mică de 50 m de limita gospodăriei, să nu mai facă deshumări și să nu depoziteze gunoi . Solicită cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentantul recurentei arată că această situație este generată chiar de intimați, care au închiriat acest imobil deși știau destinația terenului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față ;
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Petroșani sub dosar nr._ din 19 mai 2008, reclamanta S. E. a chemat în judecată pe pârâta P. O. L. II Sf. N. și a solicitat inițial instanței, pronunțarea unei hotărâri prin care aceasta să fie obligată să nu mai concesioneze locuri de veci în vecinătatea casei sale, respectiv să fie obligată să păstreze distanța legală dintre proprietatea sa și locurile de veci concesionate.
A motivat prin aceea că, în ultima perioadă locurile concesionate au ajuns până la gardul proprietatea sa, iar aparținătorii defuncților se sprijină pe gard, deteriorându-l sau rupându-l.
A mai susținut că, cimitirul Parohiei nu deține autorizație legală de funcționare și cum unele morminte sunt amplasate chiar pe conductele de alimentare cu apă, există un real pericol de infestare.
Acțiunea a fost timbrată cu 20 lei.
Nu a fost întemeiată în drept.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, iar pe cale de excepție, a invocat inadmisibilitatea cererii, pentru lipsa calității procesuale active.
La rândul său, a solicitat pe cale reconvențională, oprirea reclamantei în mutarea gardului spre interiorul cimitirului, cu readucerea lui pe vechiul amplasament și totodată obligarea reclamantei de a ridica conducta de apă care-i alimentează locuința și la care s-a branșat fără acordul proprietarului de drept - P. O.. În motivare, pârâta a arătat în esență că reclamanta nu a făcut dovada proprietății asupra terenului aflat în vecinătatea curții Bisericii și a cimitirului Parohiei Ortodoxe, care deține terenuri în mai multe cărții funciare, cu privire la care nu s-a dispus sistarea stării de indiviziune și nu există nici o hotărâre de delimitare a proprietății Parohiei Ortodoxe Române de cea a reclamantei, prin grănițuire.
S-a arătat în continuare că, în cimitirul în cauză, „Eroilor”, atestat din anul 1937, obiect al utilității publice, P. R. nu concesionează locuri de veci, ci își îndeplinește obligația creștină de înmormântare.
Cu privire la susținerile reclamantei, a arătat că nu sunt reale, întrucât aceasta, de-a lungul timpului, și-a mutat în mod nepermis gardul spre interiorul cimitirului. Cu toate acestea, față de amplasamentul actual al ultimelor locuri de veci și poziția gradului, distanța este de peste 30 m.
La fel a fost calificată și branșarea fără autorizație a reclamantei la conducta de apă aparținând pârâtei.
Au fost depuse copii după extrasele CF de proprietate a pârâtei, schița amplasamentului în teren a bisericii și cimitirului.
În apărare, reclamanta a arătat că a obținut terenul la care face referire în anul 1983 de la Primăria L., proprietar inițial fiind Societatea Anonimă R., trecut în proprietatea statului prin Decretul 65/1951.
După lămuririle solicitate de instanță cu privire la concesionarea locurilor de veci, respectiv administrarea cimitirului și actele depuse la dosar, reclamanta a depus o precizare de acțiune la termenul din data de 29 octombrie 2008, prin care fixează ca unic obiect, “sistarea amplasării de morminte, până la obținerea autorizației de funcționare.
A arătat reclamanta că, pentru acest capăt de cerere calitatea sa procesuală este dată de contractul de închiriere nr. 4.835/1983 încheiat cu Consiliul Local L., pentru terenul pe care-l folosește și în prezent, aflat în vecinătatea cimitirului Parohiei Ortodoxe.
Pârâta - reclamantă reconvențional a depus la rândul său o precizare de acțiune pentru sistarea indiviziunii terenurilor deținute în cărțile funciare stabilirea liniei de hotar dintre terenul proprietate și cel deținut în proprietate de reclamantă.
