Partaj judiciar. Decizia nr. 1597/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1597/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 167/292/2010
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1597 R
Ședința publică de la 01.10.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
JUDECĂTOR – D. L. M.
GREFIER – S. V.
………………………
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant B. M., împotriva deciziei civile nr. 45/19.04.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. D. și C. G., având ca obiect „partaj judiciar”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant B. M. personal și asistat de avocat B. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații pârâți C. D. și C. G..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către intimații pârâți C. D. și C. G. întâmpinare, o copie de pe aceasta fiind comunicată recurentului.
Apărătorul recurentului reclamant B. M. face dovada achitării taxei de timbru în sumă de 1.382,17 lei, prin depunerea la dosar a chitanței nr._/27.09.2013 și timbru judiciar de 5 lei. La solicitarea instanței arată că prin întâmpinarea depusă la primul termen de judecată, după depunerea cererii precizatoare, pârâții au fost de acord cu partajarea în cote de ½. Mai arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului reclamant B. M. solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În subsidiar solicită modificarea deciziei atacate cu privire la partajarea imobilului. Acest dosar are la bază o cerere reconvențională prin care ei au solicitat partajarea imobilului, ulterior s-a depus și o cerere precizatoare prin care s-a solicitat partajarea terenului pe care se află imobilul. Decizia care a rămas definitivă nr. 182/2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman stabilește cu caracter de autoritate de lucru judecat că pârâtul C. D. are doar un drept de creanță, el fiind un constructor de bună credință și nu poate fi considerat proprietarul imobilului. Sub acest aspect a solicitat casarea deciziei întrucât instanțele nu s-au aplecat în mod evident asupra dezbaterii fondului problemei. A arătat că pârâții au fost de acord cu partajarea imobilului în procent de jumătate. Nu s-a dispus executarea partajului pe anexe. Imobilul este comod partajabil și este format din construție și anexe. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 13.01.2010 dată în dosarul civil nr._ având ca obiect revocare donație formulată de reclamantul C. D., în contradictoriu cu pârâții C. G. și B. M. s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulată de pârâtul B. M.,având ca obiect partaj judiciar, cerere ce a fost înregistrată pe rolul instanței la nr._ din aceeași dată.
Prin cererea reconvențională formulată, reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâții C. D. și C. G. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul casă tip vilă parter și un etaj, situat în municipiul Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman.
La data de 17.01.2012 reclamantul a formulat cerere precizatoare în cauză, prin care a solicitat ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 1064 m.p situat în intravilanul municipiul Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman, stăpânit în cote egale de 1/2 de acesta și pârâta C. G. precum și asupra construcției tip vilă edificată pe terenul sus menționat de către acesta, împreună cu părinții săi și a terenului în suprafață de 3,2364 ha teren situat în Roșiorii de Vede, în T.19,P.119 teren stăpânit în cote egale de 1/2 de către acesta și pârâta C. G..
La data de 15.02.2012 pârâții au formulat întâmpinare în cauză prin care au solicitat admiterea, în parte a acțiunii formulate de reclamant.
În motivare aceștia au arătat că în ceea ce privește terenul în litigiu sunt de acord a fi împărțit în cote egale de 1/2 între reclamant și pârâta C. G..
Referitor la imobilul, tip vilă P+1 au arătat că nu sunt de acord cu cele arătate de reclamant, în sensul că acesta ar avea o contribuție de 70%, apreciind că pretențiile acestuia sunt absolut nejustificate, având în vedere că vedere faptul că imobilul a fost edificat la roșu în anul 1971 numai de către pârâți. În anul 1974 reclamantul s-a întors din orașul V., unde lucra și locuia, în urma despărțirii de soția sa, pentru ca ulterior acesta, fără acordul pârâților să demoleze scara interioară, construind o scară exterioară cu intenția de a locui în apartamentul de la etaj.
