Acţiune în constatare. Decizia nr. 733/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 733/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 5963/1748/2010
Dosar nr._
(183/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.733
Ședința publică de la 18.04.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - MARIANA HORTOLOMEI
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurenții – reclamanți D. A. și D. F., împotriva deciziei civile nr. 146 A din data de 27.11.2012, pronunțate de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât D. N..
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 28.03.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat consecutiv pronunțarea la 04.04.2013, 11.04.2013 și apoi la 18.04.2013, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Cornetu reclamanții D. A. și D. F., au chemat în judecată pe pârâtul D. N., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că sunt constructori de buna credința asupra imobilului casa de locuit P+M situat în Ciorogarla, ., Ilfov.
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamantul D. A. este singurul copil al pârâtului și al mamei sale D. E. decedata în 2007.
În 1995 după ce s-a căsătorit, având acceptul ambilor părinți, reclamantul și soția sa au edificat cu mijloace proprii o casa pe terenul părinților săi. Casa se afla la „roșu” nefiind finalizata din lipsa resurselor materiale. După decesul mamei, pârâtul și-a schimbat comportamentul față de reclamant fiind influențat și de alte rude.
Pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare se arată că pârâtul și soția defuncta au avut inițiativa construirii acestui imobil, au suportat cheltuielile de construcție, plata muncitorilor, iar banii obținuți din munca agricola și creșterea animalelor au fost folosiți de pârât la ridicarea casei.
La termenul din 07.03.2011 a fost încuviințată pentru ambele părți proba cu înscrisuri, testimonială și cu expertiză tehnică în specialitatea construcții.
În cauză au fost audiați martorii părților ale căror declarații au fost depuse la dosar fila 52-53 și au fost luate interogatoriile părților, care împreună cu răspunsurile au fost depuse la dosar fila 54-55-57.
Prin sentința civilă nr 576/13 02 2012, Judecătoria Cornetu a admis acțiunea și a constată că reclamanții sunt constructori de bună credință asupra imoiblului casă p+m, situată în com Ciorogârla, . 84, t 34, .>
Analizând actele și lucrările dosarului,pentru a pronunța această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Pentru a exista situația constructorului de bună-credință, este necesar ca buna-credință a acestuia să existe la momentul efectuării lucrărilor, or, așa cum reiese din actele depuse la dosar, precum și din declarațiile martorilor, reclamantul a fost un constructor de buna credința, deoarece a ridicat casa având acordul părinților săi. Acest acord a existat, așa cum rezultă din răspunsul pârâtului la interogatoriu intrebarea-1; precum și din faptul ca pârâtul a fost cel care a solicitat eliberarea autorizației de construire (în calitate de proprietar al terenului), daca nu era de acord cu ridicarea construcției nu ar fi solicitat-o.
În ceea ce privește susținerea pârâtului ca el ar fi plătit materialele de construcție și manopera așa cum se poate observa acesta nu face pe deplin dovada acestor cheltuieli, deoarece toate chitanțele sunt pe numele reclamantului, acesta face dovada cu acte ca a contractat și credite în perioada construirii casei. Deși pârâtul arata în întimpinare ca a avut bani la CEC, nu face nici o dovada în acest sens, a existentei contului sau a chitanțelor pe numele sau.
Aceasta situație este confirmata și de martori, atât de cel al reclamantului care declara ca a fost plătit de reclamant cât și de cel al pârâtului care declara ca pârâtul i-a dat bani dar nu știe exact ai cui erau banii, și presupune ca pârâtul l-ar fi plătit din pensie.
Având în vedere aceasta situație de fapt, instanța a apreciat cererea reclamantului ca întemeiată și a admis-o în consecința, constatând ca reclamanții sunt constructori de buna credința asupra imobilului casa P+M situat în Ciorogarla, ., T34, .>
Împotriva acestei încheieri s-a declarat apel de către apelantul D. N. motivând astfel cererea de apel:
Așa cum a rezultat din considerentele acestei sentințe, instanța de fond a extras probele administrate doar câteva aspecte favorabile intimaților reclamanți, fără a stabili o situație de fapt pe baza unei aprecieri a probelor în ansamblul lor.
