Acţiune în constatare. Decizia nr. 301/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 301/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 18756/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 301A
Ședința publică de la 28 octombrie 2013
Curtea compusă din
PREȘEDINTE - A. C. B.
JUDECĂTOR -C. M. SPRINCEANĂ
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul reclamant C. R. domiciliat in București, ., ., sector 2 împotriva sentinței civile nr. 455/05.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimații pârâți P. DE PE L. INALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE cu sediul in București, .-14, sector 5, S. R. PRIN CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII cu sediul in București, Calea Plevnei nr.141B, sector 6, S. R. PRIN INALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE cu sediul in București, ., sector 2, S. R. PRIN MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PRIN AGENT GUVERNAMENTAL cu sediul in București, ., sector 1, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul in București, ., sector 5 si S. R. PRIN MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul in București, ., sector 5, având ca obiect: acțiune in constatare – pretenții – daune morale.
Dezbaterile in cauză au avut loc in ședința publică de la 7.10.2013 fiind consemnate in incheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise si având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 14.10.2013, la 21.10.2013 si apoi la 28.10.2013.
CURTEA
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Secția a IV-a Civila la data de 23.05.2012 sub nr. de dosar_ reclamantul C. R. a solicitat in contradictoriu cu P. de pe lângă Curtea de Casație si Justiție, Statul Român prin Ministerul Finantelor, Statul Român prin Ministerul Afacerilor Externe prin Agent Guvernamental, Statul Român prin Ministerul Justiției, S. R. prin Inalta Curte de Casație Si Justiție, S. R. prin Consiliul Superior al Magistraturii, pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna obligarea la plata următoarelor sume: 240 Euro actualizați până la data executării efective, in conformitate cu modalitatea stabilită de instanța europeană; 310.463 Euro reprezentând prejudiciul creat prin neexecutarea hotărârii din 14.12.1995; 273.970 Euro reprezentând prejudiciul creat prin neexecutarea hotărârii din 09.11.1992; majorarea sumelor cu dobanda legală a BNR plus 3% incepând de la data de 21.05.2011; 10.000 Euro reprezentând daune morale, ca urmare a neexecutării acestor hotărâri, ..
In motivare, reclamantul a aratat ca la data de 14 sept.2010 Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat o decizie in cauza C. c. România, cererea nr.3.360/03; hotărârea a fost publicata in Monitorul Oficial nr.8l/2.II.2011; hotărârea a rămas definitiva la 21 feb. 2011. Pentru executarea acesteia Curtea a fixat un termen de 3 luni, respectiv data de 21 mai 2011.
La data de 17.07.2011, Agentul Guvernamental a făcut o plata parțiala a satisfacției echitabile stabilita la 5.900 euro, plătind efectiv 5.660 euro.
In pofida tuturor demersurilor posibile (rezonabil accesibile) făcute la toate instituțiile statului având competente, si corelativ obligații, in executarea hotărârii CEDO, inclusiv la piritii de mai sus, la aproape 2 ani de la pronunțarea acestei hotărâri, ea a rămas neexecutata.
Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului a inlăturat orice fel de incident care a condus la situația continua de neexecutare a celor 2 hotărâri interne, astfel incât, executarea integrala a acestor hotărâri sa nu mai poată fi subiect de disputa sau controversa, si care sa constituie un motiv de repetare a ilicitului, de către autoritățile statului roman.
Curtea a stabilit ca a existat o incalcare a dreptului la un proces echitabil, art. 6 din Convenție, cu precădere in ceea ce privește termenul rezonabil de executare a acestor hotărâri definitive, si conform structurii generale a ierarhiei normelor juridice, in deplin acord cu deciziile Curții Constituționale, dezlegarea data de CEDO are autoritate de lucru judecat; nici o rediscutare sau reinterpretare care sa conducă la o alta concluzie, nu mai este posibila.
Deși are un caracter eminamente declaratoriu, in virtutea principiului subsidiarității, executarea hotărârii Curții instituie o obligație de rezultat in sarcina autoritatilor naționale, cu privire la remedierea si repunerea pe cât posibil a reclamantului, parte vătămata, in situația anterioara incălcării pentru care statul a fost condamnat.
De asemenea, in virtutea principiului efectivitatii, autoritățile statului vor trebui să asigure mijloacele necesare, suficiente, accesibile si eficiente pentru luarea masurilor cu caracter individual, prin care sa se pună capăt și să fie inlaturate consecințele deosebit de grave care continua sa-si producă efectele, miza fiind insasi mijloacele de subzistenta.
Mult mai bine plasate, dispunind de caile directe si efective de remediere a situației reclamantului, autoritățile naționale cum sint cele de mai sus in cazul de fata, nu dispun de nici un fel de marja de apreciere, intrucit in dreptul muncii, executarea hotarârilor din 09.11.1992 si 14.12.1995 a fost (si este in continuare) reglementata prin texte exprese de către legiuitor. Cu alte cuvinte, marja de apreciere cu privire la intinderea si aplicarea celor 2 titluri executorii a fost delimitată prin chiar textul legii speciale de drept substanțial, care este Codul Muncii si celelalte norme din acest domeniu, astfel incit obligația de rezultat cu privire la executarea hotărârii Curții, prin executarea celor 2 hotărâri interne, este până la urma o chestiune de respectare si aplicare a legii, dar si de respectare a principiului stabilității raporturilor juridice, ca urmare a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate până la momentul hotărârii Curții.
Pe obligația partajata intre diferitele autorități ale statului, asa cum sint pârâții din aceasta cauza, masurile efective de remediere a situației sale, nu operează o divizare a competentelor pe orizontala, pentru ca scopul final converge spre virful piramidei, obligația de rezultat instituita de hotărârea Curții, ce angrenează in mod egal aceste autorități.
Obiectul disputei in fata instanței internaționale se restringe si se pliază pe incalcarea art. 6 din Convenție, insa scopul final al acestui demers, ramâne in continuare obținerea satisfacției din conflictul intern inițial, executarea integrala a celor 2 hotărâri, care au declanșat medierea autorității judecătorești.
Hotărârea Curții este direct executorie pentru autoritățile naționale competente cum sunt sunt pârâții de mai sus, si implicit executorie pentru pârâții din cele 2 titluri interne neexecutate.
Obligația juridica rezultând din executarea integrala a celor 2 hotărâri interne a rămas neschimbata, iar prin hotărârea Curții aceasta obligație juridica a fost completata (recompletata) si cu obligația acoperirii prejudiciului creat de scurgerea unei perioade foarte mari in timp, ca si cu o nouă obligație, respectiv obligația politica prevăzuta de preambulul si art. 1 din Protocolul nr. 11 la Convenție.
