Acţiune în constatare. Decizia nr. 451/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 451/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 451/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția civilă
DECIZIA CIVILĂ NR.451/R DOSAR NR._
Ședința publică din 06 iulie 2015
Completul constituit din:
Președinte - C. B. - judecător
- G. C. - judecător
- L. F. - judecător
- L. N. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta M. V. M. și de pârâtele D. M. și B. LETIȚIA, împotriva deciziei civile nr.160/. 2015 pronunțate de Tribunalul B. – Secția I Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa recurnetei reclamante M. V. M., precum și a recurentelor pârâte D. M. și B. Letiția.
Procedura de citare este îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 24 iunie 2015, când părțile prezente au pus concluzii potrivit celor consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitate recurenților să formuleze și să depună concluzii scrise, în temeiul prevederilor art.146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 03 iulie 2015, iar în vederea deliberării, în temeiul prevederilor art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 06 iulie 2015.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin decizia civilă nr.160/. Tribunalul B. – Secția I Civilă a respins apelul formulat de către apelanta M. V. M., dom. în Zărnești, .. 125, jud. B., în contradictoriu cu intimatele B. Letiția și D. M., ambele dom. în Zărnești, .. 34, jud. B., împotriva sentinței civile nr.503/16.04.2014 a Judecătoriei Zarnești.
A obligat apelanta la plata sumei de 1000 lei către intimate, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea hotărârii se arată că apelanta reclamantă a dedus judecății o acțiune prin care a solicitat instanței să se constate calitatea sa de moștenitor a acesteia după autorul T. I., să se constate calitatea pârâtelor de moștenitoare legale după autorul Ș. N. D., să se dispună înscrierea dreptului său de proprietate în CF 5200 Zărnești, asupra imobilului identificat sub nr.top. 9392/1, constituit din teren fânaț în suprafață de 4183,2 m.p., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.212/1948 autentificat de către notarul public I. Garbacea, să se constate că voința reală a părților contractante a fost aceea de a vinde terenul înscris în CF 5200 Zărnești, nr. top. 9392/1, fânaț Bârsa Fierului de 4183,3 m.p., (1162 stj), și nu terenul de sub top. 4392/1, cum din eroare s-a consemnat în actul autentic.
Motivarea de fapt a acțiunii introductive este aceea că dintr-o eroare de redactare în cuprinsul actului de vânzare-cumpărare menționat, s-a trecut în mod greșit nr. top. al imobilului vândut, acesta fiind în realitate 9392/1, și nu 4392/1.
Una din condițiile de valabilitate a consimțământului, ca și condiție de valabilitate a actului juridic este aceea ca acesta să fie exteriorizat, iar în cauză manifestarea de voința a părților actului juridic în cauză a fost exteriorizată și exprimată într-un act încheiat în formă autentică, care atestă că părțile au înțeles să tranzacționeze asupra imobilului menționat în act.
Cu alte cuvinte, manifestarea de voință exteriorizată în act, este prezumată că reflectă voința lor internă reală.
Îndreptarea unei simple erori materiale strecurate în actul autentic întocmit se face potrivit art.88 Legea nr.36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, potrivit cărora, actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu, cu acordul părților, dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greșelilor sau completarea omisiunilor. Acordul părților se prezuma dacă, fiind legal citate, nu își manifestă opunerea. Despre îndreptarea sau completarea efectuata se face mențiune pe toate exemplarele actului.
În ipoteza respingerii cererii, prin încheiere de respingere, partea are posibilitatea de a se adresa instanței judecătorești, conform art.138 și 142 Legea nr.36/1995.
Prin urmare, îndreptarea erorii materiale strecurate în act presupune ca, din verificarea înscrisurilor care au stat la baza întocmirii și autentificării acestuia, să se deducă existența acestei erori, iar îndreptarea să se efectueze în baza acestora.