Instanța a trecut sub tăcere alte aspecte ce rezultau din probele administrate care contrazic cele reținute în hotărâre ca fiind reale.
1. Un prim aspect pe care l-a reținut instanța este acela ca el a fost de acord cu ridicarea construcției pe terenul său, acord care a rezultat din răspunsul la interogatoriu și din faptul solicitării eliberării autorizației de construcție.
Așa cum a susținut pe parcursul procesului, el și soția sa au fost cei care au vrut sa construiască aceasta casa în care sa locuiască reclamanții.
În acest sens, solicita instanței de apel sa aibă în vedere răspunsul reclamantei D. F. la întrebarea nr.3 din interogatoriu - fila 57 din dosarul de fond - care a recunoscut ca el și soția sa au avut inițiativa construirii acestei case.
Instanța nu a dat nici un fel de importanta acestui răspuns, deși toate probele trebuie apreciate coroborat, tocmai pentru ca întreg raționamentul instanței se fundamentează pe așa-zisul acord al său.
Este evident ca afirmația reclamanților că ei au dorit construirea casei și ca au avut acordul său nu este reală, din moment ce poziția lor procesuala a fost contradictorie, iar reclamanta a recunoscut ca ei, părinții, au fost cei care au urmărit edificarea casei.
Dacă reclamanții au dorit . aceasta casa pentru ei, se pune întrebarea de ce nu au continuat lucrările, de ce nu locuiesc acolo și au locuit și locuiesc și în prezent în casa părinților reclamantei D. F., în care au investit, iar nu cum neadevărat au arătat în cererea de chemare în judecata ca locuiesc cu apelantul.
2. Un alt aspect reținut de instanța de fond este acela ca intimații reclamanți au suportat cheltuielile ridicării construcției, făcând dovada cu chitanțe și contracte de credite.
Instanța nu a analizat însa aceste chitanțe și contracte de credit în mod amănunțit, limitându-se la aprecieri foarte generale, ignorând alte probe administrate, în scopul susținerii elementului principal și poate unicul, în raționamentul instanței, și anume așa-zisul sau acord, pe care a pus accentul și pe timpul procesului și dezbaterilor în ședința publica și în administrarea probelor.
În realitate, el și soția sa au avut inițiativa edificării acestei construcții și au suportat cheltuielile de construcție, respectiv plata muncitorilor și a materialelor de construcție, iar nu reclamanții. Au mers împreună cu reclamantul la cumpărarea materialelor necesare și îi dădea bani să le achite. Greșeala a fost că nu a păstrat chitanțele emise pe numele său, fiind de buna-credința, spre deosebire de reclamant.
Instanța nu a dat nici un fel de relevanta perioadei în care casa a fost ridicata, anterior anului 2000. În acest sens este chiar declarația martorului N. F. M. propus de reclamanți (fila 52 dosar fond) care a arătat ca el a făcut zidăria casei și ca lucrările au durat din 1998 până în 2000. Acest martor a declarat și ca este vecin cu părțile, astfel încât a putut constata singur încetarea lucrărilor. Martorul S. I. a declarat ca lucrările au încetat în anul 2000. Raportul de expertiza tehnica în construcții dispus de instanța a apreciat perioada de construcție intre 1995 și 2001.
A mai arătat apelantul că respectivele credite sunt ulterioare datei finalizării lucrărilor, că actele privind achiziționarea unor obiecte casnice sau produse alimentare sunt eliberate în anii 2003, 2007, 2010, când la construcție încetaseră lucrările, iar alte documente sunt datate anterior începerii lucrărilor.
Apelantul a precizat că reclamanta D. F. a recunoscut la interogatoriu ca în acea perioada creștea animale pentru vânzare și vindea produse din gradina. În timp ce reclamantul a recunoscut ca o parte din credite au fost obținute după finalizarea lucrărilor, reclamanta a negat acest lucru. Instanța a omis sa analizeze aceste aspecte, omițând și atitudinea și răspunsurile contradictorii ale reclamanților care nu fac decât sa dovedească reaua credința a acestora.
