Partaj judiciar. Decizia nr. 39/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 39/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 39/2014
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2014
Completul compus din:
Președinte D. M.
Judecător M. F. C.
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier C. C.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor P. S. și M. S. prin P. împotriva deciziei civile nr.318/2013 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr. _ , având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată, la prima și la a doua strigare, lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt motivate; recursul Administrația Județeană a Finanțelor P. S. este scutit de plata taxei de timbru; recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că la dosar s-au depus prin registratură: taxa de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei – din partea recurentului M. S. prin P. și întâmpinări formulate pentru fiecare recurs de către intimata C. D., în care solicită și judecarea în lipsă. La întâmpinări sunt atașate împuternicire avocațială și factura de achitare a onorariului avocațial.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului și solicitările de judecare în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față ;
P. acțiunea înregistrată la Judecătoria S. sub dosar nr._ formulată și ulterior completată, reclamanții C. A. Ladislau și C. D. au solicitat în contradictoriu cu pârâții S. G., S. E., M. S. prin P., . Român prin M. Finanțelor P. București prin DGFP S., ca instanța:
- să constate că asupra imobilului teren inițial identificat în CF 4249 S., top. 4184/2/5/2, teren cu casă de 551mp. s-a edificat o construcție cameră aflată în prezent în proprietatea Statului Român, de la naționalizare – potrivit încheierii de CF nr. 257/1965 și dispune notarea acestei construcții și întabularea dreptului de proprietate asupra ei în favoarea Statului Român, urmând a se efectua acordarea nr. top. 4184/2/5/2/4/4- .> - să se dispună sistarea indiviziunii asupra imobilului inițial identificat în CF 4249 S., top. 4184/2/5/2, teren cu casă de 551mp., cu plata sultelor corespunzătoare ,instituirea unei servituți de trecere cu piciorul și autoturismul pe imobilul cu nr. top 4184/2/5/2/4 ca fond servant, în favoarea imobilelor cu nr. top. 4184/2/5/2/2 și nr. top. 4184/2/5/2/3 ca fonduri dominante, să se dispună efectuarea operațiunilor de carte funciară și întabularea dreptului de proprietate, să se dispună stabilirea liniei de graniță între corpurile funciare create
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii unui apartament din imobilul situat în S., .. Terenul și pivnița se află în indiviziune forțată, motiv pentru care colocatarii trebuie să solicite acordul autentificat al vecinilor în cazul în care doresc să construiască. Acest apartament vecin cu apartamentul proprietatea reclamanților a avut o suprafață mult mai mică decât este în prezent și acest lucru se datorează faptului că vecinul a ocupat în mod abuziv, în urmă cu aproximativ un an terenul proprietatea comună, pe care a construit un adaos la clădirea existentă, fără să le ceară acordul, așa cum prevede legea. Ocuparea s-a făcut prin extinderea construcției vechi prin intrare în curte pe terenul coproprietatea lor înspre grădină. Datorită lucrărilor efectuate de aceasta în prezent le-a blocat . lor, iar acest corp de clădire nu are streașină, astfel toată apa rezultată prin căderea ploilor se scurge pe corpul de clădire proprietatea lor. În prezent lucrarea este finalizată, iar titularul construcției nu a beneficiat de acordul reclamanților pentru ocuparea unei suprafețe mai mari de teren din curtea interioară a imobilului, iar datorită acestor lucrări accesul său în pivniță este blocat. Datorită acestei împrejurări toți colocatarii dețin, pe lângă o proprietate exclusivă asupra apartamentelor din imobil și părți comune din acesta, respectiv curtea, grădina, poarta de acces, pivnița etc.
La dosar au fost depus următoarele înscrisuri: extrase cf, contracte de vânzare-cumpărare, ordinul prefectului nr. 615/2004, încheiere cf 4025/1974, contract de închiriere, acte adiționale, încheiere cf nr. 409/1980, expertiză topo, s-a efectuat expertiză în construcții.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Pârâții S. G. și S. E. prin întâmpinare arată că sunt de acord în principiu cu acțiunea reclamanților.