Prin cererea în interes propriu, Schit I. a solicit de asemenea sistarea amplasării de morminte la mai puțin de 50 m de locuința sa și a reclamantei (fiind soți), conform Ordinului MSF 536/1997.
Cererea privind sistarea stării de indiviziune, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei au fost puse în discuția părților, reprezentante de avocați, la termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2008.
La același termen, s-a precizat oral acțiunea în sensul că ceea ce se dorește în realitate este grănițuirea celor două proprietăți limitrofe, iar cu privire la excepție a invocat contractul de închiriere cu Consiliul Local L. care nu a fost reziliat până în prezent. Pârâta nu s-a opus.
Față de obiectul precizat al acțiunii și constatând că în cărțile funciare invocate reclamanta nu deține teren, instanța a dispus disjungerea cererii privind sistarea stării de indiviziune.
Reclamanta și intervenientul au făcut o precizare în scris a obiectului pricinii constând în grănițuirea terenurilor reclamantei și al pârâtei, urmând ca în funcție de linia de hotar, să se stabilească și obligația pârâtei potrivit cu legea de protecție a mediului, nr. 137/1995.
În acest sens s-a solicitat efectuarea unei expertize topo cadastrală.
Prin cerere scrisă depusă la dosar, pârâta a precizat că renunță la judecarea cererii reconvenționale.
Prin sentința civilă nr. 1.200/ 23 februarie 2011 a Judecătoriei Petroșani, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active și s-a respins acțiunea înaintată de reclamanta Schit E. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de Schit I. în contradictoriu cu pârâta P. O. L., pentru grănițuire.
S-a reținut că reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată să nu mai concesioneze locuri de veci în vecinătatea casei sale și să respecte distanța legală între proprietăți; această cerere s-a arătat că a fost formulată de intervenient, iar prin precizarea acțiunii reclamantei la 29 octombrie 2008 s-a cerut doar sistarea amplasării de morminte până la obținerea autorității de funcționare, iar la termenul din 26noiembrie 2008 s-a solicitat stabilirea liniei de graniță între proprietățile limitrofe.
Că, din cuprinsul raportului de expertiză topo rezultă că, între terenul deținut în proprietate de reclamantă și cel al pârâtei se interpune o altă suprafață de 240 mp. închiriat, iar la limita acestuia cu terenul pârâtei se găsesc amplasamente locuri de veci.
S-a mai arătat că reclamanta nu poate justifica nici un titlu pe cei 240 mp., iar acțiunea în grănițuire poate fi intentată de proprietar, uzufructuar sau posesor, și nu de către detentorul precar, așa cum este reclamanta și care, astfel nu are calitate procesuală activă.
Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamanta S. E. și intervenientul S. I., solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea recursului au învederat că ei nu au renunțat la capătul de cerere vizând sistarea amplasării de morminte, iar instanța nu s-a pronunțat și pe aceste cereri la care nu s-a renunțat atunci când s-a completat acțiunea și cu grănițuire.
Prin decizia civilă nr. 530/R/6 iunie 2011 a Tribunalului Hunedoara, s-a admis ca fondat recursul declarat de reclamanta S. E. și intervenientul S. I. împotriva sentinței civile nr. 1.200/ 23 februarie 2011 a Judecătoriei Petroșani, s-a dispus casarea ei în întregime și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
S-a reținut că criticile aduse în recurs hotărârii primei instanțe sunt întemeiate.
Astfel, în hotărâre este prezentat detaliat modul de derulare a procesului și a felului cum a fost reprezentată de avocații reclamantei, însă nu se reține de către instanță, cu claritate și fără echivoc obiectul acțiunii cu care a fost investită și probele pe care se sprijină soluția pronunțată.
Astfel, din motivarea sentinței, nu rezultă motivele pentru care reclamanta e considerată un simplu detentor precar al terenului de 240 mp, câte vreme a rezultat că aceasta l-a deținut cu chirie .
