Reexaminare amendă judiciară. Decizia nr. 1870/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1870/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 7735/94/2011
Dosar nr._
(1908/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.1870
Ședința publică de la 19.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - GEORGETA STEGARU
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - I. N. C.
***********
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții –petenți Șdic L. C., Șdic M. împotriva deciziei civile nr.10A/22.01.2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov Secția Civilă.
P. are ca obiect – plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat P. D., în calitate de reprezentant al recurenților, în baza împuternicirii avocațiale nr1357534/18.11.2013 emisă de Baroul București, ce o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurenților depune chitanța nr._/1 din 18.11.2013 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4,00 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, astfel cum s-a dispus prin rezoluția administrativă.
Curtea solicită reprezentantului recurenților a lămuri unele susțineri invocate în cuprinsul motivelor de recurs, potrivit cărora din adeverința nr.6617/2011 emisă de Instituția Primarului Voluntari – Serviciul Impozite și Taxe Locale rezultă că o suprafață de 45.622 m.p. ar fi încadrată în categoria de folosință pășuni.
Reprezentantul recurenților arată că este vorba de o eroare materială strecurată în adeverința aflată la dosar și că întreaga suprafață restituită a fost de 50.000 m.p.
La solicitarea instanței de a preciza ce demersuri a efectuat pentru a îndrepta eroarea cuprinsă în actul de care înțelege să se prevaleze, reprezentantul recurenților arată că a depus hotărârile judecătorești rămase irevocabile pronunțate în dosare ce s-au aflat pe rolul Judecătoriei B. și Tribunalului Ilfov din care rezultă că suprafețe de teren, însumate, reconstituie întreaga suprafață de 50.000 mp. Consideră că este vorba de o evidentă eroare materială.
Curtea, deliberând, cu privire la neconcordanțele puse în discuție apreciază că nu se poate deduce existența unei erori materiale în cuprinsul adeverinței nr.6617/2011 din simpla raportare a acesteia la suprafața totală ce a fost restituită părților, neexistând un fundament spre a se reține că această adeverință se referă la întreaga suprafață restituită. În condițiile în care acest înscris este unul dintre cele pe care recurenta își fundamentează pretențiile deduse judecății, apreciază că eventuala eroare materială strecurată în cuprinsul acesteia se impune a fi remediată chiar de autoritatea emitentă, astfel că pune în discuție, necesitatea efectuării de demersuri de către recurenți, spre a obține o adeverință care să confirme susținerea potrivit căreia suprafața atestată ca fiind încadrată în categoria pășuni este de 45.622 m.p.
Apărătorul recurenților precizează că din adresa cu același număr 6617, dar emisă la o dată ulterioară primei adeverințe, respectiv la data de 11.04.2013 Instituția Primarului Voluntari – Serviciul Impozite și Taxe Locale rectifică eroarea materială strecurată în adresa 6617/05.04.2013, și menționează că impunerea inițială a suprafeței de teren, la data punerii în posesie a fost făcută pentru 45.622 mp. categoria de folosință pășuni. Depune la dosar copia adeverinței nr. 6617 emisă la 11.04.2011.
Curtea ia act reprezentantul recurenților înfățișează o adeverință cu același număr eliberată la 11.04.2011, care conține o mențiune diferită referitoare la terenul din categoria de folosință pășuni în sensul că acesta are suprafața de 45.622 mp. Pune în vedere reprezentantului recurenților să certifice copia adeverinței, pentru conformitate.
Luând act de poziția părții și de înscrisul înfățișat în argumentare, constată că nu se impune efectuarea altor demersuri suplimentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului
Recurenții - petenți, prin avocat, solicită, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Ilfov în temeiul dispozițiilor art.304 pct.5 C.pr.civ..
Consideră că se impune admiterea recursului casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare având în vedere că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art.261 al.1 pct.5 C.pr.civ., respectiv în considerentele hotărârii nu a argumentat, nu a prezentat motivele de fapt și de drept pe care și-a formulat convingerea pentru pronunțarea hotărârii.
Deși la dosar au fost depuse cele două adrese la care a făcut referire și instanța a solicitat relații, din oficiu, Primăriei Voluntari pentru a lămuri categoria de folosință ce trebuia înscrisă în Încheiere de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, la momentul motivării hotărârii, instanța de apel nu a făcut nici o referire la aceste aspecte.