La termenul de judecată din data de 05.11.2012 s-a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamanți față de pârâții M. E. și Finanțelor, S.C. U. S.A., M. Economii și Finanțelor prin D.G.F.P. S..
P. sentința civilă nr.1546/2013, Judecătoria S. a admis în parte acțiunea reclamanților, a constatat că asupra imobilului teren inițial identificat în CF 4249 S., top. 4184/2/5/2, teren cu casă de 551mp. s-a edificat o construcție cameră aflată în prezent în proprietatea Statului Român, de la naționalizare – potrivit încheierii de CF nr. 257/1965 și s-a dispus notarea acestei construcții și întabularea dreptului de proprietate asupra ei în favoarea Statului Român, urmând a se efectua acordarea nr. top. 4184/2/5/2/4/4- . dispus sistarea indiviziunii asupra imobilului inițial identificat în CF 4249 S., top. 4184/2/5/2, teren cu casă de 551mp. sens în care se impun următoarele operațiuni:
- Revenirea la situația anterioară de cf din C.F. 4249 S. nr. top. 4184/2/5/2
- Dezlipirea imobilului, identificat în CF 4249 S., top. 4184/2/5/2, teren cu casă de 551mp. în patru noi numere topografice după cum urmează:
> nr. top. nou 4184/2/5/2/1- loc de casă de 136 mp., cu casă de locuit în coproprietate forțată a părților C. A. LADISLAU și C. D. – cota de 43,5%, S. G. și S. E. – cota de 56,5%.
> nr. top. nou 4184/2/5/2/2 - teren de 197 mp., care se atribuie pârâților S. G. și S. E.
>nr. top. nou 4184/2/5/2/3 – teren de 152 mp. care se atribuie reclamanților C. A. LADISLAU și C. D..
> nr. top. nou 4184/2/5/2/4 - în CF 4249 S., cale de acces de 66 mp. în coproprietate forțată a părților C. A. LADISLAU și C. D. – cota de 43,5%, S. G. și S. E. – cota de 56,5%.
S-a dispus dezmembrarea nr. top. nou 4184/2/5/2/1 - în CF 4249 S., loc de casă de 136 mp., cu casă de locuit după cum urmează:
- 4184/2/5/2/1/I –. cameră, bucătărie, cămară, pivniță și un adaos compus din bucătărie și scări cu cota indiviză de 54,41 %, proprietari S. G. și S. E.
- 4184/2/5/2/1/II – transcris în CF_ S. - apartament nr. 2, compus din cameră, bucătărie și un adaos compus din spălătorie, hol și pivniță cu cota indiviză de 45,59 % având ca proprietari C. A. LADISLAU și C. D..
Părțile comune indivize sunt terenul clădit și neclădit de 136 mp conform cotelor mai - sus arătate, din care 23 mp teren liber în folosința fam C., racordurile de apă, canal, energie, gaz până la . despărțitoare dintre apartamente .
S-a instituit servitute de trecere cu piciorul și autoturismul pe imobilul cu nr. top 4184/2/5/2/4 ca fond servant, în favoarea imobilelor cu nr. top. 4184/2/5/2/2 și nr. top. 4184/2/5/2/3 ca fonduri dominante .
Au fost obligați reclamanții C. A. LADISLAU și C. D. și pârâții S. G. și S. E. la plata a câte 3890 lei către pârâtul Mun. S. cu titlul de sultă pentru apartamentul nr. 3 și 7% din terenul inițial identificat în CF 4249 S., top. 4184/2/5/2, teren cu casă de 551mp.
S-a dispus efectuarea operațiunilor de carte funciară și întabularea dreptului de proprietate .