Dreptul intern aplicabil: conform principiului loialității convenționale, statelor parte contractante le revine: o obligație negativa de abstențiune cu privire la abținerea de la incalcarea drepturilor si libertăților fundamentale protejate de Convenție, ca si o obligație pozitiva de remediere a consecințelor unei astfel de incalcari, atunci când Curtea a pronunțat o hotărâre de condamnare a statului parte.
După pronunțarea hotărârii din 14 sept.2010, statul nu numai ca nu-si respecta obligația pozitiva de a executa hotarârea in termenul fixat prin dispozitivul acesteia, dar continua sa-si incalce si obligația negativa de abstențiune cu privire la situația continua de incalcare a dreptului pentru care a fost condamnat.
S. este obligat sa ia in primul rind, masurile individuale necesare repunerii reclamantului, parte vătămata, in situația anterioara incalcarii de care s-a plâns la Curte, in termenul fixat prin hotărârea sa.
Dacă aceste masuri individuale nu pot fi luate, ca urmare a unor hotarâri definitive ale instanțelor interne, ceea ce nu este cazul in situația de fata, atunci autoritățile naționale competente vor trebui sa prevadă, in al doilea rind, o cale de retractare si inlăturare a efectelor acestor hotarâri, redeschizind noi cai de contestare pentru reclamant (revizuire).
Prin hotarârea sa, Curtea a constatat o incalcare a art. 6 din Convenție pe o situație continua de neexecutare a unor hotărâri definitive. Refuzul autorităților statului de a remedia situația reclamantului, reprezintă o sfidare a CEDO, in timp ce perpetuarea acestei situații reprezintă disprețul autorităților romane fata de Convenție.
In ceea ce privește dreptul intern aplicabil executării hotărârilor definitive pronunțate in dreptul muncii, textele pertinente sunt:
- art.289 din Codul Muncii - Hotărârile pronunțate in fond sunt definitive si executorii de drept.
Ele constituie titlu executoriu, nu trebuie investite cu formula executorie si sunt puse in executare, la simpla cerere adresata angajatorului de către persoana interesata.
Legiuitorul nu a prevăzut nici o cale de contestare a acestor hotărâri, pentru că angajatorul nici nu are ce sa conteste, de vreme ce el este obligat sa despăgubească salariatul indepartat din munca prin culpa sa exclusiva, dacă instanța a pronunțat o hotărâre in favoarea salariatului, platindu-i ceea ce el a plătit deja persoanei care a preluat postul salariatului concediat.
- art.277 Codul Muncii - Neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor in termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesata, constituie infracțiune si se pedepsește cu inchisoare.
- art.278 Codul Muncii - Neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind reintegrarea in munca a unui salariat constituie infractiune si se pedepsește cu inchisoare.
Aceasta prevedere a fost edictata de către legiuitor ca o măsura de protecție a salariatului impotriva unor posibile abuzuri ale angajatorului, si nici o instanța interna nu va putea ignora, ocoli sau adaugă la lege.
Instanța cenzurează comportamentul părților si nu textul legii.
Dacă angajatorul in cauza este o autoritate a statului, o regie, societate naționala sau orice alta forma de organizare in care statul deține capitatul majoritar, atunci pe terenul art. 6 din Convenție, acestor entități le revin obligații sporite in executarea hotărârilor pronunțate, mai ales in dreptul muncii.
Ca urmare, având in vedere ca salariatul care a obținut o hotărâre definitiva de reluare a activității (plata despăgubirilor si repunerea in situația anterioara), nu este obligat sa ceara executarea silita a angajatorului, având in vedere ca, si dacă s-a inceput o executare silita parțiala, in faza necontencioasa a executării, instanța nu pronunța hotărâri judecătorești având autoritate de lucru judecat (nerevizuibile), având in vedere ca, după pronunțarea hotărârii CEDO, o revizuire nu poate avea alt rezultat decât retractarea hotărârilor care au condus la situația continua de neexecutare, având in vedere ca, si dacă s-ar retracta toate hotărârile gresite, continuarea executării celor doua hotărâri nu mai este de competenta instanței, revenind la simpla cerere adresata angajatorului, si evident la aceeasi incapacitate a autorităților statului de a obliga cei doi debitori interni sa-si stingă obligațiile derivând din cele 2 hotărâri, având in vedere ca hotărârea CEDO impune o obligație de rezultat in ssrcina autorităților statului, având in vedere ca aceasta obligație trebuie executata in termenul stabilit prin hotărârea Curții, si nu prin repetarea ilicitului (inca alți 20 de ani de procese), rezulta ca, nu a existat nici un motiv pentru care autoritățile statului si in primul rind Agentul Guvernamental sa nu dispună masuri de remediere a situației sale, si de a obliga pârâții debitori interni să execute cele două hotărâri din 09.11.1992 si 14.12.1995.
S-a arătat că motivul pentru care reclamantul a cerut, in temeiul art. 322 pct. 9 C.proc.civ., revizuirea hotărârilor interne, este acela ca, incalcând dispozițiile legale, instanțele l-au obligat sa plătească taxe judiciare si de timbru, expertize contabile, onorarii de avocat, amenzi judiciare, s.a., insa acțiunea nu ar fi putut constitui in niciun fel, un impediment de executare a celor 2 hotărâri.
Singurul impediment care ar fi putut sa apară in executarea integrala a hotărârii din 9 nov.1992, in afara de incompetenta si bunul plac al unor funcționari publici care ocupa unele posturi in cadrul acestor autorități, s-ar fi putut contura, ca urmare a hotărârilor penale gresite, prin care persoanele vinovate de neexecutarea integrala a titlului de mai sus, au fost absolvite de orice răspundere.
Pentru acest considerent, reclamantul a formulat o cerere de revizuire a acestor hotărâri penale, care a făcut obiectul dosarului nr._ la Inalta Curte de Casație si Justiție, când prin decizia penala nr. 16/23.01.2012, in aprecierea caracterului de „infracțiuni formale, de pericol”, cererea de revizuire a fost respinsa.
Deciziile ICCJ au fost date fara cale de atac, iar asta inseamnă ca reclamantul va continua sa ceară executarea hotărârii din 14 sept.2010, până când isi va recupera toate aceste cheltuieli, inclusiv din procesele care mai continua si in prezent, după pronunțarea hotărârii CEDO.
Cum nicio autoritate a statului nu a procedat la punerea in executare a hotărârii CEDO din 14 sept.2010, iar ICCJ a inlaturat (compromis) si ultima cale de redresare a situației sale, obligațiile rezultând din aceasta hotărâre ramânând inca valabile, a formulat prezenta cerere.