Reclamanta însă nu a efectuat nici un demers în acest sens, și nici nu a depus în instanță înscrisurile care ar dovedi această eroare materială, respectiv extrasul CF avut în vedere de către notarul public la data autentificării actului ori alte înscrisuri prezentate de părți la epoca încheierii actului.
Mai mult decât atât, și autorizațiunea de înstrăinare depusă la fila 65 dosar fond privește același imobil menționat în contract, respectiv cel înscris în CF 5200 Zărnești, nr. top. 4392, fiind de observat aici că autorizația s-a acordat pentru un imobil cu nr. top. 4392, iar actul de vânzare-cumpărare vizează o parcelă dezmembrată din acesta, respectiv cea cu nr. top. 4392/1.
Temeiul juridic invocat, respectiv dispoziția referitoare la interpretarea convențiilor înscrisă în art.977 Cod civil, potrivit căreia convențiile se interpretează după intenția comună a părților contractante, și nu după sensul literal al termenilor nu are aplicabilitate în speță, deoarece nu se contestă că în speță s-a exhibat un contract de vânzare-cumpărare, iar regulile de interpretare sunt necesare atunci când conținutul actului nu este clar, situație care nu se regăsește în speță.
Ceea ce dorește reclamanta este de fapt stabilirea prin hotărâre judecătorească a împrejurării că obiectul convenției a fost greșit identificat prin act, însă aceasta nu este o chestiune care privește interpretarea convenției.
Petitul accesoriu care vizează intabularea dreptului de proprietate nu poate fi admis, deoarece reclamanta solicită ca intabularea să se facă în baza contractului, or, contractul privește un alt imobil decât cel înscris în cartea funciară pe numele autorului pârâților, și nu s-a dovedit eroarea materială.
În ceea ce privește motivele de apel invocate, în consecința celor expuse anterior, se reține că sunt neîntemeiate, în condițiile în care eroarea materială din act nu a fost dovedită.
Astfel, toate criticile apelantei vizează transmiterea obligațiilor născute din convenția în litigiu în patrimoniul avânzilor-cauză ai întrăinătorului Ș. D., respectiv intimatele pârâte, însă în ceea ce privește terenul înscris în CF 5200 Zărnești, nr.top. 9392/1, or, apelanta nu a dovedit că acea convenție încheiată cu autorul intimatelor privește acest imobil.
Împotriva hotărârii au declarat recurs atât reclamanta M. V. M. cât și pârâtele B. Letiția și D. M. invocând prevederile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă față de motivele străine de natura pricinii și de aplicarea greșită a legii.
În motivarea recursului reclamanta arată că procedura notarială prevăzută de Legea nr.36/1995 a fost greșit reținută de instanța de apel pentru contractul încheiat în 1948, cu încălcarea principiului neretroactivității, cu atât mai mult cu cât nici instanța de fond și nici motivele de apel nu au susținut această procedură. Decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care s-au înlăturat criticile din apel, iar expertiza topografică a fost greșit respinsă prin încheierea din 23.01.2015. Dacă instanța de apel a respins apelul trebuia să motiveze de ce convenția din litigiu nu își produce efectele și este ineficace și să combată motivele invocate în apel privind opozabilitatea și caducitatea actului din litigiu.
În motivarea recursului pârâtele solicită înlăturarea considerentelor deciziei, complinirea motivării și menținerea dispozitivului apreciind că motivele reținute de instanța de apel sunt străine de natura pricinii și contradictorii deoarece se face trimitere la procedura notarială, dar și la nedovedirea pretinsei erori materiale. Instanța de apel a păstrat hotărârea judecătoriei cu o altă motivare, străină de motivele invocate în apel. Efectul constitutiv al întabulării unită cu lipsa unei autorizații de înstrăinare erau argumente ce puteau fi luate în considerare sau măcar analizate. Caducitatea nu a fost analizată, iar tribunalul nu a arătat pentru ce nu a menținut această motivare. Contractul din litigiu nu se mai putea forma de la momentul de la care autorizația de înstrăinare și-a pierdut valabilitatea.