Reclamanții susțin în mod nejustificat faptul ca ei au fost cei care au suportat cheltuielile de construcție, aceasta acțiune fiind parte dintr-o . acțiuni în justiție promovate de fiul său în scopul de a obține foloase patrimoniale mai mari decât cele ce i se cuvin în cadrul dezbaterii moștenirii, acțiuni demarate după decesul soției sale.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriu și a probei cu martori.
În drept, au fost invocate prevederile art. 282 și urm. Cod procedură civilă ale art. 490. 492 Cod civil.
Intimații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, arătând că pârâtul a recunoscut că și-a dat acordul pentru edificarea construcției, că reclamanții locuiesc în același imobil cu pârâtul, că pârâtul nu avea nicio posibilitate financiară pentru edificarea construcției, că martorii au confirmat că numai pe reclamant l-au văzut lucrând la casă.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriu și a probei cu martori.
În drept, au fost invocate prevederile art.115-118 din Codul de procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.146A/27.11.2012, Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, a admis apelul declarat de apelantul D. N., a schimbat, în tot, sentința civilă apelată în sensul că a respins, cererea ca neîntemeiată și a obligat intimații reclamanți la plata către apelantul pârât a sumei de 4523 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, fond și apel.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că potrivit art.492 din Codul civil, textul legal invocat de reclamanți în susținerea cererii, „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra”.
Prevederea stabilește o prezumție legală relativă în favoarea proprietarului terenului, revenind celui care a înălțat construcții pe teren, să facă dovada incontestabilă că este proprietarul construcțiilor pe care le reclamă.
În cauză, tribunalul a apreciat, contrar celor reținute de prima instanță, că o astfel de dovadă nu a fost realizată de reclamanții intimați.
Astfel, deși la întrebarea nr.1 din interogatoriul luat pârâtului, acesta a recunoscut că și-a dat acordul pentru edificarea construcției, la întrebarea nr.2 a învederat că a plătit lucrările.
Simplul acord al proprietarului terenului pentru edificarea construcției nu presupune că reclamanții au contribuit financiar și au edificat respectiva casă, în lipsa unor probe din care să rezulte acest aspect. Nici obținerea autorizației de construire de către pârât nu poate fi reținută în favoarea reclamanților, în condițiile în care pârâtul și-a dat acordul pentru edificarea construcției și în calitate de proprietar al terenului, era singurul care putea accesa documentele legale necesare.
Din contră, însuși reclamantul, la întrebarea nr.2 din interogatoriul administrat, a recunoscut că pârâtul și soția acestuia au plătit muncitorii și au cumpărat materialele de construcție.
În același sens, este și declarația martorului R. I., conform căreia martorul a fost angajat și plătit de pârât pentru realizarea cofrajului casei, a mers cu pârâtul să achiziționeze materialele, ce erau plătite de pârât. Tot de pârât a fost plătit și martorul S. I., care a efectuat lucrări la construcție.
Martorul N. F. M., deși a arătat că a fost plătit de reclamantul intimat, a precizat că nu știa de la cine proveneau banii.
De asemenea, martorul M. P. a învederat că anexa și construcția au fost ridicate prin mijloace proprii ale reclamanților, însă a recunoscut că nu a fost plătit de reclamant, că materialele de construcție erau deja cumpărate și nu știe cine le cumpăra. Aspectul referitor la obținerea de împrumuturi de reclamanți de la bănci pentru ridicarea construcțiilor nu a fost cunoscut de martor în mod direct, ci de la intimat.
La dosar au fost depuse de reclamanți înscrisuri din care rezultă că aceștia au beneficiat de ajutoare financiare rambursabile de la Comisia Mixtă Administrație – FSI A. și Canalizare, de la Banca Română pentru Dezvoltare, de la Banca Comercială Română, însă se observă că respectivele contracte au fost încheiate în anii 2003, 2005, 2008.