In drept, pe lingă temeiurile deja arătate, reclamantul a invocat art. 46 din Convenție si toate textele incidente din legislația interna aplicabila.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar hotărârea pronunțată de CEDO la data de 14.09.2010, in cererea 3360/03, cauza C. împotriva României.
La data de 05.12.2012, reclamantul a formulat o cerere completatoare prin care a solicitat introducerea in cauză, a incă doi pârâți, respectiv ministerul de finanțe F. G. si Comitetul de miniștrii al Consiliului Europei.
La data de 27.12.2012, reclamantul a formulat o nouă cerere completatoare prin care a solicitat introducerea in cererea principală a unui nou capăt de cerere prin care solicită suma de 457.598,68 lei plus 4.500 lei actualizați cu rata inflației la zi, reprezentând suma care va trebui returnată TAROM SA, ca urmare a deciziei pronunțate de Tribunalul București in dosarul nr._ *, plus 5.000 lei, cheltuieli de judecată la data de 04.12.2012.
In ședința publică din 08.01.2012, tribunalul a respins ca tardiv formulate cererile de completare a acțiunii, in baza art. dispozițiilor art. 132 coroborat cu art. 134 C.proc.civ. motivat de faptul că cererea modificatoare a fost depusă ulterior primei zi de infățișare, reprezentată de data când părțile legal citate au putut pune concluzii, prima zi de infățișare fiind la data de 04.12.2012, la care pârâții au depus întâmpinări.
La data de 26.10.2012, pârâtul S. R., prin Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasivea instanței supreme, intrucât în Cauza C. împotriva României, instanța supremă nu apare in calitate de pârâtă, element care să determine chemarea acesteia in judecată pentru neconformarea cu dispozițiile Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului si nici nu reprezintă, potrivit legii, statul ca subiect de drepturi si obligații in fața organelor de justiție.
Chiar dacă reclamantul invocă in motivarea cererii sale si nemulțumiri asupra modului de soluționare a unei cauze ce a format obiect al dosarului nr._ al instanței supreme - Completul de 5 judecători, in care s-a pronunțat decizia nr. 16/2012, acesta nu este un element care să confere Inaltei Curți de Casație si Justiție calitate procesuală pasivă in prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât hotărârea a cărei revizuire a format obiectul dosarului mai sus menționat, nu are legătură cu sentința reținută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului in dispozitiv.
Întrucât condiția existenței unei identități intre pârât si cel obligat in raportul juridic dedus judecății nu este intrunită in cazul instanței supreme, această instituție nu are calitate procesuală pasivă in cauza de față.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.proc.civ.
La data de 27.11.2012, pârâtul S. R., prin Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând respingerea cererii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate.
S-a arătat că în conformitate cu art. 44 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, o hotărâre devine definitivă: când părțile declară că ele nu vor solicita retrimiterea cauzei in fața Marii Camere, sau la trei luni de la data hotărârii, dacă retrimiterea cauzei in fața Marii Camere nu a fost cerută, sau când Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere formulată potrivit art. 43 din Convenție.
Conform uzanțelor existente, obligațiile de plată ale Statului devin scadente in termen de 3 luni de la definitivarea hotărârii. Astfel, in general, termenul de plată in sarcina Statului este de 6 luni.
Instituția Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului funcționează la Ministerul Afacerilor Externe din luna iulie 2003, fiind transferată de la Ministerul Justiției prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 64/2003 privind stabilirea unor măsuri privind inființarea, organizarea, reorganizarea sau funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale si a unor instituții publice.
Au fost redate dispozițiile art. 10 din O.G. 94/1999 privind participarea României la procedurile in fața Curții Europene a Drepturilor Omului si a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei si exercitarea dreptului de regres al statului in urma hotărârilor si convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă.
S-a arătat că legitimarea procesuală pasivă presupune identitatea care trebuie să existe intre persoana pârâtului si persoana obligată in raportul juridic dedus judecății, or o astfel de identitate nu poate fi reținută, in condițiile in care, in concret, pârâtului nu-i incumbă o obligație cu privire la executarea hotărârilor Curții Europene ale Drepturilor Omului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 118 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
La data de 04.11.2012, pârâtul S. R., prin Ministerul Afacerilor Externe, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecată.
Pârâtul a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor românești, arătând că potrivit art. 46 paragraful 2 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului devenite definitive, ține de competența Comitetului de Miniștri al CEDO.
Din această perspectivă, s-a considerat că orice nemulțumire a reclamantului cu privire la modul in care s-a executat hotărârea CEDO, pronunțată in cauza C. împotriva României, trebuie adresată structurii specializate in această materie, respectiv Comitetul de Miniștri.
Mai mult decât atât, referitor la punerea in executare a hotărârii CEDO pronunțate in cauza C. împotriva României, sub aspectul incadrării reclamantului in muncă, in conformitate cu hotărârea internă (sentința din 14 decembrie 1995 a Judecătoriei Sector 5 București), potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice - Garda Financiară, prin decizia nr. 438/23 mai 2012 s-a dispus incadrarea reclamantului in funcția publică de execuție de comisar clasa I, grad profesional superior, gradația 5, clasa 72 salarizare, la Divizia metodologie, proceduri si tehnologia informației din cadrul Gărzii Financiare - Comisariatul General. Reclamantul îsi desfășoară activitatea la Garda Financiară - Comisariatul General din data de 1 iunie 2012, fiind remunerat corespunzător clasei si gradației sale.
În lumina celor expuse mai sus, pârâtul a apreciat că hotărârea CEDO din 24.08.2010, publicată in Monitorul Oficial din 14.09.2010, nu incorporează un obiect apt a fi realizat prin intermediul unei hotărâri judecătorești emise de instanța română.
De asemenea, pârâtul a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, arătând că potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 94/1999, aprobată prin Legea nr. 87/2001, cu modificările si completările ulterioare si ale Hotărârii de Guvern nr. 868/2003, cu modificările si completările ulterioare, atribuțiile Ministerului Afacerilor Externe, prin Agentului Guvernamental, sunt legate strict de reprezentarea intereselor Statului R. la Consiliul Europei in procedurile jurisdicționale, in procedurile de rezolvare pe cale amiabilă, in procedurile de aviz consultativ si celelalte proceduri in fața Curții Europene a Drepturilor Omului ori in procedurile execuționale in fața Comitetului Miniștrilor.
Art. 3 din O.G. nr. 94/ 1999 prevede că: „intocmirea actelor si apărărilor necesare, infăptuirea oricăror alte acte procesuale, luarea măsurilor necesare pe plan intern si orice alte acte sau activități legate de reprezentarea intereselor statului român la Curte si la Comitetul Miniștrilor, sunt de competența Agentului Guvernamental." Tot astfel, prevederile art.2 pct. 30 din H.G. 1040/ 2011 privind organizarea si funcționarea M.A.E., stipulează că instituția pârâtă „exercită in numele Guvernului României, prerogativele de Agent Guvernamental in procedurile in fața Curții Europene a Drepturilor Omului si a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei.