Au fost respinse celelalte capete de cerere. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în cauză s-a încuviințat un supliment la raportul de expertiză întocmit în primul ciclu procesual .Din probele administrate rezultă că supra imobilului teren inițial identificat în CF 4249 S., top. 4184/2/5/2, teren cu casă de 551mp s-a edificat o construcție cameră aflată în prezent în proprietatea Statului Român, de la naționalizare – potrivit încheierii de CF nr. 257/1965, care însă nu a fost notată în cartea funciară. Expertul a evidențiat că sunt necesare mai multe operațiuni de carte funciară pentru o corectă reglementate a situației juridice și ieșirea din indiviziune . Ținând cont și de faptul că, din cauza dimensiunilor și a amplasării în teren, imobilul nu este comod partajabil în natură între toți coproprietarii și ar pierde mult din valoare în eventualitatea creării unui topografic corespunzător cotei de 7% din terenul de 551 mp., deținut de Statul Român, dată fiind și poziția părților, instanța a atribuit imobilul în natură, funcție de cotele deținute de reclamanți și pârâții S., menținând în coproprietate forțată acele suprafețe indispensabile pentru buna funcționare a imobilului (părți comune forțat indivize, cale de acces), urmând ca aceștia să plătească pârâtului Statul Român sulta corespunzătoare dreptului său de proprietate.
La stabilirea valorii sultei s-au avut în vedere prețurile stabilite de expert M. M. instanța considerând aceste valori ca fiind realiste și bine argumentate.
În soluționarea cauzei instanța a făcut aplicarea disp. art.728-799 C.civ.
De asemenea, instanța i-a obligat pe reclamanții C. A. LADISLAU și C. D. și pârâții S. G. și S. E. la plata a câte 3890 lei către pârâtul Mun. S. cu titlul de sultă pentru apartamentul nr. 3 și 7% din terenul inițial identificat în CF 4249 S., top. 4184/2/5/2, teren cu casă de 551mp.
Instanța a mai reținut că grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre doua proprietăți vecine, acțiune exercitata cu scopul stabilirii traseului real pe care trebuie sa-l urmeze hotarul, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 584 C.civ. Rezultă că grănițuirea, menita sa apere dreptul de proprietate, se poate dispune atât in cazul inexistentei unei delimitări intre proprietăți, cât și in situația in care astfel de semne exterioare exista, dar sunt contestate de părți. Cererea de stabilirea a liniei de graniță a considerat-o instanța ca fiind lipsită de interes. Raportul de expertiză conține suficiente elemente pentru a fi pusă în executare, iar loturile create sunt precis determinate.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
P. decizia civilă nr.318/2013 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._ au fost respinse apelurile declarate de pârâtul M. S. prin P. și de Administrația Județeană a Finanțelor P. S. împotriva sentinței primei instanțe care a fost păstrată.
Apelanții au fost obligați să plătească, fiecare, câte 500 lei cheltuieli de judecată către intimata C. D..
În considerentele deciziei s-a reținut că la instanța de fond pârâtul nu a formulat obiecțiuni la suplimentul la expertiză efectuat în al doilea ciclu procesual. De aceea, instanța de apel a și respins cererea de efectuare a unui nou supliment la expertiză.
Pe de altă parte, pârâtul nu justifică un interes în apelul de față, având în vedere că prin sentința atacată nu i s-a stabilit în sarcină nici o obligație, ci, dimpotrivă, reclamanții și pârâții S. au fost obligați să-i plătească sultă.
De altfel, apelul este și neîntemeiat, având în vedere că din probele administrate în cauză(expertiză, supliment la expertiză, cercetare locală) a rezultat că pe terenul în litigiu nu mai există faptic acel apartament nr. 3, care în fapt nici nu a funcționat ca un apartament, ci ca o magazie, care, aflată în stare avansată de degradare, a fost demolată. Evidențierea acestei construcții a fost necesară doar pentru efectuarea operațiunilor de carte funciară, ce se impuneau pentru sistarea indiviziunii. Instanța a obligat reclamanții C. și pârâții S. la plata sultei pentru apartamentul nr.3 și pentru terenul aferent acestuia, de 7% din întregul teren (evaluate împreună la 7780 lei, f. 220 dosar fond, primul ciclu procesual, la care pârâtul nu a formulat obiecțiuni), astfel că pârâtului nu i s-a încălcat nici un drept.
Față de aceste împrejurări, potrivit art. 296 c.pr.civ. instanța a respins apelul și a păstrat sentința atacată.
