Pretenţii. Decizia nr. 555/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 555/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 555/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 555/2013
Ședința publică de la 27 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător C. M. C.
Judecător M. F. C.
Grefier N. P.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta R. N. A P. R. prin D. SILVICĂ A. și O. S. S., împotriva deciziei civile nr. 225/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._, având ca obiect pretenții.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din data de 13.06.2013, 20.06.2013, respectiv 25.06.2013, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
P. sentința civilă nr. 6010/2011 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta OBȘTEA BERCEȘTI – V., în contradictoriu cu pârâtele R. NAȚIONALĂ A P. prin DIRECȚIA SILVICĂ A., și O. S. S. și în consecință au fost obligate pârâtele la plata sumei de 493.829 lei, reprezentând contravaloare masă lemnoasă și a sumei de 17.588 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert, onorariu avocațial și cheltuieli de transport.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 763/2009, rămasă definitivă la data de 29.06.2010, Judecătoria S. a dispus reconstituirea unei suprafețe forestiere de 412,54 ha, în favoarea reclamantei Obștea Bercești V., în temeiul Legii 1/2000.
Reclamanta formulase cerere de retrocedare încă dinainte de anul 2006, iar în data de 31.10.2007 s-a admis acțiunea acesteia, însă hotărârea a fost casată și trimisă spre rejudecare, astfel că abia în iunie 2010 reclamanta a obținut hotărâre irevocabilă.
În toată această perioadă în care părțile s-au judecat, pârâtele R., prin Direcția Silvică A. I. și O. S. S., au exploatat mari suprafețe de pădure, astfel că în anul 2010, reclamanta a formulat ordonanță președințială, ce a fost admisă de instanța de judecată, fiind obligate pârâtele să nu mai liciteze masă lemnoasă și să nu mai efectueze lucrări de punere în valoare pe terenurile forestiere, precum și să nu mai emită autorizații de exploatare a pădurii. Pârâtele au fost obligate și să sisteze transportul și înstrăinarea masei lemnoase tăiate din pădure (fila 15).
Instanța a considerat că interpretarea art. VI din Legea 247/2005 și art. 135 din Codul S.(Legea 46/2008) nu poate fi limitativă, altfel s-ar ajunge la situații profund inechitabile. Astfel, dacă s-ar considera că R. datorează proprietarilor profitul realizat prin tăierea intensivă a pădurii doar pentru perioada dintre validarea cererii de reconstituire și punerea efectivă în posesie, s-ar ajunge în situația ca aceasta să tergiverseze cât mai mult acest moment, prelungind nejustificat procesele cu proprietarii și toate formalitățile administrative anterioare și posterioare acestuia, ajungându-se la o îmbogățire fără justă cauză, întrucât, în toată această perioadă ar exploata intensiv pădurea, obținând venituri care nu ar trebui restituite adevăraților proprietari.
În speța, reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurii anterior anului 2006, însă procesul care a fost inițiat în urma refuzului R. de a reconstitui acesteia dreptul de proprietate a durat 4 ani, punerea în posesie având loc din anul 2010.
Față de cele de mai sus, instanța a acordat despăgubiri reclamantei, așa cum a solicitat, pentru toată perioada ulterioară datei de 31 octombrie 2007, când Judecătoria S. a pronunțat sentința civilă 680/2007, prin care a admis cererea reclamantei și a reconstituit dreptul de proprietate asupra pădurii. Acea hotărâre a fost casată, însă la acest moment, reprezentanții R. cunoșteau existența cererii de retrocedare și au continuat să exploateze pădurea, astfel că instanța a reținut reaua credință a acestora cel puțin începând cu acel moment (așa cum s-a cerut).