In lumina acestor precizări, s-a arătat că Ministerul Afacerilor Externe, prin Direcția Agentul Guvernamental pentru CEDO, nu poate fi ținut responsabil pentru hotărârile ori deciziile pronunțate de CEDO sau pentru felul in care acestea sunt puse in executare de către instituțiile statului.
Pe fond, s-a arătat că reclamantul a fost incadrat in funcția publică de execuție de comisar in cadrul Gărzii Financiare, incepând cu data de 1 iunie 2012. În legătură cu sumele pe care reclamantul le pretinde cu titlu de prejudiciu pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești din 14 decembrie 1995 si 9 noiembrie 1992, trebuie menționat că acest capăt de cerere nu a fost motivat, neexistând o cauză juridică pentru obligarea MAE, prin Agentul Guvernamental, la plata acestor sume. S-a apreciat că instituția pârâtă a depus toate diligentele pentru executarea hotărârii CEDO, in conformitate cu atribuțiile prevăzute in actele normative care îi reglementează activitatea.
În ceea ce privește plata satisfacției echitabile stabilite de CEDO prin hotărârea sa, trebuie menționat că suma de 5.900 de euro a fost transferată in contul reclamantului la data de 20 mai 2011, la cursul de leu/euro de la data plății. Astfel, s-a plătit reclamantului suma de 24.339,86 lei si nu există nici un temei pentru a solicita o „diferență" de 240 de euro.
In privința daunelor morale solicitate, pârâtul apreciază că nu sunt intrunite elementele constitutive ale faptei ilicite prejudiciabile, nici sub aspect obiectiv, nici sub aspect subiectiv. Mai mult decât atât, reclamantul nu dovedește in un fel prejudiciul moral care i s-a produs, prin urmare, solicitarea da daune morale este in mod vădit nefondată.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.115 C.pr.civ.
La data de 04.11.2012, a depus întâmpinare Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar la data de 29.11.2012, pârâtul Statul Român prin Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție. În ședința publică din 04.12.2012, tribunalul a constatat că pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și pârâtul Statul Român prin Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație si Justiție, sunt decăzuți din dreptul de a mai formula întâmpinare, pentru motivele expuse in incheierea de ședință de la acea dată.
La data de 13.02.2013, a formulat întâmpinare S. R., prin Ministerul Justiției, iar la data de 05.03.2013, tribunalul a constatat decăzut si acest pârât din dreptul de a mai formula întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 455 din 05.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, s-a admis excepția necompetentei generale a instanțelor judecătorești și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. R., în contradictoriu cu pârâții P. de pe lângă Curtea de Casație si Justiție, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Ministerul Afacerilor Externe prin Agent Guvernamental, Statul Român prin Ministerul Justiției, S. R. prin Înalta Curte de Casație si Justiție, S. R. prin Consiliul Superior al Magistraturii. S-a luat act că pârâții nu au formulat cerere de obligare a reclamantului la cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 15.06.2011, a fost inregistrat de către reclamant pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, dosarul nr._/3/2011, prin care acesta, in contradictoriu cu S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat, obligarea acestuia la plata următoarelor sume: 5.900 Euro reprezentând satisfacția echitabilă si cheltuieli de judecată in procedura CEDO; 310 Euro reprezentând daune materiale rezultate din neexecutarea hotărârii din 14.12.1995; 2.734 Euro reprezentând diferența neexecutată prin hotărârea din 09.11.1992; majorarea sumelor cu dobânda simplă, având in vedere o rată egală cu cea de facilități de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene (BCE), 10.000 EURO reprezentând daune morale, ca urmare a neexecutării acestor hotărâri, ..
Prin sentința civilă nr. 550/16.03.2012, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis exceptia necompetentei generale a instanțelor române, invocata de parat si a respins acțiunea formulată de reclamantul C. R., ca nefiind de competența instanțelor române.
Împotriva acestei sentințe civile, niciuna din părți nu a formulat apel, intrând sub aspectul soluționării excepției de necompetență generală a instanțelor românești, in puterea lucrului judecat.
Efectul de „lucru judecat” al unei hotărâri judecătorești conferindu-i acesteia puterea de lucru judecat (res judicata), presupune ca hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă ce exprima adevărul si ca nu trebuie contrazisa de o alta hotărâre (obligativitatea). P. de lucru judecat are in vedere obligativitatea hotărârii anterioare, fără ca in cel de-al doilea proces sa fie aceleasi părți, sa se discute acelasi obiect si aceeasi cauza.
Altfel spus, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice, nu este necesara existenta triplei identități de părți, cauza si obiect, ci este necesara doar probarea identității intre problema soluționata irevocabil si problema dedusa judecații, instanța de judecata fiind ținuta sa pronunțe aceeasi soluție, deoarece, in caz contrar s-ar ajunge la situația incălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.
Prin urmare, a reținut tribunalul că neformularea unei căi de atac, sub aspectul soluționării excepției de necompetență generală a instanțelor românești, a intrat in puterea lucrului judecat.
Ca urmare, constatând că prin prezenta cerere, reclamantul a ințeles să deducă judecății aceeasi acțiune, cu diferența că in ceea ce privește capătul 1 de cerere, si-a micșorat câtimea pretențiilor deduse judecății, ca urmare a plății parțiale invocate ca fiind efectuată de către Agentul Guvernamental, tribunalul a avut in vedere, in mod obligatoriu, aceleasi considerente pentru care o primă instanță s-a pronunțat asupra aspectului de drept si față de care reclamantul nu a ințeles să formuleze o cale de atac.
Competenta este definita ca fiind aptitudinea recunoscuta de lege unei instanțe judecatoresti sau unui organ de jurisdictie ori cu activitate jurisdictionala, de a solutiona o anumita pricina. Necompetenta este opusul notiunii de competenta si este acea situatie in care au fost incalcate regulile de competenta statornicite de lege, prin sesizarea unei instante necompetente.
Conform art. 158 C.p.c., cand in fata instantei de judecata se pune in discutie competenta, ea este obligata sa stabileasca competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent.
Exceptia de necompetenta absoluta in cazul incalcarii competentei generale - poate fi invocata de oricare dintre parti, de procuror sau de instanta din oficiu, in orice stare a pricinii. Exceptia de competenta este un mod de contestare a competentei instantei sau organului cu activitate jurisdictionala sesizat, in favoarea unei alte jurisdictii.