Consideră că au fost încălcate dispozițiile art.6 pct.1 din CEDO întrucât instanța de apel nu a argumentat sub nici o formă decizia pronunțată și nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, a apelului formulat împotriva sentinței pronunțate de Judecători B..
Apreciază că sunt incidente dispozițiile art.312 din C.pr.civ. si s-ar impune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare și pentru faptul că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a rămas în pronunțare la data de 22.01.2013 însă în cuprinsul hotărârii nu se face nici o mențiune cu privire la modul de soluționare a excepției.
În subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței civile apelate, admiterii plângerii și îndreptării erorii materiale privitoare la înregistrările din cartea funciară_ a imobilului cu număr cadastral 3908/1/1, în sensul înscrierii categoriei de folosință ca fiind „pășune” și nu „pădure”, așa cum din eroare s-a menționat.
La momentul restituirii întregii suprafețe de 50.000 mp, terenul făcea parte din intravilanul localității, și în nici un caz nu s-ar fi putut restitui dacă ar fi făcut parte din fondul forestier. Suprafața de teren a fost parcelată, în trei parcele. La dosar au fost depuse hotărârile judecătorești pronunțate de Tribunalul Ilfov, rămase irevocabile, prin care s-a reținut împrejurarea că s-au strecurat erori materiale cu privire la categoria de folosință inserată. Înțelege să se prevaleze de prezumția lucrului judecat, arătând că prin soluționarea diferită a cererilor, ar fi grav încălcat circuitul civil.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 20.07.2011 sub nr._ /20.07.2011 pe rolul Judecătoriei B., petenții Șdic L. C. și Șdic M. au formulat plângere împotriva încheierii nr._/20.06.2011emisă de O.C.P.I. Ilfov, solicitând ca, urmare a admiterii plângerii, și să se dispună îndreptarea erorii materiale (actualizarea) privitoare la înregistrările din cartea funciară_ a imobilului cu numărul cadastral 3908/1/1, în sensul înscrierii categoriei de folosință ca fiind aceea de „pășune”, iar nu cea de „pădure”, cum în mod eronat se regăsește în conținutul cărții funciare.
În motivare, petenții au arătat că prin încheierea nr._/23.03.2011 s-a dispus respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale, cu motivarea că adeverința nr. DVFF 1207/_/19.03.2010 nu ar fi suficientă pentru corectarea greșelii de înregistrare a categoriei de folosință a imobilului cu nr.cadastral 3908/1/1. Terenul restituit prin hotărâre judecătorească pronunțată în contradictoriu cu I.C.A.S. în suprafață de 50.000 mp făcea parte din intravilanul localității Voluntari, el constituind curtea și grădina aferentei casei de locuit.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50 alin. 2/1 și următoarele din Legea nr.7/1996.
Intimata Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive conform art.50 ind.1 din Legea nr.7/1996, excepție ce a fost unită cu fondul.
Prin sentința civilă nr.100/16.01.a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului O.C.P.I. Ilfov; a fost respinsă plângerea formulată de petenți în contradictoriu cu intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă plângerea împotriva încheierii de carte funciară ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel petenții.
Au susținut apelanții petenți că hotărârea apelată este netemeinică și nelegală, pentru că adeverința nr.DVFF 1207/_/19.03.2010 emisă de Instituția Primarului Voluntari este un document emanând de la autoritatea administrativă locală competentă și obiectivă, ce nu poate fi contestat.
În condițiile în care terenul a fost restituit prin hotărâre judecătorească, după derularea unor litigii purtate cu ICAS care au durat mai mulți ani, este evident – în opinia apelanților – că obiectivitatea acestei instituții este serios afectată. S-a reținut, prin hotărârea judecătorească de restituire că acest teren nu făcea parte din fondul forestier, în situația contrară nefiind posibilă restituirea în natură.
Mai mult decât atât, din adeverința nr.6617/11.04.2011 emisă de Instituția Primarului Voluntari – Serviciul Impozite și Taxe Locale rezultă că impunerea inițială, la data punerii în posesie (luna iunie 2006), a suprafeței de teren a fost făcută pentru categoria de folosință „curții construcții, pășuni, drumuri”, și nu pentru categoria „pădure”.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.282 și următoarele Cod de procedură civilă.
