Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 944/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 944/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 3217/303/2010

ROMÂNIA

Dosar nr._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.944 R

Ședința publică din data de 09.05.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL

JUDECĂTOR: M. A. M.

JUDECĂTOR: S. G.

GREFIER: M. D.

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul pârât R. D. I. împotriva deciziei civile nr.2616R/31.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. M. și intimatul pârât R. RODICĂ M., cauza având, ca obiect, „acțiune în răspundere contractuală – daune moratorii”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurentul pârât R. D. I., personal, intimatul reclamant A. M., prin avocat G. A., cu împuternicire avocațială la fila 28 dosar și intimatul pârât R. Rodică M., prin avocat C. I. R., cu împuternicire avocațială la fila 8 dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, față de faptul că a fost atacată cu recurs o hotărâre irevocabilă.

Recurentul pârât R. D. I., personal, apreciază că este admisibil recursul său deoarece suma stabilită de instanța de fond a fost de 85.000 lei, iar prin cererea reconvențională a solicitat 45.000 lei, astfel încât valoarea totală depășea 100.000 lei, motiv pentru care hotărârea a fost dată cu apel. Mai arată că la Tribunalul București, în apelul formulat în termen legal, au fost inițial doi judecători, după care a fost modificată calea de atac în recurs și s-au schimbat judecătorii, astfel încât apreciază că a fost un complet nelegal constituit. Recurentul mai arată faptul că i s-a admis proba cu interogatoriul, iar apoi, după calificarea căii de atac, nu a mai fost administrată această probă.

Apărătorul intimatului reclamant A. M. solicită respingerea, ca inadmisibil, a recursului, fiind recurată o hotărâre irevocabilă potrivit art.377 alin.2 C.pr.civ. Cu privire la calificarea căii de atac, apreciază că aceasta a fost corectă. Solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar chitanță și factură.

Apărătorul intimatului pârât R. Rodică M. arată că, într-adevăr, a fost recurată o hotărâre irevocabilă, însă față de motivele invocate, apreciază că ar fi o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art.318 C.pr.civ., dezlegarea dată fiind rezultatul unei greșeli materiale. Apreciază că se impunea a fi menținută calea de atac a apelului, având în vedere valoarea cumulată a obiectului cererii de chemare în judecată și al cererii reconvenționale.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București, sub nr._ reclamantul A. M. a solicitat obligarea pârâților R. D. I. și R. Rodică M. la plata sumelor de 17.700 lei, 5600 Euro cu titlu de daune contractuale și 11.176 lei dobânda legală plus 50%.

În motivare, reclamantul a arătat că la data de 15.01.2008, i-a împrumutat pârâtului R. D. I. suma de 17.700 lei și 5600 euro și au încheiat un act sub semnătură privată, numit contract de împrumut. Pârâtul și-a asumat obligația de restituire a sumelor împrumutate la data de 1.04.2008. Pârâtul R. Rodică M. s-a obligat, în solidar și indivizibil, în calitate de garant-fidejusor. Pârâții nu i-au restituit împrumutul la data stabilită.

Pârâtul R. D. I. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii și obligarea reclamantului pârât la plata sumei de 45.000 lei, compensarea pretențiilor formulate de reclamant cu suma de 45.000 lei.

În motivarea cererii reconvenționale pârâtul a arătat că în luna iunie 2007 s-a înțeles verbal și a preluat antrepriză în construcție de la reclamant, trei imobile construcții în faza de finisare la roșu situate în București, . cu ..3/7 proprietatea reclamantului. A luat la aceste imobile până la data de 15.05.2008. A cumpărat materiale de construcție de 99.774,8 lei. A avut angajați 8 oameni pe care îi plătea cu sume cuprinse între 50-120 lei/zi, în total le-a plătit ca manoperă suma de 115.000 lei.

În drept, a invocat dispozițiile art.969 și urm. C.civ., 1073 și urm. C.civ., art.915 C.proc.civ.

Prin sentința civilă nr. 2811/12.04.2011, Judecătoria sector 6 București a admis acțiunea principală și a anulat cererea reconvențională ca netimbrată; a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 17.700 lei și 5600 Euro, precum și la dobânda stabilită prin contract aferentă sumelor datorate pentru perioada cuprinsă între 1.04.2008 și data introducerii acțiunii, către reclamant.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au formulat apel pârâții R. D. I. și R. Rodică M..

La termenul din 24.10.2012, tribunalul a calificat cererile de apel, ca fiind recurs în raport de valoarea obiectului cauzei și în conformitate cu art. 282 C.pr.civ..

În motivarea recursului formulat de recurentul R. D. I. este criticată hotărârea ca netemeinică și nelegală.