Art. 159 Cod proc.civ. prevede ca: „necompetenta este de ordine publica": 1. când pricina nu este de competenta instantelor judecatoresti; 2. când pricina este de competenta unei instante de alt grad; 3. când pricina este de competenta unei alte instante de acelasi grad si partile nu o pot inlatura.
Tribunalul a considerat ca nu este competent a soluționa capetele de cerere cu care a fost investit, intrucat legea romana prevede o procedura prealabila in art. 10 din OG nr. 94/1999, conform cu care sumele necesare plății reparației echitabile si celorlalte cheltuieli stabilite prin hotărârea Curții se stabilesc prin legea bugetului de stat si se inscriu in bugetul Ministerului Finanțelor, plata urmând a se efectua pe baza dispoziției scrise a ministrului afacerilor externe. Plata se efectuează in termenul prevăzut de hotărârea Curții, iar, in lipsa acestui termen, plata se efectuează in termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii Curții. Ministerul Economiei si Finanțelor va calcula si va plăti, după caz, si penalitățile de intârziere, așa cum se stipulează in hotărârea Curții.
Modalitățile de efectuare a plății sunt cele prevăzute de legislația in vigoare. În reglementarea nationala exista o . dispozitii legale care conduc la concluzia obligativitatii hotararilor CEDO:
- dispozițiile art.10 alin.2 din O.G.94/1999: “hotararea Curtii sub aspectul sumei constituind reparatia echitabila si al celorlalte cheltuieli (…) constituie titlu executoriu “.
- dispozițiile art. 408 indice 1, Cod proc.pen.: hotararile definitive pronuntate in cauzele in care C.E.D.O. a constatat o incalcare a unui drept prevazut de Conventie, pot fi revizuite la cererea persoanei al carei drept a fost incalcat, a sotului sau a rudelor apropiate ale condamnatului, chiar si dupa moartea acestuia, ori a procurorului, din oficiu “.
- dispozițiile art. 322 pct.9 Cod proc.civ.: revizuirea se poate cere dacă C.E.D.O. a constatat o incalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale datorata unei hotarari judecatoresti, iar consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate .“
Pe langa revizuirea procedurilor judiciare interne, S. poate adopta multe alte masuri individuale nepecuniare, iar reluarea procedurii judiciare interne constituie, fara indoiala, efectul cel mai spectaculos pe care il poate produce o judecata internationala. Campul de aplicare a unor astfel de redeschideri este strict definit. Astfel, in termenii recomandarii Comitetului Ministrilor din 19 ianuarie 2000, pentru aprecierea necesitatii unor astfel de masuri, incalcarea de fond sau incalcarea garantiilor trebuie sa fie „de o gravitate precum este o serioasa suspiciune asupra rezultatului procedurii interne atacate” si individul „continua sa suporte consecintele negative in rezultatul deciziei nationale, consecinte care nu pot fi compensate printr-o satisfactie echitabila si care nu pot fi modificate decat prin reexaminare sau redeschidere”.
Majoritatea statelor europene permit redeschiderea procedurilor judiciare nationale fie pe baza juridica, luand in considerare interesul legii, imprejurari speciale sau fapte noi, fie datorita unor legi speciale, care se refera in exclusivitate la materia penala.
In al. 2 al art. 10 se prevede ca hotărârea Curții, sub aspectul sumei constituind reparația echitabilă si al celorlalte cheltuieli, constituie titlu executoriu. Din aceasta reglementare se trage concluzia ca nu se mai poate permite initierea unei alte proceduri in fata instantelor romanesti pentru obtinerea acelorasi pretentii, asupra carora CEDO s-a pronuntat. Dacă s-ar permite introducerea unei noi actiuni impotriva statului roman pentru obtinerea acelorasi pretentii pe care CEDO le-a recunoscut, s-ar putea obtine de doua ori aceeasi satisfactie, ceea ce este imposibil.
Deciziile Curtii se bucura de autoritate relativa de lucru judecat, au caracter obligatoriu si definitiv, caracterul definitiv avand scopul de a sustrage hotararea Curtii de la orice recurs in fata unei alte autoritati. Aceasta consolidare a lucrului judecat se manifesta, in special, prin obligativitatea statului de a adopta atat masuri in favoarea reclamantului cat si masuri de ordin general. Obligativitatea de a executa hotararile decurge din angajamentul Statului care nu si-a indeplinit obligatia primara de a garanta drepturile recunoscute de Conventie, in termenii prevazuti de articolul 1. S. are obligatia de a inceta exercitarea faptului ilicit, de a repara consecintele trecute ale faptului ilicit, precum si de a evita incalcarile similare ce ar putea interveni ulterior.
Mai mult, verificarea procedurii executarii hotararii CEDO este de competenta Comitetul de Ministri. In aceasta procedura executarea hotararii CEDO nu este efectuata de initiatorul cererii, ci de statul roman care este controlat de Comitetul Ministrilor. Acest aspect rezulta din prevederile articolul 46 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului intitulat - Forța obligatorie si executarea hotărârilor, potrivit cu care:
1. Înaltele părți contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții in litigiile in care ele sunt părți.
2. Hotărârea definitivă a Curții este transmisă Comitetului de Miniștri care supraveghează executarea ei.
3. In cazul in care Comitetul de Miniștri consideră că interpretarea unei hotărâri definitive cauzează dificultăți de supraveghere a executării hotărârii, el poate sesiza Curtea să se pronunțe asupra acestei probleme de interpretare.
Decizia de a sesiza Curtea este luată prin vot cu o majoritate de 2 treimi a reprezentanților cu drept de a participa la lucrările Comitetului de Miniștri.
4. În cazul in care Comitetul de Miniștri consideră că o înaltă parte contractantă refuză să se conformeze unei hotărâri definitive . care aceasta este parte, si după ce va fi pus in intârziere inalta parte contractantă printr-o decizie luată prin vot cu o majoritate de 2 treimi a reprezentanților cu drept de a participa la lucrările Comitetului de Miniștri, el poate sesiza Curtea asupra problemei respectării de inalta parte contractantă respectivă a obligațiilor ei ce decurg din hotarare.
5. În cazul in care Curtea constată o incălcare a dispozițiilor hotararii, ea retrimite cauza Comitetului de Miniștri pentru ca acesta să examineze măsurile ce se impun. In cazul in care Curtea constată că nu a avut loc incălcare a dispozițiilor hotararii, ea retrimite cauza Comitelului de Miniștri, care decide să inchidă supravegherea executării.
