Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1890/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 1890/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 204/338/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE ,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1890/R
Ședința publică din 22 octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L.
Judecător G. Ș.
Judecător G. C.
Grefier șef secție I. I.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimata S.C. H. S.A. – prin Sucursala HIDROCENTRALE S. împotriva sentinței civile nr.213/. pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 15 octombrie 2013, când instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a rămas în pronunțare, încheierea respectivă făcând parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 22 octombrie 2013.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. Decizia civilă nr. 213/. B. s-a admis apelul declarat de apelanta S. R., prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, prin DGFP B. împotriva sentinței civile nr. 1581/24.08.2012 a Judecătoriei B., pe care a schimbat-o în tot, și-n consecință, a admis plângerea formulată de petenta Ministerul Apărării Naționale – U.M._ S., împotriva Încheierii nr._/29.12.2010 emisă de O.C.P.I. B. pe care o modifică în sensul admiterii cererii de intabulare a dreptului de proprietate în favoarea STATULUI R., pentru imobilul cu nr. cadastral_ înscris în CF_ Râșnov, conform HGR 1705/2006 și înscrierii dreptului de administrare al petentul Ministerul Apărării Naționale – U.M._ S. .
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Petenta UM_ S. a formulat cerere pentru prima înscriere în Cf a terenului în suprafață de 1,6750 ha inclusă în suprafața de CF_ Râșnov, în baza p-v de predare primire din 17,06,1977., teren aflat în administrarea MAPN .
Așa cum a rezultat din cererea adresată OCPI –fila 8 dosar OCPI- s-a făcut mențiunea că imobilul de mai sus era înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin HGR 1705/2006, ș i s-a atașat extrasul din anexa 4 a inventarului centralizat, precizându-se că se afla în administrarea MAPN, prin Ordinul 360/30,04,1977 .
Instanța a apreciat că în cauză sunt incidente disp. art. 58 ind. 1 alin (4) din L 7/1996 „În cazul imobilelor proprietatea publică a statului și a unităților administrativ-teritoriale, intabularea se realizează la cererea conducătorului instituției publice centrale sau locale, după caz, în baza actelor de proprietate, iar în lipsa acestora, a extraselor de pe inventarul centralizat al bunurilor respective, certificate pentru conformitate „, alin (5) –„Pentru imobilele proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale, în lipsa actelor de proprietate sau a extraselor de pe inventarul bunurilor respective, se poate dispune înscrierea provizorie în baza hotărârii emise în condițiile legii de consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale.”.
Totodată, potrivit art. 60 din Legea nr. 7/1996-„ Modul de înscriere a imobilelor aparținând instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice și al siguranței naționale se va stabili de către aceste organe, împreună cu Agenția Națională „ fiind încheiat în acest sens protocolul datat 6.10.2010.
În consecință, la analizarea cererii de prima intabulare registratorul trebuia sa verifice îndeplinirea condiției prev. de art. 48 lit. g) din Legea nr. 7/1996- „îndeplinirea altor prevederi legale stabilite prin legi speciale, a căror verificare se află în competența registratorului.“
D. urmare, în mod greșit s-a reținut incidenta disp. art. 26 lit. b din Ordin 633/2006 al DG al ANCPI în cuprinsul încheierii atacate cu nr._/29,12,2010- fila 5 dosar OCPI- conform cărora registratorul „ dispune respingerea, prin încheiere motivată, a cererilor de înscriere în cartea funciară, în cazul în care acestea nu întrunesc condițiile legale sau nu au fost recepționate de către inspector, pe baza notei întocmite de acesta „, atâta timp cât în speță, fiind vorba despre imobil aparținând domeniul public al statului, intabularea viza extrasul de pe inventarul centralizat al bunurilor respective.