A apreciat faptul că aceștia au o contribuție superioară la acest imobil, față de reclamant, deoarece trebuie făcută distincția între construcția vilei propriu - zisă, la roșu efectuată de pârâți comparativ cu lucrările efectuate de reclamant, constând în lucrări de finisaje la etaj, cu scopul ca spațiul să fie locuibil, lucrări pe care aceștia nu le contestă și care conferă reclamantului un drept de creanță nu de proprietate din moment de vila a fost construită efectiv de aceștia.
Prin răspunsul, la întâmpinarea formulată de pârâți, la data de 07.03.2012, reclamantul a arătat că susținerile acestora nu corespund realității și că aceștia doresc a crea o imagine distorsionată a faptelor.
Părțile au solicitat pentru dovedirea situației de fapt încuviințarea probelor cu interogatoriu, înscrisuri, expertize tehnice de specialitate și martori.
Prin încheierea interlocutorie cu nr. 17/23.05.2012 instanța a constatat calitatea de coproprietari, cu o cotă de câte 1/2 fiecare, a reclamantului B. M. și pârâtei C. G., cu privire la suprafața de teren de 1064 m.p. situată în intravilanul municipiului Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman și cu privire la suprafața de teren extravilan de 3,1300 ha situată în Roșiorii de Vede, conform titlului de proprietate nr._/20.07.1994 emis pe numele B. S. V..
A constatat de asemenea calitatea de coproprietari cu o cotă de câte 1/3 fiecare, pentru reclamantul B. M. și pârâții C. D. și C. G., cu privire la imobilul vilă P+1, situat în municipiul Roșiorii de Vede, ., pe terenul de 1064 m.p.
Prin sentința civilă nr. 3125 din 12 decembrie 2012, Judecătoria Roșiorii de Vede a admis, în parte cererea având ca obiect partaj judiciar, formulată de reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâții C. D. și C. G..
A dispus ieșirea din indiviziune a reclamantului B. M. și pârâtei C. G. cu privire la suprafața de teren de 1064 m.p. situată în intravilanul municipiului Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman și cu privire la suprafața de teren extravilan de 3,1300 ha situată în Roșiorii de Vede, conform titlului de proprietate nr._/20.07.1994 emis pe numele B. S. V..
A dispus ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul vilă P+1, situat în municipiul Roșiorii de Vede, ., pe terenul de 1064 m.p., cu formarea anumitor loturi.
A confirmat raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit în cauză de către expert H. V. I..
A atribuit imobilul construcție după cum urmează:
Reclamantul B. M. primește etajul 1 al imobilului vilă P+1, având o suprafață de 61,68 m.p și o valoare de 86.156 lei.
Pârâții C. D. și C. G. primesc în indiviziune parterul imobilului vilă P+1 în suprafață de 61,60 m.p., având o valoare de 86.044 lei.
Având dreptul la o valoare de 57.400 lei cu privire la imobilul construcție și primind valoarea de 86.156 lei, reclamantul B. M. va plăti sultă pârâților C. D. și C. G. suma de 28.756 lei.
A compensat cheltuielile de judecată și a obligat pe pârâții C. D. și C. G. să plătească statului cheltuieli de judecată în cuantum de 2580 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere disp. art. 669 din Noul Cod Civil, precum și concluziile rapoartelor de expertiză întocmite de expert D. D., respectiv H. V. I..
În ce privește expertiza topografică, întocmită de expert D. D., a avut în vedere faptul că părțile nu au formulat obiecțiuni, dispunând atribuirea terenului, conform variantei propuse de expert.
Totodată, a luat act că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2727/25.08.2004, părțile au vândut terenul în suprafață de 0,1300 ha, situat în extravilanul municipiului Roșiorii de Vede.
În ce privește construcția tip vilă P+1, a avut în vedere raportul de expertiză întocmit de expert H. V. I., împrejurarea că prin acțiune reclamantul a solicitat partajarea bunului vilă P+1, că discuțiile dintre părți au privit cota de contribuție la realizarea acestei construcții, reclamantul nefăcând vorbire de construcțiile lipite de imobil, respectiv, cele două extinderi identificate de expertul D. T..