Deci, in conformitate cu prevederile art. 46 paragraful 2 din Conventie, organului executiv al Consiliului Europei – Comitetul de Ministri – i-a fost incredintata misiunea de supraveghere a executarii hotararilor, statul fiind dator asadar sa raspunda in fata Comitetului de executarea hotararii. Comitetul Ministrilor joaca un rol fundamental in executarea hotararilor, impulsionand si verificand stadiul procedurilor efectuate de statul parte condamnat. In cazul in care S. refuza sa ia masurile necesare, Comitetul Ministrilor poate sa adopte rezolutii interimare, pentru a informa asupra starii de avansare a executarii, pentru a-si manifesta preocuparea, pentru a formula sugestii in ceea ce priveste executarea, sau chiar sa faca aplicarea prevederilor Conventiei, excluzand S. din Consiliul Europei.
Pe cale de consecinta, instantele romane nu se pot substitui Comitetului de Ministri in ceea ce priveste executarea unei Hotarari pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, inclusiv in ceea ce priveste acordarea daunelor morale, singurul in masura sa statueze asupra aspectelor legate de executare fiind Comitetul care poate face aplicarea dispozitiilor din Conventie.
Împotriva acestei hotărâri adeclarat apel reclamantul C. R., solicitând admiterea apelului, casarea in totalitate a sentinței de la fond si rejudecând cauza, obligarea pârâților la plata sumelor din cererea introductivă de instanță si cererile completatoare.
În motivare, apelantul - reclamant a arătat că prin hotărârea din 14 septembrie 2010, CEDO s-a pronunțat in cauza C. c. România, cererea nr. 3.360/03. S-a arătat faptul că în pofida tuturor demersurilor pe care le-a făcut, decizia instanței europene a rămas neexecutată.
Intimații-pârâți au formulat întâmpinare la cererea de apel, astfel:
Intimatul - pârât S. R. prin Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea ca nefondat a apelului și menținerea sentinței civile ca legală și temeinică, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 44 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, o hotarare devine definitiva: cand partile declara ca ele nu vor solicita retrimiterea cauzei in fata Marii Camere, sau la trei luni de la data hotararii, dacă retrimiterea cauzei in fata Marii
Camere nu a fost ceruta, sau cand Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere formulata potrivit art. 43 din Conventie.
Conform uzantelor existente, obligatiile de plata ale Statului devin scadente in termen de 3 luni de la definitivarea hotararii. Astfel, in general, termenul de plata in sarcina Statului este de 6 luni.
Pe plan intern, responsabilitatea executarii unei hotarari CEDO in bani ii revine Statului R., reprezentat de catre Ministerul Afacerilor Externe. In cadrul Ministerului Afacerilor Externe functioneaza institutia Agentului Guvernamental care, pe langa alte atributii care includ si reprezentarea Statului in procesele avute in fata Curtii Europene, ia orice alta masura necesara executarii hotararii, facilitand plata sumelor datorate de Stat.
Institutia Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului functioneaza la Ministerul Afacerilor Externe din luna iulie 2003, fiind transferata de la Ministerul Justitiei prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 64/2003 privind stabilirea unor masuri privind infiintarea, organizarea, reorganizarea sau functionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale si a unor institutii publice.
Intimatul a redat dispozițiile art. 10 din O.G. 94/1999 privind participarea României la procedurile in fața Curții Europene a Drepturilor Omului si a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei si exercitarea dreptului de regres al statului in urma hotărârilor si convențiilor de rezolvare pe cale amiabilă.
Interpretând art. 46 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului, intimatul a considerat ca S. este obligat sa raspunda in fata Comitetului de Ministri de executarea hotararii, acestuia fiindu-i incredintata misiunea de supraveghe a executarii hotararilor Curtii.
În cazul in care S. nu se conformeaza unei hotarari definitive a Curtii, Consiliul de Ministri poate sesiza Curtea cu privire la aceasta problema.
Prin urmare, intimatul pârât a apreciat că este corecta motivarea instantei de fond potrivit careia instantele romane nu se pot substitui Comitetului de Ministri, in ceea ce priveste executarea unei hotarari pronuntata de Curtea Europeans a Drepturilor Omului.
Intimatul pârât S. R. prin Înalta Curte de Casație și Justiție(ICCJ) a solicitat respingerea ca nefondat a apelului, cu consecința menținerii sentinței apelate, pentru următoarele considerente:
Motivele invocate de apelantul-reclamant nu vizeaza niciun aspect de nelegalitate sau netemeinicie a sentintei apelate.
În mod corect a reținut prima instanță in considerentele hotararii apelate ca instanțele romane nu se pot substitui organului competent, in privința executarii unei hotarari pronunțate de Curtea Europeană a Dreptunlor Omului.
Totodata, așa cum s-a susținut si in fața instanței de fond, instanța supremă nu apare in calitate de pârâtă în Cauza C. contra Romaniei pronuntată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 14 septembrie_ publicata in Monitorul Oficial nr. 85 din 2 februarie 2011 - a carei executare a solicitat-o apelantul-reclamant prin acțiune - element care să determine chemarea acesteia in judecata pentru neconformarea cu dispozițiile respectivei hotarari si nici nu reprezinta, potrivit legii, statul ca subiect de drepturi si obligării in fața organelor de justiție.
Chiar dacă apelantul-reclamant a invocat in motivarea cererii sale de chemare in judecata si nemulțumiri asupra modului de soluționare a unei cauze ce a format obiect al dosarului nr._ al instanței supreme - Completul de 5 judecatori, in care s-a pronunțat decizia nr. 16/2012, acesta nu este un element care să confere Înaltei Curți de Casație si Justiție calitate procesuală pasiva in cauza, cu atat mai mult cu cat hotararea a carei revizuire a format obiectul dosarului mai sus menționat, nu are legatură cu sentinta reținuta de Curtea Europeană a Drepturilor Omului in dispozitiv.
Intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Justiției a indicat prin întâmpinare, următoarele considerente:
În mod corect Tribunalul București a constatat că nu are competența de a soluționa cererea de chemare in judecată, astfel cum a fost formulată de apelantul-reclamant, intrucat prin dispozitiile OG nr. 94/1999 privind participarea Romaniei la procedurile in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Comitetului Miniștrilor ale Consiliului Europei si exercitarea dreptului de regres al statului in urma hotararilor si conventiilor de rezolvare pe cale amiabila, este stabilita o procedură speciala prin care sumele necesare platii reparatiei echitabile si celorlalte cheltuieli stabilite prin hotararea Curtii, sunt platite persoanelor indreptatite.
Intimatul a redat în acest sens, cuprinsul dispozițiilor art. 10 alin. 1, 2 și 3 din OG nr. 94/1999.
In ceea ce priveste executarea acestor hotarari, a considerat că relevante sunt si prevederile art. 46 parag. 2-5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care fac referire la supravegherea executării hotărârilor definitive ale Curtii, de către Comitetul Miniștrilor.