Recurentul a susținut că prima instanță a stabilit greșit situația de fapt prin raportare la materialul probator insuficient; instanța de fond nu a motivat respingerea probei cu interogatorul reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 2616 R/31.10.2012 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât R. D. I. în contradictoriu cu intimatul reclamant A. M. și intimatul pârât R. R. M. împotriva sentinței civile nr. 2811 din 12.04.2011 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București, în dosarul nr._ și a anulat, ca netimbrat, recursul formulat de recurentul pârât R. Rodică M., împotriva aceleiași sentințe.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și în temeiul art.3041 C.pr.civ., tribunalul a constatat că recursul formulat de pârâtul R. D. I. este nefondat pentru considerentele următoare:

Astfel, potrivit art. 167 alin. 1 C.pr.civ. dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii.

Instanța de fond a motivat respingerea probei cu interogatoriul reclamantului prin încheierile de ședință de la 23.11.2010 și 01.02.2011.

Așa cum corect a reținut prima instanță, reclamantul a făcut dovada încheierii contractului de împrumut cu pârâtul R. D. I.; pe de altă parte pârâtul R. D. I. nu a probat apărarea formulată potrivit căreia părțile au încheiat o înțelegere ulterioară prin care au convenit înlocuirea obligației de restituire a împrumutului cu executarea altei obligații, și anume efectuarea unor lucrări, și predarea unor utilaje de construcții.

Înlocuirea obligației de restituire a împrumutului cu executarea unei alte obligații asumate de debitor este reglementată de art. 1128 și urm. C.civil ( în forma în vigoare la data pretinsei executări).

Conform art. 1129 C.civil, novațiunea nu se prezumă.

Dovada novației unei obligații cu valoarea mai mare de 250 lei se poate face numai în condițiile art. 1191 C.civil (în forma în vigoare la data pretinsei executări) și anume prin act autentic sau înscris sub semnătură privată, care poate fi completat cu martori sau interogatoriu.

Având în vedere că nu există un început de dovadă scrisă a novației, proba cu martori nu este permisă, iar interogatoriul nu este util cauzei, așa cum corect a stabilit prima instanță.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul R. D. I..

În motivarea recursului încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 1 și 9 Cod procedură civilă, s-a arătat că judecătorul fondului a apreciat corect, prevederile art. 2821 Cod procedură civilă, în sensul că valoarea litigiului este de peste 100.000 lei, sumă care se compune atât din pretențiile reclamantului, cât și din pretențiile pârâtului reclamant, astfel încât, calea de atac a recursului este întemeiată, deoarece instanța de apel a calificat în mod nelegal apelul în recurs, în complet de doi judecători.

În ședința publică din data de 09.05.2013, Curtea de Apel, din oficiu, a invocat și a pus în discuția părților, excepția inadmisibilității recursului declarat, față de faptul că a fost atacată cu recurs o hotărâre irevocabilă.

Asupra acestei excepții, Curtea constată următoarele:

Conform art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

Curtea reține că prin hotărârea recurată în prezentul dosar, și anume prin decizia nr. 2616/2010 a fost soluționată calea de atac: recursul, aceasta fiind așadar o hotărâre irevocabilă.

Având în vedere că, de regulă, o hotărâre irevocabilă nu se poate ataca cu recurs, reiese că prezentul recurs dedus judecății este inadmisibil.

În ceea ce privește calificarea de către tribunal a căii de atac, ca fiind recurs și nu apel, este una corectă, raportat la valoarea pretențiilor ce rezultă din capătul de cerere principal formulat de către reclamant.

Astfel, în cauză, având în vedere că obiectul litigiului are o valoare de până la 100.000 lei, reiese că s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă de către tribunal, calificând în mod corespunzător calea de atac, drept recurs.

Curtea constată de asemenea că ulterior respingerii cererii de amânare formulată de către recurentul pârât, care în cele 5 termene acordate anterior, avusese posibilitatea angajării unui apărător, tribunalul a amânat pronunțarea pentru a da posibilitate acestuia să depună concluzii scrise la dosar în conformitate cu dispozițiile art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă.

Față de considerentele expuse, Curtea de Apel a respins recursul ca inadmisibil, iar potrivit art. 274 Cod procedură civilă l-a obligat pe recurentul pârât la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul reclamant A. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul pârât R. D. I. împotriva deciziei civile nr.2616R/31.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. M. și intimatul pârât R. Rodică M..

Obligă recurentul pârât R. D. I. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul reclamant A. M..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.05.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

G. D.-M. M. A.-M. S. G.

GREFIER

M. D.

Red. SG

Tehnored. GC – 2 ex

15.05.2013

Jud. recurs: S. M.

I. P.

R. M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 944/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI