Autorizarea executării obligaţiei de a face. Art. 580 ind.2 C.p.c. / art.903 NCPC. Decizia nr. 1143/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1143/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 36475/197/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE ,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIa civilă Nr. 1143/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 03 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. R. - judecător
Judecător: M. C. T.
Judecător: N. G.
Grefier: N. A.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de creditoarea C. I. S. și debitorul M. B. prin primar, împotriva deciziei civile nr.59/. 19 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 20 mai 2013 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru 27 mai 2013, apoi pentru astăzi3 iunie 2013.
CURTEA :
Asupra recursului de față:
Constată că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. I., s-a solicitat în contradictoriu cu pârâtele . B. și M. B. prin Primar, pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună punerea în executare silită a titlului executoriu decizia civilă 1123/R – obligație de a face și obligarea acestora la plata amenzii civile de 50 lei /zi de întârziere.
Prin sentința civilă nr._/2012 pronunțată de Judecătoria B., a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâtul M. B. prin Primar.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta C. I. S., în contradictoriu cu pârâții . BRAȘOVși M. B. prin Primar, ca inadmisibilă.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului M. B. prin Primar cheltuielile de judecată efectuate în proces cu onorariul avocatului A. I. Terța, de 620 lei conform ordinului de plată 124/16 01 2012-Trezoreria Operativă Mun.B..
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
În soluționarea acțiunii reclamantei, instanța a avut în vedere dispozițiile art.580 ind.2 Cod procedură civilă conform cărora „Dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somației, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.”
În ce privește noțiunea de “obligație”, prin aceasta se înțelege raportul juridic civil in temeiul căruia una dintre părți, numit creditor, pretinde celeilalte părți, numita debitor, sa dea, sa facă sau sa nu facă ceva. Obligatia mai poate desemna datoria pe care o are debitorul, in cadrul unui raport juridic de obligatii, de a savarsi fata de creditor o prestatie determinata (a da, a face, a nu face), prestatie care constituie obiectul dreptului de creanta al creditorului. Teoria generala a obligatiilor defineste termenul de obligatie atat in sens larg, cat si in sens restrans. In sens larg, prin obligatie se intelege raportul juridic in continutul caruia intra dreptul creditorului de a cere debitorului sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, in caz de neexecutare de bunavoie, avand posibilitatea de a apela la forta de constrangere a statului.
Dupa obiectul lor, obligatiile se subdivid in obligatii de a da, de a face si de a nu face. Aceasta reprezintă o clasificare traditionala si are in vedere obiectul fiecarei obligatii. Obligatia de a da consta in îndatorirea debitorului de a transfera sau de a constitui, in folosul creditorului, un drept real asupra unui lucru. Este necesar ca debitorul sa fie titularul dreptului real respectiv si sa aiba capacitatea de a instraina. Obligatia de a face este indatorirea debitorului de a savarsi anumite fapte, actiuni, lucrari sau servicii. Aceasta obligatie poate fi instantanee, cand se executa dintr-o data sau succesiva, adica se executa in timp.
Obligația de a face în funcție de conținutul ei poate fi una intuitu personae, astfel aceasta presupune o activitate proprie a debitorului și nu este susceptibilă de executare silită în natură, creditorul, în cazul în care pretenția sa ar fi fondată, având dreptul doar de a cere daune. Fiind intuitu personae, obligația poate fi executată doar de către debitor.
Cercetând titlul executoriu se constată că s-a admis recursul declarat de recurenta reclamanta C. I. S., împotriva sentintei civile nr.7839/09.07.2009, pronunțată de Judecatoria B. în dosarul nr._, s-a admis în parte actiunea formulata de reclamanta C. I.I. S., domiciliata în mun.B., . jud.B., în contradictoriu cu pârâții ., cu sediul în B., . nr.29 și cu M. B. prin Primar, a fost obligată pârâta . B. sa încheie contract de vânzare – cumparare cu reclamanta, asupra locuintei situate în B., ., înscris în CF nr.8933 B., pe care îl detine în baza contractului de închiriere înregistrat sub nr. 1960/05.04.2005. (fila 54 verso).
Prin urmare, obligația ce a luat naștere în sarcina debitoarei . B., este una de a face intuitu personae. D. acesta poate încheia contractul în baza titlului executoriu invocat.
Prin prisma considerentelor arătate, se concluzionează că nu poate fi autorizată creditoarea să încheie contractul, respectiv să aducă la îndeplinire obligația debitoarei ., aceea de a vinde.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâtul M. B. prin Primar.
A respins acțiunea formulată de reclamanta C. I. S. în contradictoriu cu pârâții . B. și M. B. prin Primar ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel de apelanta reclamantă C. I., apel ce a fost soluționat prin decizia civilă nr. 59/2013 pronunțată de Tribunalul B., în sensul admiterii și anulării sentinței civile atacate și în rejudecare a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. I. în contradictoriu cu pârâtele . și M. B. prin Primar.