Expertiza efectuată în cauză a concluzionat, în urma constatării situației de la fața locului și a documentelor, că în perioada 31.10.2007 și 24.06.2010 (data punerii în posesie) a fost exploatat un volum de 3971 metri cubi de lemn (fila 76), având o valoare de 420.544 lei, iar contravaloarea lucrărilor de împădurire, de curățire a terenului pentru reîmpădurire, precum și valoarea lucrărilor necesare a se exercita în plantațiile tinere până la atingerea stării de masiv ar costa 73.285 lei, deci un total de 493.829 lei (fila 78), la care vor fi obligați pârâtele prin prezenta sentință. Expertiza a avut în vedere probele de la dosar, precum și situația reală din teren, expertul răspunzând întocmai obiectivelor stabilite de instanță. În plus, obiecțiunile referitoare la devize sunt nefondate, pârâta neindicând niciun temei legal pentru realizarea unui mod diferit de calcul.
Față de cele de mai sus, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată și în consecință a obligat pârâtele la plata sumei de 493.829 lei, reprezentând contravaloare masă lemnoasă.
În baza art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtele la plata sumei de 17.588 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert, onorariu avocațial și cheltuieli de transport.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâtele R. Națională a P. R. – Direcția Silvică A. și O. S. S. a fost respins prin decizia civilă nr. 225/2012 pronunțată de Tribunalul alba –secția I civilă, și obligate apelantele la plata sumei de 4388 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele deciziei s-a reținut că în toată perioada cât a durat procesul privind reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 1/2000 în favoarea reclamantei, anii 2006 - 2010, pârâtele au exploatat masa lemnoasă din suprafața reconstituită în valoare de 493.821 lei. Această sumă a fost stabilită în cadrul raportului de expertiză efectuat la instanța de fond.
Susținerea apelanților că nu datorează această despăgubire nu poate fi reținută. Validarea hotărârii de reconstituire a avut loc în anul 2006, iar punerea în posesie a avut loc în anul 2010 în baza titlului executoriu. Rezultă de aici că pârâtele datorează despăgubirea pretinsă.
Exploatarea a avut loc înainte de obținerea titlului executoriu, adică înainte de 17.06.2010 . Ori, aceasta avea cunoștință de faptul că există proces pe rol înregistrat la nivelul anului 2006 și totuși a procedat la exploatare.
Pârâtele nu au exploatat ele însele masa lemnoasă, ci au vândut-o la licitații, astfel că în contabilitatea acestora nu s-au putut înregistra cheltuieli cu exploatarea, ci numai venituri. Din aceste împrejurări, tribunalul a reținut că R. a dat dovadă de rea credință pe parcursul desfășurării procesului de reconstituire, că acesta a fost generat de refuzul acesteia la reconstituire.
Tribunalul a apreciat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și că prejudiciul suferit de către reclamantă trebuie să fie acoperit.
A fost respinsă ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune în pretenții formulată de reclamantă, pretenții generate de exploatare. Aceasta pentru că, de la data rămânerii irevocabile a titlului și până la promovarea prezentei, nu a trecut termenul de 3 ani, iar prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului.
Analizând hotărârea atacată și prin prisma criticii - că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, Tribunalul a constatat că reclamanta și-a precizat valoarea pretențiilor în raport de concluziile expertului (fila 138), astfel că nu se poate reține că s-a acordat mai mult decât s-a cerut.
Cât privește cheltuielile de exploatare despre care face vorbire apelanta, din concluziile raportului de expertiză efectuate în calea de atac a rezultat că acestea nu au existat.
În mod corect a reținut instanța de fond că pârâtele datorează și contravaloarea lucrărilor de refacere a pădurii.
P. considerentele sus expuse, Tribunalul în baza prev. art. 297 C. proc. civ. a respins apelul ca nefondat.
Împotriva aceste decizii au declarat recurs pârâta R. Națională a P. R. – Direcția Silvică A. și O. S. S., solicitând modificarea în tot a deciziei recurate și respingerea în limitele arătate prin întâmpinarea de la fond, a acțiunii în pretenții formulată de intimata Obștea Bercești – V., ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele.