În plus de acest aspect, instanța nu a motivat în nici un fel respingerea cererii de intervenție și a capătului de acțiune al reclamantei vizând obligația de a face a pârâtei.
Față de aceste carențe ale hotărârii, ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, recursul s-a privit ca fondat.
Cauza a fost reînregistrată la Judecătoria Petroșani sub același număr la data de 4 iulie 2011, și ulterior, în urma admiterii unei cereri de abținere, sub nr. 3._ * din data de 19 august 2011.
După reluarea judecății, reclamanta și intervenientul în interes propriu au precizat cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție în sensul că au solicitat a se dispune obligarea pârâtei P. O. R. „ Sfântul N.” L. să nu mai concesioneze locuri de veci, să nu mai efectueze înhumări și să sisteze amplasarea de morminte la o distanță de minim 50 m față de limita gospodăriei lor, potrivit art. 11 din Ordinul nr. 536/1997 al Ministerului Sănătății.
Au mai precizat că nu mai solicită obligarea pârâtei la refacerea gardului despărțitor dintre cimitir și gospodăria lor.
În motivarea precizării de acțiune și a cererii de intervenție, s-a arătat că locuiesc în L., ., gospodăria lor învecinându-se cu cimitirul Bisericii Ortodoxe.
Că, cu toate că pârâta nu deține autorizațiile necesare, în imediata apropiere a locuinței lor se concesionează locuri de veci, se amplasează morminte și se efectuează înhumări și deshumări, ceea ce le produce prejudicii considerabile, având în vedere că mormintele sunt o sursă de infestare, și, mai mult decât atât, sunt amplasate chiar pe conducta de apă potabilă ce alimentează locuințele din zonă.
Că, potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordinul nr. 536/1997 al Ministerului Sănătății, cimitirele nu pot fi amplasate decât la o distanță de minim 50 m față de zonele protejate, ce includ și zonele de locuit.
Că, potrivit prevederilor cuprinse în OUG nr. 195/2005, privind protecția mediului, desfășurarea activităților cu posibil impact asupra mediului se realizează doar în baza autorizației integrate de mediu, emisă în urma unui studiu de impact, efectuat de autoritățile competente în domeniul protecției mediului.
Și că, în speță, pârâta nu deține nici un fel de autorizație care să-i permită desfășurarea activităților specifice de înhumare și amplasare de morminte pe terenul învecinat proprietății lor și nu respectă distanța minimă reglementată prin lege.
În drept, au invocat dispozițiile art. 577, 586 și urm. cod civil.
Pârâta nu a stăruit în excepția invocată.
Prin sentința civilă nr.1972/2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani în rejudecare a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantă cât și cererea de intervenție.
S-a luat act de declarația pârâtei reclamante reconvenționale P. O. L. că renunță la judecarea cererii reconvenționale formulate. S-a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamantă și intervenient.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta și intervenientul în interes propriu sunt proprietarii imobilului compus din casă, anexe gospodărești, curte și fânaț, situat în municipiul L., . ce are ca vecini: la nord – teren Primărie, și Jarca Muller, la est –cimitirul Parohiei Ortodoxe Române L., la sud – cimitirul Parohiei Ortodoxe Române L. și D. E., la vest – G. R. și S. I.. La Cartea funciară terenul reclamantei este înscris în CF 1677/a – L., sub nr. ord. A+1, nr. topo 910/b/1/a/1, 911/1/a/1, 976/1/a/1, 982/1/a/1, 1016/2/1/a/1, 1017/1/a/1, 1018/2/1/a/1, cu profilul casă din piatră și cărămidă, acoperită cu țiglă și dependințe, curte și fânaț în suprafață tabulară de 461 mp și cu proprietari tabulari astfel: sub B2 – M. M. R. și sub B3-M. G., în comun cu cota de ½ parte, sub B4 – S. E. și sub B5 – S. I. în comun cu cota de ½ parte, și el se învecinează cu teren proprietate de stat și proprietatea pârâtei, înscris în CF 1055 L., nr. topo 1023/2, 546 L., nr. topo 1025/1a, și CF 1172, nr. topo 1026/2.
