Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 437/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 437/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 437/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 437/R
Ședința publică de la 29 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. N.
Judecător M. C. T.
Judecător A. P.
Grefier G. G.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta D. A. împotriva deciziei civile nr. 97/. Tribunalul B., în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 25 iunie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi. Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 29 iunie 2015.
CURTEA
Deliberând asupra recursului declarat instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 25.01.2011, reclamanta D. A. (fostă A.) a solicitat obligarea pârâtului C. I. C., la plata sumei de_ Euro, reprezentând daune morale ca urmare a infirmității provocate de pârât.
Prin cererea depusă la dosar la data de 14.04.2011, reclamanta D. A. (fostă A.) a precizat valoarea în lei a pretențiilor solicitate ca fiind 105.000 lei și a menționat că această sumă reprezintă daune morale și materiale.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 25.10.2014(f. 57 vol. I dosar fond), reclamanta D. A. (fostă A.) a precizat că solicită suma de 5000 lei cu titlu de daune materiale-reprezentând cheltuieli realizate cu medicamentele, hrana, tratamente de recuperare, însoțitor, deplasări la Spitalul P. București și suma de 100.000 lei daune morale – suferința psihică și fizică creată reclamante prin diagnosticarea greșită făcută de pârât.
Prin sentința civilă nr. 1069/04.02.2014, pronunțată de Judecătoriei B. s-a respins cererea formulată de reclamanta D. A. (fostă A.), în contradictoriu cu pârâtul C. I. C., având ca obiect pretenții în cuantum de 105.000 lei, cu titlu de daune materiale (5.000 lei) și de daune morale (100.000 lei) și care să se actualizeze în raport de rata inflației la data plății efective.
Împotriva sentinței civile nr. 1069/04.02.2014, pronunțate de Judecătoria B. a declarat apel apelanta reclamantă D. A. (fostă A.), iar prin decizia civilă nr. 97/. Tribunalul B., s-a respins cererea de apel formulată de către apelanta DRAGUȚU A. ( fostă A. ), în contradictoriu cu intimații C. I. C. și . GROUP SA.
În considerentele deciziei pronunțate instanța de apel a reținut următoarele:
Primul motiv de apel invocat de către apelantă este acela că instanța de fond a apreciat greșit solicitarea reclamantei cu privire la fapta ilicită a pârâtului C. I..
Astfel, instanța de fond s-a pronunțat pe altceva decât ceea ce s-a solicitat. În acest sens, se arată că aceasta a reținut, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză că formațiunea tumorală de la nivelul epifizei proximale tibiale este anterioară traumatismului prin cădere, astfel că nu există legătură de cauzalitate între infirmitatea reclamantei și accidentul petrecut în ianuarie 2007.
Însă, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, rezultă că reclamanta nu a susținut că tumora a fost cauzată de traumatismul prin cădere, așa cum a analizat instanța de fond, ci, aceasta a susținut atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin concluziile scrise depuse la dosar că datorită traumatismului suferit prin cădere și nediagnosticat și tratat corespunzător de către pârât, a apărut o fractură pe os, iar o așchie din os i-a distrus țesuturile, astfel că a suferit o intervenție chirurgicală la tibie distinctă față de cea necesară pentru extirparea tumorii, aceasta având loc în data de 15.02.2007, așa cum rezultă din biletul de ieșire din spital din data de 16.02.2007. A doua intervenție chirurgicală necesară extirpării tumorii a avut loc în data de 22.03.2007.
De asemenea, arată apelanta, a mai susținut că . de os putea fi diagnosticată la timp de către pârât printr-o investigație imagistică, care nu a fost efectuată. Și deși nu a dispus efectuarea unui RMN, sau a unei investigații imagistice, i-a ghipsat piciorul timp de 18 zile, și i-a recomandat să calce pe picior, fapt care a condus la deplasarea așchiei sărită din os produsă ca urmare a accidentului din data de 5.01.2007, distrugându-i țesuturile și fiind nevoie de o intervenție chirurgicală.
Instanța de fond trebuia să analizeze în consecință dacă nediagnosticarea la timp și netratarea fracturii de către pârât a avut drept consecință desprinderea așchiei de os și deplasarea acesteia a condus la intervenția chirurgicală și infirmitatea pe care o are în prezent.
De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere nici culpa medicală a pârâtului, stabilită prin decizia nr. 2/28.05.2008 a Colegiului Medicilor B., pe care pârâtul nu a contestat-o.
Al doilea motiv de apel vizează greșita interpretare a probelor de către instanța de fond.
Astfel, aceasta în mod greșit nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii și Decizia Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor, adoptată la data de 28.05.2008, prin care a fost constatată neglijența medicală a pârâtului, constând în nediagnosticarea fracturii pe os fragilizat patologic, decizie care nu a fost contestată de către pârât.
De asemenea, hotărârea a fost pronunțată doar în baza unei expertize medico-legale efectuate de un medic care nu are specialitatea ortopedie, în baza unui obiectiv străin de obiectul cauzei și greșit întocmită.
Atât din actele medicale cât și din declarațiile martorilor rezultă că a suferit două intervenții chirurgicale și că pe lângă extirparea tumorii a fost extirpată și așchia de os care era înfiptă într-o zonă apropiată celei în care se afla tumora.
De asemenea, din biletul de ieșire din spital ce emană de la Spitalul de Urgență Sf. P. din București, rezultă că a fost internată la ortopedie cu diagnosticul “formațiune tumorală tibie dreaptă și fractură hemiplatou extern drept”.
Astfel, rezultă în mod clar că pe lângă tumora existentă anterior accidentului, a mai avut și . de os, asupra căreia s-a intervenit chirurgical.