Prin întâmpinare pârâtele au solicitat respingerea recursului reclamantei întrucât referirea la Legea nr.36/1995 a avut caracter didactic, de explicare, instanța procedând similar interpretând înscrisurile contemporane cu actul, iar chestiunea erorii materiale a fost analizată în mod corect.
Prin întâmpinare reclamanta solicită respingerea recursului pârâtelor ca inadmisibil și lipsit de interes întrucât considerentele nu pot fi recurate, cât și ca tardiv declarat și insuficient timbrat. La termenul de judecată din 24.06.2015 reclamanta prin reprezentant convențional a renunțat la invocarea excepției tardivității și insuficientei timbrări, astfel că se va lua act de această renunțare.
Analizând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs și actele dosarului, în baza art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă se constată următoarele:
Excepțiile inadmisibilității și a lipsei de interes a recursului declarat de pârâtele care au câștigat procesul atât la fond cât și în apel urmează a fi respinse. E adevărat că în concepția vechiului Cod de procedură civilă s-a apreciat că poate fi obiect al apelului/recursului doar dispozitivul sentinței sau al deciziei, întrucât numai această parte a hotărârii constituie „ordinul” instanței cu privire la raportul juridic dedus judecății susceptibil de executare silită. Însă, față de deciziile obligatorii emise de Curtea Europeană, această concepție a fost revizuită reținându-se că motivarea unei hotărâri are același efect obligatoriu ca și dispozitivul dacă aceasta constituie baza ei fundamentală (Hotărârea din 7 februarie 2012 în cauza D. împotriva României și Hotărârea P. împotriva Franței, 2004), astfel că este admisibilă cenzurarea considerentelor în cadrul căilor de atac. Nu în ultimul rând, se impune și observația, fără însă a reține aceste dispoziții, că noul C. proc.civ conține o reglementare expresă în sensul că "autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă" prin art. 430 alin.2.
Criticile ambelor părți referitoare la existența unor motive contradictorii și străine de natura pricinii sunt corecte, întrucât instanța de apel nu a analizat motivele de apel cu care a fost investită și a reținut aplicarea procedurii de rectificare a actelor notariale prevăzută de Legea nr. 36/1995, aplicând-o retroactiv pentru actul din 1948, cu încălcarea dispozițiilor constituționale ale art.15 alin.2. Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant.
Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. În cauză, motivarea deciziei instanței de apel nu răspunde acestor exigențe legale deoarece nu examinează efectiv apărările și susținerile părților, nu are în vedere motivele de apel cu care a fost investită și nici nu confirmă situația de fapt și dezlegarea în drept statuată de prima instanță referitoare la efectul constitutiv al înscrierilor de carte funciară și la caducitatea actului din litigiu.
Prin urmare, procedând în limitele conferite de art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a se reține că în mod corect prima instanță a constatat că între autoarea reclamantei, numita T. M. în calitate de cumpărător și numitul Ș. N D. în calitate de vânzător s-a încheiat contractul autentic de vânzare-cumpărare nr.212/16.11.1948, că vânzătorul și-a dat învoirea pentru întabularea actului și că s-a obținut autorizarea Camerei agricole B. potrivit autorizației nr.1653/30.04.1949 emise în temeiul Legii nr.203/1947.
O primă chestiune litigioasă vizează existența unei erori materiale în cuprinsul actului nr.212/16.11.1948 în sensul că nr. topografic corect este 9392/1 și nu 4392/1. Cum procedura de rectificare a actelor notariale încheiate în 1948 nu poate fi parcursă potrivit Legii nr.36/1995, rezultă că o atare constatare se poate realiza pe cale judecătorească. Conform situațiilor de carte funciară ce vizează atât topograful 9392/1 cât și topograful 4392/1 rezultă că într-adevăr există o eroare materială în contractul nr.212/1948. Potrivit contractului, voința părților a fost în sensul transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului de 1162 stânjeni înscris în CF nr.5200 Zărnești situat în locul numit „Bârsa Fierului”, iar aceste mențiuni corespund situației de carte funciară ce privește topograficul 9392/1 și nu topograficul 4392/1 ce vizează un teren de 182 stânjeni în locul numit Câmpul, înscris în CF nr 2741 Zărnești și aparținând Lorei N Gâței- fila 15 dosar_ . Prin urmare, eroarea materială vizează doar o singură cifră din nr. topografic, astfel că susținerile recurentei reclamante sunt corecte, ceea ce impune îndreptarea erorii materiale din actul nr.212/16.11.1948, în sensul că nr. topografic corect este 9392/1 și nu 4392/1.
Instanța de apel a reținut că eroarea materială nu a fost dovedită întrucât autorizația de înstrăinare nr.1653/30.04.1949 privește un nr. topografic diferit de cel din contract, respectiv se referă la nr. 4392 și nu la 4392/1 sau 9392/1. În primul rând, autorizația de înstrăinare este ulterioară contractului nr. 212/1948 astfel că nu poate fi avută în vedere la constatarea erorii materiale, iar în al doilea rând autorizația se referă la . ce urma să fie desprinsă din ., fapt ce explică menționarea nr.topo în forma nedezmembrată. Cum eroarea materială rezultă din situațiile de carte funciară, ce constituie singurele documentele relevante pentru identificarea topografică a unui imobil, rezultă că mențiunile din autorizația de înstrăinare ulterioară actului întocmit, nu au nici o relevanță. De asemenea, nu este justificată nici solicitarea reclamantei de a se efectua expertiza topografică pentru constatarea existenței erorii materiale față de situațiile de carte funciară, astfel că se va respinge recursul acesteia declarat împotriva încheierii din 23.01.2015.
În ceea ce privește apărările pârâtelor legate de nevalabilitatea autorizației ca urmare a expirării termenului de 6 luni prevăzut de art.9 din Legea nr.203/1947, instanța reține că termenul influențează doar executarea actului juridic civil, nu și existența sa, iar în ceea ce privește nulitatea acestui act pentru lipsa avizului pentru emiterea autorizației de dobândire, criticile pârâtelor sunt de asemenea nefondate întrucât avizul prevăzut de art. 2 din legea 203/1947 privește constituirea comisiei și nu emiterea autorizației.
În mod corect a reținut instanța de fond că actul nr.212/16.11.1948 nu a fost întabulat în cartea funciară, astfel că potrivit art. 17 alin1 din Decretul lege nr.115/1938 în vigoare la data încheierii actului, dreptul real de proprietate nu a fost dobândit, ca urmare a efectului constitutiv de drepturi reglementat de legislația existentă la acea dată.
Recurenta reclamantă susține că autoarea sa a deținut terenul din litigiu astfel cum rezultă din registrul agricol pe anii 1959-1963, în care terenul de 0,6 ha din Valea Pleșii (aflată pe Bârsa Fierului potrivit adresei nr._/2.12.2013) s-a aflat în posesia cumpărătoarei T. M.. Prin cererea din 10.03.1962 aceasta l-a predat spre colectivizare, motiv pentru care după 1991 s-a eliberat adeverința nr.91/14.09.1991 pentru emiterea titlului de proprietate în temeiul legii 18/1991. Recurentele pârâte au prezentat de asemenea, adeverința nr.380/10.10.1991 privind terenul de 0,6 ha tot pe Valea Pleșii, însă în lipsa proceselor verbale de punere în posesie și a emiterii vreunui titlu de proprietate, nu se poate conchide că ar fi vorba de același teren ce formează obiectul contractului din litigiu. Cum problema reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul legii 18/1991 nu face obiectul prezentului litigiu, instanța nu poate da eficiență actelor emise în temeiul legii 18/1991.