Intimatul O.C.P.I. Ilfov a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de art. 331-339 Cod de procedură civilă și de Decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.LXXII/15.10.2007; pe fondul cauzei, a lăsat la aprecierea instanței .
Prin decizia civilă nr.10 A/22.01.2013, Tribunalul Ilfov – Secția Civilă a respins apelul formulat de apelanții Șdic L. C. și Șdic M., ca nefondat.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut în esență că:
Apelanții au invocat, în susținerea cererii de apel, faptul că adeverința nr.DVFF 1207/_/13.09.2010 emisă de Instituția Primarului Voluntari este un document care emană de la o autoritate administrativă locală competentă și obiectivă, care nu poate fi contestat, cu atât mai mult cu cât situația din teren confirmă cele reținute în acest înscris.
Această susținere a fost găsită neîntemeiată. Cuprinsul înscrisului sub semnătură privată, cu mențiunile sale privitoare la actul juridic pe care îl constată sau la faptele relatate, face dovadă, ca și cuprinsul înscrisului autentic, până la proba contrară, care se va putea face potrivit dispozițiilor referitoare la admisibilitatea probelor.
Pentru ca înscrisul la care apelanții fac referire să poată fi reținut în vederea soluționării cauzei, este necesar să se coroboreze cu ansamblul materialului probator administrat, ceea ce nu este cazul în speță. Astfel, din relațiile depuse la dosarul cauzei de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva – Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice reiese faptul că întreaga suprafață a Institutului este înregistrată sub numărul cadastral 3908, teren care aparține fondului forestier național, compus din păduri și teren destinat gospodăririi silvice.
Potrivit art. 53 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data formulării plângerii împotriva încheierii nr._/20.06.2011, respectiv 13.07.2011, erorile materiale săvârșite cu prilejul înscrierilor sau radierilor se pot îndrepta, prin încheiere motivată, de către registratorul de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, cu comunicarea acesteia persoanei interesate.
Or, în speță se tinde la schimbarea categoriei de folosință a imobilului care face obiectul acțiunii, ceea ce înseamnă că nu era aplicabilă procedura reglementată de art. 53 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, aceasta având în vedere existența unor erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale înscrierilor sau radierilor, pentru verificarea cărora nu este necesară examinarea fondului cererilor de înscriere sau de radiere.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, tribunalul a constatat că în mod legal și temeinic prima instanță a procedat la respingerea cererii petenților, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 296 C. pr. civ., apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a instanței de apel au declarat recurs petenții apelanți.
În motivarea recursului astfel formulat se arată în esență că:
1. Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod de procedură civilă, unul dintre elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească sunt considerentele sau „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", cerință pretinsă de lege imperativ.
Astfel, instanța trebuia să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin cererea de apel, și asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretențiilor ridicate/solicitate de părți.
Arată recurenții că și în concepția legiuitorului european și a jurisprudenței convenționale, în considerarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motivarea unei hotărâri judecătorești reprezintă o garanție a unui proces echitabil, instanța de contencios european a drepturilor omului, în jurisprudența sa constantă în această materie, reglementând obligația pentru instanțe de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
În speță, instanța de apel nu a respectat nici exigențele art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., nici garanțiile procesuale impuse de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu a procedat la un examen efectiv al argumentelor, mijloacelor de apărare și elementelor de probă invocate de recurenții apelanți, limitându-se la a reproduce considerentele instanței de fond.
Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse două adeverințe eliberate de Instituția Primarului Voluntari, iar instanța de apel a dispus efectuarea unei noi adrese la aceeași instituție pentru a se preciza care este categoria de folosință a terenului la care se face referire în cuprinsul plângerii și apelului.
În pofida faptului că și ultima adeverință este cât se poate de clară, instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la conținutul și la semnificația acesteia.
Potrivit practicii instanței supreme, insuficiența argumentării deciziei de apel echivalează cu nemotivarea hotărârii, ceea ce împiedică exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs, în aceste condiții, devin aplicabile prevederile art. 312 Cod de procedură civilă.
