Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 208/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 208/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 7499/2/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 208R
Ședința publică de la data de 01.02.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - I. L. - M.
GREFIER - D. L.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a participat doamna procuror B. D..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul – reclamant G. I. (fost G.) împotriva sentinței civile nr. 1100/18.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimatul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cauza are ca obiect „reparare prejudicii erori judiciare, pretenții”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că la data de 28.12.2012, la registratura secției s-au înregistrat înscrisurile comunicate de recurentul – reclamant prin poștă.
La data de 08.01.2013, s-a înregistrat adresa Arhivelor Naționale nr._/7.I.2013(fila 23).
La data de 10.01.2013, s-au înregistrat înscrisurile comunicate de către recurentul – reclamant, prin poștă (filele 25-33).
La data de 15.01.2013, s-a înregistrat cererea formulată de recurentul – reclamant, trimisă tot prin poștă, prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă (fila 34).
La data de 18.01.2013, s-a înregistrat adresa Serviciului Județean Hunedoara al Arhivelor Naționale nr. C/4/11.01.2013 (fila 35).
Curtea ia act că în cauză s-a solicitat de către recurentul – reclamant judecarea cauzei în lipsă și că la termenul anterior s-a pus în vedere recurentului să formuleze apărări în privința excepției prescripției dreptului la acțiune; pune în discuție, ca motiv de ordine publică, excepția prescripției dreptului la acțiune, urmând ca în subsidiar să se pună concluzii și pe fondul recursului.
Reprezentanta Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, întrucât rezoluția de neîncepere a urmării penale este din 4.09.1975, dată de la care începe să curgă termenul de 18 luni. În subsidiar, pe fond, solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr._/3/2010, reclamantul G. I. (fost G. llie) a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul de Finanțe, solicitând obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri în sumă totală de 170.000 dolari, pentru drepturile de care reclamantul a fost păgubit pe o perioadă de 8 (opt) ani și 4 (patru) luni, adică perioada de la 12.12.1966 la 09.01.1967 precum și pe perioada 14.07.1967 la 16.10.1975, întrucât nu a avut nici un fel de vinovăție, fapt dovedit de Plenul Tribunalului Suprem.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 14 iulie 1967 a fost târât, judecat și condamnat la 5(cinci) ani închisoare de către Judecătoria fostului Raion Hațeg, emițându-se Sentința nr. 194 din 14 iulie 1967, sub pretextul că ar fi primit mită. În zadar s-a zbătut, a prezentat acte justificative din care rezulta cu prisosință că nu se făcea vinovat cu nimic și totuși i s-a reținut pe nedrept condamnarea. Ca urmare a acelei sentințe, cât și în conformitate cu legile tării, începând cu ziua de 21 iulie 1967 a fost înlăturat din funcție, pierzând în același timp toate celelalte drepturi: alocația de stat pentru copii, cartela de pâine pentru cei 3 copii, cartela de lemne etc.
În ziua de 07 septembrie 1967, a fost arestat și dus la Penitenciarul Livezeni, iar la câteva luni mai târziu a fost mutat la Penitenciarul Vlădeni, jud. Ialomița, unde a ispășit cei cinci ani de pușcărie, fără să se știe că ar fi avut vreo cât de mică vinovăție și de unde ca urmare a muncii depuse și a comportării și a înțelegerii și a bunei-voințe pe care a avut-o Comandantul Penitenciarului, față de el, la 19 aprilie 1969, a fost pus în libertate.
În toată perioada de timp cât a fost fără serviciu, ca urmare a deciziilor de condamnare date necinstit și complet pe nedrept, adică a cazierului judiciar, a căutat să se încadreze în câmpul muncii, dar i se cerea cazierul în alb, pe care nu-l avea din cauza deciziilor de condamnare pe nedrept, și după ce a obținut scoaterea sa de sub presiunea cazierului judiciar, adică după data de 02 septembrie 1974, adică după ce a primit Decizia nr. 58 din data de 02 septembrie 1974 a Plenului Tribunalului Suprem, prin care să dovedească, a mai durat mai bine de un an până ce a reușit legal să se angajeze definitiv în câmpul muncii.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 506 alin.3 C.pr.penală.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1100/18.05.2012 Tribunalul București Secția a V-a Civilă a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul G. I. (fost G. llie) în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul de Finanțe.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat ca reclamantul a fost condamnat prin sentința penala nr.194/14.07.1964 la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru infracțiunea de luare de mita, așa cum rezulta din decizia nr. 58/02.09.1974 pronunțata de Tribunalul Suprem in dosar nr.40/1974.