A apreciat că, în mod corect, expertul H. V. I. a identificat ca suprafață și număr de încăperi, imobilul reținut prin încheierea interlocutorie.
Reținând că imobilul vilă P+1 este comod partajabil în natură, a atribuit loturile în varianta propusă de expertul H. V. I..
Prin decizia civilă nr. 45/19.04.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant B. M., împotriva încheierii nr. 17 din 23 mai 2912 și a sentinței civile nr. 3125 din 12.12.2012 pronunțate de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. D. și C. G., a schimbat, în parte, încheierea și sentința în sensul că, a constatat că părțile au construit, în cote de câte 1/3 fiecare, imobilul vilă P+1, situat în Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman, a constatat calitatea de coproprietari a reclamantului B. M. și a pârâtei C. G., în cote de câte 1/3, fiecare, pârâtul C. D. având un drept de creanță, corespunzător cotei de 1/3, a stabilit valoarea imobilului P+1 vilă la 155.858 lei și a atribuit pârâtei C. G., parterul imobilului, în valoare de 77.941,60 lei, iar reclamantului, etajul imobilului, în valoare de 77.916,40 lei. Reclamantul și pârâta având un drept valoric de 51.952,6 lei fiecare vor plăti pârâtului C. D., despăgubiri, după cum urmează: reclamantul suma de 25.963,8 lei și pârâta suma de 25.989 lei. Totodată, s-au menținut celelalte dispoziții ale încheierii și sentinței atacate și au fost obligați intimații-pârâți C. D. și C. G. la câte 1078 lei cheltuieli de judecată către apelantul-reclamant B. M..
Pentru a pronunta aceasta decizie, tribunalul a retinut in esenta urmatoarele:
Prin sentința civilă nr. 182/04.02.2011, s-a stabilit cu putere de lucru judecat calitatea de constructor de bună-credință a intimatului-pârât C. D. în ce privește construcția vilă P+1, ce face obiectul partajului în prezenta cauză.
De asemenea, din considerentele deciziei civile nr. 1269/13.10.2011 rezultă că această construcție a fost realizată în perioada 1971 – 1972, de către părți: apelantul-reclamant, intimatul-pârât și intimata-pârâtă, împreună, pe terenul proprietatea părinților apelantului-reclamant și ai intimatei-pârâte, cu acordul acestora, construcția fiind edificată de către cele trei părți.
Privitor la cota de contribuție a părților, în mod corect prima instanță a reținut că aceasta este una egală, de câte 1/3 pentru fiecare parte.
Sub acest aspect, din înscrisurile aflate la dosar reiese că apelantul-reclamant a achitat contravaloarea unor lucrări de construire, probă ce se coroborează și cu declarațiile martorilor P. E. și Kinder N. (f. 15, 47 dosar fond vol. II).
Din declarațiile acelorași martori rezultă, că la momentul realizării construcției, părțile locuiau împreună, relațiile dintre acestea fiind bune.
Pe de altă parte, potrivit declarației martorului D. I. (f. 46), intimatul-pârât C. D., la rândul său, a achitat contravaloarea unor materiale de construcții, a turnat fundația, a angajat și plătit muncitorii.
Or, corect a reținut prima instanță, că locuind împreună, intenția părților a fost să construiască un imobil în care să continue să locuiască împreună, respectiv că acestea au avut o contribuție egală.
Însă reținând contribuția de 1/3 a părților la realizarea construcției, în mod greșit, față de prevederile art. 494 din Codul Civil Vechi, a reținut calitatea de coproprietar a intimatului-pârât C. D. asupra construcției.
Aceasta întrucât, având calitatea de constructor de bună-credință, intimatul-pârât are numai un drept de creanță asupra construcției.