O altă critică adusă de recurenți hotărârii atacate este aceea că instanța de apel a omis să se pronunțe cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a OCPI Ilfov, deși, a termenul din 22 ianuarie 2013, s-a reținut cauza în pronunțare și cu privire la acest aspect.
De asemenea, este criticată decizia recurată în sensul că prin aceasta s-a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 33 alin. 5 din Legea nr. 7/1996 (în forma în vigoare la data sesizării instanței de judecată) și a prevederilor art. 88 din Ordinul ANCPI nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară.
Precizează recurenții că probele administrate în cauză au scos în evidență în mod categoric faptul că în speță ne aflăm într-un caz clasic de eroare materială săvârșită cu prilejul înscrierii în cartea funciară. Astfel:
Adeverința nr. DVFF nr.1207/_/19.03.2010 emisă de către Instituția Primarului Voluntari, și care este conformă Evidențelor Registrului Cadastral al Parcelelor, face pe deplin dovada celor susținute de către recurenți, menționându-se că impunerea suprafeței de teren începând cu 12.07.2006 a fost făcută pentru „curți-construcții, pășuni și drumuri".
Din adeverința nr. 6617/11.04.2011 emisă de Instituția Primarului Voluntari - Serviciul Impozite și Taxe Locale rezultă că impunerea inițială, la data punerii în posesie (luna iunie 2006), a suprafeței de teren a fost făcută astfel: 2.163 mp-categoria de folosință curți construcții; 45.622 mp-categoria de folosință pășuni; 2.215 mp-calegoria de folosință drumuri.
După cum se observă, nu există nicio suprafață de teren care să se încadreze în categoria de folosință „pădure".
În condițiile în care, potrivit art. 258 alin. 4 din Codul fiscal, terenurile din intravilan având categoria de folosință „pădure" se impozitează cu 24 de lei/ha, iar cele având categoria de folosință „pășune"" se impozitează cu 18 lei/ha, este evident – în susținerea recurenților - că Instituția Primarului Voluntari - Serviciul Impozite și Taxe Locale ar fi avut tot interesul să ateste faptul că terenul se încadrează în categoria de folosință „pădure" pentru a obține un impozit mai mare. Numai că, realitatea i-a obligat să perceapă impozit pentru „pășune", chiar dacă acesta este mai mic.
Din adresa comunicată de Instituția Primarului Voluntari, la solicitarea instanței de apel, rezultă că terenul la care se face referire face parte din extravilanul localității Voluntari, și are categoria de folosință de „pășuni".
Aceste înscrisuri au fost ignorate de Tribunalul Ilfov, fără vreo motivare. Este de neînțeles cum tocmai adresa comunicată Tribunalului Ilfov Ia cererea acestuia nu a fost luată în considerare.
Susțin recurenții și faptul că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea prezumției lucrului judecat (art. 1200-1203 C.civ. de Ia 1864) și a dreptului Ia un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO.
În acest sens, precizează că au formulat trei cereri având același obiect, și care vizează trei parcele din lotul total de 50.000 mp care le-a fost restituit în natură. S-au format trei dosare distincte, dintre care două dosare au fost soluționate prin hotărâri irevocabile în sensul admiterii cererilor de îndreptare a erorii materiale referitor la înscrierea categoriei de folosință ca fiind aceea de pășune, iar nu de pădure.
În aceste condiții, recurenții – petenți înțeleg să se prevaleze de prezumția lucrului judecat (aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat), în sensul că se pot prevala de dreptul recunoscut printr-o hotărâre definitivă într-un nou proces, fără ca această instanță să mai poată lua în discuție existența dreptului. Așa cum s-a arătat, există trei litigii în cadrul cărora se pun aceleași probleme de drept, iar până în prezent în două litigii s-a decis în mod irevocabil că terenul are categoria de folosință „pășune", iar în cel de-al treilea că terenul are categoria de folosință "pădure".
Rezolvarea diferită a unor cauze în care se pune aceeași problemă de drept contravine art. 6 §1 din CEDO.
Recurenții – petenți susțin că au dreptul la un proces echitabil pentru stabilirea pretențiilor lor civile, iar dreptul la un proces echitabil include dreptul la securitatea raporturilor juridice.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că soluționarea diferită a cererilor prezentate de mai multe persoane aflate în situații similare conduce la o stare de incertitudine, care trebuie să fi diminuat încrederea publicului în actul de justiție, această încredere fiind cu certitudine o componentă esențială a statului de drept (a se vedea mutatis mutandis, Vinci și alții împotriva Serbiei, nr. 44.698/06 și urm. par. 56, 1 decembrie 2009).
