Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 68/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 68/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 15593/62/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și asigurări sociale
Decizia nr. 68/R Dosar nr._
Ședința publică din 23 ianuarie 2013
Completul constituit din:
Președinte - C. B. - judecător
- G. C. - judecător
- L. F. - judecător
- L. G. - grefier
Cu participarea procurorului T. Lucreția, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIREȚCIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. împotriva sentinței civile nr. 212/D din data de 24 septembrie 2012 pronunțate de Tribunalul B. - Secția I Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 16 ianuarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în temeiul prevederilor art. 260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 23 ianuarie 2013.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 212/24 septembrie 2012 Tribunalul B. a admis în parte, astfel cum a fost precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. I., domiciliat în Municipiul B., ., în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B., cu sediul ales la sediul reprezentantul convențional, situat în Municipiul B., ..7, și în consecință:
A obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 660.058 lei, cu titlu de daune materiale.
A respins restul pretențiilor formulate de reclamant.
A obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 9.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii experți.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut în esență următoarele considerente:
Prin cererea formulată înregistrată la data de 3.11.2010, pe rolul Tribunalului A., reclamantul M. I. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință, prin care să îl oblige pe pârât să îi acorde despăgubiri legale pentru prejudiciul suferit ca urmare a strămutării sale, împreună cu părinții și cu bunicul sau, urmată de naționalizarea bunurilor acestora, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, respectiv 757.440 lei, cu titlu de daune morale, și suma de 457.000 lei, cu titlu de daune materiale
Potrivit adresei nr. M143/08.04.1999, emisă de Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare, reclamantul, împreună cu părinții acestuia, M. I. și M. F., au fost strămutați în temeiul deciziei MAI nr. 239/1952, la data de 20.04.1952, din localitatea Chișinău – Criș, județul A. în localitatea S. – A..
La data de 03.05.1952, reclamantul și părinții acestuia au fost din nou strămutați din localitatea S. în localitatea Dumbrăveni, județul Sibiu, iar, prin adresa MAI nr._/1963, la data de 08.08.1963, le-au fost ridicate interdicțiile domiciliare.
Din actele de stare civilă aflate la filele 5-11 din dosarul instanței pe rolul căreia cauza a fost inițial înregistrată, rezultă calitatea reclamantului de succesor în drepturi al numiților M. I. și M. F., ce au decedat la data de 30.08.1990, respectiv la data de 14.06.2006, în calitate de fiu al acestora.
Capătul de cerere care se referă la obligarea pârâtului la plata, în favoarea reclamantului, a unor daune morale a fost respins având în vedere că art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 a constituit obiectul unei excepții de neconstituționalitate, ce a fost admisă, de către Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1358/21.10.2010, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 761/15.11.2010.
Din actele aflate la filele 13- 17 din dosarul nr._ al Tribunalului A., rezultă că, urmare a măsurii administrative cu caracter politic ce a fost luată față de reclamant și față de părinții acestuia, potrivit celor arătate în considerentele ce preced, statul a con confiscat acestora următoarele bunuri: imobilul situat în localitatea Chișinău – Criș, .. 52, cu destinația de locuință, în suprafață de 125 mp., cu anexe gospodărești, constând în: cotarcă de porumb, în suprafață de 24 mp., coteț legat de cotarcă, în suprafață de 24 mp, clădire cu destinația de grajd, magazie de alimente și cuptoriște în suprafață de 256 mp., corp clădire cu destinația de magazie cereale în suprafață de 18 mp; imobilul situat în localitatea Chișinău – Criș, .. 19, cu destinația de locuință în suprafață de 154 mp., cu anexe constând în colnă pentru fân în suprafață de 160 mp, îngrășătoare pentru porci în suprafață de 48 mp., șopron pentru lemne în suprafață de 24 mp, grajd pentru animale în suprafață de 96 mp; imobilul cu destinația de conac în suprafață de 321 mp, situat în localitatea Sintea M.; mașini și unelte agricole, animale.
Potrivit rapoartelor de expertiză ce au fost administrate ca probe în cauză, valoarea actualizată a bunurilor mai sus identificate este de 660.058 lei, din care, suma de 21.433 lei reprezintă valoarea actualizată a mașinilor și utilajelor agricole, suma de 44.446 reprezintă valoarea actualizată a animalelor și produselor agricole, iar suma de 594.179 lei reprezintă valoarea imobilelor cu destinația de locuință și cu destinația de conac mai sus descrise.
Tribunalul reține că textul de lege pe care a fost fundamentată pretenția analizată și pe care l-am redat anterior reglementează dreptul persoanelor față de care a fost luată una dintre măsurile administrative cu caracter politic indicate de textul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, text de lege precitat, de a obține repararea integrală a prejudiciului material pe care l-au încercat urmare a adoptării unei astfel de măsuri, prin restituirea în integralitatea a bunurilor ce le-au fost confiscate, indiferent dacă este vorba de bunuri mobile sau de bunuri imobile sau, în cazul în care, din motive obiective, restituirea în natură a acestor bunuri nu poate opera, a valorii actualizate a acestora.
În speța de față, se observă că restituirea în natură a bunurilor mai sus identificate nu poate opera, întrucât acestea nu mai există în materialitatea lor, așa cum rezultă din materialul probator ce a fost administrat, astfel că, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 5 al 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, această parte este îndreptățită să obțină valoarea actualizată a acestor bunuri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP B. prin care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 7, și 9 Cod procedură civilă și art. 304 1 Cod procedură civilă modificarea în sensul respingerii acțiunii .