Ca atare, față de prevederile art. 296 Cod Procedură Civilă Vechi se va admite apelul și se vor schimba încheierea nr. 17/23.05.2012 și sentința civilă nr. 3125/12.12.2012, în sensul că se va stabili calitatea de coproprietari, în cote de câte 1/3, asupra construcției P+1, a reclamantului B. M. și a pârâtei C. G., pârâtul C. D. având un drept de creanță corespunzător cotei de contribuție de 1/3 la realizarea construcției.
De asemenea, față de concluziile raportului de expertiză întocmit în apel (f. 41 – 42) se va stabili valoarea imobilului P+1, ca fiind de 155.858 lei, urmând ca pârâtei să-i fie atribuit parterul imobilului, în valoare de 77.941,60 lei iar reclamantului, etajul imobilului, în valoare de 77.916,40 lei, cum sunt individualizate în anexele la raportul de expertiză întocmit de expert N. I. (f. 44 – 45).
Totodată, reținând că reclamantul și pârâta au un drept valoric de 51.952,6 lei, corespunzător contribuției acestora de câte 1/3 la realizarea construcției, aceștia vor fi obligați să plătească pârâtului, suma de 25.963,8 lei, respectiv, 25.989 lei, corespunzător dreptului de creanță al acestuia.
În ce privește motivul doi de apel, acesta este nefondat.
Potrivit art. 6732 Cod Procedură Civilă Vechi, reclamantul este obligat să arate în cererea de partaj toate bunurile supuse împărțelii, evaluarea lor, locul unde acestea se află.
Or, cum a reținut și prima instanță, prin acțiunea introductivă și precizările ulterioare (f. 37 – 39, 176 dosar fond vol. I) apelantul-reclamant a solicitat numai partajarea „imobilul vilă P+1”, fără a face vreo mențiune cu privire la construcțiile lipite de imobil, respectiv, cele două extinderi identificate de expert la judecata în primă instanță.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat, in termen legal, prezentul recurs reclamantul B. M., invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă și dezvoltând, în esență, următoarele critici:
S-a încălcat principiul disponibilității procesului civil, instanta apreciind in mod greșit ca imparțeala trebuie făcuta in cote de 1/3 pentru fiecare parte, urmând ca paratul Ciofalca D., ce are doar calitatea de constructor de buna credința, sa fie despăgubit pentru o cota parte din construcție, nu pentru contravaloarea contribuției la edificarea imobilului.
Mai mult, așa cum a reținut si instanța, parații prin întâmpinare au fost de acord cu atribuirea unei cote de 1/2 din imobil către el, fara a cere vreo compensație si au recunoscut ca el a contribuit in mod egal la edificarea imobilului, din depozițiile martorilor reieșind contribuția fiecăruia dintre ei, neputându-se insa aprecia strict din aceste declarații cine a contribuit mai mult.
Insa in ceea ce privește contribuția sa majoritara, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri, din care rezulta fara dubiu ca el a achitat cea mai mare parte din materialele de construcție, si manopera necesara, lucru demonstrat cu acte existente la dosar, parații contribuind doar la fabricarea cărămizilor si nu in mod exclusiv, fapt ce reiese din declarațiile martorilor.
Recurentul sustine in principal casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, aceasta fiind motivata de necesitatea pronunțării unei soluții de către instanța de fond, aceasta neanalizând si nepronunțându-se pe toate capetele de cerere cu care a fost investita, in cauza intervenind o precizare, insa nicio cerere de renunțare cu privire la judecarea vreunuia dintre capetele de cerere formulate.
In mod corect, instanța de apel prin modificarea sentinței cu privire la partajarea imobilului vila P+1, a constatat dreptul său proprietate si al paratei Ciofalca G. asupra acestui imobil ca efect al accesiunii imobiliare, insa in ceea ce privește cota de contribuție a fiecăruia, se impune a se constata ca parata Ciofalca G. nu a administrat nici o probă pentru dovedirea contribuției sale, cel care a administrat probe a fost doar pârâtul C. D..
Sunt in situația contribuției aduse la edificarea unui imobil de către o familie, in acest sens parații Ciofalca contribuind ca entitate, si nu ca doua entități distincte, probele administrate in cauza fiind comune.