În privința efectului constitutiv de drepturi prevăzut de art.17 alin.1 din Decretul Lege 115/1938 susținerile reclamantei au avut în vedere principiul consensualismului cât și principiul relativității actului juridic, apreciind că în cauză s-a încheiat un act valabil ce leagă părțile contractante, fiind opozabil avânzilor cauză. Ca o primă observație, se reține că dispozițiile exprese ale art.17 alin.1 din Decretul Lege nr.115/1938 arată că „drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară”. Prin urmare, dreptul de proprietate în materia imobilelor se dobândește doar la momentul înscrierii în cartea funciară, izvorul transmisiunii unui drept real fiind reprezentat de actul obligațional (titlul transmisiunii), în speță fiind contractul nr.212/1948, iar modul de transmitere este cel prevăzut de lege, și anume înscrierea în cartea funciară. Prin acest efect asociat cărților funciare, drepturile reale imobiliare se nasc, sunt modificate, se transmit, sau se sting doar din momentul înregistrării cererii de înscriere, iar nu la momentul încheierii actului autentic notarial.
Principiul consensualismului, reprezintă regula de drept prin care, prin simpla manifestare de voință a părții sau a părților, fără nicio altă formalitate, se formează în mod valabil un act juridic. Înscrierea în carte funciară reprezintă însă o formalitate ulterioară încheierii unui act juridic, care are rolul de a amâna transferul proprietății sau a altui drept real, astfel că în cazul incidenței art.17 alin.1 din Decretul Lege nr.115/1938, principiul consensualismului nu este aplicabil.
Dreptul real anterior înscrierii în cartea funciară, denumit și „proprietate extratabulară” este caracterizat de faptul că până la data înscrierii în cartea funciară, cel împotriva căruia se realizează înscrierea nu poate să îi opună dobânditorului inexistența dreptului de proprietate, întrucât între aceștia există un contract valabil, iar sub acest aspect intervine principiul relativității actului juridic. Această valabilitate a convenției privită în legătură cu sistemul de publicitate imobiliară căreia îi era supusă, nu poate semnifica decât că este vorba, între părți, de o convenție creatoare de obligații, adică de raporturi juridice obligaționale - respectiv, dreptul de a dobândi prin întabulare un bun nemișcător,care este un drept de creanță, fiind opozabil numai debitorului care rămâne ținut de obligația asumată prin convenție, de a preda dobânditorului înscrisurile trebuitoare pentru întabularea dreptului. Așadar, este adevărat că între părți se naște un drept chiar de la încheierea contractului, drept ce îi permite dobânditorului să introducă acțiunea în prestație tabulară sau să ceară predarea bunului, însă acesta nu este un drept real, ci unul personal. Caracterul constitutiv al înscrierii în cartea funciară reprezintă, așa cum am arătat mai sus, o excepție de la principiul consensualismului, care guvernează încheierea actelor juridice civile, inclusiv a celor care au ca obiect constituirea, transmiterea, modificarea ori stingerea drepturilor reale asupra imobilelor.
În consecință, se va constata că dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu a fost transmis și nu dobândit de către cumpărătoarea T. M. prin actul autentic notarial nr.212/1948, că a existat acordul vânzătorului proprietar tabular Ș. N D. pentru întabulare și a fost emisă și autorizația prevăzută de Legea nr.203/1947, actul producând efecte juridice, fiind opozabil și succesorilor celor două părți contractante. Sub acest aspect, fiind întrunite condițiile art.19 pct.1 din Decretul Lege nr.115/1938, în sensul că există un act notarial, acordul de întabulare și autorizația specială prevăzută de legea 203/1947, urmează a admite cererea de înscriere în CF nr.5200 Zărnești a dreptului de proprietate în favoarea cumpărătoarei T. M. n.Garnita în baza actului autentic nr.212/1948 corectat.
