Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 199/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 199/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 14314/62/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE ,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 199/r
Ședința publică din 5 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. Ș.
Judecător C. V.
Judecător M. L.
Grefier șef secție I. I.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – doamna Lucreția T. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta O. R. A. împotriva sentinței civile nr. 266/S din 02.11.2012 pronunțată de Tribunalul B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare ,se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin serviciul registraturii, concluzii scrise din partea intimatului pârât.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 29 ianuarie 2013, când instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a rămas în pronunțare, încheierea respectivă făcând parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 5 februarie 2013.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin Sentința civilă nr. 266/S/2012, a Tribunalului B. s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta O. R. A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința nr. 57/15.02.1950, pronunțată în dosarul nr. 49/1950 al Tribunalului M. Cluj, s-a dispus condamnarea tatăl reclamantei, F. I., la pedeapsa de 6 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 209 pct. III din Codul penal din 1936, precum și la confiscarea averii conform Decretului nr. 212/1948.
Condamnarea pronunțată în temeiul acestei dispoziții legale constituie de drept condamnare cu caracter politic, potrivit prevederilor art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Conform art. 5 alin. 1 lit. b din același act normativ, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că, după condamnarea autorului reclamantei, bunurile mobile aparținând familiei au fost preluate fără întocmirea vreunui înscris, între acestea numărându-se bijuterii din aur, în greutate de peste 100 grame, o motocicletă Jawa, obiecte de mobilier, haine din piele îmblănite, o treierătoare de grâu, un pick-up, cantitatea de aproximativ 5-600 mc de cărămidă (conform declarației martorului F., martorul Waller referindu-se la 50-60 mc), precum și material lemnos, martorii arătând că atât motocicleta, cât și treierătoarea se aflau în stare de funcționare.
Din interpretarea dispoziției legale citate mai sus rezultă că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri și construcții (imobile prin natura lor) și utilaje și instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație), această concluzie rezultând din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul bunurilor confiscate, și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de speță nr. 2192/23.03.2012, reținând că numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de legiuitor în cuprinsul legii nr. 221/2009, la prevederile celor două acte normative menționate.
În concluzie, bunurile mobile a căror contravaloare este solicitată de reclamantă nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 221/2009 în ceea ce privește acordarea despăgubirilor materiale, ceea ce rezultă din interpretarea logică a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b, cererea fiind așadar lipsită de temei legal.
Față de aceste considerente, în baza textului de lege evocat, Tribunalul a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta O. R. A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, care a invocat nerespectarea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, în ce privește acordarea daunelor materiale, permise și pentru bunurile mobile, din moment ce legea nu distinge, iar actul normativ are caracter de complinire și se referă la o categorie de persoane expres determinată, respectiv celor condamnați politic și cărora li s-au confiscat bunurile.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a combătut recursul.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
În accepțiunea textului, care evident are caracter de complinire a Legilor nr. 10/2001 și nr. 247/2005, este posibilă acordarea de despăgubiri materiale pentru bunurile de care persoana, condamnată politic sau a suferit măsuri represive administrative, a fost deposedată, sub condiția de a nu fi beneficiat de măsurile reparatorii reglementate de aceste acte normative. Cum legea nu face distincție, între caracterul bunurilor, evident pot fi acordate despăgubiri și pentru bunurile mobile, din moment ce prin efectul condamnării au fost confiscate, cum este cazul în speță. Faptul că instanța supremă s-a pronunțat într-o decizie de speță nu întărește convingerea că ar fi practică unitară cât timp nu s-a pronunțat într-un recurs în interesul legii, care desigur ar fi fost obligatoriu pentru instanțe și deci argumentul tribunalului nu rezistă.
Întrucât prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în baza art. 312 alin.2 și alin.5 C. pr. civ., urmare admiterii recursului, hotărârea va fi casată iar cauza trimisă spre rejudecare, pentru ca prima instanță să se pronunțe asupra fondului pretențiilor materiale deduse judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta O. R. A. împotriva sentinței civile nr. 266/S/2012 a Tribunalului B., pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 05.02.2013.
Președinte, G. Ș. | Judecător, C. V. | Judecător, M. L. |
Grefier șef sectie, I. I. | ||
Red. M.L. /06.02.2013
Dact. I.I. / 08.02.2013
Jud. fond: C.F.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 13/2013. Curtea de Apel BRAŞOV | Legea 10/2001. Decizia nr. 198/2013. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
