Anulare act. Decizia nr. 254/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 254/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 5388/303/2008
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.254R
Ședința publică de la 5 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. C. B.
JUDECĂTOR - M. G. R.
JUDECĂTOR - M. LĂMÎIȚA C.---LL.M
GREFIER - I. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți B. L. și B. W. împotriva deciziei civile nr.1411/13.05.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă ASOCIAȚIA DE proprietari .> La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea reține cauza în vederea soluționării excepției de perimare a cauzei.
CURTEA,
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7742/25.10.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, a fost admisă excepția perimării și s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. Lorenz și B. W. în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari .>
Prin decizia civilă nr. 1411/13.05.2011, Tribunalul București Secția a V a Civilă a admis excepția de netimbrare și a anulat recursul declarat de recurenții reclamanți împotriva sentinței pronunțate de prima instanță.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data 20.06.2011.
La data de 13.12.2011, judecata a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C.pr.civ., cererea de repunere pe rol formulată de cei doi recurenți la data de 10.12.2012 fiind anulată ca netimbrată în ședința publică de la 08.01.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției perimării invocate din oficiu la data de 08.01.2012, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
În același timp, potrivit art. 249 C.pr.civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
În cauză, Curtea constată că, întrucât judecata în apel a fost suspendată la data 13.12.2011, termenul de perimare a început să curgă de la această dată, urmând să se împlinească, în raport de prevederile art. 248 alin.1 C.pr.civ., la data de 13.12.2012.
Cât privește cererea de repunere pe rol formulată de recurenții reclamanți la data de 10.12.2012, deci anterior împlinirii termenului de perimare, se impune a se analiza dacă acesta are efectul de a întrerupe cursul termenului de perimare, având în vedere că, de principiu, cererea de repunere pe rol, reprezintă unul dintre actele de procedură la care face referire art. 249 C.pr.civ.
Sub acest aspect, Curtea constată, raportat la împrejurarea că în ce privește cererea de repunere pe rol formulată de recurenți la data de 10.12.2012, instanța a anulat-o ca netimbrată, că acesta din urmă nu poate fi considerată ca având efectul prevăzut de art. 249 C.pr.civ., anume acela de a întrerupe termenul de perimare. Aceasta, ținând seama și de faptul că din interpretarea textului de lege menționat, rezultă că actul de procedură efectuat de partea care justifică un interes, trebuie să fie făcut „în vederea judecării procesului”.
Or, în cauză, câtă vreme cererea de repunere pe rol nu a fost una eficientă, care să producă efectul pe care legea îl prevede (reluarea judecății), fiind anulată, în nici un caz concluzia nu poate fi în sensul că prin formularea sa, termenul de perimare a fost întrerupt. Dimpotrivă, câtă vreme, partea care a formulat-o nu a îndeplinit una dintre condițiile necesare pentru ca aceasta să conducă la reluarea judecății, se prezuma cu suficient temei că scopul pentru care s-a formulat cererea de repunere pe rol nu a fost reluarea judecății, ci numai întreruperea termenului de perimare, fiind de reținut sub acest aspect și împrejurarea formulării sale cu 3 zile înainte de împlinirea termenului de perimare.
În consecință, ținând seama de considerentele arătate, Curtea constată că cererea de recurs a rămas în nelucrare mai mult de un, din vina recurenților reclamanți, fiind deci îndeplinite condițiile prevăzute de art. 248 C.pr.civ., pentru constatarea perimării acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul formulat de recurenții-reclamanți B. L. și B. W. împotriva deciziei civile nr.1411/13.05.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI .> Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. M. G. M. LĂMÎIȚA
B. R. C. –LL.M
GREFIER
I. P.
Red. MR
Tehnored. .> 2 ex. / 04.03.2013
Tribunalul București – Secția a V-a Civilă
Judecător: N. N.
← Pretenţii. Decizia nr. 1863/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 301/2013. Curtea de Apel... → |
---|