Deși pârâtul a susținut că i-a recomandat examinarea RMN, dându-i o trimitere în acest sens, aceste susțineri nu au fost dovedite.
Instanța de fond trebuia să aibă în vedere dacă diagnosticarea greșită și tratamentul efectuat de către pârât, respectiv ghipsarea piciorului a avut consecințe negative și a agravat . produsă ca urmare a căderii. Din fișa de observație din data de 15.02.2007 de la Spitalul Sf. P. rezultă clar că existau fragmente osoase infiltrate tumoral, care proveneau de la . produsă prin cădere, diagnosticată greșit de către pârât.
Instanța de fond a apreciat greșit că nu au fost dovedite daunele materiale și morale create, acestea fiind dovedite atât cu înscrisuri, cât și cu depoziții de martori.
Astfel, din declarația martorei D. M. rezultă că apelanta a cheltuit suma de 500 lei lunar pentru recuperare, iar prețul unei ședințe de înot este de 24 de lei, iar martora a declarat că reclamanta a fost nevoita să vândă apartamentul pe care îl deținea pentru a face față cheltuielilor efectuate cu intervențiile chirurgicale, cu tratamentul și cu recuperarea, dar și pentru că acesta era situat la etajul trei și nu putea urca scările.
De asemenea, apelanta arată că martorii audiați au arătat că a fost nevoită să stea o perioadă lungă în pat, nu are nici în prezent stabilitate în piciorul drept, a fost nevoită să divorțeze în această perioadă, a apelat la copiii săi pentru a o întreține și pentru achiziționarea de medicamente.
Al treilea motiv de apel vizează greșita respingere de către instanța de fond a cererii de efectuate a unei contraxpertize medicale de către I.N.M.L. “M. Minovici”.
În acest sens, arată apelanta, expertiza efectuată de către SJML B. este una formală, efectuată fără examinarea fizică a acesteia, aceasta rezumându-se doar la enumerarea și indicarea actelor medicale existente.
De asemenea, deși a formulat o adresă de înaintare prin care a solicitat expertului să primească actele medicale acesta a refuzat să le primească, sens în care depune adresa de înaintare din data de 15.07.2013.
Mai mult decât atât, expertul care a întocmit expertiza nu are specialitatea ortopedie, iar expertiza trebuia întocmită de o comisie d medici din cadru SJML, din care să facă parte și un medic cu specialitatea ortopedie.
De asemenea, medicul legist nu a reținut și intervenția chirurgicală din data de 15.02.2007, ci doar pe aceea efectuată pentru extirparea formațiunii tumorale din data de 22.03.2007, astfel încât instanța a respins cererea de efectuate a unei contraexpertize.
Pentru aceste motive, se solicită admiterea apelului, și pe cale de consecință modificarea în tot a sentinței apelate.
Intimatul pârât C. C. a depus întâmpinare la cererea de apel, ( f. 24), solicitând respingerea acestuia, și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței apelate.
În cuprinsul întâmpinării s-a arătat că în mod corect s-a apreciat că nu există legătură de cauzalitate între fapta imputată și infirmitatea de care suferă reclamanta, acesta arătând că a dat toate recomandările necesare pe care reclamanta nu le-a respectat, inclusiv ca odată cu internarea în spital să i se facă examen RMN și la picior. Faptul că nu a contestat decizia emisă de către Colegiul Medicilor, se datorează lipsei de timp.
În ceea ce privește nemulțumirea reclamantei legală de modul în care s-a efectuat expertiza dispusă de către instanța de fond, aceasta nu are specialitatea necesară pentru a critica o astfel de lucrare, și, pe de altă parte, expertul legist care a efectuat-o a avut in vedere toate actele medicale pe care reclamanta i le-a pus la dispoziție.
Cum în cauza nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală, se solicită respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică.
În cauză a depus întâmpinare și chemata în garanție, . GROUP SA, care a solicitat respingerea apelului arătând că instanța de fond s-a pronunțat exact asupra a ceea ce a solicitat reclamanta, în baza probatoriului administrat, asupra căruia reclamanta a fost de acord, inclusiv în ceea ce privește determinarea obiectivelor la lucrarea de expertiză.
În ceea ce privește daunele materiale și morale pretinse, s-a arătat că acestea nu au fost dovedite, iar în ceea ce privește prejudiciul moral s-a arătat că nu s-a dovedit că suferința sa a fost datorată numai fisurii de os nediagnosticată de către pârâtul C. I. C..
De asemenea, s-a arătat că în cauză nu s-a impus efectuarea unei contraxepertize, deoarece concluziile raportului de expertiză erau clare, iar instanța era lămurită.
În concluzie, se solicită respingerea apelului declarat în cauză.
În apel nu au fost administrate alte probe.
Analizând cererea de apel, prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor legale aplicabile speței, instanța constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce urmează :
În ceea ce privește primul motiv de apel invocat, acesta este în mod vădit neîntemeiat.
Instanța de fond a analizat cererea dedusă judecății din perspectiva dispozițiilor legale aplicabile speței, respectiv art. 998 și 999 C.civ. dispoziții din care se deduc cele patru condiții necesare atragerii răspunderii civile delictuale, și anume săvârșirea unei fapte ilicite, cauzarea unui prejudiciu, existența unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu, și existența vinovăției autorului faptei.
Instanța de fond a analizat dacă între fapta ilicită a pârâtului, care a fost afirmată de către partea reclamantă ca fiind nediagnosticarea și tratarea necorespunzătoare a urmărilor accidentului petrecut în data de 05.01.2007 ( fractură de os) de către pârâtul-intimat C. I. și existența infirmității sale actuale există o legătură de cauzalitate.