S-a mai arătat că rezultă din actele dosarului - tinand seama si de faptul ca apelantul-reclamant a mai inregistrat anterior pe rolul instantei judecatoresti un litigiu cu obiect similar, respectiv dosarul nr._/3/2011, actiune ce a fost respinsa in mod irevocabil - ca satisfactia echitabila stabilita de CEDO prin hotararea in cauza, a fost platita acestuia la data de 20 mai 2011, la cursul euro de atunci, astfel incat nu exista temei legal pentru plata vreunei diferente, precum si a sumelor reprezentand prejudicii rezultate din neexecutarea acesteia.
Cu atat mai putin, faptele pretins a fi nelegale, nu pot fi imputate Ministerului Justitiei si nu exista temei legal pentru atragerea raspunderii Ministerului Justitiei, intrucat acesta nu are prin lege, calitatea de reprezentant al Statului R., tinand seama in acest sens si de dispozitiile HG nr. 652/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.
În aceste conditii, intimatul-pârât a solicitat să se constate ca Ministerul Justitiei nu are calitate procesuala pasiva si nu poate fi angajata raspunderea acestei institutii fata de pretențiile apelantului - reclamant in prezenta cauză, fiind cunoscut că pentru a avea calitatea de parte in proces, aceasta trebuie să corespundă calității de titular al dreptului si respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Afacerilor Externe a solicitat prin întâmpinare, respingerea ca neîntemeiată a cererii de apel și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile apelate. Nu va fi redată argumentația, deoarece prin încheierea de ședință din 07.10.2013, la solicitarea apelantului, Curtea s-a pronunțat în sensul constatării tardivității depunerii în apel a întâmpinării acestei părți.
Apelantul a formulat răspuns la întâmpinărileapelului, prin care a invocat, în sinteză:
depunerea peste termenul legal a întâmpinărilor la instanța de fond (cu excepția pârâtei ICCJ) și decăderea pârâților din dreptul de a mai sustine exceptii, în afara celor de ordine publică;
prioritatea în dezbatere a excepțiilor privind calitatea procesuală pasivă a pârâților;
soluționarea în condiții neclare a excepției de necompetență generală a instanțelor (cu reținerea autorității de lucru judecat, fără existența triplei identități), dar și impedimentul Ministerul Finanțelor Publice de a invoca această excepție, precum și argumente de înlăturare a excepției de necompeteță generală a instanțelor judecătorești (inexistența unui element de extraneitate care sa confere autoritate jurisdictionala unui alt stat sau institutie internațională; eroarea instanței cu privire la obiectul cererii reclamantului si limitele investirii, nefiind urmărit a se obține „de doua ori aceeași satisfacție").
Apelantul a reluat în acest răspuns la întâmpinările apelului, susțineri ale cererii de chemare în judecată, subliniindu-se că refuzul executarii deciziei Curții si a hotărârilor definitive, in termenul fixat de instanta europeana, reprezinta un fapt nou, si pentru acest fapt, S. R. a fost chemat in judecata in prezenta cerere.
La termenul de judecată din 16.09.2013, apelantul reclamant a depus un set de înscrisuri, invocând următoarele:
1. excepția de nulitate a sentinței apelate, pentru stabilirea nelegală a obligației de a timbra; în ședința de judecată din 07.10.2013, apelantul a declarat că nu mai susține această excepție;
2. precizarea de către instanță a unui exemplu din care să rezulte că instituția Consiliului de Miniștri al Consiliului Europei, a executat vreo hotărâre CEDO în numele vreunui stat parte contractant (solicitare intitulată „chestiune prealabilă”);
3. analiza și pronunțarea asupra taxei judiciare de timbru din apel, în valoare de 4,15 lei (solicitare intitulată „cerere prealabilă”) ; în ședința de judecată din 07.10.2013, apelantul a declarat că nu formulează cerere de reexaminare asupra cuantumului taxei judiciare stabilită și achitată în apel;
4. excepția de nulitate a sentinței apelate, pentru încălcarea tuturor normelor de procedură, conducerea inchizitorială a ședințelor de judecată, prin fals intelectual și abuz judiciar, fiind dată o altă interpretare cererilor și susținerilor reclamantului, fiind refuzate și respinse nemotivat cererile și solicitările sale, cu nesocotirea tuturor garanțiilor procesuale și a dreptului de a beneficia de un proces echitabil.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de actele si lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, se impun a fi precizate limitele de învestire, în analiza efectuată de instanța de apel.
Pe de o parte, se observă că motivele inițiale invocate de apelantul-reclamant (fila 3 dosar apel) nu vizează concret niciun aspect de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței apelate, fiind făcută referire doar la situația de fapt. În aplicarea dispozițiilor art. 292 alin. 2 Cod pr. civilă, în atare situație, instanța de apel se pronunță în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că susținerile noi, depuse de apelant separat, la prima zi de înfățișare a apelului (16.09.2013) pot fi considerate, în virtutea aplicării dispozițiilor art. 287 alin. 2 teza a II-a Cod pr. civilă, ca având natura unor motive ale căii de atac. Fiind aduse la cunoștința părților adverse și supuse dezbaterii, vor fi incluse în analiza cadrului unitar al apelului, cum de altfel, s-a consemnat în încheierea de ședință de la termenul respectiv.
Totodată, în raport de renunțările efectuate de apelant la termenul de judecată din 07.10.2013, cu privire la criticile asupra timbrajului în fond și apel, Curtea rămâne învestită a soluționa celelalte două tipuri de argumente (evidențiate la punctele 2 și 4, aflate la filele 29 și 32 dosar apel).
Pe de altă parte, Curtea observă că răspunsul apelantului-reclamant la întâmpinările apelului, conține de fapt, separat de susținerile acestora, critici noi la adresa soluției primei instanțe. Din punct de vedere procedural, răspunsul la întâmpinări nu poate adăuga la motivele căii de atac.
Curtea constată că, nefiind prevăzut într-o atare formă între dispozițiile procesual civile, răspunsul apelantului la întâmpinările intimaților poate fi luat în considerare, doar în măsură în care conține susțineri în contra celor afirmate de intimați și în limitele de învestire ale instanței de control judiciar date de însăși cererea părții apelante. Contrar, s-ar produce o încălcare a dispozițiilor art. 292 alin. 1 Cod pr. civilă.
Concluzionând, în raport de considerentele avute în vedere de prima instanță, prin respingerea cererii pe motivul necompetenței generale a instanțelor judecătorești, la soluționarea apelului, limitele controlului judiciar sunt date de această soluționare.
Asupra legalității și temeiniciei soluției fondului, Curtea notează că a fost corect stabilită prioritatea în soluționare a excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești, deoarece numai o instanță care își respectă sfera de autoritate și competență, se poate pronunța cu privire la celelalte apărări și excepții.