Astfel, instanța nu a înțeles sa coroboreze probele si cu declarațiile parților, deși a apreciat o contribuție egala a acestora, cei doi parați afirmând ca apreciază contribuția lor ca familie, contribuție indiviza si astfel instanța nu putea aprecia separat pentru cei doi atâta timp cat aceștia nu au menționat cat apreciază ca ar fi cota lor de contribuție individuala si nici au administrat probe in acest sens.
Mai mult, instanța nu putea sa acorde o cota de 1/3 paratului Ciofacla D., de îndată ce acesta are un drept de retenție, deci dreptul la despăgubiri.
Pentru a i se acorda aceste despăgubiri era necesar ca paratul Ciofalca D. sa le solicite, in cauza nefiind formulata o cerere din partea acestuia, cerere care sa fie supusa timbrajului prin care sa fi fost investita instanța cu soluționarea dreptului sau la despăgubiri (art. 304, pct. 6 Cod procedură civilă teza a II-a instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut).
Astfel, acesta ar fi trebuit sa indice valoarea pe care o apreciază ca si despăgubire pentru contribuția sa, urmând ca, in situația dovedirii pretențiilor sale, atât el cat si parata Ciofalca G. sa fie obligați la plata acestor sume in funcție de cota de contribuție reținuta pentru fiecare.
In mod greșit instanța de apel a apreciat ca se impune a se acorda acestuia o cota parte din bun.
Dispozitivul deciziei nu poate fi pus in aplicare, deoarece imobilul este partajat in cote de 1/3 pentru el si 1/3 pentru parata, deci 1/3 nefiind atribuit niciunuia dintre coproprietari.
In mod greșit instanța de apel a reținut ca reclamantul nu ar fi solicitat partajarea imobilul si a extinderilor aduse acestuia, noțiunea de extindere fiind folosita de expert la identificarea si evaluarea lor separata, el arătând in obiecțiuni ca nu au fost identificate si aceste încăperi care sunt alipite imobilului si sunt parte componenta a acestuia.
Cele doua extinderi sunt parte integranta a vilei P+1, solicitata a fi partajata ca un singur bun, in cuprinsul cererii neregăsindu-se menționate aspecte cu privire la compunerea imobilului, urmând ca acestea sa fie corect si integral identificat de expert, motiv pentru care s-a si admis efectuarea unei noi expertize, aceasta expertiza fiind efectuata nu numai pentru a reevalua imobilului ,ci si pentru a fi identificat corect, urmând ca partajarea sa fie făcuta pentru întreg imobilul, cu refacerea lotizărilor, din dovezile administrate reieșind ca doar el a edificat aceste încăperi (baie, bucătărie).
Soluționând recursul formulat în raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:
Curtea constată fondată critica referitoare la încălcarea limitelor judecății, motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
Astfel, din analiza dosarului se constată că singura cerere de chemare în judecată care a investit instanța de fond a fost cererea recurentului-reclamant de partajare a imobilului ( cerere fila 3 si precizare fila 37 dosar fond ).
Nu s-a formulat de către pârâții C. D. și G. vreo cerere reconvențională și nu s-a formulat în mod esențial de către pârâtul C. D. vreo cerere prin care să se constate dreptul său de coproprietate asupra construcției sau dreptul său de creanță corespunzător contribuției la edificarea construcției și o cerere de obligare a reclamantului sau a celeilalte pârâte la plata către el a acestui drept de creanță.
Prin intampinarea depusa la filele 191-192 dosar fond paratii Ciofalca se aparau fata de cererea reclamantului, sustinand doar ca ei au avut o cota de contributie mai mare la edificarea constructiei decat sustinuse reclamantul prin cererea introductiva ( reclamantul invocase o cota de 70% in favoarea sa), iar contributia reclamantului a fost atat de mica incat ii confera doar un drept de creanta. Nu se formula insa prin acest act procedural vreo pretentie din partea paratului Ciofalca D. de recunoastere in favoarea sa a unui drept de proprietate sau de creanta corespunzator cotei sale de contributie si nici vreo cerere sa fie obligat reclamantul la plata vreunei sume de bani.