Obiectivul la raportul de expertiză dispus a se efectua în primă instanță a vizat întocmai stabilirea acestei împrejurări, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de 6.11.2012 ( f. 30, vol II ), obiectiv stabilit în mod corect în raport de obiectul pricinii, și față de care și reclamanta a fost de acord.
În raport de concluziile acestui raport, instanța de fond în mod corect a stabilit că nu există nicio legătură de cauzalitate între această faptă și starea de infirmitate actuală a reclamantei, aceasta din urmă fiind cauzată exclusiv de către existența tumorii preexistente.
Instanța de fond nu a reținut nici o clipă faptul că tumora a fost cauzată de către traumatismul cauzat prin cădere, așa cum susține apelanta, ci, a analizat existența faptei ilicite și a legăturii de cauzalitate întocmai cum au fost ele afirmate de partea reclamantă.
În ceea ce privește faptul susținut de apelantă că intervenția chirurgicală din data de 15.02.2007 a fost efectuată tocmai cu scopul de a extirpa așchia de os și pentru refacerea țesuturilor, ca urmare a accidentului din data de 05.01.2007, deci a efectuat o intervenție distinctă de cea necesară pentru extirparea tumorii, fapt care a avut consecințe asupra infirmității sale actuale, se reține că atât din cuprinsul biletului de ieșire din spital depus la f. 9 dosar fond, cât și din cuprinsul raportul de expertiză care a avut în vedere toate actele medicale furnizate de către reclamantă, rezultă că această intervenție chirurgicală a avut drept scop efectuarea biopsiei și nu s-a intervenit chirurgical în sensul arătat de către apelantă. De altfel, la scurt timp după efectuarea acestei intervenții, în perioada 21.03-27.03.2007 a urmat o a doua intervenție chirurgicală, fiind extirpată tumora, practicându-se chiuretaj și plombaj cu ciment acrilic ( f. 10 dosar fond ).
În consecință, instanța de apel reține primul motiv de apel este neîntemeiat, instanța de fond analizând întocmai existența condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului din perspectiva faptei ilicite afirmate de către partea reclamantă ca fiind săvârșită, respectiv nediagnosticarea și tratarea necorespunzătoare a urmărilor accidentului petrecut în data de 05.01.2007.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel, care vizează greșita apreciere a probelor administrate de către instanța de fond, de asemenea se constată că acesta este nefondat.
Astfel, Decizia Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor din data de 28.05.2008 prin care s-a constatat neglijența medicală a pârâtului prin faptul că nu a dispus efectuarea unei investigații imagistice în ceea ce o privește pe reclamantă, chiar dacă nu a fost contestată că de către pârât nu este ea însăși suficientă pentru a fi atrasă răspunderea sa civilă delictuală, deoarece toate condițiile enumerate anterior trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca această răspundere să fie atrasă.
Or, chiar și în ipoteza în care aceasta decizie constată o neglijența medicală, deci o îndeplinire necorespunzătoare unor atribuții (prin faptul că nu s-a dispus efectuarea unei investigații imagistice, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei menționate, f. 18 dosar fond vol I), este necesar ca între această faptă și prejudiciul cauzat să existe o legătură de cauzalitate, legătură care în cauză nu s-a dovedit.
Prin urmare, existența deciziei organismului profesional din care face parte pârâtul a fost valorizată corect de către instanța de fond în ansamblul probator, existența acesteia neducând de plano la admiterea acțiunii în răspundere în lipsa dovedirii existenței legăturii de cauzalitate.
În ceea ce privește faptul că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că pârâtul nu i-a recomandat examinare RMN și nici nu i-a dat o trimitere pentru a fi efectuată o astfel de investigație, reținem că această împrejurare vizează existența faptei ilicite, respectiv neîndeplinirea/îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor profesionale.
În speță, instanța de fond nu a respins acțiunea reclamantei pentru motivul că nu ar exista o faptă ilicită a pârâtului (inclusiv acesta la interogatoriul administrat în cauză a arătat că fără radiografie sau RMN nu putea să-și dea seama de existența fracturii de os, întrebarea 14), ci pentru motivul esențial că nu există legătură de cauzalitate între această neglijență și starea de infirmitate, aceasta fiind cauzată exclusiv de tumora care preexista accidentului din data de 05.01.2007.
În ceea ce privește declarațiile martorilor audiați în cauză, cu privire la care apelanta arată că valoarea lor probatorie în ceea ce privește dovedirea prejudiciului material și moral suferit nu a fost apreciată corect de către instanța de fond, instanța de apel reține că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că întinderea acestuia nu a putut fi probată în raport de fapta ilicită imputată pârâtului, respectiv faptul că suferința sa morală și prejudiciul material au fost cauzate exclusiv (sau dacă nu exclusiv, în ce măsură) de nediagnosticarea și tratarea necorespunzătoare a fracturii de os cauzate prin accidentul din data de 05.01.2007.
În condițiile în care a rezultat că nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului și starea de infirmitate a reclamantei, instanța de apel reține că declarațiile martorilor audiați în cauză și prezumțiile simple care ar putea fi aplicate în speță privind cheltuielile efectuate de către partea reclamantă nu dovedesc întinderea prejudiciului suportat ca urmare a acestei fapte ilicite.
În concluzie, în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, se reține că instanță de fond a apreciat corect ansamblul probator administrat în cauză, apreciind în mod just că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului.
În ceea ce privește al treilea motiv de apel, care vizează greșita respingere de către instanța de fond a cererii de efectuare a unei contraexpertize medicale de către INML “M. Minovici” București, se constată de asemenea că este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 3 din Ordinul 1134/C/2000 pentru aprobarea normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, constatărilor și altor lucrări medico-legale, efectuarea unei noi expertize medico-legale se dispune în cazul în care se constată deficiențe, omisiuni sau/și aspecte contradictorii la expertizele precedente.