Pentru a pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele:
Primul capăt de cerere formulat de către apelantă în speță este inform și nu se încadrează în ipotezele normelor legale invocate în susținerea demersului judiciar inițiat, respectiv art.580 ind.2 și art.580 ind.3 C.proc.civ. Punerea în executare silită a unui titlu executoriu se poate solicita exclusiv după procedura impusă de art.373 ind.1 și urm. C.proc.civ. Apelanta a formulat o atare cerere, care a și fost admisă prin încheierea pronunțată de către Judecătoria B. la data de 08.11.2011 în dos. nr._/197/2011 (f.15 dos.fond).
Pe de altă parte, în sarcina Municipiului B. nu s-a stabilit în mod concret nicio obligație prin hotărârea ce constituie titlu executoriu, respectiv Decizia civilă nr.1123/R/09.12.2009 a Tribunalului B.. Ca urmare, acesta nu poate fi implicat în procedura punerii sale în executare silită ori voluntară.
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului B. nr.320/2010, invocată de către apelantă, este ulterioară pronunțării Deciziei civile nr.1123/R/09.12.2009 a Tribunalului B. și se aplică exclusiv în situația contractelor încheiate în temeiul său, situație neincidentă în cazul apelantei (al cărei contract s-a impus a fi încheiat prin decizia menționată, în temeiul Legii nr.10/2001).
Daunele interese solicitate nu au fost dovedite sub aspectul suportării unei pagube de către apelantă ca urmare a neîndeplinirii de către debitoare a obligației impusă prin hotărârea ce constituie titlul executoriu în discuție și a întinderii acestei pagube, a raportului de cauzalitate și a culpei debitoarei.
În ceea ce privește aplicarea amenzii civile nu se poate reține în sarcina intimatei . un refuz de executare și nici culpa sa în neexecutare, deoarece și-a manifestat disponibilitatea de a încheia contractul de vânzare-cumpărare impus prin hotărârea anterior indicată. În acest sens a invitat-o pe apelantă la executor judecătoresc și, ulterior, față de refuzul acesteia de prezentare a acceptat să se deplaseze un reprezentant al său la notarul ales de către apelantă pentru încheierea contractului. Demersul nu s-a finalizat datorită obiecțiunilor apelantei față de contractul propus, cu privire la structura apartamentului ce constituie obiectul său material, refuzului acesteia de a semna actul în forma prezentată de către debitoare.
Sub acest aspect se constată că formal contractul corespunde obligației din titlul executoriu, care vizează vânzarea spațiului pe care apelanta îl deținea în baza contractului de închiriere înregistrat sub nr.1960/05.04.2005. Conform acestui contract spațiul în discuție este compus din patru camere, bucătărie, baie și oficiu, fără alte mențiuni.
Spațiul descris în contractul de vânzare-cumpărare propus de către debitoarea . are această componență.
Divergența dintre apelantă și intimată a intervenit în ceea ce privește nivelul la care sunt situate încăperile apartamentului, în sensul că apelanta susține că bucătăria se află la mansardă, iar intimata că se află la etajul II.
Din această perspectivă se retine, în primul rând, că titlul executoriu nu cuprinde niciun detaliu privitor la nivelul la care se află apartamentul, nu face referire la modul în care sunt amplasate pe verticală încăperile spațiului locativ ce a format obiectul contractului de închiriere. Face trimitere expresă la acest contract care, la rândul său, nu specifică la ce nivel al imobilului se află încăperile închiriate, respectiv bucătăria.
În al doilea rând, se constată că potrivit titlului executoriu apartamentul este situat în Mun. B., . și este înscris în CF nr.8933 B.. Acest corp funciar este înscris în cartea funciară sub nr. top.5475-5474/2/VIII ca fiind amplasat la etajul II în întregime, iar nu la etajul II și la mansardă, astfel după cum susține apelanta cu privire la bucătărie.
În al treilea rând, se observă că, potrivit schițelor aferente documentației de dezmembrare în temeiul căreia a fost dezmembrat imobilul pe apartamente, bucătăria este la etajul II (împreună cu o cameră), iar la mansardă nu există nicio bucătărie.
Documentația respectivă a fost realizată în anul 2002, a fost depusă la dosar de către, respectiv cu viza OCPI B. (f.242-275 dos. fond), care atestă că a fost copiată din arhiva sa și reprezintă înscrisuri ce fac parte din actul cf nr._-26/2003. Acest din urmă act este dosarul din care face parte încheierea prin care s-a dispus înscrierea dezmembrării, contrar aserțiunilor apelantei, care susține că la baza dezmembrării, astfel cum a fost înscrisă în cartea funciară, ar sta o altă documentație decât cea depusă la dosar de către debitoare.
În fine, în raportul de expertiză întocmit cu ocazia judecății în urma căreia s-a pronunțat titlul executoriu s-a arătat că bucătăria este la mansardă, însă, acest raport contravine înscrierilor din cartea funciară și nu face parte din dispozitivul hotărârii. Dimpotrivă, în considerentele deciziei s-a arătat expres că obiectul vânzării nu este determinat și nu s-a avut în vedere expertiza nici sub aspectul compunerii apartamentului ce urma a se vinde și nici sub aspectul prețului acestuia (f.54 verso dos. fond). Tocmai din acest motiv, respectiv imposibilitatea determinării obiectului vânzării în conformitate cu expertiza, s-au respins petitele privind stabilirea prețului vânzării și înscrierea dreptului de proprietate al cumpărătoarei în cartea funciară.
Prin urmare, intimata . nu a refuzat aducerea la îndeplinire a obligației stabilite în sarcina sa, ci executarea nu a avut loc datorită neînțelegerii părților cu privire la structura spațiului obiect al vânzării. Nu se poate reține că modalitatea de executare propusă de către intimată ar încălca dispozițiile din titlul executoriu.
În atare situație, creditorul are la îndemână, pentru înlăturarea unor eventuale piedici la executare, în situația în care susține că modul de executare urmat de către debitoare nu este conform obligațiilor sale, calea prevăzută de art.399 alin.1 C.proc.civ., în sensul lămuririi întinderii și aplicării titlului executoriu, iar nu posibilitatea obligării debitoarei la amenzi civile în temeiul art.580 ind.3 C.proc.civ. în temeiul propriei interpretări a titlului.
Pentru aceste motive, văzând și prevederile art.296 C.proc.civ. tribunalul a admis apelul declarat de apelanta C. I. S. împotriva Sent. civ. nr._/04.10.2012 a Judecătoriei B., pe care a anulat-o și, judecând pe fond cauza, a respins cererea formulată de către creditoarea C. I. S. în contradictoriu cu debitorii M. B., prin Primar și .. B., astfel cum a fost completată.
Împotriva acestei decizii s-a declarat recurs de recurenții M. B. prin Primar și de recurenta reclamantă C. I..
În dezvoltarea motivelor de recurs în ce privește recursul declarat de recurentul M. B., decizia este criticată pentru faptul că nu s-au acordat cheltuielile de judecată, ocazionate în apel, a căror dovadă se afla la dosarul de apel, la fila 32.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta reclamantă, decizia este criticată pentru faptul că în mod eronat cele două instanțe nu au avut în vedere că executarea unei hotărâri definitive nu poate fi împiedicată, întârziată sau întârziată în mod nejustificat, România fiind adeseori condamnată la CEDO pentru astfel de practici.
În continuare s-a făcut o analiză a evoluției procesului, cu trimitere la judecătorii care au instrumentat cauza, subliniindu-se lipsa de imparțialitate și obiectivitate a acestora.
S-au mai făcut trimiteri la probele administrate în cauză, cu referire expresă la raportul de expertiză efectuat în cauză și la o . înscrisuri care emană de la Serviciul de Carte Funciară.
Se mai arată că din conținutul contractului de vânzare cumpărare intitulat contract de vânzare cumpărare nr._/18.02.2010 rezultă fără putință de tăgadă că acest act încalcă dispozițiile titlului executoriu, prin schimbarea structurii apartamentului și adăugarea la pct. 6 de către . mențiunea că s-a avut în vedere dezmembrarea avizată de Primăria Municipiului B. nr. 3570/03.07.2002.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta reclamantă:
Potrivit dispozițiilor art. 299 și următoarele Cod procedură civilă, recursul este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată, în condițiile în care se constată că au fost încălcate dispoziții imperative ale textelor de lege incidente în cauză. Cu alte cuvinte, atunci când partea apreciază că există motive de nelegalitate în ce privește pronunțarea hotărârii judecătorești respective, poate exercita calea de atac a recursului.
În cauză recurenta a invocat aspecte care nu pot fi calificate ca fiind motive de nelegalitate a deciziei atacate.
Situațiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, referitore la nelegalitatea unei hotărâri judecătorești sunt enumerate în cuprinsul dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă. În speța de față, niciunul din motivele de recurs formulate de recurenta reclamantă nu se circumscriu ipotezelor avute în vedere de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă.
În lipsa altor critici care să vizeze nelegalitate deciziei atacate, instanța apreciază că recursul reclamantei este neîntemeiat și în consecință va fi respins.
Instanța de fond a procedat la stabilirea corectă a stării de fapt și la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul M. B. prin Primar, se poate constat că în apel s-a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată, ocazionate cu această cale de atac, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă cererea este întemeiată.
Astfel, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă decizia atacată va fi modificată în parte în sensul obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta C. I. S., împotriva deciziei civile nr. 59/2013, pronunțată de Tribunalul B..
Admite recursul declarat de recurentul M. B. prin Primar împotriva sentinței civile nr. 59/2013 pronunțată de Tribunalul B., pe care o modifică în parte, în sensul că obligă apelanta la plata către intimatul M. B. prin Primar a cheltuielilor de judecată din apel, în cuantum de 300 lei.
Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
Obligă recurenta reclamantă la plata către recurentul pârât a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 3.06.2013.
Președinte, D. R. | Judecător, M. C. T. | Judecător, N. G. |
Grefier, N. A. |
Red.NG/27.06.2013
Tehnored,N.A. 27 Iunie 2013-3 ex.
Jud apel SS M./DO P.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 68/2013. Curtea de... → |
|---|