La foaia de sarcini este înscris dreptul de întreținere în favoarea lui S. E., mama reclamantei.
Reclamanta și intervenientul au mai închiriat de la Primăria L. o suprafață de 250 mp. teren, care se învecina pe anumite laturi cu terenul proprietatea pârâtei, pe care sunt amplasate locuri de veci.
Cu începere din anul 2010, reclamanta și respectiv intervenientul nu au mai încheiat contract de închiriere, pentru terenul ce se învecinează cu cel ce constituie proprietatea pârâtei, astfel că, distanța între gospodăria lor și terenul pe care sunt amplasate mormintele, proprietatea pârâtei, este de 240 mp., fiind respectate astfel dispozițiile art. 11 din anexa la Ordinul nr. 536/1997 potrivit căruia, în cazul în care prin studiile de impact nu s-au stabilit alte distanțe, distanțele minime de protecție sanitară recomandate între zonele protejate și o . unități care produc disconfort și unele riscuri sanitare, sunt, în cazul cimitirelor, de 50 m.
Cimitirul aparținând Parohiei Ortodoxe Române L. II este un cimitir confesional, ce își desfășoară activitatea sub oblăduirea parohiei, nefiind necesare alte autorizații emise de autorități publice, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 31 din dosar, emis de DSP Hunedoara.
Având în vedere cele reținute, împrejurarea că reclamanta și intervenientul în interes propriu nu au făcut dovada faptului că dețin titlu de proprietate asupra terenului ce separă cimitirul parohial de proprietatea lor și că pârâta a efectuat înhumări și a amplasat morminte la o distanță mai mică de 50 m, de această proprietate, dar și faptul că în ipoteza în care această distanță nu ar fi respectată, împrejurare ce le-ar crea un disconfort, ar putea solicita eventuale daune, fie materiale, fie morale, acțiunea și cererea de intervenție s-au apreciat a fi nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 1073, 1075 Cod civil, fiind respinse.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtă, văzând dispozițiile art. 246 Cod proc. civilă, potrivit căruia, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, instanța de fond a luat act de renunțarea la judecată
Urmare a soluției pronunțate, în temeiul art. 274 Cod proc. civilă s-a respins cererea de cheltuieli de judecată, formulată de reclamantă și intervenient.
Prin decizia civilă nr.53/A/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ a fost admis apelul declarat de reclamantă și de intervenient împotriva sentinței primei instanțe care a fost schimbată în parte în sensul admiterii acțiuni și a cererii de intervenție astfel cum au fost precizate și a obligării pârâtei să nu mai concesioneze locurile de veci, să nu mai efectueze înhumări și să sisteze amplasarea de morminte la o distanță de 50 m. de limita gospodăriei reclamantei și a intervenientului astfel cum a fost determinată în planul de situație-anexă la expertiza topografică întocmită de expertul V. I..
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei și intervenientului suma de 3449 lei cheltuieli de judecată la fond și în fazele procesuale anterioare.
S-au menținut dispozițiile sentinței atacate în ceea ce privește cererea reconvențională și a fost obligată intimata la 4,30 lei cheltuieli de judecată în apel de către reclamantă și intervenient.
În considerentele deciziei s-a reținut că din proba cu înscrisuri administrată în cauză rezultă că reclamanta și intervenientul sunt proprietarii imobilului compus din casă, anexe gospodărești, curte și fânaț, situat în municipiul L., . ce are ca vecini: la nord – teren Primărie și Jarca Muller, la est –cimitirul Parohiei Ortodoxe Române L., la sud – cimitirul Parohiei Ortodoxe Române L. și D. E., la vest – G. R. și S. I..