În speță, prevederile cuprinse în art. 26, coroborat cu art. 9 și 10 din Ordin nu prevăd o faptul că specialitatea medicului legist trebuia să fie una în specialitatea ortopedie, așa cum a susținut apelanta, iar în ceea ce privește lipsa examinării sale directe, rezultă din cuprinsul adresei de la f. 116 vol. II dosar fond că a avut loc examinarea acesteia la data de 11-12.07.2013, și o altă examinare la data de 09.01.2014 fapt ce rezultă din cuprinsul raportului de expertiză ( f. 7 dosar fond vol.III).
Raportat la dispozițiile anterior menționate din Ordinul 1134/C/2000, în mod corect s-a dispus respingerea cererii de efectuare a unei contraexpertize, lucrarea întocmită de către medicul primar legist B. B. fiind lămuritoare pentru instanța de fond și cea de apel, aceasta cuprinzând concluzii clare asupra obiectivului stabilit de către instanță.
Împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul B. a declarat recurs recurenta D. A., solicitând admiterea recursului formulat, casarea hotărârii atacate cu reținere sau trimiterea spre rejudecare și rejudecând să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și modificată, iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului recurenta a indicat următoarele motive de recurs:
1. Tribunalul B. prin încheierea din 23.01.2015 a respins cererile în probațiune, respectiv proba cu înscrisuri, proba cu expertiza medico-legala si proba testimoniala cu martorul. A. D..
Proba cu înscrisul medical de la medicul curant în mod greșit a fost respinsă deoarece probele nu au o valoare prestabilită și instanța poate pronunța o soluție legală și temeinică doar în urma coroborării tuturor probelor.
De asemenea, în mod greșit a fost respinsă proba cu expertiză deoarece efectuarea unei noi expertize era impetuos necesară în condițiile în care expertiza efectuată în fața primei instanțe s-a făcut fără examinarea sa fizică și fără a se analiza examenul RMN însoțit de CD și acte medicale. Concluziile expertizei sunt total nedocumentate și neconforme cu actele medicale reținute în cuprinsul acesteia.
2. Al doilea motiv de recurs vizează aprecierea greșită făcută de instanța de apel asupra cererii formulate, din perspectiva dispozițiilor legale, respectiv art. 998-999 Cod civil.
Critica adusa in cadrul apelului in sensul ca instanța de fond s-a pronunțat pe altceva decât s-a solicitat a fost apreciata de catre Tribunalul B. ca total neîntemeiata.
Si a analizat, daca sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv cele patru condiții prevăzute de art. 998-999 Cod civil.
Iar în acest sens a apreciat, reținând si concluziile raportului de expertiza medico-legala ca " formațiunea tumorala de la nivelul epifizei proximale tibiale este anterioara traumatismului prin cădere", astfel ca nu exista legătura de cauzalitate intre infirmitatea subsemnatei si accidentul petrecut in ianuarie 2007.
Din analiza cererii de chemare in judecata așa cum a fost modificata se observa ca nu a susținut niciun moment ca tumora a fost cauzata de traumatismul cauzat prin cădere, asa cum a analizat atat instanța de fond cat si instanța de apel.
Recurenta arată că a susținut atât prin cererea de chemare in judecata cât și prin apelul formulat ca datorita traumatismului suferit prin cădere si nediagnosticat si tratat necorespunzător de catre paratul, C. a apărut o . pe os iar o așchie din o i-a distrus țesuturile; astfel ca a suferit o intervenție chirurgicala la tibie distincta fata de cea pentru extirparea tumorii.
Intervenția chirurgicala pentru extirparea așchiei si refacerea țesuturilor a avut loc in data de 15.02.2007, asa cum rezulta din Biletul de ieșire din spital din 16.02.2007, aflat la fila 62 iar a doua intervenție chirurgicala pentru extirparea tumorii a avut loc în 22.03.2007, acest lucru rezulta din Fisa de Examinare din 23.03.2007, aflata la fila 62 din dosarul de fond.
Recurenta menționează că a mai susținut ca . de os putea fi diagnosticata de doctorul, C. printr-o investigație imagistica, care nu a fost efectuata. Si deși nu a dispus efectuarea unui RMN sau unei investigații imagistice, i-a ghipsat piciorul timp de 18 zile si i-a recomandat sa calce pe picior, fapt care a condus la deplasarea așchiei sarita din os produsa ca urmare a căderii din 05.01.2007, distrugându-i țesuturile; fiind nevoie de o intervenție chirurgicala.
Recurenta solicită să se aibă în vedere ca deși paratul consultat-o de trei ori, nu a efectuat niciodată vreo investigație imagistica, punând de trei ori același diagnostic, respectiv ruptura parțiala de mușchi drept ant. coapsa dreapta, acest lucru rezulta din Examen de bilanț din 04.12.2006.
Instanța de apel nu a avut in vedere aceste aspecte si nici culpa medicala a paratului, stabilita prin Decizia nr. 2/28.05.2008 a Colegiului medicilor B., pe care paratul nu a contestat-o ci doar faptul ca formațiunea tumorala este anterioara fracturării piciorului.
Iar expertiza medico-legala efectuata in cauza si pe baza căreia s-a pronunțat instanța de fond a avut ca obiectiv "daca infirmitatea de care sufăr este determinata de tumora benigna operata sau a putut fi cauzata de accidentul din luna ianuarie 2007".
Instanța de apel apreciază în mod greșit ca obiectivul la raportul de expertiza a fost corect stabilit in raport cu obiectul cererii de chemare in judecata.
În mod greșit instanța de apel a apreciat ca instanța de fond s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, analizând întocmai existenta condițiilor răspunderii civile delictuale in persoana paratului din prisma faptei ilicite afirmate.
3. Al treilea motiv de recurs vizează interpretarea dată de către instanța de apel Deciziei Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor din 28.05.2008 și greșita reapreciere a probelor administrate.
Instanța de apel în mod greșit a apreciat că Decizia Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor din 28.05.2008, prin care a fost constatată neglijența medicală a pârâtului, constând în nediagnosticarea fracturii de os fragilizat patologic, datorită neindicării unei investigații imagistice, iar această Decizie nu a fost contestată de pârât nu a fost contestată de către pârât nu poate fi un temei pentru a fi atrasă răspunderea sa civilă delictuală.
Din probele administrate rezultă că pe lângă tumora existentă anterior căderii sale a avut și factură de os asupra căreia s-a intervenit chirurgical și nu rezultă că pârâtul i-a recomandat examinarea RMN.
Instanța de apel trebuia să aibă în vedere dacă diagnosticarea greșită și tratamentul efectuat, respectiv gipsarea piciorului a avut consecințe negative și a agravat . produsă ca urmare a căderii sale. Din fișa de examinare din 15.02.2007 de la Spitalul Sfântul P. București rezultă foarte clar că existau fragmente osoase infiltrate tumorale, care proveneau de la factura produsă prin cădere diagnosticată greșit de pârât.
În mod greșit au fost apreciate probele administrate deoarece din acestea rezultă că a fost probate atât daunele morale cât și cele materiale.
Nu a avut niciodată bonuri pentru toate sumele achitate pentru tratament si medicamente pentru ca de cele mai multe ori nu mi-au fost eliberate, tocmai de aceea a completat probatoriul cu martorii audiați in fata instanței de fond.
De asemenea făcând o greșita apreciere a probelor administrate, instanța de apel a apreciat ca, în mod corect Judecătoria B. a constat ca nu a făcut dovada daunelor morale si a suferințelor fizice si psihice cauzate de infirmitatea suferită.
4. Al patrulea motiv de recurs vizează greșita apreciere a instanței de apel asupra cererii sale de efectuare a unei contraexpertize medicale de către Institutul N. de Medicina Legala "M. Minovici", formulate in fata instanței de fond.
Retine instanța de apel, ca potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 3 din Ordinul 1134/C/2000 pentru aprobarea normelor procedurale privind efectuarea expertizelor ca efectuarea unei noi expertize se dispune in cazul in care se constata deficiente, omisiuni si/sau aspecte contradictorii la expertizele precedente. Iar in speța de fata, lucrarea efectuata de medical legist este lămuritoare atât pentru instanța de fond cat si pentru instanța de apel.
Concluziile expertizei sunt total nedocumentate si neconforme cu actele medicale reținute in cuprinsul acesteia. La fila 3 din raportul de expertiza, la Concluzii, medicul legist arata ca "asa cum rezulta din actele medicale a prezentat la nivelul gambei drepte o formațiune tumorala benigna". Din actele medicale nu rezultă că a avut vreo formațiune tumorala la gamba, ci la tibie.
Instanța de apel în mod greșit a apreciat ca expertiza nu trebuia sa fie efectuata de un medic care sa aibă specializarea ortopedie insa aceasta necesitate rezulta chiar din confuziile efectuate in cadrul concluziilor expertizei (gamba/tibie).
Recurenta apreciază că medicii din cadrul SJML B. nu pot fi obiectivi având in vedere ca paratul este tot medic, coleg de-al dumnealor. Astfel ca pentru a înlătura orice dubiu cu privire la legalitatea raportului de expertiza este oportuna admiterea unei noi expertize efectuata de Institutul N. de Medicina Legala "M. Minovici".
In probațiune, recurenta a solicitat proba cu înscrisuri.
In drept, recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 312 vechiul Cod procedura civila, art. 998-999 vechiul Cod civil.
Intimatul C. I. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de Judecătoria B., cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că un act medical nu poate contrazice un raport de expertiză și acest act putea fi depus până la efectuarea raportului de expertiză. Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs instanța de apel a menținut soluția pronunțată de prima instanță care a analizat condițiile răspunderii civile delictuale. În ceea ce privește cel de al treilea motiv de recurs arată că decizia dată de Colegiul Medicilor nu duce automat la admiterea cererii de chemare, cu atât mai mult cu cât s-a precizat în mod clar că nu e vorba de culpă medicală. Referitor la cel de al patrulea motiv de recurs se arată că o altă expertiză nu putea fi efectuată față de prevederile Ordinului nr. 1134/C/2000.
Intimata . GROUP SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul declarat de reclamantă și apărările formulate de intimați, Curtea constată următoarele:
Criticile formulate de reclamantă prin primul motiv de recurs pot fi încadrate din punct de vedere legal potrivit art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, fiind însă nefondate.
Prin încheierea de la termenul din 23.01.2015 instanța de apel s-a pronunțat asupra cererilor formulate în probațiune de părți. Proba solicitată de reclamantă cu înscrisul emanând de la medicul curant al acesteia a fost respinsă de instanță de apel pentru două motive. Primul motiv reținut în mod corect de instanța de apel a fost acela că reclamanta nu a înfățișat în instanță la termenul respectiv înscrisul, iar potrivit art. 287 alin. 1 pct. 4 și alin. 3 rap. la art. 112 pct. 5 Cod procedură civilă parte trebuia să alăture cererii de apel înscrisul solicitat în probațiune, sub sancțiunea decăderii din proba solicită. Reclamanta nu a depus înscrisul solicitat împreună cu cererea de apel și nu a făcut dovada că se află în vreuna din situațiile prevăzute de art. 138 alin. 1 pct. 2 - 4 Cod procedură civilă. Cel de al doilea motiv reținut de instanța de apel pentru respingerea probei este suplimentar și nu are relevanță atât timp cât proba nu a fost solicitată cu respectarea dispozițiilor procedurale.