Nu se poate considera că banii au fost utilizați pentru edificarea construcției, deoarece potrivit declarației martorilor N. F. M., S. I., lucrările au început în 1998 și s-au terminat în anul 2000.
Și din raportul de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit de expert O. C., reiese că edificiul a fost realizat din 1998 până în anul 2011.
Au fost înlăturate și bonurile fiscale, chitanțele, facturile fiscale depuse de reclamanți și emise într-o altă perioadă decât 1998-2001, pentru aceleași considerente arătate mai sus, iar cu privire la documentele datate 1997, se are în vedere declarația reclamantului intimat care a recunoscut că materialele de construcție au fost cumpărate de partea adversă.
În plus, cu privire la bunurilor mobile achiziționate de reclamanți, necesare pentru utilarea casei, se reține și răspunsul la interogatoriu al reclamantului, la întrebarea nr. 5, conform căruia imobilul nu este locuibil și nu este dotat cu alte bunuri.
Nu a putut fi reținut însă argumentul intimaților referitor la lipsa mijloacelor financiare ale pârâtului pentru edificarea construcțiilor, deoarece din probele administrate rezultă că apelantul beneficia de pensie și realiza venituri din vânzarea animalelor și a legumelor (declarațiile martorilor S. I., M. P., R. I.).
Față de cele expuse, tribunalul a constatat că nu a fost răsturnată prezumția ce operează în favoarea proprietarului terenului, conform art. 492 din Codul Civil.
Tribunalul nu a putut considera nici că reclamanții sunt constructori de bună-credință, având în vedere că aceștia au cunoscut că terenul pe care urma a fi edificată construcția nu le aparține, ci este proprietatea apelantului pârât.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții D. A. și D. F. solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare, considerând-o netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului declarat recurenții au arătat că au probat cu înscrisuri în fața instanțelor, faptul că imobilul este edificat de ei atât din punct de vedere financiar cit și fizic, fără ca apelantul pârât să aibă vreo contribuție financiară ori de alta natură.
În mod cu totul eronat instanța de apel a apreciat că recurenții nu au făcut o astfel de dovada încă de la începutul motivării deciziei, întrucât au făcut dovada, iar cel ce nu a făcut aceasta dovada a aportului financiar și fizic este însăși apelantul – pârât.
Însuși apelantul-pârât recunoaște că și-a dat acordul pentru edificarea imobilului,dar aprecierea instanței cum ca acest acord nu înseamnă că recurenții nu au contribuit financiar li se pare o afirmație fără sens lipsita de suport.
Atât martorul R. I. și martorul S. I. menționează în instanță că au cumpărat materiale cu pârâtul - apelant și că au fost plătiți de acesta dar în punctul lor de vedere sunt simple speculații întrucât apelantul - pârât nu face și dovada cu acte de achiziționat materiale .-
Mai mult de atât instanța de fond a întors conținutul declarației martorului propus de recurenți - N. M. - care declara ca a fost angajat să efectueze lucrări și plătit tot de către recurenți, însa instanța arată că acest martor nu cunoaște de unde provin banii cu care ei l-am plătit pe acesta.
O astfel de precizare o consideră tendențioasa întrucât nu era treaba martorului de unde avem ei bani și ca era normal sa nu știe.
Instanța în mod cu totul eronat analizează declarațiile martorilor aspect ce vine în avantajul evident al apelantului pârât iar cu privire la martorul M. P. care declara ca nu cunoaște de cine au fost achiziționate materialele, acestea fiind deja achiziționate, cât și cu privire la obținerea de împrumuturi de la bănci de către ei, instanța de apel precizează „nu este cunoscut și de martor ca și când recurenții avea obligația de a spune tuturor când făceau împrumut de bani și alte bunuri".
Precizează că au depus înscrisuri de împrumuturi de diferite sume de bani de la Comisia Mixta Administrație - FSI Apa și Canalizare, de la Banca Româna de Dezvoltare și BCR, contracte ce parțial au fost incheiate în anii 2003,2005,2008, întrucât au fost presați de persoanele (în mare parte rude) să le restituie sumele împrumutate.