În evidențele de carte funciară terenul reclamantei este înscris în CF 1677/a – L., sub nr. ord. A+1, nr. topo 910/b/1/a/1, 911/1/a/1, 976/1/a/1, 982/1/a/1, 1016/2/1/a/1, 1017/1/a/1, 1018/2/1/a/1, cu profilul casă din piatră și cărămidă, acoperită cu țiglă și dependințe, curte și fânaț în suprafață tabulară de 461 mp și cu proprietarii tabulari, identificați astfel: sub B2 – M. M. R., iar sub B3-M. G., în comun cu cota de ½ parte, sub B4 – S. E., iar sub B5 – S. I., în comun cu cota de ½ parte și se învecinează cu teren proprietate de stat și proprietatea pârâtei, înscris în CF 1055 L., nr. topo 1023/2, 546 L., nr. topo 1025/1a, și CF 1172, nr. topo 1026/2.
Reclamanta și intervenientul au mai închiriat de la Primăria L., potrivit contractului de închiriere nr. 4835/20.05.1983, o suprafață de 250 mp. teren, care se învecinează pe două laturi (latura de est și sud) cu terenul proprietatea pârâtei, unde sunt amplasate locuri de veci.
Potrivit prevederilor art.11 din Ordinul nr. 536/1997 al Ministerului Sănătății, pentru aprobarea normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației, cimitirele nu pot fi amplasate decât la o distanță de minim 50 metri, față de zonele protejate, iar în accepțiunea art. 8, din același act normativ, zonele protejate includ și zonele de locuit.
În raport de aceste prevederi legale, în cauză, se reține că, pe lângă locuința apelanților și terenul în suprafață de 250 mp, face parte din gospodăria lor, fiind afectat în întregime pentru folosirea locuinței.
În raportul de expertiză topografică, efectuat la instanța de fond, expertul V. I. a concluzionat că cimitirul pârâtei s-a extins, în parte de vest, până aproape de gardul reclamantei și intervenientului, pe latura delimitată prin punctele 20-21-22-1-2-3-4, proprietatea acestora fiind limitrofă cu cimitirul, iar mormintele sunt amplasate la o distanță de circa 3m. (f. 116, f.117).
Cu privire la terenul, închiriat de reclamantă și intervenient de la Primăria municipiului L., s-a menționat că acesta are suprafața de 250 mp, însă, contrar celor reținute de instanța de fond, aceasta nu reprezintă și distanța dintre locuința apelanților și cimitir.
În același sens, în completarea la raportul de expertiză topografică, efectuată în apel, ce nu a fost contestată de părți, s-a stabilit că distanțele dintre gospodăria apelanților și cele mai apropiate morminte sunt cuprinse între 1,96 m – 5,44 m, fiind identificate și delimitate în planul de situație, anexă la raport. (f.19).
Întrucât, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că, prin înhumarea și amplasarea de morminte de către pârâtă, nu s-a respectat distanța minimă legală de protecție sanitară, instituită prin dispozițiile legale redate în considerente, respectiv, 50 m, față de zonele locuite, s-a apreciat că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea reclamantei și a intervenientului constatând că, chiar și în această situație, acțiunea nu este fondată, aceștia putând solicita, eventual, doar daune, materiale sau morale.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut că, efectuarea unor activități, cu încălcarea dispozițiilor legale, nu poate fi permisă, reclamanta și intervenientul justificându-și astfel temeinicia pretențiilor deduse judecății.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta P. O. R.-L. II solicitând în baza art.304 pct.9 C.pr.civ. modificarea acesteia în sensul respingerii apelului.
În expunerea motivelor de recurs se arată că decizia atacată este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a Ordinului 536/1997 și a dispozițiilor legale ce statuează aplicarea normei juridice în timp.
Astfel, apreciază că sunt respectate disp.art.11 din anexa la Ordinul 536/1997 întrucât raportul de expertiză efectuat în cauză și completările ulterioare evidențiază că între cimitirul confesional și proprietatea reclamanților există o suprafață de 240 mp care nu este proprietatea reclamanților.