Se reține că deși prima instanță face referire la puterea de lucru judecat derivând dintr-o cauză anterioară, nu o opune prezentei soluționări. Chiar dacă menționarea nu este oportună, se constată față de efectuarea de către Tribunal a propriei analize la speță, că nu este înlăturată înțelegerea de către Curte a considerentelor sentinței apelate, în efectuarea controlului de legalitate și temeinicie.
În fapt, Curtea reține că prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în Cauza C. împotriva României, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 85 din 02.02.2011, Curtea a obligat statul pârât să asigure, prin mijloace adecvate, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, executarea Sentinței din 14 decembrie 1995 a Judecătoriei Sectorului 5 București și să-i plătească reclamantului, în același termen de 3 luni suma de 5.900 Euro, din care 4.800 Euro cu titlu de daune morale si 1.100 Euro cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea EDO a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție, pe o situație continuă de neexecutare a unor hotărâri definitive, prin care reclamantul-salariat a obținut hotărâre definitiva de reluare a activității (plata despăgubirilor si repunerea in situația anterioară).
Reclamantul susține că deși a fost fixat un termen de 3 luni pentru executare, ce s-a împlinit la data de 21 mai 2011, Agentul Guvernamental a făcut o plată parțială a satisfacției echitabile stabilită la 5.900 euro, plătind efectiv 5.660 euro, la data de 17.07.2011.
Reclamantul invocă în acțiune că statul nu numai că nu-și respectă obligația pozitivă de a executa hotarârea în termenul fixat prin dispozitivul acesteia, dar continuă să-și încalce și obligația negativă de abstențiune cu privire la situația continuă de încălcare a dreptului pentru care a fost condamnat. Aceasta ar echivala cu refuzul autorităților statului de a remedia situația reclamantului, reprezentând un fapt nou, pentru care se solicită constatarea și sancționarea pecuniară.
Așadar, obiectul judecății a fost dat de pretențiile reclamantului izvorând din pretinsul refuz al executării de către pârâți, în termenul fixat de instanța europeană, a deciziei Curții EDO în cauza C. împotriva României, implicit a hotărârii naționale definitive la care aceasta face referire. Împrejurarea poate reprezenta într-adevăr, o situație de fapt nouă și diferită de ceea ce s-a soluționat prin Hotărârea CEDO invocată.
Dacă în cauza C. împotriva României, ceea ce s-a reclamat a fost neaducerea la îndeplinire a unei hotărîri judecătorești naționale, în acțiunea pendinte se invocă neexecutarea însăși a deciziei date în procedura convențională.
Tribunalul a considerat că nu îi aparține competența de verificare a acestei din urmă executări, ci soluționarea aparține unei alte instituții, de nivel convențional și nu național, respectiv Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei.
Referirea instanței este corectă. Dacă în dreptul intern, constatarea necompetenței de soluționare a unei instanțe, urmează soluția de declinare către instanța sau organul jurisdicțional competent, această trimitere a cauzei, nu poate fi efectuată și în afara cadrului jurisdicțional intern. Soluția nu poate fi decât aceea a constatării propriei limite de jurisdicție, cu indicarea titularului de competență.
Distincția în speță, trebuie efectuată și din punctul de vedere al tipurilor de sancțiuni aplicabile unei astfel de neconformări la executare, așa cum se reclamă în acțiune. Dacă în cazul neaducerii la îndeplinire a unei hotărîri judecătorești naționale, reclamantul se poate îndrepta cu acțiune în repararea daunelor concretizate sub formă pecuniară (ceea ce s-a și întâmplat, cu finalitatea dată de Hotărârea CEDO în cauza C. împotriva României, la care se face referire), în cazul neexecutării unei decizii date în procedura convențională, sancțiunea este graduală și mult mai fermă, mergând până la excluderea Statului din Consiliul Europei.
Explicația constă în aceea că interesul apărat nu mai este strict particular (existând deja o soluționare a cererii în reparație echitabilă), ci general, de respectare de către statul angajator, a obligației de conformare la deciziile convenționale, conform prevederilor art. 46 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 14) . Este firesc ca într-o situație de o atare gravitate, aprecierea împrejurărilor și a eventualelor sancțiuni, să fie dată în competența unei instituții care excede apartenenței la statul reclamat.
Pornind de la această premisă și luând în considerare specificul procedurii de supraveghere a executării, efectuate de Comitetul Miniștrilor asupra înaltelor părți contractante, membre ale Consiliului Europei (pentru sesizarea existenței dificultăților lor de interpretare a hotărârilor CEDO ori chiar a refuzului lor de conformare), este firesc a nu fi identificat cu necesitate, un precedent de natura celui pe care apelantul îl solicită a fi indicat de către instanța națională, în argumentarea soluției de necompetență.
Instanța de fond a identificat posibilitatea judiciară existentă de constatare a refuzului de conformare, ca fiind la îndemâna unei alte instituții, de nivel convențional, rămânând la diligența părții interesate a identifica modalitatea în care poate urma un atare control al executării din partea Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei. Practic, prevederea de supraveghere directă de către Comitetului Miniștrilor a executării hotărârilor Curții EDO, este în favoarea părții ce se pretinde a fi vătămată de stat, datorită scurtării circuitului de verificare a îndeplinirii obligațiilor stabilite prin hotărâre.
Cât privește critica de nerespectare de către prima instanță a garanțiilor procesuale și a dreptului la un proces echitabil, ce ar atrage nulitatea sentinței apelate, Curtea observă că apelantul nu indică expres care anume împrejurări procedurale i-au produs vătămare. În acest context, afirmația are un caracter general, câtă vreme e raportată la modul de interpretare a cererilor și susținerilor părții, urmând a fi înlăturată ca nefondată.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea constată că sentința apelată nu este afectată de nelegalitate și netemeinicie, astfel că, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, o va menține, respingând ca nefondat apelul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant C. R. domiciliat in București, ., . împotriva sentinței civile nr. 455/05.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimații pârâți P. DE PE L. INALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE cu sediul in București, .-14, sector 5, S. R. PRIN CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII cu sediul in București, Calea Plevnei nr.141B, sector 6, S. R. PRIN INALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE cu sediul in București, ., sector 2, S. R. PRIN MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PRIN AGENT GUVERNAMENTAL cu sediul in București, ., sector 1, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul in București, ., sector 5 si S. R. PRIN MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul in București, ., sector 5.
Cu recurs.
Pronunțată in ședință publică, azi, 28 octombrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. C. B. C. M. Sprinceanu
GREFIER
V. Ș.
Red. A.C.B.
Tehnored. T.I./A.C.B. /9 ex.
Jud. fond.: S. E. P.
| ← Anulare act. Decizia nr. 254/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 208/2013.... → |
|---|
