Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1276/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1276/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 24838/3/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1276R
Ședința publică de la data de 21.06.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - S. G.
GREFIER - D. L.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a participat doamna procuror I. E..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă F. E. împotriva sentinței civile nr. 709/29.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cauza având ca obiect „Despăgubiri Legea nr.221/2009”.
Dosarul se află la primul termen în recurs și a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, în cauză s-a solicitat de către recurenta-reclamantă judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Reprezentanta Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București invocă excepția tardivității recursului.
Curtea ia act că în cauză s-a solicitat de către recurenta-reclamantă judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct.2 C.pr.civ. și acordă cuvântul atât pe excepția tardivității cât și pe fondul recursului.
Reprezentanta Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv formulat, având în vedere că hotărârea recurată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 08.04.2013, potrivit dovezii aflată la fila 25 din dosarul Tribunalului București Secția a IV-a civilă, iar recursul a fost declarat la data de 30.04.2013, peste termenul de 15 zile.
În subsidiar, pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității recursului și pe fondul recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._ la data de 28.06.2012, reclamanta F. E. a solicitat obligarea pârâtului Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de 10.000 euro despăgubiri ca urmare a deportării tatălui acesteia în URSS, în perioada ianuarie 1945 - decembrie 1949 și constatarea caracterului politic al acestei deportări.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în ianuarie 1945 tatăl său a fost deportat în URSS, pentru a fi internată într-un lagăr de muncă pentru lucrări de reconstrucție a URSS, fiind eliberat la 31.12.1948, ceea ce a fost de natură a produce prejudiciu moral și material.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Prin sentința civilă nr. 709/29.03.2013 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că Legea nr.221/2009 nu cuprinde în domeniul său de aplicare pe cei care au fost constituiți în prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituiți ca atare, înainte de această dată, au fost reținuți în captivitate după încheierea armistițiului. De asemenea, nu intră în domeniul de aplicare al legii nici situația etnicilor germani care au fost deportați în URSS în baza aceleiași convenții de armistițiu, începând cu ianuarie 1945.
Tribunalul a reținut că tatăl reclamantei nu a suferit o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul legii nr.221/2009, astfel că a respins cererea ca neîntemeiată.
În privința cererii în despăgubiri, tribunalul a reținut că nu mai există temei legal care să permită acordarea lor, art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009 fiind declarat neconstituțional încă dinaintea introducerii acțiunii, prin Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
Norma declarată neconstituțională nu mai poate fi aplicată, nefiind admisă prelungirea efectelor sale după data publicării în Monitorul Oficial al deciziei prin care s-a declarat neconstituționalitatea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta F. E..
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că deportarea la această măsură colectivă a fost executată de organele de interne ale României, de la domiciliul petentului, localitate care se află până în ziua actuală pe teritoriul României și nicidecum în URSS, în ianuarie 1945 România nu s-a aflat nicidecum în război cu URSS, iar localitatea, de unde a fost deportat petentul de organele propriului stat nu a fost sub nici o ocupare care ar fi putut duce la un fel de prizonierat cauzat de război, a unei persoane civile de cetățenie română, care nu a participat la nici un război.
Persoana urmărită a fost deportată la muncă forțată în URSS împreuna cu aproape 100.000 de mii de persoane de apartenență etnică germană, cetățeni români, cu concursul organelor MAI ale României. Această măsură asimilată unei condamnări cu caracter politic a fost recunoscuta ca măsură administrativă asimilată unei urmăriri politice a statului roman comunist conform legii 221/2009, a fost o măsură abuzivă în răspunderea statului român, care conform interpretării teleologice a legii 221/2009 cade sub incidența acestei legi, chiar dacă această măsură a început deja cu două luni înaintea cadrului de timp menționat de această lege pentru determinarea cauzală a răspunderii pentru măsurile cauzate de statul comunist, dar măsura a persistat încă ani după preluarea răspunderii prin guvernul Dr. P. G. în Martie 1945.
Chiar dacă prima instanță aplică norma legii în mod restrictiv fără interpretarea ei teleologică, care se impune, ar fi trebuit să recunoască cel puțin menținerea în deportare după perioada martie 1945 menționată în mod expres în lege.
Măsurile cu caracter represiv nu au început numai exact în data numirii guvernului, ci conform constatărilor din Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste în România, care este un document oficial al Statului R., disponibil pe siteul administrației prezidențiale, măsurile represive au început imediat după 23 August 1944, inclusiv măsura a cărei victimă a fost și recurenta, care a fost dislocată din localitatea de domiciliu de organele de stat române și deportată de acestea într-o colonie de muncă în URSS.
Recurenta reclamantă a menționat că plata despăgubirii solicitate trebuie acordată și conform art. 5 alin.1 lit. b a legii 221/2009, chiar dacă nu se aplică art. 5 alin. 1 lit. a pe baza deciziei Curții Constituționale 1358/21.10.2010, deoarece recurenta a avut o pierdere in avere, și nu numai morală, prin deportarea forțată pentru o perioadă îndelungată. Instanța ar fi putut proceda la estimarea daunei materiale prin absorbirea forțată a forței de muncă pentru mai mulți ani, prin expertiză, în această perioadă victimele erau private de posibilitatea de dobândire de venit și de întreținere a familiei, forța lor de muncă a fost absorbită cu forța și în mod abuziv prin măsura criticată. Valoarea acestei forțe de muncă depășește în mod evident suma cerută, așa ca scopul legii obligă pe pârât la reparația și a acestei daune, chiar dacă nu se aplică art. 5 alin. 1 lit. a, ci litera b.
Recurenta reclamantă a mai arătat că până în prezent nu a beneficiat de un cadru legal de reparare a daunelor ca urmare a măsurii abuzive suferite din partea statului român comunist, deoarece art. 12 din Decretul Lege nr. 118/1990 exclude pe recurentă din cercul celor îndreptățiți, așa că nu poate fi vorba de o concurență în drepturi între cele din Decretul - Lege nr. 118/1990 și art. 5 din Legea 221/2009.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
La termenul de azi instanța a pus în discuția contradictorie a părților excepția tardivității declarării recursului de către recurenta-reclamantă, excepție pe care Curtea o apreciază ca fiind întemeiată.
Astfel, conform dispozițiilor art. 301 teza I C.pr.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Hotărârea recurată a fost comunicată recurentei-reclamante F. E., la domiciliul procesual ales prin cererea de chemare în judecată, la data de 8.04.2013, așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii atacate (fila 25 din dosarul de fond).
Conform regulii de calcul stabilite de art. 101 alin. 1 C.pr.civ., respectiv pe zile libere, declarația de recurs putea fi depusă până cel mai târziu la data de 24.04.2013, inclusiv.
Declarația de recurs împotriva hotărârii de fond a fost înregistrată la Tribunalul București Secția a IV-a civilă, la data de 30.04.2013, conform vizei de primire (fila 3 din dosarul de recurs).
Prin urmare, Curtea constată că declarația de recurs a fost formulată cu depășirea termenului de recurs prevăzut de art. 301 C.pr.civ., care este un termen imperativ, legal și absolut.
Pentru aceste considente, în temeiul dispozițiilor art. 301 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de recurentul reclamant ca tardiv formulat, situație în care, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., nu se mai impune analiza pe fond a motivelor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurenta-reclamantă F. E. împotriva sentinței civile nr. 709/29.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21.06.2013.
Președinte, Judecător,Judecător,
C. M. Steluța Z. D. S. G.
Grefier,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. GC/2 ex.
28.06.2013
Jud. fond - L. E. F.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1259/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1711/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