În motivarea recursului, după expunerea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și apel, recurenta susține că instanța de fond, prin interpretarea dată prevederilor art. 40 din Legea nr. 1/2000, modificată și completată de Legea nr. 247/2005 și instanța de apel, care a menținut sentința, se substituie puterii legislative în sensul adăugării la lege, pentru a nu se ajunge la soluții inechitabile, fără însă a se verifica dacă pârâta putea avea vreun rol în tergiversarea proceselor de reconstituire a dreptului de proprietate al reclamantei. Aceste motiv îl încadrează în prev. art. 304 alin 1 pct. 4 C. proc. civ. și consideră că ar conduce la casarea cu trimiterea în rejudecarea apelului.
Al doilea motiv de recurs invocat se referă la acordarea de către instanțele de fond și apel a unor sume mai mari decât s-au cerut și a titlului sub care s-au acordat aceste sume (instanța de fond a adunat contravaloarea masei lemnoase stabilită de expertul silvic de 420.544 lei, cu cheltuieli de împădurire a suprafețelor neregenerate stabilite de același expert la suma de 73.285 lei și a obligat recurenta să plătească o sumă totală de 493.829 lei reprezentând contravaloarea masei lemnoase). Instanța nu a motivat de ce a reluat greșeala instanței de fond și a afirmat că în perioada 2006 – 2010 pârâta a exploatat masă lemnoasă de 493.829 lei. În drept invocă art. 304 alin 1 pct. 6 C. proc. civ.
A treia critică vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea recurată, art. 304 alin 1 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că nu au fost expuse motivele avute în vedere atunci când s-a reținut reaua credință a recurentei pe parcursul procesului de reconstituire a dreptului de proprietate al reclamantei. Nu se precizează nici motivele pentru care au fost înlăturate criticile formulate de pârâtă în apel cu privire la cheltuielile estimate în raportul de expertiză prin devizele lucrărilor executate în plantații, până la realizarea stării de masiv, în cuantum de 78.151 lei și cheltuielile estimate de O. S. S., tot prin devize, în cuantum de 52.602,7 lei, între cele două valori existând o diferență de 25.548,3 lei.
A patra critică formulată se întemeiază pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se invocă lipsa temeiului legal în ceea ce privește acordarea sumelor reprezentând contravaloarea masei lemnoase exploatate și nu a beneficiului realizat, așa cum prevede art. 135 din Codul silvic, cât și modalitatea de stabilire a cheltuielilor necesare împăduririi suprafețelor neregenerate, prin faptul că nu deduce din acestea sumele pe care pârâta le virează cu titlu de fond de regenerare și conservare, conform art. 136 din Codul S.. Consideră lipsită de temei legal decizia atacată și în ce privește stabilirea perioadei de timp pentru care se datorează aceste sume de bani, respectiv data validării și data punerii în posesie.
P. întâmpinarea depusă, intimata reclamantă Obștea Bercești – V. a solicitat respingerea recursului pârâtei, susținând că motivele invocate sunt o reiterare a motivelor de apel, care au fost analizate de instanță și nu se încadrează în art. 304 C. proc. civ.
Astfel, se arată că reaua credință a pârâtei constă în faptul că, deși cunoștea că pe rolul instanței există cererea reclamantei de reconstituire a dreptului de proprietate încă din anul 2006, pârâta a exploatat masă lemnoasă în perioada 2006 – 2010. În acest context, instanțele nu au adăugat la lege, soluționând cauza. Nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut de către instanța de fond întrucât reclamanta a precizat valoarea pretențiilor după efectuarea expertizei. Se mai susține că recurenta pârâtă nu a exploatat direct masa lemnoasă, ci a vândut-o la licitații, astfel că în contabilitate nu au putut fi înregistrate cheltuieli, ci numai venituri, adică beneficiul datorat proprietarului, contravaloarea masei lemnoase. Consideră că aceste critici formulate de pârâtă nu sunt motive de nelegalitate și solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Analizând legalitatea hotărârii atacate, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 135 alin. 1 și 2 din Codul S., până la punerea în posesie a terenurilor forestiere în temeiul legilor funciare, R. Națională a P. - R. are obligația să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice și reglementărilor impuse de regimul silvic, acordând proprietarilor profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase respective. Profitul rezultat se acordă la cererea proprietarilor, pentru perioada dintre validare și punerea în posesie.