Caducitatea reținută de prima instanță motivat de faptul că terenul în litigiu a fost cooperativizat nu prezintă relevanță întrucât, procesul de cooperativizare a afectat atât titlul fostului proprietar tabular cât și titlul cumpărătoarei, iar, așa cum s-a arătat, părțile se află în curs de finalizare a procedurii reglementate de Legea nr.18/1991, la dosar nefiind depus nici un titlu de proprietate și nici procesele verbale de punere în posesie. Mai mult, Legea nr.18/1991 dispune că reconstituirea dreptului de proprietate se face cu respectarea unei anumite proceduri, în anumite termene și nu în mod obligatoriu pe vechile amplasamente, astfel că problema reconstituirii dreptului de proprietate urmează a fi soluționată și finalizată de comisia prevăzută de lege.
Recursul declarat de pârâte urmează a fi respins ca nefondat întrucât solicitarea de complinire a motivării instanței de apel în sensul menținerii considerentelor primei instanțe nu se mai justifică față de considerentele de mai sus.
În consecință, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a admite recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel în sensul admiterii apelului reclamantei și schimbării hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii. Se va respinge recursul declarat împotriva încheierii din 23.01.2015 precum și recursul pârâtelor.
În baza art.274 Cod procedură civilă urmează a obliga pârâtele să plătească reclamantei suma de 1050 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial de 1000 de lei și 50 de lei taxe judiciare de timbru.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE :
Ia act de renunțarea la judecata excepției tardivității recursului și a excepției netimbrării recursului formulat de reclamanta M. V. M.;
Respinge excepția inadmisibilității și a lipsei de interes a recursului formulat de pârâtele B. Letiția și D. M.;
Admite recursul declarat de reclamanta M. V. M. deciziei civile nr.160/. pronunțate de Tribunalul B. –secția I civilă pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite apelul declarat de reclamanta M. V. M. împotriva sentinței civile nr. 503/16.04.2014 a Judecătoriei Zărnești pe care o schimbă în tot și în consecință:
Admite acțiunea formulată de reclamanta M. V. M. în contradictoriu cu pârâtele B. Letiția și D. M.:
Constată că autoarei reclamantei, numita T. M. i s-a transmis dreptul de proprietate cu titlu de drept cumpărare asupra terenului fânaț de 4183,20 mp situat în Zărnești înscris în CF nr.5200 Zărnești, de la autorul pârâtelor, numitul Ș. N.D. prin contractul de vindere-cumpărare nr.212/1948 instrumentat de notarul public I. Garbacea.
Constată că din eroare materială în actul autentic nr.212/1948 în mod greșit s-a trecut nr.top 4392/1 în loc de 9392/1 și dispune îndreptarea acestei erori în sensul că dreptul de proprietate dobândit de autoarea reclamantei vizează terenul cu nr.top 9392/1 din CF nr. 5200 Zărnești de la A+4.
Dispune înscrierea în CF nr.5200 Zărnești a dreptului de proprietate în favoarea cumpărătoarei T. M. n.Garnita în baza actului autentic nr.212/1948 corectat.
Respinge recursul declarat de reclamanta M. V. M. împotriva încheierii din 23.01.2015 pronunțate de Tribunalul B..
Respinge recursul declarat de pârâtele B. Letiția și D. M. împotriva aceleiași decizii.
Obligă recurentele pârâte B. Letiția și D. M. să plătească reclamantei M. V. M. suma de 1050 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 6.07.2015.
Judecător, Judecător, Judecător,
C. B. G. C. L. F.
Grefier,
L. N.
Red.: C.B./06.07.2015
Tehnored.: L.N./07.07.2015 / - 2 ex -
Judecător fond: S. M.
Judecători apel: L. S. P., L. S.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 437/2015. Curtea... | Acţiune oblică. Dezmembrare imobil. Decizia nr. 446/2015.... → |
|---|