De altfel construcția a fost realizată în perioada anilor 1995-2011 așa cum reiese și din raportul de expertiza întocmit de experta O. C., ceea ce înseamnă că, cuprinde și perioada anilor 2003,2005,2008 când s-au făcut împrumuturile, însa instanța a interpretat greșit cum că împrumuturile au fost făcute după ridicarea construcției.
Consideră că în mod eronat instanța a înlăturat ca probe bonurile fiscale, chitanțele și facturile fiscale ce probează fără tăgadă ca recurenții au fost cei care au cumpărat materialele acte emise în perioada 1998-2001 când edificau construcția, instanța de apel fiind într-o grava eroare cu privire la perioada împrumuturilor și a construcției imobilului ceea ce a condus la scoaterea tuturor probelor lor pertinente și surprinzător fără a face în vreun fel vorbire de probele administrate de apelant.
De altfel apelantul nu a demonstrat sub nici o forma că a cumpărat materiale și ca a contribuit cu sume de bani la edificarea construcției, iar afirmația cum ca ar fi crescut animale și a cultivat zarzavaturi pe care le-a vândut și a contribuit cu bani la edificarea casei este irelevanta întrucât au crescut animale și pasări împreuna dar nu mai pentru consum propriu nu și pentru vânzare .-
Învederează ca pensia de_ lei vechi nu îi era suficientă pentru întreținerea apelantului ,iar simpla afirmație cum ca ar fi crescut animale nu este relevantă așa cum s-a arătat și mai sus.
Având în vedere cele precizate mai sus consideră ca a fost răsturnata prezumția ce operează în favoarea proprietarului terenului conform art.492 din codul civil,și se poate considera ca sunt constructori de buna credința cu atât mai mult cu cât au construit pe un teren al cărui coproprietar este după decesul mamei sale (soția apelantului) dar și având în vedere acordul apelantului pârât de a construi.
De altfel apelantul - pârât s-a comportat normal până la decesul soției sale după care la influenta altor persoane și-a schimbat comportamentul, deși locuim împreuna în același imobil recurenții fiind cei care îl întrețin și în prezent, ei achită toate utilitățile, taxele și impozitele, relevante fiind adresele de pe actele de identitate.
Cu privire la bunurile mobile pe care instanța de apel nu le-a luat în considerație arată ca acestea se afla în casa în care locuiesc cu apelantul pârât, întrucât imobilul în cauza nu este finisat să se poată locui în el.
Evident că având numai pensie apelantul pârât nu avea posibilitatea sa se întrețină singur și cu atât mai mult să îi sprijine financiar la edificarea construcției, iar sprijinul financiar și material venea și vine și în prezent numai din partea recurenților către el, internându-l de mai multe ori la spital pentru probleme medicale tot pe banii lor.
În consecința consideră ca instanța de apel a interpretat în mod eronat și total greșit probele administrate în cauza, inversând sensul acestora dar și dându-le alt sens decât cel real motiv pentru care solicită casarea cu trimitere spre rejudecare, ori reținerea spre soluționare .-
În drept au fost invocate dispozițiile art.299-304 pct.8 și 9 din Codul de procedură civilă.
La data de 07.02.2013, intimatul – pârât D. N., a formulat și depus întâmpinare la cererea de recurs prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea întâmpinării, intimatul – pârât a arătat că recurenții și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art.304 pct.8 și 304 pct.9 Cod procedură civilă, însa, dintr-o simpla lectura a motivelor de recurs se poate observa ca acestea nu se încadrează în ipotezele invocate.
Articolul 304 pct.8 se refera la interpretarea unui act juridic, ori în speță s-a dedus judecații constatarea unei situații de fapt cu consecințe juridice și anume existența calității de constructor de buna credința a recurenților, iar nu un act juridic.