În ceea ce privește proba cu expertiză și proba testimonială, instanța de apel a respins aceste probe cu motivarea că probatoriul administrat în prima instanță este complet și suficient pentru soluționarea dosarului.
Din dispozițiile art. 167 alin. 1 din codul de procedură civilă coroborate cu celelalte dispoziții referitoare la probe rezultă că pentru a fi admisibilă o probă, aceasta trebuie să fie legală, verosimilă, pertinentă și concludentă. Art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă prevede că instanța de apel poate dispune refacerea sau completarea probatoriul administrat în primă instanță sau administrarea de probe noi doar în condițiile în care apreciază că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Proba cu expertiză și proba testimonială, deși sunt probe legale, verosimile și pertinente, au fost apreciate de instanță de apel că nu sunt probe concludente în soluționarea cauzei având în vedere restul probelor existente la dosar.
Respingerea unor probe nu poate să conducă la casarea deciziei pronunțate în apel decât în situația în care recurenta face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă. În speță, recurenta nu a indicat care dispoziții legale au fost încălcate că prin respingerea probelor cu expertiză și probei testimonială și chiar dacă s-ar accepta teza încălcării anumitor dispoziții legale, în cauză nu se poate vorbi de o vătămare ce nu poate fi îndreptată altfel decât prin anularea actului.
Criticile formulate de reclamantă prin cel de al doilea motiv de recurs se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și sunt întemeiate.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 25.10.2011(f. 57 vol. I dosar fond), reclamanta D. A. (fostă A.) a precizat că solicită suma de 5000 lei cu titlu de daune materiale-reprezentând cheltuieli realizate cu medicamentele, hrana, tratamente de recuperare, însoțitor, deplasări la Spitalul P. București și suma de 100.000 lei daune morale – suferința psihică și fizică creată reclamante prin diagnosticarea greșită făcută de pârât.
Din precizarea de acțiune făcută de reclamantă în fața primei instanțe prin cererea înregistrată la dosar la data de 25.10.2011, rezultă că daunele morale sunt solicitate pentru suferința psihică și fizică cauzată de diagnosticarea greșită făcută de pârât.
Principiul disponibilității alături de cel al contradictorialității âi al dreptului la apărare se circumscriu noțiunii de proces echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind consacrat de dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, potrivit cărora părțile pot determina nu numai existența procesului prin declanșarea procedurii judiciare, ci pot determina conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor âi etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.
În situația în care formulările părților sunt confuze, împiedicând determinarea obiectului cererii de chemare în judecată, instanța, în baza rolului activ, are obligația, respectând principiul contradictorialității, să solicite precizările necesare, cu finalitatea de a evita, în favoarea respectării principiului disponibilității, un ultra sau minus petit.
Recurenta nu a solicitat despăgubiri morale pentru starea de infirmitate, care a fost cauzată de tumora preexistentă accidentului din data de 05.01.2007, ci a solicitat daune morale pentru suferința psihică și fizică cauzată de diagnosticarea greșită făcută de pârât.
Urmare a faptului că s-au pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, atât instanța de apel cât și prima instanță au interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 998 cod civil din 1864.
Potrivit dispozițiilor art. 998 Cod civil din 1864 orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie să fie întrunite anumite condiții și anume existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Aplicând aceste dispoziții legale la cererea formulată și precizată de reclamantă și la situația de fapt reținută în cauză, primele instanțe au reținut în mod greșit că nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Prin Decizia nr. 2 din 12.05.2008 (filele 17 și 18 dosar volumul I dosar fond), Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor B. a apreciat că este un caz de neglijență medicală și a dispus sancționarea pârâtului C. C. I. cu mustrare.
Primele instanțe au reținut în mod corect că fapta ilicită pretinsă de către reclamantă s-a produs în ziua de 05.01.2007 și în decursul lunii ianuarie 2007 și constă în omisiunea pârâtului, în calitate de medic ortoped, de a-i prescrie un examen imagistic, fie acesta RMN sau radiologic. Neglijența medicală a pârâtului, constând în nediagnosticarea fracturii pe os fragilizat patologic, datorită neindicării unei investigații imagistice, a fost constatată la 12.05.2008, iar decizia Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor din B. a fost adoptată sub nr.7 la 28.05.2008
Daunele morale au fost solicitate sub forma unei sume globale și au fost justificate prin suferințele fizice și psihice decurgând din diagnosticarea greșită și din recomandările necorespunzătoare date de pârât pentru tratarea afecțiunii pe care reclamanta o avea în realitate și care putea fi diagnosticată în urma efectuării investigațiilor paraclinice, care nu au fost recomandate.
În mod greșit s-a reținut de cele primele două instanțe că prejudiciul moral nu a fost probat, reclamanta nereușind să demonstreze că suferința sa a fost datorată numai fisurii de os nediagnosticate din neglijența pârâtului. Faptul că recurenta a suferit și din alte cauze pentru care pârâtul nu este răspunzător, respectiv din cauza tumorii pe care aceasta o avea anterior producerii accidentului și din cauza fisurii de os cauzate în urma traumatismului prin cădere produs în luna ianuarie 2007, nu presupune înlăturarea răspunderii pârâtului pentru suferințele reclamantei cauzate de diagnosticarea greșită.