În drept, sunt invocate prevederile art. 261 pct. 5, art. 299 și urm., art. 304 pct. 5 și 9 C.proc.civ., art. 33 alin. 5 din Legea nr. 7/1996, art. 88. din Ordinul ANCPI nr. 633/2006.
Anexat cererii de recurs au fost depuse hotărârile judecătorești la care s-a făcut referire în motivele de recurs.
Recurs legal timbrat.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 3041 din C.prt.civ., Curtea reține următoarele:
Recurenții reproșează instanței de apel, prin primul motiv de recurs, faptul că nu ar fi motivat hotărârea pronunțată, în sensul că nu s-a pronunțat cu privire la „tot ceea ce s-a cerut” prin cererea de apel și „asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretențiilor ridicate/solicitate de părți”.
Verificând considerentele deciziei recurate, Curtea constată că acestea conțin argumentele pentru care instanța de control judiciar a găsit neîntemeiate criticile aduse de apelanți sentinței împotriva căreia era formulat apelul analizat, respectiv s-a apreciat cu privire la forța probantă a adeverinței invocate (eliberată Primarul or. Voluntari), și s-a reținut că aceasta nu se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză - acestea din urmă atestând că suprafața de teren în litigiu a făcut parte dintr-o suprafață mai mare ce avea atribuit nr. cadastral nr. 3909, și care a fost înscrisă în cartea funciară deschisă de titularul Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice cu categoria de folosință păduri și teren destinat gospodăririi silvice.
Din lecturarea motivelor de apel – care motive au stabilit limitele investirii instanței de control judiciar, conform cu exigențele impuse de art. 295 alin. 1 din C.pr.civ.- Curtea reține că de întreaga argumentare critică expusă de apelanți era centrată pe forța probantă și conținutul adeverinței nr. DVFF 1207/_/19.03.2010 și al celei cu nr. 6617/11.04.2011 eliberate de Primarul or. Voluntari.
Raportând aceste susțineri critice ce au fost deduse judecății instanței de apel la considerentele expuse în hotărârea prin care apelul a fost soluționat, și reținând că apelul reprezintă o cale de atac devolutivă în cadrul căreia se realizează controlul judiciar al hotărârii pronunțate de instanța ierarhic inferioară numai prin prisma criticilor concret formulate de apelanți (și nu o nouă judecată a tuturor susținerilor pe care părțile le-au făcut în etapele procedurale anterioare), Curtea constată că instanța de apel a analizat cererea de apel formulată de recurenții apelanți în deplin acord cu prevederile art. 295 alin. 1 din C.pr.civ., iar hotărârea este motivată conform cerințelor stabilite prin art. 261 pct. 5 din C.pr.civ. și a celor ce rezidă din interpretarea art. 6 din Convenția EDO.
Curtea notează că recurenții, deși susțin că instanța de apel nu și-a motivat hotărârea, nu au înfățișat nici un element de natură a permite instanței de recurs identificarea vreunui motiv de apel (critică referitoare la nelegalitatea și/sau netemeinicia sentinței atacate) ce ar fi scăpat analizei instanței respective, ci s-au limitat la a fundamenta acest motiv de recurs pe considerații teoretice și jurisprudențiale legate de necesitatea motivării hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești.
Cum recursul reprezintă o cale de atac extraordinară în cadrul căreia se analizează – corespunzător exigențelor impuse prin partea introductivă a art. 304 din C.pr.civ. - exclusiv aspecte care interesează legalitatea hotărârii concret atacate, Curtea urmează a reține că, față de considerentele expuse în precedent, apare ca vădit nefondată critica prin care recurenții susțin că soluția adoptată prin decizia atacată nu ar fi fost motivată.