În motivarea recursului se arată următoarele:
Bunurile mobile nu fac obiectul art. 5 al 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 care se referă exclusiv la bunurile imobile prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 2192/23.03.2012 a ICCJ a decis că în baza Legii nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunuri imobile care intră în sfera de aplicare a Legii nr. 221/2009, respectiv terenuri și construcții (imobile prin destinație), această concluzie rezultând din condiția impusă de lege pentru acordarea despăgubirilor și anume aceea că bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 și nr. 247/2005.
Reclamantul nu a probat dacă i-au fost restituite imobilele sau că nu a obținut despăgubiri în echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 sau nr. 247/2005, nu a făcut dovada preluării abuzive a bunurilor imobile și a dreptului de proprietate asupra acestora în condițiile dreptului comun cu extras de CF sau act translativ de proprietate, pentru a fi aplicabile art. 5 al. 1 l lit. b din Legea nr. 221/2009.
Greșit a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9000 lei față de dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice potrivit cărora nicio cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată și plătită dacă nu e aprobată potrivit legii.
Intimatul M. I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că nu intră sub incidența măsurilor reparatorii sub formă de despăgubiri bănești, deci nu a obținut despăgubiri, nepunându-se problema restituirii întrucât acestea nu existau, ele fiind demolate, a dovedit faptul preluării abuzive în baza Decretului nr. 83/1949 cu înscrisul 219/2010 emis de Serviciul Județean A. al Arhivelor Naționale, iar cheltuielile de judecată reprezintă onorariul cuvenit experților.
Curtea constată recursul nefondat.
În fapt, ca urmare a măsurilor politice de strămutare luate în anul 1952 față de reclamant și părinții acestuia, S. R. le-a confiscat acestora în baza decretului 83/1949 imobilul situat în localitatea Chișinău – Criș, .. 52 și anexe gospodărești, imobilul situat în localitatea Chișinău – Criș, .. 19 și anexe gospodărești, imobilul cu destinația de conac în suprafață de 321 mp, situat în localitatea Sintea M., mașini, animale, unelte agricole evaluate prin cele două expertize efectuate la fond la 660.058 lei, așa cum rezultă din adresa 219/24.06.2010 emisă de Serviciul Județean A. al Arhivelor Naționale.
Coroborând inventarul din 7.03.1949 efectuat de comisia comunală de desăvârșire a reformei agrare cu extrasele de carte funciară nr. 444 și 2006 Chișineul Cris depuse în recurs, cu concluziile expertizei judiciare efectuate în cauză, rezultă că reclamantul a dovedit dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile confiscate.
Imobilele au fost demolate în 1965 iar pe terenul aferent acestora au fost construite și date în folosință 3 blocuri de locuințe în anul 1968.
Potrivit art. 5 alin 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 ,,orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței (…)în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare”.
Prin decizia nr. 2192/23.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a hotărât că, în baza Legii nr. 221/209, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri și construcții (imobile prin natura lor) și utilaje și instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație), această concluzie rezultând din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul bunurilor confiscate, și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.
Din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorilor confiscate și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare a legii de reparație nr.10/2001 modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, poate fi solicitat în temeiul art. 5 al. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
În consecință în baza art. 5 al 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru imobilele care se subsumează sferei de aplicare a legii 10/2001, respectiv terenuri și construcții (imobile prin natură) și utilaje și instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
Sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 5 al. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, respectiv imobilele confiscate pentru care se solicită despăgubiri intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 iar reclamantul în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001 a obținut retrocedarea în natură a suprafeței de 1040 mp înscrisă în CF 444 nr. top 150/2/4 care reprezintă spațiu verde aferent blocurilor edificate în locul imobilelor ce au aparținut antecesorilor reclamantului, suprafață ce a fost eliminată din valoarea despăgubirilor stabilite de expert și nu s-a făcut dovada existenței unei dispoziții de stabilire și plată a despăgubirilor pentru imobilele în litigiu a Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților.
Bunurile mobile confiscate constând în utilaje, animale, produse vegetale constituie imobile prin destinație în sensul prevăzut de art. 468 din fostul cod civil aplicabil în speță potrivit căruia obiectele pe care proprietarul unui fond le-a afectat exploatării acelui fond sunt imobile prin destinație, deci intră în sfera de aplicare a art. 5 al 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Dispozițiile aplicabile capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată nu sunt cele la care face referire pârâta din legea Bugetului, ci dispozițiile art. 274 Cod Procedură Civilă potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
În speță față de soluția admiterii acțiunii, pârâta are obligația plății cheltuielilor de judecată în cuantum de 9000 lei reprezentând onorariu expert.
Față de considerentele mai sus arătate, în baza art. 312 al 1 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul declarat de pârâta DGFP B. și va menține sentința Tribunalului.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 212/24.09.2012 pronunțate de Tribunalul B. – secția civilă, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 23.01.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. B. G. C. L. F.
Grefier
L. G.
Red. L.F./24.01.2013
Dact.L.G./01.02._ ex.
Judecător fond: L. S.
| ← Autorizarea executării obligaţiei de a face. Art. 580 ind.2... | Partaj judiciar. Decizia nr. 1505/2013. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