Instanța apreciază că fapta culpabilă a intimatului astfel cum rezultă din decizia Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor din B. care a condus tratarea necorespunzătoare a fracturii de os pe care o avea recurenta, a fost de natură să îi cauzeze acestuia o . suferințe fizice și prin aceasta un prejudiciu moral nepatrimonial. Relevante în acest sens sunt declarațiile celor doi martori(f. 22-15 dosar fond vol. I) audiați de prima instanță, declarații din care că în perioada în care reclamanta avea piciorul în ghips aceasta acuza dureri .
Raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită reiese înscrisurile aflate la dosarul cauzei și din declarațiile date de cei doi martori.
Vinovăția intimatului C. I. este sub forma neglijenței în exercitarea profesiunii, neglijență medicală reținută și în decizia Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor din B. adoptată sub nr.7 la 28.05.2008.
Mențiunile de la pct. 2 din dispozitivul Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor din B., privind lipsa culpei medicale nu sunt de natură să înlăture răspunderea intimatului pentru neglijența medicală reținută în aceeași decizie și care a determinat aplicarea sancțiunii mustrării intimatului.
Faptul că și neglijența medicală atrage răspunderea civilă delictuală rezultă atât din dispozițiile art. 998 Cod civil, cât și din dispoziții legale speciale, respectiv art. 642 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 care prevede că personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament.
Referitor la degradarea relațiilor personale dintre recurentă și soțul acesteia și faptul că gipsarea piciorului ar fi avut consecințe negative asupra tumorii și ar fi agravat ., instanța de recurs reține că din probele administrate nu rezultă aceste aspecte și în corect au reținut primele instanțe că nu s-a făcut dovada acestor susțineri.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale solicitate, instanța consideră că suma solicitată este disproporționată față de prejudiciul efectiv suferit, iar despăgubirile acordate pentru daune morale nu sunt menite a avea un caracter represiv, ci reparator, fără a constitui totuși o sursă injustă de îmbogățire.
Soluția pronunțată de prima instanța și menținută de instanța de apel cu privire la daunele materiale este întemeiată deoarece potrivit art. 1169 Cod civil 1864 acestea nu au fost probate, iar înscrisurile de la file 21-29 vol. II dosar fond, în mod corect, nu au fost valorificate deoarece reprezintă cheltuieli efectuate pentru recuperarea medicală în urma intervenției medicale efectuate ca urmare a tumorii pe care reclamanta o avea la picior.
Referitor la criticile formulate prin cel de al treilea motiv de recurs, instanța reține că parte din criticile formulate au fost analizate în cadrul motivului doi de recurs, iar critica privind greșita reapreciere a probelor de către instanța de apel nu poate să facă obiectul recursului față de abrogarea pct. 10 și 11 ale art. 304 Cod procedură civilă prin OUG nr. 138/2000.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă și indicat de recurentă prin cererea de recurs nu este incident în cauză deoarece în speță nu a fost dedus judecății nici un act juridic, temeiul acțiunii formulate fiind răspunderea civilă delictuală și nu răspunderea civilă contractuală.
Criticile formulate de reclamantă prin cel de al patrulea motiv de recurs pot fi încadrate din punct de vedere legal potrivit art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, fiind însă nefondate.
Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 3 din Ordinul 1134/C/2000 pentru aprobarea normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, constatărilor și altor lucrări medico-legale, efectuarea unei noi expertize medico-legale se dispune în cazul în care se constată deficiențe, omisiuni sau/și aspecte contradictorii la expertizele precedente.
În mod corect s-a reținut de către instanța de apel că din înscrisul depus la fila 116 vol. II dosar fond rezultă că reclamanta a fost examinată medical. Reclamanta nu a arătat care au fost motivele obiective care au împiedicat-o să depună actele medicale pe care le deținea și care din punctul său de vedere ar fi trebuit să fie luate în considerare la întocmirea raportului de expertiză, iar în aceste condiții nu se poate susține că expertiza cuprinde omisiuni sau deficiențe deoarece acesta a fost întocmită în baza actelor puse la dispoziția medicului. Recurenta nu a făcut dovada că la Serviciul de Medicină Legală B. nu i-ar fi fost primite actele medicale, iar înscrisul de la fila 14 din dosarul de apel nu poate face dovada celor susținute de reclamantă deoarece nu poartă nici un număr de înregistrare sau o dată certă.
De asemenea, instanța apreciază că este lipsită de dovezi afirmația potrivit cărora medicii din cadrul SJML B. nu pot fi obiectivi pentru simplu motiv că pârâtul este tot medic.
Pentru toate considerentele menționate mai sus, curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de recurenta D. A. împotriva deciziei civile nr. 97/., pronunțată de Tribunalul B. - Secția I Civilă, pe care o va modifica în parte în sensul că va admite apelul declarat de apelanta DRAGUȚU A. ( fostă A. ), împotriva sentinței civile nr. 1069/04.02.2014, pronunțată de Judecătoria B., pe care o va schimba în parte și pe cale de consecință va admite în parte acțiunea formulată și modificată de reclamanta DRAGUȚU A. ( fostă A. ), în contradictoriu cu pârâtul C. I. C. și va obligă pe pârâtul C. I. C. să-i plătească reclamantei D. A. suma de 8.000 lei, cu titlu de daune morale.
Având în vedere soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, instanța, în temeiul art. 274 și 276 Cod procedură civilă, va obliga pârâtul la plata către reclamantă sumei de 594 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar datorate pentru judecata în primă instanță a pretențiilor admise și va obliga reclamanta la plata către pârât a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariu de avocat dovedit cu chitanța .,nr. 22/27.01.2014(f. 8 vol. III dosar fond).
