Fond funciar. Decizia nr. 2073/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2073/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 1719/226/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE ,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 2073/R
Ședința publică din 19 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L.
Judecător G. Ș.
Judecător C. V.
Grefier șef secție I. I.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intervenienta B. I. împotriva sentinței civile nr.156/R din 4 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 12 noiembrie 2013, când instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a rămas în pronunțare, încheierea respectivă făcând parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 19 noiembrie 2013.
CURTEA
Asupra cererilor de față:
P. Decizia civilă nr. 156/R/2010, a Tribunalului B. s-a respins recursul formulat de recurenta D. M. împotriva sentinței civile nr. 1225 din data de 2 iulie 2009, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._ . A fost admis recursul formulat de recurenta C. Locală Șoarș de aplicare a legilor fondului funciar împotriva aceleași sentințe, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a fost înlăturat din dispozitivul sentinței recurate dispoziția de obligare a pârâtei C. Locală Șoarș de aplicare a legilor fondului funciar la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2067 lei și a fost respinsă cererea reclamantei D. M. de acordare a acestor cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Recursul declarat de recurenta reclamantă este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs se referă la respingerea cererii cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 19,48 ha care a fost în proprietatea bunicului recurentei, H. M..
În cererea adresată de recurentă Comisiei Locale Șoarș de aplicare a legilor fondului funciar, înregistrată cu nr. 9077/4.10.2005, s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după părinții: W. M. și Johann și după bunicii: W. Ekaterina și M..
Numele bunicului H. M. nu a fost menționat în cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, din modul în care a fost redactat această cerere rezultând că numele întreg al bunicului invocat ar fi fost W. M., însă în cauză s-a dovedit că recurenta nu a are nici un bunic cu asemenea nume.
Nu numai indicarea incorectă a adresei a dus la concluzia că nu s-a cerut reconstituirea dreptului de proprietate după bunicul matern, H. M., ci și faptul că în cerere nu este menționat numele H..
Dacă bunicii după care recurenta a înțeles să solicite reconstituirea dreptului de proprietate erau din familii diferite, unul de pe linia paternă și unul de pe linia maternă, se impunea indicarea completa a numelor și prenumelor acestora în cererea formulată.
Actele de stare civilă depuse la dosar de petentă fac dovada că W. E. și H. M. sunt bunicii ei, însă nu lipsa unei astfel de dovezi a determinat soluția instanței de fond. Menționarea numelui corect al antecesorului pe cererea de reconstituire se impune pentru a se cunoaște după ce antecesor se solicită reconstituirea dreptului, nu pentru a se dovedi calitatea de moștenitor.
Instanța de fond a analizat adeverințele emise de Primăria C. Șoarș și le-a coroborat cu declarațiile de martori, însă din toate aceste probe nu reiese că reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după numitul H. M..
În adeverința nr. 794/2001 se menționează că numitul Hermann M., cu domiciliul comuna Șoarș, ., figurează în registrul cadastral întocmit înainte de 1945 cu 19,46 ha și că adeverința a fost întocmită pentru a-i servi în Germania.
Nici unul din elementele menționate în adeverință nu dă indicii legate de gradul de rudenie dintre recurentă și numitul Hermann M., ceea ce duce la concluzia că prima instanță a analizat în mod corect probele administrate.
În recurs, la cererea recurentei, s-a solicitat primăriei Șoarș să precizeze dacă H. M. menționat în adeverință este tatăl sau fratele lui W. M.. Primăria a răspuns la această solicitare în sensul că adeverința a fost eliberată la cererea numitului H. M. născut în anul 1946 și a avut la bază cartea cadastrală întocmită în anul 1939 unde un anume H. M. figura cu diferite suprafețe de teren.
Nici din acest înscris nu reiese gradul de rudenie dintre fostul proprietar și recurentă, iar persoana care a solicitat emiterea adeverinței nu poate avea nici una din aceste calități deoarece acesta s-a născut în anul 1946 iar reclamanta s-a născut în 1940.
S-a reținut de către instanța de fond că nu există nici o dovadă că părinții reclamantei au preluat terenurile care au aparținut bunicului matern, dovadă necesară în condițiile în care aceasta nu a solicitat reconstituirea dreptului după acest bunic, ci numai după părinți și bunica W. Ekaterina.
Existența incertitudinii asupra persoanei menționată în adeverință și nemenționarea numelui complet al bunicului în cererea de reconstituire a dreptului de proprietate duce la necesitatea unei astfel de dovezi.
Este adevărat că nici un text de lege nu condiționează reconstituirea dreptului de proprietate de faptul dacă moștenitorii au preluat terenurile de la antecesori, însă nu în acest sens au fost considerentele instanței de fond, ci în sensul determinării corecte a terenurilor care au aparținut antecesorilor după care s-a solicitat reconstituirea.
Rolul activ al instanței nu trebuie înțeles în sensul existenței obligației judecătorului de a se substitui avocatului ales al părții și a prelua obligațiile procesuale acestuia.