Împrejurarea că instanța de apel nu a analizat, în particular, relațiile care au fost comunicate de Primarul or. Voluntari în legătură cu mențiunile care se regăsesc în evidențele locale referitor la categoria de folosință a terenului în litigiu nu poate fi reținută drept un viciu de motivare a hotărârii, atâta vreme cât reiese cu evidență din considerentele deciziei faptul că argumentul care a fundamentat soluția instanței a fost acela că procedura aleasă de apelanți – aceea a îndreptării erorilor materiale a înscrierilor în cartea funciară – nu este aptă a permite o schimbare a mențiunilor existente privind categoria de folosință a terenului.
În ce privește critica referitoare la omisiunea instanței de apel de a se pronunța cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a OCPI Ilfov, Curtea reține că este formulată cu neobservarea prevederilor art. 2812a raportat la art. 2812 din C.pr.civ., care impun o procedură specială (aceea a formulării unei cereri de completare a hotărârii) în situațiile în care instanța omite a se pronunța asupra unei cereri principale sau incidentale, oprind părțile să se prevaleze de o atare omisiune în apel sau recurs.
Având în vedere aceste coordonate procedurale care fac posibilă remedierea situației în care instanțele omit a se pronunța asupra tuturor cererilor (incidentelor) ivite în fața lor, Curtea constată că nu se justifică analiza menționatei critici în cadrul recursului pendinte.
Din perspectiva criticii prin care recurenții susțin că instanța de apel ar fi făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 33 alin. 5 din Legea nr. 7/1995 și a art. 88 din Ordinul ANCPI nr. 633/2006, Curtea reține următoarele:
Situația de fapt reținută de instanțele de fond este aceea că mențiunile din cartea funciară în care este înscris imobilul (CF nr._) asupra căruia poartă litigiul au fost făcute potrivit datelor care s-au regăsit în documentațiile cadastrale ce au stat la baza înscrierii dreptului recurenților, și că același teren a fost anterior în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, și a fost înregistrat ca teren care aparține fondului forestier național, compus din păduri și teren destinat gospodăririi silvice.
Această situație de fapt – care nu poate fi reevaluată de instanța de recurs, pentru că, potrivit art. 304 C.pr.civ., competențele acesteia sunt limitate la verificarea legalității deciziei recurate – relevă împrejurarea că mențiunile la care se referă cererea de îndreptare formulată de recurenți nu constituie erori materiale, care să fi fost rezultate din preluarea în cartea funciară în mod eronat a datelor/informațiilor înscrise în documentele pe baza cărora s-a deschis respectiva carte, ci ar putea reprezenta erori făcute anterior întocmirii cărții funciare - cu ocazia întocmirii documentelor primare (documentația cadastrală, plan de amplasament, fișa imobilului).
Or, efectuarea unor verificări care să conducă la stabilirea corectitudinii datelor și informațiilor cuprinse în respectivele documente primare excede în mod evident limitelor procedurii îndreptării erorilor formale (materiale) ce pot fi îndreptate de registratorii de carte funciară în condițiile art. 33 alin. 5 din Legea 7/1996.
Curtea notează că, pentru determinarea categoriei erorilor materiale susceptibile de îndreptare într-o astfel de procedură, se impune a fi avute în vedere și dispozițiile art. 53 alin. 1 din Legea 7/1996 conform cărora „Erorile materiale săvârșite cu prilejul înscrierilor sau radierilor se pot îndrepta, prin încheiere motivată, de către registratorul de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, cu comunicarea acesteia persoanei interesate”. Coroborând această normă cu prevederile art. 33 din același act normativ, reiese fără echivoc faptul că erorile reclamate de recurenți în speță nu au valențe de erori materiale, formale, ce s-ar fi săvârșit cu prilejul înscrierii dreptului recurenților, ci reprezintă aspecte care vizează modificări de substanță în conținutul cărții funciare, iar pentru astfel de modificări era necesar a se urma o procedură diferită, și anume aceea a rectificării de carte funciară.
Mențiunile existente în cartea funciară cu privire la categoria de folosință a terenului interesează chiar fondul dreptului asupra respectivului imobil, pentru că rigorile impuse de lege în legătură cu terenurile care fac parte din anumite categorii de folosință (cum sunt și pădurile) sunt unele care derogă de la cele general aplicabile (de drept comun).
Având în vedere aceste considerente, Curtea reține caracterul nefondat al criticii prin care se susține greșita aplicare a prevederilor art. 33 alin. 3 din Legea 7/1996 și art. 88 din Ordinul nr. 633/2006 al ANCPI.