Articolul 304 pct.9 se referă la interpretarea și aplicarea greșita a legii; așadar la o problema de nelegalitate și nu la stabilirea situației de fapt pe baza probelor administrate. Recursul nu reprezintă o noua judecată în fond, în condițiile în care a existat calea de atac a apelului.
Instanța de apel a analizat cererea prin prisma dispozițiilor art.492 Cod civil, pe care chiar recurenții și-au întemeiat cererea de chemare în judecata și care e aplicabil în speță față de situația de fapt susținuta de aceștia.
Tribunalul a interpretat acest text de lege în mod corect, reținând ca instituie o prezumție relativă de proprietate în favoarea proprietarului terenului asupra construcției edificate pe acest teren, o prezumție, însă, ce poate fi răsturnata prin proba contrara. Prin urmare, nu a existat nici o eroare în interpretarea acestui text.
În urma aprecierii probatoriului administrat instant a concluzionat ca recurenții nu au răsturnat aceasta prezumție.
De altfel, nici recurenții nu arată în ce a constat greșita interpretare și aplicare a legii, ci se rezumă la contestarea aprecierii probelor de către instanța. Faptul ca instanța nu a apreciat probele în sensul dorit de recurenții nu lipsește de temei aceasta apreciere.
II. Cu privire la motivele invocate în concret de către recurenți acestea nu sunt întemeiate.
Cu privire la declarațiile martorilor, recurenții nu contesta declarațiile martorilor, însa contestă faptul ca instanța a dat relevanta acestor declarații pentru ca "era normal ca martorii să nu cunoască.
Or, fiind o proba administrată la cererea părților instanța nu poate înlătura anumite afirmații ale martorilor pe motiv că nu convin uneia din părți, ci este obligată să o precizeze în contextul tuturor probelor administrate, din coroborarea tuturor probelor nu a rezultat ca recurenții au contribuit la edificarea imobilului.
Cât privește perioada de construire a imobilului atât din declarațiilor martorilor N. F. M. și S. I. cât și din raportul de expertiza rezultă că imobilul a fost edificat în perioada 1998-2001, iar nu 1998-2011 așa cum afirma cu rea credința recurenții. Prin urmare, creditele au fost făcute mult după ce lucrările de construcție se finalizaseră și nu se poate susține că banii au fost folosiți pentru edificarea imobilului.
În ceea ce privește susținerea recurentului ca în urma decesului mamei sale a devenit coproprietar asupra terenului pe care este ridicat imobilul aceasta nu este reala și încearcă din nou sa inducă instanța în eroare. Intimatul este singurul proprietar asupra terenului, acesta fiind bun propriu conform titlului de proprietate (TP) nr._/1994.
Cu privire la bonuri fiscale, facturi, chitanțe a detaliat pe larg în cererea de apel lipsa de relevanță a acestora, care cu excepția a 3 chitanțe care pot fi puse în legătura cu construirea casei (însă una este pe un alt nume - F. A., una pentru 10 foi table depusă de doua ori - fără nume; și alta 5 mc BCA), celelalte fie datează din perioade ulterioare terminării lucrării, fie se refera la obiecte, produse care nu au legătura cu edificarea casei, de tipul LED, frigider, hota, ghiveci, cos rufe, sicriu. De altfel, chiar recurenții spun ca nu au fost aduse în imobilul în litigiu, acesta neputând fi locuit.
Sarcina probei revine recurenților, iar nu intimatului pârât, iar cei care trebuiau sa răstoarne prezumția erau reclamanții,iar nu pârâtul.
Solicită să se observe că afirmațiile recurenților la pretinsul comportament al intimatului și la relațiile dintre părți nu au relevanță juridică și dovedesc reaua-credința a acestora, lucrurile stand cu totul altfel decât cele prezentate de aceștia pentru a poza în persoane grijulii față de intimat, o dovada în acest sens fiind faptul că încă din 2010 a promovat o . acțiuni în justiție, singurul scop al acestora fiind sa botina foloase materiale mai mari decât cele ce li se cuvin în urma dezbaterii succesiunii.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale care reglementează această cale de atac extraordinară și nedevolutivă, instanța constată că recursul permite reformarea hotărârilor definitive, exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art 304 pct 1-9 cod procedură civilă, legiuitorul sancționând cu nulitatea recursul, a cărui motivare nu se încadrează în nici unul din motivele de modificare sau de casare reglementate de lege.