Așadar, legea stabilește expres perioada de timp pentru care R. este obligată să acorde proprietarilor profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase. Acest profit se acordă pentru perioada de timp cuprinsă între validarea dreptului și punerea în posesie.
Faptul că anterior între reclamantă și pârâtă a avut loc un proces vizând reconstituirea dreptului de proprietate, care a durat o perioadă mai lungă de timp nu este de natură a prelungi termenul pentru care se acordă aceste despăgubiri, în condițiile în care legea specială-care derogă de la dreptul comun-conține prevederi exprese în acest sens.
Pe de altă parte, în situația în care procesul este întemeiat pe prevederile Codului silvic, care nu impune vreo condiție în ce privește buna sau reaua credință, nici interpretul nu o poate reține.
Potrivit art. 40 din Legea 1/2000 pentru suprafețele de pe care s-a exploatat masă lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor de retrocedare și punerea în posesie a proprietarilor, R. Națională a P. - R. va acorda acestora beneficiul realizat, după deducerea cheltuielilor de exploatare, și va suporta cheltuielile de împădurire a suprafețelor neregenerate.
Recurenta invocă o greșită interpretare a prevederilor legale menționate, în ceea ce privește noțiunea de beneficiu realizat, dar și referitor la cheltuielile de împădurire, respectiv cheltuieli de exploatare.
Curtea constată că, deși s-a efectuat în cauză un raport de expertiză tehnică, instanța nu a ținut seama de concluziile sale și nu a lămurit aspecte esențiale în soluționarea pricinii.
Deși, concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate la instanța de fond, respectiv cea de apel, sunt diferite în ceea ce privește sumele necesare împăduririi și a cheltuielilor de exploatare, instanța de apel a respins apelul fără a lămuri de unde provin aceste diferențe și fără a argumenta menținerea hotărârii instanței de fond sau înlăturarea concluziilor probei administrate în apel.
(continuare decizia civilă 555/27.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil_ )
Textul de lege invocat anterior și avut în vedere la soluționarea cauzei este clar în privința modului de calcul a sumelor pe care le datorează R. pentru exploatarea pădurilor după validarea cererilor de retrocedare formulate de proprietari. Tribunalul nu a lămurit de unde provin diferențele de sume între cele două expertize (efectuate la fond și apel), și nici nu a argumentat reținerea primei expertize pentru respingerea apelului.
Constatând că instanța de apel nu a soluționat procesul în fond, Curtea în temeiul art. 312 alin. 5 cod procedură civilă, urmează a casa hotărârea atacată și a trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului.
În rejudecare, urmează a se dispune completarea raportului de expertiză în sensul de a se indica, pentru perioada pentru care se cuvin despăgubiri, valoarea cheltuielilor de exploatare și a cheltuielilor de împădurire, explicând ce s-a avut în vedere la stabilirea fiecărei categorii de cheltuieli, actele care au fost avute în vedere la stabilirea acestora. Se vor avea în vedere și celelalte critici formulate în recurs de reclamantă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta R. Națională a P. R. – Direcția Silvică A. și O. S. S. împotriva deciziei civile 225/2012 pronunțată de Tribunalul A. și în consecință:
Casează hotărârea atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.06.2013.
Președinte, A. N. | Judecător, C. M. C.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. Vicepreședinte - M. A. M. | Judecător, M. F. C.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. Vicepreședinte - M. A. M. |
Grefier, N. P.(CO) semn. cf. art. 261(2) C. P. Grefier - E. G. |
Redc./Tehn. AN
2 ex/19.08.2013
Jud. fond – D. M.
Jud. apel – L. D./L.P. P.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 517/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 629/2013. Curtea de... → |
|---|