Aspectele legate de primirea de despăgubiri în Germania în baza adeverințelor eliberate de Primăria Șoarș nu au fost determinante adoptarea soluției criticate, și nu se poate reține că sentința instanței de fond încalcă prevederile art. 48 din Legea 18/1991.
O altă critică formulată de recurentă se referă la faptul că instanța de fond nu a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe vechie amplasamente.
P. cererea de chemare în judecată reclamanta nu a formulat un petit în acest sens, astfel că instanța de fond nu a fost investită și nu a analizat o asemenea cerere.
În conformitate cu prevederile art. 316 raportat la art. 294 cod procedură civilă, în recurs nu se pot face cereri noi.
Față de aceste prevederi nici cel de al doilea motiv de recurs nu este întemeiat.
Casarea sentinței pentru administrarea de probe pentru a se dovedi cine este H. M., proprietar al terenurilor, nu se impune.
Recurenta a avut posibilitatea de a propune, în fața instanței de fond, toate probele necesare, însă nu a înțeles să propună toate aceste probele.
În conformitate cu prevederile art.1169 cod civil, sarcina probei revine celui ce face o propunere în fața instanței, respectiv reclamantei.
Susținerea că vina pentru nedovedirea unor aspecte aparține instanței de fond, care nu a solicitat Primăriei Șoarș lămuriri cu privire la persoana numitului H. M. și la proprietățile acestuia nu este întemeiată deoarece instanța de recurs a făcut demersuri în acest sens, iar răspunsul dat de primărie nu a fost lămuritor.
În consecință, față de motivele expuse, instanța a respins recursul formulat de reclamantă.
Recursul declarat de recurenta C. Locală Șoarș de aplicare a legilor fondului funciar este întemeiat pentru următoarele motive:
Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamantă a fost însoțită numai de acte de stare civilă, doveditoare a calității de succesor, însă nu a depus acte doveditoare ale proprietății, iar în cerere nu s-a menționat suprafața de teren solicitată.
În cererea de chemare în judecată adresată instanței, reclamanta a arătat că extrasele de carte funciară care dovedesc proprietate vor fi depuse la dosar, și nu s-a făcut nici o susținere în sensul că aceste acte ar fi fost depuse la comisiile de aplicare a legilor fondului funciar.
C. locală a solicitat reclamantei, la data de 4.10.2005, dată la care s-a depus și cererea de reconstituire, să facă dovada cetățeniei române și a proprietății, iar reclamanta a semnat nota în care s-au consemnat aceste obligații.
Legea 18/1991 și regulamentul de aplicare a acesteia prevăd obligația comisiilor de a solicita persoanelor ce depun cereri să depună actele necesare soluționării, însă nu se specifică în ce formă trebuie făcută această solicitare, astfel că apreciem că recurenta C. Locală și-a îndeplinit obligația.
În aceste condiții nu se poate reține culpa procesuală a recurentei C. Locală Șoarș, deoarece soluția de respingere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate s-a întemeiat pe lipsa dovezilor solicitate, dovezi ce trebuia depuse de reclamantă.
Față de aceste considerente, recursul formulat de recurenta C. Locală Șoarș a fost admis și sentința criticată modificată în parte, în sensul că se va înlătura din dispozitivul sentinței obligația de plată a cheltuielilor de judecată la care a fost obligată această recurentă către reclamantă și s-a respins cererea reclamantei de acordare a acestor cheltuieli, în cuantum de 2067 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenienta B. I., care totodată a formulat și cereri în contestația în anulare și revizuire a Sentinței civile nr. 1255/2009 a Judecătoriei F..
Examinând cererile, curtea reține următoarele:
Cu privire la recurs, curtea îl va respinge ca inadmisibil.
În condițiile art. 299 C. pr. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile din apel, sau cele din prima instanță nesusceptibile de apel, or în cauză se atacă o hotărâre irevocabilă, care nu mai poate fi supusă vreunei căi de atac de reformare și în consecință recursul este inadmisibil, nefiind cunoscută dreptului procesual civil român instituția „recursului la recurs”.
Cât privește căile de retractare ale contestației în anulare și revizuirii, declarate împotriva Sentinței civile nr. 1255/2009. a Judecătoriei F., acestea se judecă de instanța care a pronunțat hotărârea atacată pe aceste căi, conform art. 319 alin. 1 și art. 323 alin. 1 C. pr. civ. și în consecință, curtea reține că nu este competentă material să le soluționeze, încât potrivit art. 158 rap. la art. 159 pct.2 C. pr. civ. își va declina competența în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta B. I. împotriva Deciziei civile nr. 156/R/2010, a Tribunalului B..
Admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel B. și în consecință:
Declină competența de soluționare a cererilor de revizuire și contestație în anulare formulate de intervenienta B. I. împotriva Sentinței civile nr. 1255/2009, a Judecătoriei F., în favoarea Judecătoriei F.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 19.11.2013.
Președinte, M. L. | Judecător, G. Ș. | Judecător, C. V. |
Grefier șef sectie, I. I. | ||
Red. M.L./12.12.2013
Dact. I.I./17.12.2013
Jud. fond: L.D.
Jud. recurs: A.B. – S.N. – C.R.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 8/2013. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 717/2013. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