Prin aceasta decizie a fost casata sentința penala nr.194/14.07.1964 a Tribunalului Popular Hateg rămasa definitiva prin decizia nr.1409/21.08.1967, cauza fiind trimisa Procuraturii locale Hateg pentru completarea urmăririi penale. După acest moment nu s-a facut dovada trimiterii in judecata si a condamnării reclamantului.
Potrivit dispozițiilor art.504 alin.1 Cod procedura penala, persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca în urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare.
Reclamantul nu a făcut dovada in speta ca a intervenit o hotărâre judecătorească de achitare pentru faptele pentru care a fost condamnat, pentru a se putea stabili incidența dispozițiilor legale mai sus citate, deși sarcina probei ii revenea potrivit art.1169 C.civ., potrivit căruia oricine face o propunere înaintea judecații trebuie sa o dovedească, astfel ca cererea a fost respinsa ca nefondata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G. I..
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 cod procedură civilă).
Recurentul reclamant a arătat a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 5 ani închisoare prin Sentința Penală nr. 194/14.07.1967 pronunțată de fostul Tribunal Popular al Raionului Hațeg, rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 1409/21.08.1967 pronunțată de fostul Tribunal Regional Hunedoara.
Împotriva acestor două hotărâri Ministerul Justiției a declarat recurs extraordinar ce a fost respins de către Tribunalul Suprem - Secția Penală prin Decizia Penală nr. 1680/5.05.1973.
Prin existența acestor hotărârii judecătorești se face dovada deplină că reclamantul a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 5 ani închisoare pe care a executat-o parțial.
Pe cale de consecință există o hotărâre judecătorească prin care s-a stabilit condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate ce a fost execută.
Hotărârile judecătorești invocate anterior au fost desființate de către Tribunalul Suprem prin Decizia Penală nr. 58/2.09.1974 pronunțată în dosarul nr. 40/1974 prin care Instanța Supremă "admite recursul extraordinar declarat de Procurorul General; casează Decizia Penală nr. 1680/5.05.1973 a fostului Tribunal Suprem, Decizia Penală nr.1409/21.08.1967 și Decizia Penală nr. 194/14.07.1967; trimite cauza la Procuratura Locală Hațeg pentru completarea urmăririi penale.
După completarea cercetărilor în cauza ce a fost restituită prin Decizia penală nr.58/2.09.1974, procurorul nu a mai reinvestit instanța prin trimiterea în judecată a numitului G. I., dispunând prin Rezoluția din 4.09.1975 neînceperea urmăririi penale față de acesta, întrucât fapta nu întrunea elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.
Problema de drept ce urmează a fi reținută de instanța de control judiciar constă în aceea că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror după completarea cercetărilor ca urmare a casării hotărârii de condamnare echivalează conform art. 506 alin 2 cod Procedură penală cu o hotărâre judecătorească de achitare.
Recurentul-reclamant a arătat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 504 alin 1 Cod procedură penală privind dreptul reclamantului la repararea de către stat a pagubei suferite, astfel că hotărârea pronunțată de Tribunal este data cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 506 alin 2 și 504 alin. 1 Cod procedură penală.
În consecință, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 1100/2012 a Tribunalului București și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată cu obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească despăgubirile cuvenite pentru executarea unei pedepse privative de libertate în baza unei hotărâri judecătorești ce a fost desființată.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:
Examinând actele și lucrările dosarului în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ. care dau posibilitatea instanței de recurs să analizeze cauza sub toate aspectele, atât de temeinicie cât și de legalitate, în situația în care hotărârea atacată nu este supusă căii de atac a apelului, Curtea constată că prin probele administrate în cauză reclamantul a dovedit următoarea situație de fapt:
Prin sentința penala nr. 194/14.07.1964 fostul Tribunal Popular al raionului Hațeg l-a condamnat pe inculpatul G. I. la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru infracțiunea de luare de mita.