În ce privește apelul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor P. S., s-a constatat că aceasta nu a fost parte în proces, pentru că instanța de fond a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților împotriva pârâților . E. și Finanțelor și MFP prin DGFP S., prin încheierea din 5.11.2012, încheiere care nu a fost atacată de apelantă. În această situație, apelanta nu are calitate procesuală să declare apel, întrucât nu a fost parte în proces după renunțarea la judecată, iar instanța nu s-a pronunțat în contradictoriu cu această persoană, iar încheierea prin care s-a luat act de renunțarea la judecată nu a fost atacată. În consecință, și acest apel a fost respins în temeiul art. 296 c.pr.civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor P. S. solicitând modificarea în parte a acesteia în sensul obligării reclamanților la plata sultei către Statul Român prin M. Finanțelor P..
În expunerea motivelor de recurs se arată că hotărârea este criticabilă în ceea ce privește plata sultei către M. S. prin P., având în vedere că proprietar al imobilului este Statul Român prin M. Finanțelor P..
Invocă disp.art.25 din Decretul nr.31/1954 coroborat cu art.3 alin.1 pct.81 din HG nr.34/2009 potrivit cărora Statul este reprezentat de M. Finanțelor. Relevă și dispozițiile art.223 C.civ. care prevede că în raporturile civile în care prezența nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin M. Finanțelor P., afară de cazul când legea stabilește un alt organ în acest sens.
Având în vedere că nu există nicio altă dispoziție legală contrară, consideră că instanța trebuia să oblige reclamanții la plata sultei către Statul Român prin M. Finanțelor P. și nu către M. S. prin P..
Mai arată că Ministerului Finanțelor P. nu i s-a comunicat renunțarea la judecată formulată de reclamanți și nici hotărârea instanței prin care s-a luat act de renunțarea la judecată, și nici hotărârea nr.1546/2013 nu a fost comunicată.
În drept invocă disp.art.299 și urm. C.pr.civ., HG nr.520/24.07.2013, OUG nr.74/2013, art.25 din Decretul nr.31/1954 coroborat cu art.3 alin.1 pct.81 din HG nr.34/2009, art.223 C.civ.
Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și pârâtul M. S. solicitând în baza art.304 pct.9 C.pr.civ. modificarea acesteia cu reținere spre rejudecare în fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, se arată că în ceea ce privește sistarea stării de indiviziune expertiza topografică efectuată în cauză relevă faptul că este necesară radierea construcției apartamentului proprietatea Statului român doar dacă M. S. ar fi de acord cu vânzarea. Susține că nu pot fi de acord cu vânzarea directă atâta timp cât legislația în vigoare interzice acest lucru, respectiv art.123 alin.2 din Legea nr.215/2001. Astfel, consideră că instanța de fond din ciclul procesual anterior în mod corect și legal a observat că lipsesc cerințele indiviziunii, întrucât lipsește acordul unuia dintre coproprietari.
Mai precizează că greșit instanța de apel a confirmat că pe terenul în litigiu apartamentul aparținând Statului român nu mai există faptic, acesta nefuncționând ca un apartament ci ca o magazie care aflată în stare avansată de degradare a fost demolată, în CF fiind menționată această magazie iar reclamanta confirmă existența acestui apartament prin acțiunea promovată.
Un alt considerent pentru care apreciază că nu sunt întrunite cerințele sistării stării de indiviziune este acela că lipsește încetarea coproprietății dacă apartamentul statului se atribuie în cote egale reclamanților și pârâților S. G. și E., nefiind admisibil ca prin încetarea unei coproprietăți să se nască altă coproprietate, ci doar o proprietate individuală cu drepturi exclusive.
În drept invocă disp.art.304 pct.4, art.312 alin.1 teza I alin.2 C.pr.civ. și Legea nr.215/2001.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
La termenul de judecată din 5.11.2012, Judecătoria S. în temeiul art.246 C.pr.civ., a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților față de pârâții M. E. și Finanțelor prin DGFP S., .>
Critica recurentei AJFP S. referitoare la faptul că Ministerului Finanțelor P. nu i s-a comunicat renunțarea la judecată și nici hotărârea instanței prin care s-a luat act de renunțarea la judecată nu poate fi luată în considerare atâta timp cât pârâta nu a invocat-o în fața instanței de apel.
Recursul este conceput, potrivit actualelor reglementări ca o cale extraordinară de atac, nu au caracter devolutiv și, deci, nu poate atrage o nouă judecată în fond ci numai un control al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege.