Reclamantul recurent și-a întemeiat calea de atac declarată pe prevederile art 304 pct 8 și 9 cod procedură civilă. Făcând aplicarea în speță a aspectelor teoretice anterior expuse, Curtea va examina criticile formulate din perspectiva motivelor de reformare punctual precizate.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile ar 304 pct 8 cod procedură civilă, acesta se referă la încălcarea principiului înscris în prevederile art 969 alin 1 cod civil, potrivit căruia convențiile legale au putere de lege între părțile contractante. Pornind de la semnificația acestor dispoziții de drept de material, care consacră principiul forței obligatorii a contractului și având în vedere și prevederile procedurale invocate de recurentă drept temei pentru critica formulată, Curtea constată că trebuie distins între următoarele ipoteze: situația în care instanța este sesizată cu un diferend legat de un act juridic, indiferent că este un act juridic unilateral sau bilateral, ale cărui clauze sunt clare și precise, judecătorul, soluționând fondul, având obligația să-l aplice în litera și spiritul său, nefiind îndrituită să-i dea un alt înțeles, precum și situația în care clauzele actului juridic dedus judecății sunt neclare, susceptibile de mai multe înțelesuri, judecătorului revenindu-i datoria de a-l interpreta, potrivit regulilor de interpretare a actelor juridice.
Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art 304 pct 8 cod procedură civilă se referă la situația în care actul juridic care a generat litigiul este clar sub aspectul conținutului, dar instanța, pronunțându-se asupra pretențiilor cu care fost învestită, îi schimbă natura sau înțelesul, cu precizarea că în ipoteza în care din materialul probator administrat rezultă un dubiu cu privire la natura juridică sau conținutul actului juridic, interpretarea dată de instanțele de fond constituie o chestiune de fapt, care nu mai poate fi supusă cenzurii instanței de recurs.
Făcând aplicarea în cauză a acestor aspecte teoretice, Curtea constată că acest motiv de modificare a hotărârii nu este incident în cauză, în condițiile în care nu se pune problema interpretării clauzelor unui act juridic pentru calificarea naturii juridice a acestuia sau pentru clarificarea sensului acestora, ci trebuie stabilită calitatea reclamanților de constructori de bună credință a imobilului, reprezentat de casa de locuit, situat în Ciorogârla, . 84 județul Ilfov. Pe cale de consecință, având în vedere că prezenta cauză nu constituie un diferend legat de un act juridic, care să vizeze nașterea, valabilitatea, executarea modificarea sau stingerea acestuia, ci se pune în discuție un fapt juridic, acela al edificării cu bună credință, de către reclamanți, a unei construcții pe terenul proprietatea intimatului, nu se poate reține aplicabilitatea în cauză a acestui motiv de modificare a hotărârii recurate.
Pentru a-și întemeia în drept recursul, reclamanții s-au prevalat și de dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă.
Acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile.
Din examinarea cererii de recurs, pe lângă, o . susțineri care privesc maniera de interpretare a probelor și de stabilire a situației de fapt de către instanțele de fond, care scapă cenzurii instanței de recurs, dată fiind lipsa caracterului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea constată că, în finalul motivelor de recurs, reclamanții au invocat dispozițiile art 492 cod civil, susținând faptul că prin materialul probator administrat, au răsturnat prezumția instituită de acest de lege în favoarea proprietarului și implicit faptul că soluția pronunțată de instanța de apel nu este în concordanță cu aceste prevederi legale.
Examinând, din această perspectivă, maniera în care instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor susmenționate, Curtea, pornind de la situația de fapt, astfel cum a fost elucidată de instanțele de fond, constată că s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii.