Tribunalul reține că procedura înscrierii în cartea funciară, reglementată de Legea nr.7/1996 respectiv Ordinul nr. 633/2006, actualizat, are caracter necontencios, așa cum, de altfel a statuat și instanța supremă prin decizia 72/2007, în care a arătat că reglementările cuprinse în Legea 7/1996, se completează, sub aspect procesual, cu cele prevăzute de art. 331 - 339 Cod procedura civila
Dispozițiile art. 48 ș i urm. din Legea nr.7/1996 sunt fără echivoc în sensul ca registratorul de carte funciara are obligația doar de a verifica existenta condițiilor de forma ale titlului. Este adevărat ca procedura plângerii împotriva încheierii de respingere este tot o procedura necontencioasa.
În speță, registratorul de carte funciară avea abilitatea de a verifica doar dacă înscrisul sus menționat ce face obiectul înscrierii respectă exigențele legii, neavând competența de a proceda la verificarea pe fond a întinderii dreptului de proprietate al petentei, acest aspect urmând a fi analizat de instanța de judecata în cadrul dos civ. nr._ al Judecătoriei Zărnești.
Față de aceste considerente, tribunalul a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SOCIETATEA COMERCIALĂ DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE „H.” S.A., susținând în esență că sentința primei instanțe este legală întrucât s-a ținut cont că nu se putea ține cont în cadrul procedurii decât de actele depuse de petent, că se suprapune dreptul de proprietate și cu toate acestea s-a dispus înscrierea deși nu a fost promovată o acțiune în rectificare de carte funciară.
Intimații au depus întâmpinări prin care au combătut recursul.
Recursul este fondat.
Procedura înscrierii în cartea funciară nu are caracter contencios și în consecință pe această cale nu poate fi adusă vreo atingere altui drept înscris în cartea funciară, sens în care art. 22 lit. a din Legea nr. 7/1996 (în vigoare la data formulării cererii de înscriere) dispune că înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută, cu alte cuvinte numai împotriva aceluia care a transmis către partea care solicită înscrierea dreptul înscris.
În speță, instanța de apel a dispus înscrierea cu nesocotirea acestei norme, cantonându-se doar asupra inventarului bunurilor din domeniul public al statului, fără a analiza dacă în procedura necontencioasă era posibilă, din moment ce potrivit extrasului din CF nr._ Râșnov, asupra topograficului pe care se pretinde dreptul de proprietate al statului și de administrare al pârâtului este deja înscris dreptul de proprietate al recurentei.
În termenii art. 30 alin.1 din Legea nr. 7/1996, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul.
A dovedi contrariul, înseamnă a răsturna prezumția de proprietate a dreptului (de proprietate )înscris în folosul unei persoane în carte funciară, prezumție care nu poate fi răsturnată decât pe calea unei acțiuni în rectificare de carte funciară în condițiile art. 34 din același act normativ (sau altor legi speciale) și nu pe calea unei proceduri necontencioase, cum este în speță, unde titularul dreptului înscris nu poate să facă apărări de fond.
Este necesar deci ca situația juridică a imobilului să fie clarificată într-un proces pe fondul dreptului, nefiind posibilă nesocotirea și pur și simplu radierea unui drept de proprietate într-o procedură care exclude contradictorialitatea, cum dispune art. 335 Cod procedură civilă.
Față de considerentele expuse, curtea înlătură apărările intimaților, care se circumscriu tot unui proces de fond, astfel că potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va admite recursul, cu consecința finală a păstrării sentinței, chiar dacă cu o altă motivare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta SOCIETATEA COMERCIALĂ DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE „H.” S.A. împotriva Deciziei civile nr. 213/. B., pe care o modifică în tot în sensul că respinge apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. împotriva Sentinței civile nr. 1581/2012, a Judecătoriei Zărnești, pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 22.10.2013.
Președinte, M. L. | Judecător, G. Ș. | Judecător, G. C. |
Grefier șef sectie, I. I. | ||
Red. M.L./30.10.2013
Dact. I.I./31.10.2013
Jud. fond: M.M.
Jud. apel: A.Gîrlonta – V.M.
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 202/2013. Curtea de Apel BRAŞOV | Autorizarea executării obligaţiei de a face. Art. 580 ind.2... → |
---|