Având în vedere și prevederile art.299 alin.1 C.pr.civ., Curtea constată că pârâtul nu poate formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici pe care nu le-a adresat instanței de apel și asupra cărora aceasta nu s-a pronunțat pentru că s-ar încălca principiul de drept „non omisso medio” ceea ce este inadmisibil.
În condițiile în care la termenul menționat anterior s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecată împotriva pârâtului recurent, acesta nu mai figura ca parte în proces, nu s-a mai reținut calitatea sa procesuală în cauză iar sentința primei instanțe nu s-a mai pronunțat și în contradictoriu cu acesta, astfel că nu se mai impunea a-i fi comunicată. Ca atare, nu se poate reține nelegalitatea soluției Tribunalului cu privire la motivul de apel invocat sub acest aspect.
Este evident că prin încheierea din 5.11.2012 reclamanții au renunțat la judecată împotriva Statului român prin M. Finanțelor P., că instanța de fond a luat act de această renunțare și că ulterior acesta nu a mai avut calitate procesuală în cauză, context în care în mod corect instanța de apel a respins apelul motivat de faptul că acest pârât nu este parte în proces, și această critică a recurentei fiind nefondată.
Având în vedere că Statul român nu are calitate procesuală în cauză, reclamanții renunțând la judecată împotriva acestuia, este inutil a se examina celelalte critici referitoare la faptul că plata sultei trebuia făcută proprietarului imobilului care este Statul român prin M. Finanțelor P. față de prevederile art.25 din Decretul nr.31/1954 coroborat cu art.3 alin.1 pct.81 din HG nr.34/2009 și cu art.223 C.civ.
Se constată, astfel, că recursul AJFP S. pentru M. Finanțelor P., pentru Statul român, este nefondat, neputând fi reținut niciunul din motivele de nelegalitate prevăzut de art.304 C.pr.civ.
Nefondat se reține a fi și recursul promovat de pârâtul M. S. prin P..
În fața instanței de apel acest pârât nu a invocat faptul că nu sunt întrunite cerințele sistării stării de indiviziune pentru că lipsește încetarea coproprietății dacă apartamentul Statului se atribuie în cote egale reclamanților și pârâților S. G. și E. și nici faptul că nu este de acord cu vânzarea directă.
Așa cum s-a arătat mai sus, cu ocazia analizării recursului Statului român, nu se pot formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici care nu au fost adresate instanței de apel pentru că s-ar încălca principiul de drept „non omisso medio”. În consecință, aceste critici nu vor fi analizate.
Împrejurarea că apartamentul nr.3 aparținând Statului român nu mai există faptic, reținută de tribunal, este o chestiune de fapt, care nu poate fi reanalizată de instanța de recurs. Aceasta, deoarece vizează modul în care tribunalul a interpretat probele cauzei și utilitatea acestora iar controlul de netemeinicie nu intră în atribuțiile instanței de recurs ci excede limitelor art.304 C.pr.civ. în condițiile în care pct.11 al acestui articol a fost demult abrogat.
Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei acestei instanțe.
În raport de cele expuse și de motivele de recurs formulate, Curtea constată că nu poate fi identificată nicio situație care să atragă incidența în cauză a motivului de modificare invocat de pârâtul M. S. și prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ.
(continuarea deciziei ciivle nr.39/2014 pronunțată în dosarul nr._ )
Pentru cele ce preced, în baza art.312 C.pr.civ., vor fi respinse ca nefondate cele două recursuri.
În baza art.274 C.pr.civ., recurenții vor fi obligați să plătească intimatei C. D. suma de 500 lei cheltuielile de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat (f.23).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții M. S., prin P. și de către AJFP S., pentru M. Finanțelor P. împotriva deciziei civile nr.318/2013, pronunțată de Tribunalul S. – Secția I Civilă.
Obligă recurenții să plătească intimatei C. D. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 Ianuarie 2014.
Președinte, D. M. | Judecător, M. F. C. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, C. C. |
red.D.M.
tehnored.C.C.2ex/4.03.3014
jud..,G.C.
jud.fond M.P.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 36/2014. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 9/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