Așa cum reiese din considerentele deciziei recurate, tribunalul a reținut, sub aspectul împrejurărilor de fapt, că reclamanții nu au dovedit edificarea cu mijloace proprii a construcției pe terenul proprietatea părinților recurentului, reținându-se totodată faptul că reclamanții nu pot fi considerați constructori de bună credință, în condițiile în care aceștia au cunoscut faptul că terenul pe care a fost clădită construcția aparține intimatului pârât. În recurs, reclamanții au depus o . înscrisuri, constând în facturi și chitanțe fiscale, certificat de calitate pentru materiale de construcții, precum și o . copii din registrul agricol pentru diferite perioada de timp, care însă nu prezintă relevanță pentru chestiunile de fapt și de drept care se pun în cauză( aceste înscrisuri neputând face dovada edificării construcției de către reclamanți, precum nici a calității în care aceștia ar fi construit pe terenul altei persoane), motiv pentru care Curtea constată că nu există nici un temei pentru reanalizarea situației de fapt, fiind ținută în operațiune de verificare a legalității deciziei atacate, de situația de fapt stabilită de instanțele de fond, în raport de care se analizează aplicarea normelor legale.
Față de toate de aceste aspecte și având în vedere situația de fapt stabilită, Curtea constată că dispozițiile art 492 cod civil au fost în mod corect interpretate și aplicate de instanța de apel, soluția pronunțată fiind legală.
Din examinarea cererii de recurs, Curtea constată că reclamanții fac o . susțineri referitoare la modul în care instanța de apel a interpretat recunoașterea intimatului pârât în sensul că și-a dat acordul pentru edificarea construcției, cu privire la afirmațiile martorilor R. I. și S. I., (susținând că sunt simple speculații, din moment ce nu există dovezi cu acte de cumpărare a materialelor de construcții), ale martorului N. M.( învederând că martorul nu putea ști de unde provin banii cu care a fost plătit pentru munca prestată și nici nu avea vreun interes în acest sens), precum și ale martorului M. P.( susținând că este interpretată eronat). De asemenea, recurenții fac referire la înscrisurile depuse la dosar ce atestă contractarea unor împrumuturi, ce ar fi trebuit luate în calcul pentru stabilirea situației de fapt deoarece construcția a fost edificată în perioada 1998-2011, precum și la faptul că în mod greșit nu a conferit valoarea probatorie bonurilor chitanțelor și facturilor fiscale, reținând în mod eronat perioada în care s-a edificat construcția. În egală măsură, reclamanții mai invocă în susținerea recursului faptul că intimatul nu a dovedit că ar fi contribuit cu bani la ridicarea casei, iar creșterea animalelor și păsărilor s-a realizat pentru consum propriu nu și pentru vânzare.
Examinând toate aceste susțineri ale recurenților, prin raportare la dispozițiile art 304 cod procedură civilă, Curtea constată că toate vizează exclusiv situația de fapt și modalitatea în care s-a realizat interpretarea probelor, aspecte care nu sunt chestiuni de legalitate și nu pot face obiect de analiză pentru instanța de recurs.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că cererea de recurs conține, alături de aspectele de fapt și critici de nelegalitate relative la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art 492 cod civil, Curtea va respinge excepția nulității recursului( reținând ca motivarea acestuia s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale) și va respinge ca nefondată calea de atac promovată.
Dând eficiență prevederilor art 316 coroborat cu art 274 cod procedură civilă, față de soluția care se va pronunța, Curtea va respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenți și îi va obliga pe aceștia la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții – reclamanți D. A. și D. F. împotriva deciziei civile nr.146A/27.11.2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât D. N..
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenții D. A. și D. F..
Obligă recurenții la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată către intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. H. I. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red. I.S.
Tehnored. C.S.
Ex.2
Tribunalul Ilfov - E.M.O.
- L.C.C.
Jud. Cornetu -A.L.F.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 371/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Reexaminare amendă judiciară. Decizia nr. 1870/2013. Curtea de... → |
|---|