Instanța va menține dispoziția din sentința civilă nr. 1069/04.02.2014, pronunțată de Judecătoria B., de respingere pentru restul pretențiilor reclamantei și va menține și restul dispozițiilor din sentința civilă nr. 1069/04.02.2014, pronunțată de Judecătoria B.. Soluția de respingere a cererii de chemare în garanție a asigurătorului nu poate schimbată față de clauza de excludere de la art. 4 pct.(XI) din condițiile generale(f. 68-76 vol. I fond), care prevede că O. nu acordă despăgubiri pentru pretențiile de despăgubire rezultate din sau în legătură cu daunele morale și față de clauza de la pct. 3.1. din condițiile specifice care prevede care sunt riscurile acoperite de polița de asigurate(f. 68-76 vol. I fond).
În faza de judecată a apelului prin admiterea cererii de apel formulate de reclamanta DRAGUȚU A., pârâtul C. I. C. este cel care cade în pretenții și pe cale de consecință, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligat să-i plătească apelantei D. A. suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanța nr. 238/26.01.2015(f. 74 dosar apel). Pentru aceleași considerente instanța de recurs va înlătura din decizia apelată obligația apelantei de plata a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în favoarea intimatului C. I. C..
În baza art. 18 din OUG 51/2008 instanța îl va obliga pe apelantul C. I. C. la plata către stat a sumei de 298,5 lei, reprezentând parte din taxa de timbru pentru care apelanta a beneficiat de ajutor public judiciar în apel, iar în baza art. 19 alin. 1 OUG 51/2008, suma de 1507 lei, reprezentând diferența de ajutor public judiciar de care a beneficiat apelanta, va rămâne în sarcina statului.
Restul dispozițiilor din decizia apelată privind respingerea cererii intimatei . GROUP SA de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată vor fi menținute de instanța de recurs.
Reținând culpa procesuală în recurs a intimatului C. I. C., instanța, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, îl va obliga să-i plătească recurentei D. A. suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanța nr. 24/21.05.2015(f. 10) și va respinge cererea intimatului de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În baza art. 19 alin. 1 OUG 51/2008, suma de 102.75 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat recurenta pentru judecata în recurs, va rămâne în sarcina statului deoarece suma a fost avansată pentru plata taxei de timbru datorată pentru recursul declarat cu privire la daunele materiale, iar soluțiile primelor instanțe cu privire la daunele materiale au fost menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta D. A. împotriva deciziei civile nr. 97/., pronunțată de Tribunalul B. - Secția I Civilă, pe care o modifică în parte în sensul că admite apelul declarat de apelanta DRAGUȚU A. ( fostă A. ), împotriva sentinței civile nr. 1069/04.02.2014, pronunțată de Judecătoria B., pe care o schimbă în parte și în consecință:
Admite în parte acțiunea formulată și modificată de reclamanta DRAGUȚU A. ( fostă A. ), cu domiciliul procesual ales la cab. av. S. V., cu sediul în în B., .. 62, ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul C. I. C., cu dom. procesual ales la cab. av. M. B., cu sediul în B., ., .. 4, jud. B..
Obligă pe pârâtul C. I. C. să-i plătească reclamantei D. A. suma de 8000 lei, cu titlu de daune morale.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 594 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar datorate pentru judecata în primă instanță a pretențiilor admise.
Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariu de avocat.
Menține dispoziția din sentința civilă nr. 1069/04.02.2014, pronunțată de Judecătoria B. de respingere pentru restul pretențiilor reclamantei și restul dispozițiilor din sentința civilă nr. 1069/04.02.2014, pronunțată de Judecătoria B...
Obligă pe intimatul C. I. C. să-i plătească apelantei D. A. suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.
În baza art. 18 din OUG 51/2008 obligă pe apelantul C. I. C. la plata către stat a sumei de 298,5 lei, reprezentând parte din taxa de timbru pentru care apelanta a beneficiat de ajutor public judiciar în apel, iar în baza art. 19 alin. 1 OUG 51/2008, suma de 1507 lei, reprezentând diferența de ajutor public judiciar de care a beneficiat apelanta, rămâne in sarcina statului.
Înlătură din decizia apelată obligația apelantei de plata a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în favoarea intimatului C. I. C. și menține restul dispozițiilor din decizia civilă 97/., pronunțată de Tribunalul B.-Secția I Civilă.
Obligă pe intimatul C. I. C. să-i plătească recurentei D. A. suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
Respinge cererea intimatului C. I. C. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În baza art. 19 alin. 1 OUG 51/2008, suma de 102.75 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat recurenta pentru judecata în recurs, rămâne în sarcina statului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.06.2015.
Președinte, pt. D. N., aflată în concediu de odihnă, semnează: Președintele instanței, N. Țînț | Judecător, M. C. T. | Judecător, A. P. |
Grefier, G. G. |
Red. D.N./07.08.2015
Dact. I.I./13.08.2015
Jud. apel: L.S.I. – L.S.
Jud. fond: E.B.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
Din. 17.08.2015
C ă t r e
ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
B.
Vă trimitem alăturat o copie a deciziei civile nr. 437/R din 29.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel B. în dosarul nr._, prin care s-a dispus darea în debit a numitului C. C. I. având CNP_, domiciliat în B., ., ., ., cu suma de 298,5 lei, având în vedere că în baza art. 18 din OUG 51/2008 a fost obligat apelantul C. I. C. la plata către stat a sumei de 298,5 lei.
Vă solicităm să procedați la punerea în executare a hotărârii instanței și să ne confirmați încasarea și virarea debitului.
Președinte
D. N.
Grefier
G. G.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 434/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 451/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