Consideră că instanța a analizat în mod superficial completarea raportului de expertiză efectuată în apel în condițiile în care mormintele identificate în planșa grafică la pct.21A, 21b-B, 22C, 34D, 1E, 2F și 3G se află pe aliniamentul terenului în suprafață de 240 mp care aparține domeniului public, și, deci, la mai mult de 50 m de locuința apelanților.
Precizează că singurele morminte aflate la mai puțin de 50 m sunt din anul 1991 și 1992 și nu pot face obiectul nici al Ordinului 536/1997 și nici al acțiunii promovate în 2008.
Sub acest aspect susțin că instanța a eludat normele de aplicare a legii în timp.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimații S. E. și I. au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor invocate și în raport de normele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.3021 alin.1 lit.c C.pr.civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază.
Aceste motive de nelegalitate sunt expres și limitativ prevăzute de art.904 C.pr.civ. Modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai poate constitui motiv de recurs în actuala reglementare a art.304 C.pr.civ. deoarece pct.11 al art.304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor a fost abrogat prin OUG nr.138/2000.
Prin urmare, criticile recurentei referitoare la modul în care instanța de apel a interpretat expertiza și completările acesteia stabilind că nu este respectată distanța de 50 m instituită de Ordinul 536/1997 nu vor fi supuse analizei acestei instanțe.
Instanța de recurs este abilitată să verifice doar corecta aplicare a legii prin raportare la situația de fapt stabilită definitiv în etapa procesuală anterioară.
Astfel, sub aspectul stării de fapt, instanța de apel a reținut pe de o parte că și terenul de 250 mp face parte din gospodăria reclamantei și intervenientului și pe de altă parte, în urma analizării raportului de expertiză și a completărilor acestuia a reținut că cimitirul pârâtei s-a extins în partea de vest până aproape de gardul reclamantei și a intervenientului, pe latura delimitată de punctele 20-21-22-1-2-3-4, proprietatea acestora fiind limitrofă cu cimitirul, iar mormintele sunt amplasate la o distanță de circa 3 m. Cu privire la terenul închiriat Tribunalul a reținut că acesta are suprafața de 250 mp însă aceasta nu este și distanța dintre locuința apelanților și cimitir. S-a mai constatat că distanța dintre gospodăria apelanților și cele mai apropiate morminte este cuprinsă între 1,96 m – 5,44 m.
Având în vedere această stare de fapt, Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, respectiv a disp.art.11 din Ordinul 536/1997 al Ministerului Sănătății care statuează că cimitirele nu pot fi amplasate decât la o distanță de minim 50 m față de zonele de locuit.
Instanța de apel nu a dispus ridicarea mormintelor din anul 1991 și 1992 și nici a altor morminte ci doar a obligat pârâta să nu mai concesioneze locuri de veci, să nu mai efectueze înhumări și să sisteze amplasarea de morminte la o distanță de 50 m de limita gospodăriei apelanților stabilită prin expertiza topografică întocmită de expert V. I..
În consecință, critica vizând aplicarea greșită în timp a normelor legale incidente cauzei nu poate fi primită, nefiind dispus nimic cu privire la acele morminte ci doar cu privire la amplasarea unora noi în viitor, în zona de protecție stabilită de art.11 din Ordinul 536/1997.
(continuarea deciziei civile nr.640/2013 pronunțată în dosar nr._ )
Față de cele ce preced, neputând reține ca întemeiat motivul de nelegalitate prev.de art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea în baza art.312 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei .
În baza art.274 C.pr.civ. recurenta va fi obligată să plătească intimaților S. E. și I. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat (f.28).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta P. O. R.-L. II „Sf.N." împotriva deciziei nr.53/A/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția I Civilă.
Obligă recurenta să plătească intimaților S. E. și S. I. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 Septembrie 2013.
Președinte, C. G. N. | Judecător, D. M. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, C. C. |
Red.D.M.
Tehnored.C.C.2ex/21.10.2013
Jud.., B. M. S.
Jud.fond Z. M.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Anulare act. Decizia nr. 733/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