In precizarea depusa la fila 200 dosar fond paratii aratau ca pentru teren cotele de proprietate sunt de ½ pentru reclamant si parata Ciofalca G., iar pentru constructie cotele de proprietate sunt de 1/3 pentru fiecare dintre parti.
Instanța de fond recunoscuse pârâtului C. D. un drept de coproprietate de 1/3 asupra construcției, insa tribunalul constată în favoarea pârâtului C. D. nu un drept de coproprietate ( motivand ca nu poate avea un asemenea drept ), ci un drept de creanță și obligă apoi pe celelalte părți, inclusiv pe recurentul-reclamant, la plata către pârât a acestui drept de creanță.
Recunoașterea in favoarea paratului Ciofalca D. a uni drept de coproprietate poate fi apreciată ca făcând obiectul judecății, implicit în raport de însăși cererea principală a reclamantului de partaj (partajul implicând în mod esențial stabilirea calităților de coproprietari și a cotelor de coproprietate), deci masura instanței de fond nu putea fi considerata ca depasind obiectul judecatii ( faptul ca aceasta masura venea sau nu in contradictie cu hotararile judecatoresti pronuntate anterior intre parti – sentinta civila nr. 182/ 2011, decizia civila nr. 87/ 2011 si decizia civila nr. 1269/ 2011 a C. fiind o alta chestiune, care vizeaza fondul acestei solutii ).
In schimb, masura tribunalului de a recunoaste in favoarea paratului un drept de creanta si a obliga pe celelalte parti la plata lui depaseste limitele judecatii, intrucat nu a făcut obiectul judecății pentru niciun moment o pretenție a pârâtului C. D. împotriva reclamantului având ca obiect acest drept de creanță decurgând din contribuția sa la edificarea construcției.
Acesta constituie un prim motiv de recurs, intemeiat pe art. 304 pct. 6 C.pr.civ..
In ce priveste critica recurentului referitoare la faptul ca în mod greșit tribunalul îi recunoaște un drept de creanță pârâtului C. D. raportat la valoarea imobilului, deci de 1/3 din valoarea imobilului luată în calcul la partaj, cu incalcarea art. 494 Cod civil, care dau dreptul la despagubire in favoarea constructorului de bună-credință pentru valoarea materialelor și manoperei înglobate într-o construcție ( valoare care este total diferită de valoarea de circulație propriu-zisă a imobilului ), Curtea constata ca vizeaza fondul acestei chestiuni si deci este subsidiara fata de prima critica analizata. Or, fata de faptul ca la acest moment Curtea insasi constata ca nu a facut obiectul judecatii aceasta pretentie din partea paratului, nici Curtea nu poate analiza asupra fondului acesteia.
Pe de alta parte, Curtea constata fondata si critica recurentului referitoare la omisiunea tribunalului de a lamuri soarta juridica a cotei de 1/3 de proprietate asupra constructiei.
Astfel, tribunalul recunoaște calitatea de coproprietari asupra construcției doar reclamantului B. M. și pârâtei C. G., însă le recunoaște acestora doar cate o cotă de 1/3, fără să lămurească ce se întâmplă cu restul de 1/3 până la 100%.
Așadar, prin decizia tribunalului pentru o cotă de proprietate de 1/3 din imobil titularul nu a fost determinat, aceasta constituind o altă greșeală de judecată a tribunalului, în mod evident, logic, partajul neputându-se face decât cu considerarea cotelor de proprietate care să totalizeze 100%.
Curtea constată fondate și criticile referitoare la neincluderea în imobilul partajat a acelor asa-zise extinderi ale construcției cu caracter de anexe (bucătărie, baie, etc.).
Ambele instanțe de fond au motivat sub acest aspect că aceste spații nu au făcut obiectul cererii de partajare a reclamantului, apreciere total greșită, în raport de natura acestor spații.