Astfel cum s-a reținut în precedent, în recurs nu este permis a se proceda la analiza probelor administrate în etapele procedurale anterioare, astfel că argumentele dezvoltate de recurenți cu referire la cuprinsul adeverințelor nr. DVFF 1207/_/19.03.2010 și nr. 6617/11.04.2011 eliberate de Primarul or. Voluntari, dar și la relațiile comunicate instanței de apel de aceeași instituție vor fi respinse ca fiind incompatibile cadrului procesual în care sunt formulate.
Prevederile art. 258 alin. 4 din Codul fiscal, care se referă la modalitatea de impozitare a terenurilor din diferite categorii de folosință, nu pot avea vreo relevanță în ce privește evidențele de publicitate imobiliară, acestea din urmă realizându-se după reguli cu caracter special, reguli care nu se află într-un raport de condiționalitate cu cele care privesc stabilirea și îndeplinirea obligațiilor fiscale ale titularilor drepturilor înscrise.
Susținerea recurenților în sensul că, prin soluția pronunțată de instanța de apel, ar fi fost încălcată prezumția de lucru judecat este formulată cu neobservarea faptului că cele două hotărâri judecătorești la care se raportează invocând respectiva prezumție se referă la corpuri diferite de proprietate, respectiv: terenul cu nr. cadastral 3908/1/3 înscris în cartea funciară nr._ (având suprafața de 3528.28 m.p.) și terenul cu nr. cadastral 3908/1/2 înscris în cartea funciară nr._ (cu suprafața de 1,0120 ha).
Împrejurarea că respectivele corpuri de proprietate aparțin acelorași proprietari, ori aceea că au format, în precedent, corp comun cu cel ce face obiectul litigiului pendinte nu semnifică faptul că la înscrierea acestuia din urmă în cartea funciară s-ar fi strecurat în mod necesar aceleași erori materiale ce au fost constatate în privința celorlalte două corpuri.
Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Având în vedere aceste coordonate ale prezumției lucrului judecat, și ținând seama că cele două hotărâri în raport de care recurenții au invocat această prezumție nu conțin vreo dezlegare legată de situația juridică, respectiv categoria de folosință a terenului în suprafață de_,15 m.p., care are nr. cadastral 3908/1/1 și este înscris în Cartea funciară nr._ Voluntari, fără temei susțin recurenții că instanța de apel s-ar fi pronunțat cu încălcarea acestei prezumții.
Nicio constatare făcută de instanțe în cele două litigii anterioare nu justifică a se reține că acestea au statuat asupra dreptului recurenților de a beneficia de procedura îndreptării erorii materiale spre a obține schimbarea unor mențiuni ale cărții funciare deschise pentru terenul cu nr. cadastral 3908/1/1 (cu suprafața de_,15 m.p), și astfel să fie exclusă posibilitatea analizării acestui drept în litigiul pendinte.
Chestiunea rezolvării diferite a unor probleme de drept este distinctă de aceea a efectelor prezumției de lucru judecat, iar în jurisprudența Curții EDO s-a statuat în mod repetat că divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având competență în raza lor teritorială.
În cauza B. împotriva României – invocată de recurenți – s-a reținut încălcarea art. 6 din Convenția EDO în considerarea faptului că divergența de jurisprudență a fost constatată la nivelul instanței supreme, reținând Curtea EDO că un astfel de incident este contrar art. 6 pentru că rolul unei instanțe supreme este tocmai să regleze aceste contradicții de jurisprudență.
Ca atare, împrejurarea că în alte cauze s-a dat o interpretare diferită prevederilor art. 33 din Legea 7/1996, raportat la situația unor terenuri pretins aflate în situații similare cu cel din cauza de față, nu poate fundamenta o soluție de reformare a deciziei atacate.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea urmează a constata caracterul nefondat al criticilor aduse de recurenți deciziei atacate, urmând a dispune respingerea recursului astfel susținut.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții – petenți ȘDIC L. C. și ȘDIC M., împotriva deciziei civile nr.10A/22.01.2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. I. S. C. G.
GREFIER
N. C. I.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
2 ex./18.12.2013
Trib.Ilfov – M.E.; C.S.
Jud.B. – A.Dumitescu
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 733/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 41/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