Prin decizia nr. 58/02.09.1974 fostul Tribunal Suprem a admis recursul extraordinar declarat de Procurorul General și a casat sentința penală nr. 194/14.07.1967 a Tribunalului popular al fostului raion Hațeg, privind pe inculpatul G. I. și a trimis cauza la Procuratura locală Hațeg pentru completarea urmăririi penale.
La solicitarea instanței de fond, care a dispus efectuarea unor adrese către Direcția Județeană a Arhivelor D. și către P. de pe lângă Judecătoria Hunedoara și de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru a se comunica o copie de pe dosarul penal și soluția pronunțată după casarea decisă prin decizia nr. 58/1974 a Tribunalului Suprem, prin adresa nr. 790/II/6 din 22.02.2012, P. de pe lângă Judecătoria Hunedoara a comunicat instanței că în evidențele sale a identificat plângerea împotriva soluției formulată de petentul G. I., ce a fost soluționată de Procuratura Județeană Hunedoara prin Rezoluția din 04.09.1975, sens în care a comunicat la dosar copia de pe Registrul pentru . statistică privind activitatea de soluționare a cererilor, reclamațiilor, sesizărilor și propunerilor (fila 93 din dosarul de fond).
La termenul din data de 07.12.2012 Curtea a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și a pus în vedere recurentului să facă dovada introducerii acțiunii în termenul de prescripție prevăzut de art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală.
În drept, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504.
Din probele ce au fost administrate în cauză în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 5 C.pr.civ., reiese că ultimul act de procedură privind pe recurentul-reclamant G. I. îl reprezintă Rezoluția din data de 04.09.1975 emisă de Procuratura Județeană Hunedoara, act cu privire la care, prin concluziile scrise, reclamantul a arătat că s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva sa. Față de data emiterii acestei Rezoluții de către Procuratura Județeană Hunedoara, Curtea constată că termenul de prescripție a expirat în luna martie 1977.
Prin înscrisurile înregistrate la dosarul de recurs la data de 10.01.2013 recurentul-reclamant a arătat că motivul pentru care nu a formulat acțiunea la timpul cuvenit este acela că în cursul anului 2012 a formulat 7 adrese către organele în drept, din care să rezulte felul în care s-a finalizat dosarul de urmărire penală, depunând la dosar următoarele înscrisuri: adresa nr. C/71/06.03.2012 a Serviciului Județean Hunedoara al Arhivelor Naționale; adresa nr. 790/2/6 din 09.02.2012 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Hunedoara; adresa nr. 790/2/6 din 22.02.2012 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Hunedoara; adresa nr. 790/2/6 din 14.03.2012 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Hunedoara și adresa nr. 17/VIII/2012 din 19.03.2012 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Hațeg (filele 20-33 din dosarul de recurs).
Curtea nu va reține această apărare a recurentului-reclamant, deoarece pentru a fi în prezența unui caz de suspendare sau de întrerupere a termenului de prescripție este necesar ca actul întrerupător sau suspensiv al termenului de prescripție să se situeze înainte de data expirării termenului de prescripție, astfel că adresele efectuate de către reclamant în cursul anului 2012 nu au nici un efect asupra termenului de prescripție, care s-a împlinit din anul 1977.
În consecință, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea greșită a legii și, făcând aplicarea dispozițiilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, va respinge acțiunea ca prescrisă.
La pronunțarea hotărârii, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civilă, potrivit cărora prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, astfel că, cu atât mai mult, au același regim juridic și prescripțiile începute și împlinite până la data de 1.10.2011.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 3041 rap. la art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, va admite recursul declarat de recurentul – reclamant G. I. (fost G.) și va modifica în tot sentința civilă recurată în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantul G. I. (fost G.) în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Admite recursul declarat de recurentul – reclamant G. I. (fost G.) împotriva sentinței civile nr. 1100/18.05.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimatul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Modifică în tot sentința civilă recurată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul G. I. (fost G.) în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prescrisă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 01.02.2013.
Președinte, Judecător,Judecător,
C. M. Steluța Z. D. I. L.-M.
Grefier,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. CG - 2 ex.
04.02.2013
Jud. fond:L. F.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 301/2013. Curtea de Apel... | Partide politice. Decizia nr. 486/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