Astfel, din rapoartele de expertiză topografică si constructii realizate rezultă cu evidență că aceste încăperi sunt anexe aferente celor două unități locative de la parter și etaj (baie, bucătărie), fiind lipite și facand corp comun cu spatiile de locuit propriu-zise, parte componenta a aceleiasi constructii tip vilă, astfel încât nu pot fi considerate decât parte integrantă a construcției vilă și este de neimaginat partajul celor două unități locative fără partajarea anexelor care le deservesc.
Interpretarea instanțelor de fond în sensul că reclamantul ar fi solicitat exclusiv partajarea „vilei”, ceea ce exclude aceste anexe, este nejustificat de formalistă și se îndepărtează de manifestarea de voință a reclamantului.
Nimic nu justifica din partea tribunalului ( ca si a primei instante ) excluderea din conceptul de „vila” a acestor spatii ( ca si cum definitia „vilei” nu este compatibila cu asemenea spatii ), dupa cum nici cererea reclamantului nu justifica aceasta interpretare restrictiva, in conditiile in care reclamantul nu individualiza spatiile din „vila” cu excluderea acestor anexe.
Așadar, Curtea constată că în mod greșit tribunalul nu a inclus în masa partajabilă și aceste anexe.
. fi considerate parte a „vilei” celelalte constructii existente pe teren, anume un coteț si casa batraneasca ( nelocuibila ), constructii fara nicio legatura cu cladirea principala a vilei, pe acestea in mod corect instantele de fond neluandu-le in discutie intrucat nu au facut obiectul cererii reclamantului ( dupa cum nici in caile de atac reclamantul nu a pus in discutie aceste elemente constructive ).
Pentru toate aceste motive, Curtea constată că se impune admiterea recursului, în condițiile art. 312 Cod procedură civilă, și casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la tribunal, pentru ca tribunalul să se pronunțe asupra obiectului cu care a fost investit, astfel cum a fost delimitat prin prezenta decizie.
Curtea inlatura ca nefondata critica recurentului conform careia instantele de fond nu s-au pronuntat pe toate capetele de cerere cu care au fost investite, de altfel nici chiar recurentul, formuland aceasta critica, nu arata care este capatul de cerere pe care nu s-au pronuntat instantele. Curtea constata ca instantele de fond s-au pronuntat asupra tuturor capetelor de cerere din cererea precizata, faptul neluarii in considerare la partaj a anexelor dependinte ale locuintelor nereprezentand o nepronuntare asupra unui capat de cerere, caci capatul de cerere era stabilirea masei partajabile si partajul, stabilirea gresita a masei partajabile neechivaland nepronuntarii asupra unui capat de cerere.
In ce priveste criticile referitoare la aceea ca din probe ar rezulta contributia sa majoritara la edificarea constructiei si ca paratii nu au administrat probe in acest sens, Curtea constata ca acestea vizeaza modul de apreciere a probatoriului si situatia de fapt, aspecte care nu pot face obiectul discutiei in recurs, care este reglementat ca o cale de atac pentru motive de nelegalitate.
În ce privește critica referitoare la întinderea cotei de proprietate a recurentului-reclamant raportat la cota sa de contribuție la edificarea construcției, Curtea constată că aceasta este o chestiune care ține iarasi de temeinicia deciziei recurate, de modul în care instanța a interpretat probele pentru a aprecia că părțile au avut o contribuție de 1/3, asa ca aceste aspecte nu pot face obiectul analizei în recurs.
Pe de altă parte, soluția fiind aceea de casare cu trimitere pentru rejudecarea apelului, instanța de trimitere va proceda la o reanalizare a probatoriului în urma căreia va stabili cotele de contribuție.
Ceea ce stabilește la acest moment Curtea la soluționarea prezentului recurs nu este, așadar, întinderea cotelor de contribuție, aspect de fapt pe care, deci, tribunalul îl va tranșa, prin reanalizarea probelor deja administrate si care, eventual, se vor mai administra.
Curtea constată însă, că, în principiu, într-adevăr, în raportul juridic cu recurentul-reclamant, pârâții C. D. și G. apar în calitatea lor de soț și soție, ceea ce semnifică faptul că contribuția adusă de către aceștia la edificarea construcției este o contribuție comună.
Aceasta semnifică faptul că în raportul juridic cu recurentul-reclamant nu este exclusă juridic stabilirea unei cote majoritare în favoarea pârâților, dar aceasta în măsura în care se va dovedi că ei, împreună, au adus o astfel de contribuție majoritară, iar nu prin aplicarea unei prezumții dedusă din lipsa unor probe determinante care să demonstreze contribuția majoritară în favoarea vreuneia dintre părți. Așadar, fie probele vor demonstra o contribuție majoritară a vreuneia dintre părți și atunci instanța poate stabili această cotă de contribuție majoritară, în consecință, fie probele nu pot demonstra o contribuție mai mare a vreuneia din părți, situație în care instanța nu poate stabili decât contribuția egală, dar în acest caz pârâții trebuie luați în considerare nu ca două subiecte de drept distincte, fiecare dintre ele cu cota ei de contribuție, ci în calitatea lor de soț și soție, care și-au adus în mod unitar contribuția, ca și cum ar fi un singur subiect de drept.
De altfel, aici se dovedește încă o dată greșeala instanțelor de fond, pentru că ele au stabilit cote de contribuție distincte pentru cei doi pârâți soți, ca și cum ar fi săvârșit între aceștia partajul, când, în realitate, pentru aceștia cota nu putea fi stabilită în prezentul proces decât unitar, o singură cotă pentru ambii pârâți, modul în care aceasta se împărțea la rândul ei între pârâți privindu-i exclusiv pe aceștia și nefăcând obiectul judecății în cauza prezentă (între pârâți, ca soți, contribuția poate fi împărțită egal sau în orice alte cote, după regulile devălmășiei soților, în raport de cota de contribuție a soților la dobândirea ansamblului bunurilor comune, iar nu numai a vilei din prezentul dosar, dar aceasta nu mai face obiectul judecății în prezenta cauză și instanța nu trebuie să se pronunțe asupra acestui aspect).
Aceste considerații sunt făcute de către Curte numai pentru ghidarea raționamentului instanței de trimitere, cuantificarea propriu zisă a cotelor de contribuție urmând a fi făcută de instanța de trimitere în raport de aprecierea probelor.
Casarea cu trimitere a deciziei recurate se impune pentru că instanțele de fond au săvârșit partajul cu excluderea anexelor, ceea ce impune reaprecierea masei partajabile, a valorii acesteia și formarea loturilor in consecinta, precum și reaprecierea cotelor de contribuție la edificarea construcției cu considerarea acestor anexe (trebuie administrate probe cu privire la cine a edificat aceste anexe și apreciate acestea ), ceea ce semnifica faptul ca nu a fost stabilita situatia de fapt si practic nu a fost cercetat fondul cauzei in intregul lui, aceasta extindere a probatoriului si analiza lui neputandu-se face direct in recurs, intrucat ar semnifica lipsirea partilor de gradul de jurisdictie devolutiva prealabil recursului.
În concluzia tuturor celor expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat, va fi casată decizia recurată și trimisă cauza la Tribunalul Teleorman pentru rejudecarea apelului.
În ce privește cheltuielile de judecată în recurs, față de soluția de casare cu trimitere, acestea urmează a fi avute în vedere în finalul judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant B. M., împotriva deciziei civile nr. 45/19.04.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. D. și C. G..
Casează decizia recurată și trimite cauza la Tribunalul Teleorman pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. G. C. F. D. L. M.
GREFIER,
S. V.
Red. DFG
Tehnored. DFG/PS 2 ex.
04.10.2013
Jud. apel: S. L.
D. A.
| ← Evacuare. Decizia nr. 719/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1501/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
